Intristare

[Alexandra1andreea]

Buna,
De 4 ani sunt trista mai tot timpul. Totul a inceput de cand, in anul 2 de facultate o colega de a mea a avut o cadere psihica si toti comentau pe la spatele ei ca e nebuna. M-a afectat pentru ca din toate colegele era singura mea prietena, era cuminte, modesta. Ea si a revenit, s-a casatorit, are copii, m-am bucurat asa mult cand am auzit dar nu stiu de ce eu sunt in continuare abatuta. Tot ma gandesc sa nu patesc si eu asa, si ma panichez, m-a marcat cazul ei. Eu niciodata nu am fost asa, toata viata mea am fost vesela, ma intelegeam bine si cu parintii si colegii. Dar de atunci tot am tendinta sa ma izolez. In general facultatea a fost urata, colegii si profesorii rautaciosi, pana si prietenii de liceu se schimbasera, tot ziceau ca ce frumos se distreaza ei si ca eu sunt fraiera ca am dat la facultate intr-un oras mai mic.
In plus toate astea au inceput si dupa ce vreun an am baut cu colegele din camin, si in post ne distram, si cand m-am spovedit la preot nu i-am zis astea pentru ca imi era rusine ca era vecinul meu. Asta a fost acum 4 ani, de atunci m-am mai spovedit dar tot nu am mai spus intamplarea aia. Dupa care am facut si o anexita grava. Ma gandeam sa nu fie si un dezechilibru hormonal combinat cu efectele alcoolului.

P.S. Si nici nu am avut probleme cu bautura niciodata. Pana atunci nu bausem niciodata si dupa ce nu am mai stat cu ele m-am lasat. Anul doi de facultate a fost singurul an in care am baut intr-una cam 3 zile pe saptamana pana ne imbatam, pentru ca ele tot insistau. Trebuia sa le refuz si mama tot timpul mi-a spus ca sunt prea influentabila.