Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Despre Biserica Ortodoxa in general
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 12.01.2011, 15:36:05
Diana67's Avatar
Diana67 Diana67 is offline
Member
 
Data înregistrării: 11.01.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 32
Implicit BOR a doua institutie in stat

Conform anchetelor sociologice si prognozelor institutiilor de sondaj public, Biserica Ortodoxa Romana este a doua institutie in stat ca importanta sociala (prima este Armata). Asta inseamna ca Biserica ocupa un loc foarte important in constiita acestui popor. Daca e asa, este bine, asta inseamna ca nu suntem o turma ratacita, ca nu e totul pierdut, ca mai avem o sansa de salvare, cu mila lui Dumnezeu...
Puțini dintre noi mai reflectăm asupra a ceea ce a devenit la ora actuală viața noastră. Unii ne spun că trebuie să ne trăim viața, că e mai bine să lăsăm cugetările pentru vremea când vom fi bătrâni. Această situație se poate compara cu aceea în care am juca un joc ale cărui reguli le aflăm abia la sfărșit, iar dacă ne păstrăm în această situație nu ar trebui să fim surprinși că, jucând după reguli greșite, am pierdut lamentabil jocul. Totuși nu este vorba de un joc oarecare, ci de unul cu totul special, care este chiar viața noastră. Paradoxal, chiar dacă nu știm de unde venim în această viață și unde vom ajunge după ce aceasta se va încheia, nu avem timp să ne oprim și să ne întrebăm încotro mergem. Prinși în acest cerc vicios, puțini mai au puterea să spună “vreau să știu cine sunt, vreau să-mi trăiesc viața cu adevărat liber!” Articolul de față ne propune să medităm la întrebarea dacă într-adevăr aceasta este viața pe care o vrem, dacă noi ne facem viața sau dacă nu cumva un anumit mod de viață ne este impus...
Pentru majoritatea românilor, existența este intrată în derivă, iar curgerea timpului se întețește, parcă. Românii nu mai au repere de viață memorabile. Viața s-a îmbolnăvit de cenușiu, de monotonie și dintr-o dată ne-am dat seama că vremea viețuirii noastre nu mai are răbdare să ofere zile cu gust demn de aducere aminte, nopți cu parfum de neuitat, răgazuri înstelate de fericiri imposibil de pierdut prin vreme. În schimb, sunt îmbrăcate, în mod artificial, în haine sărbătorești, întâmplări lipsite de însemnătate, doar-doar vom încetini, cumva, fuga secundelor. Oamenii caută să construiască baraje pentru a domoli căderea spre “moartea” sufletească . Dar strădania românilor de a opri decăderea nu mai are vigoare, deoarece lecția conform căreia în unire stă puterea unui popor a fost uitată. Strigătul poetului de odinioară “Oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea!” nu se mai aude demult în sufletele oamenilor, ci a rămas închis, între pagini prăfuite (dar care pot fi readuse oricând la viață acolo unde oamenii pun suflet).
Majoritatea românilor merg cu pași obosiți pe aceleași drumuri, cu aceleași scopuri banale, zi de zi, fără să mai fie în stare, fără să mai vrea să deosebească ziua de azi cu aceea de ieri, pe aceea de mâine de cea dinainte. Sufocați de rutina unor vieți fără bucurii, nu mai au curajul de a-și încerca norocul pe cărări nebătătorite. Traseele drumului lor amintesc de șinele trenulețelor electrice cu care se jucau în copilărie. Nu se poate ieși din ruta prestabilită decât printr-o catastrofă sau, desigur, printr-o minune dumnezeiască. Numai că românilor li s-a atrofiat demult gustul pentru miracol, nădejdea către fericirile care vin pur și simplu ca o binecuvântare divină. Și atunci se mulțumesc cu un destin îmbibat de plictis, de monotonie, de apatie, care va duce inevitabil, dacă nu este schimbat, către catastrofă. Totuși, va trebui să se hotărască foarte curând ce aleg: minunea sau catastrofa...
În paralel cu timpul lor fugar, politica își ia tributul de neliniște. Altfel trec anii într-o țară în care nu ești nevoit să-ți bați capul cine ajunge președinte sau primar. La români, vacanțele nu mai seamănă a vacanțe, ci a fugă. Toamnele sunt o povară, pentru că smălțuiesc în cenușiu toate neîmplinirile de peste an. Le alungă așa cum alungă și iernile, pentru că viscolul se tânguie ca un muribund, iar sub brad stă ghemuită sărăcia. Primăverile vin spre ei cu atâta fragilitate și cu atât parfum efemer, încât reîntoarcerea la viață devine, de multe ori, tristă și dureroasă. Canicula verilor le arde buzele, cuvintele, gândurile. Speranțele sunt secate, ca un pârâu de câmpie, în iulie...
După atâtea iluzii mutilate, orice plan se ofilește tăcut. Într-un vertij straniu al derutei, ajung să se contrazică în propriile gânduri, visurile se încaieră absurd, răzgândirile curg ca o hemoragie a sufletului.
Aproape nimeni nu mai are timp de demersuri spirituale. Clinchetul ultimelor monezi din portofel e ca un lacăt care nu te lasă să pătrunzi prin albiile poeziei. E vremea trenurilor care stau prea puțin în gară. Lumea modernă a făcut ca îndemnul “Bate fierul cât e cald !” să prospere. Supraviețuim într-o viteză care e deja un atentat la drepturile omului. Trăim mult mai repede decât în alte epoci. Obsesia de a umple viața până la refuz cu diverse sortimente de senzații a declanșat o reacție paradoxală: nu mai avem timp pentru nimic, în timp ce “hoții de timp” jubileză căci totul merge încă așa cum ei au plănuit.
Pragmatismul vremurilor a impus o lege dură: timpul înseamnă bani, iar banii înseamnă totul. Oamenii au tăiat de pe lista priorităților tot felul de lucruri care țin de suflet, de încântare, de adevărata fericire. Nu mai citim, nu mai medităm la propriile sentimente, nu mai iubim. Un amestec de grabă și teamă de ratare a făcut ca trăirile poetice să fie înlocuite cu calcule. Nimic nu se face fără o planificare. Totul trebuie să aibă un “rost”. Tehnica este fascinantă, până în momentul în care răpește hrana spirituală. Îți trebuie zile întregi să vezi Muzeul Luvru, parcurgându-l cu pasul. Dar pe Internet îl expediezi în douăzeci de minute. Dacă citești “Anna Karenina”, îți ia o săptămână. Dacă vezi filmul îți ia două ore. Treptat, lumea opteză pentru cele mai rapide modalități de asimilare, fără să ia în seamă faptul că adevăratele bucurii sunt legate de foșnetul molcom al paginii de carte și de nuanțele tulburătoare ale unui Van Gogh contemplat în original.
Cine mai are timp să asculte simfonii întregi? Acum, lumea se limitează la niște teme clasice cunoscute, de regulă prescurtate drastic și remixate uneori chiar penibil în ritmuri disco. Oamenii trec pe lângă monumente și sculpturi ca pe lângă stâlpii de curent electric. Tradițiile s-au preschimbat în demonstrații de viteză.
Nu mai e timp de iubire. Până la abandonarea în faimoasele “mreje ale dragostei”, oamenii se interesează ce meserie are cel vizat, cât câștigă, dacă e o persoană dinamică, dacă poți avea bază pe el. Dacă toate condițiile practice au fost îndeplinite, își face loc și câte un miez de dragoste. Amorurile se consumă fără o stare interioară adecvată. Nici un băiat nu mai curtează o jumătate de an o femeie, pentru a ajunge în alcov. Tandrețea se consumă după principiul văzut-plăcut. Oamenii nu mai au capacitatea de a sesiza sublima atracție sufletească ce aduce adevărata împlinire afectivă și dă viață unei relații de iubire. “Ritualurile” sentimentale au ieșit din garanție. Totul decurge rapid, goana este principiul fundamental al comunicării.
Oamenii nu mai au timp pentru ei înșiși. Vor să facă totul deodată. Cândva, fie și numai băutul ceaiului era o îndeletnicire amplă, tihnită. În prezent, o mână stă pe computer și cealaltă pe ceașca de cafea. Apoi, mâna de pe computer se mută o secundă pe genunchiul amantei, iar mâna de pe ceașcă umblă într-un sertar, după vreun document. Între timp, ochii se mai plimbă și către televizor, să nu le scape ceva important. Cu o atenție napoleonică, obsedați de timp și de spațiu, alergând după autobuz și după cumpărături, oamenii s-au dezvățat dramatic, de umanul din ei...
La prima vedere tot ceea ce a fost descris anterior pare un tablou trist despre niște oameni care au uitat de ei înșiși. Românii aproape că s-au obișnuit deja cu el. Totul pare o “întâmplare” nefericită, o “boală” care-i face pe români să sufere. Dacă cineva îndrăznește să spună că totul este de fapt un plan diabolic, foarte abil realizat, este catalogat drept paranoic de către presă, este amenințat de serviciile secrete și este treptat scos din viața socială prin diverse manevre care pornesc de la nivele guvernamentale. Prin toate aceste măsuri, “cineva” dorește ca nimic să nu perturbe somnul conștiinței românilor.
Dar chiar de ar fi sa pierdem totul pe lumea asta, sa avem grija sa nu ne pierdem CREDINTA fiindca daca il avem pe Dumnezeu in suflet (nu doar pe limba) inseamna ca avem TOTUL!
__________________
Nihil sine Deo

Last edited by Diana67; 12.01.2011 at 15:49:42.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 12.01.2011, 18:34:22
andreicozia andreicozia is offline
Banned
 
Data înregistrării: 23.02.2009
Locație: Hristos, Budha, Mohamed, Krisna, iubire, pace
Religia: Ortodox
Mesaje: 4.810
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Diana67 Vezi mesajul
Dar chiar de ar fi sa pierdem totul pe lumea asta, sa avem grija sa nu ne pierdem CREDINTA fiindca daca il avem pe Dumnezeu in suflet (nu doar pe limba) inseamna ca avem TOTUL!
Asta este singurul paragraf care mi-a placut, in rest articolul este foarte pesimist si speculativ, bine intors din condei dar degeaba, rupt de realitatea vietii crestinului de zi cu zi; aceea de a-si face cruce de dimineata, a merge la servici, de a-si sufleca minecile, de a lucra pe rupte pentru a pune mincare pe masa familiei si a ignora articolele pesimiste care se vintura peste tot ca frunza-n vint...care altceva nu fac decit sa-i toace timpul.

Pe linga credinta sa nu ne pierdem SPERANTA!
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Unde a stat Maica Domnului? luceafaruldincer Din Noul Testament 48 04.05.2010 16:23:25
Biserica Romana este eretica si un stat separat grecu Biserica Romano-Catolica 109 19.12.2009 20:21:13
Despre stat in conceptia Biblica strajeru Secte si culte 0 26.11.2007 02:59:33