Dumnezeu cel bun -oare?

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de evolution

Daca Dumnezeu este mare si bun atunci de ce exista atata suferinta pe Pamant?De ce nu opreste suferinta,bolile,cruzimea etc.?De ce nu intervine tot timpul cand este ceva rau,cum de a pedepsit pe cei din Sodoma si Gomora si nu a oprit razboaiele?
Raspuns:Pentru ca a lasat omenirea sa-si poarte singura de grija si nu intervine in treburile lumesti.
Atunci de ce in Biblia a intervenit de cateva ori?Doar ca sa-si arate prezenta,puterea?
Exista un paradox nu?
Auzim tot timpul si vedem oameni nevinovati,buni care sufera.Oameni handicapati din nastere,oameni loviti si neputinciosi iar furia lui Dumnezeu nu loveste asupritorul.Sunt mase de oameni ce sufera,neajutati de Dumnezeu iar tu crezi ca te va ajuta pe tine pentru ca ,crezi in existenta lui?

Suferinta exista ca o consecinta a raului cauzat de intelegerea proasta a libertatii pe care au avut-o unii ingeri si oameni. Dumnezeu nu intervine infuentand liberul arbitru al creaturilor Sale, ingeri si oameni, insa impune anumite limite raului - altfel lumea s-ar autodistruge in scurt timp.

Mai intai incearca sa intelegi sensul suferintei Fiului lui Dumnezeu pentru noi si apoi vei intelege mai usor de ce lumea a fost lasata sa sufere (incepand cu mesajul despre suferinta lui Hristos pentru noi - tot de la Parintele Galeriu): http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=6035

În prealabil postat de Florin-Ionut

insa impune anumite limite raului - altfel lumea s-ar autodistruge in scurt timp.

Si cum anume o face?

[ory]

Da,topcat,este o intrebare,sau mai degraba un amalgam de framantari care incearca pe multi oameni tocmai pentru ca au obosit,au obosit sa si creada,sa si nu creada.Au obosit sa fie ei insisi in acelasi timp in care sunt nevoiti sa poarte o masca,au obosit de atata controversa pamanteana,spirituala si materiala,incat nu le mai ramane decat sa nu se mai intrebe;"de ce?"
Uneori nu mai este nevoie de aprofundari,de astfel de aprofundari,fiindca ele te pot duce tot la atata deznadejde,cat te poate duce insasi linistea de-a fi stiut raspunsul.Totul este atat de complex,totul pare atat de controvers,incat ne ramane de-ajuns sa credem,nu fara a cerceta,ci sa credem pentru a ne linisti,sa credem atat cat ne poate conduce aceasta credinta spre un echilibru,cu tine insuti,cu cei din jur,cu teoriile palpabile ale vietii,cu ceea ce te face sa te simti om,sa fii om,sa incerci a fi moral si a sfida tot acest hazard al neintelesului.
Uneori,oamenii au nevoie de credinta,mai mult decat nevoia de a o defini pe-aceasta,este ca o stabilitate de la sine inteleasa,credinta este ca autosugestia,nu are cum sa te dezamageasca atata timp cat ea este coordonata de tine insuti spre lucruri pozitive,si-ti va insufla acest pozitivism benefic,de altfel.
Nu-si au rotul toate intrebarile contradictorii,toate teoriile,toate simtirile rivale si prietene cu ele insasi...toate acestea complica si decad posibilitatea unei credinte simple si tamaduitoare,una particulara si conforma cu cea mai veridica conduita crestineasca;'cand fac bine,ma simt bine,cand fac rau,ma simt rau...asta este credinta mea,Abraham Lincoln"

În prealabil postat de ory

Da,topcat,este o intrebare,sau mai degraba un amalgam de framantari care incearca pe multi oameni tocmai pentru ca au obosit,au obosit sa si creada,sa si nu creada.Au obosit sa fie ei insisi in acelasi timp in care sunt nevoiti sa poarte o masca,au obosit de atata controversa pamanteana,spirituala si materiala,incat nu le mai ramane decat sa nu se mai intrebe;"de ce?"
Uneori nu mai este nevoie de aprofundari,de astfel de aprofundari,fiindca ele te pot duce tot la atata deznadejde,cat te poate duce insasi linistea de-a fi stiut raspunsul.Totul este atat de complex,totul pare atat de controvers,incat ne ramane de-ajuns sa credem,nu fara a cerceta,ci sa credem pentru a ne linisti,sa credem atat cat ne poate conduce aceasta credinta spre un echilibru,cu tine insuti,cu cei din jur,cu teoriile palpabile ale vietii,cu ceea ce te face sa te simti om,sa fii om,sa incerci a fi moral si a sfida tot acest hazard al neintelesului.
Uneori,oamenii au nevoie de credinta,mai mult decat nevoia de a o defini pe-aceasta,este ca o stabilitate de la sine inteleasa,credinta este ca autosugestia,nu are cum sa te dezamageasca atata timp cat ea este coordonata de tine insuti spre lucruri pozitive,si-ti va insufla acest pozitivism benefic,de altfel.
Nu-si au rotul toate intrebarile contradictorii,toate teoriile,toate simtirile rivale si prietene cu ele insasi...toate acestea complica si decad posibilitatea unei credinte simple si tamaduitoare,una particulara si conforma cu cea mai veridica conduita crestineasca;'cand fac bine,ma simt bine,cand fac rau,ma simt rau...asta este credinta mea,Abraham Lincoln"

cand fac bine,ma simt bine,cand fac rau,ma simt rau...asta este credinta mea
Sa inteleg ca si a ta
Conceptul se numeste altruism reciproc si este regula de aur a eticii ateiste

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de topcat

Si cum anume o face?

Nu ne este noua dat sa intelegem toate acestea. Totusi, imi aduc aminte vag de o istorioara ortodoxa:

Era un parinte care era chinuit de ispitele vrajmasului de multa vreme. Si intr-o noapte, nu-mi amintesc exact detaliile povestirii, acel calugar l-a legat pe demon cu puterea lui Hristos, tinandu-l prizonier sub un lighean. Si nu numai ca era prizonier, dar a fost obligat tot de puterea lui Dumnezeu sa-i raspunda omului la orice intrebare ar fi avut... Si printre altele, il intreaba batranul: care este puterea ta? Si a raspuns diavolul de sub lighean: puterea mea este atat de mare incat intr-o clipa as putea sa distrug intreg Pamantul fara nici o dificultate...

Ce-ar fi daca Dumnezeu nu ar limita raul care s-ar putea face? Cred ca intreg Universul asa cum il stim noi ar inceta sa existe, devenind probabil un haos imens sau o singularitate de gen gaura neagra, un nimic primordial - caci vrajmasul uraste toata Creatia lui Dumnezeu, dar in mod special pe om, care este incununarea ei si al carui scop este sa ajunga asemenea lui Dumnezeu, in har...

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nu ne este noua dat sa intelegem toate acestea. Totusi, imi aduc aminte vag de o istorioara ortodoxa:

Era un parinte care era chinuit de ispitele vrajmasului de multa vreme. Si intr-o noapte, nu-mi amintesc exact detaliile povestirii, acel calugar l-a legat pe demon cu puterea lui Hristos, tinandu-l prizonier sub un lighean. Si nu numai ca era prizonier, dar a fost obligat tot de puterea lui Dumnezeu sa-i raspunda omului la orice intrebare ar fi avut... Si printre altele, il intreaba batranul: care este puterea ta? Si a raspuns diavolul de sub lighean: puterea mea este atat de mare incat intr-o clipa as putea sa distrug intreg Pamantul fara nici o dificultate...

Ce-ar fi daca Dumnezeu nu ar limita raul care s-ar putea face? Cred ca intreg Universul asa cum il stim noi ar inceta sa existe, devenind probabil un haos imens sau o singularitate de gen gaura neagra, un nimic primordial - caci vrajmasul uraste toata Creatia lui Dumnezeu, dar in mod special pe om, care este incununarea ei si al carui scop este sa ajunga asemenea lui Dumnezeu, in har...

Si cam care ar fi diferenta intre un rau mai mic si unul mai mare? Finalul e acelasi

[trandafiralb]

Evident ca nu ne este dat sa stim toate; cate putin, cate un bob pe an se aduna in capul nostru inteligenta. Apoi, Dumnezeu are dusmani, ceva Atotputernic are dusmani. Ce tot spui acolo Florin?

[ory]

În prealabil postat de topcat

cand fac bine,ma simt bine,cand fac rau,ma simt rau...asta este credinta mea
Sa inteleg ca si a ta
Conceptul se numeste altruism reciproc si este regula de aur a eticii ateiste

Nu am stiut ca este regula de aur ateista,dar cred in ea ca si om.In definitiv o putem numi oricum,ea se evidentiaza prin acelasi sentiment,si anume,unul nobil omenesc,unul tolerant altruist,dupa cum ai spus.Tot ceea ce este bun pot fi denumite oricum,ceea ce daruiesc aceastea in esenta conteaza,iar daca daruiesc intelegere si bine fata de aproapele,atunci inseamna omenie si implicit credinta.Bag de seama ca aceasta credinta,sau lipsa de credinta,putem sa le denumim cum vrei,oricum implica doar cuvinte,atata timp cat scopul este de a fi oameni printre oameni,nu mai conteaza decat beneficiul implicat.
Personal cred ca,DUMNEZEU este Unicul,indiferent cum il percemep,pe Sine se cunoaste si se vadeste exact asa cum este,oamenii insa pot avea pareri din ce in ce mai diverse,nu este problema divinitatii acest amalgam de cuvinte...pana la urma,doar cuvinte.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de topcat

Si cam care ar fi diferenta intre un rau mai mic si unul mai mare? Finalul e acelasi

Ntz. Sfarsitul lumii, daca la asta te referi, este sfarsitul raului. Cuvantul lume din Biblie are doua posibile intelesuri total diferite: 1. oameni; 2. rau

Creatia va fi innoita, transfigurata dupa Apocalipsa si raul va fi separat pentru totdeauna de bine. Unii inteleg expresia "sfarsitul lumii" ca fiind distrugerea Pamantului (sau a Universului?! :) ) eventual prin armele nucleare. Nu, Pamantul va fi readus la conditia dintai, cand "erau bune toate". Demonii si cei care au ales sa fie de partea lor vor fi separati de cei care au ales sa ramana in binele lui Dumnezeu.

[trandafiralb]

Apocalipsa, demoni ... Florine, despre ce basme vorbesti?