Copiii,un dar de la Dumnezeu

[Mosh-Neagu]

Tot ce vad pe-aici ma uimeste si ma impresioneaza. Fiecare poveste pare deosebita si nu poti sa nu descoperi lucrarea lui Dumnezeu. Dar povestea lui @Dianami trebuie sa spun ca a intrecut de departe eventuala traire subiectiva pe care o are orice persoana cand vorbeste despre sine. Uneori imi puneam problema daca erati inconstienti sau pur si simplu v-ati lasat cu totul in voia lui Dumnezeu.
Eu zic ca atat timp cat Dumnezeu mai face inca minuni si ne mai da copii in ciuda tuturor aparentelor potrivnice, viata va dainui pe pamant, iar acesti prunci veniti pe lume in mod cu totul minunat, vor fi buni "semanatori" ai Cuvantului lui Dumnezeu.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

[Yasmina]

Si mie mi-a placut povestea lui Dianami :)
Si mi-a mai placut si altceva la dansa,faptul ca desi este pe forum din 2009 nu are decat cateva comentarii pe aici ,asta da exemplu de smerenie; in rest noi ceilalti scriem carti pe aici...

[Mihnea Dragomir]

Cea mai curioasă relatare despre miracolul maternităţii aparţine unei prietene a mamei mele. Este atât de incredibilă încât, dacă nu aş fi fost, de-a lungul anilor, martor pas cu pas al celor ce s-au întâmplat, ci doar aş fi auzit sau citit acestea, aş fi pus, fără discuţie, diagnosticul de fabulaţie.

Este vorba de doamna D, care, la momentul când am cunoscut-o, avea cam 35 de ani. Soţul ei, o brută alcoolică, o ţinea tot într-o bătaie şi un scandal. Avea trei copii cu el (al treilea cu cezariană), asta o făcea să nu divorţeze. Dar, până la urmă, bestia a părăsit-o şi a venit să o consulte pe mama mea, care era avocată. Aşa am cunoscut-o.

După o vreme în care a fost singură, împărţind cu greu un codru de pâine cu apă la trei copii mici, l-a cunoscut pe dl D. Un om minunat, lucrător CFR. Pâinea lui Dumnezeu. Omul avea, totuşi, o hibă, de care nu ştia cum să-i spună ei. Dar, cu timpul, şi-a luat inima în dinţi şi i-a spus. Omul era bolnav. Suferea de impotenţă. "Dar asta nu-i nimic!" i-a spus ea, care părea chiar mulţumită cu un viitor soţ impotent. "Eu nu vreau un soţ pentru pat, eu vreau un tată pentru copii". Dealtfel, doamna D, deşi încă relativ tânără, suferea şi ea de o boală de inimă: stenoză mitrală. Şi incredibilul s-a produs. Cei doi s-au căsătorit. El a ţinut mult să adopte copiii, ceea ce însemna că au renunţat la pensia de întreţinere. Soţul anterior a fost foarte mulţumit să nu i se mai poprească bani şi a acceptat adopţia cu entuziasm.

Toate ca toate, dar, la un timp după căsătorie, a avut loc un al doilea miracol. Dl D s-a vindecat de....impotenţă. Amândoi ar mai fi vrut un copil. Al patrulea pentru ea. Primul pentru el. Şi a rămas însărcinată, în anul 1988. Când doctorii au realizat că vrea să păstreze sarcina, deşi se califica pentru aprobarea avortului potrivit rânduielilor de atunci, şi-au pus mâinile în cap. Au încercat să o convingă în fel şi chip că o bolnavă cu stenoză mitrală, în plus cu cezariană în antecedente, nu poate păstra sarcina. Dar ea, nu şi nu: nu-şi omoară copilul. Au pus-o să semneze tot felul de declaraţii prin care a luat la cunoştinţă că..., insistă ca... i s-a comunicat că... etc. Şi sarcina avansa. Dar, prin luna a şaptea, de ce se temeau doctorii, de aia nu au scăpat. A fost internată de urgenţă în urma unei eclampsii. Au decis cezariana de urgenţă şi au reuşit să salveze copilul prematur. Dar, doamna D a murit pe masa de operaţie. Cel puţin asta a constatat echipa operatorie. Stop cardio-respirator iresuscitabil. Linie izoelectrică. Potrivit bunei practici în asemenea cazuri, au lăsat-o pe masă cel puţin o oră. Apoi, au mai constatat decesul odată, au completat protocolul operator cu "pacientă decedată" şi au trimis-o la morga spitalului.

Şi aici începe, abia, povestea care, dacă nu ar avea final amuzant, ar fi de groază. În seara aceleiaşi zile, un medic de gardă tocmai aranja de un avort cu un tătic. Erau vremuri grele pentru obstetricieni, practic toţi erau în colimatorul procuraturii. Unde poţi să vorbeşti mai liniştit într-un spital, despre avorturi ilegale şi despre bani, decât în anticamera morgii ? Medicul, ca şi tatăl cu avortul, doar aveau impresia că sunt netulburaţi acolo, fiindcă în liniştea serii s-au auzit zgomote în camera morţilor. Speriat mai mult de poliţie decât de posibilitatea ca morţii să învie, medicul de gardă a intrat acolo. Şi a văzut "cadavrul" doamnei D stând în şezut, cu cearşaful pe cap cu care o acoperiseră. A dat cearşaful la o parte şi doamna D a spus ceva ce nimeni nu-şi mai aminteşte, probabil ininteligibil. Cert este că medicul, ca şi tatăl care intrase după el, au fost atât de speriaţi încât au luat-o la fugă şi s-au oprit la poarta spitalului, unde era paznicul de noapte. Mai târziu, paznicul relata că medicul avea părul măciucă şi clănţănea din dinţi.

Pe doamna D au băgat-o, din nou, în sala de operaţie chiar a doua zi la prima oră, după raportul care i-a lăsat pe toţi mască. Trebuia lucrat serios, fiindcă, după ce o operaseră şi constataseră decesul, n-au mai închis-o chirurgical, adică plan cu plan, ci au cusut-o ca pe un sac de cartofi, cum se cos morţii la autopsie. Într-adevăr, ce rost are să te complici cu suturi chirurgicale şi să consumi bunătate de catgut pe oameni morţi ? Mai mult, fusese depozitată, mai degrabă trântită, peste alte cadavre, peste femei care muriseră de septicemie (chestie frecventă, pe atunci). Şi totuşi, doamna D s-a înzdrăvenit. Ea era foarte credincioasă şi înainte, dar acum credinţa ei se întărise. Relata că s-a întâlnit cu Dumnezeu, cu Care a avut un dialog faţă către faţă (i-a fost imposibil să Îl descrie, ceea ce am reţinut este că vorbea cu El "gând la gând"). El a întrebat-o dacă îi place acolo. Era minunat, dar ea era îngrijorată de copilul ei prematur. "Vrei să te întorci ?" a întrebat-o El. Ea I-a spus că ar vrea. El i-a permis să se întoarcă, spunându-i că o va chema, din nou, atunci când copilul nu va mai avea nicio nevoie de ea.

O duceau greu. Aveau cu toţii, părinţi şi patru copii, o singură cameră. Nu disperau, dar erau cam înghesuiţi. "De ce nu depui,măi omule, cu trei copii mari şi cu un sugar acum, cerere de repartiţie la Sindicat?" l-a întrebat un coleg, pe soţul ceferist, în 1989. Pe atunci se mai dădeau apartamente prin sindicat, dar după vreo 15 ani de stat pe nişte liste de aşteptare. Totuşi, omul a depus o cerere, să fie acolo.

Şi a venit Revoluţia. Sau ce o fi fost. Cert este că s-a înfiinţat Frontul Salvării Naţionale şi la ei, la CFR. Venise şi televiziunea, care filma cât de rău o duceau oamenii în comunism. Şeful FSN-ului de acolo spunea spre camere că, de acum, va fi dreptate pentru muncitori. "Iată în ce condiţii au trăit ceferiştii, iată câte cereri pentru locuinţe !" a declarat noul potentat, arătând spre un dosar, ce e drept, impunător şi plin cu cereri. Acuma, cererea tovarăşului D, fiind ultima, ajunsese prima în teanc. "Iată, stimaţi telespectatori, muncitor de categorie, cu soţie şi 4 copii, unul sugar, locuind într-o garsonieră, în timp de burghezia roşie se lăfăie în Centrul Civic!!!" Şi, în faţa camerelor de luat vederi, a şi pus rezoluţia. "Se repartizează familei D apartament de 4 camere în Centrul Civic". Nu după mult timp, fiind nerevendicate (erau blocuri noi), familia D şi-a cumpărat mega-apartamentul primit în dar, pe bani puţini şi în rate. Apoi, cum erau oricum învăţaţi să o ducă prost, l-au închiriat pe o sumă frumuşică, ei găsind un "două camere" la periferie şi trăind din diferenţa de chirii.

Cu doamna D am vorbit ultima dată prin anul 1998 sau 1999. Îi pierdusem urma, nu ştiam că îşi închiriase apartamentul. Am sunat şi mi-au răspuns noii locatari. Am spus cine sunt, dar mi-au răspuns că nu ştiu numărul doamnei. Mi s-a părut curios ca nişte chiriaşi să nu ştie numărul proprietarilor, dar ce să fac ? Am mulţumit, am spus că dacă o văd să-i spună că o caut, şi am închis telefonul. După vreo săptămână, m-a sunat dna D. Ce se întâmplase ? Aflând de tărăşania cu moartea clinică, Evenimentul Zilei i-a solicitat un amplu interviu. Ea i-a cerut permisiune medicului care o operase să vorbească despre ceea ce se întâmplase cu 10 ani în urmă, dar omul a reacţionat neaşteptat. "Sunt om bătrân acum, în pragul pensiei. Ce vor spune oamenii ? Că nu ştiu să deosebesc omul viu de omul mort. Te rog, te implor, nu le spune nimic!" Aşa se face că dna D ceruse chiriaşilor să nu dea numărul ei de telefon nimănui, nici chiar dacă cineva se declară vechi prieten.

Dna D a fost enoriaşa păr Galeriu, cu drepţii să-l odihnească Dumnezeu.

[Ekaterina]

Cu adevarat impresionanta poveste de viata! In general, omul nu este dispus sa renunte la ratiune si sa se lase cu totul in mana lui Dumnezeu, dar iata ca mai exista si oameni cu multa credinta, care pun mai presus legea lui Dumnezeu. Multumim pentru relatarea in stilul specific (talent+umor de cea mai buna calitate), postarea dumneavoastra m-a marcat in sens pozitiv si mi-a intarit credinta ca Dumnezeu nu il lasa pe cel ce se increde in El.

[Dianami]

Mosh-Neagu, asa este, se poate zice ca am fost inconstienti. Chiar si eu, uitandu-ma in urma, ma gandesc ca am avut mare curaj. Insa nu e vorba de asta, pur si simplu atunci cand ai nevoie simti bratele Domnului in jurul tau si vine si curajul de a face lucruri de care, in mod obisnuit, te-ai teme.
In ultimii ani m-am luptat cu asta si inca este enorm de greu. Sa accepti tot ceea ce primesti, cu inima senina si cu increderea ca va fi bine, nu e usor. E un razboi pe care cred ca il ducem toata viata din cauza sufletului nostru cazut.

Yasmina, nu am scris pt. ca am considerat ca nu am multe de spus. Plus ca, scriind ceva, te lasi in mana interpretarilor si nu stii cat de departe pot ajunge. Am trait-o si eu pe pielea mea si nu mi-a fost bine stiind ca am generat o problema in sufletul cuiva.
Insa o minune trebuie marturisita si voi spune de cate ori am ocazia ceea ce am trait . Asa cum si eu am fost intarita sufleteste cand am auzit ceea ce au trait altii, asa poate si cuvintele mele vor da curaj cuiva. Curaj sa ne acceptam cu bucurie viata asa cum este ea, dar mai ales sa ne acceptam copiii, indiferent cand si cati vin. Au ei un rost in lumea asta devreme ce ni-i da Dumnezeu .
Fetita mea cea mare (care maine implineste 7 ani) a stiut din primele zile ca astept un bebe, fara sa-i spuna nimeni, mi-a zis ca in burta mea e o fetita mica. Am intrebat-o de unde stie si mi-a raspuns ca ea s-a rugat seara sa aiba si ea o surioara, ca fratii nu mai vor sa se joace cu ponei . De atunci ar fi trebuit sa fiu sigura ca totul va fi bine, dar a fost f greu cu atatea probleme si ispite.

Mihnea Dragomir, e cutremuratoare povestea doamnei, minuni se intampla mereu in jurul nostru, trebuie doar sa avem ochi sa le vedem.

[lore86]

În prealabil postat de Dianami

Lore, ai incredere ca va fi totul bine si vei ajunge la termen. Sa-ti dea Domnul o sarcina fara probleme pana la final, un bebe sanatos, sa va bucurati de toti 4. Nimic nu se compara cu asta si, chiar daca e greu singura cu ei (si eu sunt in aceeasi situatie ca tine), rasplata e imensa cand le vezi zambetul pe fetisoarele lor mici .

Nadejdea nu m-a parasit niciodata. Am simtit, acum mai mult ca niciodata purtarea lui de grija, in tot ce fac. Chiar de va fi la termen sau nu, am incredintarea ca Domnul ii va purta de grija. Asa cum le poarta de grija de grija si fratiorilor lui.

M-am ingrijorat ca un om putin credincios gandindu-ma la perioada de lauzie, cele 2 saptamani de dupa nastere stiind ca sotul e mai tot timpul plecat, eu sunt singura ....dureri mari, bebe mic care va trebui sa se acomodeze intr-o lume noua, alti trei copii mici in grija, mancare, curatenie. .. Acum am nadejdea ca Domnul nu ma va lasa, nu stiu cum va face dar cu siguranta voi simti din plin purtarea lui de grija.

Sa iti dea Dumnezeu si tie putere multa, rabdare sa iti creasca sanatosi cele patru daruri minunate, sa va bucurati de ei.

[Ekaterina]

În prealabil postat de lore86

M-am ingrijorat ca un om putin credincios gandindu-ma la perioada de lauzie, cele 2 saptamani de dupa nastere stiind ca sotul e mai tot timpul plecat, eu sunt singura ....dureri mari, bebe mic care va trebui sa se acomodeze intr-o lume noua, alti trei copii mici in grija, mancare, curatenie. .. Acum am nadejdea ca Domnul nu ma va lasa, nu stiu cum va face dar cu siguranta voi simti din plin purtarea lui de grija.

O sa ajute Dumnezeu si o sa trimita persoane potrivite la timpul potrivit. Ca una ce am trecut prin perioada lauziei te inteleg perfect, nu exista perioada mai grea pentru o femeie (din experienta mea) ca lauzia. Daca ar cunoaste cineva ce fapta mare este sa ajuti o lauza, ar fi pe lista faptelor bune, dar pana nu treci prin asa ceva nu intelegi. Daca ai la cine sa apelezi sa nu eziti, chiar si in schimbul unei sume de bani, sa ii scoata pe cei mici afara, sa faca o mancarica, macar pentru o luna pana te pui cat de cat pe picioare. Ma ierti Lore, nu vreau sa dau sfaturi, dar stiu cat de greu este si poate te gandesti si la posibilitatea asta.

[sophia]

Marturisesc ca nu prea inteleg.
Am citit acest fir si altele si sunt cutremurata.
Am unele intrebari la cele cu povesti din astea speciale:

1. De ce nu tineti totusi seama de sfatul medicului?

La ce mai este nevoie de ei, daca preferam sa ne bagam singuri in pericol de moarte?

2. Povestile astea speciale si copii astia facuti in ciuda unor probleme medicale si a pericolului asupra voastra si a copiilor, va face mai bune ortodoxe? Aveti credinta ca va cere Dumnezeu asta?

Sau ce anume ganditi voi cand luati astfel de decizii (eu vreau un copil, indiferent ce se intampla)?

3. Va ganditi cum le este celorlalti copii daca se intampla ceva?

4. Va considerati martire intru credinta, cand luati astfel de decizii de viata si moarte?

Intreb pentru ca incerc sa inteleg ce ganditi voi cand va hazardati in astfel de riscuri. Mi se pare cam egoist vis-a-vis de familiile voastre, de medici, de toti.

Dumnezeu va da 1-2 copii. Bucurati-va de ei si ingrijiti-va sanatatea si viata si pe ei. De ce cereti atat de mult de la Dumnezeu (mereu mai multi copii si sa va scape pe urma de probleme de sanatate si greutati)?

Lore tu spui ca ti-e teama si ti-e greu singura cu atatia copii. Mai doresti si altii?
Tu cum gandesti? Ii ceri tu, sau ei sunt dar de la Dumnezeu?

Incerc sa pricep.
Eu m-as fi bucurat si macar de unul singur. Si as ajuta pe cineva cu copii.
Imi sunt dragi bebelusii.

Sanatate si nasteri usoare. O fi stiind Dumnezeu ce face...

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de sophia

Incerc sa pricep.
Eu m-as fi bucurat si macar de unul singur. Si as ajuta pe cineva cu copii.
Imi sunt dragi bebelusii.

Sanatate si nasteri usoare. O fi stiind Dumnezeu ce face...

Imi cer iertare... Ma bag si eu, ca nea Ion...
Sophia, poate tocmai de aceia "nu pricepi". Ti-s dragi copii si nu neg acest fapt. Nu i-ai putut avea, dar ai incercat. Mereu.
Viata de cuplu, in voia lui Dumnezeu comporta anumite aspecte. Daca te folosesti de "gaselnite" ca sa "nu faci" copii, esti inafara "legii". Tu vorbesti despre celelalte, pentru ca nu stii cum e cu "taierea voii", cel putin din punctul acesta de vedere. Tu tot "incerci" si "e bine" dintr-un anumit punct de vedere. De ce n-ar fi bine si pentru altii din aceleasi punct de vedere? Iar daca "e bine", sunt foarte multe sanse sa apara un copil. Chiar daca mai ai. Si-atunci ce faci? Oare nu-i cel mai bine sa-L lasi pe Dumnezeu sa decida? Stiu, si tu ai dreptate, fiindca pe undeva parem ca "fortam" pe Dumnezeu sa faca dupa placul nostru, dar lucrurile astea sunt atat de subtile incat mintea omului nu poate discerne ce-i bine si ce nu.
Si-apoi... am vazut familii cu copii mai multi; am vazut si cu un singur copil, desi nu se punea problema resurselor... Am crescut la randul meu intr-o familie cu multi frati si surori. Sentimentul pe care-l au fratii cand se intalnesc, este ceva unic si cu totul binecuvantat de Dumnezeu. Ca sa nu mai vorbesc de bucuria parintilor. Si nu vorbesc de parinti ipocriti care raman pe "foc automat" de la o betie la alta si nici de casatorii "ciudate" cu descantece (vezi "Morometii"), sau nu-mai-stiu ce clanuri de tigani sau secte, ci de acea voie a lui Dumnezeu care nu mai poate fi pusa la indoiala. In aceste cazuri, cred eu ca daca te increzi in "sfaturi" mai mult decat in Dumnezeu, nu te mai poti numi un "crestin" adevarat. Asta nu inseamna ca eu m-as considera un astfel de crestin, dar nu pot sa nu admir pe cei care sunt capabili de atata credinta...

[glykys]

Un interviu minunat pe aceasta tema cu actrita Anca Sigartau:
http://www.revistatango.ro/celebrita...-el-35-p3.html