,Invatatura ortodoxa a Sfintilor Parinti ai Bisericii ortodoxe despre faptele bune"

[LaPetiteMoc]

În prealabil postat de Miha-anca

ce ar fi de adaugat la un text scris de Sf. Maxim Marturisitorul? Il citesti si incerci sa il patrunzi cat mai bine.

Dialogand pe marginea unui text parcurs de toti, nu adaugam nimic unui text, ci il lamurim intre noi pentru a-l putea patrunde cat mai bine.

[Mihailc]

În prealabil postat de LaPetiteMoc

Daca imi permite Mihailc, voi explica in locul lui ce se intelege prin lectura lenesa.

Lectura lenesa este lectura nesupusa dialogului. Citesti o carte si nu discuti cu nimeni despre ea. Desi este stiut ca o carte are atatea sensuri cati cititori are, de aceea ne indemna Mihailc la o lectura activa.

Mulţumesc frumos pentru lămurire. Chiar îmi făceam probleme că scriu una şi se înţelege alta. Aşa e, lectura trebuie împărtăşită, aşa cum totul e împărtăşit în Biserică, de la rugăciune şi până la ultima bucată de pâine.

[MariS_]

La schitul unui batran avva s-au adunat odata mari invatati ca sa dezbata invatatura despre iubirea crestina. Si cum batranul nu avea decat o singura sala le-a pregatit-o pentru dezbatere. Dupa prima zi nu ajunsesera la niciun rezultat, fiecare avea alta metoda de cum trebuie aplicata iubirea crestina.Fiind iarna, binenteles batranul le facu un pic de foc si aprinse un bec, caci sala n-avea ferestre prea mari. A doua zi, insa, batranul nu mai facu focul in soba, ci doar aprinse inca un bec in sala. Rezultatul dezbaterii, nimic, nu se ajungea la intelegere si pace. Fiecare o tinea pe-a lui. A treia zi la fel doar ca avva mai aprinse si al treilea bec. Dardaiau de frig dar rezistau iar disputele pe marginea iubirii crestine cresteau in intensitate. Fiecare aducea citate care sa indreptateasca viziunea sa despre iubire. In ultima zi, insa, batranul facuse o schimbare: stinsese toate becurile si facuse un foc in sobita de duduia sala. Invatatii se adunara in sala semiobscura dar in loc de discursuri aprige si ironice la adresa conceptiei altora s-au lasat cuprinsi de binefacatoarea caldura ce emana din sobita inrosita. S-au strans cat mai aproape de ea, ba chiar se sprijineau unii pe altii, bucurandu-se ca niste copii de caldura, dupa ce atatea zile indurasera frigul. Aici se termina povestea. Iertare, da' nu are morala, doar o mica asemanare: sala aia parca seamana putin, putin cu forumul noastru.
Iertati-ma si pe mine, ma duc acu' sa sting becurile si sa aprind focul in sobita....
Har, smerenie si jertfa de sine.

În prealabil postat de Mihailc

Mulţumesc frumos pentru lămurire. Chiar îmi făceam probleme că scriu una şi se înţelege alta. Aşa e, lectura trebuie împărtăşită, aşa cum totul e împărtăşit în Biserică, de la rugăciune şi până la ultima bucată de pâine.

Magistral. Nu mai e nimic de adaugat. Ar trebui sa ne fie evident si logic: daca Domnul Insusi ni Se imparte pe Sine in Sfanta Comuniune, atunci noi de ce sa nu impartim totul cu toti?

[dobrin7m]

În prealabil postat de MariS_

La schitul unui batran avva s-au adunat odata mari invatati ca sa dezbata invatatura despre iubirea crestina. Si cum batranul nu avea decat o singura sala le-a pregatit-o pentru dezbatere. Dupa prima zi nu ajunsesera la niciun rezultat, fiecare avea alta metoda de cum trebuie aplicata iubirea crestina.Fiind iarna, binenteles batranul le facu un pic de foc si aprinse un bec, caci sala n-avea ferestre prea mari. A doua zi, insa, batranul nu mai facu focul in soba, ci doar aprinse inca un bec in sala. Rezultatul dezbaterii, nimic, nu se ajungea la intelegere si pace. Fiecare o tinea pe-a lui. A treia zi la fel doar ca avva mai aprinse si al treilea bec. Dardaiau de frig dar rezistau iar disputele pe marginea iubirii crestine cresteau in intensitate. Fiecare aducea citate care sa indreptateasca viziunea sa despre iubire. In ultima zi, insa, batranul facuse o schimbare: stinsese toate becurile si facuse un foc in sobita de duduia sala. Invatatii se adunara in sala semiobscura dar in loc de discursuri aprige si ironice la adresa conceptiei altora s-au lasat cuprinsi de binefacatoarea caldura ce emana din sobita inrosita. S-au strans cat mai aproape de ea, ba chiar se sprijineau unii pe altii, bucurandu-se ca niste copii de caldura, dupa ce atatea zile indurasera frigul. Aici se termina povestea. Iertare, da' nu are morala, doar o mica asemanare: sala aia parca seamana putin, putin cu forumul noastru.
Iertati-ma si pe mine, ma duc acu' sa sting becurile si sa aprind focul in sobita....
Har, smerenie si jertfa de sine.

Multumesc mult. Are morala, inca foarte adanca.

Fiecare isi inchipuie ca viziunea lui si intelegerea lui este cea adevarata. Fiecare isi inchipuie ca explicatia lui despre iubirea crestina este cea mai corecta dar numai cand au simtit caldura lui Iisus in inima lor au inteles ca adevarata iubire crestina este una singura , cu un singur inteles precum calea este doar una.
Fiecare isi inchipuie ca Iisus este in inima lui dar atunci cand Iisus este in inima noastra , acolo nu mai incape nimic altceva. Atata timp cat avem si altfel de sentimente (invidie, ciuda, viclenie) inseamna ca inca nu avem pe Hristos in inima noastra. Inseamna ca e nevoie de multa curatire.


Am vazut deseori oameni spunând şi sfătuind: primeşte pe Iisus in inima ta si toate se vor rezolva. Dar nici unul nu ştie cum să îl primim pe Dumnezeu sau îşi închipuie că îl primim aşa intelectual, citind, şi inchipuindu-ne că Îl iubim. Dar primirea lui Dumnezeu de către sufletul nostru nu se află în închipuire ci în însăşi fiinţa noastră. Dar aceasta nu se va întâmpla niciodată fără a trăi cu adevărat împreuna cu Dumnezeu. Cum asta?
Mă trezesc, ma duc cu gândul la Dumnezeu si rămân la El tot timpul. Vorbesc cu El tot timpul. Doamne multumesc pentru noua zi ce mi-ai dat; Doamne Iisuse Hristoase miluieste-mă pe mine păcătosul. Doamne ajută neputinţei mele. Doamne ajută să duc la bun sfârşit munca mea. Doamne mulţumesc pentru masă. Doamne, Doamne, Doamne Iisuse, mereu, neîncetat, Doamne. Zi şi noapte, noapte şi zi, gândul să fie doar la El. Pun capul pe pernă, Doamne Iisuse, sunt păcătos Doamne mă iartă, sunt slab Doamne fără Tine nimic nu pot. Treptat simţim adevărata iubire de Dumnezeu, (iubirea noastră de Dumnezeu, nu iubirea lui Dumnezeu, pentru că iubirea Lui există chiar şi când noi , din cauza păcătăşeniei nu o simţim) nu cea închipuită, ci cea simţită.
Să facem o incursiune în sufletul nostru , să vedem faptele noastre dinlăuntrul nostru. Ce face gândul zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă? Cu cine işi petrece timpul? Cu cine vorbeşte? De câte ori v-ati surprins gândul colindând lumea toată? Cât timp stă de vorbă cu Dumnezeu? Un ceas, mai multe ceasuri, 5 minute, când îmi amintesc? Când mi-e greu? Doar cînd decid eu că vreau sprijin de la El?
Dacă eu nu sunt cu gândul la Dumnezeu în fiecare clipă pot eu să spun că Îl iubesc din simtire? Nu cumva Îl iubesc declarativ şi închipuit?
Cândva vorbeam că scopul creării omului de către Dumnezeu este pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu (Sfântul Teofan Zăvorâtul). Fără să vrem ne întoarcem la călugării noştri, la Părinţii nostri sfinţi, la preoţii noştri care ne spun: rugaţi-vă neîncetat. Înţelepţi părinţii noştri. Ştiu ei că noi oamenii numai aşa putem să fim cu gândul în fiecare clipă la Dumnezeu.

Dragilor să luăm aminte la ce se întâmplă înlăuntrul nostru. Că exteriorul îl ştim. Toţi îl ştim. Ne rugăm, ne spovedim, facem fapte bune, dar interiorul nostru cum e?

[dobrin7m]

Faptele bune dinlauntrul nostru

Acestea sunt gandurile bune sau respingerea a celor rele. Tot fapta buna este gandul la Domnul, atunci nu mai ai timp sa te gandesti la cleveteala.
Faptele bune dinlauntrul nostru trebuiesc lucrate. Cand incepi sa lucri faptele bune dinlauntrul nostru atunci mai tare apare diavolul de te ispiteste. Si incepe sa stea de vorba cu tine si daca nu esti atent incepi si tu sa vorbesti cu el. Ati fost atenti vreodata la ganduri? Cate spun si ce vorbesc?
analizezi in gand si cauti in gand formule si idei , care slujesc majoritatea diavolului.
De ex: - acum sa vad cum formulez sa sune bine sa-i arat ce bine stiu cutare lucru - iti spui in sine cand vrei sa arati cuiva ce stiutor esti sau
- sa vad cum zic sa fiu cat mai subtila dar sa ating bine pe celalalt cand vrei sa ii dai peste nas cuiva

Si exemplele pot continua.
Sfintii parinti ne invata, chiar am citat aici pe forum asta, ca trebuie sa facem totul sa nu ne inaltam ci sa ne smerim.

"Pe cat se straduiesc ceilalti sa fie proslaviti, pe atat sa depui eforturi sa nu fi proslavit de oameni." (Sfantul Vasile cel Mare)

in clipa cand inlauntrul nostru se lucra faptele cele bune ele ies la suprafata . daca inauntru este bine asezat totul in suflet atunci si faptele exterioare sunt curate si conforme cu gandul. De abia atunci vom putea pune nadejde in faptele exterioare asa cum frumos ne invata Sfantul Teofan Zavoratul cand ne explica ce este dreptatea desavarsita.
Vai Doamne cat de multe avem de invatat si cand ma gandesc ca multi dintre noi nici macar nu am inceput!
Domnul sa ne intelepteasca pe toti si sa ne dea minte luminata!

Din nefericire pentru mine doamna,eu sunt un cinic.Nu toti vom avea aripi la final.Speranta de care dati dovada in demersul dvs ma face sa zambesc usor fericit.Veti ajuta multi oameni.Vad ca si alti useri,care au postat mereu ceva cu folos duhovnicesc,au decis sa va ajute-n demersul dvs. Sa va dea Cel de Sus la toti putere sa duceti lupta cea dreapta pana la capat in trairea dvs.

[dobrin7m]

Si pentru ca aproape toti nu avem curatenia sufletului deplina, si inca mai avem acolo inauntru rautati, mi-am amintit de o intamplare minunata povestita de un calugar athonit.
Un om a mers in Muntele Sfant cu gand sa traiasca si el precum calugarii sa ajunga sa se mantuie. dar ii era foarte greu sa faca ascultarile, ba nici canoanele nu le facea cum trebuie. Dim cauza aceasta a ramas doar frate pe langa manastire ajutand la munca pe calugari. Dar era nelipsit la liturghii si privegheri si asculta cu atentie. Si a auzit el ca spune in Scriptura : nu judecati ca sa nu fiti judecat. Si s-a gandit ca asta este nadejdea lui pen tru mantuire. Si niciodata nu a judecat pe nimeni.
A venit si vremea cand s-a dus la Domnul. Calugarii l-au inmormantat si la scurt timp unul din calugari a avut aceasta vedenie. Se facea ca a venit la el fratele ce murise si l-a intrebat: unde ai ajuns , ai ajuns intr-un loc mai bun? Si acela i-a raspuns:
cand am murit a venit la mine un inger si m-a luat si m-a dus la judecata. Si in drum am vazut multime de diavoli care strigau ca am facut cutare lucru rau si cutare lucru rau, si ingerul verifica pe catastif si zicea asa e, toate astea le-ai facut. trebuie sa te duc in iad mi-a zis. Si atunci eu i-am zis: uita-te acolo sa vezi, am judecat eu vreodata pe cineva? si a verificat si a vazut ca nu. Si mi-a spus: adevarat cel ce nu a judecat nu va fi judecat si asa am ajuns in rai.

de ce am povestit asta?
pentru ca daca nu putem sa fim curati in suflet si faptele noastre sa fie asemenea cu gandurile noastre, macar sa nu judecam. Ca daca nu putem sa punem nadejde de mantuire pe faptele noastre exterioare macar sa punem nadejde pe nejudecarea aproapelui.

În prealabil postat de Scotland The Brave

Din nefericire pentru mine doamna,eu sunt un cinic.Nu toti vom avea aripi la final.Speranta de care dati dovada in demersul dvs ma face sa zambesc usor fericit.Veti ajuta multi oameni.Vad ca si alti useri,care au postat mereu ceva cu folos duhovnicesc,au decis sa va ajute-n demersul dvs. Sa va dea Cel de Sus la toti putere sa duceti lupta cea dreapta pana la capat in trairea dvs.

Amin! Frate, asta e, fiecare cu rolul sau sau firea sa: tu cinic, altii stoici, eu bufon, etc.

[ioanna]

În prealabil postat de LaPetiteMoc

Vechii filozofi elini aveau o intelepciune a sufletului venita din onestitatea si dragostea cu care priveau lumea. Am vazut ca exteriorul Manastirilor din Nordul Moldovei prezinta scene din viata acestor filozofi. I-am recunoscut mai ales pe Platon , Socrate, Aristotel, Pitagora.

Eu am observat asta la multe biserici din zona subcarpatica (jud.Valcea). Cred ca pictura murala exterioara a fost influentata de mentalitatea culturala a epocii. In 1800-1820 de cand dateaza acele picturi din jud. Valcea, cultura romaneasca era sub influenta romantismului. Daca privim registrul iconografic putem spune ca exista o influenta, pentru ca gasim multe teme romantice: valorificarea miturilor si creatilor populare , regresiunea spre natura ,evocarea trecutului istoric. Bisericile din Valcea pe care le-am vazut, din Copaceni, Tg. Gangulesti si alte localitati, au pe peretele exterior o pleiada de filosofi (Enesidemus, Mistov, Enlinas, Tucidide, Platon), sibile (Felfichia,Persichia, Frighia,Libica...), sfinti militari, prooroci, multe scene de vanatoare si razboi, pilde despre animale (bufnita, inorog), deci exista o predilectie pentru expresia simbolica. Imaginile cu filosofi ma duc cu gandul la valorificarea unei epoci ce ne ofera implicatii de ordin etic, dorinta de perfectiune morala, deci sunt o expresie artistica a meditatiei grave si a conditiei umane, ca tema romantica. Scuzati off-topic-ul.