impartasirea copiilor mici

[Yasmina]

Ceea ce nu pricep eu este de ce trebuiesc sugarii impartasiti cu atata ardoare?
Nu se poate astepta pana la 2-3 ani cand macar sunt cat de cat constienti si au idee ce se intampla cu ei?
Este foarte neplacut cand ii vezi ca vomita dupa impartasanie,in biserica...sau cand sunt impartasiti adormiti.
Nu stiu,chiar este nevoie?
Nu pot astepta pana mai cresc si o fac in limite normale?

[DragosP]

Chiar aşa. Ce tot daţi atâta Viaţă copiilor voştri sugari?

[Yasmina]

Problema nu consta in a da Viata copilului ,ci timpul cand se alege asta!
Este lipsa de respect sa te joci asa cu Sfintele Taine,sa le administrezi unui sugar care le regurgiteaza.
De parca nu se poate astepta cativa ani pana vine cu niste reflexe mai bune!

Sau credeti ca musai impartasania aia din stadiul de leguma ii face mai sfinti decat sfintii???
Nu stiu,va intreb pe voi astia drept-traitorii care scrieti mereu reguli noi si canoane!

[DragosP]

Hai lăsaţi, că nu e vorba de cei care regurgitează aici.
Da' tu indignează-te în continuare.

[anita]

În prealabil postat de Yasmina

Problema nu consta in a da Viata copilului ,ci timpul cand se alege asta!
Este lipsa de respect sa te joci asa cu Sfintele Taine,sa le administrezi unui sugar care le regurgiteaza.
De parca nu se poate astepta cativa ani pana vine cu niste reflexe mai bune!

Sau credeti ca musai impartasania aia din stadiul de leguma ii face mai sfinti decat sfintii???
Nu stiu,va intreb pe voi astia drept-traitorii care scrieti mereu reguli noi si canoane!

Nu inteleg ,de ce trebuie sa regurgiteze ?
Sfanta impartasanie se da pe stomacul gol si nu are cum sa fie regurgitata de copil de vreme ce cantitatea inghitita este infima.
Un copil impartasit e mai linistit ,creste armonios ,este ferit de rele.
Am auzit de la cineva de un copilas cu o afectiune la ochi care s-a vindecat prin impartasanie saptamanala.

[Monnis]

Câteva selecţii din articolul ''Cât de des pot fi împărtășiți pruncii?'' de arhim. Mihail Daniliuc
http://www.doxologia.ro/puncte-de-ve...tasiti-pruncii

''Împărtășirea pruncilor cred că s-ar cuveni făcută cât mai des.
Sfânta Euharistie, numită şi Sfânta Împărtăşanie sau Cuminecare, constituie cea mai mare şi mai însemnată Taină a Bisericii noastre dreptmăritoare. Dacă în cadrul celorlalte Sfinte Taine Biserica transmite credincioşilor harul sfinţitor, prin Taina Euharistiei ni se dăruieşte Însuşi izvorul harului; în celelalte sfinte sacramente, Hristos Se află de faţă în chip nevăzut, prin lucrarea Sa, dar în Euharistie este nelipsit prin Însuși Trupul și Sângele Său, sub chipul pâinii și al vinului.

De ce este necesară împărtășirea deasă a copiilor?

Mântuitoarea obișnuiță a desei împărtășanii trebuie să o deprindem din copilărie. Cu adevărat că pruncii nu înțeleg rostul și taina dumnezeieștii Cuminecături. De aceea responsabilitatea împărtășirii lor revine părinților, familiei. În ultimii ani am observat o reînviere a dorinței părinților de a-și împărtăși copiii cât mai des, săptămânal chiar. Cunosc familii ce respectă frumoasa rânduială la fiecare Sfântă Liturghie la care participă. Se vor întreba unii: cum vedem rezultatul acestui act liturgic? Hristos, prezent în cei mici, îi zidește sufletește, încât ei sunt sociabili, cu o frumusețe și o liniște aparte. Deși nu înțeleg foarte bine rostul lor acolo, comportamentul micuţilor denotă faptul că învață și chiar știu ce înseamnă să petreci în compania lui Dumnezeu și a sfinților Săi în Biserică.

De aceea împărtășirea pruncilor cred că s-ar cuveni făcută cât mai des, fără nici o pregătire specială. Părinții, însă, se pot pregăti. Chiar dacă nu se împărtășesc ei, o rugăciune stăruitoare, de mulțumire, făcută în numele odorului lor, nu ar strica. În perioada alăptării, nici nu se pune problema ca sugarul să fie înfometat dimineața, înainte de împărtășanie. Cu timpul, însă, după ce ajunge la doi, trei ani, copilul trebuie conștientizat și pregătit pentru momentul împărtășirii. Dacă nu se poate cu ajunare, deci să nu guste nimic, atunci să ia un mic dejun frugal, precedat numaidecât de o rugăciune scurtă și frumoasă, care l-ar ajuta să înțeleagă că acea zi este una specială, căci se întâlnește cu bunul său Prieten, Hristos. Chiar și pe cei mărișori, de patru, cinci ani, este greu să-i oprești de la a nu gusta nimic zece, douăsprezece ore înainte de Împărtășanie. Când vor crește, realizând importanța acestui act, o vor face responsabil. De aceea, părinții, bunicii, preoții, profesorii de religie trebuie să le vorbească permanent de rolul Euharistiei în existența noastră pământeană, fără a uita nici o clipă de însemnătatea pregătirii pentru emoționantul moment al ospățului mântuirii. Calea către această înțelegere se cade zidită cu răbdare, treptat, deoarece nu toți copiii ascultă, receptează și acceptă în aceeași măsură. Unii pot fi pregătiți să postească dimineața de la trei ani, alții de la patru ori chiar de la cinci ani, vârstă de la care capacitatea lor de înțelegere sporeşte. Iar atunci să încercăm să le formăm deprinderea ca, în ajunul duminicii sau sărbătorii când vrem să-i împărtășim, să se pregătească; să le construim o zi specială, fără îmbuibare, cu rugăciune, învățându-i să facă o faptă bună. Esențial este să nu-i obligăm pe micuţi, ci să le oferim o alternativă; ajutorul din partea adulţilor să nu rezide doar în a-i sprijini să biruiască ispita, ci să vizeze educarea voinței lor de a-L căuta pe Dumnezeu de bunăvoie. Astfel, apropierea de Potir nu va reprezenta un moment înfricoșător, ci unul de aleasă bucurie.''

În prealabil postat de anita

Nu inteleg ,de ce trebuie sa regurgiteze ?
Sfanta impartasanie se da pe stomacul gol si nu are cum sa fie regurgitata de copil de vreme ce cantitatea inghitita este infima.

"Regulă" inventată de cine (în cazul unui sugar)?
Biserica nu impune o asemenea regulă.

Fiecare părinte ar trebui să cunoască măsura copilului său şi în funcţie de măsura copilului (sugar) să se adapteze regulii cu paşi mărunţi, cu măsură, "întrucât regula e pentru folosul omului iar nu omul pentru folosul regulii" (cum spunea şi Cezar).

[Corinusha]

În prealabil postat de maria32

Ovidiu B este alegerea ta sa nu crezi. Nu consider ca trebuie sa neglijam nici realitatile medicale in favoarea credintei. Una nu o exclude pe cealalta. Imi doresc sa-mi impartasesc copilul cat mai des pentru ca stiu si nu am niciun dubiu ca este cel mai bun lucru pentru el sa se uneasca cu Hristos. Insa chiar Hristos ne-a lasat invatatura ca trebuie sa avem grija de trupul nostru care devine templul in care El intra in momentul sfintei euharistii.
Da, copilul sugar adoarme si in biserica, si crezi ca il poti trezi bagandu-i pe gat lingurita cu sfanta impartasanie si el va percepe asta ca pe o experienta placuta? Iti garantez ca nu.

Adevarul chiar e ca exagerezi deja. Care realitati medicale, ca doar nu trezesti copilul in fiecare zi; nu pateste nimic daca il trezesti si o data pe saptamana sa il duci la impartasit. Tu crezi ca percepe cumva experienta la care va referiti ca "ii baga pe gat lingurita ...". Ma mir ca nu a obiectat nimic in legatira cu "barbaria" botezului, o experienta pe care posibil sa chiar nu o perceapa copilul prea bine, desi nu pateste absolut nici un rau. Pai daca nu iti convine, nu-l mai duci la impartasanie si pace. Nu or sa se conformeze preotii ca tu esti paranoica; n-o s-o faca nimeni. Copilul oricum va trebui sa se obisnuiasca cu trezitul dimineata; pentru ca presupun ca va merge la gradinita si scoala, sau nu-l vei trimite la gradi, ca nu cumva sa iti trezesti copilul?
Nu stiu unde ai citit studiile, dar citeste-le CU ATENTIE si a doua si a n-a oara; ceva clar nu ai inteles cum trebuie...
Deci vrei sa iti impartasesti copilul faci niste sacrificii, iar daca nu esti dispusa sa faci sacrifiiile (sa trezesti copilul sau sa mergi in alta parte) o lasi balta sau cel putin nu te plangi. Si gata... N-o sa stea nimeni in cap din cauza ca noi vrem aia si aia pentru copiii nostri. Lumea nu incepe si nu se termina cu copiii nostri, chiar daca lumea NOASTRA incepe si se termina la copiii nostri. Trebuie sa tinem cont si de restul, ca nu traim doar noi si familia noastra pe Pamant, oricat de leoaice protectiva am fii cu puiii nostri. Si inca un sfat: nu lua TOATE studiile de bune sau cauta si altele; oricum vei vedea contradictii legate de orice, inclusiv dezvoltarea copilului si stil de parenting.

[Corinusha]

În prealabil postat de anita

Nu inteleg ,de ce trebuie sa regurgiteze ?
Sfanta impartasanie se da pe stomacul gol si nu are cum sa fie regurgitata de copil de vreme ce cantitatea inghitita este infima.
Un copil impartasit e mai linistit ,creste armonios ,este ferit de rele.
Am auzit de la cineva de un copilas cu o afectiune la ochi care s-a vindecat prin impartasanie saptamanala.

Pentru ca chiar sunt copii care au problema asta dupa orice cantitate de orice ingerata. Mai ales daca sunt alaptati exclusiv. Aici intervin mai multe si depinde de la copil la copil. Anita, oare copiii aia au fost asa re iresponsabili ca nu l-au dus si la oftalmolog si DOAR Sfanta Impartasanie l-a vindecat? Nu zic a n-ar fi avut vreun rol in vinecare; nu contest asta; dar sa spui ca asta l-a vinecat mi se pare putin deplasat, mai ales ca parintii aia apar ca niste iresponsabili care au refuzat sa il trateze pe micut.
Un copil poate sa creasca armonios si linistit si daca nu este impartasit. De asemenea, poate fi ferit de rele si daca e neimpartasit. Nu e o regula generala. Nu uita ca si copii mici, chiar si bebelusii au personalitate proprie, unii sunt mai linistiti, altii mai nazdravani, altii mai agitati, iar cresterea armonioasa tine foarte mult de CUM il cresc parintii pe copil (stil de viata, alimentatie, eduatie etc) si de personalitatea acestuia.

Hai sa nu punem pe seama impartasaniei chiar toate lucrurille astea, cand exista atatia alti factori care contribuie.
Repet, nu zic neaparat ca Sf. Impartasanie nu ajuta, dar eu cred c ajuta cel mai mult in dezvoltarea duhovniceasca ulteroara a copilului, si asta mai ales cand copilul mai si intelege cate ceva.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de anita

Am auzit de la cineva de un copilas cu o afectiune la ochi care s-a vindecat prin impartasanie saptamanala.

Iar intrăm în ţinutul bazaconiilor...
Nu că nu s-ar vindeca, puterea Împărtăşaniei întrecînd înţelegerea noastră, dar tipul de argument adus aici face parte din speculaţiile prea frecvente ale amatorilor de miracole.
Aveţi demonstraţii certe, de ordin medical, că vindecarea ochilor nu s-a făcut şi pe altă cale? Sau doar credeţi, aşa, vag şi neinformat, fiindcă vă place să credeţi?
Nu mai puneţi mereu căile naturale pe care tot Domnul le-a lăsat în lume, în conflict cu Sfintele. Ele nu se află în conflict, ci în continuitate!

Cine poate garanta, oameni buni, că vindecarea nu ştiu cărei probleme oftalmologice (că doar nu şi-o fi recăpătat vederea vreun orb - asta ar fi chiar minune!, exceptînd cazul cunoscut al orbirii isterice care ţine de altceva, nu de miracol) nu se datorează acţiunii tratamentului medicamentos ori pur şi simplu mecanismelor sanogene ale corpului? Doar atunci când sunt date certe că organismul nu avea reurse şi că mecanismele naturale au rămas fără efect, doar atunci avem motive să credem, în virtutea raţiunii şi credinţei noastre, că a avut loc o minune. Dacă în acest caz nu credem, atunci da, suntem necredincioşi. Dar în rest?....
Şi de ce n-ar merge, de pildă, să vedem împreună cele două acţiuni: tratamentul medical ŞI intervenţia Divină? Oare aşa nu se întâmplă deloc?