Impotriva razboaielor si uciderilor

[Florinvs]

În prealabil postat de Parascheva16

Deci Stefan cel Mare nu este Sfant si aparatorul crestinatatii, ci un criminal ptr. ca a omorat pe acei turci care vroiau sa ne ia patria si sa ne faca mususlmani. Si nu doar pe noi, dar si pe ceilalti. Sfintii care au fost militari nu sunt Sfinti defapt.

App.,nu cumva Sf.Ioan cel Nou a ucis un om care l-a legat de copac si vroia sa il violeze? Poate trebuia sa il lase sa fie sodomozat, ca de.

Eu nu stiu sincer de unde tot veniti cu ideile astea, cum ca crestinul nu lupta si nu isi apara patria,neamul,tara. E ridicol. Nu am gasit nicaieri ca armata si militarii ar trebui sa nu existe, din contra. Numai la protestantii din vest am auzit ideile astea.

Deaia nu sunt multi ortodocsi care protesteaza impotriva Rosiei Montana si a gazelor de sist? Pentru ca crestinii stau in fund si privesc cum tara e distrusa? Le place sa vada cum fratii lor au sute de crutremure intr-o luna, altii sunt dati afara din propria casa, Rosia Montana o sa dispara definitiv, mortii sunt scosi din morminte, Putna este in pericol, Dogrogea la fel. Ca deh, sunt crestini si ei nu fac nimic, caci nu e crestineste sa te implici si sa iti aperi tara. O.O

Total de acord! La nevoie patria trebuie aparata cu arma in mana. La fel a facut si maresalul Ion Antonescu , si la fel era hotarat sa faca accelasi lucru si Nicolae Ceausescu in momentul august 1968.

[stireana]

În prealabil postat de Florinvs

la fel era hotarat sa faca accelasi lucru si Nicolae Ceausescu in momentul august 1968.

Da' nu mai bine pui opinca-n ţărnă şi joci o sârbă?

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Ok, replica dvs se datorează unei exprimări foarte neclare, laconice, din mesajul meu (ce să-i faci? Sunt după o zi de cursuri...).
Încerc să explic. :)
Am menţionat faptul că naţionalismul a apărut în sec. al XIX-lea pentru a evidenţia protocronismul specific ideii că, de-a lungul timpului, creştinismul şi naţionalismul ar fi fost inseparabile, iar nu pentru a argumenta corectitudinea sau incorectitudinea naţionalismului în sine (ceea ce ar fi însemnat o eroare de logică: "argumentum ad antiquitatem"). Nu sunt de acord cu naţionalismul din motive teologice şi filosofice (pe care, dacă doriţi, le pot preciza), iar nu ca urmare a faptului că această ideologie a apărut în sec. al XIX-lea (veac în care au apărut, de exemplu şi unele dintre ştiinţele socio-umane, precum psihologia şi sociologia... pe care nici nu mi-ar trece prin gând să le combat fiindcă ţin de sec. al XIX-lea).
Ideea mea era că religia creştină există de 2000 de ani foarte bine, fără naţionalismul care a apărut ieri; aşadar, din punct de vedere strict istoric, naţionalismul religios este, pur şi simplu, imposibil de justificat.
Citez din mesajul dvs:
"...dar nu aud pe nimeni sa zica ca un ortodox adevarat(™) e anarhist hardcore anti-monarhist."
Şi-mi puteţi arăta unde am scris că un creştin adevărat îşi desconsideră propria naţiune?...
Susţin doar faptul că, pentru un creştin, iubirea faţă de semeni este necondiţionată. Îi iubim pe semeni nu pentru că sunt români sau de altă naţionalitate, ci pentru că sunt PERSOANE UMANE UNICE, create după chipul lui Dumnezeu şi cu scopul asemănării cu Acesta, fiinţe de dragul cărora S-a sacrificat şi a-nviat Hristos.
Îi iubim pentru ei înşişi, chiar dacă ar face parte, să spunem, dintr-un stat aflat într-un conflict militar cu ţara noastră.
Îi iubim şi nu le facem rău, nelăsându-ne manipulaţi de către liderii politici de a intra în jocul lor, de a ne asocia intereselor lor politice, economice etc - interese mai mult sau mai puţin justificate, dar, în mod incontestabil, inferioare poruncii divine a iubirii.
Ataşamentul natural şi lăudabil faţă de patrie şi faţă de valorile cultural-spirituale ale acesteia ar fi nesemnificativ în situaţia critică de a alege între dragostea faţă de Hristos şi cea faţă de patrie.
Atunci, ne-am gândi, mai degrabă, la Avraam ("ieşi din pământul tău..."), la desfrânata Rahav (care şi-a trădat, practic, cetatea, pentru a salva vieţi umane), la Apostolii trimişi să predice "la toate neamurile" (Mt28, 19) şi - de ce nu? - la unele afirmaţii din textul atât de minunat al Epistolei către Diognet: "creştinii trăiesc pe pământ, dar sunt cetăţeni ai cerului"; "ei trăiesc în cetăţile în care s-au născut, dar ca străini; orice ţară străină le este patrie şi orice patrie le e ţară străină"; "ei respectă legile statului, dar, prin modul lor de viaţă, le depăşesc".
Creştinii nu-şi reneagă patria!
DAR,
atunci când, de dragul patriei şi-n numele apărării acesteia, li se cere să-şi ucidă semenii,
atunci...
"orice patrie le e ţară străină",
din dragoste pentru Acela Ce a spus: "cine nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu" şi, într-un alt context: "cine iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine".
În N T şi-n literatura patristică a epocii Părinţilor apostolici, nu am găsit nici măcar o singură aluzie la dragostea faţă de pământul natal;
am întâlnit, însă, la aproape fiecare paragraf, îndemnuri puternice la iubire universală şi nu doar faţă de o umanitate abstractă, ci faţă de cel de lângă noi, faţă de semenul în suferinţă, faţă de fiecare persoană umană în parte.
Hristos în mijlocul nostru!

multumesc pentru reply.
Da, ceva de gandit, scris frumos. D-asta tot sacai threadul asta, nu dintr-o ura pe care as avea-o fata de ideea de pacifism( caci pana la urma, e o ideea a crestinismul, care cand a avut rezultate cand a fost aplicata in istorie(India, miscarile de egalitate rasiala, etc.).
Mai mult, in aceste doua cazuri, atat Gandhi, cat si MLK au fost influentati de cartea lui Tolstoi, care, desi considerat in apostazie, isi are totusi originile in proslavnicia ruseasca).
Foarte bine, dar prefer o conversatie buna, pe contre, ca asta, decat echivalentul elctronic al tipatului in ureche, a unei pozitii duse la extrem, si sa fiu facut satanist ca nu sunt de acord.

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de laurastifter

M-am referit la prima distrugere a Ierusalimului de către romani - cea din anul 70, iar nu la episodul cu Simon bar Kohba, care s-a petrecut în anii '30 ai sec. al II-lea.

eu traiam cu impresia ca a doua revolta evreieasca, din 70 a fost a lui Simon :P.

[AlinB]

În prealabil postat de laurastifter

Astfel, am convingerea că acea revelaţie a fost ADEVĂRATĂ, indiferent dacă s-a realizat în mod empiric (vederea fizică a unei cruci etc) sau spiritual!
Şi mai cred că acea revelaţie a avut legătură nu cu un eveniment important doar din perspectiva istoriei lumii (nu şi din aceea a ist. mântuirii), ci cu un fapt mult mai profund, autentic, esenţial:
prin creştinarea sa, Sfântul Constantin a învins!
A învins nu un adversar politic, ci... a învins aşa cum înving toţi aceia care se lasă biruiţi şi cuceriţi de iubirea lui Hristos, toţi aceia care aleg să devină, pentru eternitate, "robii libertăţii" şi fii prin har ai Tatălui ceresc.
Are sens, oare, ceea ce spun?...

Nu, atat timp cat ignori ca a fost o mega-cafteala si au murit oameni atunci, sub semnul Crucii, chestie care s-a repetat de-a lungul istoriei, uneori cu conotatii nu tocmai pozitive.

Daca a fost o miscare politica sau o inspiratie de origine spirituala, aici parerile sunt impartite.

Sunt unii care spun ca a fost o mutare politica, insa tocmai faptul, criticat de altii, ca s-a botezat pe patul de moarte, cand practic nu mai avea nimic de pierdut sau castigat in plan material, arata ca a avut convingerea personala ca viata de dupa moarte este asa cum o invata crestinismul.

[AlinB]

În prealabil postat de laurastifter

Personal am îndoieli serioase în privinţa ideii că vreun act de omucidere ar putea fi binecuvântat de către Dătătorul vieţii...

Fara doar si poate n-ai apucat sa citesti Vechiul Testament.
Sau poate impartasesti viziunea marcinonista a VT.

De referinte mai noi, mai rare, e drept, se pare ca n-ai auzit, dar ai primit deja exemple in acest sens.

Esti printre cei care cred ca un crestin trebuie sa faca parte dintr-o specie bleaga, care sa inghita tot ce i se pune in fata, fara sa cracneasca - pozitie gasita in mod special la neoprotestanti.
In teorie, ca in practica ma indoiesc ca ar sta asa pasivi atat timp cat pot face ceva.
Pe de alta parte, orice actiune trebuie sa fie insotita de intelepciune altfel risca sa provoace mai mult rau decat pasivitatea.

Cred că Dumnezeu i-a transmis mesajul "in hoc signo vinces", în sensul că biruinţa va însemna convertirea împăratului la credinţa cea adevărată şi creştinarea imperiului.

Daca n-ar fi castigat si lupta politica, putin probabil sa fi fost un imperiu crestin ci tocmai dimpotriva.

P. S. Primii creştini n-au ucis pe nimeni şi au rezistat, aprox. 3 secole, în persecuţii aproape fără întrerupere.

Asta pentru ca nu ai aflat inca de cei 40 mucenici de exemplu, care erau soldati. Adica aveau in job description "killing people".
Ca n-a existat o miscare organizata, este normal prin natura lucrurilor, Biserica nu face militarie (din asta).
Dar in momentul in care a aparut un conducator politic cu o orientare crestina, crestinii au facut si asta.

În prealabil postat de laurastifter

Personal am îndoieli serioase în privinţa ideii că vreun act de omucidere ar putea fi binecuvântat de către Dătătorul vieţii...

Şi totuşi cei care stau împotriva Adevărului nu dau de judecata cea dreaptă?
Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu, dau de asprimea dreptăţii Sale şi ca pedeapsă a păcatelor, îngăduie războaiele.

[Daniel_Ortodox]

Doamne ajută.


1. Relatarea cu Sfânta Cruce a Sfântului Constantin cel Mare, este redată de un istoric, nu de un sfânt. Eusebiu de Cezareea e istoric, nu sfânt. Ştim de la Sfântul Ignatie Briancianinov, din cartea sa, despre înşelare, că visele sunt de cele mai multe ori diavoleşti. Când apare un hristos în visul unui om spunând să pună crucea pe arme cu care să ucidă alţi oameni, acela e un hristos-diavol, care luptă împotriva Bibliei. Maxenţiu a fost înfrânt pentru că în armata sa erau mulţi creştini, care nu au mai vrut să lupte atunci când au văzut că Sfântul Constantin vine la luptă însemnat cu Sfânta Cruce peste tot, ne spune istoricul Iosif Flaviu, mai autentic apreciat pe afirmaţii decât Eusebiu. Iar creştinii din armata Sfântului Constantin cel Mare, au văzut că au Sfânta Cruce pe arme şi s-au gândit că e bine, "omiţând" poruncile bibliei "să nu ucizi", "iubeşteţi vrăjmaşii", etc. Lupta dintre Maxenţiu şi Sfântul Constantin, Nu a fost binecuvântată de Dumnezeu, ci blestemată de diavol, ca să batjocorească semnul Sfintei Cruci şi să pună creştinii din ambele armate să se ucidă între ei. Semnul de pe cer, a fost o nălucă o imaginaţie a Sfântului Constantin, care politic, vroia să atragă de partea lui pe creştini, care erau tot mai mulţi, alături de mama lui Sfânta Elena. Şi a reuşit, i-a atras de partea lui. Nu prin războaiele greşite ce le-a purtat, potrivnice învăţăturii Bibliei, i-a atras pe creştini, ci prin libertatea dăruită lor apoi. Sfântul Constantin cel Mare, nu este sfânt pentru oamenii pe care i-a ucis, sau pentru semiarianismul în care a adormit, pentru că habar n-avea de porunca bibliei "să nu ucizi", şi alte porunci ale iubirii, pe el l-a interesat politica, şi cum poate să unească oamenii, să nu mai fie răscoale, răzvrătiri. E sfânt pentru discernământul cu care a eliberat Biserica, s-a făcut făcător de pace, a sprijinit Adevărul, a susţinut libertatea tuturor, a iubit !


2. Sfinţii 40 de mucenici de la Sevastia, tocmai de aceea sunt mucenici, pentru că au ales să nu ucidă un alt semen de-al lor şi să mărturisească pe Hristos, să mărturisească iubirea şi mântuirea prin Hristos. Au ales să nu jertfească idolilor, ca Sfântul Emilian din Durostorum, tot în armată fiind, când a devenit creştin, nu numai că nu a mai ucis pe nimeni, dar chiar a demolat statuile zeilor din templele păgâne, recunoscându-şi fapta şi mărturisind pe Hristos.


3. SFÂNTUL ŞTEFAN CEL MARE, este sfânt nu pentru că a ucis atâţia mii de oameni. E ca şi cum spunem că Sfânta Maria Egipteanca este sfântă pentru că a desfrânat cu tot vaporul. E absurd. Orice sfânt, e sfânt pentru că s-a pocăit. A dorit îndumnezeirea. Sfântul Ştefan cel Mare, domnitorul ţării Moldovei, a fost un curvar, un beţivan, un criminal, care s-a pocăit de toate crimele şi beţiile şi desfrâul său, stând şi plângând de la răsăritul până la apusul soarelui, la uşa duhovnicului său Sfântul Daniil Sihastrul. Sfântul Daniil, nu i-a dat niciodată binecuvântare pentru ucidere. Pocăinţa îl face pe om sfânt, nu viaţa stricată de mai înainte. Mai clar de atât nu ştiu să vorbesc.


4. Sfântul Ioan cel Nou, şi Sfântul ce i-a dat dezlegare ucenicului să ucidă pe călăul ce batjocorea creştinii, ei nu sunt sfinţi pentru greşelile lor, cum nici Sfânta Maria Egipteanca nu e sfântă pentru greşelile ei de desfrânare, ci pentru pocăinţa ce a urmat vieţii stricate ce au avuto.


5. În V.T. am explicat deja, după revelarea Sfinţilor Părinţi, anterior. Dumnezeu e Însuşi discernământul, El şi când demolează, construieşte. El nu demolează, decât dacă prin acea demolare construieşte. Concret: tâlcuirea pe care am redato pe larg, o amintesc pe scurt, la Levitic, e foarte simplă. Dumnezeu a căutat dintodeauna să arate că idea de sclavie din minţile oamenilor este greşită. Şi ce face ? Revelează direct abolirea sclaviei ? Nu. În acele epoci, a lui Israel, întreg blobul pământesc iubea şi dorea sclavie şi sclavi. Comerţ, abuzuri, etc. Ce face Dumnezeu ? Revelează anul jubileu. Legea mozaică, dată de Dumnezeu prin care spune, orice evreu, ce are un sclav (sau mai mulţi), pe fiecare 6 ani să îl ţină şi să-I slujească şi în al 7-lea an, să îl elibereze definitiv. Şi nu doar atât, dar să lase pe sclav să lucreze pământul stăpânului şi toate roadele pământului din acel an, să le ia sclavul şi familia sa. ASTA FACE DUMNEZEU IUBIRE ! Minunatul Domn al Păcii. Ce a făcut legea asta? A bulversat întreg pământul. Toţi erau uimiţi şi stupefiaţi când auzeau asta, şi se bucurau de Dumnezeu. Cum era să spună Dumnezeu: na hai gata cu sclavia, că nu-I bună. Profeţii care spuneau aşa ceva erau consideraţi mincinoşi, prefăcuţi, nu îi asculta nimeni. Deci a făcut Domnul pas cu pas şi a demolat sclavia. La fel şi cu crimele. Pas cu pas, până la desăvârşirea legii, Hristos, care e Iubirea Absolută, Însuşi Dumnezeu, care ne învaţă să ne iubim vrăjmaşii, să dăm cu pâine în cine dă cu pietre, să întoarcem şi obrazul celălalt, să binecuvântăm, pe cei ce ne blestemă şi spune la fel de frumos: cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, cine nu adună cu Mine, risipeşte.



Argument realist - invincibil, imbatabil :

Gândiţi-vă aşa: patriotic-naţionalist vorbind, cum era dacă până la libertatea din 313 a Bisericii Creştine, prin edictul de la Mediolanum (Milano) creştinii, se apărau împotriva prigonitorilor lor ? Nu mai plecau smeriţi la Coloseum în fălcile leilor, ale gladiatorilor, etc, ci se organizau în ghilde, legiuni, cuiburi, grupări, sau cum mai vreţi să le numiţi şi atacau sistematic armatele romane ? Ce erau ei ? Erau doar o sectă, zeloţi a Unuia ce-Şi zice Hristos, nu ? Ei bine, erau sfărâmaţi cu toţii în câţiva ani, nu mai existau martiri, erau doar prizonieri, oamenilor nu le mai era milă de ei, vrând să le urmeze credinţa, îi urau, ca pe nişte instigatori de revolte, revoluţii, nemulţumiţi de imperiul roman. Nu mai era sângele mucenicilor, care uda pământul şi devenea seminţa creştinismului, nu mai era niciuna din poruncile Iubirii, era o impunere, o obligaţie să urmezi lui Hristos, un fel de înainte-inchiziţie. Mici cruciade. Ce nebunie îi şi asta îşi spuneau cu toţii, nu ? Se mai înmulţeau creştinii ? Nu. Mai era dat edictul de la Milano de eliberare politică a Bisericii Creştine ? Nu. Cum să eliberezi pururea-revoltaţii ? Chiar dacă se apărau pe bună dreptate. Nu ar mai fi fost nici o Biserică Creştină. O amintire în istorie doar. Dar nu a fost aşa. A ars în ei dragostea lui Hristos, nemistuitoare, umblau şi se întâlneau la agapele creştine şi săvârşeau Liturghia în sutele de kilometri de catacombe în subteranele Romei. Umpleau pereţii cu însemne creştineşti, cu Sfinte Cruci, cu păuni, cu delfini şi peşti, cu numele lui Hristos, şi când erau găsiţi mergeau zâmbind oriunde îi duceau soldaţii romani, călăii şi oricine, ştiind că nu merg la moarte, ci la Viaţă ! La Hristos. La întâlnirea cu Mirele Hristos, care nu e ca un mire din această lume, e Totul. Pentru că Însăşi Biserica este El, Domnul ! Iar noi mădularele ce o alcătuim, viem în EL ! "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." - Matei 10, 28. Slavă Lui în vecii vecilor. Aşa să fim şi astăzi. "Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii" - Efeseni 6, 12. AMIN.


Nu-i logic ce vorbesc ?

Greşesc ? Dovediţi ! Sau fie-vă ruşine !


Opriţi ideile sataniste patriotist-naţionaliste ! Opriţi-vă, pentru Dumnezeu !

Nu mai luptaţi împotriva Mielului. Urăţi orice război, toate războaiele, iubiţi-vă vrăjmaşii, invadatorii, aveţi inima curată, fiţi precum pruncii ! Iubiţi ! Răstigniţi-vă cu Hristos, ca să puteţi învia în Hristos !

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Doamne ajută.
3. SFÂNTUL ŞTEFAN CEL MARE, este sfânt nu pentru că a ucis atâţia mii de oameni. E ca şi cum spunem că Sfânta Maria Egipteanca este sfântă pentru că a desfrânat cu tot vaporul. E absurd. Orice sfânt, e sfânt pentru că s-a pocăit. A dorit îndumnezeirea. Sfântul Ştefan cel Mare, domnitorul ţării Moldovei, a fost un curvar, un beţivan, un criminal, care s-a pocăit de toate crimele şi beţiile şi desfrâul său, stând şi plângând de la răsăritul până la apusul soarelui, la uşa duhovnicului său Sfântul Daniil Sihastrul. Sfântul Daniil, nu i-a dat niciodată binecuvântare pentru ucidere. Pocăinţa îl face pe om sfânt, nu viaţa stricată de mai înainte. Mai clar de atât nu ştiu să vorbesc.

Nu-i logic ce vorbesc ?

După logica ta astăzi am fi fost un pașalâc turcesc, iar în locul mănăstirilor din Moldova ar fi fost cel mai probabil moschei.
Omiți faptul că Ștefan se sfătuia cu Daniil sihastrul, duhohvnicul său. ”Si s-au spovedit Stefan Voda la dansul. Si au intrebat Stefan Voda pre sehastru ce va mai face, ca nu poate sa sa mai bata cu turcii: inchina-va tara la turci, au ba; iar sihastrul au zis sa nu se inchine, ca razboiul este a lui; numai, dupa ce va izbandi, sa faca o manastire acolo in numele sfantului Gheorghe, sa fie hramul bisericii.”

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Urăţi orice război, toate războaiele

Nu cred că cineva de pe aici iubește războiul.

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

iubiţi-vă vrăjmaşii, invadatorii, aveţi inima curată, fiţi precum pruncii !

Și credința să n-o mai iubim? O dăm păgânilor?

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Iubiţi ! Răstigniţi-vă cu Hristos, ca să puteţi învia în Hristos !

Iubire cu dicernământ, toate să le facem cu discernământ, căci altfel aghiuță speculează orice virtute.

[AlinB]

Ciudata gandirea "ortodoxa" lui Daniel_"Ortodox", si nu e singurul topic unde o manifesta..

"Paganizarea" Sfantului Constantin cel Mare este de influenta neoprotestanta, gasesc ciudat si pe alocuri amuzant cum se imbina asta cu antiecumenismul extrem dezvoltat de aceeasi persoana pe alte topice.