Parabolele lui Iisus

[Ekaterina]

In acelasi fel am inteles si eu parabola. La o prima lectura, cele doua pilde nu mi-au atras atentia, nu m-am gandit ca in ele se cuprind atatea sensuri si semnificatii. In interpretarea Sfantului Nicolae Velimirovici, le-am inteles intr-o alta lumina, am ramas uimita de bogatia si frumusetea lor. Ce minunata este intelegerea sfintilor! Cu inima curata, cu minte luminata, intelegi altfel cuvantul Scripturii, de aceea avem mare nevoie de o interpretare avizata care sa ne lumineze si pe noi in anumite aspecte.

[Mosh-Neagu]

Credinţa este temelia dragostei.

Veghează neîncetat să ţii credinţa şi veghează încontinuu ca sămânţa dragostei pe care credinţa o poartă în sine să crească şi să-ţi aducă bucurie. Deoarece credinţa singură, fără dragoste, rămâne mică şi nu aduce bucurie.

Insă când dragostea se răceşte în tine şi nu creşte şi nu aduce fructul bucuriei, ţine credinţa şi aşteaptă!

În nici un chip să nu pierzi credinţa. Şi aşteaptă, chiar mai mulţi ani, până ce dragostea va răsări din credinţă. Dacă pierzi dragostea, ai pierdut mult, însă dacă pierzi şi credinţa, ai pierdut totul.

Dacă pierzi dragostea, ai pierdut fructul din pom, însă dacă pierzi şi credinţa, ai tăiat pomul.

Când într-un an holda nu a adus rod, plugarul răbdător îşi lucrează holda cu îndoită trudă ca să rodească în anul viitor. Vecinii îl îndeamnă să vândă holda, dar el tace şi lucrează. Când, în anul viitor, holda nu rodeşte, plugarul răbdător îşi lucrează holda cu întreită trudă. Vecinii îl în deamnă şi mai mult să-şi vândă holda. Însă când, în al treilea an, holda îi rodeşte din belşug, bucuria plugarului este întreită. Atunci vecinii tac, iar el se bucură. Dacă ar fi vândut holda, de ce s-ar fi bucurat acum ?

Sfântul Nicolae Velimirovici

[leonte]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Credinţa este temelia dragostei.

În nici un chip să nu pierzi credinţa. Şi aşteaptă, chiar mai mulţi ani, până ce dragostea va răsări din credinţă. Dacă pierzi dragostea, ai pierdut mult, însă dacă pierzi şi credinţa, ai pierdut totul.

Dacă pierzi dragostea, ai pierdut fructul din pom, însă dacă pierzi şi credinţa, ai tăiat pomul.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Cum, pustia, se intampla ca sfantul Apostol Pavel sa fie pe dos decat, chiar unii cuviosi parinti ai bisericii? Eu am gasit la apostol taman pe dos. Daca dragoste nu am, nimic nu sunt. Daca dragoste nu am nimic nu-mi foloseste. Daca dragoste nu am, facutu-m-am arama rasunatoare si chimval rasunator.... Dragostea niciodata nu cade.

Eu socotesc ca este cu neputinta ca doua guri, care rostesc una in opozitie cu cealalalta, sa aibe amandoua dreptate. In ceea ce priveste cuvintele sf. Nicolae V. se poate si ca acestea sa fi fost adresate unui enorias al sau, care credea ca are dragoste, si socotind ca ceea ce are el (si care nu avea nimic in comun cu dragostea care indelung rabda, nu se trufeste, nu cauta ale sale,...) ii este suficient si nu-i mai trebuie nici randuiala, nici rugaciune, nici infranare. Unui astfel de om, i-o fi fost de folos predica despre credinta, cu intentia de a-l dezlipi de acea inselare in care era. Caci el crezand ca are dragoste, in fapt nu avea nimic decat parere de sine.

Cu o astfel de posibilitate, ca practica duhovniceasca de spovedanie sunt de acord. Dar aceste practici sunt doar pentru invatatura duhovnicilor sa le aplice punctual, ca pe un pansament. Nu sunt invatatura dogmatica de predicat pe ulite si in piete si pe acoperisurile caselor. Probabil ca cel ce a primit aceasta invatatura si i-a atribuit-o parintelui, a spus-o mai departe ca si cum ar fi fost regula de baza la care si apostolii trebuie sa ia aminte.

p.s. nu spun ca sa fie spus, ci spun fiindc-as-am ajuns...

Frate, leonte, eu nu găsesc contradicție aici. Părinții spun ca și Apostolul, că dragostea este mai mare. Dar trebuie să creștem până la ea, punând temelie credința. Dragostea arată sensul credinței, întrucât o credință care nu duce la dragoste nu folosește la nimic, măcar de-ar muta și munții.

[leonte]

În prealabil postat de N.Priceputu

Frate, leonte, eu nu găsesc contradicție aici. Părinții spun ca și Apostolul, că dragostea este mai mare. Dar trebuie să creștem până la ea, punând temelie credința. Dragostea arată sensul credinței, întrucât o credință care nu duce la dragoste nu folosește la nimic, măcar de-ar muta și munții.

Tocmai aici e contradictia. De fapt este pe dos.
Bine ai spus ca <<dragostea arata sensul credintei>> deci dragostea e temelia peste care s-a cladit... dogma. Daca dogma devine temelie, atunci dogma traseaza directia dragostei, o limiteaza, o pune intr-un tarc si porunceste sa iubeasca numai ce este in tarc si nimic din ce este in afara.

Imi iubesc semenul. Semenul meu are o nevasta frumoasa, 5 capre cu iezi, o vaca grasa, un Lamborghini si vila cu piscina. Eu locuiesc intr-o garsoniera, in blocul de langa vila lui, am o tigaie si o cratita in care fierb mazare si mai am o haina si aceea veche. Dar nu ravnesc la cele pe care le are semenul, ci ma bucur sa-l stiu sanatos, fericit cu ai sai, iar atunci cand il intalnesc ii dau binete, cu multa dragoste. Pentru ca il iubesc.

Iata cum se face ca dragostea naste de la sine si lege si norme de comportament si buna cuviinta...

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

Tocmai aici e contradictia. De fapt este pe dos.
Bine ai spus ca <<dragostea arata sensul credintei>> deci dragostea e temelia peste care s-a cladit... dogma. Daca dogma devine temelie, atunci dogma traseaza directia dragostei, o limiteaza, o pune intr-un tarc si porunceste sa iubeasca numai ce este in tarc si nimic din ce este in afara.

Imi iubesc semenul. Semenul meu are o nevasta frumoasa, 5 capre cu iezi, o vaca grasa, un Lamborghini si vila cu piscina. Eu locuiesc intr-o garsoniera, in blocul de langa vila lui, am o tigaie si o cratita in care fierb mazare si mai am o haina si aceea veche. Dar nu ravnesc la cele pe care le are semenul, ci ma bucur sa-l stiu sanatos, fericit cu ai sai, iar atunci cand il intalnesc ii dau binete, cu multa dragoste. Pentru ca il iubesc.

Iata cum se face ca dragostea naste de la sine si lege si norme de comportament si buna cuviinta...

Şi dragostea asta pe care o ridici tu în slăvi, de unde vine?
De la tine, leonte? Sau, poate, de la mine?
Îndoi-m-aş...

Ia vezi matale, cum zice Sfântul că e ordinea? Cică mai întâi e credinţa, apoi nădejdea şi abia la urmă, ca un fruct, ca rod al roadelor, ca sfântă plinire - iaca şi dragostea! (Fără de care treptele dinainte au fost degeaba, sterile. Pur şi simplu ratare, deh...)

Dar mai nainte de toate e sfânta frică de Dumnezeu.

[cezar_ioan]

Că iată, când vine în oasele omului frica cea sfântă, cutremur simţit aievea, pe zi şi/sau noapte, ridică omul ochii sufletului către Mântuitorul său, Făcătorul.
Şi strigă:
"Tată, Făcătorule şi Atotţiitorule, izbăveşte-mă pe mine, ticălosul şi înnegritul şi mult-nesimţitul şi împuţitul Tău fiu trădător şi nevrednic! Ajută-mă!"

Mai apoi, încredinţîndu-se fiara de om pricăjit că a fost auzit şi că i s-a răspuns aievea, iaca vine şi credinţa!
Şi nu doar că vine, ci mai şi pleacă şi iar vine, şi tot aşa, vine-pleacă din sufleţelul bicisnic mereu, la lungă perpelire. Fier sub foc, nu alta.

Dar omul, făcut aşa de Creatorul lui, din credinţă prinde curaj. Cum puiul de pasăre cearcă să o tulească din cuib spre vrednice rotocoale de zbor, demne de firea lui întraripată, aşa şi omul cată spre fapte tot mai vrednice înaintea Domnului. Dar, lipsit de experienţa zborului şi bazîndu-se doar pe entuziasm, foarte curînd el... pică! Îşi mai rupe o aripioară, un oscior, un picior, ca tot motanul de care povesteai...
Eeeei, acu-i acu! Ceasul greu, pisica neagră... De-abia s-a luat cu primii stropi de zbor, că iaca: puiul şi-a frânt ciocul! Ce-i de făcut?
Se întâmplă, cu siguranţă prin Duhul, că speră iar... Rănit, lovit, însângerat,iată-l pe pricăjitul şi măreţul om că are de ales: o lasă baltă oare? Sau, în virtutea însufleţirii precedente, o ia curajos de la capăt? Ceva îi spune să o lase baltă. Iar altceva îi spune să continue, să o ia de la capăt. Că nicidecum nu-i singur! Hristos Domnul e aproape şi intervine prompt, la nevoie, la greu. Aceasta e nadejdea! Mă sprijin pe Tine, Doamne, întrucât acum cred în cuvântul Tău, pe care l-ai pus zălog între Tine şi oameni. Preţul plătit? - necruţarea de sine. Lupta cu patimile, prin care e imposibil de răzbit făr de Hristos, fără de sabia Duhului. Această nădejde îl poartă acum pe creştin la rugăciune, la post, la milostenie, la toate faptele bune.

Ceva mai apoi apare, ca un răsărit abia mijit de soare peste câmpii şi munţi şi smârcuri şi ape, dragostea...
Despre aceasta, însă, nu se cuvine să vorbesc eu, întrucât nu cunosc. Încă.

[dobrin7m]

"7. Din intelegere si cunoastere ia nastere credinta; din credinta, pazirea poruncilor lui Dumnezeu; din pazirea poruncilor lui Dumnezeu se naste nadejdea in Dumnezeu; din nadejdea in Dumnezeu - dragostea dumnezeiasca, cea care prisosind treptat, duce la unirea treptata cu Dumnezeu si la plinirea Legii si a Proorocilor. ( Matei 7,12; 22,40).

8. pe cat creste intelegerea, pe atat creste credinta; pe cat creste credinta pe atat se inmultesc virtutile, pe atat se inmulteste nadejdea in Dumnezeu; si pe cat are cineva nadejde la Dumnezeu pe atat Il si iubeste pe Dumnezeu, pe atat se uneste cu El indulcindu-se cu dumnezeiasca Lui slava.

9. Din necunoastere se naste necredinta, din necredinta, neascultare, din neascultare tot pacatul si calcarea poruncii. Cum poate cineva sa creada fara ca sa inteleaga nimic? Iar cel care nu pazeste poruncile Domnului, cum poate avea nadejde in Dumnezeu si dragoste pentru El? Nicicum.

10. Asadar, mai inainte de toate se cuvine sa invatam, nu doar lucrarea cea dinafara, ci si lucrarea cugetatoare: intelepciunea si cunoasterea. Cel care a deprins intelepciunea si cunoasterea tuturor lucrurilor. lesne crede in toate, pazeste poruncile Domnului, nadajduieste in Dumnezeu, Il iubeste din toata inima, se uneste cu El intru una: pe de-a-ntregul petrece intru Dumnezeu, si Dumnezeu petrece intru el. Unul ca acesta dobandeste invierea sufletului inainte de Inviere si, inainte de sfarsitul vietii, mosteneste viata vesnica, deoarece la el, prin viata intelepciunii si cunostiintei, este doborata moartea necuvantarii - caci scris este: " aceasta este viata vesnica, sa-L cunosti pe Domnul Dumnezeu tau." (Ioan 17.3), iar necunoasterea Lui este moarte." Alfavita duhovniceasca - Sf. Dimitri al Rostovului

[dobrin7m]

În prealabil postat de leonte

Cum, pustia, se intampla ca sfantul Apostol Pavel sa fie pe dos decat, chiar unii cuviosi parinti ai bisericii? Eu am gasit la apostol taman pe dos. Daca dragoste nu am, nimic nu sunt. Daca dragoste nu am nimic nu-mi foloseste. Daca dragoste nu am, facutu-m-am arama rasunatoare si chimval rasunator.... Dragostea niciodata nu cade.

...

Nu este contradictie. si nici pe dos.
Dupa ce ai primit credinta, ai sporit in virtuti si poti avea nadejde apoi vine si dragostea dumnezeiasca. Aceasta sigur nu cade niciodata.
Sunt oameni care se opresc pe cale, nu ajung la nadejde si nici la iubire si atunci sunt cum zice Apostolul arama rasunatoare si chimval rasunator. Asta spune Apostolul sa ne nevoim sa ajungem la dragoste ca daca nu am dragoste nimic nu sunt.
Este un indemn la nevointa, la curatire si la indumnezeire, astfel primind dragostea dumnezeiasca care nu cade niciodata.
Ca daca nu facem asa vom ramane doar chimval rasunator.

[dobrin7m]

Daca plec de la dragostea ce o simt si incep sa construiesc pe ea ceva, gresesc pentru ca dragostea mea este stricata de pacat, e stramba si schioapa, nu e aceea care niciodata nu cade. Caci dragostea noastra omeneasca usor se preschimba si moare.

Dragostea noastra omeneasca nicicum nu e dragoste ca e patimasa, si tinde patimas spre pacatele ce le purtam: trupeasca, egoista, mandra, vicleana. Nicicum nu este vesnica si nici putere nu are. din ea nu se naste credinta si nici nadejde. Adevarata dragoste este doar aceea ce Dumnezeu ne-o daruieste. Dar pana la asa harisma a dragostei - nevointa, nevointa, nevointa; pocainta, pocainta, pocainta.