Inchizitia

În urma unui răspuns dat de userul Theodor de Mopsuestia pe un alt thread am înţeles, cu surprindere, că arderile pe rug practicate de Inchiziţie nu sunt pentru toată lumea crime cumplite, nici măcar regretabile erori; din contră, sunt considerate fapte meritorii, justificabile atunci, ca şi acum. Ce îi lipseşte lumii noastre pentru a fi mai bună, şi nouă pentru a fi mai buni creştini sunt niscaiva arderi pe rug: de masoni, de vrăjitoare, poate şi alte categorii. Putem, însă, răsufla uşuraţi: nu sunt vizaţi şi ereticii.
Vreau să le spun admiratorilor Inchiziţiei, deşi nu se poate să nu îşi dea seama, că se situează pe aceeaşi poziţie cu naziştii şi că, deşi se consideră creştini, împărtăşesc, de fapt, credinţa lui Nietzsche, cel care considera că mila îl înjoseşte pe om, că, pentru a fi bun, trebuie să tai în carne vie.
Creştinismul pe care îl aveţi în vedere nu seamănă cu Hristos, cel „blând şi smerit cu inima”, cel care a spus: „cine scoate sabia de sabie va pieri”, „cine e fără păcat să arunce primul cu piatra” ş.a.
Oamenii din vremea Sa L-au vrut împărat (politic), neputând să înţeleagă că împărăţia Sa este înlăuntrul nostru; drept care L-au răstignit. Catolicismul a încercat, din nou, să schimbe societatea, să o îndrepte, să o curăţească... A reuşit acelaşi lucru: a ars pe rug mulţime de oameni în a căror suferinţă Hristos a fost prezent, cu siguranţă.
Au trecut de atunci sute de ani; timp suficient să înţelegem atrocitatea acelor crime făcute, culmea, în numele lui Hristos. Dar unii (sper că nu mulţi) nu înţeleg. Iar dacă nu învăţăm nimic din greşeli, suntem condamnaţi să le repetăm.