|
#1
|
|||
|
|||
Semințe filocalice
Făptură prea mică, voiești să afli viața?
Ține în tine credința și smerenia, căci prin ele afli mila, ajutorul și cuvintele grăite în inimă de Dumnezeu, dar și pe Cel Care te păzește întru ascuns și rămâne cu tine la arătare. Voiești să le dobândești pe acestea, care sunt cuvântări ale vieții? Umblă cu simplitate și nu întru cunoștință înaintea lui Dumnezeu. Că simplității îi urmează credința, iar subțirimii și disputei gândurilor îi urmează părerea de sine. Și acesteia îi urmează depărtarea de Dumnezeu. Când vei veni înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune, fă-te ca o furnică... Sfântul Isaac Sirul - Cuvinte despre sfintele nevoințe Volumul X - Filocalia, Cuvântul XIX Last edited by Ioan_Cezar; 03.06.2015 at 02:14:38. |
#2
|
|||
|
|||
Mântuitorul - prin cuvintele "la Tatăl meu, multe lăcașuri sunt" - S-a gândit la o seamă de măsuri ale minții, la felurite daruri duhovnicești de care se bucură oamenii după măsura minții fiecăruia.
Căci Domnul nu a zis: multe sunt lăcașurile după felurimea locurilor, ci după treptele darurilor. * Noi suntem foarte risipiți și împrăștiați, precum oglinda care s-a spart și oglindește realitatea în bucăți - dar toate acestea sunt până ce puterea lui Dumnezeu ne va aduna și uni iar, încât chipul lui Dumnezeu să Se oglindească întocmai și să se vadă (în noi). (Starețul Tadei - "Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața" pp.142, 144) |
#3
|
||||
|
||||
"7. Daca cele cinci simturi ale sufletului primesc darul cel de sus si sfintenia Duhului, sunt cu adevarat fecioare intelepte, pentru ca au primit intelepciunea cea de sus, care vine de la har. Iar daca raman la firea lor, se arata nesabuite si fiice ale lumii acesteia pentru ca nu s-au dezbracat de duhul lumii, chiar daca vor sa para prin vorbe si prin infatisare ca sunt miresele Mirelui.
Ca dupa cum sufletele care sunt cu totul atasate Domnului, catre El le este cugetul, Lui I se roaga, intru poruncile Lui umbla si numai pe Domnul Il iubesc; tot asa se intampla si cu sufletele, care iubesc lumea si vor sa traiasca din plin viata pe pamant: la aceasta le este mintea si dupa legile ei se poarta, ele nici nu pot fi intoarse, de Duhul catre gandul cel bun. De aceea, trebuie ca acel lucru strain de firea noastra - ma refer la harul cel ceresc - sa se uneasca si sa se contopeasca cu firea noastra, pentru ca sa putem intra cu Domnul in camara de nunta cea cereasca si sa dobandim mantuirea vesnica." Sf. Macarie Egipteanul - Omilia IV - Pag. 101 PSB34
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#4
|
|||
|
|||
Forumul nostru nu duce lipsă de postări în "duh filocalic", mulți dintre forumiști aducînd statornic frumoase, minunate cuvinte ale Bătrânilor (îmbunătățiți). Sunt topice întregi centrate pe aducerea la cunoștință a înțelepciunii Părinților, avem din fericire mii de citate care ne mângâie, ne apostrofează, ne trezesc, ne înviorează sau pur și simplu ne încântă.
Care să fie atunci rostul acestui nou topic? Întrucât nu ducem lipsă de cuvinte duhovnicești dintre cele mai alese. * Eu trăiesc cu impresia că, din motive deocamdată puțin pricepute, suntem oarecum temători față de termenul "filocalic" și tot ce implică acesta. Dacă nu mă înșel prea tare, atunci când cineva pomenește Filocalia, se lasă așa un aer de respect oarecum paralizant și plutește un oarece duh de teamă față de cărțile care alcătuiesc Filocalia. Motivul invocat adeseori pe forum este că aceste cărți sunt "prea grele", sunt pentru "avansați" și, nu-i așa, ele nu se citesc fără binecuvântarea duhovnicului (similar cu psalmii). Deși preoții noștri recomandă insistent să citim cărțile ziditoare de suflet, iar nu prostiile și stricăciunile lumești. Mărturisesc că această atitudine mă amuză și totodată mă înfurie. Mă amuză pentru că înțeleg în parte de unde se trage reținerea multora față de Filocalie: din copilării... Din spirit școlăresc, din obediență naivă (nu din binecuvântată ascultare) și, până la un punct fermecătoare. Mă înfurie pentru că astfel se menține în jurul Filocaliei un aer de respect fals, unul "special", care o îndepărtează în loc să ne-o apropie. Dar ce este, oare, Filocalia? Ce înțelegem prin duhul filocalic? Și ce raporturi avem noi, creștinii, cu acest duh? Am ales titlul "semințe filocalice" tocmai pentru a face un exercițiu de obișnuire cu duhul și textele cele mai firești din Cultura Bisericii, fără de care un creștin rămâne într-o înțelegere minoră a vieții creștinești și riscă să rătăcească lesne în tot soiul de fundături și cărări străine. Să nu ne temem de Filocalia! Duhul ei îl găsim în orice cuvânt al unui creștin îmbunătățit. Nu doar la sfinții din veacurile apuse ci, firesc, la mulți dintre creștinii contemporani cu noi. http://www.librariaortodoxia.ro/cart...a-duhului_2078 https://www.youtube.com/watch?v=Ed0hKKonvRA Filocalia nu este o colecție de cărți vechi, bune pentru călugări sau doctori în teologie. Ci este aerul însuși al vieții noastre de credință în tot ce are aceasta mai curat și mai luminos. Să îndrăznim așadar să respirăm cu încredere! Last edited by Ioan_Cezar; 03.06.2015 at 02:19:55. |
#5
|
|||
|
|||
...acoperământul lui Dumnezeu și purtarea Lui de grijă înconjoară pe toți oamenii.
Dar nu e văzută decât de cei ce s-au curățit pe ei înșiși de tot păcatul și au neîncetat cugetarea lor în Dumnezeu și numai în El. Cu deosebire li se arată acestora purtarea de grijă a lui Dumnezeu atunci când ei ajung într-o mare ispită pentru Dumnezeu. Atunci o simt pe aceasta ca și când ar vedea-o cu ochii trupești; și fiecare, pe măsura și pricina ispitei ce i-a venit. Ea se arată atunci ca să dea bărbăție celor ce se luptă, cum s-a întâmplat cu Iacov, cu Isus al lui Navi, cu cei trei tineri, cu Petru și cu ceilalți sfinți, cărora li S-a arătat Dumnezeu în oarecare chip omenesc, făcîndu-i îndrăzneți și sprijinindu-i în credință. (Filocalia 10, Cuvântul 5, pag. 46 - Sfântul Isaac Sirul) |
#6
|
||||
|
||||
Credinta si frica de Dumnezeu si pazirea poruncilor Lui ne rasplatesc pe masura curatirii noastre. Caci in masura in care ne curatim, ne ridicam de la frica de Dumnezeu la dragostea de El, si inaintand ne mutam, asa zicand, de la frica la iubirea lui Dumnezeu. Si atunci auzim cuvantul Lui: Cel ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste.
Si asa adaugam nevointe peste nevointe pentru a ne arata iubirea prin fapte. Iar intamplandu-se aceasta El insusi ne iubeste, precum a fagaduit. Iar iubindu-ne, ne iubeste si Tatal sau la fel, venind inainte Duhul, care impodobeste casa noastra, ca prin intalnirea ipostasurilor in noi sa ne facem locas al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Filocalia Vol. 6 - Sf. Simeon Noul Teolog
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#7
|
|||
|
|||
"Cel ce dorește să stea de vorbă cu Hristos iubește singurătatea; iar cel căruia îi place să fie lăsat cu cei mulți e prieten al lumii.
De iubești pocăința, iubește și liniștea! Căci în afară de liniște, nu se desăvârșește pocăința. Iar de ți se împotrivește cineva prin cuvânt în privința aceasta, nu te sfădi cu el. De iubești liniștea, maica pocăinței, iubește cu plăcere și mica păgubire a sufletului și defăimările și nedreptățile ce-ți vin de pe urma ei. Căci fără această pregătire, nu vei putea viețui în liniște, cu libertate și netulburat. Iubirea liniștii este unită cu o așteptare neîncetată a morții." (Filocalia 10, Sfântul Isaac Sirul, Cuvântul XXXIV) |
#8
|
|||
|
|||
http://filocalia.ro/
"Oamenii se socotesc rationali însa pe nedrept, caci nu sunt rationali. Unii au învatat cuvintele si cartile vechilor întelepti. Dar rationali sunt numai aceia care au sufletul rational, pot sa deosebeasca ce este binele si ce este raul, se feresc de cele rele si vatamatoare sufletului si toata grija o au spre cele bune si folositoare sufletului; iar acestea le savârsesc cu multa multumire catre Dumnezeu. Numai acestia trebuie sa se numeasca rationali." (Sfantul Antonie cel Mare) |
#9
|
|||
|
|||
"Când, dintre doi ucenici, unul împlinește voia, în aparență nesocotită, a dascălului, iar altul nu, conducîndu-se după propria lui judecată, primul se folosește iar al doilea se păgubește."
Citează Sfântul Teofan Zăvorâtul, din Scara (cuv. 4, punctul 108) în "Viața lăuntrică". Și continuă: "De aceea, regula generală a tuturor sfinților este că cine trăiește după capul său, acela trăiește fără folos. Chiar de-ar face bine ceea ce face, nici în această situație conștiința nu-i poate fi împăcată. Va avea o permanentă nehotărâre și tulburare și, ce-i mai important, starea lăuntrică a voii proprii rămâne aceeași. Fă așadar totul cu sfătuire! Fără sfat ești ca o curte fără gard." ("Viața lăuntrică", pag. 67) * Poate că în timpurile noastre, când suntem încurajați din pruncie să fim autonomi și plini de inițiativă, până dincolo, deseori, de limita fină care ne separă de rebeliunea propriu-zisă, această cerință a ascultării este cel mai greu de îndeplinit. Îmi pare că noi ne temem foarte să lăsăm frâul vieții noastre în mâna altuia, fie și în privința vieții de credință. Avem, ca să zic așa, o patimă a controlului personal asupra a tot și a toate. Deși, mai devreme sau mai târziu ne simțim invariabil furați, jefuiți, trădați...Hotărârea noastră ca lucrurile să meargă aici, pe pământ, așa cum ni se pare fiecăruia că e bine, pare totală. Ne temem foarte mult să nu devenim "copil obedient", ipostază valorizată negativ în cultura noastră lumească. Și cum oare să trăiască omul în lumea de azi fiind în același timp și ascultător de duhovnic, până la totală anulare a voii proprii, și totodată autonom și personal în nenumăratele relații cu lumea, în lume?... Ni se cere, aparent, o flexibilitate peste măsura omului. Dar ascultarea le rezolvă pe toate, se pare. Dinlăuntrul ascultării se vede totul altfel decât de pe margine... Fericit cel ce se poate goli pe sine de voia proprie, în toate privințele, prin ascultare de duhovnic și de frații îmbunătățiți! Acest om cunoaște pacea și odihna și gustă din toate bunătățile Cerului încă de pe pământ. Nici un neajuns nu îl doboară, nici un necaz nu îl copleșește, întrucât dragostea pe care o probează și călește prin ascultare acoperă totul, resemnifică și învie. Și, nu în ultimul rând, acest om se simte (și este!) cu adevărat liber. * Oare noi cei de azi mai cunoaștem cu adevărat forța și sensul unei binecuvântări primite în ascultare? Last edited by Ioan_Cezar; 03.06.2015 at 02:12:14. |
#10
|
||||
|
||||
Apoftegme ale Părintelui Paisie Aghioritul Începătorului, copilului mic și celui foarte sensibil Dumnezeu nu le îngăduie să se vadă bine pe ei înșiși, fiindcă vor cădea în deznădejde. * Creștinii în vechime aveau mai multă evlavie față de anafură decât au astăzi monahii față de Sfânta Împărtășanie. * Când nu simțim mângâiere la rugăciune și bucurie, precum copilul care aleargă în brațele maicii lui, atunci fie am rănit pe cineva cu comportamentul și asprimea noastră, fie avem mândrie. * Mult îl ajută pe monah pustia, fiindcă îl ferește de ispite. Viața în pustie este simplă și monahul poate să se predea în întregime celor duhovnicești. * Omul care are smerenie, chiar de se va abate uneori, îl acoperă harul lui Dumnezeu, în timp ce unul mândru este ca o cârmă stricată care întotdeauna o cotește strâmb sau ca un fierăstrău ascuțit numai într-o singură parte. * Când cineva s-a îndulcit la rugăciune, nu mai vrea să iasă din chilia lui. Atunci rugăciunea nu obosește, ci odihnește. Când însă noi nu vrem să ieșim din coliba noastră, dar, din dragoste, ieșim și jertfim liniștea noastră de dragul vreunui frate, atunci Dumnezeu vede dragostea noastră și ne umple de har. * Să ne purtăm cu simplitate față de ceilalți și să primim observațiile simplu. Când cineva umblă cu simplitate și cu gânduri bune se bucură atunci când îl ceartă cineva. * Să ai tot timpul o carte deschisă pe masă, ca să nu afle diavolul prilej să-ți strecoare gânduri. * În viața călugărească tot binele constă în faptul că se curăță gândurile, fiindcă aici cineva vede și ascultă numai lucruri bune. * Puțină meditație și multă rugăciune. În rugăciune și la slujbe trebuie să participăm cu toată inima noastră. * Odată mi s-a arătat satana și mi-a zis : „Eu sunt Hristos, închină-te mie”. I-am răspuns : „Eu întotdeauna mă închin lui Hristos. Și dacă erai Hristos, nu mi-ai fi cerut să mă închin ție”. * Monahii trebuie să aibă evlavie în mod special la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, fiindcă, așa cum Preacurata a intrat în Sfânta Sfintelor, la fel și monahii intră, odată cu tunderea lor, în viața cea sfântă a petrecerii monahicești.*** Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte, 2011
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|