Sfantul Grigorie Teologul

[costel]

Sfantul Grigorie Teologul este sarbatorit pe 25 ianuarie. Putini stiu ca el a fost presedintele sinodului II ecumenic (Constantinopol 381), ca impreuna cu Sfantul Vasile cel Mare a scris Filocalia sau ca a fost autorul unei Liturghii.

(http://www.crestinortodox.ro/liturgica/liturghia/liturghia-sfantului-grigorie-teologul-128483.html)

[dobrin7m]

Patria Sfîntului Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu (Teologul), era a doua parte a Capadociei, cetatea Nazianz, de unde se numeşte şi Nazianz. Părinţii lui erau de bun neam şi cinstiţi, tatăl său avea acelaşi nume de Grigorie, iar maica lui se numea Nona. Însă tatăl său era mai înainte în necredinţă, fiind născut de părinţi necredincioşi, din tată elin şi din maică evreică, şi amîndurora le urma în parte, atît cu rătăcirea elinească, cît şi cu necredinţa iudeilor, precum este credinţa cea rea a ipsistarilor.

Iar maica Sfîntului Grigorie, fericita Nona, era creştină drept-credincioasă, născută din părinţi creştini, crescută din scutece întru dreapta credinţă şi în frica de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii; ea era bine învăţată, iar prin judecăţile lui Dumnezeu a fost însoţită cu bărbat necredincios, ca să-l aducă şi pe acela la sfînta credinţă şi să se sfinţească bărbatul necredincios, după cuvîntul apostolului, prin femeia credincioasă, care lucru s-a făcut.

Fericita Nona, sfătuind totdeauna pe bărbatul său cu cuvinte de Dumnezeu înţelepţite şi cu dinadinsul rugîndu-se lui Dumnezeu pentru dînsul, l-a dus la creştinătate. Cu ajutorul lui Dumnezeu, i s-a făcut bărbatului ei o vedenie în vis ca aceasta: i se părea cîntînd cuvinte din psalmul lui David, pe care niciodată nu le avea în gura sa, decît numai le auzea cîndva de la soţia sa, care adeseori se ruga; el nici nu ştia cum să se roage şi nici nu voia aceasta. Iar cuvintele care se cîntau de dînsul în vis, erau acestea:Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: În casa Domnului vom merge. Cu cîntarea aceea a simţit în inimă o mare plăcere; apoi, deşteptîndu-se, se veselea şi a spus soţiei sale. Iar ea înţelegînd că singur Dumnezeu cheamă pe bărbatul ei la Sfînta Biserică, a început mai cu dinadinsul a-l învăţa credinţa creştină şi a-l povăţui la calea mîntuirii.

Într-acea vreme, s-a întîmplat că Sfîntul Leontie, episcopul Cezareei Capadociei, care mergea la sfîntul sobor a toată lumea, cel din Niceea, să vină în cetatea Nazianz; la acela a dus Sfînta Nona pe bărbatul ei. Deci, a fost botezat Grigorie chiar de mîinile arhiereului. Iar după primirea Sfîntului Botez, a început viaţa cea curată şi plăcută lui Dumnezeu, precum se cade creştinului celui adevărat şi desăvîrşit.

Atît de mult a sporit în dreapta credinţă şi în fapte bune, încît mai pe urmă a fost ales episcop al scaunului vacant din cetatea Nazianzului, de care lucru se va spune mai pe urmă. Cu un bărbat ca acesta vieţuind fericita Nona în cinstită însoţire şi dorind ca să aibă copii de parte bărbătească, înălţa rugăciuni cu dinadinsul Dătătorului tuturor bunătăţilor, ca să-i dăruiască măcar un fiu; pe care l-a făgăduit mai înainte de zămislire, ca altă dată Ana pe Samuil, ca să-l dea spre slujba lui Dumnezeu, Care i l-a dăruit. Iar Domnul, care face voia celor ce se tem de El şi ascultă rugăciunile lor, a împlinit cererea dreptcredincioasei femei şi în vis, prin descoperire dumnezeiască, înainte i-a arătat pe pruncul ce avea să se nască dintr-însa. Şi a văzut Nona înainte de naşterea fiului, ce fel va fi el, cum şi numele lui l-a ştiut.
Din Viata Sf. Parintelui Grigore de Dumnezeu cuvantatorul

[stireana]

"Dacă la ceruri Se înalţă, înalţă-te împreună cu El; uneşte-te cu îngerii care-L petrec sau cu cei ce-L primesc. Porunceşte ca să se ridice porţile, mai înalte să se facă, pentru ca să-L primească pe Cel ce din Patimi Se întoarce Preaînălţat. Răspunde celor ce se află în nedumerire pentru trup şi pentru simbolurile Patimii, împreună cu El urcă fără să fi coborât, şi pentru aceasta întreabă, ca să afle: "Cine este acesta Împăratul slavei?", că este: "Domnul cel tare şi puternic" în toate cele ce din veşnicie le-a făcut şi le face, şi ca Pricinuitor al biruinţei pentru omenire în războiul de acum; şi dă dublei întrebări un dublu răspuns. Iar dacă se minunează spunând, după dramatica profeţie a lui Isaia: "Cine este Acesta care a venit din Edom" şi din laturile pământului? Sau: De ce sunt roşii hainele Celui netrupesc şi fără sânge, ca ale unuia ce calcă în teasc, şi teascul plin fiind l-a călcat pe tot? Expune-le frumuseţea îmbrăcăminţii pătimitorului Său trup, care prin Patimă frumos s-a împodobit şi Dumnezeirea L-a umplut de strălucire, faţă de care nimic nu este mai frumos şi mai vrednic de iubit." (Cuvânt la Sfintele Paşti - Sfântul Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul)

Opera Sfantul Grigorie Teologul,prezentata si pe acest site de unde este sunt preluate aceste informatii, cuprinde 4 volume din colectia Patrologia Greaca.Cuvantarile sau discursurile sunt in numar de 45, dintre care una singura e exegetica si una morala. Majoritatea cuvantarilor au caracter dogmatic, liturgic si ocazional. Pot fi impartite in:

cuvantari dogmatice:

• Cinci cuvantari teologice - rostite in 380, la Constantinopol, in Capela Invierii, contra arienilor. Acestea trateaza despre:

- Cuvantarea I - despre conditiile necesare studiului teologiei. Teologia cere o inalta puritate morala si duhovniceasca.
- Cuvantarea II - despre Dumnezeu in Sine: existenta, firea si atributele Lui. Dumnezeu nu poate fi cunoscut pe cale rationala.Existenta lui Dumnezeu se dovedeste cel mai bine prin fapturile lumii vazute.
- Cuvantarile III si IV - despre Fiul, despre deofiintimea Lui cu Tatal si combat obiectiile si textele biblice opuse de arieni.
- Cuvantarea V - despre Sf. Duh, Care e a treia Persoana a Dumnezeirii, existand nu prin nastere, ci prin purcedere

• Doua cuvantari - despre calitatile teologului, se ridica impotriva maniei de a teologhisi a orientalilor si Despre moderatia in discutii si ca despre Dumnezeu nu poate discuta oricine si in orice moment.
• Cuvantari la sarbatori mari:la Nasterea Domnului,la Botezul Domnului,la Invierea Domnului,la Rusalii
• Cuvantari - Panegirice in cinstea sfintilor:in cinstea Macabeilor,in cinstea lui Ciprian de Antiohia,in cinstea Sf. Atanasie
• Cuvantari - Necrologuri. Sf. Grigorie e creatorul acestui gen literar in literatura patristica. Sunt in numar de patru:la moartea fratelui sau Cezar,la moartea surorei sale Gorgonia,la moartea tatalui sau,la moartea Sf. Vasile.
• Doua invective:cuvinte de infierare - contra lui Iulian Apostatul, scrise in 363, dupa moartea lui Iulian, dar nerostite. Aceste cuvantari, unice in genul lor, apara superioritatea crestinismului fata de paganism si critica sever unele masuri odioase luate de imparatul apostat.
• Cuvantari in ocazii personale. Merita mentionata:Cuvant de aparare pentru fuga sa in Pont - cuvantarea e un adevarat tratat despre preotie, in care arata raspunderea, maiestatea, dar si caracterul infricosator al acestei zguduitoare Taine si misiuni.

Opera poetica a fost elaborata in singuratatea de la Arianz intre 383 si 389 - 390. Scopul acesteia e sa scoata intarire si invatatura pentru sine si pentru altii din viata traita, sa desfete pe tinerii crestini, servindu-le dogmele prin dulceata artei, sa combata pe eretici, indeosebi pe apolinaristi,care se foloseau de poezie in propaganda lor, sa demonstreze paganismului ca si crestinii manuiesc arta poetica. Sf. Grigorie a scris 507 poezii, avand 18.000 versuri impartite de maurini in 2 carti: Poeme teologice in doua sectii: a) dogmatice (38), b) morale (40)si Poeme istorice in doua sectii: a) despre sine (206); b) despre altii, cele mai multe scurte epigrame (94) si epitafe (129). I s-a atribuit si o tragedie: Hristos suferind, insa e mult mai tarzie - sec. XI - XII.Scrisorile,in numar de 245,sunt foarte importante prin forma si arta lor. Unele dintre ele au caracter dogmatic.

Invatatura Sfantului Grigorie Teologul valorificata imnografic in cantarile inchinate praznuirii sale.

Asa cum spunea si Parintele Zaharia Matei intr-un articol publicat in revista ,,Studii Teologice"(Revista Facultatilor de Teologie din Patriarhia Romana) invatatura Sfantului Grigorie Teologul a fost valorificata imnografic in cantarile inchinate praznuirii sale.

,,În Biserică, cântarea este un mijloc de comuniune între credincioşi şi Dumnezeu. Ea are menirea de a transmite minţii şi inimii adevărurile de credinţă insuflate de Duhul Sfânt Bisericii, prin armonia plăcută a melodiei, care, prin caracterul ei emoţional, face ca aceste adevăruri să fie înţelese şi totodată trăite. Cântările ortodoxe cuprind adevăruri de credinţă, fundamentate scripturistic, toate insuflate de Duhul şi aşternute în scris de oameni cu credinţă şi viaţă curată, numiţi imnografi, ale căror producţii reprezintă tezaurul liturgic al Bisericii Ortodoxe exprimat prin forme şi structuri poetice.

Este important de subliniat că autorii imnelor ortodoxe au compus sub inspiraţia Duhului Sfânt în Biserică, lucrare care s-a petrecut cu toţi autorii cărţilor canonice ale Sfintei Scripturi. Sf. Grigorie de Nazianz, supranumit şi Teologul, pentru înălţimea şi unicitatea cugetării sale teologice, rămâne în Biserica Creştină Răsăriteană şi Apuseană, primul mare poet creştin; profund teolog, apărător al învăţăturii ortodoxe, el rămâne fidel Bisericii şi luptă împotriva ereziilor, impunându-se atât prin viaţa sa curată, cât şi prin opera sa, de mare ţinută teologică. Şi-a identificat viaţa cu aspiraţiile şi învăţătura Bisericii, trăind precum a învăţat şi învăţând precum a trăit, fiind considerat sfânt încă din timpul activităţii sale pastoral-misionare.

Un act de cinstire a Sf. Grigorie Teologul l-a arătat Biserica prin alcătuirea slujbei sale, de către imnografi celebri, precum Anatolie, arhiepiscopul Constantinopolului şi Teofan Graptul. Aceştia au dovedit, în alcătuirea textelor cântărilor, cunoaşterea în profunzime a vieţii, dar mai ales a operei teologice a Sfântului Grigorie. Cântările din slujba Sfântului acoperă toate genurile muzicii bizantine: tropare, condace, canoane, care abundă în învăţături dogmatice, cu conţinut trinitar, hristologic, mariologic. Temele centrale ale slujbei, care privesc Întruparea, opera de răscumpărare a lumii şi pe Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, alternează cu teme inspirate din viaţa şi opera Sfântului.

Prin sensibilitatea şi lirismul său poetic, Sf. Grigorie Teologul este un deschizător de drumuri pentru imnografii ce-i vor urma, stilul său poetic reflectându-se în creaţiile acestora, iar o parte din Cuvintele sale cu o muzicalitate aparte, devenind parte integrantă imnografiei creştine dedicate sărbătorilor Sfintelor Paşti şi Naşterii Domnului. El este, alături de Sf. Vasile cel Mare şi Ioan Hrisostom, unul dintre ocrotitorii învăţământului teologic."

Crescut într-un mediu de înalta tinuta

,,Crescând pruncul în casa parintilor, când a venit la vârsta de copil, îndata a învatat carte si crescând cu anii, crestea si cu întelepciunea, pentru ca era, istet la minte, destept si sârguitor în învataturi, încât întrecea pe cei mai vârstnici decât el; caci nu îi erau împiedicare anii cei copilaresti la întelegerea lucrurilor pe care le învatau cei în vârsta. Iar obiceiul lui cel bun în copilarie se arata batrânesc, pentru ca jucariile si glumele copilaresti si tot felul de privelisti le-a urât cu totul, îndeletnicindu-se la cele mai bune, si mai vârtos la învatatura, cheltuindu-si vremea, nu în desertaciune. Si dupa ce a venit mai în vârsta, dreptcredincioasa maica îl învata dreapta credinta cu multe învataturi, spunându-i ca el este rod al rugaciunii, caci cu rugaciuni staruitoare l-a cerut de la Dumnezeu si ca, înainte de zamislire, l-a fagaduit la slujba Domnului.

Deci, bunul tânar punea cuvintele cele de la maica în ini­ma sa si i se lumina sufletul în credinta, în nadejde si în dragoste catre Hristos, adevaratul Dumnezeu. Iar întreaga întelepciune sufleteasca si curatia trupeasca a iubit-o foarte mult si si-a pus în gând ca sa-si pazeasca cu dinadinsul fecioria sa pâna la sfârsitul sau. Iar la aceasta a fost povatuit, pe de o parte de învataturile cele multe ale maicii sale iubite, iar pe de alta de o vedenie din vis ce i s-a aratat lui în anii tineretii, despre care singur mai pe urma a povestit.

Pentru ca, dormind odata, i se parea ca vede stând aproape de sine doua fecioare, îmbracate în haine albe, amândoua fru­moase la vedere, si amândoua de vârsta si de ani potrivite, însa neînfrumusetate cu podoabele cele din afara. Pentru ca nu cu aur, nici cu argint, nici cu margaritare, nici cu pietre de mare pret si margele scumpe, nici cu haine noi de matase, nici cu brâie de aur nu se împodobeau, nici nu se mândreau cu frumusetile fetei, nici cu potrivirea sprâncenelor, nici cu rasfirarea parului, nici cu altele de acestea, cu care fecioarele cele lumesti se sârguiesc a vâna ochii tinerilor, spre a fi placute acelora, ci cu haine albe curate fiind îmbracate si încinse cu cinste, având acoperite cu mahrame subtiri, nu numai capetele, ci si fetele lor, privind cu ochii în jos si rosindu-se cu obrajii de rusine fecioreasca. Apoi erau pline de curatenie, buzele erau ca floarea trandafirului rosu si cu tacere multa aratându-se. Iar el vazându-le, a simtit mare bucurie în inima sa si socotea ca nu sunt dintre pamânteni, ci din cei ce covârsesc firea omeneasca.

Acelea vazându-l ca se bucura foarte mult de vederea lor, l-au cuprins cu dragoste. Apoi, întrebându-le: „Cine sunteti si de unde ati venit?" Cea dintâi i-a spus ca este curatia, iar a doua s-a numit înfrânarea si spunea ca stau înaintea scaunului împaratului slavei Hristos si de frumusetile cerestilor fecioare se îndulcesc. Si-i zisera: „Fii de un gând cu noi, uneste mintea ta cu mintea noastra, ca pe tine stralucit sa te înaltam la cer, în lumina cea aleasa, si aproape de lumina cea Jura de moarte a Treimii sa te punem". Acestea zicându-i, s-au înaltat la cer, precum cu niste aripi zburând în sus. Iar tânarul Grigorie le petrecea cu ochiul plin de dragoste, pâna ce au intrat în cele ceresti, apoi desteptându-se, si-a simtit inima sa plina de negraita placere si veselie. Si dintr-acea vreme s-a aprins cu duhul, spre paza cea cu osârdie a fecioriei sale, pe care cu multa înfrânare se sârguia a o pazi, fugind de toata hrana dulce, de betii si de îmbuibari.

Dupa nasterea Sfântului Grigorie, fericita Nona a mai nascut si alt fiu, anume Chesarie, si o fiica, Gorgonia, pe care i-a crescut tot în dreapta credinta si învatatura cartii. Iar fericitul Grigorie vrând sa se deprinda desavârsit cu frumoasa vorbire retoriceasca, filosofia scolasticeasca, si cu toata întelepciunea elineasca cea din afara, s-a dus mai întâi în Cezareea Capadociei, si acolo petrecând cu cei mai alesi si mai învatati dascali, s-a deprins în putina vreme din destul la învataturi. Mai întâi ca era foarte istet la minte, si al doilea, avea multa sârguinta si s-a ostenit peste masura.Iar dupa ce a stat multa vreme în Cezareea Capadociei, a plecat în Palestina, unde erau într-acea vreme vestite învataturi si avea acolo dascal pe Fespesie retorul. Apoi s-a dus în Alex­andria, adunând de la multi barbati comoara întelepciunii si cu întelepciunea îmbogatindu-se.

Dupa aceasta, vrând sa mearga în Atena s-a suit într-o corabie cu oameni necredinciosi. Plutind el pe noianul marii, s-a ridicat o mare furtuna, încât toti plângeau deznadajduindu-se de viata lor si de moartea cea trupeasca; atunci Grigorie temându-se de moartea cea sufleteasca, plângea, de vreme ce nu era botezat, ci era numai catehumen. Îsi aducea aminte de minu­nile lui Dumnezeu ce s-au facut demult cu trecerea lui Israil prin Marea Rosie, apoi de mântuirea proorocului Iona din pântecele chitului; si se ruga lui Dumnezeu cu tânguire, ca sa-i izbaveasca de înecare. Aceasta primejdie provenita din învaluirile marii, s-a descoperit parintilor lui în vis, care îndata stând la rugaciune, varsau lacrimi fierbinti catre Dumnezeu, cerând ajutor pentru fiul lor ce înota în mare.

Dumnezeu, pazind pe robul sau Grigorie spre folosul altora si pregatindu-l spre întarirea Bisericii, a îmblânzit acea salbatica învaluire, a certat furtuna si valurile si s-a facut liniste pe mare. Si toti cei din corabie, vazându-se mai presus de nadejde mântuiti de înecare si scapati ca din ghearele mortii, au preamarit pe Hristos Dumnezeu, pentru ca stiau, ca prin chemar­ea numelui Celui Atotputernic si cu rugaciunea lui Grigorie s-a alinat marea. Apoi, un tânar din cei ce împreuna pluteau, care era cunoscut si iubit de sfânt, a vazut noaptea, în vremea furtunii, pe maica lui Grigorie, fericita Nona, umblând pe mare, apucând corabia, când se afunda, si târând-o la uscat; si a spus la toti acea vedenie, dupa ce s-a facut alinare si toti au marturisit ca este ajutator Dumnezeul lui Grigorie; au multumit si au crezut în El. Tatal lui Grigorie, rugându-se în Nazianz pentru fiul sau Grigorie, iar dupa rugaciune adormind, i s-a aratat iarasi alta vedenie, si anume: a vazut un diavol pregatind pierzarea lui Grigorie pe mare, iar Grigorie l-a apucat cu mâinile si l-a biruit pe diavol. Dintr-aceasta vedenie a cunoscut tatal mântuirea lui Grigorie de înecare si a dat lui Dumnezeu multumire, împreuna cu sotia sa.Grigorie, dupa aceea plutind fara primejdie, a ajuns la Ate­na, si acolo petrecând în învatatura cea din afara, a fost la toti de mirare, pentru ascutimea mintii sale si pentru viata cea plina de întelepciune. Apoi, nu dupa mult, a mers la Atena si Sfântul Vasile cel Mare, pentru învatatura întelepciunii. Si erau amân­doi, Grigorie si Vasile, adevarati prieteni si împreuna vietuitori. Una le era lor casa si hrana, unul le era duhul si aceleasi obi­ceiurile ca ale unor frati de o mama.

Deci, erau amândoi cinstiti în Atena, caci în putina vreme au întrecut pe dascalii lor si ucenicii s-au facut dascali dascalilor lor. În acel timp Constantiu, fiul marelui Constantin, împaratea peste Roma si peste greci (337-361), iar Iulian care mai pe urma a fost împarat (361-363) si departat de la Dumnezeu, învata cu ei filosofia, la Atena. De aceea, adeseori zicea Grigorie: „O! cât de mare rautate hraneste pamântul Romei si al grecilor!", pentru ca vedea mai înainte ceea ce avea sa se întâmple.

Prietenia cu Sfântul Vasile cel Mare

Deci, petrecând Grigorie si Vasile ani multi în Atena si trecând toata învatatura desavârsit, chiar si mai presus de toata întelepciunea atenienilor, Vasile s-a dus în Egipt, la parintii insuflati, ca sa învete întelepciunea cea duhovniceasca. Iar Grigorie a fost tinut de atenieni prin rugaminte si putin dupa Vasile stând acolo, a auzit ca tatal lui a fost ales episcop în Nazianz.
Deci, nezabovind, s-a întors de acolo în patria tatalui sau, dupa treizeci de ani de la nasterea sa si a primit Sfântul Botez chiar din mâinile tatalui sau, dar voia ca îndata sa se lepede de lume, sa se duca în pustie. Însa oprit de tatal sau, a petrecut lânga dânsul, acasa. Si si-a pus rânduiala ca niciodata sa nu se jure, nici sa cheme numele lui Dumnezeu în desert, si a pazit aceasta pâna la sfârsitul vietii sale. Neîncetat statea la citirea dumnezeiestilor carti, apoi, în gândirea de Dumnezeu petrecând ziua si noaptea, de multe ori vedea pe Hristos în vedenie."(va urma)

,,Hirotonia in preot

Dupa aceea, tatal sau cu sila l-a sfintit ca preot si voia sa-l faca episcop, dar Sfântul Grigorie neprimind o vrednicie si cin­ste ca aceea si linistea monahiceasca dorind-o, a fugit în taina si a mers la prietenul sau, Sfântul Vasile cel Mare, care si el era acum preot si avea în Pont o manastire cu o multime de monahi si care a scris din Pont catre Grigorie, cu dragoste chemându-l la sine. Deci, iarasi amândoi, ca mai înainte în Atena, au început a vietui împreuna, unul pe altul având ca model de fapte bune si unul altuia urmând. Deci, au scris împreuna pustnicescul asezamânt al monahilor, petrecând acolo Sfântul Grigorie cu Sfântul Vasile cel Mare, vreme îndelungata.

Murind Chesarie, fratele lui Grigorie, plângeau parintii foarte mult dupa dânsul. Atunci, tatal l-a rugat pe Grigorie cu lacrimi, îndemnându-l sa se întoarca la dânsul, sa-i ajute la batrânete. Fericitul Grigorie, pe de o parte voind a asculta de tatal sau, iar pe de alta, vazând nevoia Bisericii, caci atunci Bi­serica era tulburata de eresul lui Arie, de care si tatal lui Grigorie, fiindca era neînvatat, se vatamase în parte, a mers iarasi din Pont în Nazianz unde l-a ajutat pe batrânul sau tata în lucrurile bisericesti si în rânduielile casei, spunându-i despre ratacirea lui Arie si întarindu-l în dreapta credinta.

Dupa moartea împaratului Constantiu, fiul lui Constantin, luând împaratia Iulian, s-a împlinit despre dânsul proorocia lui Grigorie. Caci mare rautate a facut nelegiuitul acela, lepadându-se de Hristos si ridicând prigonire asupra Bisericii. Aceluia se împotrivea Sfântul Grigorie cu multe si întelepte scrisori ale sale, vazându-i ratacirea si pierzatoarea înselaciune idoleasca, precum si basmele elinesti cele mincinoase. Nu mult dupa aceea, murind acel rau calcator de lege, dupa dânsul a luat împaratia dreptcredinciosul crestin Iovian (363-364), timp în care iarasi a înflorit credinta lui Hristos.

Iar dupa Iovian, urmând la împaratie Valens arianul (364­378) si pe multi vatamându-i cu credinta cea rea, a tulburat Bi­serica lui Hristos. Însusi arhiepiscopul Eusebiu, fiind neiscusit în Scriptura cea dumnezeiasca, a început a se clatina cu mintea, îndoindu-se de dreapta credinta. Pentru aceasta, Sfântul Grigorie a scris catre dânsul, sfatuindu-l sa roage pe Sfântul Vasile cel Mare sa se întoarca din Pont în Cezareea, spre a fi ajutor împotri­va celor raucredinciosi. Deci, a scris Sfântului Vasile, sfatuindu-l prieteneste si rugându-l ca, nepomenind mânia cea mai dinainte a lui Eusebiu asupra lui, sa mearga în Cezareea si sa ajute ce­lor fara de ajutor, iar Biserica cea clatinata de arieni, iarasi sa o întareasca. Astfel, Sfântul Grigorie, facând pace între Eusebiu arhiepiscopul si Sfântul Vasile, prin scrisorile sale, a facut ca Sfântul Vasile cel Mare sa se întoarca în Cezareea Capadociei. Deci, îndata, prin venirea sa, arienii au fost rusinati, încât unii au tacut, iar altii au fugit. Arhiepiscopul Eusebiu s-a bucurat de ve­nirea Sfântului Vasile cel Mare si în dragoste cu dânsul vietuind, s-a sfârsit, iar în locul sau a fost ales si înscaunat, marele Vasile.Iar cei raucredinciosi neîngaduind aceasta si cu zavistie pornindu-se, au facut ca cetatea Tiana sa se desparta de Cezareea pentru ca în Tiana era episcop Antim, care se fatarnicea ca este dreptcredincios, dar cu fapta era eretic.

Acela, împreuna cu alti episcopi de un gând cu sine, deosebindu-se de Vasile, s-a facut mitropolit al Tianei si a facut ca partea aceea a Capadociei sa se desparta în doua. S-au iscat astfel multe certuri pentru despartirea eparhiei. Vazând Sfântul Vasile ca din eparhia sa au fost luate câteva cetati si sate, a socotit astfel: era între Cezareea si Tiana o cetate mica, Sasima. În aceea Sfântul Vasile voia sa aseze noul scaun de episcopie si sa puna acolo un barbat dreptcredincios. Pentru ca nadajduia ca astfel sa potoleasca si certurile si sufletele multora întru dreapta credinta sa le pazeasca. Însa, neavând barbat iscusit, a trimis o scrisoare la Sfântul Grigorie prietenul sau, rugându-l sa primeasca dem­nitatea episcopala la scaunul cel din Sasima, deoarece nimeni nu era mai bun acolo sa întareasca dreapta credinta, precum era el.

Sfântul Grigorie i-a scris, nedorind acest lucru, dar Vasile scriind de multe ori catre dânsul si necâstigându-si dorirea, s-a sculat si a mers singur în cetatea Nazianz, unde, sfatuindu-se cu batrânul Grigorie, episcopul Nazianzului, adica cu tatal lui Grig-orie, au silit pe Grigorie, fiul, sa primeasca arhieria. Deci, a fost pus cu sila episcop al cetatii Sasima, de care lucru înstiintându-se Antim, mitropolitul Tianiei, care tragea Sasima spre hotarul sau, a dus acolo putere de oaste ca sa nu lase pe Grigorie la scaun si strajuia drumurile venirii lui. Sfântul Grigorie venind acolo si înstiintându-se despre rautatea lui Antim si despre puterea ostasilor, s-a dus într-o mânastire, unde slujea bolnavilor. Apoi s-a salasluit în pustie, la dorita lui liniste.
Dupa câtava vreme însa, iarasi prin parinteasca rugaciune s-a întors în Nazianz pentru ca parintii lui îmbatrânisera si le trebuia la batrânete ajutor de la dânsul, fiindca ei nu mai aveau alti fii, întrucât, Chesarie, celalalt fiu al lor, murise.Asemenea si fiica Gorgonia. Astfel ca ramasese singur la parinti, ca o lumina a ochilor si nu era cu putinta ca sa nu asculte pe parintii lui, ci era dator sa le slujeasca la batrânetile lor, si apoi, sfârsindu-se ei, sa-i dea obisnuitei îngropari.

Întoarcerea în cetatea Nazianz

Întorcându-se iarasi Sfântul Grigorie din pustie în Nazianz, Grigorie, tatal lui, slabind acum cu batrânetea, a voit ca, în viata fiind, sa aseze pe fiul sau Grigorie ca episcop al Nazianzului. Iar el de grija pentru bisericestile rânduieli, nu se lepada, supunându-se la porunca tatalui sau, dar scaunul episcopiei nu voia nicidecum sa-l primeasca. "Nu este cu putinta mie, o! parinte, neplecat fiind tu din viata aceasta, ci fiind viu, ca sa primesc scaunul tau". Iar tatal nemaisuparându-l pentru luarea scaunului, ci nu­mai grija pentru Biserica punând asupra lui, i-a zis: "Viu fiind eu, o! fiul meu, sa fii toiag batrânetilor mele, iar dupa ducerea mea, vei face precum îti va fi placerea!".Nu mult dupa aceasta s-a sfârsit Grigorie, episcopul Nazianzului, tatal Sfântului Grigorie, având pe scaunul episcopiei 45 de ani. Deci a vietuit 100 de ani de la nasterea sa, si a fost în­gropat cu cinste, venind si Sfântul Vasile cel Mare la îngroparea lui. Si a ramas între cei vii numai Nona, mama Sfântului Grigorie, prietenul lui Vasile; dar nu dupa multa vreme si aceasta s-a odihnit întru Domnul, asemenea fiind de o suta de ani.

Îngropând Sfântul Grigorie pe ai sai sfinti parinti, s-a usurat de grija pentru dânsii. Apoi, vrând sa scape si de tulbura­re, de vreme ce îl silea poporul ca, dupa tatal sau, el sa primeasca scaunul episcopiei, s-a dus în taina în Seleucia unde petrecea lânga biserica Sfintei celei dintâi Mucenite Tecla. De acolo, fiind chemat cu rugamintea prieteneasca a "marelui Vasile", a primit grija pentru casele de straini si de bolnite, întrucât Sfântul Vasile zidind case spre odihna celor ce nu aveau unde sa-si plece capul, aduna pe saraci si bolnavi, vaduvele, sarmanii si strainii acolo, si de hrana cea rânduita lor îngrijindu-se, a încredintat iubitului sau prieten grija pentru dânsii. Si era Sfântul Grigorie hranitorul saracilor, sprijinitorul bolnavilor si odihnitorul strainilor.

Într-acea vreme fiind tulburata Biserica lui Dumnezeu de erezia arienilor, înca de multi ani, ca o fiara cu noua capete, vatama pe multi. Iar acum se mai ivise si erezia lui Macedonie, hulitorul împotriva Sfântului Duh. Arienii marturiseau pe Tatal ca este Dumnezeu necreat, mai înainte de veci, iar pe Fiul creat, nu de o fiinta cu Tatal, iar macedonienii marturiseau pe Fiul în­tocmai cu Tatal si huleau pe Sfântul Duh, unii dintr-însii numindu-L a fi faptura, nu Dumnezeu, si nu-L preamareau pe El. Deci pe acestia îi numea Sfântul Grigorie semiarieni, ca cei ce cinsteau pe Fiul, iar pe Sfântul Duh nu-L cinsteau. Si se înmultea acea erezie mai mult în Constantinopol."

,,Biruind invataturile eretice

Apoi, cu sfatul de obste al Sfântului Vasile cel Mare si al altor multi credinciosi si episcopi, Sfântul Grigorie, ca un barbat întelept si puternic la cuvânt, a fost îndemnat sa mearga la Bizant pentru biruirea învataturii celei eretice si pentru apararea dog­melor celor drepte ale sfintei credinte. Dar mai înainte de a merge la Bizant, Sfântul Vasile cel Mare îmbolnavindu-se, s-a sfârsit; si asa s-a stins luminatorul a toata lumea, pentru care Sfântul Grigorie, plângând mult si cu cuvânt frumos cinstindu-l, a luat calea ce era înaintea lui si ajungând la Bizant, cetatea cea împarateasca, l-au primit dreptcredinciosii cu bucurie. Acolo a aflat Biserica lui Hristos împutinata si numarul credinciosilor lesne de numarat, de vreme ce, cea mai mare parte a cetatii se dusese pe urma ereziei si toate bisericile lui Dumnezeu cele mari si frumoase le tineau ereticii; numai una mica si veche, a Sfintei Anastasia, nebagata în seama de dânsii, era lasata dreptcredinciosilor.

Drept aceea, Sfântul Grigorie îndata înarmându-se îm­potriva ereticilor cu prastia cuvântului lui Dumnezeu - pre­cum odinioara David împotriva Filistenilor -, biruia întrebarile si dogmele lor, pe care le rupea ca pe niste pânze de paianjen. În toate zilele întorcea pe multi de la credinta cea rea catre dreapta credinta. Apoi, cu cuvintele cele întelepte si insuflate de Dumnezeu, în putina vreme a înmultit atât de mult Biserica lui Hristos, încât nu era cu putinta a se numara. Iar numarul ereticilor se împutina din zi în zi si se împlinea ceea ce se scrisese în Sfânta Scriptura despre casa lui David si a lui Saul: casa lui David se înalta si se întarea, iar casa lui Saul slabea.

Neîncetând rautatea arienilor si a macedonenilor, s-a ridicat un eretic nou din Siria, cu numele Apolinarie, care întelegea rau întruparea Domnului, propovaduind-o a fi neadevarata, ca si cum Hristos n-ar fi luat suflet, si ca în loc de suflet, avea dumnezeirea. Apoi, fiind bun vorbitor ereticul acela si iscusit în întelepciunea elineasca, pe multi a înselat cu erezia sa, iar ucenicii lui strabateau pamântul, vânând pe cei neînvatati si atragându-i la pierzare, ca cu o undita. Iar bunul nevoitor, Sfân­tul Grigorie, avea iarasi mare nevointa, luptându-se cu ereticii si cu cei cazuti din dreapta credinta, învatându-i, rugându-i, si pe unii pazindu-i în credinta, iar pe altii ridicându-i din cadere. Iar ucenicii lui Apolinarie, înconjurând poporul, cleveteau împotriva Sfântului Grigorie. Mereu semanând o clevetire ca aceea, a pornit pe popor spre mânie si rautate împotriva Sfân­tului Grigorie. Deci, cei ce nu puteau sa priceapa mestesugul cuvintelor eretice si sa înteleaga adâncul tainelor lui Hristos, lu­pii si ereticii erau crezuti si cinstiti, în locul pastorilor si bunilor învatatori, iar pastorul cel ce învata adevarul, se socotea ca un lup si eretic. Si facând gâlceava, aruncau pietre asupra sfântului, ca si altadata iudeii asupra Sfântului Întâiului Mucenic Stefan.

Dar neîndestulându-se cu rautatea lor, l-au prins ca fiarele si l-au adus înaintea judecatii eparhului cetatii, ca pe un tulburator si pricinuitor de gâlceava.Dar sfântul, nefiind vinovat de nici o rautate, ci fiind blând si smerit cu inima, într-atâta primejdie si navalire de popor, zi­cea catre Dumnezeu: în numele Tau, Hristoase, de voi merge chiar prin mijlocul umbrei mortii, nu ma voi teme de rele, ca Tu cu mine esti. Iar eparhul stiindu-i nevinovatia si vazând rautatea omeneasca cea nedreapta, l-a lasat liber si a iesit mucenicul fara rani si fara bataie, ca un purtator de cununa, fara lovituri, având totusi vointa sa patimeasca pentru Hristos.

Teologul sau Cuvantatorul de Dumnezeu (I)

Cu nevointe ca acestea si cu lupta cea mare cu ereticii, stralucind Sfântul Grigorie, s-a facut cunoscut tuturor. Întelepciunea lui fiind slavita pretutindeni, a fost chemat de toata Sfânta Biserica cu un nume nou „Teologul", adica „Cuvântatorul de Dumnezeu", asemenea celui mai vechi cuvântator, adica Sfântului si iubitului Ioan, ucenic al lui Hristos. Aceasta numire de „Cuvântator de Dumnezeu", desi se da de obste tuturor celor mai mari învatatori si arhierei, pentru ca toti au predicat cu dreapta credinta Sfânta Treime, însa Sfântului Grigorie i s-a dat într-un chip mai ales, adica sa se numeasca „Cuvântator de Dumnezeu", spre semn de biruinta asupra acelor atât de mari si de multi eretici; si de atunci au început toti a-l chema „Cuvântator de Dumnezeu".

Deci, era foarte iubit de cei dreptcredinciosi si toata multimea voia sa-l aiba patriarh. Chiar si Petru, patriarhul Al­exandriei, care a luat scaunul dupa marele Atanasie, a scris acestui mare Sfânt Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, încredintându-i scaunul cetatii lui Constantin (379-381) ca unui pastor vrednic si ca celui ce multe osteneli a suferit pentru Bi­serica lui Hristos. Dar îndata i s-a facut împiedicare de oamenii cei rai în acest chip.

Era în Constantinopol unul din filosofii elini, anume Maxim, de neam egiptean, mester în rautate, viclean si înselator. Acela venind la fericitul pastor Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, a lepadat nedumnezeirea elineasca si fiind botezat, s-a unit cu Sfânta Biserica. Dar vietuia cu viclesug, acoperindu-se fatarniceste cu cucernicia, ca si cu o haina de oaie, iar înauntru era lup, lucru descoperit mai pe urma. Iar arhiereul lui Dumnezeu Grigorie, nestiindu-i viclesugul lui si întoarcerea de la pagânatate spre crestinatate socotind-o dreapta, l-a facut lo­cuitor sub un acoperamânt cu el. Însa, urmând lui Iuda, a gândit sa se departeze de parintele si învatatorul sau si sa ridice razboi asupra lui si luând ajutator al scornirii sale pe un prezbiter oare­care, netemator de Dumnezeu si iscusit a tese viclesuguri, a în­ceput cu viclesug a se îngriji în taina cum ar putea sa rapeasca scaunul patriarhiei Constantinopolului. Dar de vreme ce la un lucru ca acesta era trebuinta nu de putin aur, adica cu plata si cu daruri sa înduplece pe multi la împlinirea gândului sau, de aceea pentru aur se îngrijea mai întâi, si cu sporirea satanei si-a câstigat dorinta în acest chip.

A venit în Bizant un prezbiter din insula Tasos, aducând aur mult. Voia sa cumpere pentru o zidire oarecare lespezi de marmura care se aduceau de la Procones. Pe acela înselându-l cu mari fagaduinte, au luat aur destul, sa le ajunga pentru savârsirea viclesugului scornit si au trimis în taina la Alexan­dria multe si mari daruri lui Petru patriarhul, episcopilor si clericilor de lânga dânsul, rugându-l foarte mult sa-i trimita la Bizant pe episcopii sai si prin ei sa ridice pe Maxim la scaunul patriarhiei. Petru amagindu-se cu darurile, ca si cum ar fi uitat de scrisoarea sa mai înainte catre Sfântul Grigorie, s-a învoit îndata la rugamintea lor si nezabovind episcopii cei trimisi de dânsul, au venit din Egipt în Constantinopol, nespunând nimanui scopul lor, nici pastorului, nici clerului, nici la vreunul din boieri. Iar în vremea cântarii Utreniei, au intrat în biserica cu Maxim si voiau sa-l sfinteasca pe Maxim ca patriarh."

[Marius22]

În prealabil postat de costel

Sfantul Grigorie Teologul este sarbatorit pe 25 ianuarie. Putini stiu ca el a fost presedintele sinodului II ecumenic (Constantinopol 381), ca impreuna cu Sfantul Vasile cel Mare a scris Filocalia sau ca a fost autorul unei Liturghii.

Atat textul Liturghiei Sfantului Grigorie Teologul, cat si un comentariu pe seama acesteia pot fi gasite in studiul scris de Parintele Protosinghel Chiril Lovin in Revista Ortodoxia, nr. 4, 2009.

[cristiboss56]

În prealabil postat de costel

Sfantul Grigorie Teologul este sarbatorit pe 25 ianuarie. Putini stiu ca el a fost presedintele sinodului II ecumenic (Constantinopol 381), ca impreuna cu Sfantul Vasile cel Mare a scris Filocalia sau ca a fost autorul unei Liturghii.

(http://www.crestinortodox.ro/liturgica/liturghia/liturghia-sfantului-grigorie-teologul-128483.html)

Un fragment din moaştele Sfântului Grigorie Teologul se află şi în România, la Mănăstirea suceveană Slatina, fiind adus de la Constantinopol de domnitorul Alexandru Lăpuşneanu.

Sfintele moaşte au fost aşezate într-o raclă ferecată cu argint şi pietre scumpe, după cum spune cronicarul Ion Neculce.

„Sfintele moaşte au stat la noi până în 1916 când a fost primul război mondial şi ştim că o parte din tezaurul ţării sau chiar majoritatea raclelor cu sfinte moaşte de la sfintele mănăstiri au luat calea U.R.S.S. aşa zis spre păstrare. O parte din tezaur a revenit în ţară la muzeele din Bucureşti în 1956 şi la noi în 2001 pe 10 februarie cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Părintele Patriarh Teoctist a revenit acasă pentru că în chivotul unde este introdus sfintele moaşte scrie în limba slavonă Mănăstirea Slatina“, a precizat intr o emisiune dedicata acestei sarbatori pentru TRINITAS TV Monahia Mariami Mazilu, ghidul Mănăstirii Slatina.

Un fragment mai mare din moaştele Sfântului Grigorie Teologul se află la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol. Acestea, alături de cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur, au fost returnate Patriarhului Ecumenic Bartolomeu de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 2004.

Despre Sfintele Patimi ale Mantuitorului Nostru Iisus Hristos
Din Cuvântul la Sfintele Paşti al Sfântului Grigorie Teologul


Sfintele Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos reprezintă probabil cel mai tulburător eveniment din iconomia mântuirii omului, pentru că în centrul lui se află o jertfă sângeroasă, jertfa Dumnezeului-Om, văzută drept înţeles duhovnicesc şi plinire a jertfelor rânduite de Legea mozaică. Asumarea credinţei în Hristos presupune, în viziunea Sfântului Grigorie Teologul, imitarea până la identificare de simţire, de trăire, de vedere duhovnicească cu martorii oculari ai Răstignirii şi Învierii. Mesajul acestui text inspirat de Duhul Sfânt este acela că, în afara coparticipării, credinţa însăşi se transformă în necredinţă. Refuzul asumării credinţei este ilustrat de tâlharul nerecunoscător, care devine tip al tuturor celor ce nu-L urmează pe Hristos până pe cruce. Căci în rai, potrivit pildei Sfinţilor Bisericii, dar îndeobşte a Mântuitorului, se intră de pe cruce!

De acum să devenim şi noi părtaşi Legii nu după literă, ci în mod evanghelic; în mod desăvârşit, iar nu nedesăvârşit; în mod veşnic, iar nu vremelnic. Să avem drept lucru de căpetenie nu Ierusalimul de jos, ci cetatea mamă cea de sus; nu aceea care este călcată acum sub oştiri, ci cea care este slăvită de îngeri. Să jertfim nu viţei tineri, nici miei cărora le cresc coarne şi unghii, care în mare parte sunt moarte şi nesimţitoare, ci să-I jertfim lui Dumnezeu jertfă de laudă pe jertfelnicul cel de sus, împreună cu cetele îngereşti. Să sfâşiem prima catapeteasmă, să înaintăm spre cea de a doua, şi în Sfânta Sfintelor să ne închinăm.
Lucrul cel mai mare îl voi spune: pe noi înşine să ne aducem jertfă lui Dumnezeu, sau mai curând să-I jertfim fiecare zi şi orice mişcare a noastră. Toate pentru Cuvântul să le primim, Patimilor Lui asemănându-ne prin patima noastră, Sângele Lui cinstind prin sângele nostru, pe cruce urcându-ne cu mărinimie şi curaj. Dulci sunt cuiele, chiar dacă sunt foarte dureroase. Căci a pătimi împreună cu Hristos şi pentru Hristos este de preferat dezmierdării împreună cu alţii.

Dacă eşti Simon Cirineul, ridică crucea şi urmează-L. Dacă eşti împreună-răstignit ca un tâlhar, cunoaşte-L pe Dumnezeu ca un recunoscător; iar dacă pentru tine şi pentru păcatul tău a fost Acela aşezat între cei fără de lege, tu să te faci pentru El credincios Legii Lui. Închină-te Celui ce pentru tine a fost spânzurat pe cruce; câştigă ceva chiar şi de la răutate; cu moartea cumpără-ţi viaţa; intră în Rai împreună cu Iisus, pentru ca să afli de la ce bunătăţi ai căzut. Frumuseţile de acolo contemplă-le. Tâlharul cel nemulţumitor a fost lăsat să moară afară împreună cu hula sa.
Iar dacă eşti Iosif din Arimateea, cere trupul de la cei ce l-au răstignit, ca să devină al tău Acela care curăţeşte lumea. Iar dacă eşti Nicodim, cinstitor de Dumnezeu în noapte, cu miruri înmormântează-L.
Iar dacă eşti o oarecare Maria sau cealaltă Marie, dacă eşti Salomee, sau Ioană, lăcrimează de dimineaţă pentru El. Vezi prima piatra răsturnată, poate şi pe îngeri şi pe Iisus Însuşi. Spune-I ceva şi ascultă-I glasul.
Dacă auzi: Nu te atinge de Mine, stai departe, cinsteşte-L pe Cuvântul, dar nu te întrista. Pentru că El ştie cui Se va arăta mai întâi. Vesteşte Învierea; pe Eva ajut-o, cea care prima a căzut, ca prima să se veselească de Hristos, şi acest lucru fă-l cunoscut ucenicilor.
Fă-te Petru sau Ioan; la mormânt grăbeşte-te, alergând sau împreună-alergând, întrecându-te în întrecerea cea frumoasă. Iar dacă de celălalt ai fost întrecut prin fuga mai iute, învinge-l prin grija atentă de a nu privi în treacăt la mormânt, ci intră înăuntru.

Şi dacă, asemenea lui Toma, ai lipsit din adunarea ucenicilor cărora li S-a arătat Hristos, când Îl vei vedea să nu te afli necredincios; iar dacă eşti necredincios, crede celor ce îţi spun despre Înviere.
Iar dacă nu-i vei crede nici pe aceştia, crede semnelor cuielor. Dacă Se va pogorî în iad, pogoară-te împreună cu El. Cunoaşte şi tainele de acolo ale lui Hristos, iconomia dublei pogorâri şi care este raţiunea acesteia: îi mântuieşte pe toţi oricum ar fi, prin arătarea Sa, sau şi de acolo, îi mântuieşte doar pe cei ce cred în El?
Sursa:
http://www.familiaortodoxa.ro/2012/0...iisus-hristos/