Predica de azi

[fallen]

În prealabil postat de Annyta

Am intalnit astazi urmatoarea talcuire la parabola femeii samarinence si vreau sa o impartasesc cu voi (din Filocalia 11 - Sfintii Varsanufie si Ioan):

612. Î n t r e b a r e : Ce înseamnă ceea ce a spus Domnul Samaritencii: „Cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat"? (Io. 4,18).

R ă s p u n s : Cuvîntul e limpede. După o lege veche, toate femeile care rămîn despărţite prin moarte de bărbaţii lor, fără copii, puteau sa se mărite încă cu alţi cinci bărbaţi. Dar dacă vreuna se mărita după al cincilea, şi cu al şaselea, acela nu-i era bărbat, ci trăia cu el în curvie, unirea cu el fiind nelegitimă. E ceea ce s-a întîmplat şi cu femeia aceasta.
Iar de voieşte cineva să dea o tîlcuire mai tainică, cei cinci bărbaţi legitimi, sînt simţurile naturale: vederea, mirosul, auzul, gustul, pipăitul, prin care cunoaştem tot ce ne este aproape. Iar al şaselea şi nelegitim este necredinţa, cu care s-a unit femeia din neştiinţă şi contrar firii. Deci i-a zis Hristos: „Adevărat ai spus, că cinci bărbaţi ai avut". Căci ai avut ca bărbaţi cele cinci simţuri, care te-au stapînit şi te-au dus după voia lor. Adică ţi-ai împlinit cu îndestulare poftele care intră prin cele cinci simţuri naturale. Pe acestea le-ai pierdut pentru neputinţa trupului ce ţi-a venit din bătrîneţe. Iar pe cel care-l ai acum,
adică necredinţa, nu-ţi este bărbat, adică nu te stăpîneşte în chip natural, ci din afară.

Interesant....

Părintele Galeriu, Despre grijile vieţii (audio).

[fallen]

Cred ca multi dintre noi, pusi in fata acestei provocari, am fi fost tentati sa dam ce ne cerea Domnul doar ca sa-L multumim pe moment, dar ulterior s-ar fi putut sa regretam, sa ne para rau ca I-am dat tot ce-am avut. Foarte multi suntem tentati sa facem unele fapte bune doar pentru ca "asa se face", dupa care vedem ca nu obtinem nimic in schimb si ne suparam. Cunosc exemple concrete. Adevarul e ca lumea nu se mai satura, dai si camasa de pe tine si tot nu le ajunge, ar vrea sa te jupoaie si de piele. Ti se cere sa-ti iubesti aproapele, dar daca astepti sa-l vezi pe om multumit, poti sa astepti mult si bine. Din cauza asta avem de multe ori impresia ca Dumnezeu ne cere sa dam mai mult decat ne-a dat El noua. E un subiect delicat, dar e posibil sa mai fie persoane care se confrunta cu situatia asta. Cateodata risti sa ajungi sa constati ca rezerva de iubire de aproape e aproape de sfarsit, pe fundul butoiului, si e si cam tulbure. Ce e de facut?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Foarte multi suntem tentati sa facem unele fapte bune doar pentru ca "asa se face", dupa care vedem ca nu obtinem nimic in schimb si ne suparam. Cunosc exemple concrete. Adevarul e ca lumea nu se mai satura, dai si camasa de pe tine si tot nu le ajunge, ar vrea sa te jupoaie si de piele. Ti se cere sa-ti iubesti aproapele, dar daca astepti sa-l vezi pe om multumit, poti sa astepti mult si bine.

Dar noi nu facem fapte de caritate faţă de oameni ca să primim în schimb ceva de la ei. Nici măcar ca să primim în schimb mulţumirea lor. Noi facem fapte bune de dragul lui Dumnezeu, fiindcă ştim că astfel de lucruri îi plac Lui.

Nu din filantropie, ci din teofilie. Cum aş putea spune: "îl iubesc pe tata de nu mai pot, dar îmi urăsc toţi fraţii !"

Cateodata risti sa ajungi sa constati ca rezerva de iubire de aproape e aproape de sfarsit, pe fundul butoiului, si e si cam tulbure. Ce e de facut?

Dacă aproapele ăsta merită să fie iubit de Dumnezeu, atunci merită să fie iubit şi de noi.

[Mihnea Dragomir]

Excepţionala predică de Duminică a episcopului vicar a fost ţesută pe marginea Ev lui Ioan, cap 6, în care Isus, în faţa ucenicilor Săi, vorbeşte despre Sfânta Euharistie. Episodul începe (In 6:24) cu ucenicii căutându-L pe Isus şi găsindu-L "peste mare". Este marea tribulaţiilor vieţii. Isus le spune: "Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat." Iniţierea în Taina Euharistiei îi face pe iudei să murmure. "Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer." Cum murmură ei ? Împotriva Lui. Din ce cauză ? Realitatea prefacerii. Ei spun, mai departe: "Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?" Nu este vorba despre iudeii cei mulţi, din popor, de la sate, aceia care participaseră la miracolul înmulţirii pâinilor. Evanghelistul spune "ucenici", adică erau dintre aceia care deja parcurseseră oarece paşi pe drumul credinţei. Isus se adresează unei "populaţii selecţionate" de ucenici. Dar ei murmură "împotriva Lui", ei spun, despre învăţătura euharistică "Greu este cuvântul acesta!". Şi chiar încep să plece din ceea ce era, pe atunci, biserica. Se întâmplă acest lucru şi în zilele noastre. Câţi creştini nu spun despre Transsubstanţiere: "greu este cuvântul acesta!" O fi chiar Preasfântul Trup şi Preasfântul Sânge ? Cum adică, să ne dea Trupul lui să Îl mâncăm ?? Greu este cuvântul acesta, cine poate să-l priceapă ? Şi astăzi, mulţi nu numai că nu cred acest adevăr, ci îl resping, ajungând să iasă dintre ucenicii Lui. "Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El." În final, Domnul se adresează vorbind cu "crema cremei", cu cei 12 apostoli: "Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi?" Nimeni nu e ţinut cu forţa. Poţi accepta sau poţi respinge ceea ce Dumnezeu învaţă. Apostolii răspund, ca de obicei prin vocea lui Petru. Ei rămân nu fiindcă ar fi priceput ceva din această mare Taină, ci fiindcă ei cred în realitatea ei în baza autorităţii lui Isus: "Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice." Şi totuşi, nimeni nu e scutit de cădere, chiar şi din "crema cremei", se va găsi unul care să plece dintre ai Lui. "Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol!"(In 6:70) Cum este cu putinţă să fii chemat de Domnul, El oferindu-ţi Preasfântul Său Trup, pâinea vieţii căzută din Cer, şi totuşi să te ridici de la masă şi să pleci, vânzându-L ? Este posibil, fiindcă Domnul ne vrea liberi. El ne cheamă şi tot El ne întreabă mereu: "Nu vreţi şi voi să vă duceţi?". Să avem mare grijă şi, la banchetul euharistic, să fim "prin Cristos, cu Cristos şi în Cristos", până la sfârşit.

[fallen]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dacă aproapele ăsta merită să fie iubit de Dumnezeu, atunci merită să fie iubit şi de noi.

Nu zice nimeni ca nu ar merita, doar ca unii dintre noi suntem neputinciosi in acest sens. Desigur ca Dumnezeu poate , El poate orice, dar noi nu, din pacate. De fapt fara El nu putem nimic. Unii au inascuta iubirea pentru aproape, sau li se inoculeaza inca din copilarie, iar in ei rodeste, precum samanta din pilda semanatorului; altii sunt precum pamantul arid, in ei chiar daca vor, aceasta rodeste mai greu. Depinde unde te nasti, in ce familie cresti, ce educatie primesti, in ce anturaj ajungi apoi si nu in ultimul rand ce caracter ai, din genele tale. Unii se ridica, altii cad. Pe multi ii doboara exact ce spune si Mantuitorul iubirea pentru cele materiale, lumesti. Ei chiar daca vor sa faca fapte care sa fie pe plec Domnului le e foarte greu tocmai din aceasta cauza.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Unii au inascuta iubirea pentru aproape, sau li se inoculeaza inca din copilarie, iar in ei rodeste, precum samanta din pilda semanatorului; altii sunt precum pamantul arid, in ei chiar daca vor, aceasta rodeste mai greu.

1. "Mai greu" nu înseamnă "imposibil". Un lucru e clar: Dumnezeu nu ne poate cere lucruri imposibile, nu aş putea crede într-un asemenea dumnezeu. Deci, dacă El ne cere, înseamnă că se poate, înseamnă că tot El ne dă mijloacele necesare ca să putem.

2. Înnăscută iubirea pentru aproape ? Eu nu am observat asta. Numeroşii copii pe care i-am observat de la naştere, de-a lungul dezvoltării lor erau înnăscuţi cu tot felul de lucruri, dar nu cu iubirea de aproape.

3. Iubirea în general (şi iubirea de aproape nu face excepţie) este un lucru care depinde de voinţă. Iubesc pentru că vreau să iubesc, pentru că sunt hotărât să o fac. Asta, e adevărat, am înţeles foarte târziu, fiindcă am fost supus şi eu aceleiaşi mentalităţi promovate peste tot: că iubirea ar fi sentiment, că ar fi ceva ca nişte fluturi în stomac după aproapele. Că aproapele mă înnebuneşte cu mireasma lui feromonală. Nici vorbă. Ceea ce psihologia numeşte drept "compartiment afectiv" există ca potenţialitate, dar modalitatea concretă de manifestare a lui este complet subordonată compartimentului voliţional.

Depinde unde te nasti, in ce familie cresti, ce educatie primesti, in ce anturaj ajungi apoi si nu in ultimul rand ce caracter ai, din genele tale.

Da. Depinde de toate acestea. Asta e deosebirea dintre "a primi 10 talanţi" şi "a primi 1 talant", iar egalitatea oamenilor la naştere sau în primii ani din viaţă nu face parte dintre dogmele credinţei. Noi credem că oamenii se nasc egali în cu totul alt sens: în ceea ce priveşte demnitatea lor umană, în ceea ce priveşte darurile fundamentale care sunt atributele lor umane: toţi oamenii se nasc egali, adică toţi au suflet nemuritor, toţi au raţiune, toţi au libertate. Dar, în ceea ce priveşte educaţia lor creştină, ca şi în ceea ce priveşte multe alte aspecte (averea, starea socială, inteligenţa, etc) nu trebuie să fii mare dogmatist ca să îţi dai seama că oamenii sunt inegali: simpla observaţie ajunge.

[fallen]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

1. "Mai greu" nu înseamnă "imposibil". Un lucru e clar: Dumnezeu nu ne poate cere lucruri imposibile, nu aş putea crede într-un asemenea dumnezeu. Deci, dacă El ne cere, înseamnă că se poate, înseamnă că tot El ne dă mijloacele necesare ca să putem.

2. Înnăscută iubirea pentru aproape ? Eu nu am observat asta. Numeroşii copii pe care i-am observat de la naştere, de-a lungul dezvoltării lor erau înnăscuţi cu tot felul de lucruri, dar nu cu iubirea de aproape.

3. Iubirea în general (şi iubirea de aproape nu face excepţie) este un lucru care depinde de voinţă. Iubesc pentru că vreau să iubesc, pentru că sunt hotărât să o fac. Asta, e adevărat, am înţeles foarte târziu, fiindcă am fost supus şi eu aceleiaşi mentalităţi promovate peste tot: că iubirea ar fi sentiment, că ar fi ceva ca nişte fluturi în stomac după aproapele. Că aproapele mă înnebuneşte cu mireasma lui feromonală. Nici vorbă. Ceea ce psihologia numeşte drept "compartiment afectiv" există ca potenţialitate, dar modalitatea concretă de manifestare a lui este complet subordonată compartimentului voliţional.


Da. Depinde de toate acestea. Asta e deosebirea dintre "a primi 10 talanţi" şi "a primi 1 talant", iar egalitatea oamenilor la naştere sau în primii ani din viaţă nu face parte dintre dogmele credinţei. Noi credem că oamenii se nasc egali în cu totul alt sens: în ceea ce priveşte demnitatea lor umană, în ceea ce priveşte darurile fundamentale care sunt atributele lor umane: toţi oamenii se nasc egali, adică toţi au suflet nemuritor, toţi au raţiune, toţi au libertate. Dar, în ceea ce priveşte educaţia lor creştină, ca şi în ceea ce priveşte multe alte aspecte (averea, starea socială, inteligenţa, etc) nu trebuie să fii mare dogmatist ca să îţi dai seama că oamenii sunt inegali: simpla observaţie ajunge.

Sunt curioasa cam cat e mult ne cere Dumnezeu sa-i iubim pe aceia care isi maltrateaza animalele, de exemplu. Sau familia, copiii. Daca e sa le luam apararea, putem sa credem ca nu sunt rauvoitori de la bun inceput, sunt doar prosti, saraci si ignoranti. Cine si-ar putea da seama de la inceput ca daca leaga un catel de 2 luni "ca sa-l inraiasca", acela o sa creasca, lantul o sa ii intre in carne si nu ii va mai lasa sa se apropie de el nici macar ca sa-l elibereze? Altora din contra a avut mai mult noroc si a evadat si nu l-au mai putut prinde sa-l lege la loc. Cu ce pot sa-i ajut eu, o amarata de vanzatoare? N-am invatat la scoala de vanzatori tehnici de prindere, legare sau ucidere a animalelor nedorite. Nu am nici un somnifer destul de puternic care dat pe cale orala sa adoarma bustean un animal recalcitrant. Nici somniferele pentru oameni nu cred ca pot avea asemenea efect, la doze uzuale. Mai imi cer cate unii otravuri rapide si eficiente, eventual sa omoare fara chinuri, dar ma tem ca nici asa ceva nu exista. Otrava de sobolani pe baza de anticoagulant isi face efectul in timp indelungat. pe vremuri se folosea stricnina care intr-0adevar omoara repede si sigur, dar in chinuri groaznice. Daca as avea asa ceva si as face pacatul sa-i dau cuiva, probabil m-ar blestema vazand ce chinuri provoaca. Ca sa nu mai vorbim de nenumarate exemple de ignoranta, pe care probabil le intalniti si in cazul copiilor, "i-am dat carnati ca poftea", si vomita de trei zile, dar am zis ca o sa-i treaca. Am vrut sa-i dau niste nurofen, ca mi-a dat doctoru mai demult cand a avut rosu in gat da'l-a vomitat si pe ala, niste incompetenti doctorii astia... era o baba care stia sa ia sange, pacat ca a murit..
In fine, nu are rost sa mai dezvolt subiectul, eu pe acestia nu pot sa-i ajut in nici un fel; cu siguranta Dumnezeu poate, si sunt convinsa ca si vrea, dar mie poate ca inca nu mi-a dat rebdarea si priceperea necesara pentru a gestiona o astfel de situatie. Probabil daca i-o cer cu insistenta o sa mi-o dea dar nu sunt convinsa ca tin neaparat. Poate ca nu sunt nici eu mai mult decat o alta ignoranta din multimea celor multi.

[fallen]

Cum spuneam si mai devereme in marea mea ignoranta nu am reusit sa inteleg pana la sfarsit : ce s-a intamplat cu via dupa ce L-au omorat pe fiul stapanului? Batranul n-a mai trimis pe nimeni si a lasat via lucratorilor sa se descurce cum or putea? Sau cum spunea Nietsche "Dumnezeu a murit?" Oamenii s-au descurcat mai bine fiind eliberati de "birul"
pe care trebuia sa-l dea? "Imagine all the people, living life in peace?" Dar istoria a demonstrat ca intre oameni nu poate sa existe egalitate si buna intelegere, pentru ca chiar daca avem mintea si sufletul dupa "chipul si asemanarea lui Dumnezeu", avem trupuri de animale si traim printre ele si ne comportam asemeni lor : cel mai mic il mananca pe cel mai mare. Si cu toate ca cei credinciosi cred ca Dumnezeu ii va elibera, ca in Imparatia Lui nu va mai exista sclavie si asuprire, cei mai multi oameni sunt parasiti de aceasta nedejde si vad in El un tiran care le inmulteste asupririle (nu da ploaie la vreme, da boli si calamitati) si nu face altceva decat sa ii incurajeze pe asupritori. Iar cei puternici, nu stiu cum Il vad ei pe Dumnezeu, dar in orice caz probabil ca dupa chipul si asemanarea lor. Probabil acestia sunt primii care uita sau refuza sa-I mai dea "birul". Iar cei saraci si asupriti probabil gandesc "unde era Dumnezeu cand noi dadeam cu sapa si ne luptam cu seceta sau inundatii, cu foamete, cu boli si daunatori ? "Nu ne-au luat ai nostri si pielea de pe noi, ce sa-I mai dam si Stapanului, ca nu ne-a mai ramas nimic! Probabil la intarirea indoielii contribuie si cei rai care fac tot posibilul sa-i descurajeze pe cei mai slabi si sa le distruga speranta, bagandu-le in cap idei de hula, de genul "nu ne urati pe noi care va asuprim, ca asa a randuit Dumnezeu ca voi sa fiti sclavi ca sa ne serviti pe noi. Si tot El nu a dat ploaie anul asta ca sa va ingreuneze jugul, fiindca ati fost carcotasi"
In fine astea sunt doar speculatii si sminteli. Totul se trage probabil de la faptul ca nu am auzit sfarsitul pildei si nici interpretarea lui. Poate e cineva mai luminat sa ma informeze si pe mine ????

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Sunt curioasa cam cat e mult ne cere Dumnezeu sa-i iubim pe aceia care isi maltrateaza animalele, de exemplu. Sau familia, copiii.

Faţă de ei, Dumnezeu ne cere ca probă minimală a respectării poruncii iubirii:
-să nu le dorim răul
-să menţinem faţă de ei politeţea (vorba românească: "să lăsăm loc de bunăziua").

Deci, nu este necesar să-i invităm pe păcătoşii publici la masă. Nici să le dăm borcane cu dulceaţă. Cu atât mai puţin să-i preamărim. Dar nu avem voie să fim nepoliticoşi faţă de ei, spre exemplu să nu le răspundem la salut. Dacă va ajunge vreunul foarte bolnav dintre ei şi ne va cere ajutorul, să nu-l lăsăm: nici bunul samaritean nu a întrebat dacă cel căzut nu era cumva vreun mare păcătos, sadic faţă de calul lui, tâmpit, ori altfel. Era un om în situaţie de urgenţă şi era destul ca să îl ajute.

În altă ordine de idei, interdicţia eutanasiei, fără excepţie în ceea ce îi priveşte pe oameni, nu se aplică animalelor. Stăpânul unui animal în suferinţă finală poate apela, în bună conştiinţă, la eutanasie. Cel puţin asta e învăţătura Bisericii mele, deci şi a mea.