Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Despre Biserica Ortodoxa in general
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1671  
Vechi 20.03.2017, 15:25:41
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit 《continuare 》

Hristos a fost întrebat odată de ce ucenicii Lui nu postesc (Mt. 9, 14). De aici mulți au înțeles că apostolii și Mântuitorul Însuși erau niște mâncăcioși (Mt. 11, 19). Însă întâmplarea în cauză ne descoperă, de fapt, că apostolii și Mântuitorul umblau tot timpul flămânzi. Aceasta se vede foarte bine și din conflictul pe care l-au avut cu Iudeii din cauză că ucenicii au mâncat spice sâmbăta. Apostolii erau atât de ocupați cu predica, incât uitau să mănânce, iar faptul că au rupt spice arată cât erau de flămânzi și că obișnuiau să mănânce pe unde apucau. Mântuitorul însă nu a mâncat cu ei, reproșul fiind îndreptat numai împotriva ucenicilor; El era pildă de postire. Că ucenicii mâncau puțin, reiese și din scena înmulțirii pâinilor, de unde aflăm că aveau numai cinci pâini și doi peștișori. Deși erau departe de localitate, în imposibilitate de a-și procura hrana, ei sunt gata să dea și acest puțin mulțimilor (neștiind că ele vor fi înmulțite!), ceea ce ne descoperă că ei erau obișnuiti cu foamea mai mult decât oamenii de rând. Așadar, Mântuitorul și apostolii posteau, atâta doar că ei nu numărau zilele ca fariseii. La întrebarea lor, Hristos, totuși, le zice că, deși "fiii nunții nu au motive să postească atâta vreme cât Mirele este cu ei, vor veni zile când Mirele se va lua de la ei, în zilele acelea vor posti" (Lc. 5, 34-35). Zilele "acelea", în care Mirele S-a luat, sunt miercuri, ziua vinderii și vineri, ziua răstignirii. La anul 50, apostolii convoacă un sinod la Ierusalim, unde stabilesc postul în aceste zile pentru credincioși.

《va urma 》
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1672  
Vechi 20.03.2017, 15:33:20
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit

Așa că, protestantii au ințeles bine că postul nu este o obligație. Postul de silă nu are motivație, ca orice lucru gratuit și lipsit de sens. Acesta, însă, nu este motiv de a blama postul. Postul trebuie înteles în toată noblețea lui, pentru că el este manifestarea supremă a libertății umane. Anume așa înțelegeau postul primii creștini, sens care s-a pierdut în zilele noastre. "A mânca - scrie Sf. Efrem Sirul în veacul IV -, ține de legile firii, dar a posti ține de libertate". Cine se poate lăuda că mănâncă doar pentru că "așa vrea el"? Nu, tu mănânci pentru că nu poți să nu mănânci, voința ta reiese din instinctul firesc, nu din libertate. Sigur că nu este nici un rău în aceasta, nici un păcat, dar nu este nici virtute. Virtutea este rod numai al libertății. "Orice lucrare care nu se face dintr-o desăvârșita libertate - spunea părintele Sofronie Saharov (+ 1993) -, nu poate avea valoare veșnică". Postirea este alegerea liberă de către om a unei vieți mai nobile, care are în ea ceva din realitățile vieții veșnice [...]." (Post și Libertate – ieromonah Savatie Baștovoi) - See more at: http://poruncaiubirii.agaton.ro/arti....5V22hVwQ.dpuf
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1673  
Vechi 21.03.2017, 12:56:45
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit

"Mintea noastră consumă multe resurse și se adaptează zilnic la noi trăiri, la noi provocări. Mintea este un panou pe care proiectăm mereu vrute și nevrute. Inconștientul e un loc unde adeseori nu ai vrea să intri, un loc plin de conflicte nerezolvate purtate încă din copilărie. Și paradoxal, în inconștient există toate resursele necesare pentru a supraviețui. Inconștient pozitiv, inconștient psihanalitic. Logică inconștientă versus logică conștientă (emoții, acțiuni, gânduri, credințe). Inconștientul muncește la maximum doar ca să stai cu ochii în tavan, de pildă. E o falsă senzație că stai și nu faci nimic. Pentru a face sau a nu face, se depune același efort pentru că inconștientul nu se oprește niciodată. Cu inteligența noastră ne creăm singuri probleme pe care încercăm să le rezolvăm.

Când ai un ciocan în mână vezi cuie peste tot! Atunci când ne învinuim singuri pentru diferite lucruri pe care le-am gândit sau le-am făcut cândva, adeseori nici nu mai avem nevoie să fim acuzați de alții. Știm să o facem „bine”, uneori prea bine! Factorul de insecuritate a responsabilizării propriei conștiințe poartă dureri ale eu-lui moral. De tine însuți nu te poți ascunde și mai devreme sau mai târziu travaliul de a te privi așa cum ești trebuie înfruntat și acceptat.
„Sentimentul rușinii” reprezintă sensibilitatea morală a dorinței de îndreptare, de schimbare în mai bine, de creștere armonioasă. Dezlegi, eliberezi, corectezi, protejezi... Gândești altfel despre tine în relație cu eu-tu-situație. E alegerea ta! Menținerea iertării înseamnă corectarea mentalului de fiecare dată când mă trezesc în „contracte”. Observarea propriei dependențe și alegerea de a pleca din „baltă”. Schimbarea ta declanșează schimbarea celuilalt. Dă-ți voie și alege să ieși din buclă!

Într-un sistem o problemă rămâne o problemă pentru că fiecare își joacă rolul. Ne învârtim, dar nimeni nu pune degetul pe buton, pe rană. Cine crede că deține adevărul e un tiran și avem destule exemple în istoria lumii de oameni care credeau că dețin adevărul și ce au făcut cu acel adevăr. Au murit cu adevărul între dinți, pătat cu sânge. De acolo încă mai picură și pe alte pagini ale conștientului colectiv. Toată viața învățăm și la sfârșit tot neînvățați murim!
Am învățat de curând că ușa se deschide în două părți și fiecare e liber să aleagă dacă o închide sau o deschide. Și nu trebuie să te simți vinovat sau dator pentru asta! Viața te obligă, te dă cu nasul de realitate. Poate ai ceva de învățat, poate ai ceva de iertat…

Nu poți controla comportamentul celuilalt și nici comportamentul celuilalt nu îți dă ție valoare. Stăm în viitor visând, sau în trecut regretând. Copiii stau în prezent și sunt conectați mereu la tot ce e viu. Chiar dacă îți place o haină foarte mult și corpul crește și nu mai încapi în ea, la un moment dat e nevoie să te dezbraci de ea și să-ți cauți haina. Mergi odată cu schimbările din viața ta. După cum certificatul de căsătorie nu îți oferă un certificat de garanție, tot la fel nu poți controla totul prin „contracte” cu tine sau cu cei din jur. Oricând poate apare neprevăzutul și e nevoie să fii pregătit emoțional și mental pentru orice. Trecem prin toți pașii pierderii, travaliul pierderii (șoc, negare, tristețe, acceptare) și gustăm iertarea, pacea și speranța. Pisica nu face depresie pentru că nu a prins șoricelul, ci mai încearcă iar și iar și iar…

Comunicarea este o formă exterioară a unei realități interioare. Unii oameni sunt bronzați pe trup, alții sunt bronzați pe suflet. Unii au cicatrici pe suflet, alții au cicatrici pe trup, însă omul trebuie iubit cu răni cu tot. Iubește și rana și pe cel ce a făcut rana! Nu ajută să găsim un vinovat și să plângem de milă victimei, ci să căutăm soluții reale. Dacă e să ne luăm „după ochi pentru ochi”, toți rămânem orbi. Nu ai putut ventila sau nu ai putut vorbi despre ce ai simțit atunci, e un început bun să vezi cine ești acum, ce s-a dărâmat și ce a rămas în picioare. Schimb emoția din dușman în amic, o trăiesc și o înlocuiesc cu ceva bun. Jelesc ce am de jelit și merg mai departe! Lacrimile se transformă în gânduri și devin parcă un organ interior care ne ajută să vedem mai bine. Te dor strămoșii? Nu uita că sentimentele îngropate de vii nu mor niciodată!

Povestim crude sau coapte, dar e o muncă de arheologie interioară. Avem nevoie să ne îndreptăm oasele minții și sufletului pe o gândire magică. Nu putem pune mintea în clor, dar putem ierta, putem face oricând „actualizare” la „programul” nostru interior. Iertarea dă naștere la sentimente, gânduri, comportamente pozitive. Și e super ofertă să-ți faci acest cadou! De astăzi, nu de mâine!"

(Ieromonah Hrisostom Filipescu)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1674  
Vechi 22.03.2017, 21:57:19
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit

Părinte , vorbiți-ne despre cum își poate recăpăta credința cineva care și-a pierdut-o.

Prin rugăciune, prin rugăciune și răbdare. Este în Pateric o întâmplare. Un ucenic vine la Părintele său și-i spune: „Avva, urăsc lumea. Simt cum în sufletul meu crește ura împotriva lumii”. Și Avva i-a zis: „Du-te în lume și trăiește un an de zile acolo!”. S-a dus în lume, s-a întors și i-a spus: „Urăsc lumea mai mult, pentru că am văzut în ce desfrâu și păcate trăiește”. Și Avva i-a zis: „Du-te în peșteră și trăiește un an de zile acolo!”. S-a dus în peșteră, a stat un an de zile și întorcându-se, i-a spus Avvei: „Și mai mult urăsc lumea, pentru că stând în peșteră, toate lucrurile mi s-au limpezit și cugetând la ce se întâmplă în lume, am început să cred că lumea trebuie cu adevărat disprețuită și urâtă”. Și l-a întrebat Avva: „Dar tu de când ești în mănăstire?”. „De șapte ani”, a răspuns tânărul. Și Avva a zis: „Uite la el, eu sunt de 30 de ani monah, iar el vrea să ajungă desăvârșirea în șapte ani!”.

Așadar, nu vă temeți de faptul că simțiți că vă pierdeți credința, pentru că acesta e asaltul diavolului. O rugăciune, chiar și cu buzele, este o rugăciune! Ea este măcar atitudinea trupului, dacă sufletul nu este implicat, dar prin atitudinea trupului să știți că și sufletul se implică. Așa cum, să zicem, într-un dans, ritmul și muzica te fac să intri într-o anumită trepidație, tot așa poziția trupului și rugăciunea buzelor trezesc treptat-treptat duhul nostru. Iar Dumnezeu o să dea la un moment dat și ploaia binefăcătoare a lacrimilor și o să fiți fericiți.

(Părintele Cheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2009, p. 46)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1675  
Vechi 24.03.2017, 00:44:27
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit Sfântul Simeon Noul Teolog

Fiindca postul, acest doctor al sufletelor, obisnuieste sa le stinga unora înfocarile trupului si sa supuna pornirile lui, altuia sa-i îmblânzeasca mânia, altuia sa-i goneasca somnul. Unuia sa-i trezeasca sârguinta, altuia sa-i curateasca mintea si s-o slobozeasca de gânduri rele, altuia sa-i supuna limba cea nepotolita si ca un frâu cu frica Domnului s-o tie si s-o opreasca, neîngaduindu-i nicidecum sa graiasca cuvinte desarte ori putrede; altuia nevazut îi curma raspândirea, îi struneste ochii si nu-i lasa sa umble iscodind încoace si încolo. Si toti se îngrijesc sa taca si sa ia aminte la pacatele si lipsurile lor. încetul cu încetul, postul subtiaza si izgoneste întunericul mintii, valul pacatului cel asternut peste suflet, cum alunga soarele negurile. Postul ne ajuta sa vedem vazduhul cel duhovnicesc al mintii în care nu rasare, ci de-a pururi straluceste Soarele Cel neapus, Hristos-Dumnezeul nostru. Având ajutatoare privegherea, postul înmoaie învârtosarea inimii si în locul mahmurelii si întunecarii de mai înainte izvorasc râuri de umilinta, pe care va rog, fratilor, sa ne sârguim sa le agonisim. Astfel cu ajutorul lui Dumnezeu lesne vom usca toata marea patimilor si, trecând valurile ispitelor, care ne tiranisesc amarnic, ne vom linisti în limanul nepatimirii. Dar acest lucru, fratii mei, nu se face într-o zi, nici într-o saptamâna, ci în vreme îndelungata si cu multa osteneala si truda, pe masura staruintei si a hotarârii fiecaruia, precum si pe masura credintei si a lepadarii de lucrurile cele vazute si cele gândite. Si nu numai cu acestea, ci si prin pocainta fierbinte si neîncetata, si prin lucrarea ei cea neîncetata si din camara cea ascunsa a sufletului, mai repede sau mai pe îndelete, cu ajutorul si cu darul lui Dumnezeu. Fara post nimeni n-a putut vreodata savârsi vreuna din aceste fapte bune; fiindca postul e începutul si temelia a toata fapta cea duhovniceasca. Deci câte vei zidi pe aceasta temelie stau neclatinate si nu cad, fiind zidite pe piatra tare. Iar. daca vei înlatura aceasta temelie si în locul ei vei pune satiul pântecelui si pofte necuviincioase, apoi gândurile cele rele si râul patimilor le macina pe acestea si cara ca pe niste nisip si rastoarna întreaga cladire a faptelor bune.
Ca sa nu se întâmple si la noi acest lucru, sa stam cu bucurie pe temelia postului. Sa stam, bunii mei frati, de buna voia noastra. Fiindca cine se suie pe piatra postului de sila si fara de voie, fara îndoiala ca singur se pravaleste de acolo, fiind târât de pofta de mâncare în ascuns si se face precum socot eu mâncare celui viclean. Pentru ca postul este lege dumnezeiasca si pe cei ce îndraznesc s-o calce diavolul îi ia ca un tiran si îi munceste, desi nu îndata si nu numaidecât, fiindca Dumnezeu e îndelung rabdator si asteapta pocainta noastra. Cu toate acestea, daca ramânem nepocaiti de pacate, nu vom scapa de mâinile vrajmasului si vom fi osânditi sa ne muncim împreuna cu el, dupa dreapta judecata a lui Dumnezeu. Chiar daca ne tainuim de proestosii si povatuitorii nostri, însa de Dumnezeu si Stapânul proestosilor nu ne putem ascunde. Deci sa ne pazim, fratilor, nu numai de mâncarea în ascuns, ci si de satiul bucatelor puse noua înainte la masa: asa ma rog si nu voi conteni a ma ruga. […]
O, fratilor, sa nu încetati a va destepta unii pe altii la ascultarea Dumnezeiestilor citiri ale Utreniei. Ci precum în vremea mesei îi îndemnam pe cei aproape si pe cei ce îi iubim îi silim sa manânce; tot asa cu adevarat si în vremea mesei celei de suflet hranitoare, fiecare se cade sa ia aminte si sa îndemne pe cei de aproape. Sa nu ne osândim unii pe altii, ca si cum nu ne-am iubi si astfel sa cadem din ucenicia lui Hristos, Care zice: „Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenici ai Mei, daca va veti iubi unii pe altii”. Daca cel ce nu-i sileste pe prietenii sai sa manânce mult la aceasta masa trupeasca de multe ori îi foloseste pe ei; apoi cel ce face acest lucru la masa cea duhovniceasca a ascultarii cuvintelor dumnezeiesti, nu putina paguba pricinuieste aproapelui sau. Fiindca saturarea de bucate strica si sufletul si trupul si adeseori le vatama; pe când cele graite de Sfinti lumineaza mintea si sfintesc sufletul si prin aceasta si pe trup îl împartasesc de sfintenie si-l fac mai sanatos si mai puternic. De aceea, fiecare sa ia aminte la citire, fiindca cuvintele Sfintilor sunt cuvinte ale lui Dumnezeu si nu ale oamenilor. Puneti-le deci în inimile voastre si paziti-le cu tarie, caci cuvintele lui Dumnezeu sunt cuvintele vietii si cel ce le are în sine si le pazeste, are viata vesnica.
Nu cred ca cineva dintre voi, sezând la o masa îndestulata, se leneveste si dormiteaza. Ci dimpotriva, se sileste sa serveasca din îndestul; ba la plecare mai ia si pentru a doua zi, pentru a da fie la unii prieteni, fie la saraci. Iar acolo unde stau cuvintele vietii înainte, care fac nemuritori pe cei ce se hranesc cu ele, se cade oare, spune-mi, sa dormi ca un mort neînsufletit, sa dormitezi, sa te trândavesti sau sa sforai? O, ce paguba! O, ce nesimtire si lenevire! Cel ce sade la masa si n-are pofta de mâncare, fara îndoiala e lipsit de sanatatea cea fireasca. Tot asa si cel ce aude dumnezeiasca citire si nu se desfateaza sufleteste cu dulceata negraita si cu pofta nemateriala a cuvintelor celor dumnezeiesti si nu-si umple gânditor toate simtirile de dulceata lor, e neputincios cu credinta si nu a gustat deloc din darurile cele duhovnicesti, fiindca sta în mijlocul multor bunatati si se topeste de foame si de sete. Asa cum mortul nu simte când îl speli cu apa, tot asa si acesta nu simte nimic, fiind neumplut de apele purtatoare de viata si dumnezeiesti ale cuvintelor. Deci toti care aveti în voi cuvintele vietii, toti cei care ati apucat a va hrani cu aceasta pâine a cuvântului, câti nu sunteti morti, ci din morti v-ati facut vii si ati gustat din viata cea adevarata si Cel îndurat v-a daruit milostivirea fata de aproapele, sa nu încetati a trezi, a îndemna si a povatui pe aproapele si a face tot ce va este cu putinta pentru el. […]

Sfântul Simeon Noul Teolog
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1676  
Vechi 24.03.2017, 10:06:03
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit

DIN PRISOSUL INIMII GRĂIEȘTE GURA
(de Părintele Cleopa)

De multe ori pierdem toată osteneala noastră si toată fapta bună, dacă nu păzim două lucruri: mintea si limba. Că tot păcatul se începe de la minte, de la gând si toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă. Zice Mântuitorul că din prisosinta inimii grăieste gura. Si Solomon zice: Mai bine este a cădea de la loc înalt, decât a cădea prin limbă. Ferească Dumnezeu! De aceea trebuie mare băgare de seamă.

Limba este organ cu care lăudăm pe Dumnezeu, la fel si mintea. Dar vrăjmasul le ia pe amândouă aceste organe: mintea o întunecă cu gânduri rele si limba cu cuvinte rele. Si atunci omul devine unealta vrăjmasului, că si gândurile lui sunt spurcate, si limba si cuvintele lui. Trebuie mare băgare de seamă.

O femeie păcătoasă si-a pus îndreptare la o mărturisire si a început să ducă o viată sfântă. Post, rugăciune, milostenie, că era văduvă acum. Toată lumea se minuna în sat cum femeia aceea si-a schimbat viata. Înainte o stiau toti. Îi murise sotul, iar copiii îi avea pe toti căsătoriti. Mai avea un păcat, săraca, pe care nu-l putea lăsa. Toate celelalte le lăsase. Făcea si milostenie multă si post tinea, dar nu tăcea din gură. Să spună ceva de cumătra, de cumnata, de cutare. Când a venit la duhovnic, a zis: "Părinte, am postit posturile, am făcut milostenie, fac pravilă, citesc prin sfintele cărti; ei, dar limba asta n-o pot eu stăpâni! Mai vorbesc de unul, mai zic de altul, mai spun o minciună, mai spun o glumă, mai cutare".

Era primăvară, când se arau grădinile si ogoarele. Duhovnicul îi zice: "Uite ce este, mătusă, nici eu nu-ti dau canon mare; dar n-ai voie să te împărtăsesti până nu vei face canonul acesta". "Care?" Duhovnicul avea un butoi mare cu sământă de scai. Stiti cum e sământa de scai, ca de ceapă. Măruntă. I-a dat mătusii un pumn bun de sământă de scai si i-a zis: "Uite ce! Când vei ara grădina, să te duci să semeni scaiul ăsta prin grădină, cât e grădina de lungă, si pe-o brazdă si pe alta".

Si a semănat scaiul. Au crescut păpusoii, dar au iesit si scaii. La prăsit a mai tăiat din ei, dar n-a putut să-i taie pe toti. Când a venit femeia în Postul Sfintei Mării, o întreabă duhovnicul: "Ai semănat scaii?" "Da". "Ti-am spus că nu-i greu. Mata ai zis că păcatele pe care le faci cu limba nu-s grele. Eu ti-am dat să semeni scai. Du-te si-mi adu acum înapoi toate semintele acelea pe care le-ai semănat". "Vai de mine, părinte, zice, eu am prăsit, dar din nebăgare de seamă scaii aceia au făcut sământă, a venit vântul si a dus-o la megiesi, pe câmp. S-a umplut lumea de scai". Zice preotul: "Nu-ti dau împărtăsanie, până nu-mi aduci sământa înapoi". "Imposibil, părinte. S-a dus sământa de scai! A luat-o vântul, a făcut scai, s-a înmultit...".

Vezi? Asa sunt si cuvintele noastre. Cuvintele noastre, dacă sunt rele, pe unde nu au ajuns? Au făcut sământă, au prins rădăcină si s-a umplut lumea de cuvinte rele. Cuvintele noastre sunt sământă de scai. După cum nu poti aduna sământa înapoi, după ce-ai semănat-o - la vreun an de zile, după ce s-a umplut câmpia de scai -, asa nu putem să adunăm răutatea si păcatul pe care le-am semănat noi prin limbă. De aceea trebuie mare pază a limbii. Ai văzut ce spune Solomon: Cine nu păzeste gura si limba sa, nu se poate mântui.

Dar Dumnezeu nu ne-a făcut să fim muti. Ne-a dat limbă să vorbim. Dar ceea ce vorbim, să fie spre slava lui Dumnezeu si ceea ce este de trebuintă. Deci când vedem că începem a vorbi de rău pe altul, să stăm pe loc, că semănăm scai, si îl duce vântul în mai multe inimi. Să băgăm de seamă!

Text extras din cartea: "Ne vorbește Părintele Cleopa"
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1677  
Vechi 25.03.2017, 00:39:04
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit

Iisus să fie îndeletnicirea și gândirea cea mai aleasă a minții tale! Iisus să fie răsuflarea ta și niciodată să nu te saturi a chema pe Hristos! Din această pomenire continuă și preadulce a lui Iisus se vor răsădi și vor crește copaci mari ca cele mai mari virtuți: credința, nădejdea și dragostea.

Așadar, rostește și tu numele lui Iisus cu dragoste și cu lacrimi, deoarece, după Sfântul Isaac Sirul: Pomenirea celor dragi pricinuiește lacrimi. Precum o casă, care are înăuntrul său pe stăpânul, este0 curată, așa și sufletul care are pe Stăpânul Hristos locuind înăuntrul lui este de cinci ori mai curat, deoarece Stăpânul Hristos cu toate vistieriile Duhului S-a sălășluit în el.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 429-430)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1678  
Vechi 25.03.2017, 23:41:03
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit

Ca să dobândim obișnuința de a rămâne cu Dumnezeu, Sfântul Nil Sinaitul ne sfătuiește să întrebuințăm neîncetata, „scurta, însă încordata rugăciune”. Dacă și atunci inima noastră rămâne rece, să împlinim sfatul Sfântului Ioan de Kronstadt, care spune: „Când bagi de seamă că inima ta e rece și te rogi fără dorința de a te ruga, fără tragere de inimă, oprește-te și înfierbânteaz-o printr-o oarecare cugetare vie ca, de pildă, mulțimea binefacerilor lui Dumnezeu și după aceea continuă să te rogi cu un simțământ cald, fără să te grăbești.

Dacă nu izbândești să-ți faci toate rugăciunile la timp, nu e mare pagubă; din rugăciune fierbinte și fără grabă vei primi folos neasemuit mai mare decât dacă ai fi citit toate rugăciunile, însă grabnic și fără simțire, căci socotesc mai bine să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, decât zeci de mii de cuvinte” (vezi I Corinteni 14, 19).

Dacă rugăciunea îndelungă, scrie Sfântul Ioan de Kronstadt, nu se potrivește cu aprinderea duhului, mai bine să o scurtăm, însă ea să fie fierbinte. Adu-ți aminte că un cuvânt al vameșului, spus dintr-o inimă fierbinte, l-a îndreptățit pe el. Dumnezeu ia aminte nu la multele noastre cuvinte, ci la starea inimii. Mai importantă decât orice este credința vie a inimii și căldura întru pocăința pentru păcate.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Călăuza rugătorului ortodox, traducere de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2015, pp. 30-31)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1679  
Vechi 26.03.2017, 23:59:38
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit

Optimismul și pesimismul sunt două moduri diferite de a aprecia viața. Conform aprecierii optimiste, viața este un mare dar, în timp ce după gândirea pesimistă, viața este un mare rău. Foarte mulți cred că diferența dintre optimism și pesimism este mică, așa cum este între un om cu ochii albaștri și altul cu ochii negri. Mulți cred că, pur și simplu, un om este optimist, iar altul pesimist. Însă nu este așa. Optimism înseamnă fericire, iar pesimism înseamnă nenorocire. Pentru om, cea mai mare fericire nu este sănătatea, bogăția, prietenii sau slava. Cea mai mare fericire pentru om este să fie optimist. Pe de altă parte, cea mai mare nenorocire pentru om nu este boala, sărăcia, singurătatea, părăsirea, nedreptatea sau oricare altă greutate sau pierdere. Cea mai mare nenorocire pentru om este să fie pesimist. Pentru că, în timp ce optimismul constituie imn de viață, pesimismul constituie imn de moarte. Refrenul primului imn este: „Merită să trăiești!”, în timp ce refrenul celui de-al doilea este: „Nu merită să trăiești!”. A trăi înseamnă să gândești, să simți, să muncești. Optimistul repetă: „Merită să gândești, merită să simți, merită să muncești”.

Cuvântul lui Dumnezeu este optimist. Îmbrățișez acest adevăr. Optimismul constituie aureola învățăturii și a istoriei creștine. Optimist a fost Întemeietorul Creștinismului, Cel mai optimist dintre toți optimiștii lumii. Nu a fost optimist numai în clipele de bucurie ale vieții Sale: precum atunci când a participat la nunta din Cana Galileii, sau când i-au fost aruncate înainte flori la intrarea în Ierusalim, sau când privea în pace câmpul cu crini înfloriți, sau când sub lumina stelelor călătorea cu corabia pe lacul Ghenizaret împreună cu cei care-L adorau. Așadar, a fost optimist nu doar în astfel de momente. A rămas optimist și atunci când a fost părăsit de toți și a căzut la rugăciune către Dumnezeu Tatăl în acea noapte dezolantă de dinaintea Sfintelor Sale Pătimiri. A rămas optimist și atunci când a fost plimbat de la Irod la Pilat, fiind huiduit și batjocorit. Și atunci când I-au rănit cinstitul cap cu coroana de spini și când a părăsit Ierusalimul sub povara crucii. Ierusalimul care s-a despărțit de El cu batjocură, cu blesteme, dar și cu ecoul lacrimilor neputincioase ale femeilor care-L însoțeau. Și, în cele din urmă, când paharul amărăciunii s-a umplut și a intrat în istorie cuvântul Golgota, iarăși a rămas optimist.

Optimiști au fost și martirii creștini. Și dacă martirii și marii mucenici au fost optimiști, de ce voi să fiți pesimiști? Au fost optimiști toți cei care s-au luptat cu fiarele în arenele romane pentru a-i da prilej de distracție Cezarului. Optimiști au fost cei care au fost arși cu smoală în piețe spre satisfacția Cezarului și a metreselor lui. Optimiști au fost cei legați pe roată și zdrobiți și cei care au fost îngropați de vii. Optimiști erau cei care au fost nedreptățiți, care n-au cunoscut egalitatea și libertatea publică, nici iubirea de oameni… Noi de ce am fi pesimiști? De ce să devenim pesimiști?

(Sfântul Nicolae Velimirovici)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1680  
Vechi 27.03.2017, 11:33:45
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit

Sfântul Ioan Scărarul despre importanța Tainei Spovedaniei

Dezgolește-ți, dezgolește-ți rana în fața doctorului și nu te rușina. A mea e buba, părinte, a mea e rana. Din nepăsarea mea s-a pricinuit, și nu din a altuia. Nimeni altul nu e pricinuitorul ei: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci negrija mea!

Mergi la mărturisire și cu purtarea și cu chipul, și cu gândul, ca un osândit, plecându-te spre pământ și dacă se poate udând cu lacrimi picioarele doctorului și judecătorului ca ale lui Hristos.

(Sf. Ioan Scărarul, Scara, cuv.4, cap. 56, în Filocalia, vol. IX, p. 110,111)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Daca pot primi niste raspunsuri andrei23 Generalitati 28 19.06.2011 19:13:32
Caut niste raspunsuri NeInocentiu Secte si culte 108 18.04.2011 14:43:12