Gandurile din timpul rugaciunii

[Iubirea]

În prealabil postat de zaharia_2009

Caracterizindu-ma pe mine cu expresia unui caragelian cunoscut spun ca : ,,nu ma laud deoarece si asa nu este nimic de capul meu " si ca imi premit totusi sa spun , dupa parerea mea , ca ai indicat carti f. bune pt. dobindirea rugaciunii inimii si ca mai exista , asa precum spui si tu insuti, inca multe altele , publicate la noi ; ale sfintului Brancianinov, Sofian Boghiu, Teofan Zavoritul si inca alte citeva .
Deasemenea , sunt de acord cu ultima ta postare recunoscund ca nici un duhovnic nu te primeste linga el cind face pravila (singurul primit este Hristos !) dar adaug faptul ca intrebindu-l f. des , comentind despre greutatile pe care le intimpini , nestiinta pe care o ai sau incurcaturile in care te impotmolesti acestia te pot invata multe, f. multe lucruri ... dar cu o singura conditie, sa fi f. apropiat de ei , adica sa fi f. serios si mai ales nevoitor(sau invers !). Duhovnicul nu este numai spovadarul ci cel care iti conduce intreaga viata duhovniceasca si care mai ales te invata sa traiesti in Hristos . Duhovnicul ,de obicei, este ca si profesorul , trebuie des intrebat , ,,siciit" cu nestiinta si neputinta ta , staruit pe linga el ! Chiar si marii duhovnici spun si invata dar asa cum am spus mai sus : daca au pe cine ; altminteri ei trag ce trag de tine dupa care vazind ca nu vrei sa te zelesti f. mult te lasa mai usor . Vorbesc , bine inteles, de calugari deoarece preotii mireni nu sunt interesati de rugaciunea continua ci doar de ideea continua de a face rost de bani pt. ei sau ca sa mai faca o cancelarie, o cantina, un azil , o spalatorie, o scoala privata , ,,pe linga biserica " sau de a face orice alte munci din care sa iasa bani pt a-si ,,intretine familia " . Si dupa ce ca ei nu sunt interesati, la fel invata si pe altii spunind cum au primit sfat chiar membrii familiei mele : ,,...mai, tu nu esti calugar, tu ai alte treburi decit calugarii ! Pai ei ce fac toata ziua ? mai nimic , doar stau inchisi in minastirea lor rupti de lume si se roaga toata ziua ! Ori tu ai alt rost in lumea aceasta !" si cu asta i-a smintit in asemenea hal incit ei cred ca a se ruga este doar sa spui psalmul 50 o data, sa spui rugaciunile de dimineata si de seara si ... gata , te mintuiesti , ce sa mai ! Ca restul si asa faci tu destule treburi la servici si si in familia ta, ce sa mai ... de unde atita rugaciune , pai ce , esti mai catolic decit papa ?

:) Subscriu...stiu ce spui Zaharia...din pacate ca mirean ca sa poti incerca asa ceva trebuie sa te bazezi pe forte proprii si nadejdea la Hristos...asta in conditiile in care nu ai nimerit un duhovnic fie el si preot de mir dar cu traire si simtire duhovniceasca....cu vocatie de preot. Apoi si daca stii vreun ieromonah imbunatatit, tu ca mirean mai putin poti sta pe capul lui sa-i pui intrebari sau sa-i ceri sfatul de cate ori ai gresit...

In ciuda acestor impedimente asta nu inseamna ca nu poti incerca aceasta practica doar pt ca esti mirean...cred ca folosindu-te de teorie, de insistenta si cu mare nadejde la Dumnezeu reusesti...Hristos iti va raspunde la toate nedumeririle daca nu are cine...crede-ma ca stiu ce spun.

[cristina2012]

În prealabil postat de anna21

Si eu eram interesata cum faci sa cobori mintea in inima. In mod practic, fara citate.
(Fara ironie).

Rugaciunea inimii se face neaparat sub indrumarea unui duhovnic, asta pentru ca exista riscuri mari de inselare.
Rugaciunea coboara singura in inima, atunci si numai atunci cand inima este curatata de patimi...

Vladica Antonie Marturisitorul: "Calea rugaciunii launtrice" - e o carte scrisa in perioada prigoanei comuniste din Rusia, atunci cand nu prea existau posibiltati de a ajunge la duhovnici care cunoasteau si erau sporiti in practica rugaciunii inimii... E o carte practica.
Cartile Sf Ignatie Briancianinov nu trebuie sa lipseasca din documentare ( "Despre insealre", "Experiente ascetice").

[anna21]

În prealabil postat de cristina2012

Rugaciunea inimii se face neaparat sub indrumarea unui duhovnic, asta pentru ca exista riscuri mari de inselare.
Rugaciunea coboara singura in inima, atunci si numai atunci cand inima este curatata de patimi...

Vladica Antonie Marturisitorul: "Calea rugaciunii launtrice" - e o carte scrisa in perioada prigoanei comuniste din Rusia, atunci cand nu prea existau posibiltati de a ajunge la duhovnici care cunoasteau si erau sporiti in practica rugaciunii inimii... E o carte practica.
Cartile Sf Ignatie Briancianinov nu trebuie sa lipseasca din documentare ( "Despre insealre", "Experiente ascetice").

Si eu gandesc la fel, Cristina.
Ca atat timp cat sunt impatimita nu pot nici macar sa sper la rugaciune curata (coborarea mintii in inima si alte lucruri despre care am citit).

Imi vine in minte acea intamplare cu cel care spunea de mii de ori rugaciunea inimii in fiecare dimineata, fiind foare mandru de aceasta, iar cand niste muncitori au inceput sa lucreze sub balconul lui, tulburandu-l, omul a aruncat cu ghiveciul cu flori in ei. (cred ca par. Serafim Rose a povestit aceasta, nu-mi amintersc exact).

[Traditie1]

Întâi, de ce se postează astfel de topicuri la Generalități? Sunt secții speciale, cum ar fi Pocăința.



Apoi, rugăciunea este modul prin care noi Îl iubim pe Dumnezeu. Ea trebuie să fie din toată inima, din tot cugetul și din toate puterile și permanentă.


Faptul că avem gânduri nu este ceva pentru care suntem vinovați, dar dacă ne abatem voluntar spre ele în loc să fim întorși în întregime spre Dumnezeu, atunci da, suntem vinovați.


Dorința pentru o minte complet purificată de gânduri este o deviere, asemenea practicilor orientale (yoga) și totodată o ambiție de a ne crede sfinți. Repet, asta nu înseamnă că nu trebuie să ne străduim din toate puterile și permanent să fim în Dumnezeu prin rugăciune, dar să nu ne așteptăm să avem o minte complet fără gânduri. Ar fi și ceva inuman dealtfel.


Și deși nu se referă specific la rugăciune, niște frumoase cuvinte ale avei Pimen despre gânduri:


A intrebat avva Isaia pe avva Pimen despre gandurile cele spurcate. Si i-a zis lui avva Pimen : precum o lada plina cu haine, de le va lasa cineva, cu vremea putrezesc, asa si gandurile, de nu le vom face cu trupul, cu vremea se prapadesc si se putrezesc.


Un frate a venit la avva Pimen si i-a zis : avvo, multe ganduri am si ma primejduesc din pricina lor. Si l-a scos pe el batranul afara sub vazduh si i-a zis : intinde bratul si tine vanturile. Iar el a zis : nu pot sa fac aceasta. Si i-a zis batranul : daca asta nu poti s-o faci, nici gandurile nu le poti opri sa nu vina . Alt lucru este insa sa le stai impotriva.

Multumesc fratelui Zaharia pentru precizari.

Gheron Iosif descopra acest mecanism in lucrarea rugaciunii inimii: "Rugaciunea se spune in tot locul: stand jos sau in picioare, culcat in pat sau mergand. <<Neincetat va rugati, pentru toate multumiti>>, spune Apostolul. Nu numai inainte de culcare trebuie sa te rogi. Este nevoie de multa stradanie. Cand obosesti, aseaza-te. Apoi iarasi ridica-te. Sa nu te ia somnul. Toate acestea se numesc <<lucrare>>. Tu arati lui Dumnezeu vointa ta. Apoi totul depinde de Acesta, daca iti va da sau nu. Dumnezeu este inceputul si sfarsitul. Harul Lui lucreaza totul. El este puterea mobilizatoare."

[s1c2h3m4i5d6t7]

Mi-a folosit raspunsul dat de Windorin.Asa este:de scpat nu vom scapa niciodata ,pana la sfarsitul vietii de tot felul de ispite,dar concentrandu-ne le vom putea stapani.

Cate un gand tot mai apare la rugaciune, dar de o vreme sunt "atacat" din ce in ce mai putin. Am zambit la postarea lui Mihnea Dragomir si mi-am amintit de cineva, demult, care spunea despre altul ca sa evidentieze ceva: " E atat de aiurit incat nu numai ca se inchina catre Apus, dar mai are si erectie in biserica!" Totusi, aici nu e cazul, cred eu!!

Cat despre coborarea gandului in inima, eu cred ca este ceva metaforic. Dincolo de miile de pareri si sfaturi legate de "Rugaciunea inimii", care in randul mirenilor nu are nici o relevanta, oricat s-ar amagi unii ca o practica, coborarea gandului in inima nu inseamna sa ne punem imaginatia la treaba, ci sa ne punem in rugaciune toata dragostea fata de Dumnezeu, dar si smerenia. Trebuie sa-ti recunosti conditia de neputincios si sa-ti patrunda in suflet intreaga recunostinta pentru tot ce ai si esti! Asta cred eu ca inseamna sa cobori cu gandul in inima! Si atunci nu mai vine "vicleanul" sa cocheteze cu programul tau de maine, pe care oricum il uiti imediat ce te ridici, ca nici nu mai stii ce lucru "foarte important" trebuie neaparat facut, de care ti-ai amintit taman la rugaciune...

[andrei25]

În prealabil postat de anna21

Si eu eram interesata cum faci sa cobori mintea in inima. In mod practic, fara citate.
(Fara ironie).

:). Cred ca raspunsul este, multa, multa, si iar multa osteneala duhovniceasca. Sfintii Parinti au reusit lucrul asta abia la batranete, altii mai devreme.

[colaps]

http://www.ortodoxia.md/articole-pre...mintii-in-inim

Coborârea minţii în inimă

„Când începem să ne rugăm, trebuie să ne pogorâm din cap în inimă" (Sbornicul 2, cap.47). „Unirea minţii cu inima constă în unirea gândurilor duhovniceşti ale minţii cu simţirile duhovniceşti ale inimii (Sbornicul 2, p.148).
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi închizând uşa roagă-te tatălui tău, care este întru ascuns şi tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie la arătare (Matei 26, 6). Sfinţii Părinţi ne spun că această cămară este inima noastră.

Aşadar, când omul se pregăteşte, omorându-şi patimile prin asceză şi muncă binecuvântată, va trebui să-şi adune mintea de la lucrurile exterioare şi să-şi plece capul până la nivelul pieptului şi să încerce să găsească acolo locul inimii. Şi acolo, cu toată atenţia, să înceapă să spună „Rugăciunea lui Iisus", cu puţină sforţare şi cu zdrobire de inimă. Să o spună din adâncul inimii, după cum spune Sfântul Prooroc şi Împărat David: „Din adâncuri am strigat către Tine, Doamne. Doamne, auzi glasul meu". În plus, în acele momente, mintea lui nu trebuie să se desprindă de locul în care spune rugăciunea. Iar când începe să se încălzească locul în care spune rugăciunea, atunci concentrându-se pe acea căldură din inimă, să spună rugăciunea mai atent, după cuvântul Sfintei Scripturi care spune: „Merge-vor din putere în putere...". Şi, rugându-se astfel, începe să îl doară înlăuntrul pieptului, acolo unde spune rugăciunea cu zdrobire de inimă, adică în adâncul fiinţei sale umane. Din acest moment, este clar că Mântuitorul Iisus Hristos a venit şi s-a sălăşluit în acea inimă, după cum ne-a spus în Dumnezeiasca Evanghelie: „Unde sunt adunaţi doi sau trei în numele Meu, acolo voi fi şi Eu în mijlocul lor". Tot aşa, unde sunt adunate inima, mintea şi atenţia la un loc şi cercetează în comun şi cu evlavie numele Mântuitorului Iisus Hristos, acolo va fi prezent şi Dumnezeu în mijlocul lor. „Eu şi Tatăl Meu vom veni la el şi ne vom face sălaş întru el". De acum încolo, rugăciunea se va spune cu uşurinţă, deoarece, precum fierul înroşit bine în foc este prelucrat cu uşurinţă, tot aşa se întâmplă şi cu inima omului. După ce inima este aprinsă de focul Sfântului Duh, ea va spune rugăciunea cu multă căldură şi cu multă usurintă. După ce încetează această rugăciune, omul îsi vine în fire si îsi cunoaste foarte bine propria fiintă, adică ia aminte si meditează la gândurile si amintirile pe care le avea înainte de asi zdrobi inima cu rugăciunea si le află pe toate ca fiind capcane si buruieni ale diavolului.

„Rugăciunea lui Iisus" merge bine când căldura harică a lui Hristos este înlăuntrul inimii noastre. Dar, în absenta căldurii harice, avem nevoie de vâsle, adică de o stăruintă mai mare în rugăciune. Apoi trebuie să citim scrierile Sfintilor Părinti, care ne vor aduna mintea. Trebuie să citim cărtile duhovnicesti cu simtirea inimii si nu numai cu ratiunea. Trebuie să citim cărti duhovnicesti care au fost scrise cu inima si care pot fi citite cu bucurie din inimă. Este bine să avem alese mai dinainte tropare, care cântate sau citite ne vor aduce căinta si care vorbesc despre păcătosenia noastră, despre a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, despre dragostea lui Dumnezeu, tropare prin care cerem lui Dumnezeu ajutorul. Sau trebuie citite rugăciuni care ne aduc căintă, scrise cu darul Duhului Sfânt de Sfintii Părinti (Plânsurile Sfântului Efrem Sirul). Când nu ne putem ruga cu inima sau cu mintea, „Rugăciunea lui Iisus" poate fi spusă cu gura. Putem să ne folosim, în aceste cazuri, si de metanii. În aceste cazuri, vom avea mai putine roade duhovnicesti, dar nu trebuie să stăm nici o clipă fără rugăciune, ci să căutăm să avem cel putin această mică bucurie. În aceste cazuri, avem mai multă nevoie de răbdare si de rezistentă.

Gândurile rele care ne vin în timpul rugăciunii pot deveni câstig pentru noi, dacă le folosim la curătia noastră. Iată cum. Când diavolul vede că ne rugăm si că încercăm să ne fixăm mintea pe cuvintele „Rugăciunii lui Iisus", ca să ne tulbure, ne loveste în punctele cele mai sensibile, în locurile cele mai slabe si care ne doare cel mai rău. Celui iubitor de plăcere îi strecoară gânduri de voluptate, de desfrânare. Celui iubitor de bani îi strecoară gânduri de zgârcenie. Celui ambitios - gânduri de mărire. Celui mândru - gânduri de judecare a aproapelui. De aceea, din gândurile care ne vin de obicei în timpul rugăciunii, ne putem da seama care ne sunt punctele noastre duhovnicesti slabe. Ne putem vedea astfel necurătiile dinlăuntrul nostru, existenta patimilor si astfel ne îndreptăm stăruinta rugăciunilor în această directie: Exemplu: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine desfrânatul !" „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine mândrul !" Cum să te mai poti mândri, când vezi si cunosti păcatele si neputintele tale? Acest dar lau avut toti sfintii care se socoteau pe ei desfrânati si risipitori si cei mai păcătosi dintre toti păcătosii. Cum ai mai putea să te mândresti atunci când nimic altceva nu mai doresti, decât să găsesti un mic loc, o mică pesteră, unde să-ti pleci capul si să-ti plângi păcatele, până când se va sfârsi petrecerea ta pe acest pământ. Atunci hula nu are loc nicidecum înlăuntrul tău, nici în afara ta, deoarece demonii hulei, care îl hulesc pe Dumnezeu prin oameni, sunt alungati din cugetul tău si dimprejurul tău. În locul acestora, esti înconjurat de îngeri dumnezeiesti care slăvesc puterea numelui lui Hristos împreună cu care si tu slăvesti bunătatea lui Dumnezeu.

Atunci grăirea în desert este atât de alungată de la tine, încât nu ai să mai vrei să grăiesti si să vorbesti nici măcar cele de trebuintă. Atunci fierberea râsului ti se pare ca o lucrare necuviincioasă si întru-totul străină si nepotrivită cu starea sufletului tău, deoarece sufletul tău culege în taină si cuviintă numele Domnului. Atunci, pofta de a bea si de a mânca mult te dezgustă si o ocolesti, încât nu doresti să te saturi nici măcar cu niste apă, nici cu o fărâmitură de pâine, ci numai atât mănânci si bei cât să slujesti lui Dumnezeu cu curătenie si cu trezvie, mai curând ca un fără de trup, decât cu trup. Măsura si cantitatea acestei simple hrane ti-o spune rugăciunea însăsi, deoarece atunci rugăciunea nu numai că nu te împiedică în chip nevăzut si nesperat de la săturarea acestei simple hrane, alungând din cugetul tău pe demonul lăcomiei si al nesatului, ci nici gândul tău nu primeste să se sature cu altceva mai mult decât cu harul lui Dumnezeu.

[...]

[0rtodoxia]

io am invatat ca trebuie sa ma las invins , sa ma odihnesc in rugaciune, sa nu ma opun gandurilor patimase ca sunt ale mele si inima mea le doreste, iar eu nu pot lupta cu ele sunt rapus de ele.. nu e simpla tehnica asta dar mai devreme sau mai tarziu tot aici trebuie sa ajungi.. dar ca sa cobori si sa spui rugaciunea in inima trebuie sa insisti, sa transpiri vreo luna doua, poate si un an sau mai mult , Dumnezeu hotaraste cat, dar sa tragi de tine si sa te chinuiesti sa o tot spui inspre inima.. imi amintesc ca asa de greu imi era sa o mai spun inca o data uneori ca izbucneam in plans de deznadejde dar nici sa ma opresc nu-mi venea si cand nu mai speram intr-o noapte pe la 3 dupa ce am adormit chinuindu-ma, m-am trezit simtind ca un fluturas in inima si am inceput sa spun rugaciunea usor, usor.. caci Dumnezeu daruieste asta ,poti sa te spanzuri si de nari de nu da El si El va da daca insisti negresit.. apoi dimineata usor am recapatat starea si de atunci am pus in aplicare aceasta tinerea a mintii in iad.. eu nu ma voi mantui, eu NU POT NIMIC.. dar Domnul e Milostiv si nadajduiesc ca si cu mine va face ceva Bunul de El..caci ajunsesem iarasi intr-un punct din care nu mai inaintam.. eu vroiam sa ies din iad ,sa ma duc in Rai cu rugaciunea dar nu se poate! e inger pus pe acolo! te dai cu tampla de cer de cateva ori de nu te vezi.. am avut niste caderi.. drumul e spre iad cum zice avva Pimen "eu nu ma voi mantui" si multi, multi altii.. Mantuirea este de fapt sa faci pace cu iadul.. uite de ex: stati sa dau enter ca sa nu fie prea lung..