Consecintele abuzurilor sexuale

[AGabriela]

sa nu fi iertat persoanele pe care la un moment dat mi-au parut ca agresoare. Depresiva astfel incat sa mi se prescrie medicamente nu sunt. Ma comport absolut normal in societate cu exceptia ca sunt o persoana nerabdatoare. Ce ma deranjeaza cel mai mult este ca ii ranesc pe cei din jurul meu, si mai ales pe cei ce ma iubesc (ranindu-ma de fapt si pe mine cu acest comportament). Cred ca imi prinde bine link-ul anterior. Am citit cateva randuri fugitiv si ma identific in cele scrise pe site legate de iertare. Multumesc frumos pentru sustinere. Dumnezeu sa va dea toate cele de folos iar mie puterea de a ierta si a ma ierta.

[CelMandru]

În prealabil postat de AGabriela

Ma comport absolut normal in societate cu exceptia ca sunt o persoana nerabdatoare

Iertare pentru îndrăzneală! Poate vă sunt de folos cuvintele de mai jos.

<<Zis-a un părinte oarecare: “Ceara de nu se va înfierbânta cu foc spre a se muia, nu este cu putinţă a se întipări pecetea ce o vei pune pe dânsa”. Asemenea şi omul de nu va fi muiat prin focul scârbelor, al bolilor, al ostenelilor, al ispitelor şi al neputinţelor, nu se poate tipări într-însul pecetea Sfântului Duh, că pentru aceasta zice Domnul către Pavel Apostolul: “Ajunge ţie darul Meu, că puterea Mea întru neputinţe se săvârşeşte!”

Iar însuşi Sf. Apostol Pavel zice în cartea sa: “Cu dulceaţă este mie a mă lăuda pentru neputinţele mele, ca să se sălăşuiască întru mine puterea lui Hristos”. Deci şi tu, fiule, rabdă pentru Domnul cu mulţumire toate scârbele şi necazurile şi năpastele şi bolile şi orice ispită îţi va veni, după voia lui Dumnezeu, pentru folosul tău. Că prin răbdarea scârbelor cu mulţumire, va intra omul întru împărăţia Cerului, precum însuşi Domnul zice: “Cu multe scârbe se cade a intra întru Împărăţia Cerului”.>> [Leacuri pentru răbdare - Pateric (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul - "Hrană Duhovnicească")]

În prealabil postat de AGabriela

nadejdea mi-e slaba

<<Astăzi mulţi dintre credincioşi ajung la deznădăjduire, din cauza lipsei de povăţuitor, căci “a lipsit cel cuvios” (cum zice Psalmistul)...

...Toţi Sfinţii Părinţi mărturisesc într-un glas că nici un păcat nu este aşa de vătămător, precum este păcatul deznădăjduirii, căci el e aproape ca şi lepdarea de Dumnezeu. Pentru aceasta, fraţilor, să ne doară inima pentru păcatele noastre (căci prin ele am supărat pe Bunul Dumnezeu), dar întristarea noastră să fie totdeauna însoţită cu nădejdea în mila Părintelui Ceresc şi niciodată să nu avem îndoială de mântuire.

Obiceiul vrăjmaşului este să aducă în inimă frica cea dobitocească şi tulburare, ca prin asta să arunce pe om în deznădejde. Dar tu, frate creştine, chiar dacă L-ai vedea pe însuşi Domnul că îşi întoarce faţa Sa de către tine şi nu te mai socoteşte între oile Sale, tu nici atunci să nu te împuţinezi, ci roagă-te cu stăruinţă de El, precum se ruga şi văduva cea necăjită către judecătorul nedreptăţii (cum spune la Sf. Evanghelie) şi nu vei rămâne ruşinat. Strigă cu îndrăzneală la gândurile cele otrăvite, cum striga şi Sf. Prooroc David, zicând: “Domnul este luminarea mea şi mântuitorul meu, de cine mă voi teme?” şi apoi zi: “Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!”>> [Cuvânt de nădejde celor fără de nădejde (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul - "Hrană Duhovnicească")]

În prealabil postat de AGabriela

Dar ce fac? cum imi depietrific sufletul? Il rog pe Dumnezeu si pe Maica Sa de un an de zile.

Eu nu am răbdare cât aţi avut dumneavostră. Iată, cum v-a învrednicit Maica Domnului să vă păstraţi discernământul. Un an este un veac de clipe. Clipe, pe care le-aţi dăruit Domnului, prin rugăciune. Mila Ei nemărginită s-a revarsat asupra dumneavoastră, fără să vă daţi seama, poate.

Ştiu că sună greu, şi şi este, dar odată ce ne deprindem cu gustul răbdării, vedem că fără ea nu putem dobândi mântuirea. Nu e în reprize. E continuă. Vorbim de răbdarea în Hristos. În rugăciune. Fără cârtire, fără deznădejde.

Atât trebuie să cereţi de la Domnul, milă. Dumnezeu ştie ce gândiţi, şi ce vă doriţi, şi de ce aveţi nevoie cel mai mult. Dumnezeu vă vrea binele.

Rugaţi-vă în continuare, căci drumul spre mântuire, e pavat cu rugăciune neîncetată. Aşa cum puteţi. Dar gândul să vă fie mereu la mila Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Răbdarea, nădejdea, credinţa, smerenia, şi înmuierea inimii o să vină. O să vină când va rândui Preablândul Dumnezeu. Nu vă mâhniţi că nu vin când vreţi dumneavoastră. Nu vă mâhniţi. Puneţi-vă nădejdea în Preamilostiva Maica Domnului care vă iubeşte aşa cum nu vă veţi putea vreodată închipui, luaţi exemplu de trăire de la numeroşii sfinţi şi drepţi părinţi ortodocşi, şi rugaţi-vă şi îngerului păzitor care veghează asupra dvs de la botez indiferent cât de mult păcătuiţi. Vedeţi-vă de viaţa dumneavostră în continuare, de relaţia pe care o aveţi, de locul de muncă, sau oricare ocupaţie aveţi. Păşiţi cu curaj, în viaţă. Nimeni, nu vă poate lua cel mai de preţ sprijin, Sfânta Rugăciune. N-o lăsaţi din mână. Ăsta-i steagul ce trebuie să fluture în inimă. Să vă ţineţi bine de ea, că vă va ghida în bezna necazurilor, bolilor, dezamăgirilor de orice fel, care vor mai veni negreşit. Dacă veţi realiza că rugăciunea este comoara nepreţuită dată nouă de Bunul Dumnezeu, orice boală trupească şi sufletească nu o să mai reprezinte motiv de deznădejde.

Nu lăsaţi mintea să rătăcească. Hrăniţi-o neîncetat cu rugăciune. Neîncetat, pentru că mintea nu stă locului o clipă. Îi va fi foame veşnic. Să nu o otrăviţi!

Puneţi voia dumneavoastră în mâinile Domnului. Aşa cum şi Sfântul Teofan Zăvorâtul spune, mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu. Adică, trupul, sluga asta stricăcioasă, să fie învăţată cu povara, că altfel cade în damblaua trândăviei, a desfrânării, şi alte otrăvuri. Iar minţii daţi-i să macine. Să macine tot timpul la rugăciune. Şi inima o să se înmoaie şi ea, cu timpul, şi tot din harul lui Dumnezeu.

Căutaţi medicament pentru suflet la duhovnic. Duvohnicul vă va arăta unde greşiţi, dacă discernământul o ia pe arătură. Căutaţi-l, cereţi sfat, mărturisiţi-vă cu inimă sinceră şi zrobită de pocăinţă. Şi, din mila Domnului, veţi fi vrednică să primiţi şi Sfânta Euharistie. Ce dar mai mare poate să ne dea nouă păcătoşilor, Mântuitorul decât Sângele Său preasfânt?!

Iertaţi-mă dacă nu am am fost coerent! Poate am scris mult şi fără rost. Poate ştiaţi deja aceste lucruri, sau poate am vorbit cu greşeală. Am sperat ca prin aceste rânduri, să vă ridic puţin vălul deznădejii, care şi pe mine mă orbeşte tare des. Să ne rugăm Domnului, să ne miluiască pe toţi! Fraţi suntem cu toţii! Doamne, miluieşte-ne!

Iertare pentru îndrăzneală!

[Raoul]

Maica Domnului ajuta mult,mai ales in momente de deznadejde,o pot confirma si eu! As vrea insa sa mai amintesc pilda cu slabanogul de la scaldatoarea Vitezda. El cat a asteptat? 38 de ani! Pentru ca el ce-si dorea? Un om. Si daca n-a venit omul... a venit Dumnezeu! Tarziu,dar a venit...

Doamne-ajuta!

[costel]

În prealabil postat de AGabriela

Doamne ajuta!

Care credeti ca ar fi putea fi consecintele unor abuzuri sexuale din copilarie/maturitate asupra unei femei care se afla la o varsta la care isi doreste o familie? Credeti ca aceste consecinte pot fi pe termen lung? Si cum pot fi vindecate mai mult decat prin rugaciune si psiholog?

Multumesc frumos

Omul e dator sa depuna tot efortul in a uita aceste evenimente nefericite. Trebuie sa caute sa nu mai hraneasca in niciun fel aceste ganduri din trecut. Sunt persoane care reusesc sa aiba parte de o viata fericita, chiar daca au fost victime ale unor abuzuri, dar sunt si persoane care au sfarsit din cauza neindepartarii din mintea lor a acestor amintiri tragice.

[AGabriela]

Nici nu stiti cat de mult ma bucur ca sunteti "aproape" de mine. In mare parte teoria o stiu, dar practica este mult mai grea. Sigur ca rugaciunea trebuie sa fie in orice clipa in minte, si mintea la Dumnezeu. Dar este foarte greu cand te lasi apasat de deznadejde, care vine insotita si cu o oarecare neputinta. Oricum, chiar daca spuneam mai sus ca teoria in mare o stiu, este foarte bine sa ti-o mai aminteasca cineva din cand in cand. Stiu ca sunt persoane care au reusit sa mearga mai departe, asta incerc si eu, dar mi se pare asa de greu. Dar, desi mi-e slaba, nadejdea inca nu mi-a pierit. Si cea mai mare, dupa Dumnezeu, este la Maica Sa. Dar tot este greu, si plin de ceata. Mi-as dori sa iau si eu o decizie in viata mea pentru ca sunt sigura, dar nesiguranta si frica fac parte din viata mea de zi cu zi... si se pare ca inca nu a randuit Domnul sa-mi dea curajul necesar de a merge mai departe. Am o varsta si anii trec ca si clipele...de-as putea avea rabdarea necesara... sa ne ajute Maica Domnului.
Cu drag
AGabriela

[CelMandru]

În prealabil postat de AGabriela

Sigur ca rugaciunea trebuie sa fie in orice clipa in minte, si mintea la Dumnezeu. Dar este foarte greu cand te lasi apasat de deznadejde, care vine insotita si cu o oarecare neputinta.

Mai mult nu ştiu ce pot să vă mai zic. După părerea mea, aşa cât înţeleg din cele scrise, dumneavoastră aveţi un model sănătos de gândire, prin faptul că realizaţi importanţa vitală a rugăciunii. Evident că veţi întâmpina tot timpul greutăţi în a face binele. Întotdeauna va fi aşa, pentru că vrăjmaşul diavol lucrează neîncetat şi pune piedici râvnitorilor, lăsându-i în pace pe ce-i care se complac în patimi, pentru că aceia singuri se duc spre pierzare. Iată mai jos o pildă relevantă:

„Povestit-a oarecare dintre bătrâni că un frate ce petrecea în Egipt mergea pe drum şi sosind noaptea a intrat într-un mormânt să se apere de frig. Trecând şi demonii pe acolo, au grăit unul către altul: „Vedeţi câtă îndrăzneală are acest călugăr, ia să-l îngrozim pe el!” Şi a răspuns altul: „La ce să-l mai înspăimântăm pe el, că acesta este al nostru , făcându-ne voia noastră: mâncând, bând, clevetind şi negrijindu-se de slujba sa. Ci mai vârtos, până când va zăbovi el în acestea, noi să mergem şi să necăjim pe cei ce ne necăjesc pe noi şi ne luptă cu rugăciune ziua şi noaptea!” Din asta putem înţelege că pe cei care nu suportă grija de mântuire îi trec cu vederea şi demonii, că ei se grăbesc să câştige vânat gras, adică pe nevoitorii care îi supără totdeauna şi-i rănesc.” (Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)

Însemnaţi-vă cu Sfânta Cruce, rostiţi rugăciunea în tot locul şi în tot ceasul. Credeţi în puterea lucrătoare a rugăciunii, în mila Dumnezeu. “Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi ca le-aţi primit şi le veţi avea.” (Marcu 11,24). Credinţa însăşi vă poate mântui. (un cuvânt folositor despre credinţa adevărată: http://www.credo.ro/credinta.php).

Nu vă mâhniţi că nu aţi atins "perfecţiunea" în rugăciune. Rugăciunea simplă spusă din inimă e toată averea dumneavoastră, şi e mai puternică decât orice nevoinţă. Deznădejdea o alungaţi cu rugăciune. Oricând că vine un astfel de gând, tăiaţi-l imediat cu sabia rugăciunii. Nu-l lăsaţi să se cuibărească în minte, şi apoi să pună stăpânire pe inimă. Numai rostirea preasfântului nume al Mântuitorului este suficientă. Dar să fiţi convinsă că întărirea o găsiţi numai la Dumnezeul care v-a creeat şi din îngăduinţa căruia încă mai faceţi umbră pământului. Oricât de păcătoasă sunteţi, nu vă pierdeţi nădejdea. Dumnezeu spune: "Nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu" (Iezechiel 33;11). Aşa că încă sunteţi pe pământ pentru a vă îndrepta, pentru a vă întoarce faţa către Hristos. Dumnezeu încă vă aşteaptă. Nu aşteptaţi ceasul morţii, pentru nu ştiţi când va veni, şi atunci este posibil ca Dumnezeu să-şi întoarcă Preasfânta Faţă de la dvs. Atunci veţi regreta acest mic "chin", care este incomparabil mai dulce decât chinul veşnic.

Dacă aveţi o icoană acasă cu Maica Domnului, plecaţi-vă genunchii în faţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi cu lacrimii de pocăinţă cereţi-vă iertare pentru puţina credinţă şi nădejde. Cere-ţi ajutorul Preabunei Maici în tot ce faceţi. Plecaţi capul în faţa Ei, şi spuneţi-vă oful, recunoaşte-ţi greşeala, cereţi milă şi îndurare precum fiul risipitor. Credeţi cu toată fiinţa că Ea este Mama Preabună, la picioarele căreia puteţi cădea de fiecare dată, ungându-I-le cu lacrimi fiebinţi, precum Maria Magdalena a făcut Mântuitorului, şi veţi primi iertare pentru păcate precum această femeie, care a ajuns sfântă datorită căinţei sale.

Gândiţi-vă care este scopul vieţii dumneavoastră pe pământ. Gândiţi-vă că totu-i trecător, şi că veşnic e numai Unul Dumnezeu, lângă care sufletul se poate odihni după moarte. Dar asta prin credinţă vie, prin respectarea Dumnezeieştilor Porunci.

În prealabil postat de AGabriela

In mare parte teoria o stiu, dar practica este mult mai grea.

Teoria asta de fapt nu prea e teorie. O formulă matematică e teorie, o reacţie chimică e teorie, o ecuaţie fizică e teorie, ş.a.m.d.. Un roman, o poezie pot fi ancorate în realitate mai mult sau mai puţin. De obicei includ o tentă subiectivă, o trăire a autorului aşternută pe hârtie. Dar, Sfânta Scriptură sau scrierile Sfinţilor Părinţi sunt cu mult mai mult decât atât, şi în orice caz nu sunt teorii. Practica aceasta de care vorbiţi dumneavoastră se poate materializa prin rugăciune şi slujirea aproapelui mai mult decât a sinelui. Folosiţi-vă liberul arbitru, şi înfăptuiţi binele. Încercaţi. Neîncetat. Aceasta este părerea mea personală.

"Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună."(2 Timotei 3: 16-17)

Iertare din nou pentru îndrăzneală! Mie îmi place ce aţi scris, dar mă mâhnesc când aud cuvântul deznădeje, căci şi eu mă lupt cu otrava asta. Mai că pune stăpânire pe mine. Dar mai primesc câte-un bobârnac, aşa câteodată, care parcă mă trezeşte din letargie. Slavă Domnului! Să nu vă supăraţi pe mine dacă v-am jignit cu ceva, vă rog! Maica Domnului să vă întărească în credinţă, şi să vă dea răbdare! Doamne ajută!

[AGabriela]

În prealabil postat de CelMandru

Iertare din nou pentru îndrăzneală! Mie îmi place ce aţi scris, dar mă mâhnesc când aud cuvântul deznădeje, căci şi eu mă lupt cu otrava asta. Mai că pune stăpânire pe mine. Dar mai primesc câte-un bobârnac, aşa câteodată, care parcă mă trezeşte din letargie. Slavă Domnului! Să nu vă supăraţi pe mine dacă v-am jignit cu ceva, vă rog! Maica Domnului să vă întărească în credinţă, şi să vă dea răbdare! Doamne ajută!

Doamne ajuta!
In primul rand nu am ce sa va iert si nici nu ati fost lipsit de indrazneala. Adevarat ca ma cam las prada deznadejdii si nu este bine... dar este bine ca Dumnezeu cand vede ca ma duc prea tare imi intinde o mana puternica. Si eu il ocarasc ca nebuna in clipele mele de deznadejde si pacatosenie, iar El imi dovedeste ca ma iubeste si asa. Rugaciunea este foarte importanta, dar adevarul este ca pot eu sa ma pun in genunchi si sa cred ca ma rog cu orele (si cred ca este valabil pentru toata lumea) daca nu fac ceva pentru a depasi situatia si, cu ajutorul Lui, sa o si depasesc.Marea greseala este ca stau si plang, dar plang in deznadejde, lucru neplacut Domnului si Sfintei Sale Maici. Stau si ma rog, dar inima mi-e lipsita de Duh Sfant si cred ca Dumnezeu se face ca nu aude si nu ma vede... dar de fapt rugaciunea mea nu se aude caci este lipsita de smerenie si de nadejde in El. Ma regasesc foarte mult in tratatele despre frica si neiertare... asta inseamna ca nu am iertat si ca, din pacate, iubesc mai mult frica si pe cel ce mi-o insufla decat pe Dumnezeu Insusi. Singura rugaciune pentru moment imi ramane intentia de a merge mai departe care, nadajduiesc ca se va concretiza, si nu pentru ca as putea singura, ci pentru ca Domnul se va milostivi si de mine pacatoasa si-mi va da puterea necesara. Sa va rugati si pentru mine pacatoasa (Alice Gabriela), iar Maica Domnului sa va aiba in paza sa.

Tin sa multumesc si lui Solveig pentru link-ul catre site-ul maicii Siluana. Intr-adevar am gasit materiale de un real folos pe acest site