|
#1
|
||||
|
||||
Telefonul veșniciei
In sala de telefoane a turnului Eiffel din Paris, in timpul Expoziției din 1890, se gasea o mulțime de oameni, cu coatele rezemate de o bară de lemn imbrăcată in catifea, ținând la ureche câte un receptor telefonic. Nu trecuseră decât 14 ani de la descoperirea telefonului de către omul de știință american Graham Alexander Bell (1847-1922)... Cei care aveau la ureche receptoarele erau cufundați în tăcere, dar foarte fericiți, căci telefoanele lor erau puse în legătură cu o sală de muzică în care cânta o orchestră renumită și cântăreți celebri. Această muzică superbă o auzeau numai ei, iar ceilalți vizitatori ai expozițiie nu auzeau nimic; ba mai mult, aceia nici nu bănuiau că există așa ceva. Dacă ne gândim bine, nu se petrece același lucru și cu glasul lui Dumnezeu? Nu sunt în una și aceeași lume, în aceeași localitate, în aceeași casă chiar, oameni care aud glasul lui Dumnezeu și oameni care nu-l aud. Nu sunt oameni care aud glasul lui Dumnezeu în sufletul lor, și oameni care-l tăgăduiesc sau îl resping? Oare care din ei au dreptate? Convinge-te singur, făcând proba. Părăsește traiul egoist, alungă din tine indiferența, pune la ureche telefonul veșniciei, adică tezaurul de cuvinte ale Sfintei Scripturi si al Sfintei Tradiții și vei auzi glasul Mântuitorului, care te cheamă neîncetat la o viață curată, senină, fericită, fără de sfârșit. Dacă vei urma poruncile Lui, vei auzi și numele tău: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, ca să moșteniți Împărăția cerurilor, pregătită vouă.” Va invit si pe Dvs, stimati colegi, sa scrieti povestile cu talc, parabolele, pe care le stiti ca sa fie spre invatatura celor mai putin informati si/sau initiati. |
#2
|
||||
|
||||
Lumina ochilor
Odata, o fata a ramas fara vedere, iar socul trait a indepartat-o de tot ceea ce stia, ajungand singuratica. Numai un băiat s-a apropiat de ea si a reusit sa ii castige atentia si inima. Cei doi isi petreceau alaturi cea mai mare parte din timp. Intr-o zi, tanara ii spuse celui drag: - Tot ce-mi doresc mai mult pe lumea asta e sa pot vedea iar soarele, luna, natura, oamenii. Vreau sa vad chipul tău… Nu stiam ce dar minunat ne-a dat Cel de Sus cand ne-a harazit miracolul privirii… După o vreme, baiatul indragostit se hotari sa ceara mana iubitei. - Vrei sa te casatoresti cu mine? Tacerea era apasatoare, iar tristetea plutea în aer. Cu tremur in glas, fata ii raspunse: - Nu ma voi casatori daca nu pot vedea… Nu ma voi putea descurca pentru amandoi si nu vreau sa-ti devin povara… La ceva timp, doctorul o chema la spital pentru a-i da vestea cea buna. Transplantul de cornee se putea face foarte curand. Aparuse un donator. Fericirea a fost imensa si, după operatie, primul care a vrut sa o vada a fost iubitul sau. Dar acesta era si el … nevazator. Scuturandu-se parca de o povara, ea spuse: - Nu ma pot casatori cu un orb. Tanara s-a intors sa plece. Inainte sa dispara sunetul pasilor ei, baiatul i-a soptit: - Sa ai grija, te rog de ochii mei! |
#3
|
|||
|
|||
Citat:
|
#4
|
||||
|
||||
O fetita a facut de rusine pe invatati
O ceata de invatati s-au strans odata la o discutie despre Dumnezeu… Unii spuneau una, altii alta si nu se puteau intelege asupra intrebarii de este Dumnezeu si cum ar fi Dumnezeu. Unul din ei zicea ca nu exista Dumnezeu; copilul cand se naste nu are credinta, numai parintii i-o apasa cu de-a sila in ceara inimii sale. Atunci un altul zise: - Sa aducem aici un copil, sa vedem cum i s-a tiparit credinta in cearta inimii. Adusesera o fetita si o intrebara ce stie ea despre Dumnezeu si cum isi inchipuie ea pe Dumnezeu. Atunci fetita, desfacandu-si hainuta, grai astfel: - Eu cred ca Dumnezeu este atat de mare incat nu-l poate cuprinde cerul si pamantul, dar pe de alta parte este atat de mic incat incape aici, in inimioara mea… Invatatii ramasera rusinati de acest minunat raspuns si pricepura si ei ca Dumnezeu nu se poate afla prin socoteli omenesti, ci numai prin credinta. |
#5
|
||||
|
||||
Vioara lui Paganini...
-------------------------------------------------------------------------------- Era odata un mare violonist pe nume Paganini. Unii spuneau despre el ca era foarte ciudat, altii ca era supranatural. Notele magice pe care le scotea vioara sa erau dumnezeiesti, de aceea nimeni nu voia sa piarda sansa de a-i vedea spectacolele. Intr-una din seri asistenta astepta cu nerabdare inceperea reprezentatiei. Cand Paganini aseza vioara la umar si se auzira primele note, publicul era in extaz. Sunetele pareau sa aiba aripi si sa zboare la atingerea degetelor sale incantatoare. Deodata, se auzi ceva straniu. Una dintre corzile viorii lui Paganini se rupse. Dirijorul, orchestra, publicul inlemnisera, dar nu si Paganini. Uitandu-se la partitura, continua sa scoata sunete frumoase dintr-o vioara cu probleme. Dirijorul si orchestra, exaltati, reluara bucata muzicala. Inainte ca publicul sa se insenineze, un alt sunet perturbator distrase atentia spectatorilor. Se rupse o alta coarda a viorii lui Paganini. Dirijorul se opri din nou. Orchestra la fel. Dar nu si Paganini! Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, el continua concertul, scotand sunete dintre cele mai imposibile. Dirijorul si orchestra, impresionati, se intoarsera la cantat. Dar, nefericirea se intampla din nou! O a treia coarda a viorii lui Paganini se rupse. Dirijorul se bloca, orchestra se opri, respiratia spectatorilor se taie. Insa Paganini continua. Scoase toate sunetele de la coarda unica ce ramase din vioara sa distrusa, ca si cum ar fi fost un contorsionist muzical. Nicio nota muzicala nu a fost uitata. Dirijorul se incuraja, orchestra se motiva, iar publicul trecu de la liniste la euforie, de la inertie la delir. Paganini a atins gloria! Numele sau strabate timpul. Nu a fost un violonist genial, dar este simbolul profesionistului care continua sa mearga inainte in ciuda imposibilului. Cand veti fi descurajati, nu renuntati niciodata. Treziti-l pe Paganini care se afla in voi si avansati pentru a invinge! Victoria este arta de a continua. Cand totul pare sa se prabuseasca, dati-va sanse si mergeti mai departe. Niciodata nu vi se vor rupe in viata toate corzile. Insa daca, din intamplare, veti fi la fundul prapastiei, aceasta va fi sansa de a atinge cea mai buna coarda din univers: increderea in voi insiva! Sursa: Rev Taifasuri, nr. 183 |
#6
|
|||
|
|||
Au fost odata o baba si un mos :). Baba ii zicea mosului in fiecare duminca : ' Mosule, hai cu mine la biserica'. 'Lasa babo ca mergi tu si pentru mine'ii raspundea mosul.
A venit si ziua cand au murit si ajungand la poarta Raiului, Sf. Petru a lasat-o pe baba sa intre dar cand a vrut si mosul sa intre, Sf. Petru a zis: 'Lasa mosule, ca a intrat baba ta si pentru tine'. :D F. bun topicul:) mai astept povesti... |
#7
|
|||
|
|||
A fost odata,tare demult,un batran...El locuia cu fiul sau, cu nora si
nepotul.Intr-o zi sotia fiului ii spuse: "Auzi draga, hai sa ii amenajam un loc in grajd tatalui tau ca aici ne incurca... Asa o sa avem mai mult spatiu...", sotul initial nu a vrut, dar pana la urma se lasa convins. Cu un carlig de lemn il luara pe Batran si il transportasera in grajd. Copilul care asistase la toata scena, se duse si lua carligul de lemn si il puse foarte bine in casa. Tatal vazandu-l il intreba : - La ce iti trebuie acel carlig ? - Pai, acum nu imi trebuie dar, si tu vei ajunge ca tataie, si atunci cu siguranta imi va trebui,raspunse copilul... In urmatoarea clipa Batranul fuse adus inapoi in casa si trai cele mai frumoase clipe! |
#8
|
|||
|
|||
Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:
Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important. Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce. Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8 minute!” Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis. Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna. Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna. La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e cel mai important!” Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om. In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important. Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.” Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele. Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!” |
#9
|
||||
|
||||
Scrieti va rog, toate povestile si legendele pe care l;e stiti. E pacat sa se piarda, sa se risipeasca.
Multumesc! :lol: |
#10
|
|||
|
|||
Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti.
S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa el si s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca la mica distanta era asezat un domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti. Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ca are un comportament nepotrivit. Dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta a facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita. Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat plina de resentimente: “Oare indrazneste sa mi-l ia si pe ultimul?” Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al salii de asteptare. A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si… spre marea ei surprindere a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un sentiment de rusine. A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul… El a impartit plin de bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara sa se simta indignat, superior sau furios. MORALA: Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? Ar fi mai bine ca inainte sa ne grabim sa-i judecam pe altii sa privim cu atentie in jur… si mai ales in sufletul nostru! Sa dai cand poti, fara sa astepti nimic in schimb, nici macar un multumesc, si sa nu regreti ca ai dat!Cui dai? Cui are nevoie…Cat dai? Totdeauna mai mult de cat ai primit! |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Istorii cu talc | cristiboss56 | Pocainta | 1267 | 25.07.2022 20:41:14 |
Povesti de divort | costel | Nunta | 61 | 18.08.2011 14:47:22 |
Despre rugaciunea continua ( o povestioara cu tâlc ) | cristiboss56 | Rugaciuni | 10 | 25.10.2010 23:21:27 |
Violonistul - o poveste cu talc | costel | Generalitati | 2 | 25.09.2009 15:35:42 |
Povesti (1) | silverstar | Generalitati | 6 | 09.01.2007 23:11:55 |
|