Puterea cuvintelor

[Traditie1]

Cuvintele aduc în constiinta amintirea lucrurilor pe care le denumesc.

Repetând numele Mântutirorului, ale sfintilor sau numele unor virtuti sau alte lucruri bune, constiinta noastra devine tot mai plina de aceste lucruri, personalitatea noastra se modifica astfel. Rugaciunea inimii nu urmareste doar adunarea mintii din risipirea naturala ci si sfintirea mintii, inimii si chiar buzelor prin rostirea de nume si cuvinte sfinte.

[mihailt]

Zice Sfantul Ioan Damaschinul la Dogmatica:
"Aşadar acest unic si singur Dumnezeu nu este fără de Cuvânt. Având
Cuvânt, nu-L va avea pe cel neipostatic, căci nu a avut început al existenţei şi nici nu va înceta de a exista. N-a fost un timp când n-a fost Dumnezeu Cuvântul. Dumnezeu are pururea Cuvântul Său născut din El; nu este neipostatic cum este cuvântul nostru, care se răspândeşte în aer, ci este enipostatic, viu, desăvârşit. Nu se depărtează în afară de El, ci este pururea cu El. Căci unde va fi, dacă este în afară de El? Pentru că firea noastră este supusă morţii si lesne stricăcioasă, pentru aceea si cuvântul nostru este neipostatic. Dumnezeu, însă, pentru că există pururea si pentru că este desăvârşit, va avea si Cuvântul Lui desăvârşit, enipostatic, pururea existent, viu, si are toate câte are cel care l-a născut. Cuvântul nostru, care iese din minte, nu este în totul acelaşi cu mintea, dar nici cu totul deosebit de ea; dar pentru că este din minte, este altul decât ea, şi pentru că aduce însăşi mintea la expresie, nu este cu totul deosebit de ea, ci este una cu ea în ce priveşte natura, dar deosebit de ea în ce priveşte subiectul. Tot astfel si Cuvântul lui Dumnezeu, prin faptul că există prin el însuşi, se deosebeşte de acela de la care are existenţa; dar prin faptul că arată în El însuşi pe acelea care se văd la Dumnezeu, este identic cu El în ce priveşte natura. Căci după cum se vede desăvârşire în toate la Tatăl, tot astfel se vede si la Cuvântul născut din El."