Blesteme, vraji?

[Carmina33]

Buna tuturor,

Este primul mesaj pe forum. In framantarile din ultimii ani am citit uneori pe acest forum, dar curiozitatea mea s-a oprit aici.

Recunosc ca din diverse motive nu am manisfestat constanta in ceea ce priveste relatia mea cu Dumnezeu sau cu biserica. Tot timpul am avut o senzatie ca nu e ceva in ordine, dar fiind foarte rationala intotdeaunca m-am gandit ca ceea ce mi se intampla este rezultatul propriilor actiuni, astfel ca nu mi-am batut capul prea mult.

Acum ceva vreme am inceput sa imi fac niste calcule si usor am ajuns la concluzia ca ceva nu este in regula. Aceasta concluzie a fost alimentata si de anumite intamplari care m-au facut sa cred ca lumea inseamna mai mult decat percepem cu simturile deja consacrate.

Acum am aproape 34 de ani. Nu am simtit nicioadata ca mi-ar bate ceasul biologic, intotdeauna mi-am spus ca este timp pentru toate si ca la un moment dat lucrurile se aranjeaza. Acum adunand relatii imi dau seama ca exista cateva modele care se aplica indiferent de situatie. Cand intalnesc pe cineva cu care in aparenta ma potrivesc, de fiecare data fara nicio explicatie, relatia se rupe relativ repede. Daca cumva nu se rupe am stari de rau fizic, vomit in fiecare zi, persoana respectiva ajunge sa imi displaca desi aceasta nu s-a schimbat deloc, ma mananca pielea. Toate se intampla pana cand se rupe.

Singurele relatii pe care am reusit sa le cladesc sunt cele in care eu nu m-am implicat, dar unele din acelea s-au incheiat in momentul in care am inceput sa tin la persoana respectiva.

Obiectiv vorbind nu cred ca sunt mai putin decat celelalte femei pe care le cunosc, dar totusi sunt singura de cand ma stiu.

Mai in gluma, mai in serios pe cand aveam 21 de ani (aceste simptome se manifestau inca inainte de a merge, deci nu cred ca mi se trage de aici) am fost la o ghicitoare care mi-a spus ca as ava farmece, dar nu am luat lucrurile in serios. Mi-am spus intotdeauna ca eu nu stiu ce voi face maine, cu atat mai putin ar putea cineva sa imi spuna ce voi face peste 10 ani. Plus ca nici nu credeam in asa ceva.

De-a lungul timpului am intalnit diverse persoane (persoane care simt energii) care mi-au dat de inteles ca ar fi ceva in neregula cu mine, dar din nou nu am luat in seama.

Acum vreo 2 ani am inceput sa merg la biserica. Nu as spune ca constant, dar a inceput sa ma intereseze subiectul. Nu am simtit starea de pace de care mi se vorbise in bisericile respective asa ca am inceput sa merg la mai multe, in speranta ca intr-una din ele voi simti acea stare de liniste de care vorbeste toata lumea.

Intr-una din biserici preotul de cum m-a vazut mi-a spus ca am ceva. La fel si in alta in care preotul mi-a spus ca ar fi ceva blesteme/farmece care nu lasa oamenii sa se apropie de mine. Acelasi lucru mi-l spusese si ghicitoarea in urma cu 10 ani, dar eu nu luasem in seama.

Am citit rugaciuni, acatiste, m-am spovedit la toate posturile, mi se citesc slujbe in fiecare saptamana. La un moment dat, dupa cateva luni in care mi s-au facut slujbe de dezlegare in fiecare saptamana, am inceput sa simt in timpul slujbelor o caldura puternica in corp (uneori era frig si eram imbracata foarte bine, dar eu transpiram). Crestetul capului unde imi punea pretul crucea si patrafirul ardeau de fiecare data. Preotul mi-a spus chiar ca ii este dificil sa imi citeasca si ca are inclusiv senzatii fizice.

De cateva luni nu mai sunt aceste senzatii cand mi se fac slujbele, dar tot nu s-au schimbat lucrurile.

Sincer, nu stiu ce as vrea sa intreb. Nu stiu ce as putea sa fac mai mult.

[Demetrius]

În prealabil postat de Carmina33

Buna tuturor,

Este primul mesaj pe forum. In framantarile din ultimii ani am citit uneori pe acest forum, dar curiozitatea mea s-a oprit aici.
.....
De cateva luni nu mai sunt aceste senzatii cand mi se fac slujbele, dar tot nu s-au schimbat lucrurile.

Sincer, nu stiu ce as vrea sa intreb. Nu stiu ce as putea sa fac mai mult.

Bine ai venit, iti spun, urandu-ti tot binele pentru care muncesti.
Pacea eu o vad in exprimarea ta.

Am citit cu atentie mesajul tau si il gasesc foarte coerent si rezonabil si gasesc ca esti destul de stapana pe sinele tau, iar eu pot sa-ti spun(fara s-o ceri) ca, desi nu stii ce sa faci mai mult, e bine sa continui ceea ce ai inceput sa faci foarte bine, adica sa te dedici ascultarii preotilor, nu pentru a schimba lucrurile, ci pentru ca e cel mai bun lucru de facut in orice situatie, iar lucrurile se vor schimba la vremea lor, nu cand pretinzi tu, cu toate ca varsta te cam preseaza.
E bine ca ai "feed-back-ul" cu efectul slujbelor.
Eu zic ca ar trebui sa te interesezi de la cel ce te-a dezlegat daca mai trebuie sa faci ceva, sau ce program de pastrare a curateniei sufletesti sau trupesti trebuie sa continui, sau de ce sa te feresti ca sa nu se reactiveze "lucrarea", dar cred ca cel mai bun lucru pentru a lichida toate problemele tale ar fi monahismul, iar aceasta conceptie de viata ar rezolva pentru tine absolut totul, schimband cu 180 de grade orientarea ei. Intereseaza-te si de asta.

Nu te compara cu celelalte colege, tu ai inceput o viata de credinta adaptata la conditiile tale de viata, pe care poti s-o imbunatatesti si s-o dezavarsesti, iar asta depinde numai de tine, pe cand o casatorie(sau o "relatie") depinde de cel putin doi, iar altuia nu-i poti cere ce pretinzi de la tine.
Monahismul este o inchinare la Dumnezeu, casatoria este o inchinare la om(adica la dorinta mea sau a sotului/sotiei mele).

[Carmina33]

Buna,

Apreciez mesajul dumneavoastra. Nu stiu daca il inteleg pana la capat, in special partea cu monahismul. Nu critic, nu vreau sa intru in polemica, dar vreau sa inteleg argumentele pe v-ati fundamentat opinia.

Ceea ce inteleg eu din felul in care curge argumentatia dumneavoastra este ca monahismul ar fi solutia pentru a fi ferita de orice o fi fost ceea ce s-a intamplat cu mine. In lipsa modalitatii de formare a argumentului, nu pot fi de acord cu dumneavoastra. Cred ca aceasta cale trebuie aleasa pentru ca simti ca acolo este locul tau. Din punctul meu de vedere (strict in ceea ce ma priveste) aceasta ar fi solutia usoara, un abandon institutionalizat care ar anula orice framantari pe motiv ca nu as mai avea dreptul sa le am. Nu vreau sa fie inteleasa gresit, nu dispretuiesc oamenii care aleg aceasta cale. Chiar cred ca iti trebuie o mare putere sa renunti la tot pentru aceasta chemare. Dar nu toti avem aceasta tarie si chiar mai putini aceasta chemare. Eu am in acest moment o pace pe care nu am simtit-o pana recent. Si poate mai mult discernamant pentru a intelege ca nu trebuie sa accept tot ceea ce e la indemana, ci doar ceea ce simt ca trebuie sa am.

Cand am spus ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult ma refer stict la faptul ca intuatia nu mi-a spus ca vreauna din persoanele care incearca sa imi schimbe statutul este si persoana cu care ar trebui sa fiu.

Poate motivatia mesajului meu a fost sa inteleg mai bine ceea ce am trait. E adevarat ca pot intreba si preotul care imi face slujbele. Doar ca nu ma simt suficient de pregatita pentru a avea o discutie directa pe aceasta tema. Inca mi se pare neverosimil. Educatia mea inca nu reuseste sa cuprinda ideea ca astfel de practici exista, ca ne pot afecta viata intr-un mod poate ireversibil, ca poate exista rautate gratuita.

[Bucuriepedrum]

Carmina, pe mine mă bucură un lucru, ai spus că în momentul de față ai pacea. N-ai zis liniștea, ai zis pacea. Or, asta e enorm, fată dragă. :) Înseamnă că ești unde trebuie, chiar dacă diavolul atacă și fizic. Nu te neliniști, dacă ești spovedită și împărtășită, ții posturile și te rogi, nu are putere asupra ta, ești ocrotită. Vorbind strict de vrăji, știu de la o stareță care a văzut destule stând pe lângă părintele Ioan Comăneci că totuși ele se pot prinde deși ești practicant într-un singur caz: prin mâncare ori băutură. Aici e foarte importantă rugăciunea de dinaintea mesei.

Repet, ești pe drumul cel bun. Folosește timpul ăsta pentru a spori sufletește, roagă-te cât și cum poți, frecventează biserica, citește Evangheliile și viețile sfinților. Fă și alte lucruri care te ajută: sport, excursii, citește cât de mult poți, vezi filme bune, îmbogățește-te. Să ai o relație funcționabilă după judecățile lumești e relativ facil, dar pentru lucrarea harică ce o face Dumnezeu prin Taina Cununiei... mno, aici trebuie răbdare și multă rugăciune.

Legat de ce spunea și Demetrius cu monahismul, tot rugăciunea îți va descoperi dacă pentru asta ești. Ai răbdare, Dumnezeu nu te minte. :) Și îți va descoperi pe înțeles.

La mulți ani în Hristos,
Diana.

[Demetrius]

În prealabil postat de Carmina33

Buna,

Apreciez mesajul dumneavoastra. Nu stiu daca il inteleg pana la capat, in special partea cu monahismul. Nu critic, nu vreau sa intru in polemica, dar vreau sa inteleg argumentele pe v-ati fundamentat opinia.

Ceea ce inteleg eu din felul in care curge argumentatia dumneavoastra este ca monahismul ar fi solutia pentru a fi ferita de orice o fi fost ceea ce s-a intamplat cu mine. In lipsa modalitatii de formare a argumentului, nu pot fi de acord cu dumneavoastra. Cred ca aceasta cale trebuie aleasa pentru ca simti ca acolo este locul tau. Din punctul meu de vedere (strict in ceea ce ma priveste) aceasta ar fi solutia usoara, un abandon institutionalizat care ar anula orice framantari pe motiv ca nu as mai avea dreptul sa le am. Nu vreau sa fie inteleasa gresit, nu dispretuiesc oamenii care aleg aceasta cale. Chiar cred ca iti trebuie o mare putere sa renunti la tot pentru aceasta chemare. Dar nu toti avem aceasta tarie si chiar mai putini aceasta chemare. Eu am in acest moment o pace pe care nu am simtit-o pana recent. Si poate mai mult discernamant pentru a intelege ca nu trebuie sa accept tot ceea ce e la indemana, ci doar ceea ce simt ca trebuie sa am.

Cand am spus ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult ma refer stict la faptul ca intuatia nu mi-a spus ca vreauna din persoanele care incearca sa imi schimbe statutul este si persoana cu care ar trebui sa fiu.

Poate motivatia mesajului meu a fost sa inteleg mai bine ceea ce am trait. E adevarat ca pot intreba si preotul care imi face slujbele. Doar ca nu ma simt suficient de pregatita pentru a avea o discutie directa pe aceasta tema. Inca mi se pare neverosimil. Educatia mea inca nu reuseste sa cuprinda ideea ca astfel de practici exista, ca ne pot afecta viata intr-un mod poate ireversibil, ca poate exista rautate gratuita.

Am citit toate mesajele postate, desi am citat acest mesaj ca sa aduc cateva explicatii. Siceritatea ta este uimitoare si foarte folositoare tie.

Revin asupra solutiei monahale ca singura viabila pentru ca presupune adoptarea din convingere(dupa o munca foarte serioasa) a unei conceptii de viata in care nu-si mai gaseste locul preocuparea pentru sexul opus, cauzatoare a tuturor problemelor, nu neaparat pentru ca nu mai ai dreptul a le avea(nimeni nu are acest drept), ci pentru ca nu mai doresti/vrei desertaciuni. Privind din exteriorul manastirii, calugarii fac sacrificii renuntand la o viata... omeneasca, dar unii nu mai vor o viata omeneasca, ci una ingereasca; nu pentru ca ei au simtit ca spre asta au chemare, ci pentru ca au facut eforturi si au suferit pentru asta. Sunt pline manastirile de caderi scandaloase cauzate de neinfranare, indisciplina samd.
E greu sa renunti la desertaciuni si la facilitatile foarte convenabile ale acestei lumi, castigate prin studiu si efort educativ, ca sa ajungi la fericirea vesnica(opusa desertaciunii) pe care de aici o poate gusta oricine vrea.

Educatia ta, insa, te poate ajuta sa intelegi ca tu ai favorizat ceea ce ai trait si inca nu sunt sigur daca nu chiar tu esti cauza, dar, fiindca sunt mai multi cei care ti-au spus ca ti s-au facut farmece, nu caut sa contra-argumentez.

Refritor la tine drept cauza, te sfatuiesc sa te gandesti(sa te lamuresti) la momentul(de varsta) in care te-ai hotarat sa te dedici carierei, pentru ca atunci e posibil(chiar foarte probabil) ca ai refuzat un sentiment propriu (o simpatie) pentru un baiat si ai calcat peste sentimentele lui ranindu-l, iar durerea si gandurile lui s-or fi transformat fara intentie intr-un blestem cu efecte directe, chiar daca Bucuriepedrum spune ca trebuie sa fi fost mancare/bautura.
Asadar nu trebuie sa fie vorba de practici, activitati si rautate, ci e vorba de un refuz al tau. Tu ai refuzat sa ai sentimente de femeie ca sa devii manager si ai devenit manager cu trup de femeie, pe care trup tu il mai folosesti dupa "dorinte si trebuinte". E foarte posibil ca tu sa-ti "parazitezi" inconstient sentimentele si dialogul cu cei din jur printr-o atitudine de manager care le taie celor interesati(si tie) "mugurii sentimentali", dar te preocupi sa lasi deschisa usa dormitorului; atat pentru intrare, cat si pentru iesire.
In ziua de azi e foarte greu(spui) sa nu se 'foloseasca" dormitorul inainte de cununie, insa din acelasi motiv pentru care mai demult era foarte usor: infranarea. Infranarea e o calitate ingereasca, desfranarea e omeneasca; mare diferenta.

Ai dobandit tot ce vrea trupul(chiar daca nu are neaparata nevoie), ai ramas datoare sufletului. Esti intr-o situatie foarte grea daca trupul tau e inrobit si sufletul slabit.
Ai insa la dispozitie tot ce trebuie ca sa faci orice vrei. Depinde ce vrei.

24. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.(Mt19,24)

Mai observ o problema ce reiese din faptul ca participi regulat doar la slujbe de curatare, ceea ce lasa sa se inteleaga ca scopul ar fi doar acela de a reusi intr-o relatie...
Oare de ce nu se poate merge tot acolo si duminica pentru a suplini necesarul unui program duhovnicesc regulat?

Edit:Un minim necesar in schimbarea ta de atitudine cred ca ar fi, nu sa incerci, ci sa reusesti sa elimini din relatia cu "genul" masculin trupul tau, adica sa te abtii total de la relatii trupesti(cum sugera Bucuriepedrum), chiar si de la cele deja "inaugurate"; un fel de convertire care te va intari. Daca suferi trupeste, te vei intari duhovniceste.

[Bucuriepedrum]

Nu am nici un merit, Demetrius. La final de an, am mers în Țara Sfântă, Crăciunul m-a prins acolo, şi am avut nişte descoperiri uluitoare. Nu te gândi la vedenii ori vise, totul s-a petrecut trează fiind. Mi-a arătat Dumnezeu în ce nu m-a lăsat să cad şi cum m-a păzit vreme de mai bine de patru ani de un om, eu fiind într-o groaznică înşelare. M-am eliberat. Ieri m-am spovedit şi împărtăşit. E minunat Hristos. :)

[gpalama]

În prealabil postat de Carmina33

Cand intalnesc pe cineva cu care in aparenta ma potrivesc, de fiecare data fara nicio explicatie, relatia se rupe relativ repede. Daca cumva nu se rupe am stari de rau fizic, vomit in fiecare zi, persoana respectiva ajunge sa imi displaca desi aceasta nu s-a schimbat deloc, ma mananca pielea. Toate se intampla pana cand se rupe.


Sincer, nu stiu ce as vrea sa intreb. Nu stiu ce as putea sa fac mai mult.

Esti demonizata (?!). Si asta este o forma prin care demonul te chinuie din interior, iti distruge intreaga viata, si nu vei putea construi si nici face nimic intreaga viata. La nivelul asta subtire de informatii nu avem decat sa ne dam cu presupusul... cel mai ok ar fi sa vorbesti cu cati mai multi monahi si ieromonahi care au experienta in probleme duhovnicesti si nu cu oricine isi da cu parerea de pe strada pe baza a cateva randuri... (ca in cazul asta).

Ca solutii ar fi daca ai problema asta:

1. Sa identifici in primul rand DE CE: pacatele tale sa le spovedesti, sa vorbesti in familie cu toti sa fie spovediti si sa vezi ce greseli majore ai facut pentru care diavolul a primit drepturi asupra ta. Sau sa vezi cine ar putea sa iti trimita diavolul prin vraji la tine...

2. Sa incepi un canon serios de rugaciune: Acatistul Sf. Gheorghe si Paraclisul in fiecare zi pana se rezolva; 1 luna, 1 an, pana vei simti ca lucrurile se aseaza din nou la locul lor.

3. Sa nu te mai desparti de Biserica: post, Duminica, rugaciune...

O sa se arate demonul cu putere dupa ce incepi rugaciunea stai linistita, atunci ai sa-l vezi si ai sa-l simti. Acum nu se arata, doar te macina din umbra.

[Carmina33]

Buna,

Nu stiu ce informatii ar trebui sa ofer. Asa cum a afirmat anterior prima data mi s-a spus ca sunt blesteme/farmece cand aveam 21 de ani, cand din curiozitate si pentru a le deonstra prietenelor mele ca sunt duse si le face o ghicitoare de bani, mi s-a ghicit in carti si in cafea. Mi s-a spus doar ca nimeni nu se poate apropia de mine. La vreme respectiva nu am dat importanta, casatoria sau gasirea unui prieten era ultima mea grija. Voiam sa fac cariera, nu prea imi pasa ca sunt singura. Voiam sa vad lumea, aveam o gramada de alte lucruri de facut pana sa ma gandesc la asta.

Apoi dupa cativa ani fiind la un eveniment unul dintre participanti a adus in sala un baiat de vreo 15 ani care vindea icoane ca sa reuseasca sa plateasca chiria in care locuia cu parintii. I-am cedat mancarea mea si m-am oferit sa-l duc unde vrea sa ajunga dupa ce termina de mancat. In masina baiatul respectiv mi-a spus ca ar fi trebuit sa fiu casatorita de la 23 de ani. Mi-a mai spus niste lucruri pe care nu avea cum sa le stie, am simtit ca a vazut in sufletul meu. Nu stiu daca asa ar fi trebuit sa fie, desi cu ani inainte simteam ca gasisem persoana.

Evident am trecut cu vederea si acest aspect, eram inca foarte tanara. Intre timp lucrurile au evoluat dupa acelasi tipar, dar preocupata de alte aspecte nu am bagat in seama. Dupa vreo 7 ani persoana din trecut s-a intors. Parca se relua de unde ramasese, dar totusi nu se lega. Cred ca atunci mi-am pus primul semn serios de intrebare si am inceput sa imi analizez relatiile. Am constientizat modelului dupa care se intampla de fiecare data. Am analizat barbatii pe care i-am cunoscut si mi-am dat seama ca majoritatea aveau "ceea ce trebuie", dar totusi desi fiecare isi gaseste pe cineva cu care sa alerge macar o perioada la mine nu se putea. Din pacate de multe ori ne mintim singuri si ne spunem ca mai este timp, ca inca nu am realizat tot ceea ce trebuia sa realizam si ca "ce e al tau e pus de-o parte".

Pe de alta parte, uitandu-ma in jurul meu am simtit ca nu e cazul sa fiu nerecunoscatoare ca nu mi se intampla si asta, ca am o gramada de alte lucruri pe care altii nu le au, ca sunt norocoasa ca mi-a dat Dumnezeu o minte care m-a ajutat sa imi realizez toate dorintele, sa imi fac o cariera, sa calatoresc, ca am o familie iubitoare, ca mi-am rezolvat o multime de probleme. De fiecare data cand incercam sa investighez problema asta in jurul meu apareau oameni cu probleme foarte grave, care ma faceau sa imi fie rusine ca nu sunt multumita de viata mea si sa aman pe alta data ganditul la acest aspect.

Am lasat recunostiinta de-o parte acum vreo 2 ani cand deja considerand ca am obtinut cam tot ceea ce aveam nevoie din punct de vedere profesional, material si recreational, considerandu-ma o femeie de succes mi-am spus ca as putea sa ma concentrez si pe gasitul persoanei potrivite. Relativ repede dupa aceasta rezolutie, a aparut si o persoana care parea potrivita din toate punctele de vedere. Aveam discutii nesfarsite, amandoi paream ca avem sentimentele potrivite si totusi dupa doar cateva saptamani ceva s-a schimbat. Atunci am avut o senzatie ca sunt blestemata. Pe parcursul urmatoarei perioade e a incercat sa reluam lucrurile, dar de fiecare data convingerea ii scadea cand urma sa ne vedem.

Dupa acest nou esec am inceput sa ma gandesc serios la ceea ce mi s-a spus in tinerete si am inceput sa merg la slujbe. Aici intervin si preotii care de cum m-au vazut au simtit ca trebuie sa imi faca slujbe pentru dezlegare.

Acum vreun an de zile am cunoscut o persoana sensibila la energiile oamanilor. Nu mi-a spus la inceput, doar dupa ce am inceput sa am manifestarile din timpul slujbelor ca energia mea il afecta, simtea de-a dreptul durere fizica. Acum nu o mai simte.

Intre timp s-a mai repetat o data pe acelasi model.

Cred ca asta ar fi desfasurarea actiunii. Merg la biserica in fiecare saptamana unde mi se fac slujbe doar mie. Am sfintit casa, s-a facut maslu in casa, m-am spovedit, tin post in fiecare miercuri si vineri. Am citit o gramada de acatiste, rugaciuni, am slujbe platite prin toata tara.

Pe partea spirituala nu as putea sa spun ca am fost constanta in ceea ce priveste mersul la biserica. Imi amintesc de mine copil ca mergeam la biserica, ca ma spovedeam, impartaseam. Toata pana undeva la 13-14 ani cand in urma interactiunii cu 2 preoti, l aintervale scurte de timp, am ajuns decis sa nu mai merg la biserica. Cumva vazand uraciunea si cruzimea acelor oameni mi s-a parut stupid ca persoane care poate au mai multe pacate decat mine sa imi intermedieze relatia cu divinitatea. Chiar daca nu am mers la biserica in aceasta perioada am incercat sa fiu o persoana buna, am ajutat cand am avut ocazia, mi-am exercitat profesia astfel incat ceea ce stiu sa fac sa nu prejudicieze oameni nevinovati.

In familia mea toate femeile viseaza. Nu stiu daca este relevant. Eu cred ca e un dar, nu il vad drept o chestie necurata. Este e o povara pentru ca stim ca se indeplinesc (de exemplu eu am visat intr-o noapte un barbat prabusindu-se si voci in jurul lui spunand ca a facut infarct si a doua zi am aflat ca o ruda indepartata murise din cauza unui infarct).

Eu ma conectez la persoane si le preiau emotiile.

De cateva ori am avut senzatia de prezenta straina in camera. Intr-o noapte fiind semi-treaza) am vazut o entitate intunecata indreptandu-se spre mine. Am simtit care era negativa. Nu mi-e frica de intuneric, dar atunci am simtit o frica cum rar am experimentat. De fiecare data cand adormeam entitatea respectiva si continua drumul spre mine. Pana cand am spus Tatal Nostru nu a disparut. Dupa ce a murit bunicul meu am simtit in timp ce dormeam o mana atingandu-ma pe umar in timp ce dormeam. Cand m-am trezit senzatia ca am fost atinsa a persistat. Nu am simtit ca ar fi fost o prezenta negativa.

Am vorbit intr-un vis cu o persoana care a murit inainte sa ma nasc. Mama mea vorbea cu dor de stra-bunica ei si cand m-am indreptat spre camera mea mi-am spus ca mi-as fi dorit sa o cunosc. In acea noapte mi-a aparut o persoana necunoscuta despre care simtema ca este decedata. Cand am intrebat cine este mi-a spus ca trebuie sa stiu pentru ca eu am chemat-o. Dupa vreun an de zile mergand in satul de unde este mama mea am cerut sa fiu dusa la mormantul stra-bunicei ei. Persoana din poza de pe crucea din cimitir era tocmai femeia cu care vorbisem.

Incercand sa inteleg lucrurile nefiresti pe care le experimentez uneori am aflat ca am astfel de experiente din care ca as avea al treilea ochi mult mai deschis decat ceilalti oameni.

mi-am exersat rabdarea de-a lungul timpului. Pot sa accept ca singuratatea ca fiind parte din soarta mea. Nu am neaparat o problema cu asta. As putea sa adopt un copil caruia in acest moemnt pot sa ii ofer tot ceea ce are nevoie. Nu as vrea sa trebuiasca sa accept singuratatea ca venind din manifestari exterioare negative.

[Bucuriepedrum]

Încă nu mi-e clar dacă mersul săptămânal la biserică e pentru sfânta liturghie sau pentru dezlegări. Ori ambele?

Caută un călugăr îmbunătățit, experimentat cu luptele demonice. E încurcată tare treaba. Și ține și posturile de peste an. După puteri. :) Bate-te cu diavolul. Știu bine că nu e ușor, recent m-am trezit și eu prinsă în ceva necurat, dar încearcă. Hristos nu abandonează răniți în urmă. :)

[Carmina33]

Mai mult dezlegari. Imi face mai multe slujbe. Dezlegarile sunt de fiecare data, dar sunt si alte slujbe pe langa.

Acum nu mai am manifestari si mi s-a spus ca s-a dus. Nu am apucat sa vad daca se mai manifesta in plan afectiv. Nu am mai cunoscut pe nimeni pentru care sa simt ca este ceva, iar despre cei care incearca acum intuitia imi spune ca nu trebuie sa fie astfel ca nu ma implic.