Mantuirea

În prealabil postat de Tartaruga

Cu ceea ce ai scris tu sunt deacord cu doua precizari:
- eu m-am referit la papuasul care are har chemator dar nu refuza si nici nu accepta nici un botez pentru ca pur si simplu nu-i nimeni prin preajma sa i-l dea si nici nu stie de asa ceva si despre ce-i vorba. Deci in cazul lui, ce este concret harul chemator?

- Sunt deacord cu pescuitul, dar nu sunt deacord ca Pavel ar da vreun Har sfintitor prin botez dimpotriva, Pavel a tinut mortis sa arate ca el a botezat pe foarte putini tocmai pentru a nu-i mai atribui lui meritul botezului in locul lui Hristos. Faptul cu nascutul, si faptul de a se numi parinte sunt cele izvorate din slabiciunea lui Pavel ce i-a atras mai tarziu o pedeapsa preventiva din partea lui Dumnezeu cu un spin al satanei. Si de altfel, eu sunt curioasa ce va iesi pana la urma din analiza paternitatii textelor pentru ca aceasta nu este singura contradictie in cele spuse de Pavel despre el insusi sau idei de ale sale.


Pe scurt: exact cum scrie in Evanghelie, unii sunt semanatorii si altii culegatorii.

Ramane insa intrebarea la care inca nimeni nu mi-a raspuns: cum se aplica in practica faptul ca de la mic la mare vor fi invatati direct de Dumnezeu si nu vor mai avea nevoie sa ii invete oamenii?

Ce este harul chemator la papuas si altii asemenea lui? Este dorul dupa Dumnezeu, mai intai, care se exprima printr-o tendinta a inimii spre cautarea Lui in frumos, in bucuria firii, in sclipiri geniale, in eros, in mitologii, in tot felul de acte de credinta primitive.... Vezi cartile de istoria religiilor si cultura oricarui popor precrestin. Daca toate acestea le numesti iubire, de acord. Dar nu e iubirea crestina ci o treapta premergatoare a ei. Cu totul nedeplina si perisabila, schimbatoare, trecatoare precum norii subtiri de vara...

Nu exista invatatura direct de la Dumnezeu decat pentru cei care au devenit hristofori. Ti s-a raspuns deja in fel si chip la aceasta intrebare dar nu ai luat in seama argumentele limpezi. Pe scurt, intelegi in mod simplist textul pe care il invoci. Biserica nu ar pastra un text care i-ar submina fiinta si lucrarea. E limpede cum e cu aceasta cunoastere de care faci atata caz. Toata Teologia vorbeste despre ea. Sunt trepte si trepte, nivele si grade de constientizare, de dragoste etc.

Dragostea lui Dumnezeu NU se preda ca un continut aparte. Fireste ca aceasta capacitate de a iubi a omului este pusa in om de Dumnezeu. Suntem frati si infratiti si prin aceasta capacitate comuna, inegala insa de la om la om, dupa harul primit de fiecare, dupa insusirile personale. Este o capacitate de a cunoaste iubitor, nu insa cunoasterea iubitoare insasi, cu tot continutul ei de nespus. E o predispozitie generala, nu un fapt final.
Ceea ce preda Biserica este atitudinea de credinta si continutul dogmatic, in primul rand. Atitudinea este continuta in toate cele ale Bisericii (pe care nu le frecventezi, deci nu ai parte de ele, nu le cunosti decat vag si superficial si de aici atitudinea diferita a ta, raceala rebela si tendinta spre speculatie mintala si conflictualitate, da-ti seama te rog!).

Fenomenul lucrarii harului sfintitor in om este descris de toti marii teologi crestini: vezi mai intai Filocalia. Duhul filocalic este cel mai sigur reper si cea mai certa ghidare, calauzire spre cunoasterea aceea directa de care tu esti atrasa ca de un magnet, insa prin exaltare intelectualizata, nu prin "pathon". Numai ca, pentru a avea duhul filocalic trebuie sa intrunesti toate conditiile. NU le intrunesti: de aici toate devierile, in mod fatal. Da-ti seama! Ai luat-o cam prea simplist, prea naiv, prea usor. E inchipuire cu carul, se vede si se simte de orice crestin care detine minimala experienta a lucrarii duhovnicesti.

Ca nu se mai invata frate pe frate, ca nu mai da nimeni lectii "cunoaste pe Dumnezeu!" este evident o trimitere la ceea ce s-a intamplat: Duhul Sfant, coboara la Cincizecime si pune in oameni, in Biserica!, duh nou de simtire si gandire, o intreaga asezare sufleteasca. Harul sfintitor, duhovnicesc. Atat si nimic mai mult.
Dar de la aceasta noua capacitate, noua putere de a cunoaste, pana la cunoastere efectiva si deplina, asta e drum lung si pentru a-l parcurge este ceea ce numim de doua milenii Biserica. Cu toate ale Ei, ca viata omului sa devina permanent devenire a crestinului intru Fiinta, intru Hristos. Hrstificare, despatimire si iluminare si desavarsire. Pe de o parte direct in relatie Dumnezeu-om-Dumneezu-om-Dumnezeu... Pe de alta parte om-om, in relatia directa a celor care se roaga impreuna, dezbat impreuna, canta si lauda impreuna pe Hristos.

Incep sa inteleg tot mai bine care este nedumerirea ta... Insa dificultatile mele de exprimare sunt mari, teritoriul in care incercam sa ne exprimam este foarte delicat si nu se face marturisirea din afara (nici nu ai ce marturisi dealtfel) ci dinlauntru, din viata de credinta in Biserica. Putinul pe care il cunosc ca experienta personala e dificil de exprimat in cuvinte. In nici un caz asa, ca o discutie in contradictoriu, ci ca o soapta de dagoste.

Tu chemi de fapt la un fel de epistemologie aplicata duhului vietuirii crestine. Nu asa comunica fratii! Uneori ei comunica prin tacere, lasind doar bucuria de nespus a inimii sa vorbeasca...

Ma tem ca discutia va ajunge in curind intr-un punct mort. S-au reluat deja de mai multe ori aceleasi idei si argumente. Ceea ce poate fi spus s-a spus deja. Restul e practica. Iar practica e mult mai bogata decat vorbitul pe margine, care nu sfinteste. Ci doar consuma vremea. Distrage.
Te afli in comunitatea franceza, din cate stim de la tine. Au ei, francezii, o vorba despre amor: despre asta nu se discuta, asta se face. Acelasi tip de abordare si aici: pierdem vremea palavragind "despre"...Asa nu face nimeni saltul asteptat... Si evident, nu se naste viata... S-or putea face copii (trupesti/sufletesti) in eprubeta, in laborator, in timp ce iubitii stau si dezbat politica la televizor... Insa credinta si rugaciuni si crestere duhovniceasca a copilului duhovnicesc nu se face privind la televizor, mancind seminte pe forum, flecarind. Ci numai in Biserica, in "uterul" devenirii fiintei umane, unde are loc procesul hristificarii.

În prealabil postat de Tartaruga

Partial da, in sensul ca intr-adevar politicul a decis initial oprimarea ei, dar acest politic era in afara bisericii. Dupa care, cand a devenit suportiva, a intrat inauntrul ei iar asta cred eu ca nu a fost bine pentru ca Imparatia Domnului nu este de aici, nu exista politica in invatatura Domnului.

Totul este politica in Evanghelie. Dumnezeu este politician desavarsit. Politician prin excelenta. Ar fi trebuit sa remarci...
Necazul, pentru cei lumesti inchisi in prizonieratul de groaza al automistificarii, e ca politica lui Hristos este cu totul diferita de politica barbarilor lumesti.
Politica iubirii divine este de cu totul alta factura decat cea omeneasca. La fel si puterea acestei politici si mecanismele de exercitare, si dialogul si roadele si toate...

[Decebal]

La toate astea ţi-am răspuns deja în alte postări şi ţi-au răspuns şi alţii, Ioan Cezar, Cătălin, dar tu eşti cea care te încrâncenezi să susţii lucruri care ţi-au fost invalidate. Şi asta pentru că ai trecut cu vederea trimiterea Bisericii care era şi este necesară pentru mântuire. Problema ta este că tu Îl vezi pe Christos despărţit de Sfânta Biserică, ori în realitate uniunea dintre Christos şi Biserică este una mistică şi mult mai puternică decât ne imaginăm. Iar Christos, care este Capul Bisericii lucrează prin Trupul Său Mistic, care este Biserica. Deci până acum ţi s-a răspuns la întrebări, nu cred că mai sunt foarte multe de adăugat pentru că tu te încăpăţânezi împotriva dovezilor şi a argumentelor să ţii cu dinţii de poziţia ta; ori în această situaţie nu se mai poate dialoga, pentru că nu se poate dialoga cu cineva căruia i s-a tot dovedit care este adevărul dar refuză să îl vadă pur şi simplu pentru că aşa vrea; în cazul ăsta nu poate exista dialog. Teoriile tale au fost invalidate şi nu ai decât să te uiţi prin postările pe care le-ai scris în primele pagini să vezi că ţi-am adus contra-argumente clare, pe care le-au recunoscut ca fiind valabile, valide ceilalţi interlocutori, doar tu încăpăţânându-te să refuzi să accepţi justificările care ţi s-au dat; în acest context dialogul nu este posibil.

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Ce este harul chemator la papuas si altii asemenea lui? Este dorul dupa Dumnezeu, mai intai, care se exprima printr-o tendinta a inimii spre cautarea Lui in frumos, in bucuria firii, in sclipiri geniale, in eros, in mitologii, in tot felul de acte de credinta primitive.... Vezi cartile de istoria religiilor si cultura oricarui popor precrestin. Daca toate acestea le numesti iubire, de acord. Dar nu e iubirea crestina ci o treapta premergatoare a ei. Cu totul nedeplina si perisabila, schimbatoare, trecatoare precum norii subtiri de vara...

Nu exista invatatura direct de la Dumnezeu decat pentru cei care au devenit hristofori. Ti s-a raspuns deja in fel si chip la aceasta intrebare dar nu ai luat in seama argumentele limpezi. Pe scurt, intelegi in mod simplist textul pe care il invoci. Biserica nu ar pastra un text care i-ar submina fiinta si lucrarea. E limpede cum e cu aceasta cunoastere de care faci atata caz. Toata Teologia vorbeste despre ea. Sunt trepte si trepte, nivele si grade de constientizare, de dragoste etc.

Dragostea lui Dumnezeu NU se preda ca un continut aparte. Fireste ca aceasta capacitate de a iubi a omului este pusa in om de Dumnezeu. Suntem frati si infratiti si prin aceasta capacitate comuna, inegala insa de la om la om, dupa harul primit de fiecare, dupa insusirile personale. Este o capacitate de a cunoaste iubitor, nu insa cunoasterea iubitoare insasi, cu tot continutul ei de nespus. E o predispozitie generala, nu un fapt final.
Ceea ce preda Biserica este atitudinea de credinta si continutul dogmatic, in primul rand. Atitudinea este continuta in toate cele ale Bisericii (pe care nu le frecventezi, deci nu ai parte de ele, nu le cunosti decat vag si superficial si de aici atitudinea diferita a ta, raceala rebela si tendinta spre speculatie mintala si conflictualitate, da-ti seama te rog!).

Fenomenul lucrarii harului sfintitor in om este descris de toti marii teologi crestini: vezi mai intai Filocalia. Duhul filocalic este cel mai sigur reper si cea mai certa ghidare, calauzire spre cunoasterea aceea directa de care tu esti atrasa ca de un magnet, insa prin exaltare intelectualizata, nu prin "pathon". Numai ca, pentru a avea duhul filocalic trebuie sa intrunesti toate conditiile. NU le intrunesti: de aici toate devierile, in mod fatal. Da-ti seama! Ai luat-o cam prea simplist, prea naiv, prea usor. E inchipuire cu carul, se vede si se simte de orice crestin care detine minimala experienta a lucrarii duhovnicesti.

Ca nu se mai invata frate pe frate, ca nu mai da nimeni lectii "cunoaste pe Dumnezeu!" este evident o trimitere la ceea ce s-a intamplat: Duhul Sfant, coboara la Cincizecime si pune in oameni, in Biserica!, duh nou de simtire si gandire, o intreaga asezare sufleteasca. Harul sfintitor, duhovnicesc. Atat si nimic mai mult.
Dar de la aceasta noua capacitate, noua putere de a cunoaste, pana la cunoastere efectiva si deplina, asta e drum lung si pentru a-l parcurge este ceea ce numim de doua milenii Biserica. Cu toate ale Ei, ca viata omului sa devina permanent devenire a crestinului intru Fiinta, intru Hristos. Hrstificare, despatimire si iluminare si desavarsire. Pe de o parte direct in relatie Dumnezeu-om-Dumneezu-om-Dumnezeu... Pe de alta parte om-om, in relatia directa a celor care se roaga impreuna, dezbat impreuna, canta si lauda impreuna pe Hristos.

Incep sa inteleg tot mai bine care este nedumerirea ta... Insa dificultatile mele de exprimare sunt mari, teritoriul in care incercam sa ne exprimam este foarte delicat si nu se face marturisirea din afara (nici nu ai ce marturisi dealtfel) ci dinlauntru, din viata de credinta in Biserica. Putinul pe care il cunosc ca experienta personala e dificil de exprimat in cuvinte. In nici un caz asa, ca o discutie in contradictoriu, ci ca o soapta de dagoste.

Tu chemi de fapt la un fel de epistemologie aplicata duhului vietuirii crestine. Nu asa comunica fratii! Uneori ei comunica prin tacere, lasind doar bucuria de nespus a inimii sa vorbeasca...

Ma tem ca discutia va ajunge in curind intr-un punct mort. S-au reluat deja de mai multe ori aceleasi idei si argumente. Ceea ce poate fi spus s-a spus deja. Restul e practica. Iar practica e mult mai bogata decat vorbitul pe margine, care nu sfinteste. Ci doar consuma vremea. Distrage.
Te afli in comunitatea franceza, din cate stim de la tine. Au ei, francezii, o vorba despre amor: despre asta nu se discuta, asta se face. Acelasi tip de abordare si aici: pierdem vremea palavragind "despre"...Asa nu face nimeni saltul asteptat... Si evident, nu se naste viata... S-or putea face copii (trupesti/sufletesti) in eprubeta, in laborator, in timp ce iubitii stau si dezbat politica la televizor... Insa credinta si rugaciuni si crestere duhovniceasca a copilului duhovnicesc nu se face privind la televizor, mancind seminte pe forum, flecarind. Ci numai in Biserica, in "uterul" devenirii fiintei umane, unde are loc procesul hristificarii.

:) Ei vezi Ioan, ai atins punctul principal: trairea. De aceea nu se mai spune "cunoaste-L pe Domnul" pentru ca acum s-a dat posibilitatea unei altfel de cunoasteri: prin traire. Si s-a dat de la mic la mare conform profetiei. Sunt multe marturii ale oamenilor atei care avand acel dor de care vorbesti si nestiind ce este au cautat satisfacerea lui prin cele pamantesti, intemeierea unei familii de exemplu, si cu trecerea anilor vedeau ca dorul tot acolo era pana cand au auzit in chip foarte lamurit in inima o voce foarte blanda intrebandu-i: pe cine cauti tu? Si asa au ajuns pana la urma la Hristos care se afla peste tot unde oamenii cred in El, ceea ce va vine greu sa credeti. Cei pe care ii considerati hristificati au doar un sistem filozofic foarte avansat menit sa incante mintea, ca orice sistem filozofic religios de altfel, la nivel de traire insa la fel de hristificat este si un taran care crede in Hristos si Ii asculta vocea/invatatura dar vazandu-si de treaba, fara a tot filozofa, tacerea de care vorbeai, indiferent ca-i ortodox, catolic, protestant...

[Decebal]

În prealabil postat de Tartaruga

Cei pe care ii considerati hristificati au doar un sistem filozofic foarte avansat menit sa incante mintea, ca orice sistem filozofic religios de altfel, la nivel de traire insa la fel de hristificat este si un taran care crede in Hristos si Ii asculta vocea/invatatura dar vazandu-si de treaba, fara a tot filozofa, tacerea de care vorbeai, indiferent ca-i ortodox, catolic, protestant...

Deja văd că reaua-credinţă atinge cote paroxistice, dar îi mai dăm Tartarugei să mai vadă nişte roade ale "sistemului filozofic care încântă mintea" (mai rar am auzit o asemenea insultă la adresa Sfintei Biserici a lui Dumnezeu):

Canonizarea Sfântului Ioan Maximovici
http://www.youtube.com/watch?v=LkZ9w5R7hyk

Holy Relics-Orthodox Saints
http://www.youtube.com/watch?v=7bFKFrf0sHE

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Totul este politica in Evanghelie. Dumnezeu este politician desavarsit. Politician prin excelenta. Ar fi trebuit sa remarci...
Necazul, pentru cei lumesti inchisi in prizonieratul de groaza al automistificarii, e ca politica lui Hristos este cu totul diferita de politica barbarilor lumesti.
Politica iubirii divine este de cu totul alta factura decat cea omeneasca. La fel si puterea acestei politici si mecanismele de exercitare, si dialogul si roadele si toate...

Pentru mine, cele doua cuvinte, politica si iubire, nu pot forma impreuna o sintagma, si cu atat mai mult nu poate fi apoi atribuita lui Dumnezeu.

[Tartaruga]

În prealabil postat de Decebal

Deja văd că reaua-credinţă atinge cote paroxistice, dar îi mai dăm Tartarugei să mai vadă nişte roade ale "sistemului filozofic care încântă mintea" (mai rar am auzit o asemenea insultă la adresa Sfintei Biserici a lui Dumnezeu):

Canonizarea Sfântului Ioan Maximovici
http://www.youtube.com/watch?v=LkZ9w5R7hyk

Holy Relics-Orthodox Saints
http://www.youtube.com/watch?v=7bFKFrf0sHE

Draga Decebal,
Dumnezeu are multi sfinti, cei mai multi stiuti doar de El tocmai pentru ca nu au filozofat in mod public ci doar in taina cu Dumnezeu. Iar acestia mici si nestiuti sunt mai mari in Cer decat cei mari stiuti de toti si slaviti aici. Ce sa-i faci dreptatea lui Dumnezeu nu-i si dreptatea oamenilor.

[Tartaruga]

În prealabil postat de Decebal

La toate astea ţi-am răspuns deja în alte postări şi ţi-au răspuns şi alţii, Ioan Cezar, Cătălin, dar tu eşti cea care te încrâncenezi să susţii lucruri care ţi-au fost invalidate. Şi asta pentru că ai trecut cu vederea trimiterea Bisericii care era şi este necesară pentru mântuire. Problema ta este că tu Îl vezi pe Christos despărţit de Sfânta Biserică, ori în realitate uniunea dintre Christos şi Biserică este una mistică şi mult mai puternică decât ne imaginăm. Iar Christos, care este Capul Bisericii lucrează prin Trupul Său Mistic, care este Biserica. Deci până acum ţi s-a răspuns la întrebări, nu cred că mai sunt foarte multe de adăugat pentru că tu te încăpăţânezi împotriva dovezilor şi a argumentelor să ţii cu dinţii de poziţia ta; ori în această situaţie nu se mai poate dialoga, pentru că nu se poate dialoga cu cineva căruia i s-a tot dovedit care este adevărul dar refuză să îl vadă pur şi simplu pentru că aşa vrea; în cazul ăsta nu poate exista dialog. Teoriile tale au fost invalidate şi nu ai decât să te uiţi prin postările pe care le-ai scris în primele pagini să vezi că ţi-am adus contra-argumente clare, pe care le-au recunoscut ca fiind valabile, valide ceilalţi interlocutori, doar tu încăpăţânându-te să refuzi să accepţi justificările care ţi s-au dat; în acest context dialogul nu este posibil.

Draga Decebal,
Tu, singurul care te-ai straduit sa aduci ceva argumente dupa ce ti-am dat indicii, inca nu ai invalidat nimic. Ti-am dat pasajul de la Matei ca sa vezi cine semana de zor in toate cetatile si orasele pregatind recolta: era Domnul care raspandea samanta buna, cuvantul Evangheliei, El era intruparea vie a propriei parabole a Semanatorului. Si in acelasi citat se vede bine ca nici poveste ca israelitii si toti ceilalti sa fi fost pregatiti deja de catre profeti ci erau niste necajiti si vai de ei, de care lui Iisus ii este mila ca ii vedea ca pe o turma fara pastor. Iar dupa ce El i-a pregatit pe oameni, cand secerisul sau era gata copt si-a trimis lucratorii, pe Apostoli sa il culeaga. Este totul foarte clar spus negru pe alb insa nu ai puterea sa o recunosti pentru ca pe deoparte prea te-ai tinut batos in marele tau elan de a ma calca in picioare, ca atare intentionat nu ti-am dat citatele pentru ca stiam din cum scrii ca nu cunosti Biblia ci cauti prin motoare de cautare folosind cuvinte cheie luate din indiciile pe cale ti le dadeam (si ai cazut in capcana desi formal te-ai impotrivit ca sa salvezi aparenta si sa ascunzi nestiinta) si pe de alta parte, a admite evidenta te forteaza sa recunosti ca sfintii nu sunt infailibili iar metoda lor de a interpreta Biblia este una pe cale rationala ca a tuturor, ca atare pot gresi in interpretare daca nu au suficienta capacitate de sinteza...

[catalin2]

În prealabil postat de Tartaruga

Daca zici o idee "la fel cu" ceva inteles de tine din protestantism, atunci nu este jignire. Sper ca ai sesizat diferenta.

Nu e o diferenta. Daca cineva spune Filioque inseamna ca spune o invatatura catolica, nu la fel cu ceva inteles din catolicism. Jignire inseamna epitete la adresa cuiva, nu sa-i spui ceva de ganul asta. Probabil si daca ii spune catolic unui catolic e o jignire, in ecumenismul radical nu exista denominatiuni, deci de face o discriminare religioasa. :)

[catalin2]

În prealabil postat de Decebal

Şi chiar şi dacă, presupunând prin absurd, tainele lor ar fi valide, deşi sunt controverse asupra acestei chestiuni.

Controverse sunt doar la nivelul parerii unora (care pot fi si din cler, de genul IPS Corneanu), la nivelui invataturii ortodoxe nu sunt, un Sinod pan-ortodox chiar a specificat acest lucru, referitor la tainele eterodoxe.