Sa vorbim despre prostie!

În prealabil postat de GMihai

... după un moment de gândire...

Oh, nuuuu!!!

[GMihai]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Oh, nuuuu!!!

Dacă deranjează referinţa la procesele cognitive, putem aduce o altă povestioară:

Un călător vede, în dreptul stânei, un baci sprijinit meditativ în boată. Se apropie şi îi dă bineţe:

- Ce faci bace, şezi şi cugeţi ?

- Apoi.... numa şed....

https://www.youtube.com/watch?v=17G5u6obrTY

Asta, da ridiculizare!

[flying]

În prealabil postat de un.suflet

Lipsa fricii de Dumnezeu?Din putinele mele cunostinte despre lumea in care traim, am observat ca oricate cunostinte am avea intr-un domeniu, oricata inteligenta matematica, psihologica etc etc, daca nu exista teama sanatoasa fata de Divinitate, ajungem sa o cam luam pe aratura din toate punctele de vedere.Chiar era o vorba: "Intelepciunea incepe cu frica de Dumnezeu".

Da,cred ca asta e raspunsul corect:lipsa fricii de Dumnezeu.Foarte interesant frica lui Dumnezeu e inceputul intelepciunii ,iar lipsa ei e inceputul prostiei,deci e un fel de granita.Acum mergand si mai departe spre radacinile prostiei ,apare o noua intrebare : care e radacina lipsei fricii de Dumnezeu?Ar putea ca prostia si lipsa fricii de Dumnezeu sa se nasca una pe alta,fiind alternativ cand mama ,cand fiica?

In discutia dintre cei doi ganditori mi-a placut cum au presarat ei gluma, ironia, bascalia in discutia despre prostie. Au facut-o asa cum fac ei mai mereu - precum bucatarul priceput care lasa un praf de sare peste bucate, cu masura.
http://www.cumgranosalis.biz/

Cum vi s-a parut dialogul dintre Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu?

În prealabil postat de AlinB

Este un act curajos sa vorbesti despre propriile defecte.

Ca omul care nu recunoaste ca e prost, sigur e nebun :)

Aaaa, da, poate.... Acuma nu stiu cat e de curajos actul (poate ar fi daca m-ar stapini vreo frica, niste frici, stiu eu?...), mai degraba e vorba despre o deprindere/ o obisnuinta. Defect profesional, printre altele.

Apropos, am remarcat de mai multe ori pe forum tendinta noastra de a expedia subiectele undeva in eter, in oriunde, in altul. Si totodata sesizez si practic si eu, prin invatare sociala, fir-ar sa fie, respingerea atitudinii de a vorbi despre defectele tale, despre ceea ce te necajeste la tine.
Exceptind situatia cand un om nu se mai satura sa se laude (sic!) cu defectele si pacatele lui, in rest cred ca exercitiul cunosaterii si dialogului pe teme privind conditia omului, tocmai pe aici cred ca trebuie sa se invarta: pe la mine/despre mine, in oarece masura.

Cred ca prostia omului consta, de la o varsta incolo, si in incapacitatea de a intelege rostul si de a practica martusirea, analiza de sine. Toata lumea vorbeste asa, la modul "obiectiv", despre lucruri, iar de nu face asta isi injura si spurca interlocutorul, lumea, pe Dumnezeu.
Cred ca e o prostie cu radacini adanci in frica. O frica, la noi, generalizata si mentinuta prin mecanisme sociale complexe si greu de controlat.

Poftim kultura!...:)

P.S. Mie mi se pare posibil sa vorbim despre prostie si in termeni de pacat. Sau de dispozitie pacatoasa. Poate ca prostia e o ipostaza a mandriei sau e un factor cheie al acesteia. Desi cred ca exista si prostia inocenta, sublima... Prostia ne-istetului, prostia ne-smecherului, prostia ingerului. Da, trebuie ca se manifesta o prostie a ingerului, a sfantului, fara de care lumea asta desteapta si curvita nici nu ar mai putea exista.

Puric, presedinte cu un parlament de plosnite (zice...:)), imi pare ca incearca sa dea o lovitura prostiei, macar prin preocuparea pentru intrebarea "cine suntem".

https://www.youtube.com/watch?v=oG-tYwVn7x8
Activistul de partid ia totul pe cont propriu - zice Puric.
Iar frumosul se identifica in adagio, nu in presto...

[Mihnea Dragomir]

Pornind de la tema topicului, ma gandeam: oare, in Cartea Sfanta, intalnim tratat subiectul prostiei ? Il intalnim si, asa cum era de asteptat, mai ales in Cartile Sapientiale.

Iata ce spune Eclesiastul la 7:25 : "Şi eu m-am silit şi inima mea a cercetat şi a urmărit ştiinţa şi înţelepciunea şi buna chibzuială şi mi-am dat seama că răutatea este o nebunie, iar prostia este zănatică răutate."

Vedem, deci, ca in Cartea Ecleziastului (al carei autor vizibil a fost, dupa cum se stie, cel mai intelept dintre oameni) prostia este defininta altfel decat ne grabim noi sa o definim, in optica profana, ca lipsa a inteligentei. Aflam ca prostia este o maladie spirituala din categoria nebuniei. Dar o forma agravata a acesteia: este o nebunie zanatica.

Acuma, daca citim versetul in contextul lui (adica intregul capitol 7), vedem ca, la randul ei, nebunia este privita altfel decat o privim noi. Nebunia, pentru Ecleziast, inseamna "sa mori inainte de timpul tau" (7:17). Act de libertate, nebunia tine, asadar, de o optiune fundamentala. Care sa fie aceasta ? "Nu este Dumnezeu: cugeta nebunul in inima sa" ne raspunde Psalmul 52.

Nebunia, si forma ei zanatica, prostia, sa fie, asadar, acelasi lucru cu ateismul ? Nu neaparat. Multi sunt prostii care au credinta in Dumnezeu. Numai ca acest Dumnezeu al prostilor seamana, surprinzator de bine, cu "Dumnezeul filosofilor". Prin acest "Dumnezeu al filosofilor" intelegem contrariul lui Dumnezeu cel Viu. Dumnezeul filozofilor este atat de mare, incat a creat lumea si acum o priveste detasat. Daca nu cumva neglijent. Cata atentie dam noi furnicilor din musuroiul de la o azvarlitura de bat de casa, atata atentie da si dumnezeul filosofilor celor pe care i-a creat. Tragand concluzia simpla, care se impune (dar care scapa filosofilor), prostii credinciosi fac optiunea fundamentala de a se comporta ca si cand Dumnezeu nu ar exista. Ultimele realitati ? Moartea, judecata, raiul si iadul ? Exista, cum sa nu! Dar sunt departe. O sa existe. Deocamdata, ce avem in fata ochilor, sunt solzii realitatii imediate. Azi sa ne descurcam, maine vedem noi! Astfel, ajungem de unde am plecat: prostia este contrariul intelepciunii. Dar intelepciunea inseamna nu a sti mult, ci inseamna a sti ceea ce conteaza cu adevarat.

[un.suflet]

În prealabil postat de flying

Da,cred ca asta e raspunsul corect:lipsa fricii de Dumnezeu.Foarte interesant frica lui Dumnezeu e inceputul intelepciunii ,iar lipsa ei e inceputul prostiei,deci e un fel de granita.Acum mergand si mai departe spre radacinile prostiei ,apare o noua intrebare : care e radacina lipsei fricii de Dumnezeu?Ar putea ca prostia si lipsa fricii de Dumnezeu sa se nasca una pe alta,fiind alternativ cand mama ,cand fiica?

Poate o educatie deficitara, care se propaga din generatie in generatie, lipsita de coerenta, in care copiii sunt feriti de consecintele faptelor lor.Ar putea fi acelasi lucru: absenta fricii fata de Dumnezeu, cu absenta fricii de consecinte.Cred ca, in prima faza, felul in care ne raportam la Divinitate are legatura direct proportional cu felul in care ne raportam la persoanele importante din copilaria noastra.Lipsa de respect, teama( sanatoasa), iubire fata de Dumnezeu este in primul rand lipsa acestor sentimente fata de parintiisi cei care ne-au crescut.Si mai tarziu, la maturitate, degenereaza in lipsa acestor sentimente(in grade diferite), fata de noua familie pe care o intemeiem.De aceea vedem oameni la care, indiferent de religie de care apartin(cred eu), revolta si lipsa apropierii fata de parinti se va transforma in revolta si lipsa de iubire fata de ce e sfant in lumea asta.Sau se va transforma intr-o intelegere gresita, deformata, a religiei si o raportare eronata la ea( exemple: apartenenta la diverse secte dubioase, bigotism etc).

Simplificat: radacinile lipsei temerii fata de Dumnezeu sunt bazele unei educatii gresite.Ceva de genul: ce a fost mai intai, oul sau gaina?

În prealabil postat de un.suflet

... absenta fricii de consecinte.

Culmea e ca, pana la un punct, e foarte buna. Dar cine poate stapani limanul dincolo de care o astfel de absenta devine catastrofala?

P.S. Si totusi... Oare Adam si Eva aveau in vedere tocmai consecintele atunci cand ezitau sa muste din mar?... Nu de alta, dar a venit cineva si i-a linistit in privinta consecintelor...
Eu ma tem, insa, ca smecheria vicleanului tocmai asta a si fost: le-a intins nada consecintelor, ca ei sa aiba ce rasuci, ce sa reinterpreteze si sa nege...

Ma bate gandul ca Dumnezeu, cand le-a dat porunca, nu despre consecinte nefaste le-a vorbit copiilor (desi, daca ne luam dupa litera textului, asa poate parea), ci despre altceva... Cred ca tema discursului a fost alta.
Risc si spun: le-a vorbit despre faptul ca intre ei si El va veni intr-o zi sa se bage altcineva, sa se insinueze serpeste printr-un alt discurs. Despre venirea unui duh strain le-a vorbit, cu anticipare, pentru a-i pregati, pentru a le spori vigilenta. Despre dezbinare, despre fragilitatea iubirii, despre amagire. Despre curvie, cred eu, le vorbea lor Dumnezeu.
Evident, acum, cu toate consecintele care decurg din aceasta...

Cu mult mai tarziu, un scriitor avea sa dea, cred, tocmai pe aceasta tema, o carte tulburatoare: "Cronica unei morti anuntate". Nu stiu daca in ea e vorba despre fatalitate, cat mai degraba de mecanismele reflexe ale unei lumi cazute, deja, in prostitutia trandava a gazduirii si ospatarii (cu toate bunatatile sufletului) unui duh strain. Duhul minciunii, duhul ne-iubirii, duhul greu de contracarat in solitudine (eroul moare singur, nu sare nimeni sa il ajute desi crima are loc in mijlocul satului, in fata portii!), al ucigasiei.