La rugaciune

[anonima17]

Cum sa ma concentrez la rugaciune? Nu mai reusesc deloc...
La rugaciunea de dimineata de exemplu dupa 2-3 rugaciuni imi fuge gandul automat in alta parte, incerc sa il readuc, dar iarasi dupa 1 rugaciune imi fuge la loc.E foarte descurajant...

In general la rugaciunile pe care nu le citesc des ma concentrez mai bine, dar la cele de seara si de dimneata pe care le citesc ceva mai regulat nu ma pot concentra deloc...Si de asemenea cateodata, pur si simplu nu simt nevoia sa ma rog, ma fortez, dar cand o fac parca nu e din inima, parca simt ca o fac in zadar...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de anonima17

E foarte descurajant...

Asta vrea si cel care nu vrea sa ne rugam. Sa ne simtim descurajati. De aceea, Domnul a insistat nu numai asupra rugaciunii in general, cat mai ales asupra unui aspect al ei: staruinta in rugaciune.

Dupa parerea mea, cateva reguli de practica sunt importante pentru a ne ajuta sa ne concentram mai bine. Le impart, poate prea didactic, in reguli care tin de forma si reguli care tin de fond.
Asadar, reguli care tin de forma:
-pozitia in timpul rugaciunii: este bine sa fie in genunchi. Mai ales la rugaciuni penitentiale, cand cerem indurarea lui Dumnezeu pentru pacatele noastre, atunci e cvasi-obligatoriu. Dar, e bine, daca se poate, sa ne rugam mereu in genunchi. Cand spun "in genunchi", nu inseamna "cu fesele pe calcaie", ci inseamna "ridicati pe genunchi" (soldul in prelungirea coapselor).
Tot de pozitie mai tine si asezarea mainilor. Este bine ca acestea sa fie impreunate, fie cu degetele imbratisate, fie cu palmele in apozitie, dar in orice caz in atingere si in dreptul pieptului.
-lumanarile au importanta lor in a ne concentra. Acum, folosesc doua mici sfesnice cu lumanari care flancheaza crucifixul si e mult mai bine ca inainte, cand nu le foloseam.
-este bine sa avem coltul nostru de rugaciune. Micul nostru "altar" de acasa. Desi crestinul se poate sa fie chemat sa se roage oriunde, e bine sa avem un loc predilect.
-o anumita importanta o are si vestimentatia. Sigur ca, teoretic, te poti ruga si in pijama. Ba chiar si in costumul lui Adam. Sau al Evei. In practica, am constatat o deosebire intre calitatea rugaciunii cand sunt imbracat mai formal fata de cand sunt imbracat lalai. Cand ma rog la inceputul lucrului, spun rugaciunea, pe cat posibil, dupa ce ma imbrac de lucru si nu inainte.
-tot de forma, cel putin de forma mentis tine si intrarea si iesirea din rugaciune. Mai ales intrarea. Daca acceptam ideea ca rugaciunea ne inalta la Dumnezeu, atunci inseamna ca e o calatorie care trebuie pregatita putin. Cum se face aceasta ? Ei bine, dupa asezarea in pozitia de rugaciune e bine ca un minut sau doua sa nu ne gandim la nimic. Daca ne vin in cap ganduri "de toate zilele", de exemplu ce mancam la cina sau vreo scena din ultimul film vazut, le dam la o parte si ne ridicam gandul deasupra lor, dar nu spre ceva precis. Sau, daca ne e greu sa nu ne gandim pur si simplu la nimic, sa il rugam pe Domnul sa ne ajute. Sa ne rugam pentru o rugaciune cum ii place Lui.
Dupa aceasta faza introductiva intram in rugaciunea propriu-zisa prin Devotiunea Sfintei Cruci ("in numele Tatalui...").

Sa nu cadem in ispita de a considera aceste aspecte care tin de forma rugaciunii ca "secundare", lipsite de importanta ori chiar sa le expediem la "fariseism". Dumnezeu este uimitor de formal. Atent pana la cele mai mici detalii cand a poruncit oamenilor cum sa faca Chivotul Legii, apoi Templul, s-a dovedit formal si cand s-a inomenit. Insasi Cina cea de Taina a fost, de fapt, un ritual iudaic. Femeile mironosite venisera sa incheie un ritual neterminat cand s-au intalnit cu ingerul si cu Isus Inviat. Tinerii de la Emaus L-au recunoscut dupa un ritual pe care El il facea.
Sa ne inspiram din Sfanta Liturghie, in care noi ne inaltam in timp ce Isus coboara. Creatie vizibila a unor sfinti inzestrati cu dumnezeiasca psihologie, TOTUL din alcatuirea ei ne ajuta sa ne inaltam la Domnul. Daca ea foloseste lumanari, sa le folosim si noi. Daca ea este orientata spre Sfanta Masa, atunci sa avem si noi micul nostru "altar". Daca ea are o "faza introductiva de inaltare a gandului", sa avem si noi, cand ne rugam, micul nostru Heruvic, in care toata grija cea lumeasca sa o lepadam. Pana la urma, rugaciunea e mica noastra "Liturghie", micul nostru sacrificiu pe care se cuvine sa il facem prin Cristos, cu El si in El.

Reguli care tin de fond:
-formularea libera. Din cate inteleg, nu o folositi. Ei bine, dupa "2-3" rugaciuni citite (dar si mai bine: spuse pe de rost) e timpul sa-i spunem lui Dumnezeu, ca sa zic asa "cu cuvintele noastre" ceea ce avem de spus. In aceasta ordine, adica mai intai folosim "rugaciuni fixe", mai apoi rugaciunea personala, in formulare libera (iarasi, avem alcatuirea Liturghiei, care ne ghideaza). Daca ne limitam la rugaciuni intocmite de altii, e normal sa ne fuga gandurile. Chiar daca acesti "altii" sunt mari sfinti, nu sunt rugaciunile noastre. Cand citim un discurs facut de altcineva gandurile ne fug mai mult decat atunci cand tinem propriul nostru discurs, mai ales daca stim ca auditoriul nostru este Dumnezeu si norul de martori din jurul Lui.
-sa nu ne limitam la rugaciuni de cerere. Sunt 5 feluri de rugaciuni, dintre care cererile reprezinta un singur fel.
-sa nu uitam ca rugaciunea trebuie sa fie un dialog si nu doar "discursul nostru". Sa incercam sa deslusim si vocea lui Dumnezeu in timpul rugaciunii noastre, eventual sa avem momente de tacere ca sa o deslusim mai bine. Intre noi, vorbim unii peste altii si nu avem disciplina discutiei, dar Dumnezeu o are. Ne raspunde mai ales cand NU ne rugam, ne raspunde cand tacem. Daca ne invadeaza ganduri sa ne intrebam "vin acestea de la Dumnezeu ?". Si, daca nu, sa le dam la o parte: noi pe cele care vin de la Dumnezeu le cautam.

In speranta ca ajuta,
M.D.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de anonima17

Cum sa ma concentrez la rugaciune?

E mult mai simplu decat pare? Pai hai sa ne gandim, care ar fi raspunsul real? Sa ne concentram pe un anume punct, o icoana, un sfant?... Sa ne concentram pe respiratie si inspiratie? Sa ne ducem cu mintea in piept, in cap, in inima? Sa incercam sa ne alungam noi singuri, gandurile ce ne inconjoara, ambitionandu-ne, fiindca suntem destepti si puternici? Dar oare cate alte ipoteze eronate nu ne mai vin prin cap, numai smerenia ramane docila la coada, ani la rand, sau poate intreaga viata, si n-o luam in seama, desi ea este UNICA NOASTRA SANSA catre mantuire. Oare sfintii n-au trecut prin astfel de momente? Si ce-au facut ei? Sf Siluan ne vorbeste atat de frumos despre smerenie, incat nu se poate sa nu ne ramana chiar nimic din invataturile lui. Bine, poate astazi nu prea intelegem noi ce inseamna "Tine mintea ta in iad, si nu deznadajdui!" Dar macar un lucru e clar: nu suntem vrednici de mila lui Dumnezeu si nu meritam sa-L primim in "camara inimii noastre"... E nevoie de multa truda, dar mai ales de asumarea locului nostru ca fiind pe cea mai de jos treapta... Ca daca rugaciunea nu-si afla locul decat pe buze, ce alta treapta ni se cade? Si daca acceptam ca nu suntem buni de nimic fara mila lui Dumnezeu, vrajmasul nu mai are nicio putere; dispare ca un fum, si cel putin o vreme, nu se mai poate intoarce... Iar cand se intoarce... cum ne va gasi? Mai induhovniciti sau mai siguri pe sine, cum ca am facut mari progrese?
Viata e o lupta. Iar singura noastra arma de aparare, ramane in primul rand smerenia. Dupa ea, apar si alte arme, dar ea e prima de care avem cea mai mare nevoie, ca sa ajungem la celelalte!...
Doamne-ajuta!