Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Subiect închis
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #281  
Vechi 05.05.2011, 00:42:08
Iulita Iulita is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.02.2010
Locație: Galati
Religia: Ortodox
Mesaje: 149
Smile

Citat:
În prealabil postat de o copila Vezi mesajul
Auzi, esti cumva vreun reprezentant al guvernului si incerci sa ne convingi ca mai trebuie sa platim o taxa, ceva??
Dar PATRIA asta ce face pt familie? Ce am primit de la patrie ? un sut in ..... Sau poate tu esti mai norocos...
..............
  #282  
Vechi 05.05.2011, 15:39:26
TINERI PENTRU ROMANIA's Avatar
TINERI PENTRU ROMANIA TINERI PENTRU ROMANIA is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.08.2010
Locație: Mai multe localități
Religia: Ortodox
Mesaje: 514
Implicit

SALUT, OAMENI AI ȚĂRII!

Mi-a plăcut întotdeauna ziua de 1 Decembrie.

Era ziua când bunicul arbora tricolorul românesc la balconul nostru proaspăt vopsit și încărcat de flori.

În mintea mea de copil 1 Decembrie era mai ales ziua în care oamenii mari vorbeau între ei, când până și vecinul, cu care ne certam mereu, venea la noi ca să discute cu tata la o bere.

Era o zi de sărbătoare, o zi a înfrățirii.

Pentru că în ciuda tuturor șicanelor pe care ni le facem,
în ciuda a tot ce ne dezbină,
în ciuda faptului că unii dintre noi sunt prea săraci și unii prea bogați,
în ciuda tuturor nedreptăților, a sărăciei, a lipsurilor,
indiferent din ce parte a țării suntem, suntem toți români!

Sunt momente când suntem dezbinați,
sunt momente când suntem dezorientați, când nu mai știm la ce să visăm,
sunt momente când considerăm cinismul inteligență, când indiferența ni se pare înțelepciune.

Țin însă să vă spun că sunt mândru că trăiesc aici, alături de voi,
că împart cu voi acest teritoriu, această istorie și acest mod de a trăi.
Sunteți toți frații mei!
Pierdem prea mult timp vorbind de ce ne desparte.
Dar de ziua națională, și nu numai, va trebui să vorbim și despre ce ne unește.

Despre tot ce e frumos în această viață pe care ne-o construim în sud-estul Europei,
despre acești bărbați tineri care în ultimii 20 de ani au devenit tați excepționali,
despre aceste femei strălucitoare, curajoase, care, vă anunț, sunt cele mai frumoase femei din lume,
despre tot ce ne poate îndreptăți să spunem „A noastră-i lumea!”

Să facem ca vocea națiunii noastre să se audă tare și clar în concertul națiunilor!
E vocea unui popor generos, blând și dârz.
E vocea unui popor creator și talentat.
E o voce care poartă în ea arșița verii și feeria albă iernii.
E o voce care spune că suntem aici, că existăm și că oricine e binevenit la masa noastră dacă vine cu gânduri bune.
Nu suntem un popor neînsemnat, suntem unul din marile popoare ale lumii.

TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

Tomescu Ionuț
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
  #283  
Vechi 09.05.2011, 10:11:17
TINERI PENTRU ROMANIA's Avatar
TINERI PENTRU ROMANIA TINERI PENTRU ROMANIA is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.08.2010
Locație: Mai multe localități
Religia: Ortodox
Mesaje: 514
Implicit

Citat:
În prealabil postat de o copila Vezi mesajul
Auzi, esti cumva vreun reprezentant al guvernului si incerci sa ne convingi ca mai trebuie sa platim o taxa, ceva??
Dar PATRIA asta ce face pt familie? Ce am primit de la patrie ? un sut in ..... Sau poate tu esti mai norocos...
Patria trebuie iubită și cu bune și cu rele.
Ne iubim părinții pentru că sunt părinții noștri și nu pentru că primim sau nu ceva de la ei.

Mihail Gh. Bujor (Ghebu)
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
  #284  
Vechi 09.05.2011, 22:25:00
TINERI PENTRU ROMANIA's Avatar
TINERI PENTRU ROMANIA TINERI PENTRU ROMANIA is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.08.2010
Locație: Mai multe localități
Religia: Ortodox
Mesaje: 514
Implicit

IUBESC ROMÂNIA CU PASIUNE,

Pentru frumusețile sale care îți taie respirația, pentru oamenii ei minunați.

Pentru iernile ei capricioase și verile ei toride.

Pentru pacea sa.
Pentru războaiele sale purtate pe forumuri și bloguri.
Clima de la noi se pare că nu e compatibilă cu violența.

Pentru întemeietorii săi daci și romani, oameni aspri care au clădit-o cu sabia dar și cu mistria.

Pentru mâncărurile sale specifice, folclorul său, religia sa creștin ortodoxă, trecutul său, creatorii săi.

Pentru frumoasa noastră limbă românească

Pentru că e total diferită de vecinii săi care n-au ezitat să-i invadeze pe alții sub pretexte minore și care se mai și mândresc cu asta.
Pentru poporul nostru dârz și răbdător, care a știut de cele mai multe ori să-și facă dreptate fără să arunce țara în foc și sânge.

Patria mea când te părăsesc, fie și numai pentru câteva zile, îți simt lipsa și mă grăbesc să mă întorc la tine și la locutorii tăi inimoși.
Mă simt acasă pe câmpiile tale nesfârșite, în munții tăi cu fruntea în soare, în satele și orașele tale.
Patria mea te iubesc necondiționat și nu te voi părăsi niciodată definitiv.

Popescu Angela
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
  #285  
Vechi 10.05.2011, 23:39:04
iulyaan's Avatar
iulyaan iulyaan is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.09.2006
Mesaje: 315
Implicit

foarte buna postarea.trebuie sa avem si asemenea aspiratii.am observat ca au fost multi,care te-au atacat.....pacat!nu au inteles nimic.
__________________
http://www.facebook.com/home.php?sk=...051924725&ap=1
-intra pe: "COMUNITATEA ORTODOXA"
  #286  
Vechi 11.05.2011, 01:08:07
TINERI PENTRU ROMANIA's Avatar
TINERI PENTRU ROMANIA TINERI PENTRU ROMANIA is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.08.2010
Locație: Mai multe localități
Religia: Ortodox
Mesaje: 514
Implicit

ASPIRAȚIE ȘI SPERANȚĂ

Aspirația e floarea speranței.
Dacă mediul în care înflorește nu-i este favorabil se usucă și se scutură.
Dacă, dimpotrivă, mediul o ajută, ea prinde putere și dă rod.
Dar dacă acest rod e cules înainte de se fi copt, totul e pierdut.
Coacerea se produce doar când vrea Dumnezeu și trebuie să avem înțelepciunea să așteptăm.

Dumnezeu a sădit în inima fiecărui român o floare a speranței.
E aspirația către o Românie creștină, puternică, civilizată și prosperă.
Acestei aspirații naționale, acestei flori a speranței unui întreg popor, îi trebuie un mediu propice pentru a se dezvolta, pentru a prinde putere și a da rod.
Ne-am străduit, după posibilitățile noastre, să contribuim la crearea unui astfel de mediu pentru această floare prețioasă.

Maturitatea va veni atunci când va vrea Dumnezeu, fără îndoială.
Dar noi putem și trebuie să împiedicăm ca această clipă să fie amânată.
Putem și trebuie să facem ca maturizarea să continue nestâjenită.
Poate fi acuzat cultivatorul că vrea să grăbească nejustificat creșterea plantelor sale când, primăvara, le ocrotește de vânt și îngheț?

Între activitatea febrilă a materialistului, care în trufia și egoismul lui nu se sinchisește de nimeni și nimic pentru a reuși și inerția fatalistului care, temându-se de efort, își încrucișează brațele pe piept căutând să se convingă că apatia lui nu-i decât încredere în Dumnezeu, se situează virtutea creștinului care muncește, care se roagă, care sădește, care stropește și care așteaptă roadele de la Dumnezeu.

Încă de la începuturile poporului nostru religia s-s aflat peste tot primul loc.
Pentru a ocupa printre națiuni poziția pe care Dumnezeu ne-a hărăzit-o, trebuie să repunem peste tot religia pe primul loc, trebuie ca iubirea de patrie să fie strâns legată de credința în Domnul nostru Iisus Hristos și de zelul pentru apărarea Bisericii Sale.
Instrumentul de care Dumnezeu se va sluji pentru a-i da patriei noastre trăinicie și forță va fi mai puțin un Bălcescu și mai mult un părinte Ilie Cleopa.

Voi fi acuzat, poate, că am visuri patriotice care nu se vor realiza niciodată.
Aceste visuri, dacă sunt visuri, mi-au fost inspirate de citirea integrală a istoriei noastre.
Dar sunt oare visuri? N-am putea vedea în ele mai degrabă speranțe pe care trecutul nostru ni le justifică, aspirații realizabile spre viitorul pe care Dumnezeu ni-l rezervă pentru împlinirea destinului nostru național?

Visuri sau aspirații, aceste gânduri îmi rătăcesc prin acele locuri de pe întinsul țării unde strămoșii au dat lupte grele și văd pe pământul udat cu sângele lor neamul nostru stând drept și dârz în fața noilor pericole care îl amenință.
E uimitor că-mi vin idei îndrăznețe, că, reflectând la bătăliile purtate de înaintași, întrevăd pentru țară un viitor glorios?
E uimitor că doresc cu ardoare împlinirea destinului neamului nostru pe acest colț de pământ pe care doar Dumnezeu ni-l va putea lua?

Predescu Virgil
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
  #287  
Vechi 29.05.2011, 21:58:53
TINERI PENTRU ROMANIA's Avatar
TINERI PENTRU ROMANIA TINERI PENTRU ROMANIA is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.08.2010
Locație: Mai multe localități
Religia: Ortodox
Mesaje: 514
Implicit

ROMÂNIA LA CARE VISĂM

Pe pământul acesta suntem la noi acasă.
Avem aici dreptul să spunem despre noi că suntem cei mai grozavi.

Nu suntem întotdeauna cei mai buni sau cei mai isteți, e adevărat, dar dacă am ajuns atât de departe n-a fost degeaba.
Trebuie să fii puternic pentru a putea cultiva câmpiilor noastre.
Trebuie să fii dârz ca să schimbi înfrângerea în victorie și s-o iei mereu de la capăt.
Trebuie să ai sânge în vine, nu apă, ca 2.000 de ani să-ți rămâi credincios ție însuți, felului tău de a fi, religiei tale, limbii pe care o vorbești.
Dacă am ajuns atât de departe a fost și pentru că am mers mână în mână.

Am clădit o țară unde nimeni nu ne va putea împiedica să ne exprimăm, să iubim, să visăm.
Visăm o Românie unde prosperitate rimează cu solidaritate.
România la care visăm va fi înainte de toate un pământ liber.

Cu timpul casa se crapă, balconul se înclină, acoperișul curge și îndoiala își face loc încet, încet.
Lăsăm inițiativa tinerilor, ajungem bătrâni și indiferenți.
În timp ce acum e momentul să stăm drept, umăr la umăr, pentru a înfrunta stihiile.
Nu trebuie să ne fie indiferent ce Românie lăsăm copiilor noștri.

Se spune adesea despre religie și cultură că sunt sufletul unui popor și pe bună dreptate.
Dar religia și cultura au nevoie de susținere.
Trebuie sămânță bună dacă vrem roade bune.
Grădina e mare, are nevoie de fiecare dintre noi, anotimp după anotimp.
Când seceta amenință trebuie să stropim pentru a ne păstra credința, pentru a crește creațiile.
Și asta facem...
Mergând la sfânta noastră biserică ortodoxă, citindu-ne cărțile, vizionându-ne filmele, ascultându-ne muzica.

Dacă religia și cultura sunt sufletul unui popor, limba pe care o vorbește e inima lui.
În română ne trăim sărăcia, nevoile, speranțele și fericirea.

În cinema trebuie adesea trase mai multe duble pentru a se obține una reușită.
Poate că așa se reclădește și o țară!

Pârvu Ana Maria
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
  #288  
Vechi 29.05.2011, 22:04:06
florin.oltean75's Avatar
florin.oltean75 florin.oltean75 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.03.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.933
Implicit

"Pamantului nostru-i spunem simplu, acasa,
Cu dorul cel statornic de parinti,
Cu firul ierbii reavan ce sub coasa,
Se culca-n brazde groase in verile fierbinti."
  #289  
Vechi 30.05.2011, 12:13:57
florin.oltean75's Avatar
florin.oltean75 florin.oltean75 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.03.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.933
Implicit

Patrunzator si sfasietor in acelasi timp:

http://www.youtube.com/watch?v=Xf34j...eature=related

"Unicul dor al vietii mele fiind ca sa-mi vad natiunea mea fericita..."

Avram Iancu

Ce bine ar fi sa aiba aceasta simtire si carmuitorii de astazi.



"Tu Ardeal, tu Ardeal, iti suntem osteni,
Templu sfant, templu sfant, muntii Apuseni.

Ca tu ne esti vatra si din piatra-n piatra,
E taria unui neam de moti,
Asta-i tara noastra, noi nu stam in gazda,
Horea al nostru-i risipit pe roti.

Ne-au furat barbarii, ne-au caznit mai marii,
Dar avem in piepturi sapte vieti.
Ne vibreaza-n sange, pan' la Putna plange
Clopotul ce bate la Ramet.

Nu vrem razbunare, dar atat ne doare,
Ca se pierde amintirea-n val.
Doamne da-i tarie, unei maini sa scrie,
Biblia latinului Ardeal.

Rauri cresc purtate, tari ce nu sunt toate
Dar veni-vor si mai bune vesti
Pentru toti romanii care-si sint stapanii
Soarele rasare-n Bucuresti

Unde-i Avram Iancu, sa mai franga rangul,
Celor ce Ardealul vor pustiu.
Iata ca rasare, Iancu din oricare,
E-n puterea fiecarui fiu.

Pentru aceasta tara, poate sa si moara,
Fiecare dintre noi razand.
Restul e dorinta, de ingaduinta,
Si sa fie pace pe pamânt.

Nu uitati aceasta, dreapta ne e brazda,
Ce-am lucrat cu ale noastre maini.
Fiecare munte stie aici sa cante,
Imnul "Desteptati-va romani".
  #290  
Vechi 05.06.2011, 23:05:59
TINERI PENTRU ROMANIA's Avatar
TINERI PENTRU ROMANIA TINERI PENTRU ROMANIA is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.08.2010
Locație: Mai multe localități
Religia: Ortodox
Mesaje: 514
Implicit

EXERCIȚIU DE IMAGINAȚIE

De 1 Decembrie, ca de obicei, va ploua și va fi frig.
Dar ce contează?

Să ne imaginăm că ploaia măruntă și rece, care se va cerne peste noi, ne va face să ne privim destinul drept în ochi și să ne contemplăm viitorul fără teamă.

Să ne imaginăm totodată că brusc toți ne vom aminti în sfârșit de Istoria noastră, de întreaga noastră Istorie.

Să ne imaginăm că în loc să punem bețe în roate celor care încearcă să mențină vie flacăra românismului, îi vom ajuta.

Să ne imaginăm că această ploaie ne va aduce o mai bună cunoaștere a limbii pe care o vorbim, Româna.

Să ne imaginăm că apa rece pe care cerul o va revărsa asupra noastră se va transforma în mândrie.

Să ne imaginăm că toți românii se vor defini ca persoane mândre că trăiesc în România.

Să ne imaginăm că toți românii, datorită acestui duș glacial, vor redeveni mândri de Țara lor, de Istoria lor, de limba pe care o vorbesc, de realizările înaintașilor și că, începând de a doua zi, vor sta iar drepți, curajoși și dârji în fața nenorocirilor așa cum au făcut-o mereu de 2.000 de ani.

Dacă vom face acest exercițiu de imaginație, ziua de 1 Decembrie va fi, în ciuda vremii sau vremurilor nefavorabile, cel mai frumos spectacol pe care ni-l putem oferi noi românii.

Avem însă nevoie de exerciții de imaginație pentru a fi cum am fost?
Eu cred că nu...

Ploaia, chiar măruntă, rece și sâcâitoare, e întotdeauna fertilă pentru că vine de la bunul Dumnezeu.

Tomescu Ionuț
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
Subiect închis



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Ajutati o famile aflata intr-um mare necaz!! gadescum Umanitare 1 24.01.2009 19:48:25