Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Convenția de la Brest-Litovsk, care a dus la apariția Bisericii Ucrainiene Unite a fost în urma unei alegeri libere a poporului credincios, deși pravoslavnicii i-au persecutat pe uniții ucrainieni mai ceva decât i-au persecutat ortodocșii pe uniții români. Sfântul Iosaphat a fost asasinat mișelește de trimișii pravoslavnicilor, astfel luând cununa muceniciei.
|
Citat:
Anul 1996 va marca aniversarea a 400 de ani de la rușinoasa ,,unire” de la Brest-Litovsk, când presiunea politică, economică și militară a influențat milioane de creștini ortodocși ce trăiau de-a lungul granițelor vestice ale Rusiei, Bielorusiei și Ucrainei, în scopul de a-i forța să accepte o falsă unire cu Biserica Romano-Catolică. Unul dintre principalii participanți la această mișcare coruptă și violentă a fost un episcop ortodox apostat (unul dintre mulți, din nefericire), pe numele său Iosafat Kuntsevich.
Nu este nevoie să recurgem la polemici pentru a vorbi rău despre Iosafat Kuntsevich. Vorbirea sa josnică, epitetele murdare, lipsa lui de loialitate și dragostea sa de slavă deșartă, putere și recunoaștere lumească, și campaniile violente de terorizare a ortodocșilor - aceste lucruri permit istoriei să vorbească pentru noi. De aceea, este uimitor că Biserica Romano-Catolică a hotărât să-l ,,canonizeze” pe acest ,,Hitler” al lumii religioase răsăritene, așa cum l-a numit un istoric occidental, și să ridice la statutul de sfințenie un om care a instigat și alimentat cu adevărat violența, ucigând în numele unității Bisericii. Luând în considerare magnitudinea brutalității lui Iosafat și intoleranța nebună, este probabil înțelept pentru noi, în seara aniversării pline de suferință a unirii forțate de la Brest-Litovsk, să privim spre această figură centrală din istoria europeană răsăriteană.
Iosafat, episcopul uniat de Polotski și fondatorul ordinului vasilian uniat, a fost mai mult decât un apostat. El era un maestru practician al ,,psihologiei terorii”. El nu a fost primul care s-a folosit de tacticile psihologice ale terorii. Vechii asirieni, se spune, foloseau intimidarea psihologică sistematică pentru a-i supune pe locuitorii imperiului lor, propria lor cădere finală fiind sărbătorită în Vechiul Testament de către proorocul Naum (Naum 3, 18-19). Iar în timpurile moderne, regimurile comuniste din Europa de Est (unele dintre ele acum din fericire defuncte) și China sunt bine cunoscute pentru tacticile lor de psihologie a terorii. Dar Iosafat este unic, în aceea că el este singurul terorist din istorie care a câștigat coroana beatificării pentru ceea ce alți astfel de despoți au câștigat pe drept neîncetată defăimare.
Campania de teroare a lui Iosafat a fost gândită și executată cu un singur scop în minte: descurajarea și oprirea creștinilor ortodocși de la a practica adevărata lor credință. Deoarece masele ortodoxe n-ar fi vrut de bunăvoie să-și urmeze episcopii, o mână de preoți și nobilimea apostată, Iosafat și prietenii săi apostați în mod conștient au ales să-și atingă scopurile lor prin metode violente. Precum a procedat câteva secole mai târziu Henri Philippe Petain (1856-1951), ei au făcut aceasta încercând să creeze, printre credincioșii ortodocși, un sentiment de disperare totală și neputință, astfel ca Iosafat să le poată impune o religie artificială, o teocrație Vichy, peste care el să fi domnit. Închinătorii au fost scoși afară din bisericile lor, mulți dintre ei numai la capătul unei săbii pline de sânge. Când ortodocșii, într-un caz, și-au ridicat corturi în care să se roage, Iosafat a încurajat pe briganzii săi să întrerupă slujbele lor, să dea fac corturilor și să atace clerul și credincioșii. Și cu ajutorul autorităților civile latine, Iosafat a avut grijă ca preoții ortodocși să fie exilați și ca nici un nou episcop ortodox să nu fie hirotonit. Pogromul său a redus în mod violent orice rezistență față de ,,unirea” de la Brest și i-a lăsat pe ortodocși în mod evident lipsiți de orice posibilitate de a protesta față de pierderea credinței lor în favoarea dominației papale.
În concluzie, tacticile de teroare ale lui Iosafat au fost la fel de pline de succes ca și cele ale altor despoți. Pentru crimele sale împotriva umanității, acest atât de virulent apostat și pervers a fost bătut și omorât cu pietre de către credincioșii torturați și trimis către dreapta sa răsplată în 1623. Brutalitatea sa inumană i-a atras chiar disprețul cancelarului romano-catolic al Lituaniei. Mai mult decât atât, credincioșii ortodocși nu au acceptat realmente niciodată uniatismul sau pe episcopii apostați apropiați lui Iosafat, cărora, în ciuda eforturilor lor lașe de a câștiga o astfel de recunoaștere, nu li s-au acordat niciodată drepturile politice ale omologilor lor latini.
|
sursa: http://www.catacombeleortodoxiei.ro
Citat:
The Uniat Bishop Kuntsevich of Polotsk, who distinguished himself by particular cruelty and sadism, was already canonized as a Catholic saint (29 June 1867 by Pope Plus IX). In a ceremony which amounted to a mockery of Orthodoxy, his decayed relics (a small tuft of hair and vestments), were translated to Rome during the reign of Pope Paul VI (25 November 1963) and interred in St. Peter's Basilica under the altar of St. Basil the Great, next to the relics of the Great Universal Hierarchs and Teachers -- John Chrysostom and Gregory the Theologian.
Following the announcement of the Brest Union Orthodox people of SW Russia experienced difficult times under fanatical Papist rulers. Catholics and Uniats were now free to persecute Orthodoxy with impunity, to plunder churches and profit from the peremptory confiscation of property. One of the most inveterate among them was Iosafat Kuntsevich, the Bishop of Polotsk, «the tireless persecutor of humiliated "schismatics" deprived of their civil rights, who forever remained a part of the history of Ukraine».
Even Catholics urged this fanatic, nicknamed "soul-snatcher" by the people, to come to his senses. The famous letter of Chancellor Lev Sapega, the head of Great Principality of Lithuania, written on behalf of the Polish King, better than anything else characterizes the fierce Uniat Kuntsevich and the unfortunate state of Orthodox victims of the Brest Union. Lev Sapega wrote:
«I admit, that I too was concerned about the cause of Union and that it would be imprudent to abandon it; but it had never occurred to me that your Eminence would implement it using such violent measures... You say that you are "free to drown the infidels (i.e. those who have not accepted the Unia - L.P.), to chop their heads off"; etc. Not so! The Lord's commandment expresses a strict prohibition to all, which concerns you also. When you violated human conscience, closed churches so that people would perish like infidels without divine service, without Christian rites and sacraments; when you abused King's favors and privileges -- you managed without us; but when there is a need to suppress seditions caused by your excesses you want us to cover up for you... As to the dangers that threaten your life, one may say that everyone is the cause of one's own misfortune. Stop making trouble, do not subject us to the general hatred of the people and yourself to obvious danger and general criticism... Everywhere one hears people grumbling that you do not have any worthy priests, but only blind ones... Your ignorant priests are the bane of the people... But tell me, your Eminence, whom did you win over, whom did you attract with your severity... It will turn out that in Polotsk itself you have lost even those who until now were obedient to you. You have turned sheep into goats, you plunged the state into danger, and maybe all of us Catholics -- into ruin... It has been rumored that they (the Orthodox) would rather be under the infidel Turks than endure such violence... you yourself are the cause of their rebellion. Instead of joy, your notorious Union brought us only troubles and discords and has become so loathsome that we would rather be without it!».
"Persecution of the Orthodox (raised by Kuntsevich) repeated the horrors of the first centuries of Christianity". One of them took place on May 22 of 1620 in the Trinity Monastery near Polotsk where local inhabitants gathered to express their indignation at the ferocious persecution of the Orthodox which was instigated by Bishop Kuntsevich of Polotsk. These people suffered a terrible fate: an armed crowd of Uniats surrounded the monastery and set it on fire. As the fire was raging and destroying the monastery and burning alive everyone within its walls, Iosafat Kuntsevich was performing on a nearby hill a thanksgiving service accompanied by the cries of the victims of fire ...
|
sursa: Ludmila Perepiolkina
|