Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Despre Biserica Ortodoxa in general
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #121  
Vechi 30.12.2011, 00:51:28
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Scrisoare pentru cei luptati de desfranare

Iubite frate in Hristos, mare si grea este patima aceasta care te tine robit, legat in lanturi, la cheremul vrajmasului diavol, caci asemenea porcului ce se tavaleste in noroi asa ai ajuns si tu prabusit si ingenuncheat.
Aceasta este patima care face ravagii astazi si multi sunt aceia ce pierd Imparatia lui Dumnezeu pentru pacatul acesta, caci in aparenta lui dulceata se ascunde numai otrava. Poate imi vei zice ca din cele mai vechi timpuri au fost desfranati si ai dreptate, caci asa este, dar ceea ce ar trebui sa te tulbure si sa te puna in garda este faptul ca astazi desfranarea este socotita de multi ca virtute si cei mai multi ajung sa se laude cu faptele lor rusinoase, concubinajul e o normalitate pentru ei, homosexualitatea la fel, familia e inlocuita cu notiunea de cuplu si copiii nu mai sunt doriti si astfel, de multe ori se ajunge la avort, la uciderea copiilor nevinovati. Mai demult, daca unul traia cu altul, sau daca un sot isi insela sotia, o facea pe ascuns, pentru ca ii era rusine ; astazi aceasta rusine si bun simt au disparut, azi toate sunt la moda si ingaduite, ca doar toti fac asa. De cate ori am auzit de la unul si altul: Doar nu este barbat care sa nu-si fi inselat macar odata sotia ! Sau daca moare sotia sau sotul vreunui crestin, mai tanar: Sigur se va recasatorii, ca doar inca e tanar ! Atunci, fratele meu de ce te-ai casatorit, sau ce vezi in casatorie : implinirea tuturor poftelor trupesti, intr-un cadru "legal" ? Daca e asa, frate draga nu ai cunoscut ce inseamna iubirea. Doamne, ce am mai ajuns ? Cate nenoriciri aduce patima aceasta peste bietii oameni, care sunt numai trup! (Facere 6, 3)
Si uite asa frate, omul ajunge cu adevarat numai un animal rational. Dar uneori animalele se arata mai presus decat unii oameni, ca desi nu sunt inzestrate cu ratiune si suflet, dupa Legea lui Dumnezeu, se impereceaza spre a aduce pe lume pui, numai in sezonul lor. Dar omul,... sarmanul om... daca-i spui sa lase pentru Dumnezeu si pentru suflet ziua de Duminica si zilele de sarbatoare, miercurea si vinerea se schimba la fata, vadit nemultumit, gandindu-se cat de greu e acest lucru de implinit, dar daca-i mai spui ca si vremea posturilor e oprita de la apropierea trupeasca intre soti, te va considera nebun.
Am spovedit multi oameni pe patul de moarte, unii au fost desfranati in viata si au lasat trupul sa-i coduca, crede-ma frate ca as fi vrut sa fi fost acolo, sa vezi omul inaintea sfarsitului, sa vezi lacrimile cum curg suvoi: "Daca ar fi sa traiesc din nou nu as mai face ce am facut..." Si atunci de ce sa ajungi acolo, de ce nu te intorci de la faptele tale pana mai este timp si nu e totul pierdut ? Fratele meu, daca ajungi stapanul intregii lumi si al tuturor bogatiilor din ea, daca iti perzi sufletul, ai pierdut totul (Marcu 8, 36). Cei de care vorbeam, mai sus, au avut marea sansa de a se spovedi inaintea sfarsitului, dar cati nu pierd sansa aceasa, caci moartea vine cand nu esti pregatit si nu te astepti, de aceea, frate sa te spovedesti cat mai des, ostenindu-te sa ramai pe calea lui Dumnezeu.
Ca sa ne dam seama de gravitatea acestui pacat, uita-te frate la Decalog si vei vedea ca porunca: Sa nu fi desfranat! (Deuteronom 5,18) a fost asezata imediat dupa porunca: Sa nu ucizi ! (Deuteronom 5,17). Pacatul acesta trezeste mania lui Dumnezeu, aminteste-ti de Sodoma si Gomora, cele doua cetati ale Vechiului Testament ce au fost distruse cu foc din cer(Facere 19, 28). Uita-te astazi, homosexualii organizeaza parade dezmatate, rusinoase, imi pare rau ca trebuie sa spun � scarboase, dezgustatoare. Sunt atatea state in care se oficiaza deja, casatorii intre oameni de acelasi sex, se fac operatii de schimbare a sexului... of Doamne! Fratele meu drag, oare nu vezi directia in care mergem ? Sun sigur ca vezi, atunci nu ramane indiferent, schimbati viata, pana nu e prea tarziu.
Pacatul acesta izvoreste din mandrie si ascunde de multe ori in sanul sau, uciderea. Cati barbati nu si-au trimis sotiile la spital sa-si injunghie pruncul din pantece, pentru ca el nu a vrut un copil ci numai implinirea poftelor trupesti. Uita-te frate la necuvantatoare, caci desi sunt fara de minte, poarta grija de puii lor. Zice Hristos: Lasati copii sa vina la Mine si nu-i opriti (Luca 18, 16), cum indraznesti sa opresti copilul sa vina in lume? Si iata cum ai ajuns si ucigas.
Orice om care savarseste acest pacat este mustrat de propria lui constiinta, cel putin la inceput, caci pe masura ce timpul trece si pacatul se invecheste cu atat vei aluneca mai adanc in nesimtirea duhovniceasca si cu timpul vei crede si tu ca ceea ce faci e normal pentru ca aproape toti fac aceste lucruri.
Cati tineri astazi, nu savarsesc pacatul malahiei, care ajunge pentru ei ca un drog. Prin televizor si internet patima trupului este permanent alimentata, totul are tenta sexuala, si sti de ce? Pentru ca asta se vinde bine si unii castiga multi bani, iar altii - suflete pentru imparatia intunericului. Ai discernamant, ai minte, ai inteligenta, foloseste-le frate ca sa nu cazi in ispita.
Multi cred ca daca esti casatorit si esti fidel sotiei sau sotului tau esti ferit de acest pacat. Prietene, sa fi cu luare aminte caci daca legatura ta cu sotia ta nu este curata, izvorata din dragoste, plina de respect ci este murdarita de pacate peste fire, sau malahie, sau de netinerea posturilor si a zilelor de sarbatoare atunci sa sti ca si tu suferi de patima aceasta si sabia maniei lui Dumnezeu se invarte infricosator si asupra ta, gata oricand sa cada napraznic.
Si atunci ce este de facut ?
Inceputul bun se pune la Taina Spovedaniei, caci numai aici vei primi puterea de la Dumnezeu sa lupti, caci lupta aceasta este grea. Sa citesti din Vietile Sfintilor sa vezi cum multi desfranati au biruit patima aceasta grozava si nu numai atata, ci mai mult decat atata, au lasat pacatele trupului si au pasit pe drumul sfinteniei. Aminteste-ti numai de Maria Egipteanca.
Dupa ce te vei spovedi se vei primi canon, sa te ostenesti sa-l implinesti, iar spovedania sa o faci cat mai des si asa vei scapa de patimi, sa ostenesti trupul facand metanii si tinand post cat mai aspru. Fugi de tot ce iti poate atata simturile, fugi de ispitele ce-ti ies inainte ca nu esti la masura la care sa le infrunti.
Mult rau iti face frate, televizorul si internetul atunci cand il foloseste cum nu trebuie, sa iti dau un exemplu : un cutit poate fi folosit pentru a taia painea dar poate fi folosit si pentru a ucide pe cineva. Cam asa se intampla cu toate lucrurile ce ne inconjoara. Trebuie sa ai discernamant. Ti-a dat Dumnezeu minte, inteligenta, foloseste-o frate. Nu mai privi la nebuniile mincinoase de la televizor si de pe internet si mult te vei folosi.

Inchei cu o povestire :
Un ucenic merge la duhovnicul lui si-i spune cu lacrimi :
- Parinte nu pot sa scap de patimi, nu mai rezist, rugati-va pentru mine !
Se roaga parintele, dar dupa o vreme fratele revine, cu aceasi problema, se roaga din nou parintele, dar se intampla la fel. Atunci parintele, se roaga :
- Doamne, te rog sa imi descoperi ce se intmpla cu fratele acesta, de ce nu poate scapa de patimile care il chinuie ! In acea noapte parintele are un vis : il vede pe fratele in mijlocul unei cetati, tinandu-se cu putere de un lant, pe care il tragea un diavol dupa el. Si striga bietul frate, cat putea : Scapati-ma ca m-a robit diavolul !
Si a inteles duhovnicul ce se intampla, fratele acela nu vroia sa renunte la patima sa. Daca dorea cu adevarat sa scape era suficient sa dea drumul lantului, caci nu era legat.

Frate intru Hristos, lasa-te de lant, ca te va duce vrajmasul pana in iad, nu te mai fa batjocura si ras dracilor, cauta libertatea la Hristos si vei gusta bucuria si pacea sufleteasca pe care o da Dumnezeu.

Bucurie ! Parintele Ciprian
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #122  
Vechi 30.12.2011, 01:09:34
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit (II ) Lupta cu desfranarea

In mod firesc, somnul este dat omului pentru odihna trupului, a mintii dar si pentru odihna sufletului de ispitele ce-l hartuiesc si-l ostenesc in timpul zilei. Asa se face ca, dupa o noapte de somn, omul ar trebui sa se trezeasca ca dintr-o imparatie a linistii, menita sa-i potoleasca oboseala trupului, neatentia mintii, mania, gandurile obsesive si toate celelalte cugetari care il irita si ii alunga pacea. Firesc ar fi ca omul sa se trezeasca dimineata plin de pace, nadejde si voie buna, adica plin de viata.Din pacate, pentru omul patimas al zilelor noastre, somnul din timpul noptii nu mai este demult o binecuvantare, ci mai degraba un blestem al ispitelor incuviintate din timpul zilei, si un adevarat calvar de ganduri si vise urate. Acest calvar poarta, mai ales pentru tineri, numele de „lupta cu desfranarea din timpul noptii”. Iar necuratia somnului din timpul noptii, tradeaza (arata) de foarte multe ori calitatea vietii duhovnicesti din timpul zilei.
Asa se face ca, dupa o zi de imbuibare, de osandire a aproapelui, de stat la calculator pana la ore tarzii, de indulcire cu formele trupului propriu sau ale celor din jur, si de nepaza a mintii, tanarul ajunge la culcare luptat de o avalansa de ganduri spurcate. Pofta de rugaciune nu mai are, iar rugaciunea pe care reuseste sa o faca nu ii mai este curata, ci presarta cu neghina hulelor si a inchipuirilor murdare, ducandu-l pe tanar intr-o si mai mare cadere.
De la lipsa rugaciunii curate si a inimii infrante, nici trupul nu se stinge de pofta desfranarii, urmand apoi sa se declanseze desfranarea, precum o bomba cu ceas. Astfel, sufletul tanarului rapus de somn, se aseamana cu o banca moderna plina cu valori, dar nesupravegheata, si pe care profesionistii furtului (diavolii) abia asteapta sa o prade, fara insa a lasa vreo urma a prezentei lor, ci numai paguba. Si nu dureaza mult pana cand tanarul se trezeste noapte pradat de linistea si bucuria somnului, din pricina viselor spurcate ce au izvorat din patimile cuibarite in el, si care lucreaza neobosite precum caria cuibarita in masea.
Patima nu oboseste niciodata si de aceea ea isi cere „drepturile” daca este incuviintata sau netratata. De aceea tinerii patimesc cu vise spurcate in timpul noptii, primind pe drept palmele desfranarii care a fost lasata sa recidiveze din nepasare, sau cu care cocheteaza in timpul zilei.
O forma si mai grea a desfranarii o reprezinta scurgerile din timpul noptii, cauzate de imaginatii tulburatoare. Asta arata cat de grea este patima de care sufera cel ce patimeste acestea.
Si o alta manifestarea dobitoceasca, in care a cazut firea umana de la atata desfranare, o reprezinta masturbarea involuntara din timpul noptii. Sunt destui tineri intorsi la Hristos care au pornit lupta cea buna dupa ce au fost robiti ani de-a randul de patima masturbarii, dar in inconstienta somnului savarsesc pacatul acesta.

Cam acesta este tabloul "odihnei" din timpul somnului pentru multi tineri de astazi, puternic robiti de patima desfranarii: vopsit in culorile mortii.
Iata cum somnul, binecuvantarea lui Dumnezeu peste firea umana cazuta in pacat, a devenit blestem odata cu gustarea desfranarii, precum a devenit pamantul blestemat dupa ce Adam a gustat din fructul oprit. Si nu ne vom ridica din acest blestem al somnului patimas, pana ce nu ne vom impotrivi la sange patimilor ce il pricinuiesc.
Fratilor, toata ziua sa ne pazim mintea si inima cu rugaciunea, ca sa nu culegem noaptea rusinea gandurilor necuviincioase.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #123  
Vechi 30.12.2011, 21:26:52
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Un cuvant de intarire pentru noi al Parintelui Paisie Olaru . . . !

“Ce-i aia disperare si deznădejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune asa, că “eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog“, nu! Tu să spui asa: “De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicutei Domnului, am să mă mântuiesc.” Usa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul si cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar “pe dătătorul de bunăvoie îl iubeste Dumnezeu“.
Poate că scrie undeva: “Orice păcat e iertat, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată“… D’apoi ce, e gândul tău? Nu! E hula lui, a vrăjmasului. Diavolul asta face – îti dă gânduri de hulă, ca să te aducă la disperare, si apoi tot el îti aminteste că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. Nu, tătucă, e hula lui. Dar tu vii la spovedanie si spui ce ti-a venit în gând: “Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate asupra Maicii Domnului, asupra lui Dumnezeu, asupra icoanelor, asupra călugărilor, asupra preotilor…” Gândurile trebuie spuse din vreme. Ce-i aia disperare? Vii, spui si te ridici iar. Spovedania e al doilea botez. Prin taina spovedaniei te ridici iar. Si tot timpul asta faci: cazi si te ridici… Nu te lasi în disperare.
Cum nu-L iubesti pe Dumnezeu? Astea sunt gânduri de la diavolul… Taci din gură. Cum nu crezi? Dar cine te-a adus aici, la mânăstire? Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Si de ce să nu te mântuiesti? Nu, tătucă… lasă, cu nădejdea la Maica Domnului, o să ne mântuim noi. Că dacă le-am putea face pe toate, ne-am mândri, si ar fi mai rău: “Rugăciunea mintii o am, milostenie fac...” Dar dacă vezi că nu poti face, te mai smeresti.Puterea lui Dumnezeu întru neputinte se desăvârseste.Tu fă tot ce depinde de tine. Mai te rogi, mai te spovedesti, mai mergi la biserică, mai te împărtăsesti – măcar la o lună… Si nu te teme, că nu te duci în iad. Vinerea posteste până când ti-e foame. Mai citeste câte o carte, spune mereu “Doamne Iisuse” si să n-o uiti pe Maica Domnului. (…) Si fă tot ce depinde de tine…
Asa, tătucă. Hai să punem si noi de acum început bun. Noi trăim cu nădejdea vietii de dincolo…”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #124  
Vechi 31.12.2011, 00:18:15
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Despre credinta noastra cea dreapta in Hristos ! - Parintele Cleopa

Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu, este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat de aproape doua mii de ani, din timpul Sfantuli Apostol Andrei.
Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de seama ! Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.
Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi.
Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : " Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul ". Ai auzit ? El domn peste trei principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris : " Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare ". Ei domni si mamele lor calugarite ! Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim !
Au cunoscut ca totul este desertaciune. Da, erau adevarati domni. Oricat ar fi, viata asta este umbra si vis ! Este o scurta trecere ! Dar eu cand mor, ma duc la o viata care nu are sfarsit. Cine are sa se roage pentru mine ? Asa cugetau inaintasii.
Ai vazut ca toti isi faceau cate o manastire si mormant in manastire ? Fericiti si de trei ori fericiti au fost domnii nostri ortodocsi : Stefan cel Mare si Sfant, la Putna; Ieremia Movila si Gheorghe Movila, la Sucevita; Petru Rares, la Probota; Lapusneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistrita; Mircea cel Batran, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor ?
Unde este inima ta, acolo va fi si comoara ta. Pentru aceea au facut ei manastiri, ca sa fie pomeniti sute de ani la Sfanta Liturghie.
Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii astia care au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci. Acestia vin din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta si originea noastra si radacina noastra de popor ortodox.
Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? " Cu omul eretic sa nu vorbesti, in casa sa nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai ". Acestia sunt inaintemergatorii lui Antihrist. ca Mantuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel :
Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit de Biserica, s-a despartit de Hristos. Este om al satanei.
Evanghelia spune :
In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si pe multi vor insela. Paziti-va de sectari, care dau brosuri prin trenuri, prin gari si prin cutiile de posta si unde vad oameni, dau gratuit otrava lor. cand vei vedea o carte ca nu are aprobarea Sfantului Sinod si nu are cruce pe ea, da-o pe foc, chiar Biblie daca este ! Daca-i sectara si scrie sa nu va mai inchinati la icoane, da-o pe foc ! Nici un pacat nu ai ! Aceasta este otrava semanata de inaintemergatorii lui Antihrist. Toate sunt otrava.
Sa tineti credinta pe care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre ! Sa tineti credinta pe care o avem de doua mii de ani ! Nu va luati dupa slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe cei prosti si nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea si sufletul poporului roman si vor sa faca cele mai mari erezii si nebunii in tara asta.
Paziti-va de nebunii acestia ! Au case de rugaciuni, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoti si arhierei, nu este Hristos. Ca Mantuitorul a spus asa la Apostoli :
Luati Duh Sfant ! Carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi. Iar carora le veti tine, tinute vor fi.Nu la sectari le-a spus acestea, ci la Apostoli, la episcopi si la preoti. Caci Apostolii, prin punerea mainilor si prin succesiunea apostolica, au dat darul Duhului Sfant la toti preotii din lume, prin hirotonii.
Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul Sfant in ei; n-au cele sapte Sfinte Taie, nu cinstesc pe maica Domnului si Sfanta Cruce si nu au mantuire. Auzi ce spune Apostolul Pavel ?
Luati aminte de voi si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant pastori, zice la preoti si la arhierei.
Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, cand S-a inaltat la cer, le-a spus :
Stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus !Si la Duminica Mare, dupa zece zile, a venit peste ei Duhul Sfant de sus, in chip de limbi de foc. Pe urma, vorbeau toate limbile de sub cer. Si dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, i-a trimis, zicand : Mergand, propovaduiti Evanghelia la toata lumea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu, se va osandi. Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie canonica, Duhul Sfant este in Biserica si cap al Bisericii este Hristos. Toti sectarii care s-au rupt de Hristos si nu merg la Biserica, sunt fiii lui Antihrist si inaintemergatorii satanei. Sa nu va luati dupa ei ! Sa nu spuneti ca nu v-am aratat adevarul !
Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostri si toti protoparintii nostri si toti romanii cei adevarati. Daca vrei sa fii fiu adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta cea dreapta, ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti fiu al lui Hristos si al Bisericii, si esti strain de neamul romanesc. Nu poti fi cetatean crestin si roman, daca nu ai dreapta credinta in Hristos. Esti strain. Nu esti fiu al tarii. Ca fiu adevarat al Romaniei este cel care-i ortodox, pentru ca Biserica Ortodoxa predomina in tara noastra de doua mii de ani. Iar pe cei care-s sectari sa nu-i primim in casele noastre.
Iar cei care au confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii si lipovenii, treaba lor. Aceia sunt cu credinta lor. Dar acestia care s-au rupt din Biserica Ortodoxa si s-au facut sectari, nu sunt fii adevarati ai tarii noastre, nici ai Bisericii, ci sunt inaintemergatori ai satanei. Asa sa stiti. Sunt prooroci mincinosi care vor sa va rupa credinta si sa duca la pierzare, poporul nostru bland. Tineti dreapta credinta si nu ascultati de ei!
Tara noastra romaneasca a fost ortodoxa dintotdeaunua si trebuie sa tina linia Ortodoxiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie sa stam pana la moarte. Asta este adevarata credinta ortodoxa a Romaniei. Nu primiti nimic din afara, ca toti vor sa ne strice unitatea neamului, a credintei si a Bisericii. Toti acestia sunt vrajmasii Crucii lui Hristos.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #125  
Vechi 31.12.2011, 18:52:55
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Cuvant la inceput de an ! ( Parintele Cleopa )

Începând de la Anul Nou, grija creștinului trebuie să fie alta decât petrecerile și chefurile. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viața, să luăm aminte, cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpânește cine știe de când și să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greșelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toți, să începem Anul Nou cu inima curată și cu credință în Dumnezeu. Să nu începem la crâșmă cu beție, cu fluiere, cu câte și mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineață, așa o să-ți meargă tot timpul!

Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta. Este iadul pe fața pământului! Iată cum știu oamenii să mulțumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viață. Dar vine moartea la om și-l strânge de gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, că i-a legat limba! Cât ar mai vrea el atunci să-i mai dea Dumnezeu un ceas. Dar nu-i mai dă! Este rânduit: când ți-o veni ceasul, te ia și te duce. Ai vrea să te rogi: “Doamne, mai dă-mi un minut!” Dar nu-ți mai dă! Ai avut destule! Dumnezeu este prea drept! Ți-a dat vreme, dar n-ai vrut să te îndrepți, să te pocăiești, să plângi, să te rogi! Ți-a dat atâția ani de viață și n-ai avut nici o grijă. Și atunci vei vedea că nu mai este pocăință în timpul morții.

Deci, să ne gândim că, trecând un an de zile, foarte mult trebuie să plângem lui Dumnezeu, că n-am făcut nimic bun și să-I mulțumim că ne-a ajutat cu mila și cu îndurarea Lui să trecem iarăși 365 de zile și să ajungem până azi.
Toți trebuie să mulțumească. Toată zidirea lui Dumnezeu. Căci viața și ființele și toate vremurile sunt în mâna lui Dumnezeu. Tocmai acum trebuie să mulțumim lui Dumnezeu, ca să nu vină urgia Domnului peste noi!
Așteptăm mila lui Dumnezeu, dar odată n-ar să mai fie timp, căci vine moartea pentru fiecare! Vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scăpa nimeni! Nu pot scăpa nici împărații. Unde sunt împărățiile? Unde sunt faraonii Egiptului? Unde sunt sultanii turcilor? Unde sunt craii Germaniei? Unde sunt împărații de care se cutremura lumea? Unde sunt cetățile? Unde sunt orașele? Unde-i orașul Pompei si unde este Cartagina și orașele vechi care s-au dărâmat de cutremur?
Unde sunt cetățile lumii? Unde sunt puternicii? Unde sunt cei învățați? Unde sunt filosofii? Unde sunt cei care au purtat sceptru și ale căror capete străluceau ca soarele? Unde sunt? Praf, pământ și pulbere s-au făcut. Așa-i dreptatea lui Dumnezeu și vai de noi și de noi dacă cheltuim vremea în zadar. Marele Apostol Pavel spune: “Răscumpărați vremea, că zilele rele sunt” (Efeseni 5, 16).
Vom cere să mai trăim un minut și n-ar să ne mai dea Dumnezeu! Pentru că trecem fără griji viața aceasta și ne încurcăm cu grijile veacului, de parcă am fi nemuritori. Fum suntem! În toată ziua Biserica ne spune: “Omul ca iarba; zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori” (Psalm 102, 15). I-a spus Dumnezeu lui Isaia, pentru toți: “Tot trupul este iarbă și slava omului ca floarea ierbii; uscatu-s-a iarba și floarea ei a căzut. Și iarăși zice Duhul Sfânt în psalmi: “Zilele lui ca umbra trec; că s-au stins ca fumul zilele mele. Și iarăși: Anii lor ca pânza unui păianjen s-au socotit; și iarăși: “Zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat”.
Pentru cine vorbește aici Duhul Sfânt? Pentru noi! Să avem urechi, să nu fim surzi. Să nu ne astupăm urechile, că visuri suntem sub soare. Oricine ar fi, praf și pulbere este! Nimic nu rămâne veșnic pe pământ. Unde sunt puternicii de care se cutremura lumea până ieri? Du-te și vezi-i în gheenă, cum îi muncesc dracii. Du-te și întreabă-i acolo: “Cu ce v-ați ales din viața aceasta?” Unde a rămas stăpânirea, unde știința, unde puterea popoarelor? I-a luat moartea, după dreptate, și-i tine în legături până în ziua Judecății de Apoi.
Să veghem cum petrecem timpul înaintea Domnului. Căci negreșit vom muri și ne va cere socoteală ce-am vorbit în fiecare clipă si ce-am gândit și ce-am lucrat.
Aceasta v-o spun pentru Anul Nou! Să mulțumim Preasfintei Treimi și Preacuratei Maicii Domnului, care mijlocește pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să mai trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem început bun și să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, creștinește. Să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de a ne răpi moartea. Amin!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #126  
Vechi 02.01.2012, 00:11:00
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Patima FUMATULUI (I )

Problema fumatului a fost dezbatuta de nenumarate ori pe acest forum , si de curand la GENERALITATI a fost deschis un nou thread cu aceasta grea patima . Am gasit un material publicat de cei de la Parohia Macin , pe care il redau in cele ce urmeaza , si sper sa fie cat decat de folos !


Din totdeauna fumatul a fost considerat un pacat, deoarece este o sinucidere lenta, un rau facut trupului, o calcare a cuvintelor Sfantului Apostol Pavel:Ca nimeni vreodata nu si-a urat trupul sau, ci fiecare il hraneste si il incalzeste”(Efeseni 5;29). Fumatul a trecut cu usurinta de la usuraticii idolatri la majoritatea crestinilor. Deosebirea intre tamaiatul cu tamaie sau smirna sfintita si fumatul cu luleaua sau cu tigara se vede clar de catre oricine, incat de prea multe explicatii nu e nevoie. Bine-credinciosii crestini au vazut totdeauna ceva diavolesc in aceasta patima. Din cauza aceasta, in multe case au fost certuri si batai de pe urma fumatului. Cum mai pot spune cei care fumeaza, scotand fum pe gura ca odinioara idolul Moloh, ca mai au chipul lui Dumnezeu?
Omul gaseste o multime de scuze pentru orice deprindere rea in viata. Asa se petrec lucrurile si cu obiceiul fumatului. La suparare omul spune ca fumeaza ca sa-si mai risipeasca gandurile negre ce-i napadesc sufletul. La bucurie spune ca cea mai nevinovata distractie este o tigara…! Un lucrator incepu intr-una din zile sa faca socoteala tuturor cheltuielilor, pe care le facea saptamanal cu tutunul, dar temandu-se ca nu cumva, ingrozit de risipa pe care o facea, sa se hotarasca a da uitarii acest obicei, inceta imediat socoteala. In clipa aceea sosi unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, care parasise de multa vreme obiceiul fumatului si imediat il intreba: ”Ce faci acolo, bunul meu amic?” Saracul lucrator, desi la inceput cauta sa ocoleasca lucrurile, trebui insa, in cele din urma, sa spuna adevarul. Atunci colegul sau ii zise: ”Prietene, lasa-te odata de tutun, ca orice tigara este un cui batut in cosciugul in care vei fi inmormantat. De tine atarna sa-ti gatesti, mai curand sau mai tarziu, acest cosciug si odata terminat va trebui neaparat sa-ti iei ramas bun de la cei vii si sa pleci degraba in mormant!” Imediat ce-i pleca musafirul, sarmanul om se puse din nou pe ganduri si-si zise: ”E foarte adevarat ca paguba cea mai mare pe care o cauzeaza tutunul nu este numai risipa banilor, ci si zdruncinarea sanatatii, caci cata otrava nu introduce el in organismul nostru si cata necuratie produce el pe unde trece, fara sa putem sterge cu ceva urmele lui vatamatoare ! Bine s-a zis ca fumatul de tutun e drumul cel mai scurt catre tuberculoza. Toate bune - zise bietul om - dar cum sa fac, sa ma scap de acest obicei vatamator?! De cate ori nu mi-am luat frumoasa hotarare de a o rupe odata pentru totdeauna cu țigarile si toate hotararile mele pentru viitor au ramas fara nici un folos!…” Omule! Nu uita ca nu e de ajuns sa iei hotarari frumoase, care sa dureze numai o clipa, caci drumul spre iad e pardosit numai cu hotarari bune si frumoase si nu e nevoie decat de o singura hotarare, care sa traiasca si sa ne croiasca drumul greu al ducerii ei la indeplinire in orice clipa a vietii noastre. Pune-ti mai inainte viata si moartea si hotaraste-te odata, ori pentru una ori pentru alta, fara sa uiti ca tutunul se gaseste totdeauna, pentru un om cuminte si prevazator, alaturi si in fata mortii. Hotararea odata luata, cauta de o du la bun sfarsit si numai atunci vei vedea ca in privinta ruperii cu obiceiurile trecutului, nu aduce anul ce aduce ceasul. Incearca si fii sigur ca vei izbuti. ”Si Ma cheama pe Mine in ziua necazului si Eu te voi izbavi si Ma vei preaslavi”(Psalmul 49;16). Fumatul afecteaza sanatatea si Sfanta Scriptura ne invata ca „trupul nostru este templu al Duhului Sfant „(1 Corinteni 6;19), deci ii trebuie o deosebita ingrijire pentru acest dar pe care il are de la Cel Preainalt. Astazi cu totii ne vaitam de saracie, dar nimeni nu s-a lasat de fumat ca sa faca economie!
Oare ne putem lasa de fumat? Da! Cum? Printr-o hotarare tare de a nu mai fuma. Trebuie stiut ca in fiecare crestin salasluieste o putere uriasa, cu ajutorul careia biruinta este sigura in lupta cu patimile, dupa cuvantul Mantuitorului: ”Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama”(Luca 10;19). Vointa este una din cele trei facultati ale sufletului omenesc, alaturi de ratiune si sentiment, acestea facandu-l pe om sa se deosebeasca de animale. Vointa noastra insa trebuie sa fie inclinata spre bine si nu sa fie subjugata de patimi. De aceea spune Mantuitorul: ”Daca lumina care e in tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult?” (Matei 6;23).
Si femeile fumeaza ! Ce poate fi mai urat decat o femeie cu țigară in gura si, poate, beata si care injura?! Acestea cand de fapt rolul si rostul femeii este acela de a creste copii. Ce fel de educatie vor primii copiii de la o astfel de mama depravata si care poate cand sunt mici le mai pune si cate-o tigara in gura ca sa faca haz de ei?
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #127  
Vechi 02.01.2012, 00:15:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Patima FUMATULUI ( II )

Problema fumatului a fost dezbatuta de nenumarate ori pe acest forum , si de curand la GENERALITATI a fost deschis un nou thread cu aceasta grea patima . Am gasit un material publicat de cei de la Parohia Macin , pe care il redau in cele ce urmeaza , si sper sa fie cat decat de folos ! ( iata partea a II -a )



LASATI-VA GRABNIC DE PACATUL FUMATULUI!
Multi care sunt stapaniti de aceasta patima, neavand o vointa tare si un suflet intarit duhovniceste, desi vad ca se prabusesc in iadul vremelnic si vesnic totusi continua sa tamaie pe satana, prefacand in fum si scrum insemnate sume de bani. Crestinii sunt datori sa tamaie inaintea lui Dumnezeu cu tamaie si cu smirna iar nu inaintea duhurilor necurate, cu duhoarea fumului de tutun. Toti crestinii sunt datori sa se lupte sa paraseasca aceasta uracioasa patima pentru a castiga mult: dezrobirea de sub tiranica robie a pacatului, bani economisiti care se pot intrebuinta pentru fapte folositoare sufletului, sanatatea imbunatatita, multumirea sufleteasca pentru eliberarea din tirania acestui obicei pagubitor sufleteste si trupeste, redobandirea memoriei, puterii, poftei de mancare. Orice pacat este daunator pentru om si de aceia Sfantul Evanghelist Ioan a zis: ”Cine savarseste pacatul este de la diavolul pentru ca de la inceput diavolul pacatuieste. Oricine este nascut din Dumnezeu nu savarseste păcat, pentru ca samanta lui Dumnezeu ramane in acesta si nu poate sa pacatuiasca”(1 Ioan3;8-9).
]DE CE FUMATUL ESTE UN PĂCAT?
Multi oameni, simpli sau invatati, sustin ca fumatul nu este pacat. Vai ce vremuri si ce oameni am ajuns sa vedem! Vai cum ne robim noi oamenii unei puturoase de buruieni otravitoare, apoi mai sustinem ca e bine asa. Dumnezeu a randuit ca din ceea ce castigam sa folosim si pentru ajutorul bisericilor, al saracilor. A arunca banii pe ceea ce ne dauneaza noua si nu foloseste nici altora este un pacat greu. Pentru milostenie nu avem niciodata bani dar pentru tigari avem mereu! Daca e vorba sa cumparam icoane, carti sfinte, totdeauna stam la indoiala: ca n-avem bani, ca-s prea scumpe. Insa cand trebuie sa cumparam pachetul ucigas, mereu gasim bani. Chiar si ultimul leut il dam pe mahorca!
Dintre toate vietuitoarele pamantului numai omul scoate fum pe gura si pe nas. Numai omul slujeste idolului fumatului dimineata, seara, inainte si dupa masa si peste zi in loc de a se ruga lui Dumnezeu dupa datorie. Ce nu am vazut niciodata la dobitoacele cele fara de minte ale pamantului vedem la oameni! Omul patimas chiar purtator de nume crestinesc jertfeste idolului fumatului de mii de ori mai mult decat a tamaia lui Dumnezeu celui viu, Care ne-a creat, ne tine si se ingrijeste de noi. Dimineata in loc de rugaciune, aprindem tigara. Seara, intocmai. Duminica in timp ce in biserica se aduce Mantuitorului Hristos tamaie intru miros de buna mireasma duhovniceasca, noi aducem lui Satan tamaie… Idolul acesta care se numeste patima ne batjocoreste si ne face sa fim plini de mirosuri grele pentru oamenii cei nefumatori iar noi ii slujim mai mult decat Sfintei Biserici si-l iubim mai mult decat pe saraci, pe orfani si pe vaduve. De aici se poate vedea clar ce idol iubit ne-am facut noi oamenii pana chiar si din buruiana tutunului careia multi ii jertfesc si ii slujesc, chiar mai mult decat Lui Dumnezeu caruia ii datoram toate, pana si viata noastra.
Intrucat vatama sanatatea, scurteaza viata si alunga pe Duhul Sfant, fumatul este pacat.

Astfel fumatorii savarsesc trei mari si infricosate pacate din care se nasc apoi si altele:

1. Pacatul sinuciderii, pentru ca asa cum vom vedea mai departe fumatorii, treptat, isi distrug sanatatea lor pogorandu-se in iad de vii daca mor in acest pacat, fara sa se pocaiasca si sa se opreasca de la acest pacat.

2. Pacatul risipei banilor dati de Dumnezeu pe ceva nefolositor nici pentru trup, nici pentru suflet: ”Pentru ce folositi argintii vostri pentru un lucru care nu va hraneste si castigul muncii voastre pentru ceva ce nu va satura?" (Isaia 55;2).

3. Pacatul profanarii trupului, in care locuieste Duhul lui Dumnezeu si care devine prin aceasta patima salas al diavolului: ”Nu stiti oare ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templu lui Dumnezeu care sunteti voi" (1 Corinteni 3;15-17). In fiecare dintre noi exista un loc care nu poate sta niciodata gol: ori este plin de Duhul Sfant impreuna cu ingerul cel bun, ori este plin de pacate impreuna cu diavolii lor, pacatele alungand pe Duhul Sfant.
Asa trebuie sa le raspundem celor care spun: „Ei, ce pacat e sa fumezi? Nu dau in cap la nimeni, nu fur banii de tigari, sunt munca mea” sau „Nu si tutunul este buruiana lasata de Dumnezeu?” si cate si mai cate. O, bietii de ei! Se imbata cu apa chioara! Ca nu numai ce cred ei este pacat, ci cele care sunt randuite de Dumnezeu sa nu le facem si nici macar sa nu le gandim, acelea sunt pacate. Un crestin adevarat trebuie sa lupte hotarat contra tuturor patimilor, fie ele mari sau mici. De aceea Sf. Apostol Iacov a spus: „Cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat fata de toate poruncile” (Iacov 2;10). Numai crestin nu se poate numi cel cu tigara in gura!

NUMAI DIAVOLII SCOT FUM PE NAS SI PE GURA
Multi sfinti carora li s-a descoperit iadul au simtit acolo un miros foarte urat. La alti sfinti vrasmasul cel ucigator de suflete le-a adus ispite sub forma unor mirosuri foarte grele, incat n-au mai putut sta in locul acela de atata putoare. Asa putoare draceasca este si in casa si in hainele si in gura si in toate ale fumatorului. Cand sfintii insa au vazut ingeri de lumina, ei nu s-au aratat scotand fum si foc pe nari si plini de putoare.
Vai de bietii copilasi care trebuie sa respire duhoarea de tutun cu care parintii umplu casa! Vai de viitorul lor, caci sunt cu dracii in casa si nu cu parintii! Caci numai ei scot fum pe nari si pe gura. Acest aspect ni-l descrie cel mai bine Sf. Antonie cel Mare cand zice cum se arata uneori diavolul: „Ochii lui sunt ca un chip de luceafar, din gura lui ies faclii aprinse si se arunca precum niste scantei de foc; din narile lui iese fum ca din cuptorul ce arde cu foc de carbuni si din gura lui iese vapaie”. (Vietile sfintilor pe Ianuarie, pg.315). Si tot el spune ca diavolii „poarta cu ei asemanarea focului ce are sa-i primeasca” dupa Infricosata Judecata, la un loc cu pacatosii. Asemenea sunteti voi, fumatorilor! Veti da seama si voi alaturi de demoni, in fata Judecatorului, pentru supararile pe care le-ati facut aproapelui vostru cu mirosul vostru cel urat! Veti da seama pentru cei pe care i-ati imbolnavit cu fumul duhanit de voi! Infricosati-va ca nu cumva de la un capat de tigara aprins uitat pe undeva, sa va aprinda Domnul casa si sa va pedepseasca cu asa o moarte, cum am auzit pe la televizor multe cazuri!
Fumatorule! Cand vine dracul si-ti zice: „Mai ia o tigara”, sa te gandesti cat de frumoasa e viata si ca tigara-i moartea. Si sa mai te gandesti ca poate chiar si peste un ceas, sufletul tau poate fi inaintea lui Hristos Judecatorul Care-ti va cere socoteala de acest pacat? Ce vei raspunde? Pune capat pacatului si roaga-te si iar roaga-te si roaga-te!
Nefumatorule! Cand vezi pe un rob al acestui pacat, nu pacatui si tu! Nu-l judeca si nicidecum nu-l condamna; nici chiar in gand sa nu indraznesti sa faci acestea. Daca-ti este mai apropiat sfatuieste-l, dar cu cuvinte potrivite. Nu fi insistent, nu fi cicalitor ca nu cumva fumatorul sa mai faca alt pacat, adica sa te urasca. Stii cum il poti ajuta cel mai bine? Roaga-te pentru el si iar roaga-te si roaga-te!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #128  
Vechi 03.01.2012, 23:40:17
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

"Se intreaba oamenii de multe ori: oare cum este mai bine, sa fie in instristare sau in bucurie? Pai, cand este cazul de intristare, sa fie in intristare, cand este cazul de bucurie, sa fie in bucurie, dar in orice caz, zice Sf. Ap. Pavel, sa nu ne intristam ca cei care nu au nadejde (I Tes., 4, 13). Noi oricum avem o nadejde si nadejdea in mila lui Dumnezeu, in ajutorul lui Dumnezeu, in puterea lui Dumnezeu, in interventia lui Dumnezeu. Este o nadejde care ne scoate din intristare si ne duce la bucurie.
Numai ca trebuie sa avem si niste conditii ale bucuriei, ca nu merge asa, ca oricum trebuie sa fii in bucurie. nu se poate! Daca implinesti conditiile bucuriei, esti in bucurie! Eu spun de multe ori si imi place sa o spun si as vrea sa se stie lucrul acesta, ca intai este datoria si apoi bucuria. Adica ai bucurie atunci cand iti implinesti datoria. Daca nu-ti implinesti datoria, nu ai cum sa te bucuri, oricat ai sti despre bcuurie ca este bine sa te bucuri.Si apoi, viata noastra trebuie sa fie in asa fel incat sa avem prilejuri de bucurie si sa ne bucuram unii de altii. E mare lucru sa te poti bucura de omul de langa tine. Sa fii bucuros ca ti-a randuit Dumnezeu sa te intalnesti cu omul acela care iti prilejuieste bucurie. Aceasta inseamna ca trebuie sa eviti toate situatiile acelea care duc la nemultumire, intristare, jignire, care sunt impiedicatoare, cumva, in calea bucuriei. M-as gandi la ceea ce s-a intamplat cand o femeie cinstitoare a Mantuitorului nostru Hristos a turnat mir peste El in semn de cinstire, un fel de parfum,si unii erau nemultumiti spunand ca era mai bine ca mirul acela sa fie vandut cu trei sute de dinari [...] Nu faceti suparare femeii, a zis Domnul Hristos. Noi am putea zice simplu: Nu faceti suparare.


Poate ca unii stiti - iar daca nu stiti, o sa stiti de acum incolo de la mine - ca Sf. Serafim de Sarov, un sfant din veacul al XIX-lea, cand se intalnea cu cineva, spunea: "Hristos a inviat, bucuria mea!" Orice om care ii venea in fata era un prilej de bucurie pentru el. SI pentru ca gandul la Invierea Domnului e un gand care ne da incredintare, ne da bucurie, el il saluta pe oricare cu salutul acesta: "Hristos a inviat!"si mai adauga "bucuria mea", adica bucuria mea esti tu, cel caruia iti spun "Hristos a inviat!" [...]

Aceasta inseamna ca ar fi foarte bine daca pe omul de langa noi sa il putem consideraun om aducator de bucurie, fiecare om sa fie "bucuria mea". Si ar putea sa fie, daca noi am intelege cat mai bine ca fiecare om este chipul lui Dumnezeu, asa slutit cum este, asa patat cum este, oricum fondul acesta este, chipul lui Dumnezeu, ceea ce inseamna ca omul care iti vine in fata, intr-un fel, este de fapt un reprezentant al lui Dumnezeu si atunci ai avea motiv sa te simti bine cand iti apare cineva in fata, ca este bun, ca este rau, ca tieste prieten, ca iti este dusman, oricum ar fi el, de fapt, are chipul lui Dumnezeu. Undeva in Pateric se spune ca cel care a vazut pe fratele sau a vazut pe Domnul Dumnezeul sau. Nu in intelesul ca acesta e mai presus de tine si iti este Dumnezeu, ci in intelesul ca poarta chipul lui Dumnezeu in el, este o icoana a lui Dumnezeu in fata noastra. Si atunci am putea zice ca fiecare om este pentru mine, pentru noi, "bucuria mea", un om care imi aduce bucurie. Si daca se intampla sa nu ne aduca bucurie, atunci inseamna ca nu suntem noi pe calea cea buna. Nu suntem pe calea cea buna a mantuirii, nu suntem pe calea cea buna a cugetarii cu gandurile lui Dumnezeu, nu suntem pe calea cea buna a constiintei ca omul acesta ar putea sa fie bucuria mea. [...]

Eu va pun in atentie aceasta Epistola a Sf. Ap. Pavel catre Filimon tuturor celor care sunteti de fata. Cititi-o, recititi-o, mai cititi-o o data, patrundeti in continutul ei, edificati-va, ziditi-va prin aceasta lucrare! Noi de obicei, multi dintre noi, citim vietile sfintilor si ne minunam cum au stat ei in pustie, cat de putin au mancat, pe ce s-au culcat samd. Acestea sunt lucruri neesentiale. Ceea ce ne intereseaza pe noi este sa ne formam sufleteste dupa oameni de felul acesta, cum afost Filimon, cum a fost Sf. Ap. Pavel. Noi nu o sa ajungem sasuferim martiriul pentru credinta, cum a suferit Sf. Ap. Pavel, dar delicati ca Sf. Ap. Pavel putem fi. Adica am putea sa ne gandim si noi ce bine ar fi sa fim binevoitori fata de omul de langa noi.

Iubiti credinciosi, noi asteptam de multe ori binele de la altii. Ar trebui sa-l asteptam in primul rand de la noi. Sa fim ca femeile mironosite, ca femeia care i-a adus cinstire Mantuitorului nostru. Sa-L auzim pe Domnul Hristos spunandu-ne: Nu faceti suparare! Sa nu ne facem suparare unii altora! Sa fim lucratori de bucurie, cum scrie Sf. Ap. Pavel in Epistola a doua catre Corinteni: "Noi suntem lucratori ai bucuriei voastre". Cei de langa noi sa vada ca se pot sprijini pe iubirea noastra, pe cinstirea noastra. Sa se vada ca suntem oameni care inmultim bucuria, care raspandim bucuria, care facem ca cei din jurul nostru sa se simta indemnati spre mai bine, spre mai multa bucurie. Sanu asteptam niciodatasa vina cineva sa faca binele pe care ar trebui sa-l facem noi. [...]

Iubiti credinciosi, ganditi-va ca fiecare dintre noi putem fi lucratori de bucurie, dar nu putem sa fim lucratori de bucurie daca nu avem bucuria in noi insine si daca nu se revarsa cumva din viata noastra bucuria noastra spre binele altora."

Par. Teofil Paraian, din "Despre ce se opune bucuriei - intristare si bucurie", in vol. "Bucuriile credintei", Craiova, 2006.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #129  
Vechi 04.01.2012, 23:20:56
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Parintele Paisie Olaru


Despre smerenie si mandrie

"Smerenia este cugetul inimii noastre care ne incredinteaza ca suntem mai pacatosi decat toti oamenii si nevrednici de mila lui Dumnezeu. Cand ne defaimam pe noi insine nu inseamna ca avem smerenie. Ci, atunci cand altul ne ocaraste si ne defaima, inca in public, iar noi rabdam si zicem: " Dumnezeu i-a poruncit fratelui sa ma ocarasca pentru pacatele mele", aceasta este smerenia cea adevarata. Deci, sa primim toate ca din mana si cu voia lui Dumnezeu. Cand te ocaraste cineva, Dumnezeu ii porunceste sa te ocarasca. Cand iti ia cineva vreun lucru, Dumnezeu ii porunceste sa-l ia, ca sa te faca calugar. Cand te muta de ici colo mai marele tau, Dumnezeu iti schimba locul, ca sa-ti schimbi si naravul si obiceiul. Asta ar fi smerenia cea adevarata. Iar mandria, dimpotriva, este atunci cand te increzi in tine, in mintea si puterile tale; cand socotesti ca esti mai priceput decat altul, mai bun decat altul, mai frumos decat altul, mai sporit in fapte bune si mai placut lui Dumnezeu decat altul. Atunci esti stapanit de pacatul cel urat al mandriei, de care sa ne fereasca pe toti Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mantuirea noastra. Sa ne smerim, fratilor, ca cel mandru nu se poate mantui. Sa plangem pacatele noastre aici ca sa ne bucuram dincolo in veci, ca dupa plecarea noastra din trup, toti ne vor uita. Sa nu ne punem nadejdea in oameni, ci numai in Domnul. Ca omul se schimba. Azi iti da si maine iti cere; azi te lauda si maine te ocaraste. Ci, sa ne punem nadejdea in mila lui Dumnezeu si nu vom gresi niciodata. Sa va ajute Dumnezeu cu harul Lui sa va folositi de restul vietii, sporind in fapte bune, si mai intai in smerenie si dragoste, ca sa va mantuiti sufletele voastre si sa folositi si pe altii, indemnandu-i spre Hristos."

Despre constiinta

"Constiinta este ingerul lui Dumnezeu care pazeste pe om. Cand ea te mustra, inseamna ca Dumnezeu te cearta si trebuie sa te bucuri ca nu te lasa uitarii. Trebuie sa avem pururea inainte noastra pacatele noastre, ca sa ne palmuiasca constiinta prin mustrare, sa dobindim lacrimi la rugaciune si sa nu mai gresim. Si lui Pavel i-a dat Dumnezeu un inger rau ca sa-l loveasca peste obraz pentru a nu se inalta cu mintea. Constiinta pomeneste pacatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste. Hristos a veni pentru mantuirea pacatosilor. Deci, sa avem nadejde si curaj, sa nu mai gresim, sa facem milostenie, sa ne rugam dupa putere si ne mantuim cu darul lui Dumnezeu."

Despre folosul cel dintai al rugaciunii

"Primul folos al rugaciunii este pacea sufletului si multumirea duhovniceasca. Oriunde esti, esti linistit; orice faci, esti multumit, stiind ca toate sunt randuite de la Domnul. Cand este cineva in pace, vorbeste bland, intelept si linistit, iar cand nu are pace in suflet, este tulburat, cu chipul agitat si vorbeste fara cugetare si cu pacat. Mare dar este pacea si multumirea sufleteasca ! Sa le cerem permanent de la Dumnezeu in rugaciunile noastre."

Aducerea aminte de moarte

"Aducerea aminte de moarte este de mare folos, ca smereste pe om si ne da ravna pentru rugaciune si uneori si lacrimi. Sa mearga fratii mai des in cimitir si sa vorbeasca cu cei morti, ca ei ii vor invata cam asa : " Ce esti tu azi, am fost noi ieri; si ce suntem noi azi, vei fi tu maine !"



__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #130  
Vechi 07.01.2012, 19:19:01
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Exclamation 12 metode nerecomandate , care iti pot distruge copilul !

” 1- De mic, să nu-i refuzați nimic. Dați-i tot ce dorește, tot ce cere, mai cu seamă atunci când stăruie cu încăpățânare și plânge. Astfel va crește și va crede că ceilalți îi sunt datori mereu și întru toate, că are doar drepturi.
2- Când începe să înjure și să spună nerozii, dumneavoastră să râdeți. Astfel îi veți da de înțeles că este foarte deștept.
3 - Să nu-i spuneți niciodată: „Asta-i rău!” Așa spun doar cei de modă veche, cu mentalități depășite și înguști la minte. Când, mai târziu, va întâmpina greutăți în viața sa și va suferi, atunci va fi convins cu desăvârșire că societatea îl nedreptățește.
4 - Strângeți dumneavoastră în urma lui tot ce lasă aruncat ici și colo: cărți, haine, încălțăminte… Nu care cumva să-i spuneți vreodată: „Strânge-ți lucrurile. Pune-le la locul lor”. Astfel va avea certitudinea că mama este sclava lui și că pentru toate sunt ceilalți întotdeauna răspunzători.
5 - Lăsați-l să vadă orice (mai ales la televizor) și să citească orice, fără să-l îndrumați niciodată. Copilul dumneavoastră este supradotat și știe să discearnă! În acest fel, instruirea și educația lui va avea o gamă mai largă și mai variată.
6 - Nu-i dați vreo îndrumare duhovnicească. Luați în zeflemea și în batjocură înaintea lui credința, Biserica, preoții și pe cei ce îi urmează. Când copilul va crește, „va alege singur”.
7 - Dați-i bani de buzunar cu nemiluita, ca să nu se simtă inferior celorlalți și „să fie în lipsă, așa cum ați fost dumneavoastră”. Când va crește, va fi convins că valoarea omului o dă banul, indiferent de cum a fost obținut.
8 - Nu-i spuneți niciodată: „Fă asta!” sau „Nu face asta!”, căci așa îl constrângeți, nu-i respectați libertatea și personalitatea. Ba chiar se poate să-i cauzați și traume sufletești! Când va crește, va crede că viața înseamnă doar să poruncești, niciodată să asculți.
9 - Certați-vă, vorbiți-vă urât unul cu celălalt, în fața lui, fără pic de rușine (nu vă neliniștiți, astfel nu-i veți provoca… traume sufletești!). Mai târziu, când se va căsători, îi va părea firesc să facă la fel.
10 - Când începe să se încurce în mrejele plăcerilor trupești, dumneavoastră să închideți ochii. Nu-i spuneți nimic. Nu-l povățuiți. Nu-l sâcâiți cu sfaturile dumneavoastră. Lăsați-l să se tăvălească în mocirla curviei, de vreme ce „asta-i ceva normal”.
11 - Să-i țineți întotdeauna partea înaintea profesorilor și vecinilor. Să nu credeți niciodată că „îngerașul” dumneavoastră poate să facă lucruri de rușine și probleme. Ocărâți-i pe aceia care, prietenește și bine-intenționați, vă aduc la cunoștință ceva în legătură cu asta. Sunt… clevetitori și invidioși.
***
12 - Când veți merge la secția de poliție, unde l-au dus pentru că a furat sau a luat droguri, să strigați tare, de față cu toți, că este un nemernic și o lichea, un golan; că v-ați jertfit pentru binele lui, dar n-ați reușit niciodată să-l cumințiți. Astfel veți ieși cu obrazul curat.
****
PREGĂTIȚI-VĂ PENTRU O VIAȚĂ PLINĂ DE SUFERINȚĂ ȘI DE REMUȘCĂRI. O VEȚI AVEA…”
Episcopul Irineu al EkaterinburguluiMamă, ai grijă! (Editura Sfintei Mănăstiri Paraklitu, 2007
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Daca pot primi niste raspunsuri andrei23 Generalitati 28 19.06.2011 18:13:32
Caut niste raspunsuri NeInocentiu Secte si culte 108 18.04.2011 13:43:12