sunt o pacatoasa si nu mai gasesc calea

[irina_a]

ma numesc si irina si am 27 de ani. in mai voi implini 28. nici nu stiu de unde sa incep sa povestesc problemele mele care sunt nimic comparativ cu a altora care duc cumpene grele.
motivul pe care il caut din nou acum pe Dumnezeu (ca asa suntem noi, unii oameni, il cautam doar la necaz) e ca m-am despartit de prietenul meu. am avut cu el o relatie frumoasa si sincera insa finalul a venit neasteptat. el mi-a spus "am 31 de ani si vreau sa ma insor". multa durere in sufletul unei femei cand aude asta. sa vei ca omul pe care il iubesti si caruia ii vrei tot binele din lume te da afara din viata lui. Eu imi doream o familie cu el. Copii. Nu ma mai gandeam sa fiu cu alt barbat si doar gandul asta ma ingrozeste.
am pacatuit cu el si am pacatut s inainte de el. nu am avut o viata curata. lungi perioade de timp am trait in confuzie, in anturaje indoielnice s am facut toate prostiile posibile. multumesc lui Dumnezeu ca nu am ajuns sa fac vreun avort ca daca il mai aveam si pe acela pe suflet innebuneam.
am mai avut si perioade scurte cand m-am ntors la Dumnezeu dar apoi mereu eram distrasa si iarasi uitam. daca in adolescenta eram o tanara care promitea , acum viata mea nu a esit cum ma asteptam. Am terminat cu greu facultatea si am un loc de munca nesigur si prost platit.
in urma cu 5 ani am ma avut un prieten care la fel, aproape de pe o zi pe alta m-a lasat si a inceput o relatie cu altcineva cu care s-a si casatorit in 2 ani si ceva .dupa despartire am avut o perioada incetosata de un an . ma gandeam ca nu imi iau viata pentru ca sunt o lasa si asta ma intrista si mai tare. in perioada aceea m-am mai rugat...pentru linistea mea si atat. greu le-am obtinut dar macar m-a ferit Dumnezeu sa fac alte pacate.
poate credeti ca sunt nebuna dar eu cred ca e ceva in neregula cu mine. nu inteleg de ce fug toti de mine. n ziua cand l-am cunoscut pe alex...mi-a placut f mult de el insa el nu mi-a cerut nr de telefon...cand am ajuns acasa am izbucnit in plans...am plans ore intregi si m-am rugat la Maica Domnului daca e sa fie el pentru mine sa ma caute, daca nu sa ma lase in pace. mai incercasem sa ies la intalniri cu tot felul de persoane si nu imi placea nici unul. toti pareau ca vor altceva..a doua zi m-a sunat.
acum vreau sa ma intorc pe calea Domnului. Am stiut ca e mereu acolo insa m-am gandit ca daca sunt milostiva si efectiv nu fac rau celor din jur nu o sa am de suferit...insa m-am inselat. Mi-a dat iar o cumpana peste care nu stiu cum voi trece. Vreau sa ma spovedesc si sa imi spuna cineva cum sa ma rog. Sa ma indrept. Imi doresc o familie si copii si un sens in viata.
nu stiu ...simt ca tot vitorul meu depinde i mod decisiv de acest moment. Sper sa se intoarca alex la mine si sa facem o familie impreuna. Si el este confuz. Sentimente are pentru mine dar pur si simplu nu ma vede ca pe o posibila nevasta. Si el sufera...si eu. Eu chiar simt ca o sa raman cu el dar mai intai trebuie sa ma intorc catre Dumnezeu....

Va rog nu ma judecati..

[AlinB]

Si totusi de ce nu se vede casatorit cu tine?
El este credincios? Ce vrea de la viata?

Dumnezeu asteapta ceva mai mult de la noi decat "sa nu facem rau altora".
Neglijand starea noastra spirituala ajungem fara sa vrem, mai devreme sau mai tarziu, sa facem rau altora.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de irina_a

Sper sa se intoarca alex la mine si sa facem o familie impreuna. Si el este confuz. Sentimente are pentru mine dar pur si simplu nu ma vede ca pe o posibila nevasta. Si el sufera...si eu. Eu chiar simt ca o sa raman cu el dar mai intai trebuie sa ma intorc catre Dumnezeu....

Va rog nu ma judecati..

Bun venit, Irina. Nu te ingrijora; n-o sa te judece nimeni in felul in care sa te simti umilita. Daca totusi vor mai fi si dintre acei, nu pune la suflet fiindca tu fata de ei ai mai multe sanse sa ajungi la lumina! Totusi, daca vrei sa discutam pe tema asta, va trebui sa accepti anumite concluzii care se trag, nu fiindca suntem rautaciosi si rauvoitori, ci fiindca - din spusele tale - cam asa se prezinta lucrurile.
Istorisirea ta imi aminteste de propria viata, cand, tot pe la 30 de ani si tot in relatie cu o fata de 28, m-am pomenit spunandu-i in prima dimineata cand tocmai paraseam garsoniera ei: "Esti o amanta ideala, dar niciodata o sotie!" Pe ea a daramat-o total, si parca s-a ambitionat si mai mult sa fim impreuna (am "trait" aproape un an cu ea). M-am intrebat de mii de ori, de ce i-am spus lucrul acela pe care de fapt nici macar nu-l gandisem, ci doar m-am pomenit spunandu-l. Ar fi fost in stare sa faca orice si tocmai pentru asta, ajunsese sa ma trateze ca pe un bibelou sau sa ma sufoce de atata dragoste. Nu pot sa spun ca era vulgara, ci doar excesiv de posesiva. Iar un barbat, daca vrei sa-l pastrezi, creaza-i iluzia ca e liber sa faca ce vrea el. Atunci iti va fi tot ce doresti tu sa fie pentru tine! Ea, procedand astfel, m-a aruncat in bratele celei mai bune prietene ale ei, care incitata de exagerarile pentru niste calitati imaginare la adresa mea, s-a vazut dintr-o data pe locul doi... Iar eu stiam dintru inceput ca nu asta-i viata pe care mi-o doream. Atunci am tras linie si am spus: "Doamne, eu vreau pe cineva care sa ma ridice din mocirla asta, nu pe cineva pe care s-o scot eu, ca stii ca nu sunt in stare!" Ce s-a intamplat dupa aceea, a fost doar marea mila a lui Dumnezeu.
Tu ai gresit prin stilul tau de a te darui. Nu te supara pe mine, dar banuiesc ca naivitatea ti-a creat iluzii... Tu te-ai daruit fara demnitate, iar acum suferi enorm fiindca te vezi inlocuita. In acelasi timp, aminteste-ti de cate ori "ai explodat" pentru nimicuri, facandu-l sa se intrebe sincer, ce cauta langa tine... Iarta-ma, te rog: nu te cunosc, nu stiu cine esti, dar din ceea ce ai scris, eu cel putin asta inteleg. Daca tu si Alex, va meritati sau nu, e greu de spus, dar de potrivit, el simte ca nu se potriveste cu tine. Iar plecand la drum cu un astfel de compromis, ma tem ca deja putem anticipa ceea ce ar urma sa se intample.
Remuscarile nu ne vin doar de la avorturi. Am cunoscut "fecioara", care avea o indelungata experienta in alte privinte (nu, nu dati cu pietre fiindca am evitat sa fiu si eu printre victime, dar obisnuiam sa discutam indelung, fara insa a reusi s-o conving "sa se trezeasca").
Dupa parerea mea, cel mai important lucru pe care ar trebui sa-l faci tu este acela de a-ti accepta pierderea, dar mai ales de a face pace cu tine si cu Dumnezeu. Mergand in aceiasi directie in care ai mers pana acum, ma tem ca ajungi intr-un drum infundat. Inca mai ai timp sa te reculegi si sa gasesti suficienta energie in tine, pentru acea persoana care sa te ia asa cum esti si care sa te cunoasca in acel fel in care cei de pana acum, nu te-au cunoscut! Tu ai un suflet bun, esti o bucatareasa remarcabila... ai multe lucruri bune de oferit. Da-le un pret, nu te oferi gratuit celui ce oricum n-ar aprecia!...
Mai scrie-ne!
Doamne-ajuta!

[irina_a]

@ Alin B Alex nu este o persoana credincioasa. Adica crede el in ceva insa nu este f religios. Ai lui in schimb sunt f credinciosi. Din cate mi-am dat seama el nu a avut pana acum greutati f mari ca sa ajunga sa isi puna intrebari existentiale. Nu stiam de la inceput de credinta lui Nu ca nu m-a intersat insa tinand cont ca iesisem cu barbati care mi-au taiat-o din prima si mi-au zis "eu nu cred in Dumnezeu, eu cred in mine", persoane de langa care am fugit de la inceput, alex a fost un caz fericit.

Mosh-Neagu ..parerea ta e si tuturor prietenilor mei. Pe Dumnezeu nu sunt suparata . Eu stu ca toate greutatile in viata au un scop. Doar ca nu stiu cum sa ma rog Lui ca sa ma asculte. De asemenea stiu ca orice lucru daca ti-l doresti cu adevarat si este invaluit in credinta va fi indeplinit. Asta a spus parintele Iustin. Eu nu pot sa cred ca voia Domnului este sa te duci dn barbat in barbat si sa cauti pana gasesti persoana potrivita. L-am intalnit pe parintele Iustin cand aveam 15 ani. Avusesem un accident de masina si am avut fracturi la ambele picioare. Am dat examenul de capacitate pe o targa in cabinetul medical de la scoala n niste dureri groaznice si am luat la cel mai bun liceu din oras...desi nu eram chiar prma din clasa. Am mers in camaruta lui la cateva luni dupa ce am iesit din ghips, cand puteam sa merg fara ajutor. Mi-a zis sa nu stau in picioare, sa stau jos ca stie ca ma dor picioarele (desi nu ii spusese nimeni ce prb am). Atunci mi-a spus ...ca viata mea va fi frumoasa...Dar sa am grija cu cine umblu. De abia acum imi dau seama ce dreptate avea.


Legat de cum ma vede alex...in nici un caz ca o amanta. Relatiile sexuale nu erau chiar f importante in relatia noastra. Eu am fost prima femeie pe care a iubit-o, prima pe care a dus-o la parinti acasa, prima cu care a plecat undeva intr-un concediu. In decembrie am fost in venetia. Cand l-am cunoscut eram inca traumatizata dupa relatia cu fostul desi trecusera 2 ani. Am asteptat mult sa dorm cu el noaptea pt ca stiam ca plang si tip in somn. Cand si-a dat seama de asta...avea lacrimi in ochi si mi-a promis ca nu ma va rani niciodata.
Pe parcursul relatiei...au mai fost momente de oscilare din partea lui...uneori si din partea mea. Eu mai rar . Adica intr-un an jumatate o singura data m-am suparat tare. In rest am trait in cuvinte frumoase, armonie, ne-am ajutat. Nu ne-am limitat libertatea unul altuia.
Cand nu stia ce vrea facea exact ca acum...insa in 2 zile revenea.

Acum deja a fost drastic. Si eu am cam intins coarda pentru ca am insistat sa ne mutam impreuna ar el mi-a spus ca nu este pregatit.
Cearta si motivul pt care ne-am despartit au fost stupide...Chestia este ca el mi-a zis...intr-adevar ca nu ii mai place de el. Ca simte ca are o viata prea linistita . Ca nici eu nu fac nimic sa animez situatia.
Problema este ca am intrat in rutina aia...normala pana la urma intr-o relatie. Cred ca s-a speriat. Nu stiu ce sa mai cred.

De aceea vreau sa ma rog. Ma gandesc ca daca Dumnezeu si Maica Domnului chiar cred ca nu suntem sortiti unul altua o sa ne dea pe altcineva unuia dintre noi si atunci voi sti ca nu a fost sa fie...dar daca nu. Poate e doar o cumpana din partea lui Dumnezeu.

[Mosh-Neagu]

Am inteles mai bine, acum. Pai... altceva decat sa te rogi si sa ai rabdare pana ce Dumnezeu iti va arata de ce ai ajuns aici, nu ai ce sa faci. Nu tot ce ni se pare grav in viata noastra, se dovedeste a fi asa, si nici tot ce ni se pare bun si frumos, isi confirma in timp, presupunerile... Iale pe toate ca pe un semn, sau in prag important in viata ta. Fara acest prag, mersul tau mai departe ar insemna o prelungire a "rutinei", si in acelasi timp al pacatului. Dumnezeu a tot asteptat de la voi sa se intample ceva. Daca nu s-a intamplat din propria voastra initiativa, tocmai pentru ca te (sau va) iubeste, a ingaduit un astfel de moment. Dar fara rabdare, n-avem incotro. Oricat ar fi de greu, trebuie sa intelegi ca e spre binele tau (sau al vostru).
Doamne-ajuta!

[AlinB]

Se pune problema ca "mergi din barbat in barnat" atunci cand barbatii care ii cunosti si care iti plac ii tratezi ca fiind..barbatii tai desi nici unul nu este al tau, cerut de la Dumnezeu si dat de El in Sfanta Biserica.

Ca in povestea cu femeia cananeanca "cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat".

SI nu crezi ca e cam ciudat ca tocmai tu, femeie crestina sa-ti inviti potentialul barbat la concubinaj?
Pai ce fel de familie iti doresti pana la urma?

Inteleg ca nu e credincios.
Nu o fi un ateu prost si agresiv, cum sunt de obicei ateii, dar nici credincios nu este sa ai cine stie ce sperante de la el in directia asta.
Asta e o cruce care nu trebuie neaparat sa o duci, casatorindu-te cu el.
Dar daca o faci, asteapta-te si la mai mult plans.

Nefiind credincios, are alte repere in viata (chiar si lipsa unui reper este un soi de reper).
Daca de pe acum merge pe ideea ca relatia trebuie sa fie "exciting" si mai rau, ca femeia sa faca ceva in directia asta, viitorul nu arata prea bine.
Adica, pana acum de ce a stat cu tine?
Acum, dupa ce i-ai aratat tot ce e de aratat (greseala ta) ce mai asteapta, lucruri peste fire?
Si chiar daca, cand se vor epuiza si pe acelea, ce urmeaza?
Asta e un drum fara final fericit, trebuie schimbat pur si simplu.

Copii zici ca vrei, dar el ti-a spus vreodata ca/daca vrea, cat de mult vrea, cum ii vede el, pentru ce si-ar dori copii, etc?

Stiu un caz in care o femeie ceva mai crestina si-a luat un barbat necredincios.
Nu este om rau, dar necredincios.
Si dupa casatorie a inceput: ca el nu vrea copii (se fereste chiar sa aiba relatii sexuale cu ea, ca nu cumva sa ramana insarcinata), ca se gandeste ca n-ar fi rau daca dupa 20 si ceva de ani de casatorie, fiecare "ar mai cunoaste si alte persoane", etc.

Sau alt caz: femeie crestina, dupa multe plansete si rugaciuni, si-a gasit barbat si l-a luat de sot, dar tot necredincios.
Dupa casatorie, s-a culcat pe o ureche vizavi de credinta, si a sa si a celuilat (care cu atat mai mult necesita o atentie speciala)
Copii? Mai incolo. Bine ca are relatia (vezi, relatie adusa la rangul de idol).
Si problemele au inceput: el ca sa-si faca viata "exciting" s-a pucat de jocuri de noroc, bautura si nu mult dupa a ajuns si la alte femei.
Binenteles, s-a ajuns la divort pentru ca desi i s-a dat sansa unei reconcilieri, el a refuzat-o pentru ca... si-a dat seama ca nu stie ce vrea de fapt de la viata, dar deocamdata varianta "exciting" se pare ca l-a satisfacut mai mult decat ideea de familie.

Alt caz: relatie de concubinaj.
El descopera pe Hristos si se pocaieste la un moment dat, dar o data cu asta nu reuseste sa mai vada in ea decat ispita si cadere si se despart definitiv si probabil ireversibil, el dorindu-si mai mult calugaria decat o potentiala casatorie.
Nu stiu cat de mult si-a dorit relatia cu el la inceputurle ei, dar in mod sigur despartirea nu i-a picat bine.

Asadar nu plange ca nu stii dupa ce plangi, ca s-ar putea sa plangi mai mult obtinand ce ceri decat pierzand ceea ce ti se pare o mare oportunitate din perspectiva faptului ca ai cunoscut altele mai rele.
Si pune-ti viata ta in ordine mai intai, ca ai mult de lucru.
Timp pentru a fi mama, mai ai, dar nu trebuie sa te culci pe o ureche.
Roaga mai bine pe Dumnezeu sa-ti spuna in ce directie sa o apuci, sa se faca voia Lui si mai ales, asteapta sa se implineasca in pacea inimii tale.

[irina_a]

Da ...asta e o cumpana in care trebuie sa demonstrez ca pot sa am rabdare si credinta constanta. Cand m-am despartit de fostul (imi pare rau ca tot pomenesc cu el dar e singurul termen de comparatie din viata mea) am inchis usa si am mers pe ideea ca o sa fie bine. Nu a fost asa cum am crezut. Cel putin nu asa repede. A fost groaznic si sincer nu inteleg motivul angoasei aleia atat de lungi. M-am rugat initial apoi am luat-o pe alte cai. Nu neaparat am pacatuit cat ca citeam tot felul de carti automotvationale. Uitasem de El. Aveam impresia ca eu si numai eu pot schimba totul.
Acum cred ca imi duc crucea pe care trebuia sa o duc atunci. Trebuie sa ma rog constant si sa fac toate demersurile sa traiesc in cuvantul lui.
Multumesc pentru sfaturi . Mi s-a adeverit ceea ce stiam de undeva. Ca ruptura asta a fost tocma ca sa se ajunga la o concluzie. Daca o mai tineam asa si relatia mai putea dura fara probleme ani. Doar ca eu m-am rugat de cand l-am cunoscut pe el pentru o familie, pentru casatorie...
Nu am sa mint si recunosc. Eu inca sper sa raman cu el. Nu vreau sa ma mint pe mn.
Stiu ce inseamna sa renunti. Ar fi prima oara in viata cand as lupta pt cineva. Altfel decat prin rugaciune nu stiu cum. Nu am de gand sa il sun sa il caut...o sa ne mai intalnim la o activitate sportiva pe care o faceam inainte. ..macar atunci sa mai schimbam cateva cuvinte. Dar mai mult...ce sa fac? Decat sa ma rog. Acum imi doresc sa imi gasesc un duhovnic sa ma spovedesc si care sa stie sa imi dea sfaturile potrivite. In pacat nu mai vreau sa traiesc. Mi se face si rau cand ma gandesc la viata de noapte. Eu sper sa ma pazeasca Dumnezeu sa nu fiu ispitita.


Despre credinta lui Alex e greu de spus . El nu este impotriva cuvantului Domnului. Oricum eu nici nu am cunoscut barbat credincios pana acum...sau Nu, MInt! am cunoscut barbat credincios care era mereu la biserica, avea o sotie si 2 amante. Si pe altul care credea in Dumnezeu, mergea la Ierusalim dar 5 zile din sapte era beat. Nu sunt eu in masura sa judec dar aparentele inseala. Un barbat care sa zica ca are credinta si sa si demonstreze nu stiu. Mai bine ca tata ...care merge la biserica dus de manuta de mama si cu multe retineri dar pt el familia e cea mai sfanta.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de irina_a

Nu am sa mint si recunosc. Eu inca sper sa raman cu el. Nu vreau sa ma mint pe mn.
Stiu ce inseamna sa renunti. Ar fi prima oara in viata cand as lupta pt cineva. Altfel decat prin rugaciune nu stiu cum. Nu am de gand sa il sun sa il caut...o sa ne mai intalnim la o activitate sportiva pe care o faceam inainte. ..macar atunci sa mai schimbam cateva cuvinte. Dar mai mult...ce sa fac? Decat sa ma rog. Acum imi doresc sa imi gasesc un duhovnic sa ma spovedesc si care sa stie sa imi dea sfaturile potrivite. In pacat nu mai vreau sa traiesc. Mi se face si rau cand ma gandesc la viata de noapte. Eu sper sa ma pazeasca Dumnezeu sa nu fiu ispitita.

Eu gasesc aici o uriasa contradictie. Imi pare rau ca iarasi trebuie sa dau un exemplu personal: teoretic spuneam ca TREBUIE sa incetez sa duc astfel de viata, dar pe de alta parte tanjeam dupa clipele pe care le petreceam si ma pomeneam cum mergeam impotriva vointei mele, sa o caut pe cea care de fapt... nu o (mai) voiam. Tu spui ca vrei sa te rogi, vrei sa te schimbi, si totusi nu concepi sa te rupi de prezenta lui. Ce-ti poate aduce reintalnirea cu el, daca nu o prelungire a suferintei, dar si a patimilor din voi? Te crezi in masura sa rezisti tentatiilor ce vor urma printr-o eventuala reintalnire? Nu stiu de el, dar tu nu spui "Nu mai vreau!" cu toata convingerea, ci, dimpotriva: "Doamne, voia Ta, voia mea sa fie!" Dumnezeu vrea altceva, iar tu doar te prefaci ca intelegi, fiindca de acceptat, inca nu poti accepta!

[AlinB]

În prealabil postat de irina_a

Da ...asta e o cumpana in care trebuie sa demonstrez ca pot sa am rabdare si credinta constanta. Cand m-am despartit de fostul (imi pare rau ca tot pomenesc cu el dar e singurul termen de comparatie din viata mea) am inchis usa si am mers pe ideea ca o sa fie bine. Nu a fost asa cum am crezut. Cel putin nu asa repede. A fost groaznic si sincer nu inteleg motivul angoasei aleia atat de lungi. M-am rugat initial apoi am luat-o pe alte cai. Nu neaparat am pacatuit cat ca citeam tot felul de carti automotvationale. Uitasem de El. Aveam impresia ca eu si numai eu pot schimba totul.
Acum cred ca imi duc crucea pe care trebuia sa o duc atunci. Trebuie sa ma rog constant si sa fac toate demersurile sa traiesc in cuvantul lui.
Multumesc pentru sfaturi . Mi s-a adeverit ceea ce stiam de undeva. Ca ruptura asta a fost tocma ca sa se ajunga la o concluzie. Daca o mai tineam asa si relatia mai putea dura fara probleme ani. Doar ca eu m-am rugat de cand l-am cunoscut pe el pentru o familie, pentru casatorie...
Nu am sa mint si recunosc. Eu inca sper sa raman cu el. Nu vreau sa ma mint pe mn.
Stiu ce inseamna sa renunti. Ar fi prima oara in viata cand as lupta pt cineva. Altfel decat prin rugaciune nu stiu cum. Nu am de gand sa il sun sa il caut...o sa ne mai intalnim la o activitate sportiva pe care o faceam inainte. ..macar atunci sa mai schimbam cateva cuvinte. Dar mai mult...ce sa fac? Decat sa ma rog. Acum imi doresc sa imi gasesc un duhovnic sa ma spovedesc si care sa stie sa imi dea sfaturile potrivite. In pacat nu mai vreau sa traiesc. Mi se face si rau cand ma gandesc la viata de noapte. Eu sper sa ma pazeasca Dumnezeu sa nu fiu ispitita.


Despre credinta lui Alex e greu de spus . El nu este impotriva cuvantului Domnului. Oricum eu nici nu am cunoscut barbat credincios pana acum...sau Nu, MInt! am cunoscut barbat credincios care era mereu la biserica, avea o sotie si 2 amante. Si pe altul care credea in Dumnezeu, mergea la Ierusalim dar 5 zile din sapte era beat. Nu sunt eu in masura sa judec dar aparentele inseala. Un barbat care sa zica ca are credinta si sa si demonstreze nu stiu. Mai bine ca tata ...care merge la biserica dus de manuta de mama si cu multe retineri dar pt el familia e cea mai sfanta.

Eu zic ca nu pacatuiesti daca incerci totusi sa faci macar o ultima incercare pentru a clarifica natura relatiei.
Te-ar putea ajuta si pe tine.

Incerca sa-ti revizuiesti ideile, sa te raportezi iarasi la valorile crestine dupa care sa aveti o alta discutie, cu o alta abordare.

Adica, in definitiv, el cauta o casatorie.
Si tu la fel.
Si poate ai gresit exact cand i-ai propus ducerea concubinajului la un alt nivel (sa va mutati impreuna).

Nu-ti fa iluzia ca un om necredincios ar fi asa usor de dus la biserica "de manuta".
Si barbatul de care iti vorbeam mai sus nu e genul de ateu agresiv.
Mai merge pe la biserica, dus de sotie.
Dar nu vrea copii.
Si nici nu crede si deci nici credinta nu poate lucra in el, in directia unei schimbari pozitive.
Ba dimpotriva, se pare ca o data cu trecerea timpului, incep sa-i vina idei din ce in ce mai ciudate.
Chiar si sotia credincioasa a luat-o nitel razna de cand cu situatia asta, s-a apucat de patimi vechi la care renuntase.

Stii, de cele mai multe ori greseala noastra e aceea ca ne raportam doar la cele cateva experiente care le-am avut pana la un moment dat.

Intr-o lume cu milioane de barbati si femei, credem ca lumea se rezuma la cei (cele) 3-4-5-10 care i-am (le-am) cunoscut mai mult sau mai putin.

Oameni potrivit sunt, pentru oricine, dar poate ca tocmai pacatele noastre ii tin departe.
Chiar si a pune greutatea vietii tale afective in relatia cu o persoana de sex opus este un pacat, chiar unul grav - pacatul idolatriei.

Dumnezeu ar trebui sa fie centrul vietii noastre afective, insa acest lucru e pura teorie, pana nu-L cunoastem cu adevarat si personal, prin pocainta.

[fallen]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Istorisirea ta imi aminteste de propria viata, cand, tot pe la 30 de ani si tot in relatie cu o fata de 28, m-am pomenit spunandu-i in prima dimineata cand tocmai paraseam garsoniera ei: "Esti o amanta ideala, dar niciodata o sotie!" Pe ea a daramat-o total, si parca s-a ambitionat si mai mult sa fim impreuna (am "trait" aproape un an cu ea). M-am intrebat de mii de ori, de ce i-am spus lucrul acela pe care de fapt nici macar nu-l gandisem, ci doar m-am pomenit spunandu-l. Ar fi fost in stare sa faca orice si tocmai pentru asta, ajunsese sa ma trateze ca pe un bibelou sau sa ma sufoce de atata dragoste. Nu pot sa spun ca era vulgara, ci doar excesiv de posesiva. Iar un barbat, daca vrei sa-l pastrezi, creaza-i iluzia ca e liber sa faca ce vrea el. Atunci iti va fi tot ce doresti tu sa fie pentru tine! Ea, procedand astfel, m-a aruncat in bratele celei mai bune prietene ale ei, care incitata de exagerarile pentru niste calitati imaginare la adresa mea, s-a vazut dintr-o data pe locul doi..!

Amazing (pe romaneste, am ramas muta)! Si cand te gandesti ca atunci cand iti spune un barbat asa ceva, te gandesti ca trebuie sa ai si tu o parte din vina, adica cel putin o doza e imoralitate, care sa-l determine sa creada asta despre tine...Ani de zile dupa asta nu uiti aceasta trauma, cuvintele lui iti rasuna ca un ecou in inima, si te gandesti 'oare ce am facut de ma crede asa o stricata? (ca doar m-am daruit lui din dragoste, nu de placerea procesului tehnologic)". Unde mai pui ca daca il mai primesti in "garsoniera" ta, sau te mai duci in garsoniera lui, o faci doar ca sa ii demonstrezi contrariul, si anume ca esti buna si ca sotie ( ii faci mancare, ii speli vasele, ii faci patul, etc). Si daca cu el tot nu o scoti la capat, trebuie sa continui sa iti demonstrezi tie insati ca poti fii o buna sotie ( dar pt aceasta demonstratie, din pacate e nevoie de neaparat de aprecierea pozitiva a unui barbat). in orice caz, si aceia care mi-au spus-o mie, sau au dat-o de inteles, cu toate ca am inercat sa ii conving, au sfarsit tot prin a se casatori cu altele (desi la vremea cand i-am cunoscut sustineau ca nici ei nu vor sa se casatoreasca), deci afirmatia ca te vreau doar ca amanta nu inseamna neaparat ca nu te vreau pe tine ca sotie, ci ca momentan nu vreau o sotie ci o amanta.
In orice caz cred ca nimeni nu e pe deplin constient ca o asemenea afirmatie facuta in doi peri poate genera o atat de mare trauma...egala ca proportii cam cu aceea pe care o creezi unui barbat daca ii spui ca nu e un bun amant...
Ce strica unul intr-o zi cu o vorba in vant, iti trebuie cativa ani de terapie sustinuta, sau nu o mai dregi o viata intreaga...