Sfinti copii

[Ekaterina]

Iti multumesc, Doamne, ca m-ai invrednicit a patimi pentru numele Tau!
Sfantul Mucenic Potit

Am citit recent viata Sfantului Mucenic Potit, sarbatorit pe 1 iulie, care a primit moarte muceniceasca la varsta de 13 ani, dupa ce a indurat nenumarate chinuri. Viata detaliata a Sfantului este impresionanta, voi reda insa pe scurt anumite aspecte relevante din viata lui.

Sfantul Mucenic Potit a trait pe vremea imparatiei lui Antonin, un persecutor inrait al crestinilor. Tatal sau era pagan, de aceea Potit se boteaza in ascuns dupa ce citeste Scripturile, la varsta de 13 ani. Tatal s-a mahnit afland ca fiul a lepadat credinta idoleasca si dupa ce incearca cu multe ademeniri sa-l faca sa se lepede de credinta in Hristos, nereusind, il inchide pe Potit intr-o camera si il lasa fara hrana si apa.

Potit se roaga lui Dumnezeu sa-l intareasca sa suporte acest chin si in special, se roaga pentru intoarcerea la credinta a tatalui sau. Vrand sa-l insele, diavolul i se arata in temnita luand chipul lui Hristos si sfatuindu-l sa il asculte pe tatal sau, sa mearga sa manance si sa se bucure alaturi de el, caci i-a ascultat rugaciunea si i s-a facut mila de suferinta si lacrimile lui.

Sfantul dandu-si seama ca este o inselare, nu se lasa ispitit de aceasta aratare, alergand la Hristos si cerandu-I ajutorul. Diavolul pleaca strigand: Amar mie, ca sunt biruit de un copil! Mergand tatal sau sa-l cerceteze, il roaga iar sa jertfeasca zeilor, caci altfel va fi supus la multe chinuri ca unul ce a incalcat porunca imparatului. Potit ii spune: O, tata, daca ai fi stiut cat de puternic este Dumnezeul crestinilor, Care S-a smerit pe Sine ca sa mantuiasca pe oameni, ai fi crezut intr-Insul. El este Unul adevaratul Dumnezeu, Care a facut cerul si pamantul. Iar toti ceilalti zei ai paganilor sunt diavoli.

Vazand felul in care fiul sau vorbeste despre Dumnezeu, tatal se converteste marturisind: Acum cunosc ca Dumnezeul crestinilor este adevarat. Caci graieste niste lucruri atat de mari prin gura copilului acesta, pe care niciodata nu le-am auzit mai inainte. Deci, daca n-ar fi fost in copil oarecare putere dumnezeiasca, nu ar fi putut sa graiasca cuvintele acestea din inima sa, ci precum vad, acel Dumnezeu singur graieste prin gura fiului meu!

Dupa botezul tatalui sau, Potit pleaca din patria sa sa vesteasca cuvantul Domnului, vindecand o femeie leproasa numita Chiriachi , sotia unui senator. Vazand aceasta mare minune, sotul femeii impreuna cu alti oameni cred in Hristos si se boteaza. Ei marturisesc: Cu adevarat am vazut mare lumina prin copilul acesta, care ne-a scos pe noi din intunericul idolesc. Dupa aceasta minune merge in pustie si locuieste impreuna cu fiarele fara teama, caci acestea i se supuneau lui.

Sfantul Potit savarseste o alta minune, alungand un demon care intrase in fiica imparatului. Vazand aceasta minune pe care Sfantul o face chiar in fata imparatului, multi au crezut si s-au botezat . Imparatul ramane impietrit, crezand ca Potit a facut o vrajitorie si dupa ce incearca sa il induplece cu daruri si mariri, vazand ca Sfantul este hotarat, porunceste sa fie crunt batut si supus la numeroase chinuri. Astfel, Sfantul Potit este batut cumplit cu toiege de fier, ars cu faclii, trupul ii este strujit cu unghii de fier, iar apoi dat spre mancare fiarelor salbatice, insa acestea cadeau inaintea lui si ii lingeau picioarele.

La rugaciune facuta de Sfantul Potit, idolii au cazut si s-au sfaramat, toti cei de fata inspainantandu-se de aceasta fapta. Imparatul porunceste ca trupul lui Potit sa fie taiat in bucati, insa trupul lui s-a facut atat de tare incat slujitorii nu au reusit sa implineasca porunca. Aceasta minune ii face pe multi sa se converteasca si sa se boteze.

Suparat, imparatul a poruncit ca tanarul Potit sa fie supsu si la alte cumplite chinuri: a poruncit sa fie bagat intr-un cazan de fier cu untdelemn incins intr-insul, apoi sa i se bata un piron de fier in cap, insa mucenicul primind pironul, petrecea viu, sanatos si fara durere. I s-a taiat limba si i s-au scos ochii. Dupa taierea limbii, vorbea bine slavind pe Dumnezeu. Vazand insa ca nici o tortura, oricat de cumplita ar fi fost nu l-a facut pe tanarul Potit sa se lepede de Hristos, imparatul porunceste sa fie taiat cu sabia, astfel luand cununa muceniceasca acest minunat Sfant copil.

[Demetrius]

Laudă Ție, Doamne, pentru puterea Ta dată Sfântului Mucenic Potit!

Un copil inchinat lui Dumnezeu

Despre Sfanta Filofteia se stie ca a trait la inceputul sec. al XIII-lea, la sud de Dunare, in orasul Tarnovo. Acest oras era in acea vreme capitala Taratului romano-bulgar. Nu se poate afirma cu exactitate de ce nationalitate era. Datorita vitregiei timpurilor, s-au inregistrat mai multe migratii ale locuitorilor de pe cele doua maluri ale Dunarii. Unii reveneau la locul de bastina, altii ramaneau in satele adoptive. Chiar si intemeietorii Taratului romano-bulgar, fratii Petru si Asan, erau doi romani stabiliti in Tarnovo. Sfanta filofteia s-a nascut in jurul anului 1206. Numele sau se traduce prin "iubitoare de Dumnezeu". Acest lucru l-a demonstrat scurta ei viata.

Urmatoare poruncii iubirii

Mama Filofteiei a fost o crestina evlavioasa, care a invatat-o iubirea de Dumnezeu si de aproapele, milostenia, postul si rugaciunea. A murit insa de tanara, lasand-o pe Filofteia orfana la o varsta frageda. Pentru a face fata greutatilor pe care le presupunea cresterea unui copil, tatal sau a decis sa se recasatoreasca. Traditia spune ca noua sotie nu era un om al rugaciunii si al milosteniei. Nici cu Filofteia relatia nu era foarte buna, mai ales cand fetita se ducea la biserica, se ruga si isi arata marinimia sufletului. A inceput sa o persecute, trimitand-o la diferite munci grele. In acelasi timp, se pare ca incerca sa il intarate si pe tata impotriva copilei sale.

Martirizata la doar 12 ani

Una dintre indatoririle Filofteiei era cea de a-i duce mancare tatalui ei, care muncea la camp. Pe drum insa, intalnindu-se cu oamenii saraci, care ii cereau macar un coltisor de paine, nu o lasa inima sa treaca nepasatoare mai departe. Astfel, ea le dadea din mancarea tatalui sau. Lucrul s-a repetat, astfel incat tatal, ramanand mai mult flamand, si-a certat sotia. Aceasta insa s-a aparat, spunandu-i ca Filofteia este vinovata, caci imparte mancarea la saraci. Manios peste fire, tatal s-a pus la panda si, surprinzand-o pe Filofteia in timp ce facea milostenia obisnuita, a aruncat spre ea cu barda ce o purta la brau. Tanara Filofteia a fost grav ranita la un picior. In urma acestei rani si-a incredintat sufletul Domnului, la varsta de doar 12 ani. Era in anul 1218.

Trupul facator de minuni

Inspaimantat de fapta sa, tatal a incercat sa ii ridice trupul, pentru a o inmormanta. Dar Dumnezeu a proslavit-o, iar trupul ei a devenit atat de greu, incat nu l-a putut clinti, desi a chemat si pe alti oameni in ajutor. Ingrozit de aceasta minune, l-a chemat pe Arhiepiscopul de Tarnovo. Acesta a venit insotit de un alai de preoti si credinciosi, citind mai multe rugaciuni de dezlegare, pentru a putea duce trupul Sfintei in catedrala din Tarnovo. Sinaxarul spune ca, nedorind sa mearga acolo, trupul s-a lasat greu ca prin minune. Astfel, ierarhul a inceput sa rosteasca numele mai multor orase, aflate de o parte si de alta a Dunarii. Cand a fost pronuntat numele Cetatii de Arges, trupul s-a facut dintr-o data usor, Filofteia aratand in ce casa dorea sa fie dusa.

[Marius22]

O viata impresionanta are si Sfantul Bogolep, praznuit de Biserica Ortodoxa Rusa pe 24 iulie.


Sfantul Bogolep, copilul purtator de Schima Mare

[Ekaterina]

În prealabil postat de Annyta

Martirizata la doar 12 ani

Una dintre indatoririle Filofteiei era cea de a-i duce mancare tatalui ei, care muncea la camp. Pe drum insa, intalnindu-se cu oamenii saraci, care ii cereau macar un coltisor de paine, nu o lasa inima sa treaca nepasatoare mai departe. Astfel, ea le dadea din mancarea tatalui sau. Lucrul s-a repetat, astfel incat tatal, ramanand mai mult flamand, si-a certat sotia. Aceasta insa s-a aparat, spunandu-i ca Filofteia este vinovata, caci imparte mancarea la saraci. Manios peste fire, tatal s-a pus la panda si, surprinzand-o pe Filofteia in timp ce facea milostenia obisnuita, a aruncat spre ea cu barda ce o purta la brau. Tanara Filofteia a fost grav ranita la un picior. In urma acestei rani si-a incredintat sufletul Domnului, la varsta de doar 12 ani. Era in anul 1218.

Trupul facator de minuni

Inspaimantat de fapta sa, tatal a incercat sa ii ridice trupul, pentru a o inmormanta. Dar Dumnezeu a proslavit-o, iar trupul ei a devenit atat de greu, incat nu l-a putut clinti, desi a chemat si pe alti oameni in ajutor. Ingrozit de aceasta minune, l-a chemat pe Arhiepiscopul de Tarnovo. Acesta a venit insotit de un alai de preoti si credinciosi, citind mai multe rugaciuni de dezlegare, pentru a putea duce trupul Sfintei in catedrala din Tarnovo. Sinaxarul spune ca, nedorind sa mearga acolo, trupul s-a lasat greu ca prin minune. Astfel, ierarhul a inceput sa rosteasca numele mai multor orase, aflate de o parte si de alta a Dunarii. Cand a fost pronuntat numele Cetatii de Arges, trupul s-a facut dintr-o data usor, Filofteia aratand in ce casa dorea sa fie dusa.

Am aflat de Sfanta Filofteia de cand eram mica si viata ei m-a marcat, in special modul in care a fost omorata de tatal ei. Consider un mare dar faptul ca Sfintele ei Moaste sunt la noi in tara, la Curtea de Arges. Am reusit si eu sa ajung sa ma inchin Sfintelor Moaste si am vazut micuta racla in care este asezat trupul Sfintei.

Sfanta Mucenita Filofteia, da-ne si noua darul milosteniei si ajuta-ne sa avem inima buna fata de cei aflati in nevoi si suferinte.

[costel]

Sfantul Mucenic Neofit, cinstit pe 21 ianuarie, a trait in secolul al treilea, in cetatea Niceea. Neofit a facut minuni de la varsta de zece ani. Se spune ca si el isi impartea mancarea copiilor saraci. Dupa ce se saturau, Neofit le astampara si setea, lovind o piatra din zid: imediat izvora apa! Abia dupa un an a aflat mama sa, prin descoperire dumnezeiasca, ca fiul ei face minuni. Mama a cerut lamuriri si Domnul i-a trimis lui Neofit un porumbel luminos, care sa-l invete si sa-l ocroteasca. Uimita, mama a cazut secerata, dar Neofit a inviat-o.

Dupa o vreme, porumbelul l-a dus pe copil in munte, intr-o pestera, unde locuia un leu. Sfantul l-a indemnat sa plece si leul l-a ascultat.

Pe cand avea 15 ani, a fost dus de ingeri in fata dregatorului Deciu, care ii obliga pe oameni sa jertfeasca idolilor. Neofit l-a mustrat si dregatorul l-a supus chinurilor. Au incercat sa-l arda, dar Domnul l-a pazit nevatamat in cuptor. Ursii nu l-au atins, nici leul caruia ii luase pestera si care fusese prins. Atunci, un ostean l-a strapuns cu sulita si Sfantul Neofit, in varsta de 15 ani, a trecut la viata vesnica.

[Yasmina]

Sfantul Fanurie,pomenire 27 august


http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...rea-73089.html

[RalucaMC]

Credinţa lui în Hristos şi iubirea lui faţă de Biserică l-au făcut pe Sfântul Gavriil să-şi petreacă cea mai mare parte a zilei în biserica din satul său.

Era în anul 1690, o epocă a unor confruntări religioase dure în Polonia, când micul Gavriil a fost răpit de guvernatorul regiunii, a fost dusla Białystokşi, după ce a fost torturat, a pătimit moartea mucenicească.

Avea şase ani, dar acest fapt nu a constituit un obstacol pentru prigonitorii credinţei nu doar să-l omoare, ci să şi arunce sfintele lui moaşte într-o pădure din apropierea satului său, Zverki, pentru a nu afla nimeni ce s-a întâmplat.

Însă Dumnezeu, Care l-a primit ca mucenic al său, a avut grijă ca trupul mucenicului să rămână intact şi astfel, nouă zile mai târziu, când l-au găsit în pădure, au văzut cu uimire cum patru câini îl apărau de păsările răpitoare şi de animalele sălbatice, ca să nu-l sfâşie, adeverind cuvintele psalmistului David: „Domnul păzeşte oasele drepţilor Lui, nici unul din ele nu se va zdrobi”.

Dar Dumnezeu nu a păzit sfintele moaşte ale tânărului Său mucenic doar atunci. Le-a păstrat intacte de multe catastrofe care au avut loc, chiar şi de un incendiu care a distrus în 1746 biserica din Zverk, în care se păstrau, în afară de mâna sa care a ars. Dar şi aceasta a fost recâştigată, când au aşezat sfintele moaşte ale Sfântului Gavriil în Sfântul Altar al mănăstirii Zambluduv.

Peripeţiile cinstitelor moaşte nu s-au oprit însă nici în anii următori, dar harul sfântului a lucrat minunat oriunde s-au aflat, făcând o mulţime de minuni şi vindecări până în zilele noastre, constituind un tezaur preţios pentru oraşul şi eparhia Białystok.

[Ekaterina]

Într-un sat mare din sud-vestul Georgiei, în câmpia Kola, unde se găsesc izvoarele râului Mtkvari, trăiau câţiva creştini. Cei mai mulţi locuitori din acel sat erau încă închinători la idoli. Copiii creştini se jucau toată ziua cu copiii închinătorilor la idoli. Însă îndată ce preotul bătea clopotul pentru vecernie, părăseau jocul şi alergau la biserică.
Îi urmau întotdeauna nouă dintre copiii idolatrilor – Guaram, Adarnase, Bakar, Vace, Bardzimi, Daci, Djuanşeri, Ramazi şi Parsman. Însă atunci când ajungeau la poarta bisericii, creştinii nu-i lăsau să intre.
– De ce ne goniţi? se plângeau aceia. Copiii voştri sunt prietenii noştri şi credinţa lor este atât de minunată!
– Sunteţi închinători la idoli, le răspundeau. Din pricina aceasta nu puteţi intra în casa lui Dumnezeu.
Astfel, plecau întristaţi. Iar asta s-a întâmplat de multe ori.

Botezul
Odată au venit din nou şi au încercat să intre împingându-i pe creştini.
– Ascultaţi! le-au spus atunci aceia. Dacă vreţi să vă primim în biserica noastră, trebuie să credeţi în Iisus Hristos, să vă botezaţi în numele Dumnezeului Celui în Treime şi să trăiţi ca creştinii.
Copiii au primit acestea cu bucurie. Iar preotul satului, un om sfânt şi cinstit, amintindu-şi de cuvintele Domnului – cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine (Matei 10, 37) – de îndată i-a catehizat în credinţa creştină şi i-a învăţat poruncile evangheliilor. Însă nu cuteza să îi boteze ziua, temându-se de închinătorii la idoli.
Aşadar, când s-a înnoptat, i-a luat cu el şi i-a dus la izvorul râului cel mare. I-au urmat mulţi creştini.
În acea perioadă, râul era rece ca gheaţa. Dar îndată ce copiii au intrat în el pentru a fi botezaţi, apa, cu puterea Preabunului Dumnezeu, a devenit caldă!
Acestei minuni extraordinare i-a urmat o alta, şi mai de necrezut: după săvârşirea tainei, îndată ce au ieşit din râu, îngeri trimişi de Dumnezeu s-au pogorât din cer şi i-au îmbrăcat în cămăşi albe. Naşii lor au fost copiii creştini, prietenii lor, la ale căror case au mers după botez.

„Suntem creştini“
A doua zi, părinţii închinători la idoli au început să-şi caute copiii. Găsindu-i în casele creştinilor şi aflând ce se întâmplase, şi-au ieşit din minţi din pricina răutăţii care îi stăpânea. Cu strigăte şi blesteme i-au luat pe nou-luminaţii copii creştini şi, lovindu-i fără milă, i-au târât până la casele lor. Acolo le-au dat să mănânce cele jertfite idolilor. Însă copiii nu au acceptat.
– Acum suntem creştini, spuneau, şi nu putem mânca alimente care au fost oferite idolilor.
Astfel au petrecut şapte zile fără a pune mâncare în gură.
Văzând aceasta, părinţii au început să îi ademenească cu jucării frumoase, haine minunate şi alte daruri scumpe. Însă primeau acelaşi răspuns:
– Suntem creştini şi nu mai vrem nimic de la voi, decât să ne lăsaţi să mergem la fraţii noştri.

Mucenicia
Văzând că nu puteau să-i convingă, s-au înfăţişat ighemonului, de asemenea idolatru, şi i-au cerut ajutorul.
– Cum să vă ajut eu? – a spus acela. Sunt copiii voştri, faceţi cum credeţi.
După ce s-au gândit puţin, i-au făcut cunoscută înfricoşătoarea lor hotărâre:
– Dacă îi lăsăm să trăiască, se pot lua şi alţii după ei. Aşadar, să îi omorâm, pentru a-i înfricoşa pe restul consătenilor noştri.
După ce au luat cu ei şi alţi închinători la idoli fanatici, au mers la casa preotului creştin. S-au repezit ca fiarele sălbatice asupra slujitorului Domnului. L-au bătut cu asprime, l-au gonit şi i-au luat averea. În continuare, în frunte cu ighemonul, au mers la izvorul râului, unde cu puţină vreme mai înainte fuseseră botezaţi micuţii sfinţi. Acolo au săpat o groapă adâncă şi au aruncat copiii acolo. Aveau toţi de la şapte până la nouă ani.
– Vom muri pentru Hristos, în numele Căruia ne-am botezat, şi vom trăi împreună cu El veşnic în cer.
Numai aceste cuvinte le-au spus, într-un glas, înainte de a suferi groaznica mucenicie.
Mai întâi, părinţii fără-de-Dumnezeu au început să arunce pietre mari în groapă, strivind craniile şi oasele copiilor. Fiarele sălbatice şi şerpii veninoşi se mâhnesc pentru micuţii lor, însă cei îndrăciţi nu s-au mâhnit pentru odraslele lor. După ei s-au luat şi ceilalţi idolatri.
După câteva ore, groapa se umpluse de pietre şi trupurile tinerilor mucenici fuseseră îngropate sub ele. În cele din urmă, au aruncat pământ şi l-au călcat bine sub picioare, împlinindu-şi lucrarea diavolească.
Astfel s-au împlinit încă o dată cuvintele Domnului: Şi va da frate pe frate spre moarte şi tată pe fiu… şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu (Matei 10, 21).
Patericul georgian

patimirea Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita (+304).

In cetatea Iconiei, din tara Licaoniei, era o femeie tanara, de bun neam, anume Iulita, care se tragea din semintia imparatilor celor mai vechi ai Romei, fiind, cu credinta crestina. Si, petrecand, cu un legiuit barbat, putin timp si, de la el primind si zamislind si nascand un prunc, de parte barbateasca, a ramas vaduva. Si, nascand pruncul, cu Sfantul Botez l-a luminat si l-a numit pe el Chiric. Intru acea vreme, Diocletian, paganul, tinand sceptrul imparatiei Romei, a ridicat prigoana asupra crestinilor, in toate tarile stapanirii sale. Si era pus demn de dansul, in tara Licaoniei, dregatorul Dometian, om salbatic si fara de omenie, cu chip si cu narav de fiara, bucurandu-se de varsarea sangelui crestinesc. Deci, acela, venind in Iconia, a inceput a chinui cumplit pe cei ce credeau in Hristos, si ii cauta, cu inversunare, pe cei ce tineau, in taina, crestineasca credinta. Vazand aceasta ci stiind ca nu se va putea tainui credinta ei, de acest tiran, credincioasa roaba lui Hristos Iulita, s-a gandit sa fuga, ca se temea ca nu cumva, neputand suferi chinurile cele cumplite, sa se lepede de Hristos. Deci, si-a lasat toate averile sale si casa si rudeniile si robii si toata frumusetea lumii acesteia pentru dragostea lui Hristos si, luandu-si pe fiul sau Chiric, fiind prunc de trei ani, si doua slugi credincioase, a iesit noaptea din cetatea Icoanei, si a purces printre straini aducandu-si aminte de ceea ce a zis Scriptura: "Nu avem aici cetate statatoare, ci pe cea viitoare o cautam". Si a mers in Seleucia, ca o straina, si ca una din cele sarace, tainuindu-si neamul sau, insa a aflat si acolo aceeasi prigoana asupra crestinilor. Ca un oarecare Alexandru, luand stapanirea de dregator, de la imparat, a mers in Seleucia si ucidea fara mila pe toti cei ce marturiseau numele lui Iisus Hristos.

Deci, fericita Iulita, aducandu-si aminte de ceea ce se scrie: "Fugiti de manie" si iarasi: "Cand va vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiti in cealalta", a iesit din Seleucia si s-a dus in Tars, cetatea Ciliciei, si petrecea acolo, intre cei saraci. Dar, dupa o vreme, acelasi dregator, Alexandru, a venit si in Tars, ca sa chinuiasca pe crestini. Si s-a facut cunoscuta Sfanta Iulita unora si au vorbit, despre ea, cu dregatorul. Iar acela indata a poruncit sa o prinda si a stat la judecata, inaintea poporului. Si prinzand-o pe ea ostasii, cu fiul ei, amandoua slugile au fugit, dar priveau de departe, ca sa vada patimirea si sfarsitul ei. Si dusa a fost, inaintea dregatorului. Mucenita, avand in brate pe Sfantul Chiric, pruncul cel de trei ani. Si, fiind intrebata, de dregator despre nume, despre neam, de mosie, raspundea, cu indrazneala, marturisind numele Domnului nostru Iisus Hristos, numindu-se pe sine crestina, si spuanand ca patria ei este cereasca Imparatie a lui Hristos. Deci, maniindu-se dregatorul, a poruncit sa ia de la dansa pruncul si, dezbracand-o si intinzand-o, sa o bata fara de crutare, Si batuta fiind Mucenita, pruncul plangea si se tragea din mainile celor ce-l tineau pe el, ca sa alerge la mama lui. Iar dregatorul, vazand pruncul ca este frumos, a poruncit sa-l aduca la el. Si, luandu-l pe el, l-a pus pe genunchii sai. Si-l mangaia pe el, ca sa nu planga, si netezea capul copilului si-l saruta pe el si cuvinte dulci ii zicea. Dar copilasul se apara, tragandu-se din mainile lui si, ferindu-si capul de dregator, nelasandu-se mangaiat, nici sarutat de buzele acelea spurcate. Iar, privind spre mama sa, care era batuta, plangand, pruncul striga: "Crestin sunt, lasa-ma la mama mea". Si zgaria fata dregatorului unghiile sale. Si, umplandu-se de manie, dregatorul l-a aruncat jos pe prunc si l-a izbit cu piciorul in coaste, trantindu-l jos de pe scaunul sau cel inalt. Iar pruncul cazand pe treptele cele de piatra si izbindu-se cu capul de colturile cele ascutite ale treptelor, tot locul acela l-a umplut de sange si si-a dat sufletul sau fara de prihana in mainile lui Dumnezeu. Si asa s-a incununat cu mucenicie Sfantul prunc Chiric.

Iar mama lui, Iulita, cumplit batuta fiind, ca intr-un trup strain patimea, si ca un stalp neinsufletit; si nimic altceva nu striga, fara numai aceasta: "Crestina sunt, si nu voi jertfi idolilor." Iar, daca au incetat a o bate si a ridicat-o de la pamant, a vazut pe fiul sau iubit mort, inaintea divanului, si zacand in sange. Drept aceea, s-a umplut de bucurie si a zis: "Iti multumesc Tie, Doamne, ca ai invrednicit, pe fiul meu, de un dar ca acesta, ca sa patimeasca muceniceste, el mai inainte de mine, pentru numele Tau cel sfant si sa primeasca cununa cea nevestejita a slavei Tale." Dupa aceasta, a poruncit dregatorul sa o spanzure pe lemnul de chinuire si cu piepteni de fier sa-i strujeasca trupul si sa arunce cu smoala fiarta peste ranile ei. Si, asa, chinuita fiind Sfanta, dregatorul striga: "Miluieste-te Iulita, pe tine insati. Inchina-te zeilor ca sa te izbavesti din chinuri." Iar Mucenita raspundea: "Nu ma voi inchina dracilor si idolilor celor surzi si muti". Si dregatorul vazand rabdarea si marirea de suflet a Mucenitei, a osandit-o la taiere cu sabia. Si slujitorii, luand-o pe ea, au dus-o afara din cetate, la locul cel de moarte. Si mergea Sfanta, bucurandu-se, ca la o incununare de nunta. Si, ajungand la locul acela, a cerut putin timp, pentru rugaciune. Si ea, plecandu-si genunchii, s-a rugat, zicand: "Iti multumesc, Tie, Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, ca ai chemat pe fiul meu mai inainte de mine, invrednicindu-l pe el a patimi, pentru numele Tau cel sfant si infricosator. Primeste-ma, dar, si pe mine, nevrednica roaba Ta, si ma invredniceste sa dobandesc dar inaintea ta, ca sa fiu numarata cu fecioarele cele intelepte, care au intrat in camara ta cea nestricacioasa. Ca bine sa Te cuvanteze duhul meu pe Tine, Ziditorul sau si pe Tatal Tau, cel fara de inceput, si pe Duhul Sfant, cel impreuna de o Fiinta, in veci. Amin."

Asa rugandu-se Sfanta, dupa ce calaul si-a ascutit sabia, i-a lovit grumajii si i-a taiat cinstitul ei cap, lasand-o la acel loc fara de ingropare, spre mancare cainilor si fiarelor. Asemenea si trupul Sfantului Chiric, afara din cetate tragandu-l, l-au aruncat langa trupul mamei sale si s-au dus. Si, sosind noaptea, cele doua slujnice venind, au luat trupul stapanei lor si al fiului ei si, ducandu-le departe, le-au ingropat in pamant. Dintre aceste slujnice, una a vietuit pana in anii marelui Constantin, intaiul imparat al crestinilor, cand Bisericile lui Dumnezeu au luat indrazneala, cu darul lui Hristos. Atunci, slujnica aceea a aratat credinciosilor locul unde erau ingropate cinstitele moaste ale Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita si a povestit patimirea lor. Si au scos sfintele moaste, intregi si pline de buna mireasma si dand tamaduiri. Iar patimirea lor a fost scrisa, spre pomenirea Sfintilor Mucenici, spre folosul credinciosilor si spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Celui impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh slavit in veci! Amin.