|
#1
|
||||
|
||||
Sfantul Calinic
Acest fericit părinte Calinic s-a născut în orașul București, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinți români temători de Dumnezeu și a primit la Sfântul Botez numele de Constantin. Când avea vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin din îndemn lăuntric și-a îndreptat pașii către Mănăstirea Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste părintească de starețul Timotei. După un an de ascultare duhovnicească și de curate osteneli, a fost tuns în călugărie, schimbându-și numele în Calinic. Peste o lună apoi s-a învrednicit a fi hirotonit ierodiacon. În Mănăstirea Cernica a viețuit sfântul Calinic 43 de ani, nevoindu-se zi și noapte, în post și rugăciune, în muncă și smerenie, în răbdare și dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit și sfințitorul dar al preoției, iar după alți cinci ani, cu glas de obște a fost ales de sobor stareț al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o cu multă iscusință timp de 31 de ani, săvârșind multe fapte încununate de laudă. În anul 1850, preacuviosul Calinic a fost ales și sfințit episcop al Râmnicului, unde a săvârșit mari fapte și a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă și osteneală a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală și odoare scumpe și a dat viață nouă tiparniței bisericești, scoțând la lumină multe cărți de slujbă și de zidire sufletească. Dorul de viață schimnicească l-a îndemnat atunci să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinților dornici să petreacă viața sihăstrească după pravila călugărilor din Muntele Atonului, statornicită aici de acest fericit ctitor. Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani, după care, simțindu-se slăbit de bătrânețe și bolnav fiind, a venit iarăși la Mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se către Domnul în ziua de 11 aprilie 1868. A fost îngropat, după a sa dorință, în tinda bisericii sfântul Gheorghe. Cât timp a viețuit pe pământ, sfântul Calinic a dus o viață aleasă și plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus întru totul rânduielilor vieții mănăstirești, trăind în sărăcie și în aspră înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav și era senin la față. Umbla cu capul mereu plecat, vorbea domol și liniștit, iar la fire era nespus de bun, milos și darnic față de toți. Acest fel de viață a făcut din el un vas ales al Domnului, împodobit fiind și cu darul facerii de minuni, precum se arată în viața sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârșitul lor și chiar pe al său. Apoi a fost mângâiere pentru săraci și văduve, căci tot ceea ce a agonisit a împărțit cu milostivire întru faceri de bine. Încă și azi mult ajutor și mare folos sufletesc dobândesc toți cei ce cu credință năzuiesc către acest smerit ales al Domnului. [COLOR=#ff0000]Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.[/COLOR] |
#2
|
||||
|
||||
Din cuvântul Preafericitului Părinte Daniel :
Faptul că în secolul al XIX-lea, într-o Europă foarte secularizată, avem un isihast, un rugător ca părinții de odinioară din primul mileniu și din secolul al XIV-lea, este un lucru foarte rar. A fost un promotor, un susținător, un apărător al culturii sufletului românesc, iubitor de biserică.
Sfântul Calinic de la Cernica a ajutat o mulțime de săraci, de bolnavi. Toți banii pe care i-a avut i-a folosit fie pentru a construi biserici , fie pentru a ajuta pe cei săraci. A miluit și ocrotit o mulțime de bolnavi, de oameni singuri, săraci. A fost făcător de minuni din timpul vieții. A prezis ziua morții mai multor persoane, dar și a sa. De asemenea a făcut vindecări minunate, toată lumea îl știa că era un prieten al săracilor, al celor necăjiți, deci era considerat sfânt încă de pe pământ.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#3
|
||||
|
||||
Da Cristi, mie-mi este forte drag!
|
#4
|
|||
|
|||
Dom-le sincer sa fiu eu am mari indoieli da ce stiu eu?
Iata de ce: La Sfantul Munte Athos a venit Maica Domnului si a zis ca pe aceasta insula sa infloreasca viata duhovniceasca si a zis sa nu intre femei acolo. Au intrat unele femei din greseala pe acolo si nu au patit absolut nimic. Ba mai mult ca au intrat alte femei pe acolo cu voie si tot nimic nu au patit. Pe de alta parte se zice ca Sfantul Calinic a legat cu blestem sa nu intre femei pe teritoriul Manastirii Frasinei. Ca voia sa faca acolo Athosul Romanesc. Acum au intrat femei acolo din greseala si au devenit indracite sau unele au murit cu moarte de primejdie adica tot prin lucrare draceasca. Sfantul Calinic dadea afara din manastire calugari pe motivul ca i se parea ca nu sunt suficient de buni calugari. Cine mosteneste anatema pentru calugarii dati afara din manastire Sfantul Calinic sau respectivii calugari? Apoi pictura de la mrea Frasinei nu e deloc crestin ortodoxa , cum ni se poate spune ca Sfantul Calinic a fost la Sfantul Munte? Ba chiar e catolica , convingeti-va singuri. Dom-le a fost la Sfantul Munte dar chiar asa a invatat tot de acolo intr-un an si ceva? Pai daca ar fi inteles macar ceva din ce se zicea la Sfantul Munte ar fi pictat manastirea Frasinei in stil ortodox iar nu catolic. [COLOR=#810081]http://www.frasinei.ro/2pictura.htm[/COLOR] Este oare vreo manastire in Sfantul Munte sa fie pictata asa? |
#5
|
|||
|
|||
Pictura in stil ortodox e cea precum e si in catacombele de la Roma ,adica icoane crestine si nu tablouri in stil inovator.
S-a facut Sfantul Sinod ecumenic al VII-lea l-a care s-a stabilit cum sa se picteze icoanele. Acum sunt oare acele icoane de acolo pictate cum s-a stabilit la respectivul Sfant Sinod? Eu nu cred. |
#6
|
|||
|
|||
|
#7
|
|||
|
|||
Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul:
http://www.frasinei.ro/f202.htm Maica Domnului sta intr-un singur genunchi. Icoana este o absurditate , normal , la psalm zice: "Statut-a imparateasa de-a dreapta ta". Daca e imparateasa normal , nu sta in genunchi. Asta se vede ca e curentul scolastic catolic cum sunt pictate icoanele. |
#8
|
||||
|
||||
Citat:
Pai de ce sa fie catolica aceasta icoana? Bine, te rog sa ma ierti, eu chiar ca nu stiu iconografie, ins amie mi se pare pur ortodoxa. Ma ierti de nestiinta! Eu stiu o treaba: te rogi pe Acatist si vine ajutor grabnic si negresit! Pentru mine e un sfant tare drag! Ma ierti fratia ta, daca gresesc! |
#9
|
|||
|
|||
Citat:
Acum daca le avem, sa nu ne legam atat de mult stilul picturii, incat sa nu mai vedem mesajul icoanei! Fiinda de la inceputuri si pana acum sau adunat fel si fel de stiluri, insa mesajul icoanei este acelasi. INVIEREA Mantuitorului (in cazul de mai sus). Deci, important este ca mesajul icoanei sa nu fie denaturat de la ADEVAR! Si apoi formele trupesti, renascentiste, din icoane, daca au fost pictate cu binecuvantarea unui sfant precum Sf Calinic, cu post si rugaciune atunci ele au darul de a NU ispiti. Iar daca totusi ne ispitim cand altii nu se ispitesc, atunci baiul nu e in icoana, ci in sufletul nostru...ca noi nu avem ochii indeajuns de "curati"! Si ca tot vorbim de stiluri iconografice, sa ne aducem aminte de stilul transcendental folosit de Parintele Arsenie Boca la Icoana Invierii Mantuitorului din Biserica din Draganescu! Stilul este unic in lume! Mesajul insa, este acelasi de 2000 de ani... INVIEREA Mantuitorului. |
#10
|
||||
|
||||
Sunt multe biserici pictate in acest stil. Din pacate, nu este cel bizantin, insa asta nu inseamna ca este unul necrestin. Personal, peste stilul bizantin nu sare nimic. Dar si celelalte au crescut sfinti. Sunt manastiri mari, cu viata buna, pictate asa. De exemplu: Manastirea Bistrita, Valcea.
Sfantul Ierarh Calinic a avut o viata demna de Pateric. Citeste'o si te va bucura mult. |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfantul Mucenic Antipa; Sfantului Farmutie | Daniela Nicoleta | Intrebari utilizatori | 0 | 11.04.2011 14:04:37 |
Virati 2% din impozit la Fundatia Sfantul Ierarh Calinic | sfantul_calinic | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 20.03.2011 10:23:03 |
Mitropolitul Calinic al Dristrei | Ducutu | Biserica Ortodoxa Romana | 0 | 12.04.2010 09:38:43 |
Sfantul Calinic de la Cernica | caliyo | Moaste | 1 | 10.04.2010 16:10:48 |
Centrul Social Cultural "SFANTUL IERARH CALINIC" | fratica | Umanitare | 0 | 11.06.2008 00:38:10 |
|