Impotriva razboaielor si uciderilor

@Daniel_Ortodox


Domnule Daniel,

De multe ori v-am stat impotriva. Si mi s-a parut ca va jucati cu vorbele.
Nu renunt la multe din gandurile de atunci.
Dar abia azi am descoperit acest topic. Si eu va multumesc pentru tot ce scrieti aici:
-despre razboie si ucideri
-despre mantuire


Si chiar zilele care au trecut si au culminat cu Sarbatoarea Inaltarii Domnului Iisus Hristos m-au facut sa ma gandesc, din nou, ca omul ar trebui sa fie “mandru” daca un crestin poate sa fie “mandru” ca apartine neamului “zidit” de Mantuitorul Iisus Hristos.
Deci: neamul nostru este Neamul lui Hristos.

Neamul nostru ar trebui sa fie cel despre care spunem in Troparul pe care-l marturisim in fata icoanei Mantuitorului Hristos:

<< Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare pentru greşalele noastre, Hristoase Dumnezeule. Că de voie bine ai voit a Te sui cu Trupul pe Cruce, ca să scapi din robia vrăjmaşului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea. >>

Stiu ca la Sfanta Liturghie ne rugam pentru eroii neamului. Si sunt datoare ascultare. Dar cred cu tarie ca Mantuitorul Hristos ne-a indemnat sa ne iubim unii pe altii, nu sa ne urâm si sa ne ucidem unii pe altii, indiferent de motiv, sau de scop.

Legea Noua care o „plineste” pe cea Veche este Legea Iubirii.

<<Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau profeţii; n'am venit să stric, ci să plinesc d.>> Matei 5,14)
[d) Contextual, în N. T., „legea“ era cea dată de Dumnezeu prin Moise. Verbul a (se) plini îşi are dublul său înţeles: pe acela de a adeveri, a face ca o profeţie să devină realitate (ca în Mt 1, 22; 2, 15; 2, 17 etc.) şi pe acela de a face, a săvârşi, a întregi, a împlini, a completa, a duce la capăt, a desăvârşi.]
Biblia, Versiunea Anania, http://www.dervent.ro/biblia.php

Razboiul nu poate sa fie drept. Chiar m-a mirat (si ma mir in continuare) ca Sfintele Canoane sunt aproape permisive cand e vorba de ucidere in razboi.

<<2008. -"Cel ce va ucide in razboi sau aparandu-se de talhari, trei ani sa nu se impartaseasca daca vor fi venit asupra lui cu arme ucigase. Daca talharii n-au venit asupra lui sa-l ucida, ci numai sa fure, iar el putea sa fuga, dar a scos arma si a ucis pe talhar, acela se canoniseste ca un ucigas". -ILT, 335.>>
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...rea-82080.html



Nationalismul n-a dus niciodata la ceva bun. Iar razboiul nu este de la Dumnezeu, este de la cel rau.

Nu neamul romanesc se va mantui sau neamul rusesc sau italienesc sau bulgaresc: cel care se pocaieste se va mantui, daca asta binevoieste Dumnezeu; crestinii (care respecta poruncile lui Dumnezeu) se vor mantui, daca asta este voia lui Dumnezeu, pentru ca stim ca nu ne mantuim datorita calitatilor noastre, ne mantuieste marea iubire a lui Dumnezeu fata de noi, ne mantuieste marea milostivire a lui Dumnezeu, daca si noi ne straduim, daca ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute, daca ne pocaim.

Poate ca o sa aruncati cu pietre in mine: „cine sunt eu sa fac aprecieri?”

Sunt nimeni, sunt doar un om care poate sau nu poate sa se apropie de un alt om. Dar care nu crede ca ura ajuta la ceva. Iar nationalismul duce la ură. Si ura nu-i de la Dumnezeu. Doar Iubirea este de la Dumnezeu.

Mi-a placut ce a spus intr-un interviu, Parintele Evghenie Dascaliuc, duhovnicul de la Manastirea Ciolanu(acum trecut la cele vesnice, Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aseze cu Dreptii): "Eu sunt parintele zero!".
http://www.lumeacredintei.com/sct_3/...ntele_zero.htm

Eu nu sunt capabila sa spun (si să si cred) ca eu sunt omul zero. Dar de cate ori salta mandria peste mintea si sufletul meu (si, recunosc ca sa intampla, pentru ca smerenia se castiga greu si se pastreaza si mai greu) ma gandesc zambind la Parintele Evghenie Dascaliuc: „Parintele zero (cu z mic)”. Si parca ma mai smeresc putin.


Deci: noi suntem Neamul zidit de Mantuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu; pentru ca Dumnezeu atat de mult a iubit lumea (adica pe noi toti si pe toti oamenii de pe pamant de la primul om, Adam, pana la ultimul om care se va naste din femeie inainte e a doua venire a Mantuitorului Iisus Hristos) incat pe singurulul Sau Fiu L-a jertfit pentru noi si-a noastra mantuire.

Fiul lui Dumnezeu care "S-a pogorat din Ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut Om" si S-a jertfit si a fost batut, scuipat si batjocorit pentru noi, a fost rastignit, S-a pogorat in strafundurile iadului, a biruit moartea, a Inviat si ne-a inviat pe toti si ne-a zidit ca Neam al Său.

Sa nu fie mai mult (sa nu reprezinte mai mult) decat neamul in care ne-am nascut?
Asta nu inseamna sa dispretuim neamul, dar nici sa supralicitam apartenenta la un neam.


Tot ce este altfel, mai mult sau mai putin, cred ca nu duce la nimic bun. Nationalismul si extremismul au dus intotdeauna la razboaie, la crime, la nelegiuiri, la ură.

Si astea nu sunt de la Dumnezeu. E de ajuns sa ne uitam la trecutul secol XX, plin de ură, razboaie, asupriri, lagare, bombe atomice, cuptoare pentru ars oameni, gulaguri si ghetouri, frica, saracie si foame si urgie.

Secolul care a dat comunismul cu fratii sai: fascismul, nazismul, hitlerismul si toate miscarile din aceeasi categorie. Pentru ca e greu sa-i deosebesti chiar daca unii se cred de-a stanga si altii se cred de-a dreapta.
Si unii si altii au sadit ura, au ridicat ura la rang de lege. Si unii si altii L-au negat pe Dumnezeu pentru ca I-au uzurpat dreptul de Ziditor, pentru ca si unii si altii au omorat oameni, deci au distrus Zidirea lui Dumnezeu.

Razboiul nu este de la Dumnezeu pentru ca Dumnezeu este iubire. Deci nu exista razboi drept. Crestinismul nu se apara cu sabia; crestinismul se apara cu Cuvantul lui Dumnezeu, cu rugaciunea.
Ura naste ură. Iar nationalismul, din nefericire este, printre altele ideea ca un neam este mai mult decat altul. Iar Dumnezeu nu asta a creat.

[cezar_ioan]

Naţionalismul e una, datoria de apărare a ţării şi patriotismul sunt altceva.

Patriotismul nu poate fi pus în ton minor decât de duşmanii ţării şi ai neamului.
Modalităţile de a făptui ca patriot sunt numeroase, inclusiv cărturăreşte, inclusiv bisericeşte. Una dintre aceste modalităţi, la limita extremă, este apărarea ţării cu arma în mână. Când nici o altă cale nu merge, singura rămâne intrarea în război împotriva celor care vor să stăpânescă şi să mutileze ţara, oamenii, tradiţia.
Mă întreb câţi dintre voi aţi făcut armata, câţi dintre voi aţi participat cu riscul de a vă pierde viaţa în Decembrie, câţi aveţi familie şi copii de crescut, de educat, de apărat. Mă tem că deocamdată faceţi literatură ieftină, sentimentală, de oameni rupţi din ţesătura neamului românesc.
Poate vă veţi schimba atitudinea atunci când veţi deveni taţi, soţi, români, bărbaţi, creştini ai acestei patrii mult schingiuite şi batjocorite. Deocamdată îmi e greu să cred că mergem mâine împreună în aceeaşi Biserică Română unde s-au închinat patrioţii neamului nostru.
Îmi e ruşine că sunt frate de neam şi de credinţă cu voi. Vai de copiii copiilor noştri!
Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne lumineze!

Domnule Daniel,

Va inteleg cand spuneti ca, de multe ori, intrarea pe forum inseamna pierdere de timp.
Si poate esti impins de tine si de altii sa tot faci pacate.

Eu am plecat de pe forum prin 2011 (cred); eram Volga, intrasem in 2006. Atunci chiar am fost socata de atitudinea unui domn/doamna??? Recunsoc ca m-a intristat si m-a speriat. Si mi-a parut rau ca poate prin postarile mele am starnit starea de rau si razboi in ceilalti. Si am inteles ca trebuie sa ma opresc. Si pana anul trecut (2012) n-am mai citit nimic de pe forumul Crestin Ortodox. Am citit toate articolele de pe site si tot ce am avut nevoie pentru ca site-ul este foarte bogat si de mare folos.

Am revenit in 9 noiembrie 2012 ca MariaElena dar m-au speriat colegii nostri prin atitudinea lor rau-voitoare si am plecat pe 15 ianuarie 2013.

M-am intors ca Nastya pe 27 ianuarie 2013 si sper sa nu plec asa de curand.

Cred ca nici dumeavoastra nu trebuie sa plecati. Pentru ca si daca aparent pierzi timpul de fapt il castigi: pentru ca te documentezi ca sa dai un raspuns corect si cu iubire de Dumnezeu si de semeni.

Pentru ca inveti (poate) sa mai dai dreptate si altuia; pentru ca inveti ca lumea nu incepe si nu se sfarseste cu tine. Si daca si altii incep sa inteleaga toate astea, e cu siguranta un castig pentru fiecare dintre noi. Castig duhovnicesc.



Uitati ce ne invata Parintele Rafail Noica:


<<Daca ne mantuim ca neam? Ce in seamna sa ne mantuim ca neam? Dumnezeu este Persoana si vorbeste ca persoana.....
“Neamul nostru se cheamă Hristos. Sau, dacă vreţi, neamul nostru se cheamă Israel, adică poporul lui Dumnezeu. Noi suntem Israelul cel nou, Israel în duh. Căci iar revenim la tema Duhului şi a adevărului. Patria noastră nu este România sau Rusia sau Anglia, este Ierusalimul cel de sus; patria noastră este cea care vine, nu cea unde ne-am născut. Ne-am născut într-un <<cuib>>, ca şi păsările, şi trăim în el până ce ne vor creşte aripile, până ce vom zbura şi noi, ca să ne luăm zborul veşnic. Iarăşi zic, nu dispreţuim neamul. Pentru mine, mai ales, a mă naşte român a însemnat mai cu seamă a primi Botezul Ortodox şi pentru asta am fost, mai mult decât pentru toate, recunoscător lui Dumnezeu.>>
(Celalalt Noica, marturii ale monahului Rafail Noica insotite de cateva cuvinte de folos ale Parintelui Symeon, Editia 2002, Editura Anastasia si Editura Partener, pg.62)

Dumnezeu sa ne ajute sa nu gresim.
Si acum, ultima data azi, in zi de Cincizecime, in zi de Pogorare a Sfantului Duh peste Apostoli:
Hristos S-a Inaltat!

[Daniel_Ortodox]

Doamne ajută.
(frate "patrie şi credinţă", dă jos satana aia de la poza de avatar, te rog tare mult)

Iubitul meu frate, nimeni din Biserica Creştină, Ortodoxă, nu este în greşeală, atîta vreme cît mărturiseşte drept Iubirea. Adevărul creştin.

Tocmai aici e o rădăcină a problemei tale şi al celor ca tine, că vrei să auzi, şi nu vrei să citeşti. Vrei să ţi se spună mai mult decît să afli singur, să trăieşti, să simţi tu însuţi, prin efortul tău şi mila Domnului. Pune mînuţa şi citeşte, dragul meu.

Duhovnicii noştri dragi, părintele Cleopa Ilie, părintele Teofil Părăian, părintele Arsenie Papacioc, părintele Iustin Pîrvu, părintele Ioanichie Bălan, părintele Paisie Olaru vorbesc şi învaţă adevărat şi minunat, dar vorbesc simplu, pentru poporul neştiutor de teologie. Vorbesc din catehism, şi nu că nu ar ştii tratate de teologie, dar nu au vrut să intre în ape adînci, tratatele de teologie, pentru că poporul simplu, frumos şi credincios, nu le înţelege.

Dar avem oameni ca părintele Dumitru Stăniloaie, Ghelasie de la Frăsinei, patriarhul Iustinian Marina, mitropolitul Bartolomeu Anania, profesorul Ioan Ică cu fiul diacon Ioan Ică Jr., părintele Rafail Noica, părintele Sofronie Saharov, părintele Constantin Galeriu, chiar părintele Nicolae Steinhardt, părintele Ilarion Felea sau părintele Arsenie Boca, ei au mers adînc în teologie, în tratate existenţiale ale Iubirii şi mîntuirii creştine. Ei au înţeles, în măsuri înalte teologia creştină, autentic ortodoxă, mîntuirea în formele de adîncime şi înălţime cele mai frumoase şi curate, lipsa egoismului lui Dumnezeu, chenoza întrupării. Nimic nu se realizează, ca mîntuire şi virtuţi, fără Iubire. Iubirea autentică. Ortodoxă. Ei, împreună cu marii Sfinţi ai creştinismului, marii teologi şi marii scriitori creştini, care ne-au dat tezaurul ortodox, ei au înţeles şi aplicat teologia la cele mai pure forme dăruite de Sfînta Treime omului.

Să citeşti pe aceştia, mari ai noştrii, mai mult decît pe cei ce vorbesc poporului, ca să înţelegi teologie, dragul meu frate. Apoi să citeşti pe Sfinţi. Nicolae Velimirovici, Ignatie Brancianinov, Ioan Gură de Aur, şi alţii ai Iubirii. Toţi sfinţii sunt ai Iubirii. Această Iubire, nu protestează, nu se ridică cu înverşunare, nu e egoistă, nu instigă la revoluţii şi ură, pe nici un om, nici pe evrei, nici pe masoni, pe nimeni. Iubirea e esenţa tuturor lucrurilor şi creatoarea universului nemărginit. Crezi că ea stă şi încape în mintea noastră limitată?

Oricît citim de mult, nu e de ajuns. Cu cît cunoaştem mai mult cu atît e suferinţa şi durerea mai mare. Dovedit. Uite: "Că unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa îşi sporeşte suferinţa." Ecclestiasticul 1, 18

Aşa că teologia, cu cît o adînceşti mai mult, nu de capul tău, nu o tălmăceşti de capu tău, ci prin vasele lui Dumnezeu prin care lucrează Domnul, Sfinţii, care tîlcuiesc, prietenii lui Dumnezeu, sfinţii care vor judeca lumea, spune în Efeseni. Deci prin ei, cu cît adînceşti teologia, cu atît suferi mai mult pentru eretici, pentru atei, pentru protestanţi, pentru păgîni, necredincioşi, cu atît vezi mai limpede cît de mare e Dumnezeu, cît de mare e Iubirea, cît de mult îi iubeşte Dumnezeu pe oameni, pe toţi oamenii.
Nu doar pe noi, egoiştii creştini. Pe toţi ne iubeşte. Şi cu cît cunoşti mai mult, îţi vei da seama că mulţi se vor mîntui. Vor merge şi in iad mulţi, destul de mulţi, dar mult mai mult, de mii de ori mai mulţi decît în iad, vor merge în Rai. Pentru că Dumnezeu este Iubire. Şi faţă de exemplul tău cu cîinele dăruit de tatăl tău, mîntuirea, Iubirea ca esenţă, ca stare existenţială, revelată şi descoperită omului, în omiprezenţa lui Dumnezeu, e la cu totul altă dimensiune.

Biserica Creştină, se înţelege, Ortodoxă, nu greşeşte. Pentru că expune puntul de vedere ce îl explic şi eu aici, şi care e cel adevărat, creştinesc. Dar trebuie să recunosc, pînă se ajunge la pătrundere reciprocă cu El, e greu. Şi chiar şi cînd ajungi la pătrundere reciprocă cu Adevărul creştinesc, datorită stării noastre căzute, nu durează mult şi rămîi cu învăţătura şi alergi toată viaţa, apoi după mistica, ascetica şi isihasmul creştinismului. Autentic ortodox. Cu atît mai mult, nu suntem pe nici un pediestal. Şi cine se suie acolo, îl va coborî Dumnezeu la timpul cuvenit, fi fără grijă de asta.

Să mă ierţi. Bucurii.

[antiecumenism]

Parintele Staniloae- CREŞTINISM ŞI NAŢIONALISM

https://carteromaneasca.wordpress.co...i-nationalism/

"Creştinul se întreabă: pot eu, în calitatea mea de creştin care nu se joacă cu obligaţiile faţă de Iisus Hristos şi cu problema mântuirii sufleteşti, să fiu în acelaşi timp naţionalist, să-mi iubesc neamul cu înfocare şi să lupt neîncetat pentru apărarea şi înălţarea lui?Naţionalistul, care poate nu e încă şi creştin, e şi el dator să se întrebe: are oare într-adevăr naţionalismul meu lipsă de creştinism? E necesar oare creştinismul în cadrul concepţiei mele naţionaliste, ca un factor indispensabil pentru ridicarea neamului, care e ţinta strădaniei şi a vieţii mele?Întrebările acestea se pot concentra astfel: Este creştinismul, trăit şi judecat consecvent, o cale necesară spre naţionalism şi naţionalismul, la rândul său, o cale necesară spre creştinism?A fost una din însemnatele descoperiri ale timpului nostru răspunsul pozitiv la amândouă aceste întrebări.

Creştinismul n-a venit să se opună tendinţelor celor mai fireşti de comuniune, concretizărilor celor mai profunde ale acestor tendinţe, n-a venit să înăbuşe natura, să o facă să caute alte forme de comuniune, mai puţin fireşti, ci să intensifice, să înalţe, să desăvârşească formele naturale ale relaţiilor omeneşti.Comuniunea este chiar o condiţie fundamentală a mântuirii. Nu poţi împlini voia lui Dumnezeu, nu poţi exercita faptele creştineşti, nu poţi afla şi experia pe Dumnezeu chiar, decât în cadrul comuniunii.

Iar comuniunea cea mai firească, cea mai de temelie, este aceea între membrii aceleiaşi naţiuni. În mod necesar ea trebuie folosită pentru trăirea în cadrul ei a conţinutului religios. Un creştin e fericit de ţesătura de ocazii ce i-o oferă apartenenţa la comunitatea naţională, pentru a-şi trăi în ea conţinuturile religioase, întrucât e om legat de un spaţiu, împletit prin limbă, prin istorie, cu un grup naţional, el nu se poate izola de acel grup, pentru a stabili altă comuniune, căci pentru aceasta ar trebui să fugă din ţara unde s-a născut, unde l-a destinat Dumnezeu să trăiască.Credinţa creştină e pentru credincios un impuls spre afirmarea comuniunii naţionale, spre iubirea mai presus de fire a celor cu care firea l-a aşezat în relaţii fundamentale de viaţă. Creştinismul răzbate în mod necesar spre naţionalism.Mântuirea, desigur, e o problemă care trebuie să frământe personal pe fiecare om, dar ea nu poate fi dobândită de om printr-o trăire de eu izolat, ea nu se împărtăşeşte omului în această calitate – care e calitate anormală – ci în calitatea lui de membru al unei comunităţi, iar cea mai firească comunitate este cea naţională. Dumnezeu nu mă va răsplăti pentru modul cum am ştiut să mă desfac de comuniunea firească în care mi-a fost dat să trăiesc, ci după modul în care am afirmat această comuniune cu voinţa şi cu iubirea mea creştină.Dumnezeu priveşte pe om nu în izolarea lui, ci ca membru al unei comunităţi mai largi, priveşte propriu-zis comunităţile şi, prin ele, face părtaş pe om de har şi mântuire. Şi întrucât comunităţile cele mai fireşti sunt neamurile, de ce n-am spune că privirea directă a lui Dumnezeu cade pe neamuri şi numai întrucât inşii fac parte din neamuri, simte fiecare privirea lui Dumnezeu asupra lui.În cartea Iui Daniil se spune că Dumnezeu pune în cumpănă împărăţia, nu pe ins în parte (Dan. 5, 25-28). Iar la Apocalipsă se vorbeşte de mântuirea neamurilor, nu a inşilor."

Noua cetate, in care va salaslui Dumnezeu cu alesii Lui, dupa viziunea Sf. Ioan “… avea zid mare si inalt si avea douasprezece porti, iar la porti doisprezece ingeri si nume scrise deasupra, care sunt numele celor douasprezece semintii ale lui Israel.” (APOCALIPSA,21,12) “Si cetatea nu are trebuinta de soare, nici de luna ca sa o lumineze, caci marirea lui Dumnezeu a luminat-o si faclia ei este Mielul. Si neamurile vor umbla in lumina ei, iar imparatii pamantului aduce-vor la ea marirea lor.” (21, 23-34) “Mi-a aratat apoi raul si apa vietii, limpede cum e clestarul si care izvoraste din tronul lui Dumnezeu si al Mielului. Si curge prin mijlocul cetatii. Iar pe cele doua maluri ale raului creste pomul vietii, facand douasprezece feluri de roade, in fiecare luna dandu-si rodul; si frunzele pomului sunt spre tamaduirea neamurilor.” (22, 1,2)

[catalin2]

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Nu sunt vrednic de iubirea nimănui.
Nu sunt vrednic de toată bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu.
Nu fac nici cele ce sunt dator să le fac, nu fac binele, nimic bun nu fac.
Nu o spun din smerenie, că n-am.

Daniel, ti-am mai scris de cateva ori, dar nu cred ca o sa poti intelege deocamdata, pentru ca tu chiar crezi ca nu poti gresi si ai ajuns la masura sfintilor sau duhovnicilor. Cea mai simpla cale sa iti dai seama de falsa smerenie este cand cineva spune tot timpul ca e pacatos, fara sa aiba si masura celor induhovniciti. Tu oricine te contrazice spui ca gresetse, indiferent daca e sfant, catehism sau altceva, doar tu ai dreptate. Ti-am mai spus, daca vrei roaga duhovnicul sa te sfatuiasca. Iata cateva randuri despre falsa smerenie: http://carteromaneasca.wordpress.com...xiev-smerenia/
"Pe langa adevarata smerenie exista si o falsa smerenie. Pe cand falsul smerit cauta, printr-o paruta evlavie, slava omeneasca. Un astfel de om arata ca nu a inteles nimic din esenta smereniei. Lui ii place sa spuna despre sine: “Oh, eu pacatosul, oh, eu nevrednicul!” O astfel de smerenie nu este mantuitoare, ci fatarnica si de aceea este socotita a fi o smerenie mai rea decat mandria. “Nu cel ce se huleste pe sine da dovada de smerita cugetare”, spune Sfantul Ioan Scararul “ci acela care vazandu-se hulit de altul, dragostea lui fata de acesta nu se micsoreaza”.
Dar poate ma insel si tu ai smerenia cea adevarata.

[Daniel_Ortodox]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Iertare pentru atitudinea dura si cuvintele acide de pe alte topice, si din alte situatii. Ati vazut Calea. Cu respect.

Doamne ajută.

Da frate, "Theodore_of_Mopsuestia", aşteaptă tu să vezi pe Dumnezeu dacă mai stai în erezie şi în înşelare. Aşteaptă. Dacă o să ai parte de nişte liniştire în Rai, să spui mulţumesc Doamne. Că cu atît rămîi, dacă stai înafara adevărului creştin, ortodox.

Da, frate, creştinii au văzut Calea. Nu ereticii. Creştinii. Să vi acasă, dragul meu, dacă vrei să vezi "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". I Corinteni 2, 9.

Că şi musulmanii spun că iubesc pe Domnul, şi ereticii, dar domnul lor este altul, decît Domnul creştinilor. Dar Domnul creştinilor se va milostivi de mulţi şi va mîntui pe mulţi, dar pe El nu îl vor vedea mulţi.
Ţine minte.

Asemenea, cu respect.

Bucurii.

[AlinB]

În prealabil postat de Nastya

Razboiul nu poate sa fie drept. Chiar m-a mirat (si ma mir in continuare) ca Sfintele Canoane sunt aproape permisive cand e vorba de ucidere in razboi.

<<2008. -"Cel ce va ucide in razboi sau aparandu-se de talhari, trei ani sa nu se impartaseasca daca vor fi venit asupra lui cu arme ucigase. Daca talharii n-au venit asupra lui sa-l ucida, ci numai sa fure, iar el putea sa fuga, dar a scos arma si a ucis pe talhar, acela se canoniseste ca un ucigas". -ILT, 335.>>
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...rea-82080.html

Pai uite ca tocmai asta ar trebui sa-ti deschida mintea sa intelegi ca este si o atitudine justa in actul de aparere, chiar daca are ca pret viata unui om.

Nationalismul n-a dus niciodata la ceva bun.

Nu stiu ce intelegi tu prin nationalism dar eu cred ca nationalismul poate fi bine inteles (si practicat) si prost inteles (si practicat).

Iar razboiul nu este de la Dumnezeu, este de la cel rau.

Adevarat e pentru cei care pornesc razboi cu gandurile rautatii, nu cei care incearca sa-si apare persoana, familia sau in varianta extinsa - neamul.

[AlinB]

În prealabil postat de Patrie si Credinta

Dar stii la cine am auzit fix interpretarea asta?
Martorii lui Iehova si o grupare schismatica din cadrul adventismului.
Ambii cred ca au inteles ei corect Scripturile(luminati de Sfantul Duh, bineinteles, ba chiar adventistii cu asta se lauda cel mai mult, ca au inteles ei corect Decalogul. Evident au inteles prost si porunca cu ziua Domnului.)

Punctul pe i.