Sarutarea icoanelor

Dupa parerea mea este un act de smerenie, sa saruti icoana, crucea.
Dar daca esti ortodox, Bunl, cum de te mai intrebi de ce se saruta icoanele. Tu nu stii ca asa se face?!? Oricum, este traditia noastra cu care ne-am nascut si pe care au respectat-o multe generatii inaintea noastra.

[7th_Brigade_TzHL]

Si la evrei:
- se saruta zidul plangerii
- se saruta sulul torei
si cred ca toti oamenii sunt de acord ca aceste manifestari de respect, nu anuleaza porunca a doua din decalog.

Eu cred ca e posibil ca si Iisus in timp ce traia in Tara Sfanta sa fi sarutat sulul torei pentru ca asha era traditia.

Daca ar fi sa fac o comparatie, am auzit ca in bisericile neoprotestante de exemplu cand se citeste din Sfanta Scriptura, oamenii se ridica in picioare. Este un semn de respect la fel ca si sarutul la ortodocsi si evrei.

[Marius22]

În prealabil postat de Bunl

Din cate stiam eu, icoanele trebuie vazute ca niste ferestre spre Dumnezeu si spre sfinti, nu niste obiecte materiale, pentru ca altfel ar incalca porunca "sa nu-ti faci chip cioplit...". Deci nu e oare pacat sa saruti o "fereastra spirituala". E ca si cum i-am trimite lui Dumnezeu sau sfintilor saruturi, odata cu rugile noastre...
Voi ce parere aveti? :dontgetit:

Este raspandita opinia -mai ales in randurile protestantilor - ca cinstirea sfintelor icoane de catre ortodocsi este o forma de idolatrie. Consider ca aceasta opinie este gresita din start pentru ca porneste de la intelegerea gresita a ceea ce reprezinta idolul cat si icoana. In vechime, prin "idol" se intelegea un chip cioplit dupa asemanarea omului, a vietatilor si lucrurilor create, considerat zeitate, sau dumnezeu, si caruia i se aduceau jertfe si inchinare. Cu alte cuvinte, idolul cuprindea, in mod real si deplin, intreaga realitate (fiinta) a zeitatii reprezentate. Dimpotriva, icoana nu este o reprezentare figurativa, ci comunicarea vizuala a realitatii invizibile divine.

[Bunl]

În prealabil postat de Marius22

Este raspandita opinia -mai ales in randurile protestantilor - ca cinstirea sfintelor icoane de catre ortodocsi este o forma de idolatrie.

Aici nu era vorba de cinstire, ci de sărutare. Si, sincer sa fiu, tot consider ca a te ruga in fata unei icoane e mai placut lui Dumnezeu decat a o saruta. La urma urmei, cu gandul poti sa te indrepti catre cel sfant din icoana, dar atingand-o cu buzele ramai doar in planul teluricului. In cazul sfintelor moaste e cu totul altceva. Contactul cu ele este contactul cu forma pamanteasca a sfantului, forma ce a fost lipsita de prihana.

[georgeval]

În prealabil postat de Bunl

Aici nu era vorba de cinstire, ci de sărutare. Si, sincer sa fiu, tot consider ca a te ruga in fata unei icoane e mai placut lui Dumnezeu decat a o saruta. La urma urmei, cu gandul poti sa te indrepti catre cel sfant din icoana, dar atingand-o cu buzele ramai doar in planul teluricului. In cazul sfintelor moaste e cu totul altceva. Contactul cu ele este contactul cu forma pamanteasca a sfantului, forma ce a fost lipsita de prihana.

Sincer, pentru tine nu este suficienta hotararea unui sinod ecumenic? Inseamna ca pentru tine icoana este doar un tablou, lipsita de prezenta nevazuta a sfantului. Pentru mine este ca si cum m-as intalni cu sfantul. Daca n-as cadea inaintea lui nu l-as imbratisa sau nu i-as cuprinde picioarele sa i le sarut, ar fi o relatie rece, distanta. Ma astept sa-mi spui ca si pe acestea le stii de la profesorul tau de religie.

[Bunl]

În prealabil postat de georgeval

Inseamna ca pentru tine icoana este doar un tablou, lipsita de prezenta nevazuta a sfantului. Pentru mine este ca si cum m-as intalni cu sfantul. Daca n-as cadea inaintea lui nu l-as imbratisa sau nu i-as cuprinde picioarele sa i le sarut, ar fi o relatie rece, distanta. Ma astept sa-mi spui ca si pe acestea le stii de la profesorul tau de religie.

Citeste ce-am scris in mesajele anterioare. Pentru mine icoana este o fereastra prin care comunic cu sfantul respectiv. Sfantul este in ceruri, eu sunt aici pe pamant. Si chiar presupunand ca ar fi cum zici tu, o relatie rece, distanta, nu vad unde ar fi problema. Poti iubi pe cineva fara a iti manifesta sentimentele prin atingeri fizice, ci doar prin comportament respectos. Iti iubesti dascalii in scoala, dar nu le arati acest lucru sarutandu-i, iti iubesti comandantul in armata, dar nu il saruti, iti iubesti medicul care te vindeca, iti iubesti vecinul care te-ajuta la nevoie, dar nici lor nu le daruiesti saruturi, iti iubesti patria, dar nu te apleci pentru a saruta pamantul ei. Poti sa iubesti cu toata fiinta fara a fi nevoie sa te manifesti prin gesturi conventionale inventate de nimeni altcineva decat de oameni. Dumnezeu este spirit, iar spiritul nu ai cum sa il atingi, deci nici nu ai cum sa il saruti. Sarutul tine de atingere trupeasca.
Si femeia poti sa o iubesti fara a o atinge vreodata. Dante Alighieri a fost indragostit toata viata sa de o fata pe care nu a atins-o niciodata si pe care a vazut-o doar de cateva ori de-a lungul anilor sai. Fata nu i-a impartasit iubirea, dar el a continuat s-o iubeasca, cu inima pura, fara ganduri pacatoase, desi s-a casatorit cu alta femeie datorita rigorilor epocii respective. Acest lucru nu cred ca a fost pe placul lui Dumnezeu, dar - dupa umila mea parere - Dumnezeu ar fi trebuit sa ierte un astfel de om pentru ca pacatele lui au avut drept sursa sentimentul iubirii, nu al poftei trupesti.

P.S.: Cu profesorul acela de religie nu m-am mai intalnit de peste 3-4 ani de zile, deci nu mai stiu nimic de la el...

[georgeval]

În prealabil postat de Bunl

Citeste ce-am scris in mesajele anterioare. Pentru mine icoana este o fereastra prin care comunic cu sfantul respectiv. Sfantul este in ceruri, eu sunt aici pe pamant. Si chiar presupunand ca ar fi cum zici tu, o relatie rece, distanta, nu vad unde ar fi problema. Poti iubi pe cineva fara a iti manifesta sentimentele prin atingeri fizice, ci doar prin comportament respectos. Iti iubesti dascalii in scoala, dar nu le arati acest lucru sarutandu-i, iti iubesti comandantul in armata, dar nu il saruti, iti iubesti medicul care te vindeca, iti iubesti vecinul care te-ajuta la nevoie, dar nici lor nu le daruiesti saruturi, iti iubesti patria, dar nu te apleci pentru a saruta pamantul ei. Poti sa iubesti cu toata fiinta fara a fi nevoie sa te manifesti prin gesturi conventionale inventate de nimeni altcineva decat de oameni. Dumnezeu este spirit, iar spiritul nu ai cum sa il atingi, deci nici nu ai cum sa il saruti. Sarutul tine de atingere trupeasca.
Si femeia poti sa o iubesti fara a o atinge vreodata. Dante Alighieri a fost indragostit toata viata sa de o fata pe care nu a atins-o niciodata si pe care a vazut-o doar de cateva ori de-a lungul anilor sai. Fata nu i-a impartasit iubirea, dar el a continuat s-o iubeasca, cu inima pura, fara ganduri pacatoase, desi s-a casatorit cu alta femeie datorita rigorilor epocii respective. Acest lucru nu cred ca a fost pe placul lui Dumnezeu, dar - dupa umila mea parere - Dumnezeu ar fi trebuit sa ierte un astfel de om pentru ca pacatele lui au avut drept sursa sentimentul iubirii, nu al poftei trupesti.

P.S.: Cu profesorul acela de religie nu m-am mai intalnit de peste 3-4 ani de zile, deci nu mai stiu nimic de la el...

Iti recomand sa citesti -Iisus Hristos prototipul icoanei- scrisa de catre Sfantul Teodor Studitul, in care spune ca asa cum nu este corp lisit de umbra, asa nu este icoana lipsita de prezenta nevazuta a Sfantului. Nu-mi place sa spun ca sfantul este in ceruri, nici sa cad in cealalta extrema si sa vorbesc despre o omniprezenta a sfantului, care este specifica lui Dumnezeu. Este o prezenta tainica mai presus de cuvant.
Parintele Staniloae spunea ca atunci cand imbratisezi pe cineva, drag sau iubit, simti cum o putere iese din el si patrunde in tine. Sa nu uitam ca icoanele au si o functie harismatica- ne transmit harul, asta trimite la aspectul hristologic- cand o femeie S-a atins de haina lui Hristos- o putere a iesit din El.
Sa nu crezi ca am cazut intr-o conceptie panteista sau idolatra, iata un text edificator: "Icoana lui Hristos este Hristos si icoana unui sfant este acel Sfant. Puterea si slava nu se impart, ci devin atribute ale celui infatisat"(Sf. Ioan Damaschin). Deci in icoana este o identitate ipostatica("Asa cum acolo - in Sfanta Treime- Hristos difera in ipostats de Tatal, tot asa aici difera dupa fire de icoana Sa Sf Teodor Studitul) , dar diferita dupa fire. Te rog sa citesti cu multa rabdare.

[sofiaiuga]

Buni,DUHUL SFINT lucreaza in biserica lui dumnezeu ca si in BIBLIE ,adica el actioenaza in cadrul celor 7 soboare ecumenice ale sfintilor parinti ,oameni induhovniciti,prieteni si apropiati ai lui Dumnezeu,prin curatirea lor de propriile pacate.Daca tu te indoiesti de hotaririle luate in soboare ,care s-au facut dupa dorinta ;ui Dumnezeu pt clarificarea neintelegerilor,cine sintem noi ca sa ne indoim ,de aceste hotariri care s-au luat sub actiunea DUHULUI SFINT?Sintem noi bieti oameni pacatosi mai mari ca cei prin care ,prin induhovnicire a lucrat EL//11Asta inseamna ca ne indoim de dumnezeu ,CACI A NE INDOI DE O PERSOANA A SFINTEI TREIMI, este egal cu a ne inDOI DE dUMNEZEUL IN TREIME ,ADICA ASTA ESTE EGAL CU A STA IMPOTRIVA DUHULUI SFINT,adeverindu-se atunci pt unii ceea ce spune Dumnezeu :"voi cei tari la cerbice care pururea ststi impotriva DUHULUI SFINT",sa nu facem parte din aceasta categorie!

[JoyDivision]

În prealabil postat de ancah

Dupa parerea mea este un act de smerenie, sa saruti icoana, crucea.
Dar daca esti ortodox, Bunl, cum de te mai intrebi de ce se saruta icoanele. Tu nu stii ca asa se face?!? Oricum, este traditia noastra cu care ne-am nascut si pe care au respectat-o multe generatii inaintea noastra.

multe generatii, dar nu toate, primele generatii au cam fost in dubiu cu privire la icoane si statuete (a existat ceea ce s-a numit "furia iconoclastilor").

[MihaiG]

În prealabil postat de JoyDivision

multe generatii, dar nu toate, primele generatii au cam fost in dubiu cu privire la icoane si statuete (a existat ceea ce s-a numit "furia iconoclastilor").

Furia iconoclastă nu a fost între primele generaţii de creştini.

Această erezie a izbucnit destul de târziu, după mai bine de 700 de ani de creştinism, şi a revenit în mileniul nostru odată cu Reforma.