|
#21
|
|||
|
|||
Citat:
Deși vorbesc acuma de lucruri foarte greu de realizat, cred merită totuși să marcăm aceste diferențe pentru a nu confunda binele pe care-l facem chinuindu-ne și împotrivindu-ne naturii noastre păcătoase și egoiste, cu binele săvârșit spontan și firesc, izvorât dintr-o inimă modelată definitiv de metanoia. Și mai simplu spus, în momentul în care cineva reușește să facă binele fără să conștientizeze faptul că face ceva deosebit, abia atunci vorbim despre sacrificiu și posibilitatea lui concretă. Sacrificiul nu poate fi dezlipit de iubire, fiind de fapt rodul celei din urmă. Are destule ipostaze nevăzute dar dramatice (de exemplu, îngrijirea, pe termen lung, a unei persoane suferinde din familie, ”răstignirea” ambițiilor profesionale pentru binele altora, rezistența într-un iad matrimonial și multe altele). De reținut este faptul că sacrificiul reprezintă cea mai înaltă formă de lepădare de sine, deci este însăși modul nostru de asumare a Crucii. Atunci când apare ca o reacție firească a inimii, vorbim despre dobândirea unei arvune a desăvârșirii, iubirea lui Hristos. În cele din urmă, este fapta care probează în cel mai înalt grad iubirea autentică, restul sunt palavre și grăire în deșert.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) Last edited by Mihailc; 21.03.2012 at 15:53:54. |
#22
|
||||
|
||||
Citat:
Pentru mine cel mai josnic pacat e cel pe care-l constientizezi si totusi il comiti, ajungand sa te inspaimante propria ta persoana, care intelege gravitatea pacatului si totusi il repeta. Cea mai mare virtute a omului e cea folositoare aproapelui sau. |
#23
|
|||
|
|||
Multumesc pentru raspunsuri, Maria, Dragos si Mihail.
E clar, am picat testul sacrificiului :-( Inteleg exemplele pe care mi le-ati dat, totusi pana unde ne putem lepada de noi? Sau cand ajungem sa ne lepadam de noi? Fiecare poate intelege ca-i urmeaza lui Hristos in felul sau... cel mai bine e sa mergi pe calea asta sub indrumarea duhovnicului. Daca ajungem sa facem aceste sacrificii, din exemplele pe care le-ati dat, in mod firesc, asa cum spunea Mihail, atunci ele nu mai seamana cu niste sacrificii. Sa-ti sacrifici o placere/ bucurie (marunta) pentru a ajuta pe cineva care are nevoie de ajutorul tau, inteleg, dar daca acel altcineva pretinde sa-ti sacrifici ceva al tau pentru o nevoie a lui nestringenta.... hm... nu mi se pare ok... |
#24
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma si mantuieste-ma pe mine pacatoasa http://mamiprovocarea.wordpress.com |
#25
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma si mantuieste-ma pe mine pacatoasa http://mamiprovocarea.wordpress.com |
#26
|
||||
|
||||
sacrificiul pentru ceilalți
Citat:
Eu pot să-ți spun din experiență că am întâlnit astfel de oameni și am lăsat să se profite, cu bună știință din partea mea, în ideea că ceva, ceva poate totuși se va schimba în inima respectivilor. În unele cazuri a funcționat, în altele nu (acele cazuri în care se crede că te lași "profitat" din "prostie creștinească" - and they take it for granted!) . Lucrăm și noi cu materialul clientului, cum zicea cineva odată :)). De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Dacă omul alege cu bună știință să rămână captiv în închisoarea limitărilor sale existențiale, nu vom putea să-l schimbăm noi, oricâtă dragoste de aproapele am vrea să facem. Rămâne doar Mila lui Dumnezeu, și pentru unii, și pentru ceilalți. Doamne ajută! |
#27
|
|||
|
|||
Citat:
Dar, vorba unui înțelept chinez antic, călătoria de 1000 de mile începe cu primul pas, la care noi mai avem de adăugat străduința de a ne afla tot timpul în mișcare spre Împărăție, să trecem testele libertății, ridicându-ne atunci când ne prăbușim, iar ce nu putem noi face Domnul în mod tainic. Annyta a dat un exemplu de sacrificiu foarte interesant care presupune o ezitare în fața unei limite extrem de subtile și anume sacrificiul pragmatic, adică imediat folositor. Dincolo de acesta vorbim despre sacrificiul riscant, adică de deschiderea imensității iubirii și saltul în proximitatea Domnului.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#28
|
|||
|
|||
Citat:
|
#29
|
|||
|
|||
Citat:
|
#30
|
|||
|
|||
Hai sa va dau un exemplu de sacrificiu care nu ar trebui sa ni se ceara niciodata.
Cand e conceput un copil, se poate intampla situatia nefericita ca unul din parinti sa-l vrea, iar celalalt nu. Indiferent ce decizie se ia pana la urma, unul dintre cei doi parinti va avea de suferit, va trebui sa faca un sacrificiu, va fi abuzat. Chiar daca celalalt va aprecia sacrificiul facut, s-ar putea ca cel (care se considera) abuzat sa nu poata trece peste asta niciodata. In functie de decizia luata, s-ar putea ca nici Dumnezeu sa nu aprecieze "sacrificiul". |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Tacerea .pacat sau virtute ? | maria55 | Generalitati | 62 | 26.03.2012 16:17:48 |
Dragostea creștină, cea mai mare virtute teologică | NECTARIE | Generalitati | 13 | 25.01.2011 18:01:59 |
Un mare pacat | Rodica50 | Generalitati | 2 | 22.11.2010 14:49:45 |
Pacat enorm de mare? | derbyc | Generalitati | 19 | 22.10.2010 20:55:12 |
cel mai mare pacat, sau cea mai mare minciuna | zuzu17 | Intamplari adevarate | 9 | 05.01.2010 12:44:56 |
|