|
#171
|
|||
|
|||
Citat:
|
#172
|
||||
|
||||
Citat:
Eu zic ca noi insine nu mantuim pe nimeni cu interventii din afara;am vazut cazuri live in familie,cunoscuti,prieteni :un sot este credincios si nu reuseste toata viata sa-si mantuiasca sotia...si mor asa in lumi diferite! De ce ? Pt ca nu putem sa facem noi totul pt mantuirea altora caci lucrarea incepe mai intai in constiinta lor. Ce se intampla cand ii faci unui prieten comentarii despre ce este"bine si rau"? Se ofuscheaza,ii ranesti orgoliul si-ti intoarce spatele;am patit-o de multe ori si am vazut ca nu procedez bine. Important este sa faca fiecare ce doreste pe propriile raspunderi,caci si greselile sunt cei mai mari profesori. Bine asta nu inseamna ca as ramane muta in fata unor probleme legate de morala adica daca as vedea un om care il maltrateaza pe altul as interveni,la fel as raporta orice act criminal incepand chiar cu furt mic de portofel. La fel cum nu mi-as vedea de treaba daca cineva apropiat mi-ar spune ca vrea sa avorteze sau sa omoare pe cineva... Bine,dar asta teoretic nu se cam intampla,toate prietenele care au recurs la avort mi-au spus dupa cand chiar nu se mai putea face nimic. In rest ,am atata de lucru cu mine insami caci daca as plina de intentiile cele mai bune ,tot nu as putea sa-i indrept pe altii din lipsa de timp.
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#173
|
|||
|
|||
E adevarat ca mandria îi e sifonata atat celui caruia i se face morala, cat si celui care incearca sa faca dar nu e ascultat sau chiar e luat peste picior. Uneori chiar mandria "doare" mai rau ca dreptatea :). Doare cand suntem mustrati, certati, ironizati, chiar si pe nedrept. Doare si cand nu suntem ascultati, dar ce ne doare mai rau? Mandria noastra, sau pacatul aproapelui? Pe mine de exemplu la serviciu ma doare de 2 ori cand nu suntem ascultati de clienti: o data ca-si bat joc de autoritatea noastra, ca specialisti, si de toata munca noastra, si inca o data ca-si bat joc si-si pun in pericol propriile animale cand se contrazic cu noi si le fac tratamente dupa cum considera dansii si cum ii taie capul. Si apoi daca mai vin si la piata cu lapte, oua, mai pun in pericol si sanatatea publica :). Si mai e un aspect ingrijorator, constatat de curand: daca tot ma rog la Dumnezeu sa-mi dea rabdare, si n-o pot obtine decat cu medicatie :), poate ca nu asta e ceea ce imi trebuie acum; poate sunt situatii in viata cand nu rabdare se cere, ci revolta :)!
Last edited by fallen; 20.03.2014 at 09:34:43. |
#174
|
|||
|
|||
E adevarat ca mandria îi e sifonata atat celui caruia i se face morala, cat si celui care incearca sa faca dar nu e ascultat sau chiar e luat peste picior. Uneori chiar mandria "doare" mai rau ca dreptatea :). Doare cand suntem mustrati, certati, ironizati, chiar si pe nedrept. Doare si cand nu suntem ascultati, dar ce ne doare mai rau? Mandria noastra, sau pacatul aproapelui?
|
#175
|
|||
|
|||
Citat:
Perseverand intru cunoastere a binelui..ne dor si dureri straine.. |
#176
|
|||
|
|||
Citat:
|
#177
|
|||
|
|||
Citat:
(din pacate nu pot deschide videoclipul acum, cred ca am o defectiune). Doamne ajuta! |
#178
|
|||
|
|||
Citat:
Doamne Ajuta, draga 'Fallen'!..ca nu esti 'fallen', esti o fata cu suflet fain! |
#179
|
|||
|
|||
Cand cerem lui Dumnezeu rabdare, smerenie, iubirea aproapelui etc., Dumnezeu ne va da situatiile prin care putem dobandi cele cerute, "nu le primim pe tava".
|
#180
|
|||
|
|||
Am dat-o in bara din nou
Cum bine spuse Gabriela, Dumnezeu asa facu, dar fuse peste puterile mele...de vreo saptamana mi s-a imbolnavit barbatul, a avut dureri mari si s-a chinuit, dar a rabdat bine pana la un punct si mi-a fost mila de el, am incercat cat am putut sa-l ajut (poate am fost ipocrita sperand ca va aprecia si va inceta persecutiile, dar chiar mi-a fost mila, insa poate nu de ajuns cat sa-mi las serviciul, sa nu mai mananc, sa nu mai dorm, sa-mi dau si viata eventual). Am sperat ca dupa interventie va fi mai bine, se va rezolva fara probleme, l-a binecuvantat si preotul spitalului (crezand ca mi-e frate), dar nu a fost asa. Azi a iesit din spital si m-a sunat urland ca il doare. I-am zis sa se uite pe reteta care i s-a dat sa vada ce tb sa ia (oricum a luat mereu mai mult decat trebuia) si a zis ca n-o gaseste... Dupa un timp a sunat inapoi si mi-a zis ca sunt cea mai mare proasta ca nu am stiut ce sa-i zic sa ia sa-i treaca criza. Eu ma stiu dintodeauna ca intru in panica si nu reactionez bine la situa?ii critice, tocmai de-aia m-am si lasat de medicina, as prefera sa nu ma mai intrebe nimeni nimic niciodata... Apoi ma stiu si ca sunt ofticoasa si nu suport sa fiu insultata si umilita (cu toate ca un bun crestin ar trebui sa fie mandru pt asta). Asa cai-am zis ca poate vrea sa nu mai vin acasa, si el a zis ca poate ar fi bine. La ora asta inca nu-mi vine sa ma duc diseara acasa, imi vine sa las tot acolo, si bani, si lucruri, carti, haine, icoane si tot ce am mai de pret, numai imi trebuie nici sa merg la denie sau la inviere, oricum numai am tupeul sa dau ochii cu par duhovnic dupa ce am facut tot ce am promis ca nu mai fac (am blestemat, hulit, deznadajduit, mi-am dorit moartea). Stiu insa ca e pacat sa-l abandonez acum, in suferinta, mai ales ca i-am promis ca merg maine sa-l inscriu la medic de familie (tb sa mai faca o interventie). Si nici la parinti cred ca nu pot merge, si mai e un aspect:
|
|