|
#1
|
|||
|
|||
Ortodoxia și ecumenismul monoteist
CONVERGENȚE ÎNTRE CREȘTINISM ȘI ISLAM
http://www.megaupload.com/?d=ZOH08TW9 Se poate vedea în această emisiune a lui OT o abordare ecumenistă, "tolerantă", pe o cale care evită "dogmatismul", "separatismul", "ura" împotriva celor care gândesc altfel (de parcă ortodocșii nu ar avea, nu au și nu ar putea să aibă vreo altă cale decât cea "plină de ură la adresa celor care gândesc altfel" !!!) a convergențelor între creștinism și islam. Bineînțeles încă dintru început O.T. nu poate să se abțină fără să declare război pe față "sutaniștilor formaliști și materialiști" (neapărat așa că altfel nu se poate !!) și că el nu va avea liniște (de parcă ar fi vreun patriarh al Ortodoxiei) până când nu va aduce (el însuși, O.T. !!) Ortodoxia pe calea cea dreaptă (nici mai mult, nici mai puțin) !! Pentru o informare mai pertinentă puteți citi și un fragment din cartea părintelui Serafim Rose, "Ortodoxia și Religia Viitorului", http://www.sfaturiortodoxe.ro/religiaviitorului3.htm. Nu trebuie uitat de asemenea că pentru islamici, Iisus Hristos este doar un profet al lui Allah, nicidecum Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Lumină din Lumină, Unul-Născut Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii, născut iar nu făcut, Cel deoființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut, Hristosul, Mântuitorul (așa cum mărturisesc Sfânta Scriptură și Crezul Bisericii !!). "Întru'nceput era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul Dumnezeu era." (Ioan 1:1) "Așadar acest unic și singur Dumnezeu nu este fără de Cuvânt. Având Cuvânt, nu-L va avea pe cel neipostatic, căci nu a avut început al existenței și nici nu va înceta de a exista. N-a fost un timp când n-a fost Dumnezeu Cuvântul. Dumnezeu are pururea Cuvântul Său născut din El; nu este neipostatic cum este cuvântul nostru, care se răspândește în aer, ci este enipostatic, viu, desăvârșit. Nu se depărtează în afară de El, ci este pururea cu El. Căci unde va fi, dacă este în afară de El? Pentru că firea noastră este supusă morții și lesne stricăcioasă, pentru aceea și cuvântul nostru este neipostatic. Dumnezeu, însă, pentru că există pururea și pentru că este desăvârșit, va avea și Cuvântul Lui desăvârșit, enipostatic, pururea existent, viu, și are toate câte are cel care l-a născut. Cuvântul nostru, care iese din minte, nu este în totul același cu mintea, dar nici cu totul deosebit de ea; dar pentru că este din minte, este altul decât ea, și pentru că aduce însăși mintea la expresie, nu este cu totul deosebit de ea, ci este una cu ea în ce privește natura, dar deosebit de ea în ce privește subiectul. Tot astfel și Cuvântul lui Dumnezeu, prin faptul că există prin el însuși, se deosebește de acela de la care are existența; dar prin faptul că arată în El însuși pe acelea care se văd la Dumnezeu, este identic cu El în ce privește natura. Căci după cum se vede desăvârșire în toate la Tatăl, tot astfel se vede și la Cuvântul născut din El." (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 23-24) Bineînțeles că nu se dorește o discuție "fanatică" pe această temă, nu de alta dar ca să nu dăm ocazie unora sau altora de a ne eticheta drept "fundamentaliști", "exclusiviști", "fanatici", "talibani", "extremiști", "rigizi", "integriști", "plini de ură", "intoleranți", "tradiționaliști", "bigoți", "habotnici", "orgolioși", "plini de prejudecăți", "nedeschiși", "neelastici", etc (lista de etichete jignitoare și intolerante ale respectivului nou limbaj de lemn poate continua). Este suficientă o abordare Ortodoxă. |
#2
|
||||
|
||||
Citat:
"Minunat este Domnul intru sfintii Lui". Hristos Iisus este Dumnezeu adevarat (atotputernic) si om adevarat. |
#3
|
|||
|
|||
Sfântul Ioan Damaschin (676-749)
Dumnezeu este și Tatăl, cel care există veșnic, nenăscut, pentru că nu s-a născut din cineva, dar a născut pe Fiul cel de o veșnicie cu El. Dumnezeu este și Fiul, care este totdeauna cu Tatăl și este născut din El în afară de timp, veșnic, nestricăcios, impasibil, nedespărțit. Dumnezeu este și Duhul cel Sfânt, putere sfințitoare, enipostatică; purcede în chip nedespărțit din Tatăl și se odihnește în Fiul, deoființă cu Tatăl și cu Fiul.
Sursa: Cartea Întâi, CAPITOLUL XIII. Despre locul lui Dumnezeu și că numai Dumnezeirea este necircumscrisă (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - Editura IBMBOR, 2005, pag. 48) |
Tags |
ecumenism |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Ortodoxia si ecumenismul | Eugen7 | Dogmatica | 234 | 03.02.2017 00:49:09 |
Ecumenismul | ancah | Despre Biserica Ortodoxa in general | 43 | 15.04.2014 22:26:13 |
ORTODOXIA SI ECUMENISMUL | cristir | Despre Biserica Ortodoxa in general | 563 | 08.07.2013 04:58:38 |
Ecumenismul | IonelaCristina | Biserica Ortodoxa si Massmedia | 10 | 03.04.2007 18:46:17 |
|