Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sarbatori > Diverse Sarbatori
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 30.11.2012, 20:09:00
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

Citat:
În prealabil postat de catalin2 Vezi mesajul
Sunt sfintele moaste ale Sfantului Apostol Andrei, nu stiu daca sfantul Andrei Saguna are si sfinte moaste.
Este o raclita cu muulte moaste. Este si Sf. MC. Dimitrie, si sf. Nectarie... Nu mai stiu daca era acolo si Sf. Ap. Andrei, intr-adevar, o particica din moastele Sf. Ap. Andrei a fost adusa in Sibiu anul trecut, cu ocazia canonizarii Sf. Andrei Saguna, asa cum a fost adusa si in Bucuresti. Dar este, fara indoiala, si Sf. Andrei Saguna.

Uite, ieri au fost scoase in procesiune moastele Sf. Andrei Saguna! Iii, ce frumos trebuie sa fi fost!
http://www.adevarul.ro/locale/sibiu/...820118030.html
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #12  
Vechi 30.11.2012, 22:32:19
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

Iata si racla despre care vorbeam:

__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #13  
Vechi 02.12.2012, 20:54:36
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

Maine, 3 decembrie, il praznuim pe Sfantul Cuvios Georghe de la Cernica (1730-1806).
Citind viata sa, am aflat ca era si el tot din partile Transilvaniei, din Salistea Sibiului si, din cauza conditiilor nefavorabile ortodoxiei de acolo, a trecut muntii, a ajuns in Tara Romaneasca, apoi la Constantinopol si la Athos, unde a fost ucenicul staretului Paisie Velicicovski. Si-a dorit mult sa ramana monah la Sfantul Munte, dar superiorii l-au trimis inapoi, in Tara Romaneasca, sa revigoreze monahismul de aici. Asa a ajuns mai intai la Manastirile Neamt, Secu, apoi la Cernica si la Caldarusani. Stiam ca a fost duhovnicul Sf. Calinic.
Iata ca, tot suntem in apropierea zilei Unirii, ce frumos a lucrat Dumnezeu cu acest sfant in toate cele trei provincii romanesti!


Sfantul Cuvios Gheorghe este apreciat, pentru viata sa aleasa, pentru tactul si roadele carmuirii celor doua mari obsti calugaresti muntene, ca unul dintre cei mai de seama cuviosi romani, innoitor de renume al monahismului romanesc, in pragul epocii moderne, in duhul neo-isihast athonito-paisian.
In sesiunea sa din 20-21 octombrie 2005, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat canonizarea cuviosului staret Gheorghe. Proclamarea canonizarii s-a savarsit la Sfanta Manastire Cernica in ziua praznuirii sale, la 3 decembrie 2005, de catre un impresionant sobor arhieresc avandu-l in frunte pe Prea Fericitul Parinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.


Viata lui - varianta scurta: http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ica-72978.html
Viata - varianta lunga - http://www.doxologia.ro/vietile-sfin...rnica?page=0,1




Acatistul: http://www.crestinortodox.ro/acatist...ica-67155.html



Pe cinstitorul de Dumnezeu si mult nevoitorul, Parintele nostru Gheorghe, sa-l laudam dupa cuviinta, caci acesta, prin multa osteneala si nevointe calugaresti, de imparatia cea cereasca s-a invrednicit de la Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, cu smerenie si cu credinta, sa-i cantam din adancul sufletului: Bucura-te, Cuvioase Parinte Gheorghe, mult nevoitorule!
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #14  
Vechi 02.12.2012, 21:02:28
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

Cernica la venirea Par. Gheorghe (din viata acestuia, consemnata de un ucenic al sau):

„După ce a intrat starețul Gheorghe în Cernica, și-a făcut un toporaș și a început întâi a curăți mărăcinii și a lărgi cărarea de la vad (lac) până la biserică. Chilii nu mai erau aici, afară de casele vornicului Cernica din preajma bisericii, dărâmate și ele până la fața pământului. Numai pivnița și un beci, fiind boltite, stăteau nedărâmate. Iar dascălul Macarie arhimandritul, fiind rânduit de mitropolit să țină cuvânt de învățătură pe la biserici în toate duminicile, vorbea la început despre mănăstirea Cernica că a fost redeschisă și că cei trei pustnici săraci, care se nevoiesc aici pentru readucerea acestui așezământ la starea cea de la început, au nevoie să fie miluiți de credincioși. Fiind astfel îndemnați de dascălul Macarie și pătrunși de evlavie față de Sfântul Ierarh Nicolae în cinstea căruia era închinată mănăstirea, mulți credincioși au început să vină și să se închine la Cernica și să-i ajute cu cele de trebuință pe cuvioșii părinți călugări care se osteneau sub îndrumarea Starețului Gheorghe. Și au început să vină la mănăstire tot mai mulți în toate duminicile și sărbătorile și le făcea cuviosul stareț și el cuvânt duhovnicesc, iar ei ascultau cu multă dragoste și se întorceau toți la casele lor cu mult folos sufletesc. Iar unii dintre acești închinători, aprinzându-se de râvnă duhovnicească, au început a rămânea sub ascultarea și povața Cuviosului Gheorghe, care îi primea cu dragoste și îi îndruma duhovnicește. În felul acesta, în decurs de un an și jumătate s-au strâns șasesprezece frați. Luând exemplu de la părintele lor sufletesc, noii veniți și-au procurat câte un topor și toată ziua tăiau la mărăcini în insula Sfântul Nicolae, pentru a crea condiții corespunzătoare vieții noi mănăstirești pe care o doreau să fie cât mai frumoasă, iar noaptea, dând foc la mărăcinii tăiați, se culcau în preajma focului, căci nimeni încă nu avea locuință unde să-și plece capul. În timp de iarnă se adăposteau peste noapte în beciul despre care am pomenit mai sus...”.


Dupa venirea sa:

Fericitul stareț era atunci singurul preot la Cernica. El săvârșea Sfânta Liturghie numai la sărbătorile împărătești, în zilele de peste săptămână oficiindu-se de obicei doar cele șapte laude. Conștient că el trebuie să fie ca o lumină în sfeșnic, care să lumineze tuturor celor din jurul său, în următorii ani a mărit numărul călugărilor de sub îndrumarea sa până la 103 monahi și frați dornici să slujească lui Dumnezeu și neamului din care făceau parte. Dintre aceștia, trei au devenit preoți și trei diaconi. Slujbele și Sfânta Liturghie au început să se săvârșească acum zilnic, după rânduiala tradițională din mănăstirile românești de la Muntele Athos. Călăuzindu-se după regulile practice ale vieții monahale, sintetizate în maxima „roagă-te și muncește”, acești părinți îmbunătățiți, prin hărnicia și dragostea lor față de tot ce este sfânt și folositor, au reușit să transforme pustietatea și ruina în care ajunsese așezarea monahală de la Cernica într-o grădină înfloritoare, atrăgând asupra ei din ce în ce mai mult luarea-aminte și evlavia binecredincioșilor creștini din împrejurimi și îndeosebi din București. Viața trăită în curăție, în ascultare, în sărăcie, în rugăciune și în smerenie, după modelul celei isihaste de la Muntele Athos era preocuparea sfântă și neîntreruptă a ostenitorilor conduși de Cuviosul Gheorghe. Vestea despre atmosfera plină de sfințenie și hărnicia obștii de la Cernica a ajuns în curând până la urechile domnitorului Nicolae Mavrogheni (1789-1791), care l-a cercetat personal pe neobositul ostenitor la Cernica și, prețuindu-i viața exemplară și nevoințele închinate binelui obștesc, pe lângă darul de 103 galbeni oferit fraților, l-a numit pe stareț „frate de cruce întru Hristos” (4). Domnitorul justifică aceasta într-un hrisov al său, zicând: „Domnia noastră înșine am văzut viața. Cuviosului stareț chir Gheorghe și a părinților călugări ce sihăstresc împreună, cum că petrecerea și orânduirea vieții lor împreună este vrednică de laudă” (5). Asemănătoare cuvinte de laudă față de osteneala duhovnicească a Cuviosului Gheorghe, pentru reînvierea tradiției monahale în Muntenia, are domnitorul Mavrogheni și în hrisovul său pentru mănăstirea Curtea de Argeș: „Sihăstreasca mănăstire ce se numește Cernica, situată în Ilfovul de sud, aproape de scaunul domniei mele, în care se sihăstresc 103 frați călugări cu starețul lor, care părăsind lumea s-au deosebit într-un colț de loc, în ostrovul acela, și petrec viața fără prihană cu posturi și rugăciuni neîncetat pentru domni, pentru ctitori și pentru toți pravoslavnicii creștini ai țării acesteia, muncind și lucrând înșiși cu mâinile lor de au deschis și au împodobit acel loc, ce rămăsese pustiu, a cărora strădanie și viață s-a făcut cunoscut de față și este vrednică de laudă...”


Sfântul Calinic consemnează cu mare prețuire într-un pomelnic al mănăstirii: „1806, din decembrie 3: au răposat Părintele Gheorghe, arhimandrit al ăștii obștii, fiind om preacuvios, la statul trupului de mijloc, cu neamul român din Ardeal, au deschis școală duhovnicească întâia aicea, la Cernica și la Căldărușani” (10). Stingerea sa din această viață a produs multă întristare și plângere în obștea sfintelor mănăstiri Căldărușani și Cernica. Cuviosul stareț a fost înmormântat în cimitirul făcut de dânsul în jurul bisericii Sfântul Lazăr pe care el a zidit-o și a înfrumusețat-o în anul 1804.

Biserica "Sf. Lazar", ctitoria Sf. Cuvios Gheorghe si cimitirul Cernica, inceput de el.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #15  
Vechi 07.12.2012, 23:33:56
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

Astazi am praznuit o sfanta nascuta de la sud de Dunare, la inceputul secolului al XIII-lea, nascuta din mama romanca si binecredincioasa. Viata Sfantulitei Filoteea, de 12 ani, ramasa orfana de mama de mica si persecutata de un tata betiv nu are nimic fantastic. Vorbeste, precum viata sfantului de ieri, despre necazuri si suferinte pe cat de grele, pe atat de des intalnite in lumea noastra, si, mai ales, despre milostenie in Hristos.

In calendarul sfinteniei crestine, la 7 decembrie este pomenita Sfanta Mucenita Filofteia, ale carei moaste se gasesc la Curtea de Arges. Dupa anumite stiri privitoare la viata ei, aflam ca s-a nascut pe la inceputul veacului al XIII-lea in orasul Tarnovo, care pe atunci era capitala "imperiului romano-bulgar", intemeiat si condus o vreme de fratii Petru si Asan, romani de neam. I s-a dat din botez numele "Filofteia", care in greceste inseamna "iubitoarea de Dumnezeu", lucru pe care il va dovedi cu fapta in cursul scurtei sale vieti pamantesti. Se spune ca si mama viitoarei sfinte era romanca de neam, din sudul Dunarii si o femeie foarte evlavioasa. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu si de aproa pele, faptele de milostenie, rugaciunile si postul si alte virtuti care trebuie sa impodobeasca sufletul unui adevarat crestin. Fiind copila inca, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mama, ramanand astfel orfana. Cu incredere in Dumnezeu, a ramas in casa parinteasca, respectand toate cele ce invatase de la mama ei, traind mai mult pentru Hristos si pentru cei aflati in suferinta. »»»



http://www.dervent.ro/felicitari.php...eea&cType=SHOW


Mai multe aici - http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...eia-73045.html


__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #16  
Vechi 08.12.2012, 15:16:52
catalin2 catalin2 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.12.2007
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 9.688
Implicit

Citat:
În prealabil postat de glykys Vezi mesajul
Este o raclita cu muulte moaste. Este si Sf. MC. Dimitrie, si sf. Nectarie... Nu mai stiu daca era acolo si Sf. Ap. Andrei, intr-adevar, o particica din moastele Sf. Ap. Andrei a fost adusa in Sibiu anul trecut, cu ocazia canonizarii Sf. Andrei Saguna, asa cum a fost adusa si in Bucuresti. Dar este, fara indoiala, si Sf. Andrei Saguna.

Uite, ieri au fost scoase in procesiune moastele Sf. Andrei Saguna! Iii, ce frumos trebuie sa fi fost!
http://www.adevarul.ro/locale/sibiu/...820118030.html
Inseamna ca ai dreptate, exista sfintele moaste ale sf. Andrei Saguna.
Reply With Quote
  #17  
Vechi 15.12.2012, 00:15:51
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit „Sfântul Dosoftei a fost un apărător al Ortodoxiei“

Sfântul Ierarh Dosoftei și Sfânta Lucia au fost cinstiți ieri de credincioșii parohiei I. C. Brătianu - Bucium, Protopopiatul Iași 2. Miercuri seara slujba Vecerniei a fost urmată de cuvântul catehetic „Curățenia și fecioria, condiții pentru dobândirea vieții veșnice“.


Biserica cu hramurile „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul“, „Sfântul Dosoftei“ și „Sfânta Lucia“, din cartierul ieșean I. C. Brătianu, și-a serbat ieri hramul. Miercuri seara a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia. Deși vremea a fost neprielnică, enoriașii parohiei, dar și numeroși ieșeni au urcat prin nămeți până la biserica aflată în sărbătoare. Slujba de seară a fost slujită în demisolul lăcașului de închinăciune de arhim. Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași, de pr. Mihai Mărgineanu, de la parohia Toma Cozma din Iași, și de pr. paroh Aurel Mărgineanu. Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul psaltic al Bisericii Toma Cozma din Iași, dirijat de Sergiu Panaite. Arhimandritul Dosoftei Șcheul a adresat la finalul slujbei un cuvânt de învățătură despre viața Sfântului Dosoftei. „Sfântul Ierarh Dosoftei a fost cel care a luptat dintotdeauna pentru ca în Biserica noastră să se poată sluji în limba română. El a fost primul care a reușit traducerea cărților de slujbă din limba slavonă în limba română. Sfântul Dosoftei știa să vorbească multe limbi, iar Dumnezeu l-a ajutat să fie atât de folositor pentru poporul nostru. Sfântul Dosoftei a fost un apărător al Ortodoxiei, al limbii române și al tuturor rânduielilor Bisericii. Pentru toate câte le-a făcut, Biserica noastră l-a canonizat în anul 2005“, a spus arhim. Dosoftei Șcheul.

Dosoftei, Mitropolitul Iubitor De Neam Si Limba Romaneasca!




http://www.crestinortodox.ro/forum/s...236#post488236
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 15.12.2012 at 00:18:36.
Reply With Quote
  #18  
Vechi 26.12.2012, 21:01:08
maria-15
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit SFANTUL IOSIF CEL NOU DE LA PARTOS, ocrotitorul Banatului


Unul dintre sfintii cinstiti mai deosebit in Biserica noastra este Sfantul Iosif cel Nou de la Partos. Fost mitropolit al Timisoarei si a toata Tara Banatului, ierarhul Iosif cel Nou a stralucit cu aureola sfinteniei inca de cand era in viata, fiind „podoaba ierarhilor, izgonitorul tuturor patimilor, izbavirea credinciosilor, lauda prea frumoasa a Timisoarei si cinstea Partosului”, asa dupa cum il numeste Acatistul inchinat lui.

Sfantul Ierarh Iosif cel Nou, Mitropolitul Timisoarei, s-a nascut pe la 1568 in orasul Raguza din Dalmatia, pe malul Marii Adriatice. Multe nu stim despre cei dintai ani ai vietii sale. Se pare ca tatal sau era stapanul unei corabii si transporta marfuri pe Adriatica, Mediterana, Marea Neagra si Dunare. Murind el devreme, tanarul Iacob – cum se numea din botez viitorul ierarh – a fost crescut de mama sa in buna cinstire de Dumnezeu.

Nemaiavand neamuri in Raguza, aceasta s-a mutat la un frate al ei care era negustor in orasul Ohrida. Aici Iacob urma invatatura cartii pana la varsta de 15 ani cand, aprins de dragostea lui Dumnezeu, isi inchina viata Mantuitorului Hrisos, intrand in manastirea Maicii Domnului din acel oras, unde continua cu invatatura si citirea cartilor sfinte. Dupa cinci ani de nevointe duhovnicesti, dornic de o viata mai retrasa, paraseste Ohrida si apuca drumul Sfantului Munte Athos. Acolo intra in manastirea Pantocrator unde, dupa o viata aspra si cu multe osteneli, in post si rugaciuni toata noaptea, incepe sa urce cu multa sarguinta treptele desavarsirii. Cu nespusa bucurile si puternic miscat de dumnezeiasca chemare, primeste tunderea in monahism, sub numele de Iosif, imbracand schima marelui si ingerescului chip.

Era in primavera vietii, cand atingea abia 21 de ani ai trairii sale. De acum, sufletul tanarului schimonah Iosif, intr-aripat cu dumnezeiescul dor, uimeste pe toti sihastrii Sfantului Munte cu desavarsita lepadare de sine, cu smerita cugetare, cu totala neagoniseala cea de buna voie si cu intreaga intelepciune. Cine poate socoti noianul nevointelor lui celor de multe feluri, asprele postiri prin care isi strunea trupul si isi intarea sufletul, lacrimile ce-i curgeau fara incetare in timpul privegherilor de toata noaptea, suspinele cele dintru adanc ale inimii, culcarile pe jos si tainica rugaciune care il rapea la cer si il unea cu Dumnezeu prin Duhul cel Preasfant, cea intru totul daruire de sine pentru dragostea de Dumnezeu si de aproapele? Intr-acest chip desavarsindu-se pe sine, noul monah a devenit cu totul strain de orice patima. Dumnezeu i-a deschis mintea intru patrunderea sfintelor Scripturi, incat ii covarsea pe toti cu intelepciunea.

Fiind smerit cu mintea si bland cu inima, Dumnezeu i-a daruit putere a cuvantului prin care misca inimile tuturor, induiosandu-le pana la lacrimi si intr-aripandu-le cu dorul cel dumnezeiesc. Pentru curatenia lui sufleteasca in inalta sfintenie la care a ajuns, Dumnezeu l-a imbracat, printre alte daruri, si cu acela al facerii de minuni. Parintii din Sfantul Munte, care sufereau de diferite boli ale firii, veneau la parintele Iosif si, prin rugaciunile lui, se tamaduiau de toata neputinta.

Ca o comoara nepretuita este purtat pe rand in manastirile Hilandar, Xiropotam, Vatoped si in alte manastiri, schituri si chili ale Sfantului Munte. Peste tot, marele duhovnic si de minuni factor, parintele Iosif este imbratisat cu caldura iar invataturile lui, pline de puterea Duhului Sfant, sunt puse la inima si pastrate cu mare scumpatate.

Fiind nevoie de un indrumator iscusit in cele duhovnicesti, dar in acelasi timp si de un bun organizator al vietii monahicesti dupa randuielile marelui Vasile, la cererea patriarhului Constantinopolului este trimis egumen pentru marea lavra a Sfantului Stefan din Adrianopol. Acolo ramane 6 ani, muncind fara preget la reorganizarea si punerea in randuiala a pravilelor duhovnicesti si regulilor vietii celei de obste.

Dupa alta bucata de vreme este pus egumen in marea lavra romaneasca Cutlumus, veche ctitorie voievodala a domnitorilor romani, incepand cu Vlaicu Voda, iar in acea vreme puternic sustinuta si inzestrata cu toate cele de trebuinta de domnitorii Matei Basarab si Vasile Lupu. Obstea monahala a manastirii Cutlumus era formata din romani nord-dunareni, moldovlahi, transilvaneni si banateni.

Si fiind incarcat de ani indelungati, cam optzeci la numar, egumenul Iosif se retrage in linistea unei chili a manastirii Vatoped, dar nu se bucura mult de aceasta liniste. Scaunul mitropolitan al Timisoarei devine vacant. Romanii banateni doresc ca mitropolit al lor pe fostul egumen al lavrei romanesti din Muntele Athos, pe Iosif, care dobandise deja faima de sfant.

Asa se face ca parintele Iosif, fara voia lui, este hirotonit arhiereu si ridicat la rangul de mitropolit al romanilor din Tara Banatului, pentru care primeste cuvenitele intariri in anul de la nasterea Domnului nostrum Iisus Hristos 1650.

In drum spre scaunul mitropolitan al Banatului, Sfantul Iosif, impreuna cu cei care il insoteau, trec Dunarea pe la Palanca. La trecerea Dunarii se zice ca s-au speriat caii de la trasura in care se afla mitropolitul si nu voiau cu nici un chip sa urce pe podul umblator. Atunci s-a coborat Sfantul Iosif din trasura si luand caii de haturi, ei indata s-au linistit si urcandu-se cu trasura pe pod, au trecut Dunarea.

Pe cand mergea Sfantul Iosif spre cetatea Timisoarei si se apropia de satul Sama (Jamul Mare), iata ca in fata lui apare o ceata de calareti turci, care au intrebat: “Cine este marele preot ghiaur care merge la Timisoara?”. La aceasta intrebare, de care s-au speriat toti insotitorii, Mitropolitul Iosif a raspuns ca el este cel cautat. Atunci mai marele cetei de calareti, aga Ismail, s-a coborat de pe cal si cu multa smerenie l-a rugat pe Mitropolit ca “in numele lui Alah si al lui Iisus” sa se intoarca la Varset, fiindca a lui cadana este de trei zile in chinurile nasterii. Si i s-a aratat in vis ingerul ei crestin si i-a spus ca pana nu va trece prin fata casei trasura preotului cel mare, care merge la Timisoara, nu-i va da Alah usurare. Si tot ingerul a spus ca sa mearga sotul ei, aga Ismail, sa-l intampine pe marele preot ghiaur in satul Sama si sa-l roage sa se intoarca la Varset. Si l-a rugat aga Ismail pe Sfantul Iosif cu multa smerenie sa se intoarca la Varset, ca ii va da orice ii va cere. Sfantul raspunse ca e gata sa-i implineasca dorirea, nu insa pentru bunuri lumesti, ci pentru a implini voia Domnului din ceruri. Intrebat daca e bine oare sa asculte de rugamintea unui pagan si sa faca voia lui, Sfantul a raspuns:

“Dumnezeu Unul este in Sfanta Treime peste toti si nimeni a cunoaste caile Lui nu s-a invrednicit, si ascultare a-I da dator este fiecare om prin gura caruia ar vorbi Domnul”.

In timp ce Mitropolitul Iosif, cufundat in rugaciune, trecea prin fata casei lui aga Ismail, sotia lui s-a usurat pe loc si a nascut un baiat, iar aga Ismail a cazut in genunchi in fata Sfantului si i-a sarutat dreapta cu lacrimi de recunostinta. Unii cred ca acest copil, facandu-se crestin si apoi calugar, a ajuns dupa aceea episcop la Caransebes, daruindu-se cu totul slujirii lui Dumnezeu.

Apropiindu-se Sfantul Iosif de cetatea Timisoarei, a fost intampinat cu mare alai. Si pe cand in dangatul clopotelor se indrepta spre biserica, iata ca a fost scos inaintea mitropolitului un olog de 20 de ani in suferinta, peste care punandu-si el mainile si cu multa umilinta rugandu-se Stapanului Hristos, indata se facu sanatos. Multimea, vazand minunea, s-a spaimantat si ingenunchind in fata lui cu lacrimi ii saruta vesmintele si marea pe Dumnezeu pentru o minune ca aceasta, savarsita prin alesul Sau.

Asezarea in scaun a Sfantului Iosif ca mitropolit al Banatului s-a intamplat in ziua de Sfantul Ilie a anului 1650. Si a pastorit el Biserica lui Dumnezeu din aceste tinuturi romanesti vreme de trei ani.

In acest timp a organizat Biserica, a intemeiat scoli pentru pregatirea preotilor, a inaltat sfinte altare, a cercetat manastirile si parohiile banatene, ducand mangaiere si lumina pastoritilor sai.

Pasa Fasli il iubea pe Sfantul Iosif si il respecta. Multi turci, lepadandu-se de legea lor, au primit botezul si aceasta pentru ca Sfantul Iosif ii iubea pe toti deopotriva, iar usa lui era deschisa tuturor. Blandetea, milosteniile si invataturile lui pline de foc dumnezeiesc, intr-adevar cucereau pe oricine. Deci, atat crestinii cat si musulmanii, il aveau intru mare evlavie pentru sfintenia vietii lui si pentru darul facerii de minuni cu care Dumnezeu il inzestrase.
Reply With Quote
  #19  
Vechi 26.12.2012, 21:05:40
maria-15
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit continuare


Odata, pe cand savarsea sfanta Liturghie in ziua hramului unei vechi biserici de lemn din Timisoara,in ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, a izbucnit un mare foc in partea de apus a Timisoarei. Un vant puternic intindea parjolul cu repeziciune asupra intregului oras. Multi au pierit atunci in flacari, iar groaza ii cuprinsese pe toti. Sfantul Iosif, vazand prapadul, a iesit in fata bisericii luand cu sine Sfintele Taine si cazand cu fata la pamant si cu toata puterea sufletului sau cerand indurare lui Dumnezeu sa scape cetatea de prapad, deodata nori negri s-au ridicat dinspre miazazi intunecand tot cerul si o ploaie torentiala s-a varsat timp de mai multe ore, fara incetare, pana a stins cu totul focul nimicitor. Si Sfantul Iosif, ridicandu-si fruntea de la pamant, multumea lui Dumnezeu cu lacrimi pentru mila ce a facut-o izbavind de moartea cea napraznica a prapadului. Apoi, mergand acasa, s-a inchis in chilia sa si timp de trei zile n-a mai iesit. Cand s-a aratat din nou in lume, pe dosul palmei lui de la mana stanga ii aparuse semnul sfintei cruci, ca si cand ar fi fost ars cu fierul inrosit. Semnul acesta a ramas pe mana Sfantului pana la sfarsitul vietii lui, semn care i-a fost dat de Dumnezeu pentru aducerea aminte a marii Lui milostiviri.

In ziua Sfintilor Arhangheli, 8 noiembrie, mergand Mitropolitul la Partos, pentru hramul manastirii de acolo, l-au intampinat o multime de credinciosi. Dand sa intre in biserica pentru a savarsi dumnezeiasca slujba, a fost oprit de unsprezece ologi si suferinzi care ii cereau indurare.

“Nu-mi cereti mie tamaduire”, le spunea Sfantul, “ci cereti tamaduitorului de oameni, Domnului nostru Iisus Hristos, rugati-va Lui si va veti vindeca”.

Apoi, oprindu-se in mijlocul lor si punand mainile peste ei, s-a rugat si in aceeasi clipa un fior a strabatut trupurile lor istovite de suferinta si, revenindu-le puterea, s-au ridicat cu totul sanatosi. Atunci, plini de recunostinta, multumeau din suflet lui Dumnezeu si Sfantului pentru o indurare ca aceasta asupra lor.

Simtindu-se ingreunat de povara anilor si dorind a petrece viata ce-i mai ramasese in liniste, Sfantul Iosif s-a retras din scaunul mitropolitan al Timisoarei, inchinoviindu-se la manastirea Partos. Trei au mai fost anii pe care i-a petrecut aici (1653-1656) intru rugaciune si faceri de bine, pana a trecut la cele vesnice.

Despre aceasta glasuieste o insemnare cu mana facuta in 1655 pe un Minei slavon din 1529 care a apartinut manastirii Sangeorz: “Aceasta carte este a domnului Mitropolit Iosif al Timisoarei la anul 1655… care de bunavoie a parasit eparhia, retragandu-se in manastirea Partos, unde a trait cativa ani si apoi s-a mutat la viata vesnica unde sfintii se odihnesc.”

Traditiile spun ca in momentul adormirii sale, clopotele manastirii au inceput sa bata singure, fara sa le traga cineva, ducand in departari trista veste. Apoi trupul neinsufletit al marelui mitropolit a fost asezat intr-un mormant zidit in naosul bisericii manastiresti, in dreptul usii de intrare care e spre miazazi. Pe lespedea ce s-a asezat deasupra, maini pioase au sapat o inscriptie care inainte cu aproape un veac se citea cu usurinta: “Sviatitel Iosifa novii bivsii Mitropolita Temisvarskii” – “Preasfintitul Iosif cel Nou, fost Mitropolit al Timisoarei”.

Era sfarsitul verii lui 1656 cand a trecut la cele vesnice la 85 de ani parintele duhovnicesc al ortodocsilor din partile Banatului. Sfantul Iosif numit de acum “cel Nou” – spre a-l deosebi de alti sfinti mai vechi cu acelasi nume – nu a incetat nici dupa moarte sa vina intr-ajutor credinciosilor, pe multi din cei care se apropiau cu rugaciuni de mormantul sau usurandu-i de necazurile si suferintele lor. Astfel, in constiinta tuturor s-a intarit din ce in ce mai mult convingerea ca a fost sfant cu adevarat.

Despre cinstirea de sfant care i s-a dat din vechime, marturiseste printre altele icoana pictata la 1782 de preotul Stefan Bogoslovici la cererea protopopului Jebelului, Ioan Suboni, si asezata pe peretele bisericii manastiresti din Partos, deasupra locului unde a fost ingropat. Pe aceasta icoana gasim scris un text slavon continand troparul inchinat Sfantului, care in romaneste se traduce precum urmeaza:

“Din tinerete te-ai supus cu totul Domnului, in rugaciuni si nevointe si in posturi, chipul bunatatii fiind. Pentru aceasta, Dumnezeu vazand osardia ta cea buna, arhiereu si pastor Bisericii Sale te-a pus. Drept aceea si dupa moarte cinstit trupul tau intreg si nestricat s-a pastrat. Sfinte Iosife, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa daruiasca iertare celor ce cu credinta si cu dragoste savarsesc sfanta pomenirea ta”.

Cu adevarat multe minuni s-au savarsit la mormantul Sfantului. Se stie ca fostul jude al Timisoarei, Marcu Mutiu, s-a tamaduit de boala venind sa se roage aici. Drept multumire pentru aceasta, el a zidit, in anul 1750, alaturi de vechea biserica manastireasca, o alta, noua, mai mare si mai trainica.

Mai mult decat atat insa, fostul mitropolit al Timisoarei intra statornic in constiinta credinciosilor banateni, el fiind invocat in orice imprejurare deosebita a vietii lor. Cand, bunaoara, un anume Peici intreprinde in anul 1749 o calatorie la Ierusalim, el se aseaza sub protectia Sfantului si daruieste manastirii Partos o Evanghelie pe care la 30 mai 1749 noteaza: “Aceasta sfanta carte trebuincioasa pentru suflet, asa numita Evanghelie, o depun azi eu pacatosul robul lui Dumnezeu, numit Hagi Peici, la manastirea Partos unde este asezat trupul Sfantului vladica Iosif, cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, pentru binele nostru, pentru calatoria fericita spre mare acetate Ierusalim. O daruiesc manastirii sus-amintite pentru sufletul raposatilor Nedelcu, Maria, Matei, Maria, Gligorie, Ioachim, Marta, pentru amintire vesnica”. Evanghelia, provenind de la biserica din Giera, se afla acum la biblioteca Episcopiei ortodoxe sarbe dinTimisoara.

Sirul credinciosilor din departari, veniti in pelerinaj la praznicul hramului, nu s-a intrerupt niciodata; ei vin, fara incetare, ca sa-si gaseasca linistea izvorata din credinta in puterea binefacatoare a rugaciunii. Din daniile lor, la Partos, s-au pastrat icoanele data de Traila Lupu in 1827, de Miuta si Erdelean si Penticostarul daruit de Iacobici: “Acest Penticostar l-a cumparat Dimitrie Iacobici din Ciacova fiind intr-o mare nevoie. Atunci si-au pus toata nadejdea in Dumnezeu, in Mantuitorul Iisus Hristos si in Sfantul Iosif si facandu-se rugaciuni, s-a mantuit cel mai de sus. 19 mai 1870.”

Tinand seama de viata si petrecerea cuviosului Mitropolit Iosif si stabilindu-se fara putinta de tagada ca el a stralucit ca un adevarat vas ales al Domnului prin credinta curata si ca a lasat in urma lui mireasma sfinteniei, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat la 28 februarie 1950 sa-l aseze in ceata sfintilor, statornicind data de 15 septembrie a fiecarui an pentru cinstirea lui cu toata cuviinta. Proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos s-a facut duminica, 7 octombrie 1956, dupa ce, din vreme, moastele sale au fost aduse de la manastirea Partos si asezate in catedrala mitropolitana din Timisoara.

La 20 iunie 1992 Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis generalizarea cultului Sfantului Iosif cel Nou in tot cuprinsul Patriarhiei Romane.

In anul 1997 Sfantul Sinod l-a desemnat pe Sfantul Iosif cel Nou de la Partos ca ocrotitor al pompierilor militari din tara noastra, avand in vedere minunea salvarii Timisoarei de la un cumplit incendiu. Astfel, el este sarbatorit in fiecare an de catre formatiile de pompieri odata cu Ziua pompierilor militari – 13 septembrie.
Reply With Quote
  #20  
Vechi 26.12.2012, 21:11:14
maria-15
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

eu am simtit din plin ajutorul Sfantului,sfatuiesc pe oricine are ocazia sa se inchine moastelor sale sa nu o piarda,va simti mult ajutorul sau,dar si cei care nu reusesc sa ajunga pana la racla sa ii pot cere ajutorul ca Sfantul stie credinta fiecaruia si ne asteapta cu drag,un simplu gand inaltat catre acest sfant ne aduce pace si liniste.


Acatistul Sfantului Iosif cel Nou de la Partos http://www.crestinortodox.ro/acatist...tos-67110.html
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Mari romani pe care masonii nu doresc sa-i cunoastem UNNOOM Generalitati 80 22.03.2013 03:01:16
Sa ne cunoastem...!!! geo.nektarios Stiri, actualitati, anunturi 112 29.10.2010 01:54:12
Sa ne cunoastem credinta de diacon Gheorghe Babut vidoveczandrei Resurse ortodoxe on-line 5 03.07.2010 18:04:09
De ce Dumnezeu nu ingaduie sa ne cunoastem momentul mortii? RusuDenisaFelicia Intrebari utilizatori 4 15.05.2010 22:56:46
Haideti sa ne cunoastem reciproc. Bine v-am gasit. Remus-Emilian Stiri, actualitati, anunturi 3 20.01.2007 00:22:02