Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfinti Parinti (Patrologie)
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 23.09.2011, 17:08:06
Savonarola Savonarola is offline
Banned
 
Data înregistrării: 12.08.2011
Locație: Bizanțul de dupa Bizanț
Religia: Ortodox
Mesaje: 341
Implicit Despre nașterea din nou, din Duhul Sfânt și despre Botez

Citat:
„Iar celor ce L-au primit le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, celor ce cred în numele Lui” (In 1, 12) 181

Căci primesc puterea de-a fi ridicați între fiii lui Dumnezeu deoarece au primit prin credință pe Fiul. Fiul le dă puterea pe care o are El după fire, în mod propriu și stăpânitor, numai El, chemându-i la comuniune, ca un chip al iubirii de oameni existente în El, împlinind aceasta ca pe o faptă a iubirii față de lume. Căci noi, cei ce purtam chipul cel pământesc, nu puteam scăpa altfel de moarte, dacă nu se întipărea în noi frumusețea chipului ceresc prin chemarea la calitatea de fii.

Căci, făcându-ne părtași ai Lui prin Duhul, am fost pecetluiți spre asemănarea cu El, ca arhetip al chipului, după care am și fost făcuți, cum zice dumnezeiasca Scriptură. Căci numai așa, redobândind frumusețea de la început a firii și fiind aduși la chipul firii dumnezeiești, vom fi mai buni decât relele ce ne-au venit din neascultare. 182

Dar, deși urcați prin Hristos la demnitatea cea mai presus de fire, nu vom fi întru totul și noi fii ai lui Dumnezeu ca El, ci asemenea cu El prin imitarea harului. Căci El este Fiu adevărat, fiind din Tatăl, iar noi suntem așezați în această calitate din iubirea de oameni, luând din puterea harului ceea ce s-a spus: „Eu am zis: dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt” (Ps. 81, 6). Căci creatura, făcută și roabă, e chemată, prin simpla hotărâre și voință a Tatălui, la starea mai presus de fire. Dar Fiul și Dumnezeu și Domnul nu are calitatea de-a fi Dumnezeu din voia lui Dumnezeu-Tatăl, ci are ceea ce Îi e propriu după fire 183 strălucind din însăși ființa Tatălui. Deci Fiul se vede existând și fiind slăvit ca atare, într-adevăr, și prin ceea ce era opus nouă. Căci rațiunea prin fire este alta decât cea prin voință, și cea prin adevăr e alta decât cea prin imitare, noi suntem chemați fii ai lui Dumnezeu prin voință și prin imitare, în timp ce El este prin fire și prin adevăr, deci ne opunem Lui chiar dacă am câștigat bunătățile firii Lui prin har. 184
Notele părintelui Dumitru Stăniloae
Citat:
181 Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se om, a dat putere celor ce s-au unit cu El să fie și ei fii ai lui Dumnezeu. Israel a fost pregătit, prin patriarhi, prin Legea lui Moise și prin Prooroci, să primească cel dintâi această calitate, să fie primul născut. Căci cunoștea pe Dumnezeu ca Persoană și deci și ca Tată iubitor al unui Fiu. Căci o Persoană nu poate fi fără să iubească altă Persoană, născută de Ea din veci. Dar neprimind pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, calitatea de fii ai lui Dumnezeu a trecut la aceia dintre neamuri care L-au primit ca atare. Nu poate fi Tată decât un Dumnezeu personal. O esență n-are conștiința de tată pentru emanațiile din ea. Dumnezeu e Tată pentru că e Persoană. Ca atare, are un Fiu din veci. Dar sentimentul de Tată îl face să creeze și alți fii, nenăscuți din El, care sunt adoptați prin voință (thesei), și nu născuți din ființa Lui. Aceasta Îl face să creeze pe oameni tot ca persoane. Căci numai persoana poate fi tată, fie și prin adopțiune, și numai alte persoane pot fi fii, fie și prin adopțiune. Numai un Dumnezeu Persoană poate fi astfel un Dumnezeu al iubirii și poate crea existențe pe care să le iubească ca pe niște fii, vrând prin aceasta să-i țină în eternitate. Dumnezeu poate da din puterea Sa nu numai celor născuți din ființa Sa, ci și celor creați. Căci chiar prin această creare le dă putere de existență. Și puterea pe care le-o dă poate să-i ridice chiar într-o relație filială.

Numai această concepție dă un sens existenței. Dacă lumea e emanată din Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu e o esență supusă unor legi; pe de altă parte, aceasta ar face ca și esența din care sunt toate să fie supusă la tot felul de căderi, dintre care cea mai mare este moartea tuturor ființelor conștiente emanate din ea și născute rând pe rând. Într-o astfel de concepție, iubirea, care face o persoană să dea o valoare nesfârșită altei persoane, rămâne inexplicabilă. Această concepție ne-ar determina să socotim iubirea o mare amăgire. Numai un Dumnezeu personal e un Dumnezeu atotputernic și numai El poate da și existenței create o fericire și o valoare veșnice. El dă și lumii, care e atât de mică, o valoare nelimitată și aduce în ea o bucurie nesfârșită.

182 Am căzut în „chipul pământesc” când n-am mai păstrat comuniunea cu Dumnezeu cel nemuritor. Atunci ne-am supus și coruperii, și morții. Căci creatura rămasă de sine nu poate dura. Dar când în ea se întipărește chipul nemuritor al lui Dumnezeu, prin comunicarea cu El, e ridicată la asemănarea cu El și putem dura veșnic prin puterea Lui. Starea aceasta ne-o comunică Dumnezeu prin Duhul Lui. Duhul dumnezeiesc poate face incoruptibil, nemuritor trupul material, supus prin sine coruperii. Dacă spiritul uman nu există în materia trupului, acesta nu poate fi organizat și nu poate dura și funcționa ca mediu al spiritului nici măcar pe pământ. E o taină că materia, coruptibilă prin sine, poate deveni trup organizat și mediu prin care iradiază spiritul și se pot săvârși prin el fapte gândite și voite de spirit. Aceasta arată și posibilitatea materiei, devenite prin sufletul omenesc trup, de-a fi mediu prin care se arată și se pot săvârși faptele dumnezeiești, ba Se poate arăta chiar Dumnezeu cel întrupat, cum se arată persoana omenească prin trup. Așa poate trăi și se poate arăta ca fiu al lui Dumnezeu omul unit cu Hristos. Dar tot ce se întâmplă cu materia prin spirit (trupul - mediu al vieții spirituale) și fără spirit (coruperea și moartea) arată pe de altă parte că materia prin ea însăși nu poate deveni mediu spiritual și nemuritor.

183 Noi devenim fii ai lui Dumnezeu prin voința lui Dumnezeu, căreia I ne deschidem prin voia noastră. Fiul lui Dumnezeu Unul-Născut are această calitate prin naștere din ființa Tatălui. Aici se afirmă din nou caracterul de Persoană al Tatălui, și al nostru. Dar Tatăl nu S-ar putea face și Tatăl nostru dacă n-ar avea un Fiu născut din ființa Lui, dacă n-ar avea prin fire simțirea și puterea de-a fi Tată și dacă Fiul n-ar avea în această calitate a Lui puterea de-a ne transmite și nouă iubirea Sa de Fiu față de Tatăl, prin voința Lui iubitoare. Iubirea ține de ființa dumnezeiască, dar se poate îndrepta și spre existențele pe care le creează.

184 Noi nu suntem prin fire fii ai lui Dumnezeu, cum este El, ci prin har și imitare. Deci, chiar în calitatea noastră de fii suntem altfel decât este Fiul lui Dumnezeu: suntem fii prin voința lui Dumnezeu și prin imitare, iar El este prin fire. Pe de o parte, prin cele pe care le are Fiul dobândim bunătățile Lui mai presus de cele ale firii noastre, adică pe ale firii Lui, pe de alta, rămânem prin fire opuși Lui, sau alții decât El. Cele ale firii Lui le avem prin voința lui Dumnezeu, nu prin firea noastră, ca El.
Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei – Comentariu la Evanghelia sfântului Ioan – Editura IBMBOR, 2000, pag. 106-108 (Traducere Preotul Profesor Dumitru Stăniloae)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 23.09.2011, 17:53:34
Savonarola Savonarola is offline
Banned
 
Data înregistrării: 12.08.2011
Locație: Bizanțul de dupa Bizanț
Religia: Ortodox
Mesaje: 341
Implicit ci de la Dumnezeu s-au născut (In 1, 13)

Citat:
„Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (In 1, 13)

Cei ce prin credință au fost chemați la starea de fii ai lui Dumnezeu în Hristos sau dezbrăcat de umilința propriei lor firi și, fiind împodobiți ca într-un veșmânt strălucitor de harul Celui ce-i cinstește, urcă la demnitatea mai presus de fire. Căci nu mai sunt fii ai trupului, ci mai degrabă, născuți ai lui Dumnezeu prin har. 185 Observă cât de bine a precizat aceasta fericitul Evanghelist prin cuvintele lui. Căci, voind să spună că cei ce au crezut s-au născut din Dumnezeu, ca nu cumva să socotească cineva că ei sunt cu adevărat prin fire din ființa lui Dumnezeu-Tatăl și au o asemănare identică cu Unul-Născut, sau, pentru ca nu cumva, înțelegând greșit cuvântul: „din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut” (Ps. 109, 3), să fie coborât și Fiul la firea făpturilor, spune că ne-am născut din Dumnezeu, adăugând precizarea necesară nouă. Căci, numai după ce a spus că li s-a dat lor putere de către Fiul Cel prin fire spre a se face fii ai lui Dumnezeu, adaugă în mod neprimejdios: „Din Dumnezeu s-au născut,” aceasta ca să arate mărimea harului dat lor 186 și să ridice la familiaritate naturală (cu Sine) ceea ce este străin de Dumnezeu-Tatăl și să urce starea lor la noblețea Domnului, pentru iubirea fierbinte față de ei. 187

Dar va spune cineva: Ce este în aceasta mai mult? Sau ce au cei ce cred în Hristos deosebit de Israel, o dată ce și despre acesta se spune că s-a născut din Dumnezeu, potrivit cu ceea ce s-a zis: „Fii am născut și am înălțat, iar ei m-au nesocotit” (Is. 1, 21). Față de acestea, socotesc că trebuie spus: întâi, că Legea, având umbra bunătăților viitoare, nu e însăși puterea dumnezeiască, nici nu s-a dat celor din Israel să o aibă pe aceasta cu adevărat, ci ca tip al celor viitoare, înscris în ei. Acestea aveau să se dea numai la vremea „îndreptării”, când aveau să se arate, după cum s-a scris, cei ce vor numi în mod mai cuvenit și mai adevărat pe Dumnezeu Tată, prin sălășluirea în ei a Duhului Unuia Născutului. Căci cei dinainte aveau „duhul robiei spre temere, iar aceștia duhul înfierii, spre libertate, întru care strigăm: „Avva, Părinte” (Rom. 8 15). 188 Deci poporul care va urca prin credința în Hristos la adopțiunea filială, era în Lege ca în umbră, precum și tăierea împrejur în Duh o înțelegem prefigurată în cea a acelora în trup. Și, pe scurt vorbind, toate ale noastre erau prefigurate în tipurile
acelora.

Pe lângă cele spuse, mai spunem și aceea că Israel a fost chemat la adopțiunea filială prin mijlocitorul Moise. De aceea s-au și botezat, cum zice Pavel, în nor și în mare; și au fost trecuți de la închinarea la idoli la Legea robiei, fiindu-le aceasta slujită în litera poruncii prin îngeri. Dar cei ce au urcat prin credința în Hristos la adopțiunea filială de către Dumnezeu nu se botează în ceva din cele create, ci în însăși Sfânta Treime, prin mijlocirea Cuvântului, Care a unit Sieși cele omenești prin trupul asumat, fiind El însuși unit prin fire cu Cel ce L-a născut, întrucât prin fire e Dumnezeu. Așa se înalță robul la starea de fiu, prin participare la Fiul adevărat, fiind chemat și înălțat la demnitatea proprie Aceluia prin fire. Pentru aceea ni se spune și suntem născuți ai lui Dumnezeu, noi, cei ce am primit prin Duhul nașterea din nou prin credință. 189

Dar fiindcă unii îndrăznesc în chip primejdios să mintă și despre Sfântul Duh ca despre Unul-Născut, afirmând că e făcut și creat, și să-L scoată cu totul din deoființimea cu Dumnezeu-Tatăl, să opunem minciunilor lor cuvântul credinței adevărate, făcândune pricini de folos nouă înșine și cititorilor. Dacă Duhul nu este nici Dumnezeu după fire, nici din Dumnezeu și propriu lui Dumnezeu și de aceea existând ființial în El, ci e altceva decât El și nedeosebit de identitatea după fire cu făpturile, cum noi, cei născuți din El, spunem că ne-am născut din Dumnezeu? Căci, sau vom spune că Evanghelistul minte, sau, dacă spune adevărul, și este așa și nu altfel, Duhul va fi Dumnezeu și din Dumnezeu după fire, iar noi, învredniciți să ne împărtășim de El prin credința cea în Hristos, ne facem și noi participanți la firea dumnezeiască. Și așa ni se spune că ne-am născut din Dumnezeu și suntem pentru aceasta dumnezei, fiind înălțați nu numai prin har la slava cea mai presus de noi, ci și ca cei ce avem pe Dumnezeu locuind și lucrând în noi, după spusa: „Voi locui și voi umbla în ei” (Lev. 26, 12). 190

Fiindcă în ce mod ne spun cei stăpâniți de astfel de neștiință că suntem temple ale lui Dumnezeu, cum zice Pavel, având pe Duhul locuind în noi, dacă Duhul nu e Dumnezeu după fire (Rom. 8,11)? Căci, dacă este creatură și făptură, pentru care pricină ne dărâmă Dumnezeu, ca pe unii ce stricăm templul lui Dumnezeu, când întinăm trupul în care locuiește Duhul, Cel ce are tot ce e propriu prin fire lui Dumnezeu-Tatăl, asemenea Celui Unul-Născut (I Cor. 3, 17)? Și cum ar fi adevărat ceea ce spune Mântuitorul: „De Mă iubește cineva pe Mine, cuvântul Meu va păzi și Tatăl Meu îl va iubi pe el și vom veni la el și Ne vom face locaș în el” (In 14, 23)? 191 De fapt, Duhul este Cel ce locuiește în noi și prin El credem că avem totodată pe Tatăl și pe Fiul, precum a spus iarăși și Ioan Evanghelistul: „În aceasta cunoaștem că rămânem întru El și El întru noi, că ne-a dat nouă din Duhul Său” (I In 4, 13). 192 Și cum s-ar numi peste tot Duhul al lui Dumnezeu, dacă nu este din El și în El după fire și de aceea Dumnezeu? Căci dacă, făptură fiind, cum zic aceia, este duh al lui Dumnezeu, n-ar fi nici o piedică să se numească și celelalte făpturi duhuri ale lui Dumnezeu. Căci ar fi și ele aceasta, dacă poate fi duh al lui Dumnezeu ființa creată. Și s-ar putea spune multe despre acestea, ca să se răstoarne nebuniile ereticilor. Dar o dată ce am vorbit destul despre ele, prin Duhul, în cartea Despre Sfânta Treime, vom renunța să mai spunem multe despre ele.
Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei – Comentariu la Evanghelia sfântului Ioan – Editura IBMBOR, 2000, pag. 108-111 (Traducere Preotul Profesor Dumitru Stăniloae)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 23.09.2011, 17:54:17
Savonarola Savonarola is offline
Banned
 
Data înregistrării: 12.08.2011
Locație: Bizanțul de dupa Bizanț
Religia: Ortodox
Mesaje: 341
Implicit Notele părintelui Stăniloae la fragmentul de mai sus

Citat:
185 Oamenii sunt născuți prin fire din trupuri animate de sufletul creat. Dar prin credință se nasc din Dumnezeu, dar nu din ființa Lui, ca Fiul Cel Unul-Născut, ci din harul Lui. Căci harul îi ridică la o stare unită cu a Fiului născut din ființa Tatălui, bucurându-se de bunătățile Lui. Chiar trupul lor devine mediu al trăirii și comunicării bunătăților dumnezeiești. Chiar în trup trăiesc calitatea de fii ai lui Dumnezeu. Trupul material e umplut cu un mare dar.

186 Ca să nu se creadă că și cei ce cred sunt născuți din Dumnezeu ca și Fiul Cel Unul-Născut, Evanghelistul precizează că această naștere le-a venit prin Fiul cel întrupat, deci nu sunt născuți, ca și El, din veci din Tatăl.

187 Nu direct din Tatăl vine nașterea din Dumnezeu a oamenilor, ci prin Fiul, prin iubirea fierbinte a lor față de El, deci prin alipirea la El. Se accentuează rolul mijlocitor al Fiului în această naștere a oamenilor din Dumnezeu, ca să se arate că ei nu sunt în aceeași treaptă cu El, deși se nasc din Tatăl. Numai pentru că se alipesc de Fiul, sunt puși și ei în relația de fii ai Tatălui, împărtășindu-se de ceea ce are din Tatăl Fiul Unul-Născut, în această calitate.

188 Aici se explică limpede pentru ce Duhul Sfânt nu purcede și de la Fiul. El este în Fiul Duh de Fiu, deci primit de la Tatăl ca Fiu. Acest Duh de Fiu avându-L Hristos și ca om, prin unitatea Sa de Persoană, îl dă și tuturor celor ce se unesc cu El, producând și în ei simțirea de fii ai Tatălui. Cei din Vechiul Testament erau cei ce aveau să fie pregătiți pentru a primi pe Hristos ca Fiul Tatălui și Duhul Lui de Fiu, Duh care avea să-i umple de bucuria iubirii filiale. Dar ei aveau încă sentimentul de robi față de Tatăl. Iar ei, neprimind pe Hristos, n-au primit nici Duhul Fiului, duhul înfierii. Oamenii care cred în Hristos sunt încadrați în relația Fiului plin de Duhul de Fiu cu Tatăl. Creația, cu voia ei, nu rămâne în afara relației afectuoase dintre Persoanele treimice. Numai cei ce nu voiesc rămân în afara acestei relații afectuoase, dar nu în afara puterii lui Dumnezeu cel în Treime.

189 Cei din Vechiul Testament au fost adoptați într-o umbră a filiației de către Dumnezeu, pentru că Fiul lui Dumnezeu nu Se făcuse Frate al nostru prin asumarea firii noastre umane, deci nici nu comunica Duhul Său de Fiu, cum o face, după întrupare, celor ce se unesc cu El prin credința că El este Fiul lui Dumnezeu. Poporul din Legea Veche era și el într-o legătură cu Dumnezeu cel personal, prin credința în El, spre deosebire de popoarele păgâne sau panteiste, care identificau pe Dumnezeu cu forțele naturii. Dar Dumnezeu nu venise în Vechiul Testament la oameni prin Fiul Său, ca să-i facă și pe ei fii în mod real. Ei percepeau pe Dumnezeu ca existență personală, deosebită în ființă prin faptele mai presus de fire pe care le săvârșea în favoarea lor. Prin ele se botezau și ei în Dumnezeu, sau în puterea Lui. Dar El rămânea încă departe și mai mult un Stăpân, iar ei, mai mult niște slugi care împlineau poruncile Lui. Prin tot ce făcea pentru ei mai presus de fire îi pregătea pentru venirea Lui deplină la ei, prin Fiul Său întrupat Căci în credința lor în Dumnezeu ca Persoană era implicată credința că El are o iubire față de un Fiu. Prin Fiul sau Cuvântul Lui, ca Cel prin Care s-au creat și se susțin toate, se săvârșeau faptele minunate în Vechiul Testament și El Se vestea pe Sine prin Prooroci că va veni ca om între ei, pentru a-i face fii ai Tatălui. Dar numai după ce El a luat firea omenească și i-a transmis și acesteia calitatea filială prin Duhul de Fiu ce Se odihnea în El ca Dumnezeu, a putut da o naștere nouă, de fii ai Tatălui, și celor ce s-au unit cu El prin credință. Nu poate deveni cineva fiu al cuiva fără să se nască din el. Cei ce s-au unit cu Hristos prin credință se nasc și ei din nou ca fii ai Tatălui, asemenea Fiului, dar nu venind din nou la existență, ci modificând-o pe cea pe care o au, și deci nu născându-se din ființa Tatălui, ci primind pe Duhul Lui, Care le înnoiește firea, le-o umple de puterile firii dumnezeiești, prin participare.

190 Două lucruri subliniem în acest text:

a) Nu putem avea Duhul de fii ai Tatălui dacă nu credem că Hristos cu Care ne unim este Fiul Tatălui și, ca atare, are Duhul de Fiu în El.

b) Nu numai prin har suntem înălțați la slava mai presus de firea creată, ci și ca cei ce avem pe Dumnezeu locuind în noi și suntem „în comuniune” cu Persoanele Sfintei Treimi, dar nu prin naștere din ființa Tatălui, ca Fiul Unul-Născut, sau prin purcederea din ea, ca Duhul Sfânt.


Ne întâlnim mereu cu taina persoanei. Avem pe Fiul lui Dumnezeu, Care, în unitatea Persoanei Lui, are și umanitatea, prin care Se unește cu noi. Persoana Fiului nu e în noi numai cu firea Lui omenească asumată, ci în întregimea Lui de persoană în Care ceea ce-i omenesc nu e despărțit de ceea ce-i dumnezeiesc.

191 Duhul Sfânt, locuind în cineva, îl face templu al lui Dumnezeu. Dar acela e totodată locaș al Tatălui și al Fiului. Căci Duhul nu e decât în cel unit cu Fiul, peste Care Se odihnește. Cel ce crede în Hristos, că e Fiul lui Dumnezeu și Tatăl și are pe Duhul odihnind în El, este locaș sau templu al Sfintei Treimi, întipărit de iubirea dintre Persoanele Sfintei Treimi și, ca atare, iubind și el pe Tatăl cu iubirea Fiului, peste Care se odihnește iubirea Tatălui, în Persoana Sfântului Duh.

192 Numai Duhul de Fiu al lui Hristos ne dă simțirea că avem pe Hristos ca Fiu în noi. Prin Duhul se naște în noi sensibilitatea pentru prezența Fiului Tatălui în noi.
Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei – Comentariu la Evanghelia sfântului Ioan – Editura IBMBOR, 2000, pag. 108-111 (Traducere Preotul Profesor Dumitru Stăniloae)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 23.09.2011, 18:11:57
Savonarola Savonarola is offline
Banned
 
Data înregistrării: 12.08.2011
Locație: Bizanțul de dupa Bizanț
Religia: Ortodox
Mesaje: 341
Implicit

Citat:
„Amin, amin zic ție, de nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu” (In 3, 3)

Nu în cele ce socotești, o, Nicodime, constă credința. Nu-ți ajunge cuvântul despre dreptate, nici nu vei arăta dreapta credință prin simple vorbe: „Căci nu tot cel ce- Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu cel din ceruri” (Mt. 7, 21). Iar voia Tatălui este ca omul să se facă părtaș al Sfântului Duh, născându-se din nou la o viață neobișnuită și nouă și să fie încă de pe pământ cetățean al cerului. Iar numind nașterea din nou naștere de sus, arată clar că Duhul este din ființa Tatălui, cum zice și despre Sine: „Eu sunt de sus” (In 16, 27). Iar preaînțeleptul Evanghelist zice despre El: „Cel ce vine de sus este deasupra tuturor” (In 3, 31), fapt despre care vom vorbi mai pe larg la timpul potrivit. 289

„Nicodim zise către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre cineva în pântecele maicii sale a doua oară și să se nască?” (In 3, 4)

Nicodim se dovedește prin acestea fiind om trupesc și, de aceea, neprimind nicidecum cele ale Duhului lui Dumnezeu. Căci socotește o nebunie această taină atât de înaltă și de strălucită. Auzind de nașterea duhovnicească de sus, își închipuie pântecele trupesc revenind la nașterea celor odată născuți; și vede cele dumnezeiești săvârșindu-se neurcând peste legea firii noastre. Și, neputând atinge cu cugetarea lui înălțimea învățăturii (lui Iisus), cade și e purtat în cele de jos. Căci, precum cele făcute, din pietre, odată înclinate prin lovituri mai puternice, pot fi iarăși îndreptate, așa socotesc că și mintea neînvățată, slăbind în dorința de o cunoaștere mai înaltă decât o ajută puterile, se reîntoarce la măsurile proprii ei în mod statornic și disprețuiește înțelegerea mai bună și mai înaltă. Aceasta pătimind-o căpetenia iudeilor, nu acceptă nașterea duhovnicească. 290

„Iisus a răspuns: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (In 3, 5)

Neînțelegând Nicodim cum se cuvenea ce vrea să însemne a se naște cineva de sus, Iisus îi înfățișează mai dezvelită cunoștința tainei, prin învățături mai limpezi. Domnul nostru Iisus Hristos a numit naștere de sus nașterea din nou din Duhul, înfățișând pe Duhul ca fiind ființa cea mai presus de toate și prin El făcându-ne părtași de firea dumnezeiască, făcând să rodească în noi pe Cel ce provine ființial din ea și, prin El și în El, reîntipărind în noi chipul frumuseții arhetipice și refăcându-ne spre înfierea dumnezeiască. 291 Astfel, am fost născuți din nou spre înnoirea vieții și recreați spre înfierea dumnezeiască. Dar Nicodim, neînțelegând așa nașterea ce va avea loc „de sus” și necugetând-o ca pe una ce va fi din nou, a socotit-o ca fiind cea prin trupuri. De aceea, căzând în gândurile care socotesc acea naștere imposibilă, s-a dovedit fără minte și lipsit de învățătură. Deci Mântuitorul îi prezintă ca unei minți mai slabe, în mod mai sensibil, trecerea la viața cea nouă și, înlăturând prin cuvânt acoperământul ce trebuia depărtat, spune în chip deschis: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” Căci deoarece omul e compus, fiind combinat din două componente, adică din trupul sensibil și din sufletul înțelegător, are nevoie pentru nașterea din nou de o tămăduire îndoită, după componentele arătate. Prin Duhul se sfințește duhul omului, iar prin apă, sfințită și ea, trupul. 292 Căci, precum întâlnindu-se cu flăcările focului apa vărsată în căldare își însușește căldura lui, la fel, prin lucrarea Duhului, apa sensibilă se preface într-o putere dumnezeiască și negrăită și sfințește pe cei care se scufundă în ea.

„Ceea ce este născut din trup, trup este; și ceea ce este născut din Duh, duh este” (In 3, 6)

Îl convinge prin altă rațiune să urce la o înțelegere mai înaltă, ca, auzind de nașterea duhovnicească, să nu cugete cu mintea la cele ale trupurilor. Căci precum, zice, în mod necesar cele născute din trupuri sunt trupuri, tot așa sunt duhuri cele născute din Duh. Căci cele a căror rațiune e diferită nu vor avea nici același mod al nașterii. Dar e de știut că ceea ce se naște din Duh numim duhul omului, 293 nu pentru că se naște din Duh după fire (aceasta e cu neputință), ci în înțelesul prim și cel mai vechi, pentru că prin El a fost chemat la existență ceea ce nu era, iar în înțelesul al doilea și în mod iconomic, pentru că prin El ne refacem după chipul lui Dumnezeu, întipărindu-ne trăsăturile Sale și dând înțelegerii noastre, ca să zic așa, calitatea Lui. 294 Așa socotesc că vei înțelege drept și spusa lui Pavel către unii: „Copiii mei, pentru care sufăr iarăși durerile nașterii, până ce va lua Hristos chip în voi” (Gal. 4, 19). Și iarăși: „Căci v-am născut în Hristos Iisus prin Evanghelie” (I Cor. 4, 15).

„Nu te mira că ți-am spus: Trebuie să vă nașteți de sus. Vântul suflă unde voiește și sunetul lui îl auzi, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul” (In 3, 7-8)

Virtutea învățătorului este să poată călăuzi mintea ascultătorilor în multe moduri și să se folosească de multe exemple și să aducă multe dovezi pentru cuvântul ce pare greu. Înfățișează chipul tainei prin pilde. Deci zice: Vântul acesta din lume și din aer suflă pretutindeni și, îndreptându-se unde voiește, își face cunoscută prezența numai prin faptul că bate, fiind ascuns de ochii tuturor; și se face cunoscut trupurilor numai prin unduiri subțiri, a căror simțire o produce lucrarea lui naturală. Așa înțelege, zice, și nașterea din nou din Duhul, călăuzit de pilde mici spre cele mari și înțelegând, prin folosirea rațiunii, ca dintr-un chip cele mai presus de simțiri.
Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei – Comentariu la Evanghelia sfântului Ioan – Editura IBMBOR, 2000, pag. 168-172 (Traducere Preotul Profesor Dumitru Stăniloae)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 23.09.2011, 18:24:26
Savonarola Savonarola is offline
Banned
 
Data înregistrării: 12.08.2011
Locație: Bizanțul de dupa Bizanț
Religia: Ortodox
Mesaje: 341
Implicit Notele părintelui Stăniloae la fragmentul de mai sus

Citat:
289 Iisus, văzând pe Nicodim că nu crede că El este Fiul lui Dumnezeu, îi spune că nu va putea crede aceasta de nu se va naște de sus, din Duhul Sfânt, dându-i să înțeleagă că Duhul Sfânt este din ființa Tatălui. Căci a fi „de sus” înseamnă a fi mai presus de creație, cum zice Iisus și despre Sine. Nicodim, neștiind de un Dumnezeu al iubirii, Care are un Fiu și un Duh prin Care lucrează asupra lumii, nu știa decât de o naștere din trupul purtător de un suflet despărțit de Dumnezeu. El, un om psihic, nu știa de o lucrare a Duhului în suflet și în trup, deci de putința unei renașteri din puterea Duhului. Duhul, venind în om, îl renaște în primul rând pentru că îl pune în legătură cu un Dumnezeu mai presus de legile repetate și închise ale lumii. Însăși cunoașterea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt îl ridică pe om din monotonia vieții în lume. Duhul îl face pe om să simtă că nu e închis în el însuși. Se simte plin de puterile lui Dumnezeu, prin care învinge monotonia vieții trupești și egoiste. Simte iubirea de Dumnezeu și de oameni. Trăiește în orizontul larg și în delicatețea iubirii lui Dumnezeu și a semenilor. Trăiește într-un plan superior și fericit.

290 Nicodim nu admitea că Dumnezeu cel mai presus de creație poate interveni, dând omului prin Duhul Sfânt o naștere spirituală, superioară celei trupești. El credea că toate rămân închise în legile cărora au fost supuse prin creație. Dumnezeu nu mai poate interveni în creație, ca să o ridice la un plan mai înalt. Deci nega prin aceasta și putința întrupării Fiului lui Dumnezeu, sau chiar existența unui Fiu al lui Dumnezeu și a Sfântului Duh ca Persoane dumnezeiești, deosebite de Tatăl, prin Care Dumnezeu poate lucra asupra creației. Iisus, spunând că trebuie să se nască cineva „de sus”, afirma că El și Duhul Său, dat omului de El, nu fac parte din lumea aceasta. Duhul este din ființa dumnezeiască, fiindcă este unit cu El, Care este de asemenea din ființa dumnezeiască a Tatălui.

291 A fi părtaș de firea dumnezeiască nu înseamnă a avea firea dumnezeiască. Căci a avea firea dumnezeiască înseamnă a o avea prin sine, prin naștere sau purcedere din Tatăl. A se împărtăși de ea înseamnă a avea numai puteri din ea. În acest sens „rodește” în Duhul, adică înseamnă că Duhul produce roadele Lui în om, sau puterile Duhului, unindu-se cu puterile omului, le fac pe acestea să rodească nu roade pur create, ci roade care au în ele și calități dumnezeiești. Prin aceasta omul se aseamănă în mod real cu Dumnezeu, așa cum a fost la început, arătând frumusețea dumnezeiască în sine, sau calitatea de fiu prin har al lui Dumnezeu. El a fost făcut astfel într-o asemănare cu Fiul lui Dumnezeu, printr-o unire cu El. Această calitate i-a readus-o Fiul, întrupându-Se, prin aceea că a întipărit în primul rând în Sine ca om calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, ca s-o transmită și celor ce se unesc prin credință cu El.

292 Nu se poate despărți omul în suflet și trup. Plăcerea și durerea trupului e simțită și de suflet. Curățenia lui, la fel. Dar și invers, bucuriile sufletului și curăția gândurilor lui sunt simțite și în trup. Dar nici materia în general nu rămâne total despărțită de puterea dumnezeiască. Prin apa sfințită se sfințește omul întreg: suflet și trup. Duhul Sfânt nu lucrează fără mijlocirea unei materii, a unui gest, a unui cuvânt sonor. Și nu lucrează asupra sufletului fără să lucreze și asupra trupului. E o mare taină legătura între suflet și trup, între lucrarea dumnezeiască și cele materiale.

293 Duhul omului s-ar putea să fie mintea omului ca vârf al sufletului, pătrunsă de puterea Sfântului Duh și, prin aceasta, devenită o putere ce cunoaște pe Dumnezeu prin experiență și, deci, și prin simțire și iubire.

294 Sfântul Duh produce înălțarea omului, refăcând în el chipul tot mai deplin al lui Hristos. Părinții deduc din hristologie înduhovnicirea omului. Nu ne naștem din Duhul Sfânt, în sensul că ne-am însuși ființa Lui dumnezeiască, cum Se naște Fiul din Tatăl, ci în înțelesul că, după ce-am fost creați prin El, cu Duhul Fiului, după întruparea Fiului primim din nou Duhul Acestuia, ceea ce ne întipărește iarăși chipul Acestuia de fii ai Tatălui prin har. Câștigăm prin aceasta calitatea de fii iubitori ai Tatălui, simțind totodată cu bucurie iubirea Tatălui, și iubirea lui Hristos de Frate al nostru, și voința de a trăi o viață dedicată Lor, o viață curățită de egoism, de porniri inferioare, de tot ce e lipsit de delicatețe, asemenea lui Hristos. Cine se naște din trup este trup, deci supus corupției și morții cu trupul. Căci, deși omul acesta se naște și din suflet, fără puterea Duhului Sfânt în el, sufletul, cu toate că organizează materia în trup, fiind închis în trup, e prea mult copleșit de plăcerile trupești și stăpânit de o „rațiune” ce le caută numai pe acestea. E un „psihic” ieșit din legătura cu Dumnezeu prin păcatul strămoșesc. Acest suflet nu poate opri materia trupului de la corupere și moarte. Dumnezeu a creat și materia, din care se constituie trupul, și universul material, din care sufletul organizează trupul și în care se vede măreția lui Dumnezeu. Dar fără Duhul lui Dumnezeu materia trupului și a universului nu se poate reține de la procesele transformărilor, de care sunt legate coruperea și moartea. Cei necredincioși văd în trup și în universul material numai un proces natural, socotindu-l existent prin el însuși. Dumnezeu a făcut materia universului și trupul constituit din ea cu frumusețea lor vizibilă, în trup văzând armonia spiritului omenesc, și în univers, minunăția bogată a lucrării lui Dumnezeu. Dar fără Duhul dumnezeiesc în ele, trupul și universul material nu pot scăpa de procesele coruperii, iar omul individual, de moarte. Când Duhul necreat Se află însă în sufletul omului, El copleșește aceste procese, căci copleșește plăcerile produse de legătura sufletului numai cu materia. Trupul omului se umple de lumina spirituală, care era destinată să copleșească tot universul material, lăsând să se vadă numai frumusețea curată și profunzimea lor în Duhul dumnezeiesc. Odată căzut, omul, născându-se dintr-un trup organizat de un suflet lipsit de Duhul dumnezeiesc, se naște numai ca un trup doritor de plăceri materiale.

Dumnezeu-Cuvântul unit cu Duhul Sfânt a curățit de plăcerile trupești trupul sau umanitatea pe care Și-a asumat-o din Fecioara curată - în parte creată din nou, ca Adam, în parte născută din umanitatea anterioară, deci unită cu ea. El se face ipostasul unui trup născut din Duhul, al unei umanități înduhovnicite, dar nelipsite de slăbiciunile nepăcătoase de după păcat, pe care trebuie să le învingă El însuși ca om. Dacă la conceperea din Fecioara începe să-Și formeze umanitatea proprie din Duhul Sfânt, pe Care Îl avea ca împreună-ipostas din Tatăl; la Botezul Său de către Ioan, Își însușește Duhul Sfânt ca om, pentru a-L comunica celorlalți oameni printr-o nouă naștere. El se botează ca primul nou Adam în numele fraților Săi, ca apoi să-i boteze, prin Apostoli și urmașii lor, și pe ei, cum spune Sfântul Ioan Botezătorul: „Cel ce m-a trimis să botez, Acela mi-a spus: Peste Care vei vedea Duhul pogorând în chip de porumb, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt” (In 1, 33).

Dar cât rămâne omul pe pământ, chiar de se naște a doua oară din Duh, nu scapă decât virtual de moarte. Nemurirea omului cu trupul se va face la învierea de obște. Chiar Hristos rămâne pe pământ muritor cu trupul, pentru a putea muri ca jertfă pentru noi. Dar copleșirea virtuală a morții Lui trupești de lumina Duhului a arătat-o anticipat pe Tabor, ca ucenicii să nu fie clintiți din această nădejde nici când Îl vor vedea murind pe cruce. De aceea le vorbește Iisus de răstignirea Lui înainte de Schimbarea la Față, ca, văzându-L copleșit de lumină pe Tabor, să știe că moartea cu trupul va fi învinsă.

Astfel, Duhul este Cel care face trupul viu în mod virtual, pentru a-l învia actual după această viață. El este „Domnul de viață Făcătorul”. Dar pentru deplinul rod al lucrării Duhului în noi trebuie să conlucrăm și noi cu El pe pământ, cum a lucrat și Hristos ca om. Trebuie să ne înduhovnicim viața, copleșind tot mai mult atracția spre plăcerile trupești și umplându-ne de lumina curăției. Să creștem ca cei născuți a doua oară din Duhul, după pilda lui Hristos.
Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei – Comentariu la Evanghelia sfântului Ioan – Editura IBMBOR, 2000, pag. 169-172 (Traducere Preotul Profesor Dumitru Stăniloae)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 30.09.2011, 22:18:31
oana72
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Pretioase postarile tale!
Multumim.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 30.09.2011, 22:41:51
Savonarola Savonarola is offline
Banned
 
Data înregistrării: 12.08.2011
Locație: Bizanțul de dupa Bizanț
Religia: Ortodox
Mesaje: 341
Implicit

Prețioase cu adevărat sunt harul lui Dumnezeu, opera sfântului Chiril al Alexandriei și opera și jertfa de traducător a părintelui de vrednică pomenire Dumitru Stăniloae. Eu pe părintele Dumitru Stăniloae îl consider, dintr-un anumit punct de vedere, și sunt sigur că nu doar eu, adevăratul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Opera sa este de valoare inestimabilă și trebuie cu orice preț răspândită, asimilată și pusă în practică pentru ca ortodocșii, și nu doar ei dar ei în principal, să scoată comori spirituale din ei prin călăuzirea părintelui Stăniloae și a Sfântului Duh. Practic opera din care am citat este extrem de valoroasă nu doar fiind opera unui sfânt părinte precum Chiril, dar și prin notele și comentariile părintelui Stăniloae, ele însele constituind în sine o operă. Practic sunt două opere într-o singură carte.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 30.09.2011, 23:09:18
oana72
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Savonarola Vezi mesajul
Prețioase cu adevărat sunt harul lui Dumnezeu, opera sfântului Chiril al Alexandriei și opera și jertfa de traducător a părintelui de vrednică pomenire Dumitru Stăniloae. Eu pe părintele Dumitru Stăniloae îl consider, dintr-un anumit punct de vedere, și sunt sigur că nu doar eu, adevăratul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Opera sa este de valoare inestimabilă și trebuie cu orice preț răspândită, asimilată și pusă în practică pentru ca ortodocșii, și nu doar ei dar ei în principal, să scoată comori spirituale din ei prin călăuzirea părintelui Stăniloae și a Sfântului Duh. Practic opera din care am citat este extrem de valoroasă nu doar fiind opera unui sfânt părinte precum Chiril, dar și prin notele și comentariile părintelui Stăniloae, ele însele constituind în sine o operă. Practic sunt două opere într-o singură carte.
Se vorbeste prea putin despre Parintele Staniloaie... Este un sfant, pentru mine este cel mai mare teolog contemporan. Am fost foarte impresionata ca l-am vazut pictat in manastirea Lainici.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 01.08.2012, 10:06:40
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit Mergi înapoia mea, că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu ci cele ale oamenilor

Citat:
În prealabil postat de iustin10
Intradevar se da multa importanta actului de cult ,cand de fapt,cum bine observi,aceasta e doar nasterea in Hristos,care trebuie sa fie urmata de viata in Hristos.

Doar cine nu stie aceasta ,chiar daca e ortodox , poate cadea in capcana ca a botezat copilul intr-o duminica,si ,cu asta ,si-a facut datoria ,pina la inmormantare,cand iar trebuie sa treaca pe la popa

Aceasta abordare e intens negata de preotii ortodocsi, care stiu si spun mereu ,chiar si in predica de dupa botez,ca acesta e doar inceputul vietii spirituale.

Doar unii credinciosi mai naivi cred asta,dar pozitia BO e diametral opusa
Îmi cer iertare, iustin10, dar am senzația că pur și simplu trăiți într-o realitate paralelă, de fapt este chiar o convingere nu doar o senzație. Sensul botezului este nașterea din Sfântul Spirit, nașterea spirituală a omului prin harul lui Christos. Nu știu ce abordări ați văzut dumneavoastră însă știu ce abordări am văzut și văd eu. Din practica bisericii de fiecare zi ceea ce se vede este că în esență tocmai acest aspect al nașterii spirituale autentice este cel care este călcat în picioare în bor în fiecare zi. Altfel nu aș putea să îmi explic degringolada spirituală existentă în societatea românească și pe care am văzut-o și o văd în fiecare zi. Oamenilor pur și simplu nu le pasă de Christos, de Dumnezeu, de evanghelie, de viață spirituală, de adevăr, de nimic aproape din ceea ce este esențial. Și asta se poate vedea în fiecare zi. Și se vede al naibii de bine. Oamenii sunt pur și simplu interesați de cu totul altceva. Christos este și astăzi la marginea societății, așa zișii creștini ortodocși și azi, poate mai mult ca niciodată, sunt extrem de indiferenți față de Christos, față de Spirit, față de adevăr, față de a'o autentică viață spirituală și morală. Dumneavoastră pur și simplu trăiți într-o realitate paralelă, într-o MINCIUNĂ paralelă cu adevărul.

A ține cont de viața spirituală nu se face doar din gură, domnule iustin10, domnule pretins ortodox care nici măcar nu îți delcari religia. Se face prin fapte de fiecare zi, printr-o grijă și insistență zilnică, săptămânală, anuală, toată viața. Deci PRIN FAPTE. Doar a spune anumite vorbe nu doar că nu au aproape nici o valoare, dar mai mult chiar acest comportament este cel care, sub masca unei așa zise bune voințe, ascunde chiar lipsa de responsabilitate atât a clericilor cât și a mirenilor față de viața spirituală autentică, față de nașterea ei și față de creșterea și dezvoltarea ei.

Citat:
În prealabil postat de iustin10
Ma mira ca si tu crezi acelasi lucru naiv,si il folosesti ca argument,ca si cum chiar ai crede in el. Toti crestinii stiu ca Botezul in Hristos este doar nasterea omului cel nou in Hristos,deci cum ai putut crede ca BO crede altceva?
Văd că aberați în continaure, domnule iustin10. Dacă botezul este nașterea omului cel nou în Christos așa cum susțineți, atunci cum explicați domnule atâta realitate care vă contrazice? Cum poți, domnule, să fii de atâta rea-credință sau de atâta ignoranță? Cum nu vezi că realitatea întreagă te contrazice? Păi dacă lucrurile stau așa cum spui dumneata atunci de ce nu se mai și vede așa zisa naștere din nou? Nu îți dai seama că dumneata contrazici toată Scriptura și toată Tradiția Sfântă a Bisericii? Te rog, trezește-te la realitate, din "beție", și nu mai abera împotriva realității, domnule iustin10.

Citat:
În prealabil postat de iustin10
E propria ta interpreatare ca se da mai multa atentie actului botezului, sprijinita pe ignoranta unor naivi practicanti ortodocsi
E propria mea interpretare? Este dovada de fiecare zi a realității pe care o contești fără absolut nici un drept și fără nici un argument. De fapt se vede foarte clar că numai ritualurile formaliste contează pentru marea majoritate a așa zișilor credincioși ortodocși. Formele, imaginea, aparențele, strălucirile exterioare, nu viața spirituală autentică. Dacă ar mai conta și viața spirituală, asta s-ar mai și vedea, dar dumneata negi cu obstinație realitatea, sau poate pur și simplu ești lipsit de un adevărat discernământ spiritual.

Citat:
În prealabil postat de iustin10
Dar de fapt e o fortare sirerata. Prin ea vrei sa diminuezi importanta tainei Botezului, tocmai pentru ca ea duce la astfel de interpetari naive. Logica ta e stramba.
Logica mea e strâmbă? Păi realitatea este că voi nu aveți nici o logică, sunteți cu totul împotriva logicii Sfintei SCripturi și a Sfintei Tradiții. Voi nici măcar logică strâmbă nu puteți avea, de vreme ce sunteți cvasi complet în afara logicii Sfintei Tradiții a Bisericii. Ați călcat în picioare Sfânta Tradiție pentru a vă pune în loc tradițiile voastre omenești, strămoșești.

Citat:
În prealabil postat de iustin10
Deci doar Taina Botezului asigura nasterea catre viata in Hristos,pentru cei care raman ai lui Hristos.Pentru cecilalti ,Botezul e doar o asteptare ontinua a Domnului,care sta la usa si bate,pina ce acestia se vor intoarce
Domnule, dă-mi voie să îți spun că ești într-o confuzie continuă și neîntreruptă. De asemenea, cum am mai văzut, nu ești în stare să aduci nici măcar un argument din Scriptură sau din Tradiție prin care să îți susții opiniile eronate. Paradigma Bisericii este cu totul alta decât aceea pe care o subînțelegi dumneata. Voi pur și simplu ați schimbat toată ordinea firească a lucrurilor, ați aruncat la gunoi Sfânta Tradiție pentru tradițiile voastre mincinoase, omenești, ați ajuns "să puneți carul înaintea boilor" și să vă mai și lăudați că ați fi mari înțelepți.

Citat:
În prealabil postat de iustin10
De aceea ,daca Botezul a fost facut cum trebuie,macar pentru credinta parintilor si a nasilor, orice suflet pierdut, poate pina la final se va intoarce la Dumnezeu
Poate da sau poate nu. Exact asta este ceea ce ascunde lipsa evidentă de responsabilitate față de lucrurile sfinte și față de viața spirituală.

Citat:
În prealabil postat de iustin10
Taina devine esentiala,chiar daca 90% din cei botezat ulterior ,o perioada a vietii lor,il parasesc pe Hristos.
Domnul iustin10, Taina nu devine esențială ci este esențială. Pe de altă parte, paradigma pe care o invocați dumneavoastră nu este o paradigmă autentică a Bisericii. Este paradigma voastră omenească, este paradigma inventată de voi, care ați aruncat la gunoi Sfânta Tradiție pentru tradițiile voastre omenești. Este lipsa de conștiință și de responsabilitate spirituală mascată sub așa zisa voastră bunăvoință. Sub chipul înțelepciunii voastre prefăcute și false se ascunde profunda dumneavoastră ingoranță și lipsă de responsabilitate. Și văd că mai și încercați să vă justificați. Ceea ce dumneavoastră promovați, pe baza tradițiilor inventate de voi, cei lumești, este ceea ce stă la temelia falimentului spiritual absolut evident al societății românești așa zis ortodoxe.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 02.08.2012, 00:42:51
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Decebal, trecind peste modul in care te adresezi colegilor de forum (mod pe care nu il calific deoarece vorbeste de la sine), iti propun sa iti precizezi pozitia, daca binevoiesti, fata de urmatoarea intrebare: ce intelegem prin "Omul launtric" si cum se manifesta acesta in comportamentul crestinului (de pilda in vorbire)?
Adaug, fortind pesemne bunavointa ta, si alte linii tematice care sunt proprii gandirii patristice.
Experiente, cuvinte, file din Sfanta Traditie, asadar din viata indumnezeita a Sfintilor Parinti pe care i-ai amintit in vehementele tale interventii pe diverse topicuri:
- care este preocuparea de capatii a oamenilor duhovnicesti? (ce loc crezi ca ocupa rugaciunea?)
- care sunt faptele bune ale crestinului (impreuna, desigur, cu milostenia, fie si materiala): cumva scrutarea aproapelui cu ochiul critic? cumva cercetarea "dreapta" si manioasa a ierarhilor? cumva osindirea, bestelirea, insultele verbale la adresa preotilor?
- cine stie masura vredniciei unui crestin? Oare aproapele, mai intai?... Pentru asta e pus un crestin langa alt crestin? Sa il scruteze neincetat precum gardienii ii scruteaza pe intemnitati prin vizeta? Oare Biserica e o mare puscarie in care unii (gardienii, pastratorii ordinii) se ocupa de administrarea politieneasca a altora?
- Iti amintesti oare din lecturile tale despre Sfantul Siluan ca masura Sfantului a fost inteleasa de cei mai multi dintre parintii athoniti abia dupa trecerea Sfantului la Domnul?...

Si daca i-ai tot pomenit pe Sfantul Grigorie Palama si pe Sfantul Siluan, oare te numeri, prin modul in care te comporti aici pe forum, printre crestinii care traiesc in duhul acelor oameni? Ai cumva asemanari cu alti urmasi ai Sfintilor, de pilda cu Parintele Sofronie Saharov, cu Parintele Rafail Noica?
Aceeasi intrebare in legatura cu Sfantul Serafim din Sarov, pe care de asemenea l-ai pomenit: socoti oare ca ai duhul blandetii si iubirii de oameni pe care il avea Sfantul?

Oare sesizezi vreo nota discordanta, cat de mica, intre atitudinea ta afectiva (inclinatia inimii, care poate fi spre dragoste si apropiere sau spre respingere si indepartare, pana la ura) fata de semeni, atat cat se vede aici pe forum, si sfintii pe care ii folosesti ca instrumente pentru sustinerea (re)sentimentelor tale?

Iti recomand o miscare, fie si momentana, cu rol de exercitiu experimental, a privirii: nu doar in jurul tau (unde ne aflam noi, pacatosii si nevrednicii, domnii si domnosii - parca asa ziceai) ci si in tine insuti, acolo unde, dincolo de amintiri din lecturile despre sfinti si Biserica se mai afla, constatam tot mai vizibil, si altceva.

In fine, daca totusi nu vei gasi ca e potrivit sa acorzi atentie propunerilor mele, imi ramane sa amintesc, in ultima instanta, "doar" Roadele Duhului, Decebal...

Roadele Duhului, crestine!...
Unde sunt aceste fructe dulci?

(Ca mie unuia mi s-au strepezit dintii de la potopul de agurida pe care il tot reversi pe forum, cand asupra unuia, cand asupra altuia, peste tot...)

Bun lucru sa aduci in dezbatere anumite nuante, fie si cu o finalitate corectiva, de optimizare, precum dealtfel se si vede ca razbate, ca intentie cel putin, din postarile tale.
Insa modul in care o faci, mie imi pare mai degraba a fi autosabotarea propriilor intentii.
Tonul face muzica, Decebal!...

Last edited by ioan cezar; 02.08.2012 at 00:54:07.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Duhul Sfant este irezistibil ? Mihnea Dragomir Dogmatica 28 15.04.2024 00:10:09
Rugaciunea catre Duhul Sfant Profetul de carton Dogmatica 16 11.06.2012 15:02:47
Te incalzeste Duhul Sfant? mihaiB Generalitati 1 20.02.2012 08:03:29
Botezul cu Duhul Sfant !!! petrut-angel Secte si culte 33 25.10.2010 20:02:33
Hristos mantuieste, Duhul Sfant desavarseste Florin-Ionut Rusaliile 16 05.06.2010 13:09:07