Poate deveni abstinenta o problema?

[dobrin7m]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

@oana72, in general trebuie sa fim atenti cu vorbele, ca daca o atentionare poate lovi in mandria noastra, o lauda poate face la fel de mult rau uneori... Totusi nu pot sa nu spun ca mesajul tau este asa cum s-ar dori toate mesajele de pe acest forum. Indeamna spre meditatie si smerenie. Din pacate lucrurile nu stau deloc asa si mie chiar mi se pare ca pentru multi, forumul tine loc de competitie. Daca avem ceva de dovedit, asta ar trebui sa ne straduim sa-I aratam lui Dumnezeu, daca ne-a mai ramas cumva timp pentru El. Ceea ce incercam sa dovedim aici, de obicei ne osandeste.

@dobrin7m, eu am spus ce-am avut de spus. Din pacate n-ai inteles inca. Iarta-ma, te rog. Asculta-mi sfatul si citeste cu multa atentie mesajul Oanei, fiindca mie mi se pare ca nici nu se putea mai bine subliniata o astfel de situatie, din care cu totii avem multe de invatat. Nu-ti risipi sufletul pe explicatii si urzeli viclene ale vrajmasului. Aduna-te nitel, roaga-te cum stiai s-o faci odata cand erai numai tu cu El, fara toate "sacosele" din jurul tau.
Poate ca chiar conteaza parerea noastra in anumite imprejurari, dar cand devenim prea "vorbareti" trebuie sa stim ca nu facem voia lui Dumnezeu.

De ce va uitati la scara mea pe care ma nevoiesc eu sa vedeti daca am "sacose" sau nu am? daca cumva dvs vedeti sacose si de fapt sunt doar inchipuiri ale vicleanului? aveti asa mare siguranta in stravederea dvs duhovniceasca? A ajuns la apogeul maxim de a putea vedea daca cineva are sau nu sacose in carca , pe terenul de alergare?
Eu nu m-am uitat la scara dvs si nici daca aveti sacose sau papornite prin jur. Ca nu e treaba mea. treaba mea e sa ma rog lui Dumnezeu sa imi dea tarie si sa vorbesc de Dumnezeu cu oamenii care si ei vor sa vorbeasca de Dumnezeu.

Am sa va piovestesc o pilda minunata din pateric.
Un calugar nevoitor trecea odata pe o cale. Si vede la un moment dat alti doi calugari unul peste altul pe cale. Si s-a maniat si le-a spus, rusine sa va fie ca va dedati la asa pacate. Aceia nu au incetat si atunci a repetat: dar incetati nu va e rusine sa faceti asa ceva in vazul tuturor? Aceia nimic. Atunci s-a apropiat de ei si i-a impins cu piciorul strigand: da incetati odata asa pacatosenie. in clipa aceea imaginea s-a spulberat. daduse cu piciorul in doua manunchiuri de paie. Asa l-a inselat diavolul pentru ca avea o mandrie de mare evlavios.

Aveti si dvs grija sa nu va inselati. Ca unii vorbesc putin ca sa ascunda , cele multe rele pe care le gandesc. Altii vorbesc mult si spun tot ce gandesc fara sa ascunda nimic.
Nu vorbaria este pacat si vorbaria proasta, fara invatatura si fara de Dumnezeu.
de Dumnezeu nu te mai saturi sa vorbesti, de Dumnezeu nu te mai saturi sa cugeti daca il cunsoti cu adevarat.

"Cine iubeste ceva acela si doreste sa vorbeasca despre acel ceva." Sf. Siluan Atonitul

[dobrin7m]

Insa ati sesizat corect. Mosh Neagu, o atentionare poate lovi in mandria cuiva.
Asta este problema mare a lumii de astazi , mandria, insa nu este drept nici corect sa nu mai vorbim cele frumoase despre Dumnezeu de frica ca cineva va fi lovit in mandrie.
Acu intotdeauna, de vom vorbi de un pacat, cel ce are pacatul acela se va simti lezat si din mandrie va reactiona.
Dupa inteleapta dvs judecata cum e bine, sa tacem ca sa nu lezam mandria si pacatul cuiva sau sa vorbim si sa incercam sa ne indreptam unii pe altii invatand unii de la altii dupa putinta si harul fiecaruia pe care Dumnezeu ni l-a dat?
Oare vazand vorba frumoasa a lor ce vine de la Dumnezeu (pengtru ca vorbele frumoase despre Dumnezeu, de la El vin) cei mandrii si lezati si loviti in mandrie si pacat, nu se vor indrepta poate totusi usor usor prin harul Domnului din vorba frumoasa?

Sigur ca cel mandru si pacatos va vedea vorba frumoasa, stramba si urata, ca mandria si pacatul ii stramba vederea da ce sa facem noi acum decat sa il iubim asa cum este? Nu ca nu am fi si noi pacatosi, sau vindecati complet de mandrie. Dar de ar fi sa judecam la rece sub acest aspect atunci ar trebui ca aici forumurile sa fie goale si nimeni sa nu mai scrie nimic. Nu credeti?

pace fratilor!...deviem de la subiect...reveniti la subiect sau deschideti un topic pe "tema" dorita...vorba multa saracia omului...

[anna21]

În prealabil postat de dobrin7m

Dumnezeu lucreaza prin oameni, deci si prin tine daca vei alege calea cea buna.
Daca vei invata ca tonul tau sa devina bland si smerit, nu aspru si dur, ca asa zici ca este firea ta, deci daca vei lasa pe Dumnezeu te va invata sa schimbi firea. Iar sotul tau vazand minunea petrecuta cu tine cu siguranta ca va lua aminte mai mult la Dumnezeu.

Cu threadul, am sa il scot de la naftalina eu daca trebuie , exact de la prima mea postare sa vada toata lumea ca nu iti era tie adresata.
A dori sa cunosti pe Dumnezeu , sa poti cu ajutorul Lui sa aschimbi firea ta, si apoi prin tine sa se schimbe cei din jurul tau, raspandind iubirea data de Dumnezeu este cea frumoasa dorinta.. Daca pentru tine este o dorinta absurda e gandirea ta si atat.

Trebuie sa intelegi ca noi abuzam de rabdarea altora cu altfel de discutii.
Nu cred ca intereseaza pe nimeni cine are dreptate, cine ce a zis si de ce.
Suntem la proces public?
Chiar crezi ca de-asta intra oamenii pe forumul ortodox? Sa vada cine are dreptate intre anna si dobrin?
Eu ti-am dat doar o replica deoarece aduci obsesiv in discutie "dusmania" mea, "supararea" mea cu sotul necredincios etc... E cazul sa incetam pt ca deranjam, nu-ti dai seama?
Ce ai scris acolo, eu stiu, NU este cazul sa repeti, am inteles perfect punctul tau de vedere. Ai macar un pic de consideratie pt capacitatea mea de intelegere, te rog.

Cine vrea sa afle detalii, gaseste pe threadul Despre desfranarea intre sot si sotie.
Dar daca vrei sa dai explicatii, facem thread separat ca sa citeasca numai cine chiar este interesat de asa ceva (pe care eu nu particip!) sau imi scrii in privat (dar am inteles ca vrei sa vada "lumea" ca...).

[dobrin7m]

În prealabil postat de ovidiu b.

pace fratilor!...deviem de la subiect...reveniti la subiect sau deschideti un topic pe "tema" dorita...vorba multa saracia omului...

Imi place tare mult indemnul tau. E foarte frumos. un crestin adevarat asta si doreste, pacea.
eu am sa il iau in seama ca pe un indemn foarte bun si nu am sa mai bag in seama pe cei care nu vor pacea. Am sa incerc sa fug de acei oameni care nu vor pacea chiar de s-ar pune de-a curmezisul in fata mea impiedicandu-ma.
Multumesc pentru indemn.
Asadar spun si eu: pace fratilor si surorilor, pace!

ce bine e s-a facut liniste,si pacea domneste acuma.
multe binecuvintari.

În prealabil postat de dobrin7m

Toti putem stii ce gandeau sfintii daca le citim scrierile. Tot ce au scris ei pentru noi exprima gandurile lor si rezultatul experientei lor in drumul cunoasterii lui Hristos.
Daca ati fi citit mai multe postari ale mele din trecut, ati fi vazut ca am sustinut intotdeauna ideea ca un sfant a fost mai intai un pacatos care s-a pocait, s-a curatit. insa atat de mult s-a nevoit incat a ajuns sa se sfinteasca. Iar cel care a devenit sfant acela exprima idealul nostru pentru al urma.
Da, exemplele noastre trebuie sa fie Iisus Hristos, Maica Sfanta si sfintii. ei sunt idealul nostru.

Ati cunoscut vreun sfant in persoana ca sa puteti spune ca nu sunt o imagine idealizata ci doar simpli oameni care se lupta cu ispitele si atat? Aceasta atitudine de micsorare a ceea ce sunt sfintii nostri nu poate fi decat inselatoare.
Pentru mine, sfintii nostri reprezinta adevarate exemple demne de urmat daca vom dori sa ajungem si noi sa ne sfintim.
Eu consider ca nu am o imagine idealizata atata timp cat in fiecare seara in rugaciunile noastre invocam si ajutorul sfintilor sa se roage pentru noi ca sa ne mantuim prin rugaciunile lor.

Iata un extras din rugaciunile de seara:
"Sfinte si Mare Proorocule Ioane, Inaintemergatorule si Botezatorul Domnului, cel care ai patimit pentru Hristos si ai luat indrazneala catre Stapanul, roaga-te pentru mine pacatosul ca sa ma mantuiesc pentru rugaciunile tale (o inchinaciune).

Sfintilor ai lui Dumnezeu: Apostolilor, proorocilor, mucenicilor, arhiereilor, postitorilor, tematorilor de Dumnezeu, dreptilor, locuitorilor in pustie, calugarilor, patriarhilor, si toti sfintii care ati patimit pentru Hristos si ati castigat indrazneala catre Stapanul, rugati-va pentru mine pacatosul, ca sa ma mantuiesc cu rugaciunile voastre (o inchinaciune).

Sfinte Ioane Gura de Aur, cu Vasilie cel Mare, cu Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul, cu facatorul de minuni Nicolae si cu toti sfintii incepatorii ai preotiei, ajutati-ma si ma miluiti cu rugaciunile si ajutorul vostru (o inchinaciune).

Toate sfintele femei : mironosite, mucenite, tematoare de Dumnezeu si fecioare, care ati slujit Mantuitorului Hristos cum se cuvine, rugati pe Dumnezeu pentru mine, pacatosul (o inchinaciune). "

As dori acum sa va rog sa imi aratati unde este atacul la persoana in cuvintele mele pe care le-ati citat. Le redau:
"In mintea sfintilor, a monahilor si a celor care au alungat aceasta patima a fost doar Hristos. Numele lui Hristos le-a umplut mintea, inima si gandurile. El le-a adus pacea si linistea . Unde este Hristos, nu pot fi nelinisti, sau crize de nervi.
Cine nu a inceput macar un pic sa faca loc lui Hristos nu poate intelege."

Omul cade si se ridica si iar cade si iar se ridica. Exista momente de retragere a Duhului si de revenire pentru cel care a cunoscut Duhul Sfant. Ati cunoscut vreodata cu adevarat Duhul Sfant? Nu e de ajuns sa avem pe buze numele lui Hristos trebuie sa il simti in in ganduri si in inima. Trebuie sa vorbesti cu Dumnezeu si sa il auzi sa il simti prin Duhul Sfant. Dar fireste ca noi cei care suntem jos, nevoitori incepatori, care nici nu am inceput curatirea nu putem pricepe asta si avem impresia ca cineva care ne vorbeste de Hristos sub prisma simtirii Duhului Sfant in inima, ne ataca la persoana.
Pana nu facem curatenie deplina in inima, pana nu alungam mandria si rautatea si gandul cel rau impotriva semenilor nostri nu vom simti cu adevarat pe Hristos, nu vom simti cu adevarat lucrarea Duhului Sfant.

V-as pune o intrebare. Cum il ai pe Hristos? Cum un om il are pe Hristos? Il ai doar asa ca il numesti si il doresti si vezi ca o anumita dorinta sau cerinta se indeplineste? sau simti efectiv lucrarea Duhului Sfant in tine, si ai efectiv convorbire permanenta si neincetata cu Dumnezeu? Si daca este asa cum exprim eu, prin lucrare a Duhului si convorbire cu Dumnezeu, atunci cand ajungem la aceasta si cum? Prin curatire si prin nevointa nu? Prin ridicari ale noastre si simtiri ale Duhului Sfant si prin caderi si retrageri ale Duhului Sfant, nu?
Dar cei care inca nu au simtit Duhul Sfant? Il au pe Hristos? sau doar il doresc? Ca sunt si oameni care au caderi si ridicari dar care nu s-au curatat indeajuns ca sa simta Duhul cel Sfant. Cu acestia cum este? Pot spune ca il au deja pe Hristos in inima lor?

oare noi unde ne pozitionam? Vorbim neincetat cu Dumnezeu? Il purtam in minte mereu? il simtim pe Hristos?

va recomand sa cititi "Vedere duhovniceasca" sa vedeti ce este cu adevarat in inima omului care inca nu s-a curatit si sa vedeti cum il primesti pe Hristos in inima. sa vedeti cat de rau doare inima la propriu, dupa ce alungi pacate, cat de rau doare inima la propriu incercand sa faci acolo largime printre pacate.
Am mai spus-o eu, omul astazi, majoritatea dintre cei ce traiesc in lume, da lumii din stramtoarea inimii sale. Nu da din largime ci din stramtoare. are acolo stramtoare multa, ca inca nu a scos afara pacatele toate si asa il simte si pe Hristos , si il are, tot in stramtoare.
Din stramtoare ies si simtamintele pentru aproapele, si atunci ies strambe.

Cine cunoaste Duhul Sfant acela nu are sa mai dea lumii decat iubirea ce vine din Duhul.

Sfintii parinti ne invata asa: acolo unde este pace si liniste in inima este Hristos, insa acolo unde este neliniste si agitatie si nervi acolo este necuratul. Si tot ei ne invata ca in omul in care este raul, nu poate fi Hristos. ca nu sufera amestec, nu poate intra Hristos in inima necuratita.

"Cine nu a inceput macar un pic sa faca loc lui Hristos nu poate intelege." sunt cuvintele mele. Puteti sustine contrariul?
Daca nu ai facut loc in inima lui Hristos si troneaza acolo satana cu tot alaiul de pacate , atunci mai poti avea intelegerea vietii?

Va multumesc pentru raspuns si pentru sfaturi!!

[tabitha]

În prealabil postat de oana72

Sa va spun ceva asa de amuzament.... Eram eu intr-o perioada a mea de habotnicie cumplita, perioada care, dupa cum am reusit singura sa constat, s-a datorat tonelor de literatura duhovniceasca de mari inaltimi. Citeam si eu asa sa stiu ce au simtit sfintii aia, ce au trait, ce revelatii au avut, ce le-a descoperit lor Dumnezeu prin nevointa... Citeam si nu ma saturam, spre exemplu din Sfantul Isaac Sirul care e un psiholog desavarsit si te poate incanta pana la extaz. In interiorul meu incepuse o lupta crancena, vroiam si eu sa fac multe... dar ce sa faci cand ai trei copii, familie, greutati, responsabilitati, servici, traiesti intre oameni si mai ales cand nu ti se pot aplica toate conditiile unei vieti ascetice. Pai cand vrei sa faci "nevointa” , sa postesti negru spre exemplu (dau si eu un exemplu de reducere la absurd, nu am facut asa ceva dar spre intelegerea ideii) si tu alaptezi, cum crezi ca priveste Dumnezeu mascarada asta de “nevointa” decat ca pe o aberatie.
Asa, sa revenim… Si ma duc cu sacul plin la duhovnicul meu care e un om de un echilibru extraordinar. Mi-a spus ceva ce cred ca nu o sa mai uit vreodata:
Doamna scumpa, dvs. vreti sa participati la olimpiada si nu aveti antrenament nici cat sa prindeti un autobuz care pleaca din statie. Pai astea sunt lucruri pentru atleti, dvs. vreti sa mergeti pe stadion cu sacosele pline de cumparaturi.” Mi-a tras asa un pumn in stomac, mi-au trebuit niste zile sa-mi revin si sa reanalizez pozitia pe care ma aflu. Nu stiu cat am analizat de bine, cert e ca promit sa nu mai plec pe stadion cu sacosele incarcate.
Citeam tot pe aici pe un topic ceva tare frumos, la parintele Teofil Paraian venise o femeie cu multi copii si ii spusese ca ar vrea sa faca cumva sa citeasca mai multe acatiste si parintele i-a spus: eu si fratii mei am fost acatistele mamei mele. Cred ca ar trebui sa ne gandim mai mult unde suntem, in ce societate traim, ce putem face in conditiile propriei noastre existente ca sa traim in echilibru cu Dumnezeu cu noi insine si cu oamenii din jur.

Mi-a plăcut foarte mult postarea asta a ta, Oana. (am dat peste ea întâmplător).

[Petre.]

Ce metode folositi pt abstinenta in posturi ? Am auzit ca exista niste substante care se iau care ajuta. Sau alte metode ce stiti ? In afara de evitarea factorilor care duc la acest lucru.

Cel mai mult am rezistat 3 saptamani si mi se pare printre cele mai grele lucruri de la care ma pot infrana, fiind totusi vorba de o nevoie biologica.

[Mihailc]

În prealabil postat de Petre.

Ce metode folositi pt abstinenta in posturi ? Am auzit ca exista niste substante care se iau care ajuta. Sau alte metode ce stiti ? In afara de evitarea factorilor care duc la acest lucru.


Cel mai mult am rezistat 3 saptamani si mi se pare printre cele mai grele lucruri de la care ma pot infrana, fiind totusi vorba de o nevoie biologica.

Încearcă cu ceva sport, dar dozat rațional să nu dai în alte belele.
Postul înseamnă (și) ridicarea deasupra acestor nevoi firești înscrise în natura noastră, iar fixarea mentală pe ideea asta ajută mult. Dacă dorești să duci postul până la capăt și nu ești căsătorit încă, pregătește-te de un iad pe termen mai lung (însă nu veșnic). O să citești tot felul de sfaturi ipocrite despre rezolvarea acestor chestiuni, scrise de oameni care vor să pară că nu au probleme de genul ăsta, așa că o să-i las pe aceștia să te sfătuiască despre pregătirea duhovnicească.
Dacă nu ai vocație monahală, ca subsemnatul, abstinența prelungită începe să lucreze împotriva ta, ca orice privațiune care nu-și găsește suport în realitatea naturii tale. În primii doi ani abstinența te tonifică, asta dacă reziști primelor asalturi fără să cazi într-una dintre multiplele forme ale desfrânării. După doi ani însă, îți ucide vitalitatea cu fiecare zi ce trece până ai să te trezești într-o fundătură de unde îți va fi foarte greu să ieși, fără o decizie clară în privința tipului de viețuire pe care dorești să-l urmezi.