Recent am citit acest articol si ma gandeam sa puna fiecare un autor sau o carte

[Marcel_Ionut]

„Este bine stiut faptul ca educatia tinerilor de astazi, mai ales in America, nu reuseste sa provoace un raspuns adecvat fata de cele mai inalte expresii ale artei, literaturii si muzicii umane. Ca urmare, tinerii se formeaza la intamplare, sub infuenta televiziunii, a muzicii rock si a altor manifestari ale culturii (sau— mai degraba ale anticulturii) actuale; din pricina acestei stari de fapt, dar si ca urmare a ei – si mai ales din pricina absentei oricarei idei constiente la parinti si profesori despre ceea ce este viata crestina si despre cum ar trebui sa fie crescut un tanar din acest punct de vedere – sufletul celor ce supravietuiesc anilor tineretii este cel mai adesea un desert emotional, vadind in cel mai bun caz lipsuri in ce priveste atitudinile fundamentale fata de viata, socotite odinioara firesti si indispensabile.

Putini mai sunt in stare astazi sa-si exprime limpede emotiile si ideile si sa se confrunte cu ele in mod matur: cei mai multi nu stiu nici macar ce se intampla inlauntrul lor. Viata lor se imparte in mod artificial intre munca (si prea putini sunt in stare sa puna partea lor cea mai buna, sa-si puna inima in ea, fiindca este Ťdoar pentru baniť), joaca [distractie, n.n.] (in care multi vad Ťadevaratul sens al vietiiť) religie (de obicei, nu mai mult de un ceas sau doua pe saptamana) si asa mai departe, fara vreo unitate care sa dea sens intregii vieti. Foarte multi, gasind ca via*ta de zi cu zi este nesatisfacatoare, incearca sa traiasca intr-o lume fantastica pe care si-o creaza singuri (si in care cauta sa faca loc si religiei). Iar unificatorul intregii culturi moderne este numitorul comun al adorarii sinelui si al cultului confortului, care ucide orice gen de viata duhovniceasca.

Aceasta este doar o parte din Ťbagajul culturalť pe care omul de astazi il aduce cu sine atunci cand devine ortodox. Desigur, multi supravietuiesc ca ortodocsi, in ciuda trecutului lor; altii ajung la un adevarat dezastru duhovnicesc din pricina lui; multi insa raman infirmi sau cel putin nedezvoltati duhovniceste, pur si simplu fiindca nu sunt constienti si nu sunt pregatiti pentru cerintele reale ale unei vieti duhovnicesti.

Ca inceput pentru a face fata problemei (si, eventual, pentru a-i ajuta pe unii dintre cei ce au dificultati), sa cercetam pe scurt invatatura ortodoxa despre fi*rea omeneasca, asa cum a fost ea formulata de catre un profund scriitor ortodox din veacul al XIX-lea, un adevarat Sfant Parinte al vremurilor de pe urma – Episcopul Teofan Zavoratul († 1894). In lucrarea sa intitulata Ce este viata du*hovniceasca si cum sa ne pregatim pentru ea, acesta scrie:

Viata omului este complicata si cu multe laturi. [...] Fiecare latura are pro*priile facultati si trebuinte, propriile metode, lucrari si impliniri. Omul traieste doar atunci cand toate facultatile ii sunt in miscare si cand toate nevoile ii sunt implinite. Insa atunci cand doar o mica parte din aceste facultati este in miscare si doar o mica parte din nevoi ii sunt implinite – o asemenea viata nu mai este viata. [...] Omul nu traieste omeneste pana ce totul in el nu este in miscare. [...] Omul trebuie sa traiasca asa cum l-a zidit Dumnezeu, iar atunci cand nu traieste astfel, poate zice cu indrazneala ca nu traieste defel. [...][3]

In aceste cuvinte ale Episcopului Teofan putem deja identifica una dintre erorile comune cautatorilor vietii duhovnicesti de astazi: nu toate laturile firii lor sunt in miscare; ei cauta doar sa-si satisfaca anumite nevoi religioase [...] fara a fi ajuns la pace cu unele dintre celelalte nevoi ale lor (in special psihologice si emotionale) sau, mai rau: se folosesc de religie in chip nelegitim pentru a-si implini aceste nevoi psihologice. La astfel de oameni, religia este un lucru artificial, care nu a atins inca partea cea mai adanca din ei si, adeseori, un eveniment neplacut din viata lor sau chiar atractia fireasca fata de lume sunt de ajuns pentru a le spulbera universul de plastic si pentru a-i indeparta de religie. Uneori astfel de oameni, dupa o amara experienta de viata, revin la religie; insa cel mai adesea se pierd sau, in cel mai bun caz, raman infirmi sau sterpi“[4] .

Dupa ce am citit articolul am zis, are dreptate parintele! eu cel putin am citit mai multe carti duhovnicesti decat cele mentionate de el, asa ca v-as ruga sa contribuiti fieccare cu un titlu de carte sau un autor si sa specifice cu ce ne-ar ajuta in viata duhovniceasca sau chiar de zi cu zi, sper ca ati inteles la ce m-am referit :D

[glykys]

Eu tare m-am bucurat, Marcel Ionut, de deschiderea ta fata de acest subiect.
Carti de acest gen sunt toate care intra in paleta literaturii universale clasice marile carti, care se citesc, de obicei, in copilarie - adolescenta, dar la care poti reveni oricand.
Sa stii ca si in programa de bacalaureat la limba romana sunt astfel de carti ziditoare, in felul in care vorbea parintele acesta. Dar pentru ca ne ceri un singur titlu, imi aduc aminte ca in programa dup acare am dat eu bacul era si basmul Harap-Alb al lui Ion Creanga. Intotodeauna mi-au placut basmele, te invata cum anume binele reuseste mereu sa infranga raul. Cred ca acum, la aceasta varsta, nu il vei mai citi doar ca pe o simpla poveste cu feti-frumosi, domnite si imparati, ci vei intelege valoarea pedagogica a raului in lume (stii ca este considerat un fel de Bildungsroman al lui Harap-Alb - iata ce nume antagonic! - deoarece eroul nu este inzestrat cu calitati supranaturale, dimpotrriva, e un plangacios si jumatate si mereu se gasesc altii care sa ii faca treaba, el se cladeste ca om, pas cu pas, datorita incercarilor la care este supus). Este si un basm care vorbeste despre valoarea prieteniei, despre valoarea milosteniei si a bunatatii si, nu in ultimul rand, despre ascultarea de parinti.

http://ro.wikisource.org/wiki/Povestea_lui_Harap-Alb

[Fani71]

Pe mine m-au marcat mult cand aveam 17-18 ani cartile lui Dostoievski. Pe atunci in Romania nu se gaseau carti religioase oricum, iar la el am gasit cunostiinte profunde despre natura umana vazuta ca existand in fata lui Dumnezeu.

[Alin.D.Zaharia]

„Atom” - Lawrence Krauss - Astrofizicist
„The God Delusion” - Richard Dawkins - Biologist

[Tomita]

M-a ajutat sa am o pozitie mai ferma (poate acest cuvant e putin spus) impotriva ecumenismului.
"Pana unde se va ajunge pe aceasta cale a ecumenismului? pana la infratirea cu ereticii si pana la ruperea legaturilor fratesti cu ortodocsii. Nu este orare acesta un plan diavolesc de sfasiere a unitatii ortodoxiei, pe motivul ca se lucreaza, chipurile, spre a se ajunge la idealul indicat de Hristos - ca toti sa fie una (vezi In 17,21)? Insa Mantuitorul nu a dorit niciodata sa existe partasie intre adevar si minciuna...Dimpotriva, El vine sa aduca dezbinare intre sufletele credinciosilor si diavol. .."Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant, n-am venit sa aduc pace, ci sabie!"(Mt 10,34 vezi Lc. 12,51))".
Cred ca apar mai mult credinta crestin ortodoxa dupa ce am citit aceasta carte.

"ÎNTRE DUMNEZEUȘI ROCK’N’ROLL",de ARSENIE MONAHUL . Am inceput sa citesc aceasta carte, mai ales ptr. ca in liceu am ascultat numai rock & metal. Este o carte care dezbate muzica rock. O tabara spune ca intre rock si ortodoxie nu este nici o legatura, alta tabara spune ca este. E f.interesanta. Dau un fragment:

"Ca mod de viaţă, să-l analizăm mai îndeaproape. Poate fi ascultată muzica Rock’n’roll fără stimulenţi artificiali? Alcoolul, drogurile şi desfrâul sânt
subînţeleşti ca fiind tovarăşii de nedespărţit ai vieţii din spatele scenei Rock’n’roll. Se ştie că drogurile au găsit mai întâi în lumea Rock’n’roll primii mari consumatori şi susţinători. Dar este oare acest lucru o regulă, sau o excepţie? Putem, prin urmare, să legăm Rock’n’roll-ul şi de un fel de viaţă moral? Îl putem oare apropia de Ortodoxie? Putem asculta muzică Rock’n’roll fiind Creştini ortodocşi?

În literatura Ortodoxă Sârbă, întâlnim două răspunsuri la această întrebare: unul care exclude orice punct comun între Ortodoxie şi Rock’n’roll, şi altul
care găseşte legături. Prima opinie susţine că Ortodoxia şi Rock’n’roll-ul sânt două lumi diametral opuse, promovând două sisteme valorice aflate la
antipod, motiv pentru care nu se pot, în nici un caz, împăca.Ieşirea din dilemă trebuie făcută prin abandonarea modului de viaţă Rock’n’roll şi întoarcerea la Ortodoxie.Căci, să luăm aminte, din întâlnirea şi amestecarea cu Rock’n’roll-ul, Ortodoxia nu are nimic de câştigat, ci numai de pierdut. Şi, mai ales, să nu uităm că nu Ortodoxia este cea care ar trebui să-şi caute o formă de expresie în muzica Rock’n’roll, ci rockerii sânt aceia care ar trebui să-şi lase muzica lor şi să pătrundă în lumea muzicii duhovniceşti şi a cântărilor psaltice.

Cea de-a doua opinie lasă totuşi loc de întâlnire Ortodoxiei cu Rock’n’roll-ul. Din punctul acesta de vedere, Rock’n’roll nu este doar o filosofie de viaţă
ce se leapădă de Dumnezeu, ci este o expresie a întregii tragedii a omenirii care şi-a pierdut sensul vieţii şi care, paradoxal, îl caută tocmai în acest fel. Rock’n’roll-ul face asta mai ales prin proprii rebeli şi căutători de Dumnezeu, nemulţumiţi de lumea pustiită in care trăiesc. Încununarea acestei abordări în muzică a fost producerea albumului „Mai presus de
Răsărit şi de Apus,” care a încercat să dea o formă muzicală nouă unui conţinut Ortodox. Nu este aicinici timpul, nici locul să discutăm despre valoarea acestui proiect, dar este important să observăm că o asemenea iniţiativă a cutremurat serios ideologia care se credea singura stăpână peste Rock’n’roll.

În cadrul Bisericii noastre, interesul asupra acestei teme nu-i deloc întâmplător. Iată câteva motive serioase. Primul este numărul mare de tineri, acum în Biserică, veniţi din lumea rock-ului. Să fie oare întâmplător că tocmai aceste suflete au căutat şi au ajuns până la porţile Bisericii? Chiar ar merita făcută o analiză (procentuală) legată de tipul de muzică ascultat de cei care s’au întors în ultimul timp în Biserică.

Al doilea motiv este că partea cea mai bună a rockului este nemulţumirea permanentă pe care-o are în faţa răspunsurilor superficiale pe care lumea le dă celor mai importante întrebări despre viaţă şi faptul că-şi propune să caute până la rezolvare problemele care-l macină. În această căutare stă, fireşte, şi calea pierzaniei, pe care mulţi s’au dus, dar şi calea spre Viaţă, spre Credinţă, pe care iarăşi mulţi dintre ei se află.[...]"

[Fani71]

În prealabil postat de Laura19;469527
Al doilea motiv este că partea cea mai bună a rockului este nemulţumirea permanentă pe care-o are în faţa răspunsurilor superficiale pe care lumea le dă celor mai importante întrebări despre viaţă şi faptul că-şi propune să caute până la rezolvare problemele care-l macină. În această căutare stă, fireşte, şi calea pierzaniei, pe care mulţi s’au dus, dar şi calea spre Viaţă, spre Credinţă, pe care iarăşi mulţi dintre ei se află.[...

"

Mi se pare foarte interesant.
Multe lucruri mai aiurite, mai revoltate pe care le fac tinerii, de fapt le fazc pentru ca cauta, si mi s epare intelept din partea Bisericii sa nu condamne din start ci sa ii priveasca cu dragoste si intelegere.
Si eu ca profesor de religie printre tineri destul de ne-imbisericiti am observat asta.

[Marcel_Ionut]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

„Este bine stiut faptul ca educatia tinerilor de astazi, mai ales in America, nu reuseste sa provoace un raspuns adecvat fata de cele mai inalte expresii ale artei, literaturii si muzicii umane. Ca urmare, tinerii se formeaza la intamplare, sub infuenta televiziunii, a muzicii rock si a altor manifestari ale culturii (sau— mai degraba ale anticulturii) actuale; din pricina acestei stari de fapt, dar si ca urmare a ei – si mai ales din pricina absentei oricarei idei constiente la parinti si profesori despre ceea ce este viata crestina si despre cum ar trebui sa fie crescut un tanar din acest punct de vedere – sufletul celor ce supravietuiesc anilor tineretii este cel mai adesea un desert emotional, vadind in cel mai bun caz lipsuri in ce priveste atitudinile fundamentale fata de viata, socotite odinioara firesti si indispensabile.

Putini mai sunt in stare astazi sa-si exprime limpede emotiile si ideile si sa se confrunte cu ele in mod matur: cei mai multi nu stiu nici macar ce se intampla inlauntrul lor. Viata lor se imparte in mod artificial intre munca (si prea putini sunt in stare sa puna partea lor cea mai buna, sa-si puna inima in ea, fiindca este Ťdoar pentru baniť), joaca [distractie, n.n.] (in care multi vad Ťadevaratul sens al vietiiť) religie (de obicei, nu mai mult de un ceas sau doua pe saptamana) si asa mai departe, fara vreo unitate care sa dea sens intregii vieti. Foarte multi, gasind ca via*ta de zi cu zi este nesatisfacatoare, incearca sa traiasca intr-o lume fantastica pe care si-o creaza singuri (si in care cauta sa faca loc si religiei). Iar unificatorul intregii culturi moderne este numitorul comun al adorarii sinelui si al cultului confortului, care ucide orice gen de viata duhovniceasca.

Aceasta este doar o parte din Ťbagajul culturalť pe care omul de astazi il aduce cu sine atunci cand devine ortodox. Desigur, multi supravietuiesc ca ortodocsi, in ciuda trecutului lor; altii ajung la un adevarat dezastru duhovnicesc din pricina lui; multi insa raman infirmi sau cel putin nedezvoltati duhovniceste, pur si simplu fiindca nu sunt constienti si nu sunt pregatiti pentru cerintele reale ale unei vieti duhovnicesti.

Ca inceput pentru a face fata problemei (si, eventual, pentru a-i ajuta pe unii dintre cei ce au dificultati), sa cercetam pe scurt invatatura ortodoxa despre fi*rea omeneasca, asa cum a fost ea formulata de catre un profund scriitor ortodox din veacul al XIX-lea, un adevarat Sfant Parinte al vremurilor de pe urma – Episcopul Teofan Zavoratul († 1894). In lucrarea sa intitulata Ce este viata du*hovniceasca si cum sa ne pregatim pentru ea, acesta scrie:

Viata omului este complicata si cu multe laturi. [...] Fiecare latura are pro*priile facultati si trebuinte, propriile metode, lucrari si impliniri. Omul traieste doar atunci cand toate facultatile ii sunt in miscare si cand toate nevoile ii sunt implinite. Insa atunci cand doar o mica parte din aceste facultati este in miscare si doar o mica parte din nevoi ii sunt implinite – o asemenea viata nu mai este viata. [...] Omul nu traieste omeneste pana ce totul in el nu este in miscare. [...] Omul trebuie sa traiasca asa cum l-a zidit Dumnezeu, iar atunci cand nu traieste astfel, poate zice cu indrazneala ca nu traieste defel. [...][3]

In aceste cuvinte ale Episcopului Teofan putem deja identifica una dintre erorile comune cautatorilor vietii duhovnicesti de astazi: nu toate laturile firii lor sunt in miscare; ei cauta doar sa-si satisfaca anumite nevoi religioase [...] fara a fi ajuns la pace cu unele dintre celelalte nevoi ale lor (in special psihologice si emotionale) sau, mai rau: se folosesc de religie in chip nelegitim pentru a-si implini aceste nevoi psihologice. La astfel de oameni, religia este un lucru artificial, care nu a atins inca partea cea mai adanca din ei si, adeseori, un eveniment neplacut din viata lor sau chiar atractia fireasca fata de lume sunt de ajuns pentru a le spulbera universul de plastic si pentru a-i indeparta de religie. Uneori astfel de oameni, dupa o amara experienta de viata, revin la religie; insa cel mai adesea se pierd sau, in cel mai bun caz, raman infirmi sau sterpi“[4] .

Dupa ce am citit articolul am zis, are dreptate parintele! eu cel putin am citit mai multe carti duhovnicesti decat cele mentionate de el, asa ca v-as ruga sa contribuiti fieccare cu un titlu de carte sau un autor si sa specifice cu ce ne-ar ajuta in viata duhovniceasca sau chiar de zi cu zi, sper ca ati inteles la ce m-am referit :D

acesta este un fragment din articol, cel complet este aici

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...etelor-tinere/