|
#11
|
|||
|
|||
Citat:
Sufletul smerit (duhul umilit) acceptă multe, ba chiar dă mulțămită lui Dumnezeu pentru toate. Sufletul de capră acceptă doar pe cele care îi gâdilă și îi laudă râia. Așadar problema nu e situația în sine, ci sufletul care o experiază și care o interpretează într-un fel sau altul, potrivit însușirilor și înrâuririlor sale. * Singurătatea poate fi o binecuvântare sau un blestem. Atârnă de fiecare suflet în parte. |
#12
|
||||
|
||||
Citat:
Desi suflet de capra,hmmm? :)
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#13
|
|||
|
|||
In teorie se pot spune multe. Insa drumul de la teorie la practica, in special pentru oameni care trec prin incercari foarte grele, nu este deloc simplu. Este, intradevar, posibil dar sunt multi factori care actioneaza. Sunt oameni care trec prin incercari atat de dure de te cutremuri. Este foarte dificil sa-i dai un sfat unui asemenea om, mai ales cand nu ai trecut sau nu treci prin ce trece el.
|
#14
|
||||
|
||||
Citat:
Pentru a face saltul launtric de la resemnare (un suflet cu privirea in gol, sleit, care paseste prin viata din inertie) la acceptare ( o revenire la lumina a sufletului; o reumplere cu sens - prin intelegerea profunda a ceea ce s-a intamplat) sunt nevoie de leacuri specifice. La fiecare boala este nevoie de un leac pe masura. ==== Daca este vorba de pierderea unei persoane, atunci trebuie sa ajungem la intelegerea ca in Dumnezeu nu se pierde nimic. Toti ne transformam, toate se transforma - dar in esenta nimic nu este pierdut. Pe toate le regasim in Dumnezeu. Avand partasie cu El, avem partasie cu toti si toate. Ceea ce pare a fi pierdut este regasit, pentru ca in El se gasesc toti si toate. Cu Dumnezeu nu poti fi singur, caci esti impreuna cu toti - si cu cei pe care ii vedem si cu cei pe care nu-i vedem. Si cu cei vii si cu cei plecati din lumea aceasta. Pentru ca Lui Dumenzeu toate ii sunt vii si prezente.
__________________
|
#15
|
|||
|
|||
Citat:
Cat in ceea ce ma.priveste cu.siguranta sunt multe alte cruci mai grele decat a mea si poatw mai sunt si altii care se confrunta cu framantarile pe care le am.si eu, de aceea tot vin pe.aici cu tot felulde "probleme" pe care unii cred ca.doar un "suflet de capra" le pot avea. |
#16
|
|||
|
|||
Păi, ce să fac și eu, nu e de la mine - e de Sus!
Așa că plângerea se poate depune în altă parte, la ghișeul meu livrîndu-se nimicuri, după obicei. |
#17
|
|||
|
|||
Citat:
Ceea ce putem face, însă, din postura de capre, e să lăsăm coada mai jos și să căutăm să nu ne mai lăudăm cu râia noastră. Asta însemană să renunțăm, pe cât putem, la jalnicele obiceiuri lumești de a percepe viața noastră și a altora - de a ne lamenta dubios, de a face paradă cu necazurile noastre, de a ne preamări pe ocolite, viclean și stupid etc. Să renunțăm la jocuri psihologice de doi bani, pe scurt spus. (Cu atât mai mult la orice altă formă și nivel de joc psihologic.) Ți-am mai transmis și cu alte prilejuri un anumit tip de mesaj pe care, îmi amintesc vag, l-ai călcat în picioare nu ca capra ci ca porcu. Așa îmi amintesc, n-are rost s-o dăm în dulcegării și prefăcătorie ieftină. Mesajul nu era al meu, n-am inventat eu soluții și miracole ci, avînd habar despre ce vorbești, îți dădeam mai departe darul pe care îl primisem eu însumi și de care mă folosisem - cu nădejdea că îți va fi de folos ori măcar că îl vei avea onest în vedere. Mai încerc încă o dată, chit că anticipez cam ce fel de reacție vei avea (sau poate mă înșel?): Orice întâmplare ori situație a vieții noastre, fără excepție, merită și trebuie să fie pusă în raport cu voia lui Dumnezeu și cu lucrarea Lui pentru mântuirea noastră. Dumnezeu iubește pe toți oamenii și voiește să scăpăm din boală și moarte, să ajungem cu bine Acasă, să fim fericiți fiind sfinți. Absolut toate intervențiile Lui în viața noastră (și intervine mereu, dar asta e altă discuție) au ca scop pocăința noastră și sporirea duhovnicească. Discursul și lucrarea Mântuitorului sunt duhovnicești, nu lumești. Necazurile, pierderile, suferințele pot și trebuie privite, așadar, ca semn al proniei Tatălui nostru pentru noi. Ele comunică mereu un "ceva" salvator, sunt o tragere de mânecă, o atenționare și totodată un prilej, o "ușă" pentru a ne strecura din ograda caprei în Staulul Oilor. Prin Ușa Milostivirii. Iar pentru asta trebuie doar să lepădăm mândria de capră și să luăm, fie și ca încercare, apucăturile oii. Împrumutîndu-le o vreme, se întâmplă că ele încep să ne modeleze, să ne reconstituie. Dacă vrem! dacă ne lăsăm înmuiați și modelați! Iar dacă intrăm ca o capră între oi, nu-i bai - se va vedea repede și ne vom da singuri afară. Sau vom cere să devenim oaie, pentru a rămâne între oi - alegerea ne aparține. Privind o situație din viața noastră cu ochii celui ce caută pe Domnul, dintr-odată ea capătă alt sens, lasă deschisă calea către un rod neasemuit de bun, înțelepțește/luminează/sfințește. Un necaz este un dar neasemuit pentru om. Este prilejul ca, lepădînd ochelarii minciunii de pe ochii noștri (ochelari pe care poate nu i-am confecționat noi dar sigur i-am acceptat cu încântare, o vreme, precum copiii, distrați), să ne amintim de sfânta frică a lui Dumnezeu și să deprindem ce înseamnă că tatăl iubește pe fiul pe care îl ceartă/îl bate. Omul are de ales în necaz: se preamărește pe sine sau Îl preamărește pe Domnul. În primul caz, reacția lui e de revoltă, de neînțelegere, de scormonire, de suspiciune și protest, de refuz al părtășiei cu voia Domnului. Se lamentează, se preface că-i nevinovat ca porumbelu, se tânguie pentru, vai, ce i s-a întâmplat lui etc. Îi pare că pățaniile lui au un caracter excepțional, că nimeni sub soare nu a mai trecut prin așa ceva etc. Reflexe de capră. În al doilea caz, omul ia aminte la sine, se cercetează prin "grilele de lectură" a vieții oferite de Biserică, tinde la rugăciune și spovedanie deasă, cere sfat (nu cu iscodire ori cu preamărire/laudă de sine prin beteșug - ce perversiune!, ci sincer, cu nevoie mare, cu plâns), își urăște sufletul, își simte inima ca pe un pietroi în ciuda emoționalității expresive de suprafață. De ce să Îl preamărească omul pe Domnul? Din nenumărate motive dar în primul și în ultimul rând pentru a trăi. Pentru a reintra în Viață. Iar toate acestea le găsim gătite nouă, slavă lui Dumnezeu, în Biserică. Ne așteaptă, precum uneltele oricărui om lucrător, înclinat spre hărnicie, ca să ne desțelenim ogorul. Nu putem trăi, nenutriți la nesfârșit, printre buruieni și pietroaie. Avem nevoie de o plugărie bună, mai întâi! Să facem deci pasul din tindă, înlăuntrul Bisericii, cât mai suntem pe cale. E ceva "pragmatic", cu totul pragmatic! Doamne ajută! Last edited by Ioan_Cezar; 25.07.2015 at 10:25:08. |
#18
|
|||
|
|||
Re:
Scrie undeva să nu aruncăm cu pietre, ca nimeni nu e fără păcat.
Mai scrie Èi că uneori cunoaÈtem păcatul omului, dar nu Èi pocăinÈa lui... Foarte urâtă exprimarea de gen "suflet de capră", " ca porcu" etc. Gabriela, un preot duhovnic vă poate ajuta mult, vă poate ajuta să plângeÈi, dacă acest lucru vă este acum imposibil, vă poate ajuta să dormiÈi noaptea dacă suferiÈi de insomnii, vă poate ajuta să iertaÈi, să nu staÈi împotriva celui rău, să priviÈi lucrurile cu calm Èi să puteÈi accepta ceea ce pare de neacceptat, chiar Èi o pierdere, chiar Èi singurătatea. Singurătatea ne obligă să ne luptăm cu demonii personali Èi să dobândim o anume liniÈte. Dar pacea pe care o simÈim după ce vorbim cu preotul duhovnic Èi după ce ascultăm Sfânta Liturghie este balsamul de care are nevoie sufletul nostru. Un alt suflet de capră |
#19
|
|||
|
|||
Citat:
Am incredere ca va veni o zi cand Domnul va randui sa ma gasesc cu acea persoana care sa nu arunce neaparat cu pietre, ci sa ma ajute sa deblechez usa pentru a-i deschide lui Hristos. Ce va reprezenta aceasta persoana pentru mine in raportul relationarii pe pamant nu stiu, stiu doar ca am nevoie de a recapata increderea in oameni.si in Dumnezeu. Multumesc frumos inca o data Am reusit sa ma odihnesc un.pic sufleteste in aceste cuvinte |
#20
|
|||
|
|||
Citat:
Si mai cred ca nu l-ati inteles bine pe domnul Ioan Cezar.Sa stii ca si eu ma simt de multe ori ca si "capra raioasa cu coada pe sus".Sau ma simt ca in povestea "Hainele cele noi ale imparatului", de Hans Christian Andersen.E o stare pe care o recunosc de multe ori si la cei din jur, nu numai la mine.Suntem atat de orgoliosi uneori(fara exceptie, fiecare trecand prin etapele astea), atat de mandri de noi...si atat de ridicoli.E un mecanism psihic compensatoriu, care in copilarie/adolescenta poate isi are rostul lui, insa pe masura ce ne maturizam avem nevoie sa il inlocuim, sa evoluam.La mine, de exemplu, vine dintr-un complex de inferioritate, niste nevoi afective nesatisfacute in copilarie.Pe mine nu m-a deranjat comparatia, ba din contra, ma ajuta sa constientizez si mai bine anumite lucruri si sa avansez un pic. Pentru ca suntem praf in vant fara Dumnezeu.Nici o relatie, nici o mie de prieteni si nimic altceva nu ne poate ajuta si nu ne poate scapa de singuratate. Cu prietenie. |
|