|
#81
|
||||
|
||||
Citat:
Cum as fi putut sa-mi dau seama, altiminteri, de toate acestea ? Nu-i asa, atunci, ca micile potlogarii ale unui profesor neamt filotim si pedagog se dovedesc a fi fost providentiale ?
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#82
|
|||
|
|||
Citat:
Deși aș fi preferat să dai oarece atenție în sensul propus de mine, mărturisesc că n-am rămas dezamăgit: verva ta umoristică e din nou de zile mari. Ești teribil când te-apucă criza de umor, iar asta îmi place în mod deosebit la tine. Precum știi. În ce mă privește ținteam, când am scris că îmi pare a găsi dincolo de interpretarea uzuală a expresiei comentate de tine un anume tip de gând, de înțelegere, care apare și în alte forme chiar și în viața sufletească ori duhovnicească - ținteam așadar spre anumite analogii, cel puțin. De nu cumva e chiar mai mult, anume o lege a devenirii care se exprimă la diverse niveluri și în nesfârșite forme. Un caz particular aș găsi imediat la un artist, să zicem la un scriitor. El trece, de obicei, prin etape ale artei lui, așa cum a fost ea dezvoltată în istoria ramurii respective. O face în mod natural, firesc, eventual condus/asistat de un maestru sau își impune exercițiul ca autodidact. Până când își găsește modul propriu de lucru și stilul și simțământul împlinirii și expresia etc., artistul experimentează, nu neapărat într-o ordine identică cu aceea care s-a fixat istoric, o mulțime de așezări pe care le putem ușor găsi la artiștii din epocile precedente. De obicei le părăsește fie pentru că nu se simte împlinit așa în travaliul scrisului fie pentru că nu are succes etc. Cert e că majoritatea artiștilor au repetat, cumva, "filogeneza" artei lor în propria aventură ontologică. Un alt mod de ilustrare a aceluiași raport l-aș găsi chiar în viața de credință. Nu neapărat pentru că unii oameni, cum ar fi de pildă Părintele Rafail Noica sau, de ce nu, Mircea Eliade, au experiat în căutările lor diverse forme ale vieții de credință ci, mai mult încă, la unii oameni în dezvoltarea conștiinței dogmatice sunt parcă recapitulate subiectiv epoci întregi din istoria mântuirii. (Lucru care îi și face pe acești credincioși să înțeleagă în alt mod decât înțeleg eu, de pildă, scrierile VT și NT. Ei trăiesc propriu-zis istoria poporului evreu, în unele aspecte ale ei, cel puțin; experiază situații cu totul asemănătoare cu ale unor drepți ca Iov, ori ca Avraam etc., au parte de o întoarcere a fiului risipitor ș.a.m.d.) Nu mai spun de aceia care, parcă, într-un apogeu al recapitulării istoriei mântuirii L-au reprezentat, se spune uneori, pe Însuși Domnul. Așadar, acest gând "ontogeneza repetă filogeneza" ar putea fi, dincolo de limitările stricte la problematica evoluționismului, o sursă posibilă de analogii și înrudiri cu alte aspecte ale vieții omenești și chiar cu unele experiențe din viața de credință. Cam asta țineam să adaug și eu, în paralel (poate chiar ușor în opoziție) cu succesul pe care îl aveți deja în mânuirea zdrobitorului de vrăjitoare!..:) Last edited by Ioan_Cezar; 11.08.2015 at 03:19:05. |
#83
|
||||
|
||||
păi la vremea aia existau se pare, altfel nu ne-ar fi predat despre ele profa de biologie
oricum, nu-mi aduc aminte decât numele în sine, de coacervate, fără alte detalii. nu stiu cu ce se mănâncă, dar nici nu pot spune că n-am auzit de ele. |
#84
|
||||
|
||||
Citat:
Citat:
Citat:
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#85
|
|||
|
|||
Cât privește arta plastică, la care ai ales să te referi, aș face distincție între reacția elevului mediu la întâlnirea cu lucrarea de artă și istoria însăși a culturii. Sunt două realități omenești mult diferite, deși cu posibilitatea de a interacționa uneori. Faptul că liceanul (ori alt om) nu se prea descurcă între "taurii" proveniți din epoci diferite, e una. Iar faptul că arta și artiștii evoluează, e alta. E posibil ca un om să nu sesizeze o mișcare a spiritului în planul artei sau să o prelucreze prost. Aceasta însă nu înseamnă că roata istoriei artei nu se mișcă doar pentru că unii oameni nu pot cunoaște aceasta.
Sunt multe lumi care se întretaie în artist și în relațiile lui cu lumea. Pictorul, poetul, compozitorul (nu includ aici, în mod intenționat, pe iconar) - tot atâtea locuri unde se varsă ape și lumini, precum și noroi, sânge și vome și unde, prin tainica metamorfoză dinlăuntrul omului creator rodesc alte și alte lucruri și zări... Sunt nenumărate constrângeri, neștiute simțăminte, aspirații, întrezăriri, reușite și ratări... Iar printre acestea toate, artistul zămislește, cel puțin în planul meșteșugului ori al produsului finit, obiectivat, al activității creatoare (care și acesta, la rândul lui, rămâne doar un factor al întâlnirii estetice, dintre artist-operă-public), în cadrele prefigurate deja înaintea lui de către predecesori. Saltul la un nou nivel artistic sau la altă modalitate de ființare artistică presupune un travaliu adeseori uriaș în care omul creator se confruntă, fertil, cu predecesorii lui, cu aceleași tendințe omenești pe care le-au avut și ei și pe care le-au concretizat așa cum se poate constata din istoria artei. Am văzut o serie de comparații între pictori pe mai multe criterii. Nu știu cât de relevante sunt, chiar dacă omul care făcea comparația era, printre alții, Salvadore Dali. Dar criteriile sunt comune, cu toții au dat examen la aceleași probe. Tehnic, cel puțin. În planul măiestriei de realizare a produsului concret. Iată deci o continuitate între artiști, care poate fi evaluată și apreciată comparativ, lăsînd loc de planuri cu ierarhii diferite. |
#86
|
||||
|
||||
Citat:
In alta ordine de idei si avand in vedere ca de fapt este un topic depre evolutionism, nu despre materia predata in facultatile de medicina si intentia de a induce in eroare suflete nevinovate, mi se pare interesanta abordarea dl. Ioan Cezar; merita un bob zabava a cugeta un pic, nu cumva teoria evolutionista are si parti valabile? Nu cumva respingerea ei este datorata si unui strop de orgoliu luciferic al nostru? |
#87
|
|||
|
|||
Citat:
Animalele in schimb nu au suflet divin (a.k.a. necurmat) ca noi si de aia tre' sa le macelarim ca asa e bene ca sa nu fie nasol ... |
#88
|
||||
|
||||
Citat:
Iertati-ma va rog. Mi-am permis cateva vorbe goale, ca sa fiu in trend!...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) |
#89
|
|||
|
|||
Totusi ma mir ca pe topicul asta nu e nici un evolutionist (ateu) care sa explice cum a fost posibil ca atati eminenti oameni de stiinta sa ia falsurile respective drept dovezi stiintifice si sa le foloseasca atat de mult timp pe post de argumente.
Mai ales ca asta arunca o umbra de intrebare si asupra prezentului, in ce masura ceea ce este argument pentru evolutionism e cercetat cu impartialitate stiintifica si in ce masura este luat prea usor de bun pentru ca se potriveste pe o credinta cvasi-religioasa deja insusita?
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#90
|
|||
|
|||
Citat:
|
|