In legatura cu avortul

[cristiboss56]

Patriarhia Română susţine iniţiativa cetăţenească europeană „Unul dintre noi“, care solicită Uniunii Europene să înceteze finanţarea activităţilor care includ distrugerea embrionilor umani. Fidelă credinţei sale că viaţa specific umană începe din momentul fecundării, Patriarhia atrage atenţia asupra faptului că distrugerea de embrioni umani este un act inacceptabil din punct de vedere spiritual-moral.

Dumnezeu a creat viaţa sub toate aspectele ei, iar în ceea ce priveşte viaţa omenească, El a arătat o grijă deosebită. „Viaţa omenească nu este produsul devenirii spontane a lumii, ci, pentru apariţia ei, Dumnezeu a avut o grijă deosebită: omul nu apare la poruncă, ci în urma unui sfat şi a unui act special al Sfintei Treimi, act exprimat de aghiograf prin termenul de plăsmuire şi de suflare de viaţă. Viaţa omenească nu este determinată doar de plăsmuirea omului din pământ, ci şi (sau mai ales) de suflarea viu-făcătoare a lui Dumnezeu. Aceasta ne dovedeşte faptul că omul nu este simplă fiinţă biologică, ci este deodată suflet viu (Facere 2, 7) şi trup omenesc (nu orice trup) viu. Aşa a apărut primul om (Adam), aşa au apărut, apar şi vor apărea - cu voia lui Dumnezeu - oamenii în istorie: suflete vii în trupuri vii“, spune Comisia de Bioetică a Patriarhiei Române.

Omul este, aşadar, o fiinţă psiho-fizică ce a fost şi este creată de Dumnezeu după chipul Său (Facere 3, 28), în vederea asemănării cu El. „Consecinţa logică a acestei învăţături şi credinţe este aceea că toate fiinţele omeneşti sunt în mod fundamental egale între ele în ceea ce priveşte natura şi vocaţia lor. Ele posedă deodată, actual şi potenţial, aceeaşi demnitate şi aceeaşi valoare: sunt chip al lui Dumnezeu, dar chip într-un continuu proces de asemănare cu Dumnezeu. Revelaţia (consemnată în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie) ne oferă suficiente dovezi că ceea ce s-a zămislit în femeie este fiinţă omenească (nu simplu „produs de concepţie“), care nu exclude grija lui Dumnezeu şi care trebuie să se bucure de respectul datorat demnităţii umane. Cum Biserica are o grijă deosebită faţă de fiinţele umane neputincioase şi fără apărare, nu poate să nu se îngrijoreze cu privire la cele mai neputincioase fiinţe omeneşti, embrionii umani şi pruncii nenăscuţi“, mai spune Comisia de Bioetică.
Embrionul, fiinţă unică şi irepetabilă

Teologul Jean-Claude Larchet, în lucrarea sa „Etica procreaţiei în învăţătura Sfinţilor Părinţi“, alocă un capitol embrionului uman. Acesta susţine că „teoria însufleţirii imediate a omului, prin care se admite că el primeşte dintru început un suflet deplin, care îl face din clipa în care a fost conceput o fiinţă omenească deplină, un ipostas cu o existenţă independentă şi o persoană, corespunde Tradiţiei Bisericii de Răsărit, primită de timpuriu şi păstrată până în ziua de azi“. Însufleţirea imediată a omului este afirmată pe scurt la Sfântul Irineu, îşi găseşte temeiuri în opera Sfântului Grigorie de Nyssa, câştigă la Sfântul Maxim Mărturisitorul întreaga sa precizie în cadrul unei antropologii creştine profund elaborate şi este apoi confirmată de Părinţii care au urmat. „Prin concepţia creştină, care-l consideră drept ipostas, embrionului i se recunoaşte o valoare în sine şi, de asemenea, este privit ca o fiinţă unică şi irepetabilă, a cărei existenţă are astfel o valoare absolută, care obligă la respectarea sa, cu atât mai mult cu cât se consideră totodată că are de la început un suflet raţional şi mintal; el este văzut de asemenea ca persoană, care îşi transcende realitatea biologică şi chiar pe cea psihică, legată în chip obiectiv de o realitate mai presus de ea. În termeni biblici, această legătură se exprimă prin încredinţarea că embrionul, din prima clipă a existenţei sale, poartă în el chipul lui Dumnezeu şi este menit să dobândească asemănarea cu El în cadrul unei dezvoltări continue, care transcende dezvoltarea sa biologică“, mai spune Jean-Claude Larchet.

Multe alte consideraţii vin să confirme în ochii Părinţilor valoarea embrionului uman şi respectul care i se datorează, în special faptul că sufletul său este creat de Dumnezeu, sau faptul că el este privit ca un dar al lui Dumnezeu, care se cuvine cinstit ca atare, sau încă şi faptul că Logosul lui Dumnezeu, făcându-Se om, a binevoit să fie El însuşi prunc în pântecele Fecioarei, sfinţind prin chiar dumnezeirea Sa această primă modalitate şi primă etapă a existenţei omeneşti. „Ideea exprimată de Sfântul Maxim Mărturisitorul că logosul oricărei fiinţe omeneşti - în care se cuprind ipostasul şi natura ei, venirea la existenţă într-un anumit moment şi destinul său spiritual - a fost definit de voinţa dumnezeiască şi îşi are temeiul în Logosul dumnezeiesc mai înainte de toţi vecii vine şi ea în sprijinul recunoaşterii valorii embrionului şi fetusului uman, ca şi ideea, dezvoltată de unii Părinţi, că el continuă să trăiască şi chiar să crească în veşnicie, potrivit unei alte modalităţi de a fi, până la o maturizare care-i permite să se împărtăşească de bunătăţile dumnezeieşti“, conchide teologul Jean-Claude Larchet.

Deci, după cum învaţă Biserica, embrionul uman are suflet, este o fiinţă omenească deplină, un ipostas şi o persoană. Aşadar, orice experiment care are ca finalitate distrugerea embrionului uman este un atentat la viaţa omului. Pentru a stopa aceste experimente ucigaşe putem semna iniţiativa cetăţenească europeană „Unul dintre noi“, fie online, pe site-ul www.orthodoxero.eu, fie prin formularul printat pe care îl găsim în biserici.

Părinţii vorbesc de apariţia simultană a trupului şi a sufletului

„Am susţinut tovărăşia cărnii şi a sufletului de la început, de la unirea seminţelor înseşi, şi până la completa dezvoltare a fătului.“ „De la zămislire trupul şi sufletul sunt în acelaşi timp semănate, formate şi aduse la viaţă.“ (Tertulian)

„Sufletul nu este anterior trupului cât priveşte existenţa; şi nici trupul nu se formează înaintea lui, ci aceste două elemente apar în acelaşi moment“ (Sfântul Irineu)
„(...) îngerii sunt cei care aduc sufletul înainte de zămislire, iar când se spune în Evanghelie «pruncul a săltat (...) în pântecele meu» (Lc. 1, 44), aceasta arată că avea suflet.“ (Clement Alexandrinul)

„N-a fost dată nici o întâietate unuia sau altuia, nici sufletului faţă de trup, nici invers, pentru ca nu cumva din pricina unei deosebiri de timp să ajungă omul în vrajbă cu sine însuşi (...). Aşadar, cu dreptate se poate spune că nici sufletul nu exista înainte de trup şi nici trupul nu există înainte de suflet, ci pentru amândoi nu-i decât un singur început (...), şi anume în primele momente ale venirii noastre pe lume.“ „Embrionul este un izvor de căldură şi de putere, dovadă că este însufleţit.“ (Sfântul Grigorie de Nyssa)

„Trupul şi sufletul sunt părţi ale omului, şi părţile au cu necesitate o referire una la alta - pentru că ele constituie întregul care le caracterizează -, iar cele referitoare una la alta sunt din cele ce totdeauna şi oriunde au venit la existenţă deodată, constituind ca părţi, prin întâlnirea lor, forma întreagă.“ „E cu neputinţă ca sufletul şi trupul, ca părţi ale omului, să existe în timp unul înaintea altuia, pentru că altfel «logosul» - adică definiţia esenţială a omului -, la care se raportează fiecare dintre ele, se va evapora.“ (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

„Trupul şi sufletul au fost făcute simultan (de Dumnezeu), şi nu întâi unul şi apoi celălalt (...).“ (Sfântul Ioan Damaschin)

„Sufletul se dă în acelaşi timp cu trupul, aşa încât este împreună existent cu el şi de o vârstă, din clipa formării trupului. Într-adevăr, omul a fost făcut în acelaşi timp din trup şi suflet şi ele nu sunt cumva unul mai înainte de celălalt sau unul după altul.“ (Sfântul Nichita Stithatul)

[cristiboss56]

Arhiepiscopia Iaşilor susţine Iniţiativa cetăţenească europeană „Unul dintre noi”



Arhiepisopia Iaşilor susţine Iniţiativa cetăţenească europeană „Unul dintre noi”, care are drept scop ridicarea nivelului de protecţie juridică în Uniunea Europeană a demnităţii, a dreptului la viaţă şi a integrităţii fiecărei fiinţe umane de la concepţie.
Iniţiativa cetăţenească „Unul dintre noi” solicită Uniunii Europene să înceteze finanţarea activităţilor care includ distrugerea embrionilor umani, în mod deosebit în domeniile cercetării, ajutorului pentru dezvoltare şi sănătate publică (www.oneofus.eu). Fidelă credinţei sale că viaţa începe din momentul concepţiei (fertilizarea), Arhiepisopia Iaşilor atrage atenţia asupra faptului că distrugerea de embrioni umani este un act inacceptabil din punct de vedere spiritual-moral.
În acest sens, Reprezentanţa Patriarhiei Române pe lângă instituţiile europene susțin activ amendarea în Parlamentul European a articolelor care privesc aspecte etice (în special problema finanţării cercetării pe embrioni umani) ale noului program cadru de cercetare 2014-2020 – Orizont 2020.
Prevăzută în art. 11 (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, o iniţiativă cetăţenească europeană trebuie susţinută de cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii Europene, provenind din cel puţin 7 state membre din cele 27, pentru a invita Comisia Europeană să elaboreze o propunere legislativă corespunzătoare în domeniu.
Orice cetăţean român cu vârsta de peste 18 ani are posibilitatea să susţină Iniţiativa cetăţenească europeană „Unul dintre noi” prin semnarea formularului de susţinere ce poate fi descărcat şi imprimat de pe site-urile Arhiepisopiei Iaşilor: www.mmb.ro, www.iasi.mmb.ro și www.doxologia.ro sau prin completarea formularului electronic on-line de la adresa: https://ec.europa.eu/citizens-initia...dex.do?lang=ro.
Recomandăm parohiilor Arhiepisopiei Iaşilor, precum şi organizaţiilor şi fundaţiilor care funcţionează cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române să susţină şi să popularizeze iniţiativa cetăţenească europeană „Unul dintre noi” pentru strângerea unui număr cât mai mare de semnături.
Sprijinul dumneavoastră este de o importanţă capitală pentru apărarea dreptului la viaţă şi recunoaşterea embrionului uman ca persoană din momentul concepţiei!
Pentru completare click AICI !
Pentru descărcare formular susţinere click AICI !

[cristina2012]

În prealabil postat de cristina2012

In Romania situatia e cam asa:
1. daca nu ai medicul tau obstetrician sau daca medicul pe care il ai nu e unul responsabil chiar esti in mare pericol. Vei incapea pe mana unui rezident care trebuie sa invete si el cumva meserie.

4. Despre nasterea acasa: eu as opta pentru asta cu tot sufletul, dar numai in prezenta unei moase cu experienta si numai dupa ce sarcina a fost monitorizata corespunzator si nu ar fi nici un semn de risc si, de asemenea, daca as avea posibilitatea sa ajung intr-un timp decent la spital, daca se impune. La noi in tara cateva persoane s-au incumetat sa o faca, dar, sincera sa fiu, eu ma indoiesc ca nu au avut asistenta deloc, doar ca, neexistand cadrul legal pentru asistarea nasterii la domiciliu, moasa care o fi ajutat-o a cerut expres sa nu fie pomenita prezenta ei pentru ca si-ar pierde automat dreptul de practica.
Din numeroasele povestiri existente pe net in limba engleza si in alte limbi (dar eu doar in engleza am citit) se poate observa ca in majoritaea cazurilor o moasa sau macar o doula sunt prezente la nastere. Mama care alege sa nasca acasa are de obicei o buna pregatire pentru nastere (gimnastica, exercitii de relaxare) si are un mediu propice in familie. Cateva din aceste cazuri, ajung totusi in final la spital si se termina cu cezariana.

In Romania e chiar un lux sa iti permiti sa platesti cursuri de pregatire pentru nastere care sunt mai mult decat necesare tinand cont ca nici conditia fizica a femeilor actuale nu mai e la fel ca in trecut, ca de, te nasti intr-o colivie la bloc, nu mergi la sapa, nu intorci fanul pe 3 dealuri, nu dai zapada, stai cuminte la masa si inveti cu spor, apoi lucrezi la birou, mergi cu masina sau cu transportul in comun, deci nimic nu te pregateste pentru ce va urma... iar mamele si alte femei din familie care in zonele traditionale chiar sunt in stare sa ajute o femeie care naste, la noi sunt chiar mai nestiutoare si mai speriate ca tanara mama.

Imi aduceam aminte ca am scris un astfel de mesaj si trebuia sa ii raspund... mi-am mai schimbat parerile intre timp... intre timp am mai nascut o data, adica a 5-a oara. Am nascut singura acasa, in cada... si nici urma de medic, moasa sau doula. Doar eu si copilul meu, moartea alaturi si Dumnezeu deasupra. A fost bine asa, cel mai bine.
Si nu, nu mi-a fost frica... adica nu mi-a fost frica sa nasc singura, asa cum mi-a dat Dumnezeu sa o fac. Mi-a fost frica asa cum le-a fost frica tuturor femeilor... mi-a fost frica de moarte, dar cel mai frica mi-a fost sa merg la spital pentru ca copilul avea dubla circulara si eram ingrozita ca, asa cum stiam bine, nu ma vor lasa sa nasc cum simt eu, si asta va strica totul, iar acum chiar era nevoie de tot ce avea natura de facut in ajutorul copilului meu... sau... sau... asta m-a chinuit teribil, ar fi trebuit sa cer, sa insist sa fac cezariana, sa fiu sigura ca copilul meu nu va suferi... dar nu facusem asta, tot socotind cum sa fac, fie sa imi cumpar o nastere naturala decenta in sistem privat, fie sa ma descurc in spitalul de stat... si uite ca eram in travaliu si imi era frica de spital si asta tocmai pentru ca eram intr-o situatie de risc. Si m-am tot framantat vreo doua luni de cand stiam de dubla cirucalra... si m-am framantat si orele de travaliu si pana la urma s-a rupt apa si mi-am zis doar atat: "acum o sa se intample ceea ce trebuie sa se intample... e intre mine si Dumnezeu, ce vrea El"... si am nascut in cada, in apa, asa cum imi doream si copilul a fost sanatos si... isi desfacuse singur circularele. Cordonul era scurt, daca ar fi ramas cu circularele de cordon, ar fi fost distrus. Cand i-am vazut fetisoara rozalie si i-am auzit plansul am inteles ca cea mai mare minune este un copil sanatos si Dumnezeu mi-a daruit aceasta minune, nu doctorul.

As vrea sa multumesc celor care au deschis discutia... atunci cand doctorul meu m-a anuntat ca va fi in concediu cand aveam eu data probabil de nastere, mi-am adus aminte de discutia asta, de articolele citate aici pe forum despre romancele care au nascut acasa si am inceput sa citesc, sa caut pe net, am vazut numeroase filme pe youtube, am citit experientele personale ale celor ce au nascut acasa, am citit cartile doctorului Michael Odent (trebuie cititie!!!!!)... am capatat incredere in mine (ca sunt apta sa nasc, ca am tot ce imi trebuie pentru asta) si am inteles inca o data ca "minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune Le-ai facut"!

Si nu, nu ma mandresc cu asta... cand simti prezenta mortii, nu poti fi mandru... moartea este intotdeauna urata si infricosatoare, VIATA ESTE INTOTDEAUNA UN DAR!. Nu realizam asta decat atunci cand vedem moartea alaturi. Spitalul tine moartea departe de nastere si astfel ne impiedica sa vedem bine viata.
Nu stiu daca as incerca din nou ulciorul la apa, doar multumesc Domnului pentru acest dar. Aceasta nastere cu adevarat naturala a reusit sa stearga uraciunea, nefirescul primelor trei nasteri (la Polizu) si neimplinirea celei de a patra (la Municipal). Dumnezeu a legat nasterea de suferinta, ne-a lasat durerea, nu uratul, nu nonsensul...

"Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am nadajduit si noi intru Tine"

[tabitha]

Felicitari Cristina, pentru cel de-al cincilea copilas. E fetita de data asta? :) te-a ajutat Dumnezeu sa nasti acasa fara probleme. Slava Domnului!

[sophia]

Cand am vazut ca s-a reluat aceast fir chiar m-am suparat. Am zis ca macar in postul Craciunului sa nu mai intram in polemici.
M-a surprins postarea Cristinei, caci locul ei nu este pe acest fir, ci pe altul, ca sa se bucure toata lumea.

Asadar felicitari Cristina. Totusi mesajul tau ma intristeaza profund.
Sa risti atat de mult viata copilului tau doar pentru anumite incapatanari mi se pare rau, de neingaduit.
Sa nu poti sa ai un medic sau o moasa cu care sa comunici, cu care sa te sfatuiesti in luarea deciziei optime mi se pare azi, in secolul 21 inadmisibil.
Sa-ti fie frica sa te duci la spital sa nasti! Este singura situatie in care nu ar trebui sa aibe nimeni frica de spital si de medici.
In tara asta chiar nu mai exista nimic?
N-am inteles bine situatia, adica de ce ti-a fost frica de spital: ti-era frica de cezariana, sau ca dimpotriva nu ti-o vor face? Sau ce anume ti-ai dorit la nasterea asta si nu ti se putea oferi in spital?
Si unde era medicul care te-a urmarit pe timpul sarcinii? Nu cu el trebuia sa discuti si sa nasti? Nu pe el l-ai ales?
De ce nu ai avut macar o moasa acasa? Daca se intampla ceva cu tine sau copilul?
Mai ai 4 copii. I-ai riscat si pe ei, caci la nastere se poate intampla orice si cu mama. Ar fi ramas orfani.

Totusi sunt mii de femei care nasc in Romania in spitale si maternitati. Si unele scriu ca sunt multumite. Iti recomand si tie sa intri sa citesti pe desprecopii.com comunitate.

Da, Dumnezeu este cu noi, dar asta nu ne indreptateste sa fim asa.
Eu va doresc multa sanatate impreuna cu familia si copilului numai bine si o viata lunga in bratele lui Dumnezeu.

[AlinB]

În prealabil postat de cristina2012

Si nu, nu mi-a fost frica... adica nu mi-a fost frica sa nasc singura, asa cum mi-a dat Dumnezeu sa o fac.

Este pura ipocrizie sa spui ca "asa cum mi-a dat Dumnezeu sa o fac" cand tu ai ales asta.
Este evident din tot ce ai scris, ca a contat mai mult pentru tine ambitia ta, "sa nasc asa cum simt eu", decat binele copilui.

Spitalul tine moartea departe de nastere si astfel ne impiedica sa vedem bine viata.

Sunt curios cum ar fi aratat logica asta daca ti-ai fi omorat copilul sau l-ai fi lasat handicapat pe viata prin alegerea asta.
Ai fi zis ca Dumnezeu a facut-o? Ca asa a vrut El?

Daca traia cu un handicap grav, ce ii spuneai mai tarziu? Ca asa a vrut El?
Sau adevarul, ca o nastere romantata, in cada, departe de fricile tale, a contat pentru tine mai mult decat el?

[Parascheva16]

Cristina a nascut un copil sanatos, nu vad de ce trebuie sa aruncam cu pietre in ea. Ce rost are sa ii punem intrebari si sa o luam la rost? Chiar credem ca stim mai bine decat ea? De ce atata rautate si critica, mai ales cand totul a fost bine? O.O
*
Eu cred ca nasterea nu implica doar copilul. E gresit sa uitam de mama in numele unor conceptii. Chiar credeti ca acel copil nu e afectat deloc daca mama in timpul travaliului si al nasterii traieste o adevarata trauma? E bine cand mama are probleme ani de zile dupa nastere?
*
Felicitari Cristina pentru copilas! Sa iti traiasca!

[AlinB]

Sa zicem ca doi aleg sa faca sex inainte de casatorie in final se casatoresc, au copii, etc.

Ce spunem?

Sexul premarital este bun, pentru ca in acest caz a avut o finalitate fericita?

Sau sa ne facem ca nu vedem declaratiile emfatice despre cat de fericita a fost alegerea sexului premarital, pentru ca pana la urma, nu-i asa, a dat rezultate bune?

[sophia]

În prealabil postat de Parascheva16

Cristina a nascut un copil sanatos, nu vad de ce trebuie sa aruncam cu pietre in ea. Ce rost are sa ii punem intrebari si sa o luam la rost? Chiar credem ca stim mai bine decat ea? De ce atata rautate si critica, mai ales cand totul a fost bine? O.O
*
Eu cred ca nasterea nu implica doar copilul. E gresit sa uitam de mama in numele unor conceptii. Chiar credeti ca acel copil nu e afectat deloc daca mama in timpul travaliului si al nasterii traieste o adevarata trauma? E bine cand mama are probleme ani de zile dupa nastere?
*
Felicitari Cristina pentru copilas! Sa iti traiasca!

Mai intai ca nu inteleg de ce mama traieste o trauma. Tocmai asta este.
N-am inteles din mesaj problema Cristinei.

Si problema nu este cu Cristina in sine. Ma socheaza evolutia in sens invers in general.
Adica de ce sa ne intoarcem la secolele trecute cand femeile nasteau ca animalele, pe camp si etc.? Nu mi se pare normal!

Si ma ingrijoreaza lipsa acuta de incredere a oamenilor in medici, in sistemul medical, in semenii lor. Pentru mine asta este alarmant.
Sa aleg sa risc pentru copiii mei pentru ca nu am medic, moasa, spital de incredere! Nu este normal.

Si eu am anumite probleme din acestea, desi nu sunt in tara. Peste tot sunt probleme. De aceea sunt ingrijorata. Ca nu putem avea incredere in medici, in personalul medical, in actul medical. De ce si mai ales ce se poate face?

[AlinB]

Eh, e o atmosfera specifica in spitalele din Romania, nu prea ai de unde sa stii tu..
E normal sa fii reticent.
Dar de aici pana a risca viata copilului tau, mai ales stiind ca avea o conditie medicala care necesita o atentie speciala..