Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfinti Parinti (Patrologie)
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 25.01.2012, 13:38:15
costel's Avatar
costel costel is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 22.09.2006
Mesaje: 4.827
Implicit Sfantul Grigorie Teologul

Sfantul Grigorie Teologul este sarbatorit pe 25 ianuarie. Putini stiu ca el a fost presedintele sinodului II ecumenic (Constantinopol 381), ca impreuna cu Sfantul Vasile cel Mare a scris Filocalia sau ca a fost autorul unei Liturghii.

(http://www.crestinortodox.ro/liturgica/liturghia/liturghia-sfantului-grigorie-teologul-128483.html)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 25.01.2012, 14:26:57
dobrin7m's Avatar
dobrin7m dobrin7m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.08.2010
Locație: Londra
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.926
Implicit

Patria Sfîntului Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu (Teologul), era a doua parte a Capadociei, cetatea Nazianz, de unde se numește și Nazianz. Părinții lui erau de bun neam și cinstiți, tatăl său avea același nume de Grigorie, iar maica lui se numea Nona. Însă tatăl său era mai înainte în necredință, fiind născut de părinți necredincioși, din tată elin și din maică evreică, și amîndurora le urma în parte, atît cu rătăcirea elinească, cît și cu necredința iudeilor, precum este credința cea rea a ipsistarilor.

Iar maica Sfîntului Grigorie, fericita Nona, era creștină drept-credincioasă, născută din părinți creștini, crescută din scutece întru dreapta credință și în frica de Dumnezeu, care este începutul înțelepciunii; ea era bine învățată, iar prin judecățile lui Dumnezeu a fost însoțită cu bărbat necredincios, ca să-l aducă și pe acela la sfînta credință și să se sfințească bărbatul necredincios, după cuvîntul apostolului, prin femeia credincioasă, care lucru s-a făcut.

Fericita Nona, sfătuind totdeauna pe bărbatul său cu cuvinte de Dumnezeu înțelepțite și cu dinadinsul rugîndu-se lui Dumnezeu pentru dînsul, l-a dus la creștinătate. Cu ajutorul lui Dumnezeu, i s-a făcut bărbatului ei o vedenie în vis ca aceasta: i se părea cîntînd cuvinte din psalmul lui David, pe care niciodată nu le avea în gura sa, decît numai le auzea cîndva de la soția sa, care adeseori se ruga; el nici nu știa cum să se roage și nici nu voia aceasta. Iar cuvintele care se cîntau de dînsul în vis, erau acestea:Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: În casa Domnului vom merge. Cu cîntarea aceea a simțit în inimă o mare plăcere; apoi, deșteptîndu-se, se veselea și a spus soției sale. Iar ea înțelegînd că singur Dumnezeu cheamă pe bărbatul ei la Sfînta Biserică, a început mai cu dinadinsul a-l învăța credința creștină și a-l povățui la calea mîntuirii.

Într-acea vreme, s-a întîmplat că Sfîntul Leontie, episcopul Cezareei Capadociei, care mergea la sfîntul sobor a toată lumea, cel din Niceea, să vină în cetatea Nazianz; la acela a dus Sfînta Nona pe bărbatul ei. Deci, a fost botezat Grigorie chiar de mîinile arhiereului. Iar după primirea Sfîntului Botez, a început viața cea curată și plăcută lui Dumnezeu, precum se cade creștinului celui adevărat și desăvîrșit.

Atît de mult a sporit în dreapta credință și în fapte bune, încît mai pe urmă a fost ales episcop al scaunului vacant din cetatea Nazianzului, de care lucru se va spune mai pe urmă. Cu un bărbat ca acesta viețuind fericita Nona în cinstită însoțire și dorind ca să aibă copii de parte bărbătească, înălța rugăciuni cu dinadinsul Dătătorului tuturor bunătăților, ca să-i dăruiască măcar un fiu; pe care l-a făgăduit mai înainte de zămislire, ca altă dată Ana pe Samuil, ca să-l dea spre slujba lui Dumnezeu, Care i l-a dăruit. Iar Domnul, care face voia celor ce se tem de El și ascultă rugăciunile lor, a împlinit cererea dreptcredincioasei femei și în vis, prin descoperire dumnezeiască, înainte i-a arătat pe pruncul ce avea să se nască dintr-însa. Și a văzut Nona înainte de nașterea fiului, ce fel va fi el, cum și numele lui l-a știut.
Din Viata Sf. Parintelui Grigore de Dumnezeu cuvantatorul
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
Reply With Quote
  #3  
Vechi 11.03.2012, 13:40:22
stireana stireana is offline
Banned
 
Data înregistrării: 14.08.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 128
Implicit

"Dacă la ceruri Se înalță, înalță-te împreună cu El; unește-te cu îngerii care-L petrec sau cu cei ce-L primesc. Poruncește ca să se ridice porțile, mai înalte să se facă, pentru ca să-L primească pe Cel ce din Patimi Se întoarce Preaînălțat. Răspunde celor ce se află în nedumerire pentru trup și pentru simbolurile Patimii, împreună cu El urcă fără să fi coborât, și pentru aceasta întreabă, ca să afle: "Cine este acesta Împăratul slavei?", că este: "Domnul cel tare și puternic" în toate cele ce din veșnicie le-a făcut și le face, și ca Pricinuitor al biruinței pentru omenire în războiul de acum; și dă dublei întrebări un dublu răspuns. Iar dacă se minunează spunând, după dramatica profeție a lui Isaia: "Cine este Acesta care a venit din Edom" și din laturile pământului? Sau: De ce sunt roșii hainele Celui netrupesc și fără sânge, ca ale unuia ce calcă în teasc, și teascul plin fiind l-a călcat pe tot? Expune-le frumusețea îmbrăcăminții pătimitorului Său trup, care prin Patimă frumos s-a împodobit și Dumnezeirea L-a umplut de strălucire, față de care nimic nu este mai frumos și mai vrednic de iubit." (Cuvânt la Sfintele Paști - Sfântul Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 26.05.2012, 10:42:59
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Opera Sfantul Grigorie Teologul,prezentata si pe acest site de unde este sunt preluate aceste informatii, cuprinde 4 volume din colectia Patrologia Greaca.Cuvantarile sau discursurile sunt in numar de 45, dintre care una singura e exegetica si una morala. Majoritatea cuvantarilor au caracter dogmatic, liturgic si ocazional. Pot fi impartite in:

cuvantari dogmatice:
  • Cinci cuvantari teologice - rostite in 380, la Constantinopol, in Capela Invierii, contra arienilor. Acestea trateaza despre:
- Cuvantarea I - despre conditiile necesare studiului teologiei. Teologia cere o inalta puritate morala si duhovniceasca.
- Cuvantarea II - despre Dumnezeu in Sine: existenta, firea si atributele Lui. Dumnezeu nu poate fi cunoscut pe cale rationala.Existenta lui Dumnezeu se dovedeste cel mai bine prin fapturile lumii vazute.
- Cuvantarile III si IV - despre Fiul, despre deofiintimea Lui cu Tatal si combat obiectiile si textele biblice opuse de arieni.
- Cuvantarea V - despre Sf. Duh, Care e a treia Persoana a Dumnezeirii, existand nu prin nastere, ci prin purcedere
  • Doua cuvantari - despre calitatile teologului, se ridica impotriva maniei de a teologhisi a orientalilor si Despre moderatia in discutii si ca despre Dumnezeu nu poate discuta oricine si in orice moment.
  • Cuvantari la sarbatori mari:la Nasterea Domnului,la Botezul Domnului,la Invierea Domnului,la Rusalii
  • Cuvantari - Panegirice in cinstea sfintilor:in cinstea Macabeilor,in cinstea lui Ciprian de Antiohia,in cinstea Sf. Atanasie
  • Cuvantari - Necrologuri. Sf. Grigorie e creatorul acestui gen literar in literatura patristica. Sunt in numar de patru:la moartea fratelui sau Cezar,la moartea surorei sale Gorgonia,la moartea tatalui sau,la moartea Sf. Vasile.
  • Doua invective:cuvinte de infierare - contra lui Iulian Apostatul, scrise in 363, dupa moartea lui Iulian, dar nerostite. Aceste cuvantari, unice in genul lor, apara superioritatea crestinismului fata de paganism si critica sever unele masuri odioase luate de imparatul apostat.
  • Cuvantari in ocazii personale. Merita mentionata:Cuvant de aparare pentru fuga sa in Pont - cuvantarea e un adevarat tratat despre preotie, in care arata raspunderea, maiestatea, dar si caracterul infricosator al acestei zguduitoare Taine si misiuni.
Opera poetica a fost elaborata in singuratatea de la Arianz intre 383 si 389 - 390. Scopul acesteia e sa scoata intarire si invatatura pentru sine si pentru altii din viata traita, sa desfete pe tinerii crestini, servindu-le dogmele prin dulceata artei, sa combata pe eretici, indeosebi pe apolinaristi,care se foloseau de poezie in propaganda lor, sa demonstreze paganismului ca si crestinii manuiesc arta poetica. Sf. Grigorie a scris 507 poezii, avand 18.000 versuri impartite de maurini in 2 carti: Poeme teologice in doua sectii: a) dogmatice (38), b) morale (40)si Poeme istorice in doua sectii: a) despre sine (206); b) despre altii, cele mai multe scurte epigrame (94) si epitafe (129). I s-a atribuit si o tragedie: Hristos suferind, insa e mult mai tarzie - sec. XI - XII.Scrisorile,in numar de 245,sunt foarte importante prin forma si arta lor. Unele dintre ele au caracter dogmatic.


Invatatura Sfantului Grigorie Teologul valorificata imnografic in cantarile inchinate praznuirii sale.

Asa cum spunea si Parintele Zaharia Matei intr-un articol publicat in revista ,,Studii Teologice"(Revista Facultatilor de Teologie din Patriarhia Romana) invatatura Sfantului Grigorie Teologul a fost valorificata imnografic in cantarile inchinate praznuirii sale.

,,În Biserică, cântarea este un mijloc de comuniune între credincioși și Dumnezeu. Ea are menirea de a transmite minții și inimii adevărurile de credință insuflate de Duhul Sfânt Bisericii, prin armonia plăcută a melodiei, care, prin caracterul ei emoțional, face ca aceste adevăruri să fie înțelese și totodată trăite. Cântările ortodoxe cuprind adevăruri de credință, fundamentate scripturistic, toate insuflate de Duhul și așternute în scris de oameni cu credință și viață curată, numiți imnografi, ale căror producții reprezintă tezaurul liturgic al Bisericii Ortodoxe exprimat prin forme și structuri poetice.

Este important de subliniat că autorii imnelor ortodoxe au compus sub inspirația Duhului Sfânt în Biserică, lucrare care s-a petrecut cu toți autorii cărților canonice ale Sfintei Scripturi. Sf. Grigorie de Nazianz, supranumit și Teologul, pentru înălțimea și unicitatea cugetării sale teologice, rămâne în Biserica Creștină Răsăriteană și Apuseană, primul mare poet creștin; profund teolog, apărător al învățăturii ortodoxe, el rămâne fidel Bisericii și luptă împotriva ereziilor, impunându-se atât prin viața sa curată, cât și prin opera sa, de mare ținută teologică. Și-a identificat viața cu aspirațiile și învățătura Bisericii, trăind precum a învățat și învățând precum a trăit, fiind considerat sfânt încă din timpul activității sale pastoral-misionare.

Un act de cinstire a Sf. Grigorie Teologul l-a arătat Biserica prin alcătuirea slujbei sale, de către imnografi celebri, precum Anatolie, arhiepiscopul Constantinopolului și Teofan Graptul. Aceștia au dovedit, în alcătuirea textelor cântărilor, cunoașterea în profunzime a vieții, dar mai ales a operei teologice a Sfântului Grigorie. Cântările din slujba Sfântului acoperă toate genurile muzicii bizantine: tropare, condace, canoane, care abundă în învățături dogmatice, cu conținut trinitar, hristologic, mariologic. Temele centrale ale slujbei, care privesc Întruparea, opera de răscumpărare a lumii și pe Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, alternează cu teme inspirate din viața și opera Sfântului.

Prin sensibilitatea și lirismul său poetic, Sf. Grigorie Teologul este un deschizător de drumuri pentru imnografii ce-i vor urma, stilul său poetic reflectându-se în creațiile acestora, iar o parte din Cuvintele sale cu o muzicalitate aparte, devenind parte integrantă imnografiei creștine dedicate sărbătorilor Sfintelor Paști și Nașterii Domnului. El este, alături de Sf. Vasile cel Mare și Ioan Hrisostom, unul dintre ocrotitorii învățământului teologic."
Reply With Quote
  #5  
Vechi 26.05.2012, 13:24:50
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Din viata Sfantul Grigorie Teologul

Crescut într-un mediu de înalta tinuta

,,Crescând pruncul în casa parintilor, când a venit la vârsta de copil, îndata a învatat carte si crescând cu anii, crestea si cu întelepciunea, pentru ca era, istet la minte, destept si sârguitor în învataturi, încât întrecea pe cei mai vârstnici decât el; caci nu îi erau împiedicare anii cei copilaresti la întelegerea lucrurilor pe care le învatau cei în vârsta. Iar obiceiul lui cel bun în copilarie se arata batrânesc, pentru ca jucariile si glumele copilaresti si tot felul de privelisti le-a urât cu totul, îndeletnicindu-se la cele mai bune, si mai vârtos la învatatura, cheltuindu-si vremea, nu în desertaciune. Si dupa ce a venit mai în vârsta, dreptcredincioasa maica îl învata dreapta credinta cu multe învataturi, spunându-i ca el este rod al rugaciunii, caci cu rugaciuni staruitoare l-a cerut de la Dumnezeu si ca, înainte de zamislire, l-a fagaduit la slujba Domnului.

Deci, bunul tânar punea cuvintele cele de la maica în ini­ma sa si i se lumina sufletul în credinta, în nadejde si în dragoste catre Hristos, adevaratul Dumnezeu. Iar întreaga întelepciune sufleteasca si curatia trupeasca a iubit-o foarte mult si si-a pus în gând ca sa-si pazeasca cu dinadinsul fecioria sa pâna la sfârsitul sau. Iar la aceasta a fost povatuit, pe de o parte de învataturile cele multe ale maicii sale iubite, iar pe de alta de o vedenie din vis ce i s-a aratat lui în anii tineretii, despre care singur mai pe urma a povestit.

Pentru ca, dormind odata, i se parea ca vede stând aproape de sine doua fecioare, îmbracate în haine albe, amândoua fru­moase la vedere, si amândoua de vârsta si de ani potrivite, însa neînfrumusetate cu podoabele cele din afara. Pentru ca nu cu aur, nici cu argint, nici cu margaritare, nici cu pietre de mare pret si margele scumpe, nici cu haine noi de matase, nici cu brâie de aur nu se împodobeau, nici nu se mândreau cu frumusetile fetei, nici cu potrivirea sprâncenelor, nici cu rasfirarea parului, nici cu altele de acestea, cu care fecioarele cele lumesti se sârguiesc a vâna ochii tinerilor, spre a fi placute acelora, ci cu haine albe curate fiind îmbracate si încinse cu cinste, având acoperite cu mahrame subtiri, nu numai capetele, ci si fetele lor, privind cu ochii în jos si rosindu-se cu obrajii de rusine fecioreasca. Apoi erau pline de curatenie, buzele erau ca floarea trandafirului rosu si cu tacere multa aratându-se. Iar el vazându-le, a simtit mare bucurie în inima sa si socotea ca nu sunt dintre pamânteni, ci din cei ce covârsesc firea omeneasca.

Acelea vazându-l ca se bucura foarte mult de vederea lor, l-au cuprins cu dragoste. Apoi, întrebându-le: „Cine sunteti si de unde ati venit?" Cea dintâi i-a spus ca este curatia, iar a doua s-a numit înfrânarea si spunea ca stau înaintea scaunului împaratului slavei Hristos si de frumusetile cerestilor fecioare se îndulcesc. Si-i zisera: „Fii de un gând cu noi, uneste mintea ta cu mintea noastra, ca pe tine stralucit sa te înaltam la cer, în lumina cea aleasa, si aproape de lumina cea Jura de moarte a Treimii sa te punem". Acestea zicându-i, s-au înaltat la cer, precum cu niste aripi zburând în sus. Iar tânarul Grigorie le petrecea cu ochiul plin de dragoste, pâna ce au intrat în cele ceresti, apoi desteptându-se, si-a simtit inima sa plina de negraita placere si veselie. Si dintr-acea vreme s-a aprins cu duhul, spre paza cea cu osârdie a fecioriei sale, pe care cu multa înfrânare se sârguia a o pazi, fugind de toata hrana dulce, de betii si de îmbuibari.

Dupa nasterea Sfântului Grigorie, fericita Nona a mai nascut si alt fiu, anume Chesarie, si o fiica, Gorgonia, pe care i-a crescut tot în dreapta credinta si învatatura cartii. Iar fericitul Grigorie vrând sa se deprinda desavârsit cu frumoasa vorbire retoriceasca, filosofia scolasticeasca, si cu toata întelepciunea elineasca cea din afara, s-a dus mai întâi în Cezareea Capadociei, si acolo petrecând cu cei mai alesi si mai învatati dascali, s-a deprins în putina vreme din destul la învataturi. Mai întâi ca era foarte istet la minte, si al doilea, avea multa sârguinta si s-a ostenit peste masura.Iar dupa ce a stat multa vreme în Cezareea Capadociei, a plecat în Palestina, unde erau într-acea vreme vestite învataturi si avea acolo dascal pe Fespesie retorul. Apoi s-a dus în Alex­andria, adunând de la multi barbati comoara întelepciunii si cu întelepciunea îmbogatindu-se.

Dupa aceasta, vrând sa mearga în Atena s-a suit într-o corabie cu oameni necredinciosi. Plutind el pe noianul marii, s-a ridicat o mare furtuna, încât toti plângeau deznadajduindu-se de viata lor si de moartea cea trupeasca; atunci Grigorie temându-se de moartea cea sufleteasca, plângea, de vreme ce nu era botezat, ci era numai catehumen. Îsi aducea aminte de minu­nile lui Dumnezeu ce s-au facut demult cu trecerea lui Israil prin Marea Rosie, apoi de mântuirea proorocului Iona din pântecele chitului; si se ruga lui Dumnezeu cu tânguire, ca sa-i izbaveasca de înecare. Aceasta primejdie provenita din învaluirile marii, s-a descoperit parintilor lui în vis, care îndata stând la rugaciune, varsau lacrimi fierbinti catre Dumnezeu, cerând ajutor pentru fiul lor ce înota în mare.

Dumnezeu, pazind pe robul sau Grigorie spre folosul altora si pregatindu-l spre întarirea Bisericii, a îmblânzit acea salbatica învaluire, a certat furtuna si valurile si s-a facut liniste pe mare. Si toti cei din corabie, vazându-se mai presus de nadejde mântuiti de înecare si scapati ca din ghearele mortii, au preamarit pe Hristos Dumnezeu, pentru ca stiau, ca prin chemar­ea numelui Celui Atotputernic si cu rugaciunea lui Grigorie s-a alinat marea. Apoi, un tânar din cei ce împreuna pluteau, care era cunoscut si iubit de sfânt, a vazut noaptea, în vremea furtunii, pe maica lui Grigorie, fericita Nona, umblând pe mare, apucând corabia, când se afunda, si târând-o la uscat; si a spus la toti acea vedenie, dupa ce s-a facut alinare si toti au marturisit ca este ajutator Dumnezeul lui Grigorie; au multumit si au crezut în El. Tatal lui Grigorie, rugându-se în Nazianz pentru fiul sau Grigorie, iar dupa rugaciune adormind, i s-a aratat iarasi alta vedenie, si anume: a vazut un diavol pregatind pierzarea lui Grigorie pe mare, iar Grigorie l-a apucat cu mâinile si l-a biruit pe diavol. Dintr-aceasta vedenie a cunoscut tatal mântuirea lui Grigorie de înecare si a dat lui Dumnezeu multumire, împreuna cu sotia sa.Grigorie, dupa aceea plutind fara primejdie, a ajuns la Ate­na, si acolo petrecând în învatatura cea din afara, a fost la toti de mirare, pentru ascutimea mintii sale si pentru viata cea plina de întelepciune. Apoi, nu dupa mult, a mers la Atena si Sfântul Vasile cel Mare, pentru învatatura întelepciunii. Si erau amân­doi, Grigorie si Vasile, adevarati prieteni si împreuna vietuitori. Una le era lor casa si hrana, unul le era duhul si aceleasi obi­ceiurile ca ale unor frati de o mama.

Deci, erau amândoi cinstiti în Atena, caci în putina vreme au întrecut pe dascalii lor si ucenicii s-au facut dascali dascalilor lor. În acel timp Constantiu, fiul marelui Constantin, împaratea peste Roma si peste greci (337-361), iar Iulian care mai pe urma a fost împarat (361-363) si departat de la Dumnezeu, învata cu ei filosofia, la Atena. De aceea, adeseori zicea Grigorie: „O! cât de mare rautate hraneste pamântul Romei si al grecilor!", pentru ca vedea mai înainte ceea ce avea sa se întâmple.

Prietenia cu Sfântul Vasile cel Mare

Deci, petrecând Grigorie si Vasile ani multi în Atena si trecând toata învatatura desavârsit, chiar si mai presus de toata întelepciunea atenienilor, Vasile s-a dus în Egipt, la parintii insuflati, ca sa învete întelepciunea cea duhovniceasca. Iar Grigorie a fost tinut de atenieni prin rugaminte si putin dupa Vasile stând acolo, a auzit ca tatal lui a fost ales episcop în Nazianz.
Deci, nezabovind, s-a întors de acolo în patria tatalui sau, dupa treizeci de ani de la nasterea sa si a primit Sfântul Botez chiar din mâinile tatalui sau, dar voia ca îndata sa se lepede de lume, sa se duca în pustie. Însa oprit de tatal sau, a petrecut lânga dânsul, acasa. Si si-a pus rânduiala ca niciodata sa nu se jure, nici sa cheme numele lui Dumnezeu în desert, si a pazit aceasta pâna la sfârsitul vietii sale. Neîncetat statea la citirea dumnezeiestilor carti, apoi, în gândirea de Dumnezeu petrecând ziua si noaptea, de multe ori vedea pe Hristos în vedenie."(va urma)

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 26.05.2012 at 13:31:21.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 26.05.2012, 14:27:35
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

,,Hirotonia in preot

Dupa aceea, tatal sau cu sila l-a sfintit ca preot si voia sa-l faca episcop, dar Sfântul Grigorie neprimind o vrednicie si cin­ste ca aceea si linistea monahiceasca dorind-o, a fugit în taina si a mers la prietenul sau, Sfântul Vasile cel Mare, care si el era acum preot si avea în Pont o manastire cu o multime de monahi si care a scris din Pont catre Grigorie, cu dragoste chemându-l la sine. Deci, iarasi amândoi, ca mai înainte în Atena, au început a vietui împreuna, unul pe altul având ca model de fapte bune si unul altuia urmând. Deci, au scris împreuna pustnicescul asezamânt al monahilor, petrecând acolo Sfântul Grigorie cu Sfântul Vasile cel Mare, vreme îndelungata.

Murind Chesarie, fratele lui Grigorie, plângeau parintii foarte mult dupa dânsul. Atunci, tatal l-a rugat pe Grigorie cu lacrimi, îndemnându-l sa se întoarca la dânsul, sa-i ajute la batrânete. Fericitul Grigorie, pe de o parte voind a asculta de tatal sau, iar pe de alta, vazând nevoia Bisericii, caci atunci Bi­serica era tulburata de eresul lui Arie, de care si tatal lui Grigorie, fiindca era neînvatat, se vatamase în parte, a mers iarasi din Pont în Nazianz unde l-a ajutat pe batrânul sau tata în lucrurile bisericesti si în rânduielile casei, spunându-i despre ratacirea lui Arie si întarindu-l în dreapta credinta.

Dupa moartea împaratului Constantiu, fiul lui Constantin, luând împaratia Iulian, s-a împlinit despre dânsul proorocia lui Grigorie. Caci mare rautate a facut nelegiuitul acela, lepadându-se de Hristos si ridicând prigonire asupra Bisericii. Aceluia se împotrivea Sfântul Grigorie cu multe si întelepte scrisori ale sale, vazându-i ratacirea si pierzatoarea înselaciune idoleasca, precum si basmele elinesti cele mincinoase. Nu mult dupa aceea, murind acel rau calcator de lege, dupa dânsul a luat împaratia dreptcredinciosul crestin Iovian (363-364), timp în care iarasi a înflorit credinta lui Hristos.

Iar dupa Iovian, urmând la împaratie Valens arianul (364­378) si pe multi vatamându-i cu credinta cea rea, a tulburat Bi­serica lui Hristos. Însusi arhiepiscopul Eusebiu, fiind neiscusit în Scriptura cea dumnezeiasca, a început a se clatina cu mintea, îndoindu-se de dreapta credinta. Pentru aceasta, Sfântul Grigorie a scris catre dânsul, sfatuindu-l sa roage pe Sfântul Vasile cel Mare sa se întoarca din Pont în Cezareea, spre a fi ajutor împotri­va celor raucredinciosi. Deci, a scris Sfântului Vasile, sfatuindu-l prieteneste si rugându-l ca, nepomenind mânia cea mai dinainte a lui Eusebiu asupra lui, sa mearga în Cezareea si sa ajute ce­lor fara de ajutor, iar Biserica cea clatinata de arieni, iarasi sa o întareasca. Astfel, Sfântul Grigorie, facând pace între Eusebiu arhiepiscopul si Sfântul Vasile, prin scrisorile sale, a facut ca Sfântul Vasile cel Mare sa se întoarca în Cezareea Capadociei. Deci, îndata, prin venirea sa, arienii au fost rusinati, încât unii au tacut, iar altii au fugit. Arhiepiscopul Eusebiu s-a bucurat de ve­nirea Sfântului Vasile cel Mare si în dragoste cu dânsul vietuind, s-a sfârsit, iar în locul sau a fost ales si înscaunat, marele Vasile.Iar cei raucredinciosi neîngaduind aceasta si cu zavistie pornindu-se, au facut ca cetatea Tiana sa se desparta de Cezareea pentru ca în Tiana era episcop Antim, care se fatarnicea ca este dreptcredincios, dar cu fapta era eretic.

Acela, împreuna cu alti episcopi de un gând cu sine, deosebindu-se de Vasile, s-a facut mitropolit al Tianei si a facut ca partea aceea a Capadociei sa se desparta în doua. S-au iscat astfel multe certuri pentru despartirea eparhiei. Vazând Sfântul Vasile ca din eparhia sa au fost luate câteva cetati si sate, a socotit astfel: era între Cezareea si Tiana o cetate mica, Sasima. În aceea Sfântul Vasile voia sa aseze noul scaun de episcopie si sa puna acolo un barbat dreptcredincios. Pentru ca nadajduia ca astfel sa potoleasca si certurile si sufletele multora întru dreapta credinta sa le pazeasca. Însa, neavând barbat iscusit, a trimis o scrisoare la Sfântul Grigorie prietenul sau, rugându-l sa primeasca dem­nitatea episcopala la scaunul cel din Sasima, deoarece nimeni nu era mai bun acolo sa întareasca dreapta credinta, precum era el.

Sfântul Grigorie i-a scris, nedorind acest lucru, dar Vasile scriind de multe ori catre dânsul si necâstigându-si dorirea, s-a sculat si a mers singur în cetatea Nazianz, unde, sfatuindu-se cu batrânul Grigorie, episcopul Nazianzului, adica cu tatal lui Grig-orie, au silit pe Grigorie, fiul, sa primeasca arhieria. Deci, a fost pus cu sila episcop al cetatii Sasima, de care lucru înstiintându-se Antim, mitropolitul Tianiei, care tragea Sasima spre hotarul sau, a dus acolo putere de oaste ca sa nu lase pe Grigorie la scaun si strajuia drumurile venirii lui. Sfântul Grigorie venind acolo si înstiintându-se despre rautatea lui Antim si despre puterea ostasilor, s-a dus într-o mânastire, unde slujea bolnavilor. Apoi s-a salasluit în pustie, la dorita lui liniste.
Dupa câtava vreme însa, iarasi prin parinteasca rugaciune s-a întors în Nazianz pentru ca parintii lui îmbatrânisera si le trebuia la batrânete ajutor de la dânsul, fiindca ei nu mai aveau alti fii, întrucât, Chesarie, celalalt fiu al lor, murise.Asemenea si fiica Gorgonia. Astfel ca ramasese singur la parinti, ca o lumina a ochilor si nu era cu putinta ca sa nu asculte pe parintii lui, ci era dator sa le slujeasca la batrânetile lor, si apoi, sfârsindu-se ei, sa-i dea obisnuitei îngropari.

Întoarcerea în cetatea Nazianz

Întorcându-se iarasi Sfântul Grigorie din pustie în Nazianz, Grigorie, tatal lui, slabind acum cu batrânetea, a voit ca, în viata fiind, sa aseze pe fiul sau Grigorie ca episcop al Nazianzului. Iar el de grija pentru bisericestile rânduieli, nu se lepada, supunându-se la porunca tatalui sau, dar scaunul episcopiei nu voia nicidecum sa-l primeasca. "Nu este cu putinta mie, o! parinte, neplecat fiind tu din viata aceasta, ci fiind viu, ca sa primesc scaunul tau". Iar tatal nemaisuparându-l pentru luarea scaunului, ci nu­mai grija pentru Biserica punând asupra lui, i-a zis: "Viu fiind eu, o! fiul meu, sa fii toiag batrânetilor mele, iar dupa ducerea mea, vei face precum îti va fi placerea!".Nu mult dupa aceasta s-a sfârsit Grigorie, episcopul Nazianzului, tatal Sfântului Grigorie, având pe scaunul episcopiei 45 de ani. Deci a vietuit 100 de ani de la nasterea sa, si a fost în­gropat cu cinste, venind si Sfântul Vasile cel Mare la îngroparea lui. Si a ramas între cei vii numai Nona, mama Sfântului Grigorie, prietenul lui Vasile; dar nu dupa multa vreme si aceasta s-a odihnit întru Domnul, asemenea fiind de o suta de ani.

Îngropând Sfântul Grigorie pe ai sai sfinti parinti, s-a usurat de grija pentru dânsii. Apoi, vrând sa scape si de tulbura­re, de vreme ce îl silea poporul ca, dupa tatal sau, el sa primeasca scaunul episcopiei, s-a dus în taina în Seleucia unde petrecea lânga biserica Sfintei celei dintâi Mucenite Tecla. De acolo, fiind chemat cu rugamintea prieteneasca a "marelui Vasile", a primit grija pentru casele de straini si de bolnite, întrucât Sfântul Vasile zidind case spre odihna celor ce nu aveau unde sa-si plece capul, aduna pe saraci si bolnavi, vaduvele, sarmanii si strainii acolo, si de hrana cea rânduita lor îngrijindu-se, a încredintat iubitului sau prieten grija pentru dânsii. Si era Sfântul Grigorie hranitorul saracilor, sprijinitorul bolnavilor si odihnitorul strainilor.

Într-acea vreme fiind tulburata Biserica lui Dumnezeu de erezia arienilor, înca de multi ani, ca o fiara cu noua capete, vatama pe multi. Iar acum se mai ivise si erezia lui Macedonie, hulitorul împotriva Sfântului Duh. Arienii marturiseau pe Tatal ca este Dumnezeu necreat, mai înainte de veci, iar pe Fiul creat, nu de o fiinta cu Tatal, iar macedonienii marturiseau pe Fiul în­tocmai cu Tatal si huleau pe Sfântul Duh, unii dintr-însii numindu-L a fi faptura, nu Dumnezeu, si nu-L preamareau pe El. Deci pe acestia îi numea Sfântul Grigorie semiarieni, ca cei ce cinsteau pe Fiul, iar pe Sfântul Duh nu-L cinsteau. Si se înmultea acea erezie mai mult în Constantinopol."
Reply With Quote
  #7  
Vechi 26.05.2012, 14:33:50
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

,,Biruind invataturile eretice

Apoi, cu sfatul de obste al Sfântului Vasile cel Mare si al altor multi credinciosi si episcopi, Sfântul Grigorie, ca un barbat întelept si puternic la cuvânt, a fost îndemnat sa mearga la Bizant pentru biruirea învataturii celei eretice si pentru apararea dog­melor celor drepte ale sfintei credinte. Dar mai înainte de a merge la Bizant, Sfântul Vasile cel Mare îmbolnavindu-se, s-a sfârsit; si asa s-a stins luminatorul a toata lumea, pentru care Sfântul Grigorie, plângând mult si cu cuvânt frumos cinstindu-l, a luat calea ce era înaintea lui si ajungând la Bizant, cetatea cea împarateasca, l-au primit dreptcredinciosii cu bucurie. Acolo a aflat Biserica lui Hristos împutinata si numarul credinciosilor lesne de numarat, de vreme ce, cea mai mare parte a cetatii se dusese pe urma ereziei si toate bisericile lui Dumnezeu cele mari si frumoase le tineau ereticii; numai una mica si veche, a Sfintei Anastasia, nebagata în seama de dânsii, era lasata dreptcredinciosilor.

Drept aceea, Sfântul Grigorie îndata înarmându-se îm­potriva ereticilor cu prastia cuvântului lui Dumnezeu - pre­cum odinioara David împotriva Filistenilor -, biruia întrebarile si dogmele lor, pe care le rupea ca pe niste pânze de paianjen. În toate zilele întorcea pe multi de la credinta cea rea catre dreapta credinta. Apoi, cu cuvintele cele întelepte si insuflate de Dumnezeu, în putina vreme a înmultit atât de mult Biserica lui Hristos, încât nu era cu putinta a se numara. Iar numarul ereticilor se împutina din zi în zi si se împlinea ceea ce se scrisese în Sfânta Scriptura despre casa lui David si a lui Saul: casa lui David se înalta si se întarea, iar casa lui Saul slabea.

Neîncetând rautatea arienilor si a macedonenilor, s-a ridicat un eretic nou din Siria, cu numele Apolinarie, care întelegea rau întruparea Domnului, propovaduind-o a fi neadevarata, ca si cum Hristos n-ar fi luat suflet, si ca în loc de suflet, avea dumnezeirea. Apoi, fiind bun vorbitor ereticul acela si iscusit în întelepciunea elineasca, pe multi a înselat cu erezia sa, iar ucenicii lui strabateau pamântul, vânând pe cei neînvatati si atragându-i la pierzare, ca cu o undita. Iar bunul nevoitor, Sfân­tul Grigorie, avea iarasi mare nevointa, luptându-se cu ereticii si cu cei cazuti din dreapta credinta, învatându-i, rugându-i, si pe unii pazindu-i în credinta, iar pe altii ridicându-i din cadere. Iar ucenicii lui Apolinarie, înconjurând poporul, cleveteau împotriva Sfântului Grigorie. Mereu semanând o clevetire ca aceea, a pornit pe popor spre mânie si rautate împotriva Sfân­tului Grigorie. Deci, cei ce nu puteau sa priceapa mestesugul cuvintelor eretice si sa înteleaga adâncul tainelor lui Hristos, lu­pii si ereticii erau crezuti si cinstiti, în locul pastorilor si bunilor învatatori, iar pastorul cel ce învata adevarul, se socotea ca un lup si eretic. Si facând gâlceava, aruncau pietre asupra sfântului, ca si altadata iudeii asupra Sfântului Întâiului Mucenic Stefan.

Dar neîndestulându-se cu rautatea lor, l-au prins ca fiarele si l-au adus înaintea judecatii eparhului cetatii, ca pe un tulburator si pricinuitor de gâlceava.Dar sfântul, nefiind vinovat de nici o rautate, ci fiind blând si smerit cu inima, într-atâta primejdie si navalire de popor, zi­cea catre Dumnezeu: în numele Tau, Hristoase, de voi merge chiar prin mijlocul umbrei mortii, nu ma voi teme de rele, ca Tu cu mine esti. Iar eparhul stiindu-i nevinovatia si vazând rautatea omeneasca cea nedreapta, l-a lasat liber si a iesit mucenicul fara rani si fara bataie, ca un purtator de cununa, fara lovituri, având totusi vointa sa patimeasca pentru Hristos.

Teologul sau Cuvantatorul de Dumnezeu (I)

Cu nevointe ca acestea si cu lupta cea mare cu ereticii, stralucind Sfântul Grigorie, s-a facut cunoscut tuturor. Întelepciunea lui fiind slavita pretutindeni, a fost chemat de toata Sfânta Biserica cu un nume nou „Teologul", adica „Cuvântatorul de Dumnezeu", asemenea celui mai vechi cuvântator, adica Sfântului si iubitului Ioan, ucenic al lui Hristos. Aceasta numire de „Cuvântator de Dumnezeu", desi se da de obste tuturor celor mai mari învatatori si arhierei, pentru ca toti au predicat cu dreapta credinta Sfânta Treime, însa Sfântului Grigorie i s-a dat într-un chip mai ales, adica sa se numeasca „Cuvântator de Dumnezeu", spre semn de biruinta asupra acelor atât de mari si de multi eretici; si de atunci au început toti a-l chema „Cuvântator de Dumnezeu".

Deci, era foarte iubit de cei dreptcredinciosi si toata multimea voia sa-l aiba patriarh. Chiar si Petru, patriarhul Al­exandriei, care a luat scaunul dupa marele Atanasie, a scris acestui mare Sfânt Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, încredintându-i scaunul cetatii lui Constantin (379-381) ca unui pastor vrednic si ca celui ce multe osteneli a suferit pentru Bi­serica lui Hristos. Dar îndata i s-a facut împiedicare de oamenii cei rai în acest chip.

Era în Constantinopol unul din filosofii elini, anume Maxim, de neam egiptean, mester în rautate, viclean si înselator. Acela venind la fericitul pastor Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, a lepadat nedumnezeirea elineasca si fiind botezat, s-a unit cu Sfânta Biserica. Dar vietuia cu viclesug, acoperindu-se fatarniceste cu cucernicia, ca si cu o haina de oaie, iar înauntru era lup, lucru descoperit mai pe urma. Iar arhiereul lui Dumnezeu Grigorie, nestiindu-i viclesugul lui si întoarcerea de la pagânatate spre crestinatate socotind-o dreapta, l-a facut lo­cuitor sub un acoperamânt cu el. Însa, urmând lui Iuda, a gândit sa se departeze de parintele si învatatorul sau si sa ridice razboi asupra lui si luând ajutator al scornirii sale pe un prezbiter oare­care, netemator de Dumnezeu si iscusit a tese viclesuguri, a în­ceput cu viclesug a se îngriji în taina cum ar putea sa rapeasca scaunul patriarhiei Constantinopolului. Dar de vreme ce la un lucru ca acesta era trebuinta nu de putin aur, adica cu plata si cu daruri sa înduplece pe multi la împlinirea gândului sau, de aceea pentru aur se îngrijea mai întâi, si cu sporirea satanei si-a câstigat dorinta în acest chip.

A venit în Bizant un prezbiter din insula Tasos, aducând aur mult. Voia sa cumpere pentru o zidire oarecare lespezi de marmura care se aduceau de la Procones. Pe acela înselându-l cu mari fagaduinte, au luat aur destul, sa le ajunga pentru savârsirea viclesugului scornit si au trimis în taina la Alexan­dria multe si mari daruri lui Petru patriarhul, episcopilor si clericilor de lânga dânsul, rugându-l foarte mult sa-i trimita la Bizant pe episcopii sai si prin ei sa ridice pe Maxim la scaunul patriarhiei. Petru amagindu-se cu darurile, ca si cum ar fi uitat de scrisoarea sa mai înainte catre Sfântul Grigorie, s-a învoit îndata la rugamintea lor si nezabovind episcopii cei trimisi de dânsul, au venit din Egipt în Constantinopol, nespunând nimanui scopul lor, nici pastorului, nici clerului, nici la vreunul din boieri. Iar în vremea cântarii Utreniei, au intrat în biserica cu Maxim si voiau sa-l sfinteasca pe Maxim ca patriarh."
Reply With Quote
  #8  
Vechi 26.05.2012, 14:37:25
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Teologul sau Cuvantatorul de Dumnezeu (II)

,,Înstiintându-se aceasta îndata la toti, degraba s-au adu­nat prezbiterii, clericii si popor mult, nu numai credinciosi, ci si eretici, pentru ca toti, mirându-se de acea rautate tainuta si de hirotonia cea fara de rânduiala s-au aprins de mânie si strigau contra episcopilor ce venisera, oprindu-i cu totul de la acel lucru nedrept cu adevarat. Iar ei cu rusine iesind din biserica au in­trat în casa unui om si acolo facând sfintirea cea fara de lege, au propovaduit pe Maxim ca patriarh al Constantinopolului (380-381), având ajutor pe unii din clerici si mireni, unii din greseala despartiti de Biserica, altii pentru plata, iar altii prin fagaduinta de daruri si de cinstire erau înselati. Iar cei mai multi si mai cinstiti aprinzându-se, defaimau cu negraite ocari pe Maxim dar si pe Sfântul Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu îl prihaneau ca a primit pe un om ca acela sa vietuiasca în casa cu dânsul si ca de prietenia sa l-a învrednicit.

Sfântul raspundea catre dânsii, zicând: "Nu va mâniati asupra mea, o! barbatilor, ca bine i-am facut aceluia, nevazându-i mai înainte rautatea lui; pentru ca nu suntem vinovati de aceasta, când nu cunoastem mai înainte rautatea cuiva. Pentru ca lucrul lui Dumnezeu este ca sa stie tainele omenesti cele dinauntru. Iar pe lânga aceasta, au nu prin lege ni se porunceste ca sa deschidem parinteste si cu drag­oste mila noastra, la cel ce vine? Caci, zice Domnul: Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afara. Mare lucru mi-a fost dat sa vad, caci de la elineasca închinare de idoli, Maxim a fost adus la Botez si în loc de slujitor al lui Heracles, s-a facut slujitor al Sfintei Treimi, si se arata îmbunatatit, desi cu fatarnicie, precum acum s-a vadit fatarnicia si rautatea lui; si nu este al nostru lucru ca sa cercetam tainele acestea; pentru ca nu intra în omenestile gândiri, nici stim ce va sa fie, fara numai când Dumnezeu ni le va descoperi. Noi numai la fata cautam, iar Dumnezeu în inima".

Cu niste cuvinte ca acestea potolindu-se poporul, cu mai multa dragoste s-a lipit de Sfântul Grigorie Cuvântatorul de Dumnezeu. Iar Maxim luându-si soborul episcopilor celor din Egipt, care-l pusesera arhiereu, s-a dus la dreptcredinciosul împarat Teodosie cel Mare (379-395), fiind el atunci cu oastea în Tesalonic, de care apropiindu-se, cerea scaunul Constantinopolului.

Dreptcredinciosul împarat, cu mare mânie si îngrozire a izgonit de la dânsul pe Maxim si pe episcopii care venisera cu dânsul. Si au plecat toti în Alexandria, unde Maxim a început a face rautate. Caci cu mult aur umplând mâinile clericilor Bi­sericii din Alexandria, cu îndrazneala si fara rusine zicea catre patriarhul Petru: "Sau sa mijlociti scaunul Constantinopolului sau, de nu, de la al tau nu ma voi departa". Si sapa groapa patriarhului prin viclene mestesugiri si ar fi savârsit rautatea sa, de nu s-ar fi înstiintat despre aceea eparhul Alexandriei. Acela temându-se sa nu se ridice vreo tulburare în popor, a izgonit cu necinste pe Maxim din cetatea Alexandria.

Sfântul Grigorie Cuvântatorul de Dumnezeu, fiind cu­prins în Bizant de o boala trupeasca, s-a lepadat de grija pen­tru ocârmuirea Bisericii Bizantului, voind sa se duca la casa sa parinteasca din Nazianz. Si a facut catre popor cuvântul cel de pe urma, învatând sa pazeasca credinta fara de prihanire si sa faca lucruri bune. Iar poporul întelegând ca vrea sa se duca, si-a ridicat glasul si toti plângeau, zicând cu o gura: "O! parinte, plecând de la noi, duci cu tine si pe Sfânta Treime; caci, fara de tine nu va fi întru aceasta cetate dreapta credinta".La acest auz Sfântul Grigorie a parasit scopul sau si a fagaduit sa petreaca cu ei pâna ce va fi venirea episcopilor, pen­tru ca era asteptare ca, adunându-se episcopii sa aleaga la pa­triarhie un barbat vrednic. Deci, pe acela îl astepta sfântul, caci daca ar fi vazut pe scaun un pastor dreptcredincios putea sa se duca întru ale sale.

În vremea aceea, dreptcredinciosul împarat Teodosie avea razboi cu barbarii, pe care biruindu-i, a venit în Constantinopol cu bucurie. Atunci tineau Biserica cea soborniceasca arienii, având patriarh pe Demofil (370-379). Iar credinciosii aveau o biserica mica si veche, a Sfintei Anastasia. Deci, chemând împaratul pe Demofil, îl îndemna sa primeasca marturisirea cea dreapta, iar de nu, sa se departeze de la locul sau. Iar Demofil împietrit fiind cu inima, a preferat sa se lipseasca de scaun decât sa se lepede de credinta lui cea rea.

Atunci împaratul a dat Sfântului Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu si adunarii celei dreptcredincioase, soborniceasca biserica, pe care arienii de patruzeci de ani o tineau, cum si cele­lalte biserici. Si când arhiereul lui Dumnezeu a vrut sa intre în biserica cu clerul si poporul, multimea arienilor înarmându-se ca la razboi, stateau lânga biserica, oprind intrarea credinciosilor iar pe sfânt îl îngrozea cu moartea; apoi a momit un tânar îndraznet si voinic, ca, apropiindu-se în taina de Grigorie, sa-i înfiga sabia în pântece.

Atunci s-a facut tulburare si gâlceava de arieni. Cu adevarat ar fi facut acel rau sfântului, daca n-ar fi venit împaratul si n-ar fi dus singur în biserica pe sfântul arhiereu. Deci, poporul celor dreptcredinciosi, cu mare bucurie si veselie a înaltat glasuri de lauda si slava lui Dumnezeu, varsând lacrimi de bucurie, rid­icând si mâinile în sus, caci bisericile dupa atâtia ani, iarasi si-au dobândit a lor sfintenie. Iar catre împarat striga sa-l puna pe scaunul patriarhiei pe Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu. Iar sfântul neputând singur sa strige împotriva strigarii poporului caci nu avea tarie din pricina bolilor trupesti, a strigat printr­un oarecare cleric: "O! fiilor, acum este vremea de multumire si de lauda lui Dumnezeu, Unul în Treime, pentru ca ne-a ajutat, ca iarasi sa primim a noastra biserica; pentru aceasta acum sa preamarim bunatatea Lui cea multa; iar pentru scaunul patriarhiei, vom rândui mai pe urma alta vreme". Un raspuns ca acesta al arhiereului auzindu-l poporul, a încetat de a mai striga. Si dupa savârsirea Sfintei Liturghii, s-au dus laudându-L pe Dumnezeu, iar arienii au tacut rusinati.

Binecredinciosul împarat Teodosie, îl cinstea pe Sfântul Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, ca pe un tata al sau. Dar el se ducea mai rar la împaratul, aducându-si aminte de cuvintele lui Solomon, care zic: „Rar adu-ti piciorul înauntru la prietenul tau, ca nu cumva saturându-se de tine, sa te urasca". Iar sârguinta sfân­tului era ca de-a pururea sa învete pe popor, sa cerceteze pe cei bolnavi si sa-i tamaduiasca, sa ajute napastuitilor, sa sprijineasca pe cei neputinciosi si sa-si curete turma sa de vatamarile eretice. Iesea uneori la sat, iubind linistea si tamaduind putin prin odihna bolile sale cele dese, ca trupul lui sa nu slabeasca de celelalte osteneli. Apoi, stapânind mari averi bisericesti, nici un ban nu si-a oprit siesi si nici nu cerceta pe iconomii bisericesti, cât au adunat si cât au cheltuit; pentru ca lucrul acela nu-l socotea ca este al episcopului, ci al boierilor. Pe toti îndemna sa-si pazeasca constiinta curata pentru Dumnezeu."
Reply With Quote
  #9  
Vechi 26.05.2012, 14:41:43
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Teologul sau Cuvantatorul de Dumnezeu (III)

,,Apoi, slabind de ostenelile cele de-a pururea si de batrânete, s-a îmbolnavit odata si zacea la pat. De acest lucru înstiintându-se poporul, au venit sa-l cerceteze, iar el sezând în pat, întreba: "Ce voiti, fiilor? Care este pricina venirii voastre la mine?". Iar aceia, închinându-se, îi aduceau multumire pentru ostenelile lui cele multe, caci a curatat cetatea de erezii si a întors iarasi la dreapta credinta sfintele biserici, pe care de multi ani le tineau arienii. Dupa aceea îi ziceau: "Acum, o! parinte, de te vei duce la Dumnezeu, sa te rogi pentru turma ta, pentru binecredinciosul împarat si pentru toata Biserica". Dar sfântul spunându-le ca boala sa nu este spre moarte si învatându-i dupa obicei, i-a slobozit.

Iesind aceia, a ramas un tânar, care stând la picioarele sfântului, cu lacrimi si cu tânguire îl ruga, sa-i ierte greseala. Iar sfântul întrebându-l care este greseala lui, tânarul nu raspundea nimic, ci numai se tânguia si cerea iertare. Iar unul din cei ce sta înaintea lui a zis: „Acesta este ucenicul tau, oi parinte, care prin în­demnarea ereticeasca a vrut sa înfiga sabia în pântecele tau, dar Hristos te-a aparat; deci, acum iata se caieste si cere iertaciune".Sfântul a zis tânarului: „Domnul nostru Iisus Hristos sa-ti fie milostiv, o! iubite, si sa-ti ierte greseala, dar de acum sa fii al nos­tru; lasa-ti eresul si apropie-te de Hristos Dumnezeu si slujeste Ace­luia cu credinta". Si astfel a liberat pe tânarul acela, de care lucru înstiintându-se toata cetatea si minunându-se de bunatatea lui, cu mai multa dragoste s-au aprins de dânsul.

Dupa aceasta, au început a se aduna episcopii în Bizant, pe de o parte pentru alegerea patriarhului cetatii împaratesti, iar pe de alta ca eresurile, prin al doilea sinod din toata lumea, sa le dea anatemei. Si adunându-se episcopi credinciosi, 150, printre care era începator Sfântul Meletie Antiohianul. Sfântul Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, nevrând, fiind bolnav si plângând, a fost pus pe scaunul patriarhiei, rugându-l împaratul si tot poporul. Apoi nu multe zile trecând, Preasfintitul Meletie, patriarhul Antiohiei (360-381) îmbolnavindu-se, a trecut la Domnul.

Îndata au venit episcopii din Egipt si din Macedonia si nu îngaduiau asezarea lui Grigorie, de vreme ce fara de dânsii este ales, si ziceau ca nu dupa lege este punerea lui, ca nu de patriar­hul Alexandriei, ci de al Antiohiei este pus, pentru ca scaunul Al­exandriei, dupa al Romei era întâi, si pe acela trebuia sa se aseze patriarhul Constantinopolului. Deci, se facuse multa neîntelegere si gâlceava între episcopi, unii zicând ca dupa dreptate este pu­nerea lui Grigorie, iar altii împotrivindu-se.

Sfântul Grigorie, vazând cearta care era între episcopi pen­tru el, le-a tinut în sobor o cuvântare, zicând: „Eu, pastori sfintiti si cinstiti, n-am poftit sa am începatoria acestei Biserici a Constantinopolului; cu toate ca aceasta Biserica a crescut si s-a întarit cu ale mele sudori si osteneli, era destul sa daruiesc acelea lui Dumnezeu, si de la El sa astept rasplata; totusi dragostea turmei celei cuvântatoare si judecata arhiereilor cea de obste m-au silit sa primesc scaunul; acum însa aud pe multi ca nu ma voiesc pe mine. Deci, sa stiti, ca nu caut nici bogatii, nici scaun înalt si cinste si nici ca doresc a ma numi pa­triarh al Constantinopolului; iata, fara de mâhnire, voi iesi din episco­pie; iar voi sfatuiti-va si faceti cele placute voua; mie de mult îmi este placuta pustia, pentru ca cei ce ma lipsesc de scaun, nu ma lipsesc de Dumnezeu".

Zicând acestea, a iesit, lasând casa patriarhala si s-a salasluit într-una mica, care era departe de biserica, fugind de gâlceava si de întrebarile celor ce veneau la dânsul. Apoi, multi din popor alergând la dânsul, îl rugau sa se milostiveasca spre turma sa, sa n-o lase, caci a crescut-o si a înmultit-o cu atâtea osteneli si sudori. Si-i ziceau: „Da, oi parinte, darul tau iubitilor tai fii, pentru care multa vreme te-ai ostenit, daruieste noua si ramasita zilelor tale, ca dupa moartea ta, sa avem trupul tau noi cei ce suntem luminati prin învataturile tale". Iar sfântul, ca un parinte iubitor de fii, se înduiosa cu inima si nu stia ce sa faca; numai se ruga lui Dumnezeu, ca sa rânduiasca cum e mai bine pentru turma sa.

Adunându-se mai multi episcopi, si mai mare neunire si gâlceava facând, fericitul Grigorie, stând în mijlocul soboru­lui, a zis: „Barbati si împreuna pastori ai sfintei turme a lui Hristos! Urât si cu totul trist ar fi daca învatând pe altii pace, însiva sa ridicati razboi unii catre altii; caci pe altii învatati a se uni într-un cuget, iar voi însiva sunteti neuniti; deci, va rog pentru însasi Preasfânta si cea deofiinta Treime, sa va uniti unii cu altii în bine si cu pace, iar de sunt eu pricinuitor de dezbinare, nu sunt mai cinstit decât proorocul Iona, deci, aruncati-ma în mare si va înceta dintre voi furtuna tulburarilor; caci voiesc a patimi orice ati voi, desi sunt nevinovat, pentru unirea voastra într-un cuget. Din scaun scoateti-ma, din cetate goniti-ma, numai adevarul si pacea, precum zice Zaharia, iubiti-le; fiti sanatosi, sfinti pastori, si a pomeni ostenelile mele sa nu încetati".

Acestea zicându-le, ei s-au rusinat, umilindu-se de cele zise. Iar sfântul, iesind din sinod si gândind sa se întoarca în patria sa, s-a dus la împaratul, sa ceara voie a se duce întru ale sale, apoi i-a zis: "Pentru ale tale faceri de bine, pe care le-ai facut Bisericii, o! împarate, sa-ti rasplateasca Hristos, în ziua rasplatirii; iar darul pe care acum îl poftesc de la tine, preaputernicule stapâne, sa nu te îndoiesti a mi-l darui. Nu poftesc averi, nici ma rog pentru rudeni­ile mele, nici voiesc acoperamânturi de mult pret; ci doresc încetarea ostenelilor mele, ca sa înceteze si zavistia multora si sa aiba pace epis­copii, prin sârguinta ta; alineaza razboiul arhiereilor, cel ce ai potolit îndraznirea barbarilor; pe stapânirea ta cea purtatoare de biruinta s-o împodobesti prin aceasta, ca adica episcopii sa aiba pace si unire între ei; si o vor avea aceasta, de voi fi eu liberat la patria mea. Aceasta daruire o poftesc; acest dar desavârsit sa-l arati mie".

Deci, s-a minunat împaratul de cele graite de sfântul si a lacrimat. La fel si boierii cei ce erau cu împaratul, pentru ca toti erau cuprinsi de mare dragoste catre dânsul si nu voiau sa-l elibereze. Iar el pe de o parte punând înainte batrânetile si bo­lile cele de-a pururi, iar pe de alta dezbinarile cele ce se faceau pentru dânsul între episcopi, si mult rugând pe împarat, l-a înduplecat ca sa nu-l opreasca, ca celelalte zile ale vietii sale sa le savârseasca în pace, odihnindu-se putin de ostenelile cele multe. Deci, fiind eliberat, i-a sarutat pe toti si, pace dând oilor sale, iesea din cetate, tot poporul petrecându-l si cu mare tânguire plângând. Apoi, episcopii care iubeau pe Sfântul Grigorie si plângeau dupa dânsul au iesit din cetate, lasând soborul si s-au întors fiecare la locul sau, între care era Grigorie de Nyssa, fratele marelui Vasile, Amfilohie al Iconiului, Evloghie al Edesei, Eladie al Cezareei, Otreie al Melitinei si multi altii. Iar soborul cel ce a ramas în Constantinopol a pus pe scaunul acela pe Nectarie.

Sfântul Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, mergând în Capadocia, s-a salasluit în satul parintesc, care se numea Arianz, si se odihnea acolo, fiind foarte slab. Totusi nu înceta ostenelile cele pentru Dumnezeu, pentru ca aflându-si patria sa, Nazianzul, vatamata de erezia lui Apolinarie, a curatit-o prin multe sfatuiri si scrisori. Si fiind rugat de cetateni ca sa primeasca scaunul cel parintesc, n-a voit, ci pe un preot oarecare, anume Eulalie, barbat drept-credincios si îmbunatatit, l-a pus episcop; iar el se linistea în satul Arianz, unde vietuind câtva vreme, si multe scrieri folositoare lasând, întru adânci batrânete a trecut la viata cea neîmbatrânita, în 25 de zile ale lunii ianuarie, si a fost îngropat cu cinste în cetatea Nazianz. Dupa multi ani, cinstitele lui moaste le-a mutat dreptcredinciosul împarat Constantin VII Porfirogenetul (913-959) din Nazianz în Constantinopol si le-a pus în biserica Sfintilor Apostoli, spre ajutorul si apararea cetatii si spre marirea lui Hristos Dumnezeu, Celui împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh slavit, în veci."(Sinaxarul Sfintilor Capadocieni)
Reply With Quote
  #10  
Vechi 26.05.2012, 19:20:00
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Sfantul Grigorie Teologul - vazator al tainelor dumnezeiesti

,,Filosofarea despre Dumnezeu, sustine Sf. Grigorie, nu apartine tuturor, "ci celor ce s-au straduit si au fost invatati in contemplatie si, inainte de aceasta, celor ce au fost curatiti in suflet si in trup, sau cel putin se curatesc intr-o anumita masura" (Cuv. 1,3), iar ea se face intre anumite limite, incepand cu cele ce ne sunt apropiate si in masura in care ascultatorul este deprins sa le inteleaga si are puterea de a face aceasta. Pe Dumnezeu trebuie sa-L pomenim mai des decat respiram, potrivit cuvantului: "sa se cugete ziua si noaptea" (Psalmul l, 2) si "sa se binecuvinteze Domnul in toata vremea" (Psalmul 33, 1), insa totusi cu precautie si nu oriunde si oricand, intrucat "orice lucru isi are vremea lui" (Ecclesiast 3, 1).

Cat priveste cunoasterea lui Dumnezeu , Sf. Grigorie se inscrie pe linia marilor capadocieni. Legea naturii si privirea noastra asupra lumii ne dezvaluie ca Dumnezeu exista si ca este cauza facatoare si sustinatoare a intregii creatii (Cuv. 2, 6). Privirea, indreptandu-se spre cele vazute si armonios stabilite si tot- odata in miscare si miscate si purtate in chip nemiscat, deduce din cele vazute si astfel randuite pe Autorul lor. Nimeni insa nu stie ce este Dumnezeu in natura si in fiinta sa. Acestea vor fi cunoscute cand mintea si ratiunea se vor uni cu ceea ce le este inrudit, iar chipul se va urca spre arhetipul spre care tanjeste (Cuv. 2, 17). La inceputul teologiei trebuie sa il punem pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh; intaiul sa ne fie binevoitor, al Doilea sa ne ajute, iar al Treilea sa ne inspire sau, mai bine zis, sa ne arate din unica dumnezeire luminarea cea una, distincta in chip unitar, unita in chip distinct.

Prin aceasta, Sf. Grigorie pune invatatura despre Sf. Treime ca piatra de temelie a credintei in Dumnezeu. De altfel, el ni se dezvaluie ca un adevarat teolog al Sf. Treimi, intrucat el este cel care a stabilit definitiv si cel dintai, raporturile dintre persoanele Sf. Treimi si specificul fiecareia: Tatal, Fiul si Duhul Sfant au in comun fiinta, necrearea si dumnezeirea; Fiul si Sf. Duh au in comun faptul ca sunt din Tatal, iar ca atribute specifice: Tatal poseda nenasterea, Fiul nasterea, iar Duhul Sfant purcederea. Hristologia Sf. Grigorie este deosebit de avansata, castigand recunoastere din partea Sinoadelor de la Efes (431) si de la Calcedon (451). El sustine unitatea persoanei in Hristos. In Hristos sunt doua naturi, Dumnezeu si Om, intrucat in El exista un suflet si un trup. Prin intrupare, Hristos nu a devenit doi, ci unul din doi. Unirea cele doua firi in El a avut loc nu dupa har, ci dupa esenta. De aceea, Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu.

Aceeasi acuratete si conciziune in exprimare le intalnim si in ceea ce priveste pnevmatologia. Sf. Grigorie este cel dintai care exprima fara ezitare dumnezeirea Duhului Sfant, inca in anul 372, el afirma clar, intr-o predica publica, ca Sf. Duh este "Dumnezeu" si ca acest adevar nu trebuie tinut ascuns: "Cat timp vom tine ascunsa lumina sub obroc si vom retine altora cunoasterea deplina a dumnezeirii (Duhul Sfant)", se intreba el (Cuv. 12, 6). Cuvantarea a cincea, dedicata Sf. Duh, articuleaza structura de baza a invataturii despre Duhul Sfant, pornind de la afirmarea consubstantialitatii Acestuia cu Tatal si cu Fiul. "Dumnezeirea e neimpartita ... e ca o unica lumina in trei sori ce se penetreaza reciproc, fara sa se contopeasca. Cand privim la dumnezeire, la cauza prima, la principiul unic (la monarhie), apare in cugetarea noastra unitatea ei.

Iar cand privim la Cei in care este dumnezeirea, la Cei care ies din cauza prima in mod netemporal, fiind din ea si din aceeasi slava, cei inchinati sunt Trei".Soteriologia Sf. Grigorie se centreaza in jurul ideii de satisfactie, in sensul ca Hristos s-a facut pentru noi pacatul insusi si blestemul insusi, intr-atat s-a smerit Pacatul este cel care realizeaza deosebirile dintre oameni.

Desi, la inceput, oamenii au fost liberi si egali, pacatul a efectuat diferentierile sociale: "Priveste la egalitatea de la inceput, nu la impartirea de mai de pe urma; ia seama, nu la legea celui mai puternic, ci la aceea a Creatorului. Da ajutor firii, dupa putere, cinsteste vechea libertate, rusineaza-te de tine insuti, acopera cu neamul tau necinstea..." (Cuv. 14,26). Sf. Grigorie ramane in istoria literaturii si a gandirii crestine ca scriitor si ganditor de prim rang, fiind considerat nu numai "Teologul, ci si un adevarat "Demostene crestin" al vremii sale. Opera sa a avut un impact deosebit asupra teologiei rasaritene; lucrarile sale fiind traduse in repetate randuri in diverse limbi orientale (siriaca, armeana, coptica, etc.). Cu timpul, la operele sale au fost redactate scholii, cele mai importante fiind scholi-ile lui Ilie din Creta (sec. X).

Chiar daca el nu a scris o summa sau un tratat complet de teologie cu intentia de a epuiza tematica teologiei, cuvantarile sale si rnai ales cele cinci Cuvantari teologice, elaboreaza pe deplin scheletul vital al invataturii ortodoxe clasice despre Dumnezeu si despre Sf. Treime. Cat de importante au fost opera si gandirea sa o dovedeste faptul ca, in momentele de mare rascruce si framantare din istoria crestinismului, marii cautatori ai vremii au incercat sa-l readuca in prim plan ca stalp al credintei."(Prof.Dr.Remus Rus)
Reply With Quote
Răspunde

Tags
grigorie, sfantul, teologul

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Sfantul Grigorie Palama- teologul harului dumnezeiesc georgeval Generalitati 12 14.11.2013 16:37:45
Din înțelepciunea Sfântului Grigorie Teologul cristiboss56 Pocainta 5 07.08.2013 00:27:32
Sfantul Grigorie Teologul georgeval Diverse Sarbatori 2 29.01.2011 21:57:30
Sfantul Grigorie Teologul georgeval Diverse Sarbatori 6 26.01.2010 16:19:43
Site ciudat atribuit Sfantului Grigorie Teologul mihailt Generalitati 6 13.03.2009 13:49:10