|
#11
|
|||||||||||
|
|||||||||||
Citat:
Dar eu nu vorbeam de actiunile personale ale cuiva. Tot ce a facut acea persoana a fost sa ceara ajutorul lui Dumnezeu, nu sa ingradeasca libertatea altcuiva. Daca presupunem ca Dumnezeu a intervenit in favoarea persoanei care l-a rugat ceva, nu inseamna ca, facand asta, Dumnezeu a influentat vietile altor persoane care nu i-au cerut nimic? Deci nu le-a deviat cursul vietii/ influentat liberul arbitru? Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
In plus, nu consider ca Dumnezeu l-a creat pe om in mod special, ci mai plausibil este ca Universul este facut in asa fel incat sa permita aparitia vietii, ceea ce a dus si la aparitia omului. Miliarde de ani Dumnezeu "a supravegheat" universul acesta, si brusc incepe sa intervina acum cateva zeci de mii de ani, intamplator cand a aparut prima societate umana. Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Wow, avem o discutie chiar lunga! Ma bucur ca ne antrenam mintile :D |
#12
|
||||
|
||||
Citat:
Citat:
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#13
|
|||
|
|||
Ciudat lucru.
Peste tot sustineti ca noi suntem numai cu Dumnezeu si fara El nu se poate si tot asa. Acum brusc citesc aici ca Dumnezeu nu intervine in viata noastra si ca exista liberul arbitru. Explicatiile voastre nici nu stau in picioare. Noi oamenii nu suntem izolati, nu suntem individuali. Traim intr-o pernanenta impletitura unii cu altii. Cum sa existe liberul arbitru? Daca noi ne rugam la Dumnezeu si el ne da anumite lucruri, astea influenteaza sipe altii, fie ca ei vor sau. De ex. ne rugam sa facem o anumita scoala/facultate, sa urmam profesia care ne este potrivita (si dupa talentul nostru sau nu). O primim. Si atunci se schimba multe in viata noastra si influentam si pe cea a parintilor, a fratilor nostri, a profesorilor de la scoala, a celor cu care noi concuram sa obtinem un loc de munca. La fel cu casatoria: ne rugam sa ne casatorim si Dumnezeu ne da omul (dorit de noi, sau pe cel potrivit dupa voia Lui). Pai si pe omul ala atunci il influenteaza, si pe familia si prietenii lui, si pe viitorii nostri copii. Nimic nus e face fara voia lui Dumnezeu. Si daca am luat o decizie rea si am pacatuit, nu suferim numai noi consecintele, ci si cei din jurul nostru. Asa ca eu nu stiu ce spuneti voi aici cu liberul arbitru. Dumnezeu ne-a facut, ne stie si ne asculta sau nu rugaciunile (dar ne influenteaza viata). Viata fara Dumnezeu nu este posibila. Ah, ca unii dintre noi nu cred in El, nu-l cunsc, nu-l accepta, este altceva. Dar El exista totusi si pentru aceia.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape |
#14
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. |
#15
|
|||
|
|||
Citat:
Sunt atatia preoti ortodocsi, inclusiv pe YouTube, care zic ca traim deja apocalipsa, ca o sa vina, etc. |
#16
|
||||
|
||||
Citat:
Mie sa-mi aratati un document emanat de o autoritate ecleziala (un episcop, un conciliu de episcopi sau Papa) in care sa se afirme ca traim apocalipsa acum sau in anii imediat urmatori. Sunteti la curent ca Isus a spus ca "Drept aceea, privegheati, ca nu stiti nici ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului" (Matei 25:13)? Cand va aventurati sa sustineti ca Biserica lui Isus ar spune altceva decat Isus, atunci trebuie sa veniti cu argumente si exemple.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#17
|
|||
|
|||
Citat:
|
#18
|
|||
|
|||
Liberul arbitru în Ortodoxie: http://savatie.wordpress.com/2008/06...berul-arbitru/
"Ortodoxia, așa cum se înfățișează ea epocii moderne, pare să nu lase nici un loc de acțiune liberului arbitru pe care orice om îl are din fire. Această impresie nu poate fi contrazisă nici de sistemul cazarmă al seminariilor teologice, nici de relația milițianistă superior-inferior instaurată la nivelul clerului, unde frica de a fi exclus din tagmă paralizează orice inițiativă sau opinie personală. Totuși, dacă este să urmărim felul în care Hristos se impune în fața poporului, vom vedea că lucrurile stau cu totul altfel. De prea multe ori auzim din gura Stăpînului a toate invitații în loc de porunci: âCel ce voiește să-Mi urmeze Mie, să-și ia crucea sa și să vină după Mineâ; sau âde voiești să fii desăvîrșit, vinde tot ce ai și urmează-Mi Mieâ. La fel și Fericirile rostite pe munte nu sînt niște porunci, ci niște aspirații puse înaintea ascultătorilor. Îndeobște toată predica lui Hristos stă sub semnul lui: âCine are urechi de auzit, să audă!â Relația dintre Hristos și ucenici era una de familiaritate și nu de autoritate. De prea multe ori îi vedem pe ucenici cerîndu-i Învățătorului explicații pentru o pildă rostită sau pentru o nereușită a lor: âdar noi de ce nu am putut să-l scoatem?â â întreabă ucenicii atunci cînd nu reușesc să izgonească demonul din tînărul mut. Sau arată o îndrăzneală copilărească: âÎnvățătorule, poruncește să vin la Tine pe apă!â â exclamă Petru cînd îl vede pe Hristos mergînd pe valuri. Ca să nu mai spunem că, pentru a lăsa loc de acțiune liberului arbitru al fiecăruia, Hristos nu se înfățișează doar făcînd minuni, ci se arată pe Sine și umil, spălînd picioarele ucenicului sau chiar bătut, scuipat și în cele din urmă ucis. Apostolii arată același respect față de liberul arbitru al fiecăruia: âToate-mi sînt îngăduite â spune Apostolul Pavel â, dar nu toate de folosâ. [1] Sau: âTrăiți ca oamenii liberi â îndeamnă Apostolul Petru â, dar nu ca și cum ați avea libertatea drept acoperămînt al răutățiiâ. [2] Așadar, aceasta nu este interpretarea unui modern asupra Evangheliei, ci viziunea tradițională a Ortodoxiei, exprimată de dascălii ei cei mai de seamă. Încurajarea liberului arbitru în rîndul credincioșilor nu era un lucru de scandal nici mai tîrziu, în epoca de aur a Ortodoxiei. În Cuvîntul către tineri, Sfîntului Vasile cel Mare (330-379), arhiepiscop al Cezareei Capadociei, autor al unei Liturghii slujite pînă azi, dar și al unui șir de Canoane disciplinare, deci personalitate cu autoritate apostolică în Biserica Ortodoxă, face afirmații care pun în încurcătură pe cei obișnuiți să stăpînească peste o turmă docilă și impersonală. Ca să nu mai spunem că Sfîntul își începe alocuțiunea cu versurile unui poet păgîn, Hesiod: Cel mai bun om este omul care, prin el însuși știe ce trebuie să facă; Bun este și acela care urmează celor spuse de alții; Dar cel care nu-i în stare nici de una, nici de alta, în toate-i nefolositor Punînd înainte autoritatea vîrstei, dar și âparticiparea din destul la bucuriile și neplăcerile viețiiâ, pe care le numește âdascăli în multe privințeâ, Sfîntul Vasile nu se ferește să dea sfaturi, oferind însă o lecție de discernămînt, nu de acceptare oarbă a unor adevăruri. Poeții lăudați la începutul cuvîntării, au, totuși, neajunsurile lor: Nu vom lăuda, deci, pe poeți nici cînd spun vorbe de ocară, nici cînd batjocoresc, nici cînd înfățișează pe îndrăgostiți sau pe bețivi, nici cînd spun că fericirea stă într-o masă bogată și în cîntece nerușinate; dar cea mai puțină atenție le vom da cînd vorbesc de zei și, mai cu seamă, cînd povestesc că sînt mulți și nu se înțeleg între ei [âŠ] Să lăsăm pentru actorii de pe scenă adulterele zeilor, amorurile și împreunările lor în văzul tuturor, dar mai cu seamă destrăbălările lui Zeus, corifeul și șeful tuturor zeilor, după cum spun ei, pe care e rușine să le spui chiar despre animale. [6] Iată, așadar, atitudinea unui ierarh, denumit mai tîrziu de Biserică âmare dascăl al lumiiâ, în cazul unei probleme atît de spinoase cum este citirea cărților profane de către credincioși. Sfîntul Vasile nu vine cu o interdicție, ci cu o invitație la studiu, studiu pe care el însuși l-a efectuat mai înainte. Trebuie, deci, și voi să citiți scrierile autorilor profani, așa cum fac albinele; acelea nici nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se așază, ci iau cît le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere. Noi, dacă sîntem înțelepți, să luăm din cărți cît ni se potrivește nouă și cît se înrudește cu adevărul, iar restul să-l lăsăm. Și după cum atunci cînd culegem flori de trandafir dăm la o parte spinii, tot așa să ne și ferim de ce este vătămător. Trebuie să ne dăm seama că aceste afirmații ieșeau din gura unui ierarh creștin la jumătatea secolului V, cînd autoritatea filozofiei și literaturii profane încă mai făcea, în ochii multora, concurență Evangheliei. Prin urmare, riscul unei înțelegeri greșite a îndemnului de a citi cărțile poeților în detrimentul Scripturii nu era mic. Dacă Sfîntul Vasile, pe lîngă autoritatea culturii sale nu ar fi fost și un mare ascet, cunoscător desăvîrșit și exeget al Sfintei Scripturi, mare diplomat și, nu în ultimul rînd, făcător de minuni, atitudinea sa nu ar fi putut fi una de referință pentru creștinii secularizați de astăzi. Însă influența pe care a avut-o Sfîntul Vasile în epocă și faptul că, pînă astăzi, Biserica îl cinstește în rîndul âcelor trei ierarhiâ cei mai de seamă, ne face să credem că atitudinea sa deschisă față de liberul arbitru al fiecăruia caracteriza epoca de aur a creștinismului, deci este proprie Ortodoxiei în expresia ei cea mai autentică." Last edited by cristirg; 10.01.2015 at 02:28:25. |
#19
|
|||
|
|||
Foarte interesant citatul pus de cristirg. Foarte interesanta lucrarea.
Eu cred ca aici sta diferenta de opinii - de la modul in care fiecare percepe credinta (ortodoxia in speta) si lumea in general. Partea de la inceput a citatului spune foarte clar lucrurilor pe nume. Pe de o parte in textele scrise Iisus este prezentat intr-un fel cu stil de autoritate si severitate, pe de alta parte ca fiind bland si aratand smerenia prin el insusi si iertand si iubind oamenii. La fel modul in care credinta este prezentata si traita in biserica (de preot, ierarhii etc.). Si canoanele sinodale! Si mai este o problema care apare de multe ori in discutie: definitia liberului arbitru. Unii spun: "pai ai libertatea de a alege." Da, exista doua posibilitati in general si mai ales in credinta: calea cea buna (daca faci asa si asa esti bun crestin, il iubesti pe Dumnezeu si te mantuiesti) si calea rea (daca nu faci asa, esti rau, pacatos si te duci in iad). Si atunci ce libertate de a alege iti ramane? Normal ca trebuie sa iei calea cea buna. Si se mai si spune ca de fapt raul este lasat tot de Dumnezeu si etc. Si atunci? Nu ajungem la concluzia ca totul este de la Dumnezeu si El este in toate? Pentru mine liber arbitru inseamna altceva: sa ai mai multe posibilitati bune intre care sa poti alege pe cea potrivita tie. Ca Dumnezeu nu ne-a facut pe toti la fel. Imi lipseste calea de mijloc, posibilitatea de a alege cu adevarat. Ca totusi se spune peste tot sa facem totul cu masura. In fapt in viata ai de ales intre mai multe cai, dar cumva se ajunge ca nu toate sunt de la Dumnezeu. Si atunci mi se pune intrebarea: dar de la cine sunt, daca nu de la Dumnezeu? Ceea ce am spus aici am auzit si de la preoti (ca raul este tot de la Dumnezeu si El este in toate). Concluzia este ca unii vad in credinta liber arbitru, iar altii nu, in functie de felul in care il vad si inteleg pe Dumnezeu.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape Last edited by sophia; 10.01.2015 at 12:21:10. |
#20
|
||||
|
||||
Unii Il vad pe Dumnezeu ca pe un parinte bun si iubitor care isi rasplateste copii si lucreaza cu ei pentru ca acestia sa progreseze si sa isi implineasca menirea.
Altii Il vad pe Dumnezeu ca pe un despot, un tiran care da sentinte si care conduce dupa niste legi absurde in contradictie cu firea umana pe care tot El a creat-o. Unii vad atributele lui Dumnezeu ca fiind suprafiresti si nu incearca le sa inteleaga,doar accepta ca asa sta lucrurile, constientizand ca ele sunt mai presus de puterea de intelegere a lui Dumnezeu. Altii vad “paradoxurile” din atributele lui Dumnezeu. “Daca Dumnezeu este atotputernic, poate a fac o piata pe care sa nu o poata mutat El?” Indiferent de raspuns, concluzia ar fi ca nu este atotputernic. Unii vad in Dumnezeu manifestarea iubirii, altii lipsa ei, pentru ca nu se intampla tot asa cum considera acestia ca le-ar fi cel mai bine. Iar unii vad in toate acestea doar perspective ale credintei si ale “vederii” lui Dumnezeu. Tot asa cum unii nu vad in doctrine lucruri ireconciliabile. Doar ca realitatea este alta. Dumnezeu este Unul. El este Adevarul si tinta ultima. Un poti sa spui ca adevarul are mai multe fete si poate fi privit din mai multe unghiuri. Problema este ca noi, in egoismul nostru, in incercarea noastra de a-L acomoda pe Dumnezeu la noi vedem lucrurile diferit. Si asa ajungem la concluzii aberante de genul: atotstiinta lui Dumnezeu echivaleaza cu predestinarea, atotputernicia lui Dumnezeu este imposibila, liberul arbitru si libertarea nu isi gasesc loc in credinta si in poruncile lui Dumnezeu.... etc. Concluzia ar fi ca ar trebui sa ne smerim mai mult si sa intelegem ca Dumnezeu este cel la care trebuie sa ne raportam si prin prisma invataturilor Bisericii sa intelegem lumea si nu sa Il intelegem noi pe Dumnezeu, respectiv invataturile Bisericii prin ceea ce ni se pare noua “corect si firesc”.
__________________
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. |
|