Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Despre Biserica Ortodoxa in general
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #2181  
Vechi 06.03.2018, 23:47:24
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit

Rugăciunea care se face în același timp, în mai multe locuri și de către mai mulți creștini, ne va curăța, va sfinți și va schimba duhul țării. Înainte de a dormi, să spunem „Rugăciunea lui Iisus” pe respirație, să spunem Crezul și să ne însemnăm cu Sfânta Cruce. În acest fel, darul Duhului Sfânt și Îngerul păzitor ne vor acoperi și sfinți.
Cei care vin și se roagă la Sfintele Mănăstiri, vor reaprinde mai tare focul Duhului Sfânt în inimile lor. Trebuie să ne rugăm neîncetat, pentru că neîncetat suntem ispitiți de patimile trupului și ale sufletului, de către oameni și de către diavoli. Când ne rugăm, Harul Duhului Sfânt vine și îndepărtează ispitele care vin asupra noastră.
(Ierodiacon Cleopa Paraschiv, Rugăciunea lui Iisus, Unirea minții cu inima și a omului cu Dumnezeu, Editura Agaton, Făgăraș, 2002, p.24)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2182  
Vechi 07.03.2018, 02:04:06
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit

Dumnezeu Își revarsă harul Său în rugăciune
Pr. George Cocoșilă :
Omul contemporan, religios într-o formă a subiectivității și autosuficienței sale, nu este prezent în sânul Bisericii, sau dacă este prezent, se adâncește într-un sincretism religios, vorbește adesea despre energiile pozitive sau negative care îi influențează viața.
Poate am auzit adesea despre oameni care preferă anumite locuri din natură sau chiar din locașurile de cult, pe motivul că sunt câmpuri energetice și numai acolo se pot descărca de energiile negative, încărcându-se de energiile pozitive. Acestor oameni trebuie să le răspundem, fără pretenții științifice, care ar presupune o altă discuție, că în spațiul sacru ne întâlnim cu un Dumnezeu Persoană, sau mai exact o Treime de Persoane, iar rugăciunea presupune un dialog cu un Tu personal, nu o formă de concentrare sau adâncire în esențe sau energii impersonale. Pentru o argumentare cât mai teologică apelez la întrebarea fundamentală a părintelui Dumitru Stăniloae, dintr-un interviu, cu un subiect asemănător: Cine este Subiectul acestor energii? Nu dintr-un patriotism autohton am făcut acest recurs la autoritatea părintelui Stăniloae, ci pentru că în preocupările sale teologice un loc central îl ocupă teologia energiilor necreate a Sfântului Grigorie Palama, care reprezintă de fapt o sinteză patristică.
În lucrările sfinte, în Sfintele Taine și în cadrul Sfintei Liturghii se rostește adesea cuvântul har și ni se împărtășește tocmai ca o condiție necesară pentru mântuirea noastră. Să fie oare același fond ca și energiile pozitive și doar forma și cadrul să difere? Pentru o lămurire și pentru a face lumină revenim la autoritatea de dogmă și spiritualitate a părintelui Stăniloae, care nu separă dogma de spiritualitate:
Harul este o energie necreată, izvorâtoare din ființa dumnezeiască a Celor trei Ipostasuri și e nedespărțită de ea, sau de aceste ipostasuri. Termenul grecesc «energeia» se traduce în românește prin «lucrare». Aceasta pune în evidență faptul că în har ca lucrare e prezent însuși subiectul dumnezeiesc care o săvârșește. Căci nu există lucrare fără lucrător. De aceea, putem folosi și termenul «energie», în sensul că în lucrare se arată o energie a celui ce lucrează. Dar această energie se imprimă totdeauna și în cei pentru care se lucrează. De aceea înțelegând harul ca «energie» dumnezeiască, îl înțelegem pe de o parte în sensul de energie actualizată a Duhului ca lucrare, pe de alta, în sensul de energie ce se imprimă în ființa celui în care Duhul Sfânt lucrează, făcându-l capabil și pe acela să lucreze, sau făcându-l capabil de conlucrarea lui cu Duhul Sfânt” (Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. II, p. 312, EIBMBOR, 2003).
Fără a avea pretenția unei hermeneutici sau exegeze a textului, deducem că harul dumnezeiesc nu este o forță sau energie impersonală, ci lucrarea unui Dumnezeu Persoană, care este mai presus de orice Forță sau Principiu Absolut.
Dumnezeu în Biserică Își revarsă harul Său ca energie sau lucrare necreată, în urma unui dialog, între un eu și Tu. Harul Său în urma acestui dialog devine manifestare a iubirii Sale, care nu constrânge niciodată natura (ca în teoriile occidentale despre raportul dintre har și natură). În această revărsare a harului, ca manifestare a iubirii lui Dumnezeu, este libertate, pentru că iubirea presupune libertatea. În urma conlucrării noastre cu harul, ca relație personală cu Dumnezeu, ajungem la libertatea față de păcat.
După Duminica Ortodoxiei, în care am mărturisit adevărata credință a înomenirii Fiului lui Dumnezeu, continuăm mărturisirea dreptei credințe în Duminica a doua din Post, închinată Sfântului Grigorie Palama, ca teolog al harului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2183  
Vechi 07.03.2018, 22:45:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit

Prinzând putere, slava deșartă naște mândria.
Mândria este încrederea în sine extremă, care respinge tot ce „nu-i al meu”; izvor al mâniei, cruzimii și răutății, refuz al ajutorului dumnezeiesc, „fortăreață demonică”. Ea este „perete de aramă” între noi și Dumnezeu (Avva Pimen); ea este vrăjmășie față de Dumnezeu, început a tot păcatul; ea e în fiecare păcat, pentru că fiecare păcat înseamnă că te lași de bunăvoie pradă patimii tale, că încalci în mod conștient legea dumnezeiască, înseamnă că te obrăznicești împotriva lui Dumnezeu, cu toate că „tocmai cel supus trufiei are nevoie neapărată de Dumnezeu, pentru că oamenii nu-l pot scăpa pe unul ca acesta” (Scara).
Dar de unde vine această patimă? Cum începe? Cu ce se hrănește? Ce trepte străbate în dezvolta*rea sa? După ce semne poate fi recunoscută?
Această ultimă problemă este deosebit de importantă, fiindcă cel mândru nu-și vede, de obicei, păcatul. Un oarecare bătrân iscusit îl povățuia pe un frate să nu se mândrească, însă acela, orbit de mintea sa, i-a răspuns: „Iartă-mă, părinte, în mine nu se află trufie”. Înțeleptul bătrân i-a răspuns: „Cu ce puteai, fiule, să-ți dovedești trufia mai bine, decât cu acest răspuns?”.
În orice caz, dacă omului îi este greu să-și ceară iertare, dacă este supărăcios și bănuitor, dacă pomenește răul și îi osândește pe alții, toate aces*tea sunt fără îndoială semne ale mândriei.
Despre aceasta scrie minunat Simeon Noul Teolog: „Despre cel pe care, atunci când îl necinstește ori îl supără cineva, îl doare inima, cunoscut să fie că-l poartă în sânurile sale pe șarpele cel vechi (trufia). Dacă va începe să rabde în tăcere supărările care i se fac, îl va face pe acest șarpe neputincios și lipsit de vlagă; dar dacă se va împotrivi cu amărăciune și va vorbi cu obrăznicie, îi va da șarpelui putere să verse otravă în inima lui și să mănânce fără milă măruntaiele lui”.
În Cuvântul împotriva păgânilor al Sfântului Atanasie cel Mare există pasajul următor: „Oa*menii au căzut în poftirea de sine, preferând contemplarea de sine, în locul contemplării celor dumnezeiești”. În această definiție scurtă este surprinsă însăși esența mândriei: omul, pentru care până atunci centru și obiect al dorinței era Dumnezeu, l-a întors Acestuia spatele, „a căzut în poftirea de sine”, s-a dorit și s-a îndrăgit pe sine mai mult decât pe Dumnezeu, a preferat contemplării celor dumnezeiești contemplarea de sine.
(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 51-52)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2184  
Vechi 12.03.2018, 22:36:29
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit Despre Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfințite!

Pr. Ciprian Bâra :
Chiar dacă textul Sfintei Liturghii a darurilor înainte sfințite este mult mai vechi, autorul lui este, potrivit tradiției, Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei. El a contribuit la îmbogățirea și sistematizarea acestei rânduieli speciale de împărtășire a credincioșilor unită cu Vecernia, în timp cât a stat la Constantinopol. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește astăzi, 12 martie, pentru că în această zi, în anul 604, a trecut la cele veșnice.
Postul Mare este o perioadă de pocăință, de întristare și de plângere a păcatelor. De aceea, Părinții Bisericii au hotărât ca în această călătorie spre Slăvitul Praznic al Învierii lui Hristos să nu se săvârșească Sfânta Liturghie în afara zilelor de sâmbătă și de duminică, lucru afirmat și de hotărâri ale Sinodului de la Lodiceea: „Nu se cuvine să aducem ofrandă de pâine în timpul celor 40 de zile decât numai în zilele de sâmbătă și duminică“.
De ce Daruri înainte sfințite?
În această perioadă pregătitoare întâmpinării zilei Învierii se înmulțesc metaniile, limbajul liturgic și veșmintele se schimbă, devin cernite, pentru a chema și ajuta sufletul și trupul în starea de pocăință. Întreaga Biserică respiră acum duhovnicește în ritmul unei rugăciuni scurte și intense: „Miluiește mă, Dumnezeule, miluiește mă”.
În întreaga perioadă a Postului Mare, cu excepția zilelor aliturgice, de luni până vineri, se poate săvârși Liturghia Darurilor înainte sfințite sau a Sfântului Grigorie Dialogul.
În cadrul acestei liturghii sunt folosite Daruri sfințite la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare, săvârșite în sâmbăta sau duminica precedentă. Este considerată Liturghie deoarece în cadrul ei are loc împărtășirea preoților și a credincioșilor cu Sfintele Taine, cele de viață făcătoare.
Părintele profesor dr. Viorel Sava menționează că, potrivit unor documente, unii creștini aveau obiceiul de a lua la casele lor o parte din Sfânta Împărtășanie de la Liturghia duminicală pentru a se cumineca în cursul săptămânii. Din cauza pericolului profanării, acest obicei a fost îngrădit începând din secolul al IV lea.
Un alt factor care a dus la folosirea pentru împărtășire a Darurilor înainte sfințite au fost monahii retrași în singurătate pentru perioade îndelungate de timp, care păstrau în chilia lor Sfânta Împărtășanie, iar când se împărtășeau făceau aceasta într un cadru ceva mai solemn.
De asemenea, nu trebuie exclusă din întregul proces de naștere și existență a acestei rânduieli și evlavia deosebită a creștinilor care doreau în primele veacuri să se împărtășească și în restul zilelor din săptămână, când nu se săvârșeau celelalte două Sfinte Liturghii.
Privind cu atenție cuprinsul Liturghiei Sfântului Grigorie, textele liturgice ne dezvăluie, într o teologie specifică Triodului, scopul săvârșirii acestei rânduieli în zilele Postului Mare. De exemplu, Rugăciunea amvonului, care diferă de rugăciunea de mulțumire obișnuită, joacă un rol hotărâtor în oficiere, fiindcă precizează semnificația Cuminecării în Postul Mare. Aceasta este acordată acum de Biserică ca o îngăduință și binecuvântare, pentru a da credincioșilor puterile duhovnicești necesare atingerii țintei alergării lor. Astfel, această rugăciune e un rezumat al întregii spiritualități a Triodului în cele două dimensiuni majore ale sale: lupta împotriva patimilor și pregătirea în vederea Paștelui. „Stăpâne Atotțiitorule, Cel ce cu înțelepciune ai zidit toată făptura și pentru nespusa Ta purtare de grijă și multa Ta bunătate ne ai adus pe noi întru aceste preacinstite zile, spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre înfrânarea poftelor și spre nădejdea Învierii...“ (din Rugăciunea amvonului)
Vechimea
Cea mai veche însemnare a acestei rânduieli este cea din „Codex Barberini”, unde nu apare menționat nici un autor.
Prima mărturie pe care o avem cu privire la oficierea Liturghiei Darurilor înainte sfințite împreună cu Vecernia este din veacul al VI lea, la Constantinopol. La începutul secolului al VII lea este menționată în Cronica pascală (617). În anul 692, la Sinodul Trulan, această practică a fost consacrată și limitată la perioada Postului Mare. Canonul 52 al Sinodului Trulan a statornicit rânduiala ca „în toate zilele Sfântului și Marelui Post, afară de sâmbătă și duminică și de sfânta zi a Bunei Vestiri, să se săvârșească Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite”.
De a lungul vremii, această Liturghie a fost pusă pe seama mai multor Sfinți Părinți. În cele din urmă, datorită celor din Sfântul Munte Athos, începând cu secolul al XVI lea, drept autor al acestei Liturghii a fost socotit Sfântul Grigorie Dialogul.
Când se săvârșește?
Cât privește timpul săvârșirii, la început, Liturghia Darurilor era oficiată seara, la vremea potrivită a Vecerniei. Astfel, credincioșii ajunau în ziua respectivă, iar Liturghia era o priveghere sau o slujbă nocturnă: începea seara și se termina târziu, în cursul nopții. Din motive practice, astăzi, în majoritatea bisericilor, Liturghia Darurilor se săvârșește dimineața, poate și pentru că în acest fel Cuminecarea are loc la aceeași oră ca de obicei.
Conform îndrumărilor tipiconale din Liturghier este obiceiul ca această Sfântă Liturghie a Darurilor înainte sfințite să se săvârșească miercurea și vinerea în Sfântul și Marele Post, afară de ziua de vineri din săptămâna Sfintelor Pătimiri, când nu se săvârșește nici o liturghie. Ea se poate săvârși totuși și în zilele de luni, marți și joi din Sfântul și Marele Post, afară de luni și marți din prima săptămână a Postului Mare, când sunt zile aliturgice, și de Joia Mare, când se săvârșește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Se mai săvârșește, de asemenea, joi, în săptămâna a cincea din Postul Sfintelor Paști (Joia Acatistului), precum și luni, marți și miercuri, în săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului.
Liturghia Darurilor a fost atât de intim legată de Triod, încât a devenit trăsătura caracteristică a acestei perioade. Unele manuscrise o și numesc „dumnezeiasca Liturghie a Sfintelor Păresimi”.
Frumoasa rânduială a acestei Liturghii, cu cântări și citiri biblice ce îndeamnă la smerenie, se potrivește foarte bine pentru atmosfera Postului Mare, chemând pe toți dreptcredincioșii creștini la post, înfrânare, bună făptuire, iertare și Împărtășirea cu Sfintele Taine.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2185  
Vechi 14.03.2018, 17:23:45
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit

"Gândul cel bun "
Patimile sunt înrădăcinate adânc înlăuntrul nostru, dar gândul evlavios, gândul bun, ne ajută să nu fim robiți de ele. Atunci când omul cultivă numai gânduri bune și își întărește o stare bună, patimile încetează să mai lucreze, de parcă nu ar mai exista. Adică gândul evlavios nu dezrădăcinează patimile, ci le războiește, putând chiar să le răpună.
Cred că scriitorul descrie cele pe care le-au suferit cei șapte prunci, mama lor, Sfânta Solomoni, și dascălul lor, Sfântul Eleazar, din pricina cugetării evlavioase, tocmai ca să arate puterea gândului bun.
Un gând bun are aceeași putere cu o priveghere de multe ceasuri . Are mare putere . Precum astăzi unele arme noi blochează cu raze laser racheta chiar la baza ei și o împiedică să se lanseze, tot astfel și gândurile bune apucă înainte și paralizează gândurile rele pe „aeroporturile” diavolului, de unde pornesc. De aceea, încercați pe cât puteți, să plantați gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gândurile cele rele, astfel încât inima să vi se facă grădină de flori, iar rugăciunea să vă fie însoțită de mireasma duhovnicească a inimii voastre .
Atunci când cineva ține, fie și pentru puțin timp, un gând de-a stânga, adică rău, asupra cuiva, orice nevoință ar face, fie post, priveghere etc., se pierde. La ce îl va ajuta asceza, dacă în paralel nu se nevoiește să nu primească gândurile rele? De ce să nu golească mai întâi chiupul de depunerile din untdelemn, care sunt bune numai pentru săpun, și doar apoi să pună untdelemnul cel bun, ci pune untdelemnul cel bun împreună cu cel nefolositor, stricându-l în acest fel?
Un gând curat, bun, are putere mai mare decât orice nevoință . Un tânăr oarecare, de pildă, este războit de diavolul cu gânduri necurate și face privegheri, postiri, posturi de trei zile ca să se slobozească de ele. Însă un gând curat, ce îl va aduce, are putere mai mare decât privegherile și postirile pe care le face și îl ajută mai eficient .
(Cuviosul Paisie Aghioritul )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2186  
Vechi 15.03.2018, 02:36:08
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit Despre răbdare:

Tertulian, Despre răbdare, XV, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3, p. 197
„Căci răbdarea pune în siguranță pe toate cele plăcute Lui, ajută la îndeplinirea tuturor poruncilor Lui: întărește credința, asigură pacea, păzește dragostea, învață umilința, așteaptă căința, cheamă pocăința, conduce trupul, păstrează spiritul, înfrânează limba, stăpânește mânia, înfrânge ispitele, alungă scandalurile, consfințește martiriile, mângâie pe cel sărac, temperează pe cel bogat, nu nimicește pe cel slab, nu-l semețește pe cel sănătos, îl desfată pe cel credincios, îl găzduiește pe străin, îl încredin*țează pe serv stăpânului și pe stăpân lui Dumnezeu, împodobește pe femeie, îl dovedește pe bărbat; este iubită în copil, lăudată în tânăr, respectată în bătrân; este frumoasă pentru ambele sexe, la orice vârstă. Haide acum, dacă vrei, să-i cunoaștem de aproape chipul și obiceiurile. Fața îi este liniștită și binevoitoare, fruntea senină, necontractată de nici un rid al tristeții și al mâniei. Sprâncenele neîncruntate a supărare, cu ochii privind în jos de umilință, nu de nefericire, gura însemnată cu cinstea vorbirii măsurate, culoarea cum se cuvine celor liniștiți și nevătămători; mișcarea capului și râsul amenințător împotriva diavolului, îmbrăcămintea curată și căzând cuviincios pe corp, ca una care nici nu se îngâmfă, nici nu se dezonorează. Șade pe tronul acelui spirit prea blând și prea binevoitor, care nici nu se frământă în vârtej, nici nu se întunecă de nor, ci este de o seninătate tânără, deschis și simplu, cum l-a văzut pentru a treia oară Ilie. Unde este Dumnezeu, acolo este și fiica sa, răbdarea. Așadar, când coboară Duhul lui Dumnezeu, îl însoțește în chip nedespărțit răbdarea. Dacă o vom despărți de Duh va rămâne în noi întotdeauna? Nu știu cât ar sta cu noi. Fără ea, ca însoțitoare și conducătoare în orice loc și timp, spiritul nostru în chip sigur s-ar înăbuși. Singur n-ar putea rezista la atacurile dușmanului, fiindcă i-ar lipsi mijlocul de a rezista.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, Convorbirea cu părintele Piamun, Cap. XIII, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 57, p. 635
„Adevărata răbdare și liniște nu se pot dobândi și păstra fără umilința adâncă a inimii. Dacă se coboară la acest izvor, ele n-au nevoie nici de ajutorul chiliei, și nici de refugiul în singurătate. Nu caută din afară ocrotire ceea ce se sprijină pe virtutea umilinței lăuntrice, adică pe ceea ce-i este obârșie și pază. De altfel, dacă ne tulburăm când suntem provocați de cineva, este sigur că nu sunt bine puse în noi temeliile umilinței și de aceea clădirea noastră se zguduie, gata să se prăbușească și la năvala unei furtuni mai ușoare. N-ar fi vrednică de admirație și de laudă răbdarea, dacă și-ar menține liniștea numai când nu este atacată de săgețile unui dușman. Dar prin aceea că este strălucită și glorioasă, că rezistă nemișcată în furtunile năvălitoare ale tuturor ispitelor. În partea în care se crede că este și frântă de atacuri potrivnice în acea parte se întărește mai mult, și mai degrabă acolo se ascute, unde se crede că este tocită.
Toți știm că răbdarea înseamnă suportarea suferințelor și de aceea este sigur că nimeni nu poate afirma că este răbdător, în afară de acela care suportă fără supărare necazurile care i-au fost pricinuite.”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2187  
Vechi 15.03.2018, 14:29:19
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit Părintele Cleopa ( cele șapte laude ) 《1》

ÎNSEMNĂTATEA CELOR SAPTE LAUDE ALE BISERICII
Biserica lui Dumnezeu este împodobită, încă din vremea Sfintilor Apostoli, cu cele sapte laude. Stiti voi care-s acelea? Stiu că le stiti, că unii dintre voi le ziceti pe de rost, dar altii nu le stiu. De ce sapte laude si nu mai multe sau mai putine? Ati auzit în psalmul 118 pe Proorocul si împăratul David, zicând asa: De sapte ori în zi Te-am lăudat, Doamne, pentru judecătile dreptătii Tale. Împărat fiind, câte treburi nu avea el? Si avea vreme de sapte ori să laude pe Dumnezeu, că-l auzi: Seara, dimineata si la amiază, spune-voi si voi vesti minunile Tale.
Dar în Legea Darului s-au asezat aceste sapte laude pentru cele sapte mari evenimente din viata Mântuitorului nostru Iisus Hristos, si fericit este crestinul acela care le zice. Si dacă nu le poate zice, măcar să-i pară rău că nu le zice, că s-ar putea să fie la un serviciu unde nu poate zice. Si dacă-i pare rău, cu smerenia se ridică exact unde trebuia să se ridice cu fapta. Că auzi ce zice Sfântul Isaac Sirul: "Ajunge întristarea mintii mai mult decât toată osteneala duhului, care este rugăciunea", dacă-i pare omului rău.
Ati văzut pe Mântuitorul ce spune în Sfânta Evanghelie: A venit vamesul în biserică să se roage. A venit si fariseul. Fariseul a început să se laude: Multumescu-ti Tie, Doamne, că nu-s ca ceilalti oameni; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din câte câstig si nu sunt ca acest vames, si-l arăta pe acela la usa bisericii.
Vamesul era perceptor, săracul. El stia că ia impozit mai mult decât trebuie, că-i supără pe oameni, si auzind că-l mai si ponegreste fariseul în fata poporului, si-a îndreptat inima către Dumnezeu si atât a zis, bătându-si pieptul: "Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!"
Ai auzit? Două-trei cuvinte ale vamesului au biruit toată rugăciunea fariseului. Ce zice Evanghelia? Amin, zic vouă, mai îndreptat s-a întors vamesul la casa sa si mai înainte a fost el decât fariseul. Acela a zis multe cuvinte si era fariseu si făcea fapte bune. Dar stii de ce a pierdut? A înjugat dreptatea cu mândria, iar vamesul a înjugat păcatul cu smerenia. Si totdeauna, măcar că păcatul este păcat, dacă-i înjugat cu smerenia, este mai înaintea celui ce face fapte bune si se mândreste.
Sfântul Efrem spune asta: "Fă-ti tie două care, omule. Înjugă păcatul cu smerenia si dreptatea cu mândria si vezi că vei rămâne în urmă cu toate faptele bune", ca fariseul, că mai îndreptat si mai înainte s-a dus vamesul. El a înjugat păcatul cu smerenia. Ce-a gândit? "Măi, sunt păcătos strasnic! Am făcut nedreptăti, am luat vamă mai mult decât trebuie, am supărat oamenii, dar mă rog Mântui-torului să mă miluiască". Si mai înainte s-a dus întru împărătia cerului, pentru că a înjugat păcatul cu smerenia. Asa-i de mare smerenia.
Deci vă spun, care puteti să faceti cele sapte laude este bine. Biserica este obligată să le facă totdeauna, oriunde.
Asa si voi, care cititi cele sapte laude, bine faceti, dacă puteti, iar când nu veti putea, să vă retrageti în smerenie, că smerenia le completează pe toate.
Si iată să vă spun ce înseamnă cele sapte laude ale Bisericii:
Trei din cele sapte laude trebuie să se facă la miezul noptii, cum le facem noi aici. Noi intrăm la ora 11 noaptea si iesim la două. Dar ce simbol au acestea? La miezul noptii noi facem asa: Miezo-noptica, adică rugăciunea de miezul noptii - de toate zilele, de sâmbătă sau de Duminică -, Utrenia si Ceasul întâi.
a. Miezonoptica este prima laudă din cele sapte.
Această laudă este întemeiată si pe porunca Mântuitorului, Care zice: Privegheati dar, că nu stiti când va veni stăpânul casei - seara, la miezul noptii, la cântatul cocosilor sau dimineata (Marcu 13, 35), si simbolizează momentul rugăciunii si al prinderii Mântuitorului în grădina Ghetsimani, care a avut loc la miezul noptii.
Biserica natiunilor de la Ierusalim, unde intră crestini din toate natiile, este pe locul unde S-a rugat Mântuitorul. Stânca unde s-a rugat El este tăiată si înconjurată cu grilaj. Ea se află chiar unde Si-a plecat El genunchii si S-a rugat cu sudori de sânge, înainte de Preasfintele Patimi. Iar mai încolo sunt pictati cei trei apostoli, Iacov, Ioan si cu Petru, dormind, că le zicea Hristos: Dormiti? Un ceas n-ati putut să privegheati? Că esti dator acolo, când te duci, să te rogi un ceas.
Deci Miezonoptica simbolizează si ne aduce aminte nouă de rugăciunea Mântuitorului din grădi-na Ghetsimani, când s-a rugat si s-au făcut sudorile lui ca picăturile de sânge, care picau pe pământ, că era si om si vedea si ce are să sufere. El, ca Dumnezeu, stia câte răni are să ia, câte scuipări, câte biciuiri, câte cuie în mâini si picioare si că va fi împuns cu sulita în coastă. Le vedea toate, că era Dumnezeu.
Si firea omenească cu care era îmbrăcat se întrista, că auzi ce zice Evanghelia: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneti aici si privegheati.
Cine se întrista? Omenirea, căci dumnezeirea biruieste moartea si învie din morti. Dar ca om se întrista, că stia câte are de suferit, câte tăieturi si împunsături si cununa de spini; stia că va fi bătut cu biciul, si va suferi crucea, batjocura si scuipările, legarea la stâlp si temnita. Le stia toate. Se uita si le vedea, că era Dumnezeu.
Deci prima laudă din cele sapte laude ale Bisericii este Miezonoptica, care se face la miezul noptii, pentru că Mântuitorul atunci S-a rugat înainte de Preasfintele si Înfricosătoarelor Sale Patimi.
《va urma 》
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2188  
Vechi 15.03.2018, 17:46:19
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit Părintele Cleopa (cele șapte laude) 《2》

b. A doua laudă care se face tot la miezul noptii este Utrenia si Ceasul întâi. Utrenia este timpul când l-au prins pe Mântuitorul în grădina Ghetsimani, Iuda cu cei o mie de ostasi cu sulitele. L-a prins pe Mântuitorul, zicând: Bucură-Te, Învătătorule, si L-a sărutat. Atunci au pus mâna pe El. Pe Care îl voi săruta, Acela este; puneti mâna pe El si-L prindeti.
Deci Utrenia este a doua laudă si al doilea eveniment din viata Mântuitorului, când a fost prins în grădina Ghetsimani si când toti Apostolii L-au părăsit si au fugit, iar El a rămas singur în mâinile celor fără de lege.
Si Ceasul întâi este momentul când L-au dus pe Hristos la Ana si la Caiafa, după ce L-au prins, tot atunci după miezul noptii, către ziuă, când L-au dus la divan. Stiti istoria după Evanghelie. Deci Ceasul întâi se citeste după miezul noptii, cum se obisnuieste la noi, cam după ora unu, la sfârsitul Utreniei.
Deci aceste două laude ale Bisericii lui Hristos se citesc la miezul noptii, arătând timpul când s-au întâmplat aceste trei mari evenimente din viata Mântuitorului: Rugăciunea din grădina Ghetsimani, prinderea de către Iuda si ducerea Domnului la Ana si la Caiafa.
c. Lauda a treia a Bisericii lui Hristos este Ceasul al treilea. El simbolizează atât momentul condamnării la moarte a Domnului, cât si pogorârea Sfântului Duh în chip de limbi de foc peste Sfintii Apostoli. Mântuitorul Le-a spus Apostolilor: De trebuintă este să Mă duc Eu; că dacă Eu nu Mă duc, nu va veni Mângâietorul la voi, pe care Eu îl voi trimite de la Tatăl. Deci stati în Ierusalim până vă veti îmbrăca cu putere de Sus.
Atunci au iesit Apostolii si au început a vorbi în toate limbile de sub cer, si îi învinuiau evreii si localnicii din Ierusalim că, din cauza mustului dulce, s-au îmbătat. Iar Petru s-a ridicat si a zis: Bărbati frati, nu este din cauza mustului dulce că ne auziti vorbind măririle lui Dumnezeu în toate limbile, din câti sunt aici. Ci acum s-a împlinit profetia Prooro-cului Ioil, care zice: "În zilele de apoi, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul si fiii vostri vor prooroci si în limbi noui vor vorbi…" si celelalte.
Deci iată Cincizecimea! Nu cum cred penticostalii de azi, că vorbesc în limbi. Ăstia care vorbesc în limbi acum, vorbesc în limbile dracilor, nu în limbile Duhului Sfânt. Au pretentia că au "glosolalia", adică vorbirea în limbi, în secolul XX. Limbile au fost semn pentru necredinciosi, nu pentru credinciosi.
d. Ceasul al saselea este a patra laudă a Bisericii lui Hristos si corespunde cu momentul răstignirii Mântuitorului pe crucea de pe Golgota, între cei doi tâlhari.
e. Ceasul al nouălea este a cincea laudă a Bisericii si închipuieste momentul înfricosat în care Mântuitorul îsi dă duhul pe cruce, când a zis: Săvârsitu-s-a! Doamne, în mâinile Tale îmi dau duhul Meu. Am venit să-l înnoiesc pe Adam - Hristos, noul Adam. Că pentru un păcat a intrat moartea în lume prin Adam, si pentru păcat s-a biruit păcatul prin Iisus Hristos. Iată, Doamne, Tu ai lăsat zidirea Ta, că a călcat porunca în Rai. Deci pentru dânsii Eu iau fata întregii lumi, care este în trupul Meu. Pe a Mea fată o fac a întregii lumi gresite, a întregului neam omenesc si mijlocesc către Tine: Eli, Eli, lama sabahtani! Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai lăsat? Sau: "nu lăsa, Doamne, omenirea! Nu lăsa zidirea Ta cu care sunt îmbrăcat Eu acum, si care o sfintesc pe cruce si o jertfesc si Mă aduc jertfă pentru toate vremurile, pentru tot neamul omenesc, ca să răscumpăr firea omenească!"
Deci noi eram cei lăsati, iar Hristos, fiind mijlocitor prin cruce către Tatăl, pe a noastră fată, a întregului neam omenesc, o face atunci a Sa si strigă către Tatăl: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai lăsat? Noi eram cei lăsati! Nu Hristos a fost lăsat de Tatăl. Si Hristos, fiind mijlocitor, aici mijloceste pentru toată lumea. Iar cine întelege că Hristos a fost despărtit de Tatăl, aceasta este hulă, că desparte dumnezeirea. Să nu credeti lucrurile acestea. Deci Ceasul al nouălea este lauda a cincea.
f. Vecernia este a sasea laudă din zi si simbolizează mai întâi momentul pogorârii Mântui-torului de pe cruce si punerea Lui în mormânt nou, de către Iosif si Nicodim. Mai este si momentul sfânt al Cinei Celei de Taină.
g. Iar Pavecernita este a saptea laudă a zilei si simbolizează tânguirea Maicii Domnului, când a plâns după ce L-a pus pe Mântuitorul în mormânt.
Dumnezeiasca Liturghie nu face parte din cele sapte laude. Ea este întreaga jertfă a Mântuitorului pentru mântuirea lumii. Dintre toate slujbele pe care le face Biserica noastră universală, cea mai puternică este Sfânta Liturghie, fiind coroana tuturor slujbelor.
Ea începe cu cuvintele Proorocului Isaia la Sfânta Proscomidie: Ca o oaie spre junghiere S-a adus - când scoatem dumnezeiescul Agnet - si ca un miel fără de glas, si se termină cu Înăltarea Domnului la cer. În Sfânta Liturghie este cuprinsă toată taina iconomiei în trup a lui Iisus Hristos, de când a venit pe pământ si până S-a înăltat la cer. Ea le cuprinde pe toate cele sapte laude. Hristos se aduce pe Sine jertfă, având o dată intrare în Sfânta Sfintelor, făcând vesnic o răscumpărare înaintea Tatălui.
Sfânta Liturghie are două caractere: caracter de jertfă si caracter de cină, căci la Cina Cea de Taină s-a sfintit. Prin Sfânta Liturghie avem împărtăsire gânditoare cu Însusi Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu. Avem împărtăsire cu Dumnezeu si prin urechi, pe calea auzului, si prin rugăciunea gânditoare si prin faptele bune. Sunt cinci feluri de împărtăsiri .
Sfânta Liturghie se termină cu aceste cuvinte: Înaltă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pă-mântul slava Ta.
Deci am spus asa în trecere despre cele sapte laude. Ele sunt asezate de Sfintii Apostoli si de Sfintii Părinti până în ziua de azi în Biserică, arătând cele sapte mari evenimente din viata si activitatea Domnului nostru Iisus Hristos.
Parintele Cleopa
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2189  
Vechi 18.03.2018, 00:09:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit

După ce ne-am îmbrăcat cu Hristos în Sfântul Botez și simțurile noastre duhovnicești au prins viață, trebuie să le păstrăm vii și lucrătoare prin ascultarea față de poruncile Domnului și prin împărtășirea cu Sfintele Lui Taine. Căci prin aceste simțuri duhovnicești ajungem să înțelegem cu adevărat fiecare pas pe care îl facem în viața noastră și învățăm să recunoaștem în fiecare împrejurare lucrarea dreptei lui Dumnezeu, adică energia și pronia Lui. De aceea se cuvine să purtăm neîncetat în cugetul nostru această minune a învierii simțurilor noastre duhovnicești, fiindcă ea reînnoiește și păstrează viu înlăuntrul nostru duhul recunoștinței insuflat de Sfântul Duh al lui Dumnezeu. Ea ne ajută totodată să ne aducem mereu aminte de nesfârșita măreție a dragostei Sale, cu care El cel dintâi ne-a iubit pe noi, „pe când încă Îi eram vrăjmași” (Romani 5, 8-10).
Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, devenim mai puternici și în stare a ne împotrivi „întinăciunilor lumii” (II Petru 2, 20), întărindu-ne în legea lui Hristos care biruiește legea păcatului ce lucrează în mădularele noastre. Marele foc curățitor și dătător de viață al lui Dumnezeu stinge în noi focul cel întunecat al lumii acesteia, îndepărtând întinăciunile și stricăciunile ei și păstrându-ne în prezența sfințitoare a Domnului.
(Arhimandrit Zaharia Zaharou)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2190  
Vechi 19.03.2018, 01:56:10
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.379
Implicit

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Întrebarea 19, Răspunsul I, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 18, pp. 252-253
„În privința patimilor sufletului există o simplă măsură a înfrânării: îndepărtarea totală de (lucrurile) care duc la plăcere fatală. În privința alimentelor însă, așa cum nevoile oamenilor diferă ale unora de ale altora, după vârstă, îndeletnicire și obișnuința corpului, la fel și măsura și modul de folosire a alimentelor sunt diferite, după caz. Astfel, nu e cu putință să fie cuprinși într-o singură regulă toți cei care se exercită în pietate. Având însă stabilită măsura pentru asceții sănătoși, să lăsăm celor răspunzători cu mânuirea acestor probleme să deroge cu înțelepciune de la această măsură pentru cazurile speciale întâlnite. Căci nu este posibil să vorbim de fiecare caz în parte, ci de cele care depind de învățătura comună și generală. Căci întremarea celor bolnavi prin alimente (hrană), sau a celui extenuat de puteri în urma unei munci neîntrerupte, sau chiar a celui care se pregătește pentru o muncă obositoare, cum ar fi o călătorie sau orice altă muncă dintre cele obositoare, superiorii s-o rânduiască totdeauna potrivit cu nevoia, urmând celui care a zis că: Se dădea fiecăruia după trebuința pe care o avea (Fapte 4, 35). Așadar nu este posibil să se legifereze același timp de masă pentru toți, nici același fel sau aceeași măsură (de mâncare); însă scopul comun să fie îndestularea trebuinței. Căci umplerea peste măsură a pântecelui și încărcarea lui cu bucate merită să fie blestemate, deoarece Domnul a spus: Vai vouă, care sunteți sătui acum (Luca 6, 25); și (tocmai) aceasta face corpul greoi pentru lucru, foarte înclinat spre somn și mai dispus spre (lucruri) păgubitoare. Nu trebuie a face ca scop al mâncării, plăcutul, ci necesarul pentru viață, ferindu-ne de desfrâul plăcerii. Căci a servi plăcerilor (senzuale) nu este altceva decât a-și face pântecele dumnezeu.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Moise, Cap. XXII, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 57, p. 342
„Totuși în general aceasta este măsura cumpătării, ca fiecare, după cum îi permit puterile, corpul și vârsta, să mănânce cât îi cere menținerea corpului, iar nu dorința de sațiu. Și într-un fel și-n altul va avea mari necazuri cel ce, nerespectând cerințele unui regim uniform, aci își restrânge stomacul prin post și nemâncare, aci și-l umflă prin mulțimea de hrană. După cum mintea istovită din lipsă de hrană își pierde puterea rugăciunilor, sau este silită să dormiteze când corpul este prea slăbit, la fel, dacă este apăsată de prea multă mâncare nu va putea să înalțe către Dumnezeu rugăciuni curate și umile. Dar nici corpul nu va putea fi păstrat mereu neprihănit, de vreme ce chiar în acele zile în care este ținut într-o înfrânare mai aspră însăși hrana de mai înainte îi aprinde focul dorinței.”
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a III-a, Cap. VI, 48.3., în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 5, p. 208
„(...) Înfrânarea este o virtute a sufletului, care nu se arată în văzul lumii, ci se înfăptuiește în ascuns.”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Daca pot primi niste raspunsuri andrei23 Generalitati 28 19.06.2011 19:13:32
Caut niste raspunsuri NeInocentiu Secte si culte 108 18.04.2011 14:43:12