Confuzie, frica, deznadejde, lene etc.

[AGabriela]

Doamne ajuta!
Sunt o persoana care a cazut in mandrie si in alte pacate mari. Cand m-am impiedicat de-a binele dupa 2 ani si jumatate, m-a luat Hristos frumos de mana, m-a ridicat si mi-a sters ochii de noroi. In acel moment am plans cu amar pentru cele ce facusem si am reinceput, asa cum am fost indrumata, sa ma reintegrez in biserica. Mi-a dat Domnul pentru o perioada de timp si ceva bucurie si dragoste in suflet, dar si un motiv de a merge mai departe: sansa de a-mi intemeia o familie. La inceput a fost frumos, dar de cateva luni sunt tot timpul pusa pe hartzaa, blandetea a fugit de la mine, calm nu am... pe deasupra mai este si o tristele si o deznadejde covarsitoare in sufletul meu. Nu mai am recunostinta fata de toate date de Domnul si nici dragoste. Mi-e frica si sunt confuza. Ce sa mai spun de.... lene (nu mai am chef de nimic). Ma spovedesc (fara prea multa parere de rau), ma rog (fara prea multa luare-aminte), in ciuda lenei mai incerc sa mai iau cate o carte in mana, poate doar, doar oi gasi niste raspunsuri, o minune, ceva... orice sa-mi dea putere. Ma rog la Domnul sa ma ridice, dar uneori parca nu ma aude (asa percep eu din pacate). Mai sunt si momente in care imi mai da Domnul bucurie in suflet, dar care se stinge repede din pricina mandriei si a fricii. Asta se reflecta si in relatia cu viitorul sot (daca ma voi hotara) caci se vede din ce in ce mai mult frica si lipsa dragostei din partea mea. Trebuie sa iau o decizie si nu o pot lua. Domnul lucreaza prin oameni, de aceea am scris cateva randuri despre mine aici... credeti ca as putea face ceva practic sa ies din situatia aceasta? Cum sa scap de confuzie... ce este da sa fie da si ce nu sa fie nu? Cum as putea recapata de la Hristos bucuria care te duce spre dragoste? Dragostea este cea mai mare dorinta a mea... Multumesc frumos

[Mihnea Dragomir]

Nu este clar dacă starea prin care treceţi este mai mult psihologică, ţinând de o depresie, adică o scădere a thymiei, ori mai mult spirituală. Adesea sunt intricate. Cele de mai jos:

Ma spovedesc (fara prea multa parere de rau), ma rog (fara prea multa luare-aminte),

pledează mai degrabă pentru cauză spirituală.

Trebuie observat că, în timp ce diavolul are capabilitatea de a ne împrăştia gândurile în timpul rugăciunii, el nu are capabilitatea de a ne diminua părerea de rău. Asta ţine numai de noi, nefiind obiect al sugestiei diabolice. Problema este că, fără părere de rău, spovada nu funcţionează. Este ca şi când ai lua medicamentul potrivit împreună cu antidotul lui: tratamentul nu va avea efect. Nu există spovadă bună fără pocăinţă şi fără hotărârea de a ne îndrepta. Aici trebuie să umblaţi.

Ce anume, exact, vă face să nu simţiţi prea multă părere de rău ? Nu aveţi convingerea că un anumit lucru este sau nu este păcat ? Atunci discutaţi asta, cel mai bine cu preotul. Procedând aşa cum ne învaţă Domnul: arătaţi bubele dv preotului şi întrebaţi-l: "este aceasta lepră sau nu este ?"
Sau, poate că nu aveţi prea multă părere de rău fiindcă nu credeţi că păcatul dv este un scandal în ochii Domnului ? Dar pentru asta El a venit, încarnându-Se ca om, coborând la nivelul cel mai de jos al condiţiei noastre. Pentru asta S-a lăsat chinuit şi S-a lăsat crucificat, fiindcă sufletul dv este atât de important pentru El şi nu vrea să îl piardă. Or, păcatul este exact metoda prin care El îl pierde, cum să nu fie supărat ?

Un lucru e clar şi spun asta mai ales legat de păcatul capital al lenei. Dacă mândria este păcatul cel mai diabolic din lista păcatelor capitale, în schimb lenea este cel mai uman dintre ele. Diavolul este complet incapabil de lene, omul este.
Domnul ne-a dat viaţa în trup ca perioadă de probă în vederea vieţii celei adevărate. Închipuiţi-vă că sunteţi managerul unei mari firme multinaţionale şi că angajaţi pe cineva într-o perioadă de probă. Dar respectivul nu face nimic. Nu face mari prostii: nu fură, nu îşi omoară colegii, nici măcar nu are legătură sexuală cu colegele, nu îşi înjură şefii, este prezent la program. Aparent, conduita lui este ireproşabilă şi nu se vede nicio încălcare de regulament. În schimb, nu face nici lucruri bune. Nu îşi dă nicio osteneală, ci aşteaptă să se termine ziua de lucru. Parcă ar dormi pe el mereu. Este numai o prezenţă fizică în cadrul firmei, că el este la birou ori că nu este, e egal. Eu vă întreb atunci: un astfel de angajat, pentru ce ar trebui să fie plătit ? Nu îl veţi pedepsi, dar nici nu îl veţi recompensa. Da fapt, nu are ce căuta în cadrul firmei şi, la expirarea timpului prescris, când va avea loc întrevederea finală, veţi chema oamenii dv să îl poftească afară. Nu aşa aţi proceda ?

Postarea ta mi-a amintit de cartea sfântului Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, care poate fi citită şi aici.

Ajuns într-o stare de deznădejde, de lipsă de har, din care nu mai putea ieşi, sfântului i se înfăţişează Hristos, care îi spune: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”.
Din câte îmi amintesc, ulterior s-a străduit să înţeleagă ce înseamnă „a-ţi ţine mintea în iad”. Cred că a-ţi vedea mereu neputinţele şi păcatele acestea insuportabile, care te fac să te simţi în iad, a trăi cu ele în faţa ochilor, a nu fugi de ele, dar chemând mereu, în rugăciune neîncetată, ajutorul Domnului, te smereşti.
Iar smerenia ne scapă de deznădejde.

Ma regasesc in unele din starile tale,cred ca uneori trebuie sa trecem prin anumite perioade mai putin intense spiritual pentru ca regasirea caii spre Domnul sa fie exact ca intoarcerea fiului risipitor,plina de daruri harice.Faptul ca nu esti multumita de starea ta este o dovada a unui spirit induhovnicit,daca ai fi tot timpul in pace ,liniste si dragoste nu te-ai mai stradui pentru a le cauta.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de AGabriela

Doamne ajuta!
Sunt o persoana care a cazut in mandrie si in alte pacate mari. Cand m-am impiedicat de-a binele dupa 2 ani si jumatate, m-a luat Hristos frumos de mana, m-a ridicat si mi-a sters ochii de noroi. In acel moment am plans cu amar pentru cele ce facusem si am reinceput, asa cum am fost indrumata, sa ma reintegrez in biserica. Mi-a dat Domnul pentru o perioada de timp si ceva bucurie si dragoste in suflet, dar si un motiv de a merge mai departe: sansa de a-mi intemeia o familie. La inceput a fost frumos, dar de cateva luni sunt tot timpul pusa pe hartzaa, blandetea a fugit de la mine, calm nu am... pe deasupra mai este si o tristele si o deznadejde covarsitoare in sufletul meu. Nu mai am recunostinta fata de toate date de Domnul si nici dragoste. Mi-e frica si sunt confuza. Ce sa mai spun de.... lene (nu mai am chef de nimic). Ma spovedesc (fara prea multa parere de rau), ma rog (fara prea multa luare-aminte), in ciuda lenei mai incerc sa mai iau cate o carte in mana, poate doar, doar oi gasi niste raspunsuri, o minune, ceva... orice sa-mi dea putere. Ma rog la Domnul sa ma ridice, dar uneori parca nu ma aude (asa percep eu din pacate). Mai sunt si momente in care imi mai da Domnul bucurie in suflet, dar care se stinge repede din pricina mandriei si a fricii. Asta se reflecta si in relatia cu viitorul sot (daca ma voi hotara) caci se vede din ce in ce mai mult frica si lipsa dragostei din partea mea. Trebuie sa iau o decizie si nu o pot lua. Domnul lucreaza prin oameni, de aceea am scris cateva randuri despre mine aici... credeti ca as putea face ceva practic sa ies din situatia aceasta? Cum sa scap de confuzie... ce este da sa fie da si ce nu sa fie nu? Cum as putea recapata de la Hristos bucuria care te duce spre dragoste? Dragostea este cea mai mare dorinta a mea... Multumesc frumos

Incearca sa te bucuri de aspectele marunte ale vietii tale.

Indentifica-le, observa-le in rutina zilnica, incarca-le cu semnificatii si bucura-te cu toata inima.

Daca uzi o floare cu bucurie, tristetea si confuzia se vor risipi ca norii cand apare soarele stralucitor pe cer.

Esenta este ascunsa in detalii.

[AGabriela]

Celor ce mi-ati dat un raspuns...fiecare mi-a dat cate un sfat util.
Domnul si Maica Sa sa va aiba in paza si Sarbatori binecuvantate
Cu drag A.Gabriela

[CelMandru]

În prealabil postat de AGabriela

Dragostea este cea mai mare dorinta a mea...

Cu rugăciune şi mărturisire se rezolvă. Dar să fie făcute din inimă sinceră, cu pocăinţă.

Capabili suntem toţi să dăruim. E greu să realizăm asta uneori. Dar stăruind în fapte bune, în ascultare, în post şi în rugăciune o să reuşeşti. Maica Domnului nu te lasă. Ea vede străduinţa ta. Tu să ai răbdare, smerenie şi credinţă, că-ţi vei înmuia inima până la urmă, dacă asta ceri. Răbdare...

[AlinB]

Hehe, am vrea doar sa plutim, fara nici o lupta, fara nici o apasare sau responsabilitate, ei bine treaba nu merge asa, prin astfel de caderi, poate nu neaparat ca si consecinta a unui pacat (desi poate fi si asta) ci ca o lectie a Harului, invatam sa alegem si sa punem in practica alegerile pe care le facem, ajuta sa biruim mandria, etc.

Credinta nu e doar sentimentalism, mai trebuie si oleaca de tranta ca altfel uitam de unde am plecat si incotro (trebuie sa) mergem.

[maria40]

În prealabil postat de AlinB

Hehe, am vrea doar sa plutim, fara nici o lupta, fara nici o apasare sau responsabilitate, ei bine treaba nu merge asa, prin astfel de caderi, poate nu neaparat ca si consecinta a unui pacat (desi poate fi si asta) ci ca o lectie a Harului, invatam sa alegem si sa punem in practica alegerile pe care le facem, ajuta sa biruim mandria, etc.

Credinta nu e doar sentimentalism, mai trebuie si oleaca de tranta ca altfel uitam de unde am plecat si incotro (trebuie sa) mergem.

Ihi! Numai ca nu stiu cum se face ca unii tooot plutesc iar altii se tooot lupta o viata intreaga! Si ce daca te lupti ca un bezmetic? Pe cand sa spui hop! iar te scufunzi, Nici macar nu esti sigur ca te mantuiesti dupa toata lupta asta! S-ar putea sa ajungi si dincolo tot la rau!
Hahaha! Rad eu dar nu e rasul meu!
Macar de s-ar termina odata totul!