tainele bisericii

[umilinta]

Toate tainele Bisericii sunt datatoare de har( de slava, de lumina, viata,energie necreata ).
Pacatul alunga aproape tot harul din suflet.
Moartea data de pacat s-a cuibarit in inima iar Viata( lumina de la Botez) lucreaza din afara omului: "Iata Eu stau la usa si bat...".Cine vrea sa-L lase pe Hristos sa intre inlauntru trebuie sa se pocaiasca. Pocainta inseamna
rugaciune cu lacrimi( Sfantul Ignatie Briancianinov ).
Pocainta este mai mare ca Botezul facut pruncilor deoarece il reanoieste pe acesta stergand pacatele facute de la 6-7 ani in sus (Sfantul Ioan Scararul).
S-a rugat Sfantul Ioan Botezatorul pentru cei carora le-a spus "pocaiti-va"si unii au ajuns apostoli. S-a rugat Sfantul Ioan de Kronstadt pentru Simeon( Siluan Athonitul ) si acesta a simtit flacarile iadului vuind in jurul sau, s-a pocait si a ajuns sfant.
Muzica bisericeasca alunga lacrimile(Patericul Egiptean). Participarea la slujbele cantate nu este datatoare de pocainta. Foarte putine persoane plang in biserica si acestea doar pentru ca au necazuri sau au lucrarea launtrica a rugaciunii la care iau aminte. Desavarsirea calugarului sta in departarea cu totul de cantare ( Patericul Egiptean ) si este porunca:"Fiti desavarsiti". Liturghie citita face parintele Serafim de la Valaam si Rafail Noica( ucenicii Sfantului Sofronie din Anglia ),3 manastiri de maici,1 de calugari . Orice liturghie arhiereasca ar trebui sa fie citita deoarece episcopii sunt tot calugari.
Cine nu se pocaieste acela nu da slava lui Dumnezeu: "Nu s-au pocait ca sa dea slava lui Dumnezeu"( Sfantul Ioan Teologul-Apocalipsa ). In tot ce faceti dati slava lui Dumnezeu ( neancetat pocaiti-va ) .Ori de mancati, orice altceva faceti rugati-va cu lacrimi.
Sfantul Siluan Athonitul spune ca cine are har putin il simte cu sufletul, cine are mai mult il simte si cu trupul si daca pastreaza harul in trup se preface in sfinte moaste. Sfantul Paisie cel Mare a vazut ca orice calugar care ajunge in rai este mai mare ca Sfantul Constantin cel Mare deoarece calugarii traiesc dispretuiti si in saracie. Aceasta i-a spus-o Sfantul Constantin care regreta ca n-a lasat tronul si nu s-a calugarit ( cu toate ca a simtit harul cu trupul si are sfinte moaste ). Ca un calugar sa fie mai mare ca el trebuie sa aibe har mai mult, sa ajunga sfinte moaste mai luminoase. De-ar fi vazut vreun calugar cu slava mai mica n-ar fi regretat stiind ca putea sa ajunga si el la masura mica in calugarie. Calugaria este viata muceniceasca de lunga durata. Daca mucenicii au sfinte moaste pentru ca au indurat chinuri scurte cu atat mai mult raman sfinte moaste cei care se nevoiesc in viata calugareasca. Sfantul Apostol Pavel spune:"Fecioara trebuie sa fie sfanta si cu trupul si cu sufletul".Sfanta cu trupul inseamna har in trup( sfinte moaste ). Spune intai "cu trupul"si apoi "cu sufletul" pentru a indemna persoanele care nu se casatoresc la obtinerea unui har cat mai mare, cu toate ca intai harul se vede cu ochii sufletului si mai tarziu se simte si in trup.
Sfantul Calinic de la Cernica mergea pe drum alaturi de un ucenic. Acesta si-a zis in minte: Episcopul nostru o sa ramana neputrezit. Sfantul i-a stiut gandul si i-a zis : Da, dar m-am rugat lui Dumnezeu sa nu raman neputrezit.
Cineva care stie ca o sa ramana sfinte moaste cum nu stie ca este sfant?
Sfantul Nectarie din Eghina izvora mir inca de cand traia. Toti sfintii( in afara de copiii pana la 6-7 ani ) stiu ca sunt sfinti, adica stiu ca au pe Hristos in suflet. Daca vreun preot zice ca sfintii nu stiu ca sunt sfinti caci s-ar mandri,el spune ca un crestin nu poate sa stie ca este crestin( crestin=sfant ),ca un om nu poate sti daca este bland si smerit. Hristos vorbeste prin gura sfintilor cu smerenie dumnezeiasca:"Eu sunt Sfant". Sfintii zic ca sunt pacatosi cu smerenie omeneasca cand li se descopera ce sunt ei fara Hristos. Mucenicii erau prigoniti cand spuneau"sunt crestin"( sunt sfant ) nu daca ziceau "sunt pacatos" (inchinator la idoli ). Daca totusi zic in continuare ca nu se poate sti daca esti sfant( ca niste eretici care nu mai lasa pe nimeni sa ajunga sfant )
atunci sa nu se mai impartaseasca cand striga:" Sfintele ( se dau ) sfintilor" deoarece ei n-au de unde sa stie daca sunt sfinti sau nu.
Cine se impartaseste cu nevrednicie(neavand pe Hristos cel vrednic) se aseamana cu Iuda si Arie. Cine se impartaseste cu vrednicie in fiecare saptamana sau mai des are putere de la Hristos sa tina post continuu:
"Trupul Meu este adevarata mancare si Sangele Meu adevarata bautura". Nu poti sa ai pe Hristos care este Viata si sa cazi in pacate de moarte .Pacatele opritoare de la Sfanta Impartasanie: Lacomia pantecelui( mancat intre orele de masa, nerespectarea posturilor),Desfranarea( necuratia in timpul somnului cu simtirea placerii, tot felul de curvii, pentru femei vopsite ),Manie, Invidie, Iubire de argint (jocuri de noroc:6 din 49 etc ), Lene, Mandrie (nepocainta), vrajitorie etc.
Cine "se marturiseste" la "un duhovnic" care nu-L are pe Hristos in inima spune pacatele la dracii din inima preotului. Daca zici ca nu conteaza faptul ca spui fara lacrimi pacatele in fata dracilor caci ei le stiu, totusi atunci le marturisesti: si eu am cazut, sunt asemenea voastra (mandru, invidios,manios ) si de-al vostru. Daca spui pacatele cu lacrimi si nu mai cazi atunci le arati ca nu mai vrei sa fii de-al lor ci te pocaiesti. Daca nu plangem nici nu se socoteste ca spovedanie caci lipsa lacrimilor de la marturisire este ca lipsa apei de la botez( Sfantul Nicodim Aghioritul - Deprinderi Duhovnicesti)
Iertarea de pacate nu se face decat prin lacrimi si mai tarziu prin vederea Luminii. Majoritatea oamenilor care "se spovedesc" fara lacrimi cred ca li s-au iertat gresalele dar in realitate nu este asa( nadejdea lor e mincinoasa ).Daca ar muri in momentul urmator spovedaniei ar vedea ca patimile le chinuiesc sufletul. Ei vor sa fumeze sau sa desfraneze dar nu mai au trup cu care sa faca acestea. Nesatisfacerea patimilor este un iad mare pentru sufletul iesit din trup.
Iertarea de pacate adevarata este cand omul nu mai face pacatele indiferent de situatia in care este pus si nu cand se autosugestioneaza( hipnoza ) dupa spovedanie ca a fost iertat.
Avand pacatul in inima, preotul nu poate sa-ti dea povata cum sa te eliberezi de pacate caci nu poate sa lucreze ceva pentru Cel dusmanit:"Nimeni nu poate sluji la doi domni". El este orb si antihrist. Daca nu-L vede ca Lumina nu este cu El, daca nu este cu Hristos este antihrist:"Cine nu este cu Mine este impotriva Mea", "Orb pe orb povatuind vor cadea amandoi in groapa " ( antihrist si ucenicul lui antihrist in groapa iadului ).
Daca nu-L vedem pe Hristos ca Lumina inca din viata aceasta n-o sa-L vedem nici dincolo( Sfantul Grigorie Teologul ).
Tainele Bisericii sunt datatoare de har si se primesc doar cu lacrimi. Cu plansul pruncilor de la nasterea trupeasca( si de la botez )trebuie sa traim toata viata( Sfantul Simeon Evlaviosul ). Spovedeste-te fara lacrimi, impartaseste-te tot asa, casatoreste-te fara lacrimi de bucurie, preoteste-te fara a respinge cu lacrimi dorinta Mantuitorului( Doamne, iesi de la mine ca sunt om pacatos) si vei savarsi un pacat mai mare decat homosexualitatea. Hristos ne spune:"Mai usor va fi Sodomei si Gomorei decat cetatilor care nu s-au pocait la venirea Mea"( Mai usor va fi in iad pentru homosexuali decat pentru cei care nu L-au primit cu lacrimi Anatema sa fie homosexualii dar anatema sunt si cei ce se impartasesc fara lacrimi. Sfantul Apostol Pavel spune:"Cine nu iubeste pe Domnul sa fie anatema"( sa se lepede de sine, sa-si tina mintea in iad ca sa iubeasca pe Domnul ). Mandria este impotrivitoare pocaintei. Dumnezeu a preferat cand a cazut Constantinopolul sa lase ca orasul sa fie stapanit de turci sodomiti decat condus de greci cazuti in mandrie.
Biserica este adunarea sfintilor si nu ierarhia care este cazuta in erezie.
"In Biserica sunt intai apostoli, al doilea prooroci, invatatori..."
"Celor care vor crede le vor urma aceste semne..."
Darurile harismatice: apostolia( include darul legarii si dezlegarii de pacate ),proorocia etc. nu sunt date la hirotonie sau hirotesie caci ar trebui ca un preot sa predice bine chiar daca nu stia inainte de punerea mainilor pe capul sau,sa stie viitorul, sa faca minuni. Darurile harismatice se castiga prin indeplinirea tuturor poruncilor. Si astazi exista apostoli. Ei vad pe Dumnezeu ca Lumina si Hristos prin ei ne leaga de dragostea Sa si ne dezleaga de pacate chiar de-ar fi calugari sau mireni( Sfantul Simeon noul Teolog ).
Episcopii si preotii care nu sunt si apostoli( nu L-au vazut pe Hristos in interior spunandu-le :"Luati Duh Sfant, carora ...") ajung in iad doar pentru ca spovedesc fara a avea acest drept.
Episcopul care nu vede cand se impartaseste Lumina in Potir este eretic arian deoarece isi marturiseste ca Hristos este doar trup si sange, doar om. Nimeni nu poate sa zica Domn este Iisus( Hristos este Dumnezeu ) decat in Duhul Sfant. Daca n-ar fi fost eretici n-ar fi cazut in alta erezie numita ecumenism. Harul primit la botez si cel de la hirotonie mai este pe langa ei si pleaca de tot cand vor fi dati anatema (excomunicati ) de sfintii episcopi. A fost un episcop sfant care primise hirotonia de la un episcop eretic si la un sinod ecumenic acest sfant la dat anatema pe episcopul eretic( Vietile Sfintilor).
In Talcuirea Evangheliei Sfantului Apostol Matei, Sfantul Ioan Hrisostom spune ca la Cina cea de Taina, Hristos s-a impartasit intai si apoi apostolii:
"De acum nu voi mai bea din rodul vitei pana nu-L voi bea cu voi nou in Imparatia Cerului". Pastele este Hristos. "Cu dor am dorit sa mananc cu voi acest Paste". Cand ne impartasim se impartaseste El daca-L avem in noi, nefiind alungat de pacate. Daca amestecam un Potir cu alt Potir, Hristos nu-si mareste slava caci ramane nemarginit. La Cina cea de Taina, Hristos isi mareste slava in sfintii ucenici:"Pe Domnul Dumnezeul nostru vom sfinti si El va fi noua frica", "Pentru ei Eu ma sfintesc pe Mine Insumi", "Taina Mea este pentru Mine si pentru cei ai Mei". Liturghia Ingereasca( cereasca ) este savarsita de Arhiereul Hristos.
In Potir este Trupul, Sangele, Sufletul, Ipostasul si Plinatatea Dumnezeirii lui Hristos. Daca te impartasesti cu nevrednicie respingi harul, vointa, simtirea si mintea lui Hristos. Duhul lui Hristos pleaca. L-ai rastignit( omorat ) pe Dumnezeu despartindu-I Sufletul de Trup.
Hristos a spus despre Sine ca are a treia si prima fericire ca sa nu puna la indoiala nimeni faptul ca o are pe a doua( fericiti cei ce plang): "Invatati-va de la Mine( din salasluirea Mea in voi ) ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre". Mantuitorul este inlauntrul celor ce plang in fiecare zi caci Domnul plange zilnic in ei si este vesnic bland si smerit. De aceea bine a zis Sfantul Simeon Evlaviosul:" sa nu te impartasesti niciodata fara lacrimi".
Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta Sa si cu dragostea Sa( care nu ne lasa sa cadem in pacate de moarte ) sa ne apropiem. Mai obisnuita cu patima desfranarii ca Maria Egipteanca nu era nimeni, totusi dupa ce s-a impartasit inainte de plecarea in pustie n-a mai cazut. Ea avea frica lui Dumnezeu care este energie necreata( Sfantul Grigorie Palama ), lumina ce creste transformandu-se in dragoste. Daca n-ai aceasta frica deoarece n-ai vazut o Lumina( si daca ai vedea-O toti "duhovnicii" ti-ar zice ca esti inselat de draci ) cum cutezi sa te impartasesti neavand nici credinta Sa. Credinta lui Hristos este ortodoxa:"Te slavesc pe Tine Parinte al cerului si al...".Cand Hristos IIsus isi mareste slava in oameni mareste slava Preasfintei Treimi in ei.

[venypad]

Un canon al sinodului 6 ecumenic impune clericilor drept-slavitori sa nu recunoasca tainele facute de eretici.

[wertygo]

Unii preoti care mai mult fac rau decat bine sufletelor credinciosilor pot ajunge in rai. Depinde de pocainta lor. Exemplu este fericitul Augustin care are pusa in spate toata ratacirea catolica. Eu nu cred ca el este vinovat de aceasta dar unele greseli poate au dus multe suflete in iad. Despre casatoria cu lacrimi de bucurie nu este cu totul adevarat deoarece multe sfinte au fost maritate cu forta si mai tarziu au ajuns la manastire. Restul pare in regula la ce a scris umilinta. As adauga ceva despre calugarie. Calugarul manios nu este primit la Dumnezeu nici daca invie un mort. Calugarul bland este primit la Dumnezeu si fara sa invie un mort deoarece si-a inviat mortul sau , prin plans a ajuns bland. Despre faptul ca preotii ar trebui sa auda Luati Duh Sfant ca sa poata spovedi am gasit la un sfant rus Ignatie ca cine are o experienta asa zis duhovniceasca fara sa auda si un Cuvant interior tainic este cu siguranta inselat. Cand l-am citit pe Sfantul Ignatie am inteles de ce Maria Egipteanca stia cuvintele scripturii care se potriveau felului ei de vietuire si sporire, am inteles vedeniile pe care le povesteste Paisie Aghioritul despre persoana in care stralucea dumnezeirea si auzea de la Hristos ,Te iubesc. Oricum au aparut si vedenii de la draci , multe in care sunt auzite mesaje dar asta nu trebuie sa impiedice pe cele bune.

[geo.nektarios]

[SIZE=3](Lucrare de Seminar la DOGMATICA - Prof.Indrumator Pr.Univ.Conf.Dr.Nicolae Mosoiu)[/SIZE]

[SIZE=3][/SIZE]

[SIZE=3][/SIZE]

[SIZE=4]LUCRAREA SFÂNTULUI DUH ÎN[/SIZE]

[SIZE=4]SFINTELE TAINE[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=black]Pnevmatologia a fost puţin studiată în Teologia Ortodoxă în epoca noastră, în ciuda faptului că este partea din Dogmatică specifică Ortodoxiei, datorită însemnătăţii care se dă permanent aici Tainelor şi ierurgiilor care exorcizează şi sfinţesc întreaga creaţie şi mai ales datorită spiri­tualităţii ortodoxe trăită intens în unele epoci.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=black]Această ezitare de totdeauna a teologilor de a încerca să cerceteze şi să formuleze însuşi izvorul vieţii religioase şi să disece oarecum viul, trăirea religioasă şi apoi să-l compartimenteze în diviziuni şi subdiviziuni, ca efecte ale lucrării Sfântului Duh în Biserică, prefăcând totul în capitole, paragrafe şi alineate dogmatice, se poate explica prin quasi-infinitatea mani­festărilor harice în lumea creaturală, care copleşeşte năzuinţele teologice de formulări, pe de o parte, iar pe de altă parte prin aceea că persoana Sfântului Duh rămâne oarecum acoperită chiar de infinitatea harurilor şi darurilor Sale şi de dumnezeirea Sa, pe când Dumnezeu Tatăl e identificat ca Făcător a toate, iar Fiul lui Dumnezeu ca Fiu al omului.[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=black][SIZE=3]Într-adevăr, cine s-ar încumeta să descrie nespusa bogăţie de haruri si daruri, prin care Duhul recreează creaţia? Trăitorii pe culmile duhovniciei l-au invocat ca pe însăşi întruchiparea misterului, iar în imnele sale către iubirea dumnezeiască, Sfântul Simeon Noul Teolog I Se adresează astfel: ,,Vino Lumină adevărată; vino Viaţă veşnică; vino Taină ascunsă; vino Comoară nenumită; vino Cel negrăit; vino Faţă necunoscută; vino Bucurie nesfârşită; vino Lumină neapusă… Vino, Cel ce de-a pururi rămâi nemişcat şi cel ce urmează în orice clipă Te mişti si vii către noi cei ce zăcem în iad. Tu eşti mai presus de ceruri. Numele Tău atât de dorit şi mereu pomenit, nimeni nu poate şti ce este. Nimeni nu poate şti cum eşti Tu… căci aceasta este cu neputinţă"[/SIZE][/COLOR][COLOR=black][SIZE=3]1[/SIZE][/COLOR][SIZE=3][COLOR=black] (Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul scrie o carte „Despre numele divine” în care Dumnezeu este numit antinomic „Cel fără de nume” şi „Cel cu multe nume”, iar Sfântul Grigorie Teologul, care trăia în epoca pnevmatomahilor recunoaşte: „Sunt cuprins de groază când gândesc la bogăţia numelor Sale [/COLOR][COLOR=black]”[/COLOR][COLOR=black]. Sfântul Ioan Damaschin sintetizează cele spuse de înaintaşii săi zicând că El este „Duhul Adevărului, Stăpânul a toate, Izvor de înţelep­ciune, de viaţă şi sfinţenie, Plinătate, Cel ce cuprinde toate lucrurile şi pe toate le plineşte, Atotputernicul, Puterea infinită . . ."[/COLOR][/SIZE][COLOR=black][SIZE=3]2[/SIZE][/COLOR][SIZE=3][COLOR=black]. Sfânta noastră Biserică a formulat acest „anonimat" al Sfântului Duh cu „polinomia" Sa în minunata invocare a Lui, „Împărate Ceresc!")[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=black]Încercând să cuprindă izvorul vieţii dumnezeieşti în formule teologice, dogmatiştii au fost obligaţi totdeauna să simplifice, să restrângă şi să reducă după cadrele minţii omeneşti, tot ceea ce era manifestare, efecte ale lucrării dumnezeieşti.[/COLOR][COLOR=black][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3]Duhul Sfânt ne arată că fiecare dintre noi este un fiu iubit al lui Dumnezeu prin înfierea dobândită nouă de Fiul cel Iubit prin jertfa Sa. Iar din partea noastră se aşteaptă să răspundem acestei iubiri împreună cu Iisus Hristos din care străluceşte din eternitate ca o iubire cu care răspunde Tatălui, sau prin care îşi intensifică iubirea Sa faţă de Tatăl. “Iubirea este ceea ce exprimă, mai mult decât orice, modul de a fi şi de a lucra al Sfintei Treimi, pentru că, în Sine, natura divină este chiar mai mult decât ceea ce noţiunea de iubire ne face să înţelegem despre Dumnezeu. Iubirea există între Persoanele divine şi în Persoanele divine, Care în Ele Însele sunt şi nu sunt iubire. Pentru că Ele sunt mai mult decât iubire, Iubirea Persoanelor Prea Sfintei Treimi este completă şi absolută.”[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff]3[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3]Iubirea existentă în cadrul Sfintei Treimi este completă fiindcă este trinitară. Fiind totală, ea este şi absolută. O iubire perfectă nu poate exista între două persoane, oricât de generoasă ar fi, căci este o iubire centrată spre persoana celuilalt, de la care aşteaptă să primească aceeaşi iubire-răspuns. “Neexcluderea din iubire a două persoane, iubirea pe care şi una şi cealaltă dintre acestea trebuie s-o arate deplin celei de a treia, cer ca iubirea care domneşte între aceste persoane să fie totală, dăruire totală de sine. Aceasta este iubirea Celor Trei Persoane ale Prea Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.”[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff]4[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3]Duhul Sfânt reprezintă legătura, iubirea existentă între Tatăl şi Fiul, nu este un sentiment sau un atribut. El este Persoană ca şi celelalte Două, iubirea manifestându-se din fiecare Persoană în mod desăvârşit şi total către celelalte Persoane, pentru că natura divină este simplă şi necompusă şi nu poate exista nici o distanţă între Persoanele Sfintei Treimi. “În iubirea deplină, persoanele nu se dăruiesc şi nu se acceptă numai reciproc, ci se şi afirmă reciproc şi personal, se pun în existenţă prin dăruire şi primire. Iubirea divină este atot eficientă.”[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff]5[/COLOR][/SIZE][SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Fiind o dăruire de sine absolută, iubirea celor Trei Persoane se revarsă în mod voit şi creator asupra făpturilor pe care a voit, din iubire, să le creeze. Natura este un dar al lui Dumnezeu, având un început bine stabilit în timp, fiind creată din nimic. Ea este astfel opera exclusivă a libertăţii şi a iubirii lui Dumnezeu, fiind destinată unei existenţe în plinătatea lui Dumnezeu. “Numai dacă lumea este din nimic prin voia lui Dumnezeu, ea poate fi ridicată la un plan de perfecţiune în Dumnezeu tot prin voia Lui atotputernică şi prin iubirea Lui, după o anumită pregătire a ei pentru aceasta. Acest început al lumii şi al omului şi acest sfârşit care nu e un sfârşit total dovedesc amândouă iubirea lui Dumnezeu faţă de ei şi le dă un sens.”[COLOR=#0000ff]6[/COLOR] Scopul existenţei noastre devine astfel intrarea în comuniune cu Dumnezeu.[/SIZE]

[geo.nektarios]

[SIZE=3]Căderea în păcat ne-a îndepărtat pentru un timp de acest nobil ţel al vieţii noastre. A fost nevoie ca Însuşi Fiul lui Dumnezeu să ne răscumpere prin Jertfa Sa sângeroasă pentru a ne reda posibilitatea înfierii. Prin Întruparea, viaţa de ascultare, Răstignirea, Învierea şi Înălţarea Fiului lui Dumnezeu ca om s-a pus în firea noastră, pe care El şi-a asumat-o, temelia mântuirii neamului omenesc. Dar mântuirea noastră se înfăptuieşte propriu-zis prin sălăşluirea lui Hristos în noi, cu trupul Său înviat, înălţat şi pnevmatizat, umplut de Duhul Sfânt şi devenit prin acesta transparent. [/SIZE]
[SIZE=3]“Prezenţa lui Hristos este totdeauna marcată de odihna Duhului asupra Lui şi prezenţa Duhului înseamnă prezenţa lui Hristos asupra căruia se odihneşte. Duhul este Cel care străluceşte, adică stă ca o lumină asupra lui Hristos, iar Hristos este Cel care ne este pus în lumină de Duhul.”[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff]6[/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Hristos este Lumina lumii, arătându-ne permanent calea de urmat, măsura desăvârşirii la care omul este chemat să se ridice. Dar împreună cu Hristos ni se arată şi Duhul Sfânt ca lumină, în stare de rugăciune, pe măsura ce înaintăm spre izvorul nesecat al vieţii. Insistând în chemarea lui Hristos, în legătura tot mai continuă şi iubitoare cu El, facem să se intensifice în noi prezenţa lui Hristos şi a Duhului Sfânt ce iradiază din El ca lumină a iubirii. Iar “Duhul Sfânt, pătimind împreună cu noi de slăbiciunea noastră, ne cercetează şi când suntem necuraţi. Şi dacă află că numai mintea noastră i se roagă cu dragoste de adevăr, se sălăşluieşte în ea şi alungă toată ceata de gânduri şi de înţelesuri care o împrejmuiesc, îndemnând-o spre dragostea de Dumnezeu.”[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff]8[/COLOR][/SIZE][SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Fără Duhul am fi străini şi departe de Dumnezeu; prin împărtăşirea sufletului nostru de El ne unim cu dumnezeirea. Fiul îndumnezeieşte făptura, dar o face numai în Duhul, care o sensibilizează, o pregăteşte pentru întâlnirea cu Dumnezeu, punând-o în faţa Tatălui ca o jertfă cu bună mireasmă duhovnicească. Această sensibilizare a sufletului se produce prin credinţa dătătoare de viaţă, prin iubirea sinceră faţă de Dumnezeu, şi implicit faţă de aproapele, iar acestea sunt rodul lucrării Sfântului Duh. El răspunde prin Fiul şi împreună cu Fiul la iubirea Tatălui, revărsată de Tatăl asupra Fiului tot prin Duhul Sfânt. “Numai Duhul Sfânt poate produce şi în noi răspunderea la iubirea şi la apelul Tatălui, aduse în noi tot de Duhul. Numai El poate trezi şi întări în noi sensibilitatea şi responsabilitatea de fii faţă de Tatăl Ceresc.”[COLOR=#0000ff]9[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3]Sfântul Duh, Sfinţitorul, este a treia persoană a Sfintei Treimi. "El este consubstanţial, adică de aceeaşi fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul şi egal cu Ei. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie ne descoperă limpede această învăţătură despre Duhul Sfânt."[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][10][/COLOR][/SIZE][SIZE=3]10[/SIZE]
[SIZE=3]Teologia Ortodoxă nu identifică lucrarea Sf.Duh cu lucrarea lui Hristos şi nu o leagă numai de efectele extraordinare, ci şi de cele instituţionale, mai cu seamă de Sfintele Taine. Trimiterea Sf.Duh la Cincizecime creează un „mai mult”, ceva nou faţă de lucrarea lui Hristos.[/SIZE]
[SIZE=3]Opera sfinţirii se efectuează pe calea puterii dumnezeieşti înnoitoare a fiinţei, care ni se transmite prin Harul Duhului Sfânt, dat prin Sfintele Taine. Sfinţirea persoanei credinciosului este o sfinţire a unităţii sale psiho-somatice, a sufletului şi a trupului, care nu pot fi despărţite. Lucrările divine sunt legate indisolubil de cuvintele divine şi de Harul divin care dă putere credincioşilor de viaţă, îi însulfleţeşte, îi transformă. Lucrarea Duhului asupra credincioşilor este posibilă prin faptul că sufletul nostru are două feluri de facultăţi: ale cunoaşterii şi ale vieţii. Cunoaşterea şi voinţa, ca acte vitale şi libere, ne arată că adeziunea noastră în Biserică, adică încorporarea în Hristos rste un act liber, o hotârare proprie, în urma căreia noi conlucrăm cu dumnezeirea, prin funcţiile teoretice şi practice ale sufletului nostru. Rugăciunile au un caracter fix, sunt unfel de mărturisiri de credinţă. Dar credinţa premerge lucrărilor Harului, dar sunt şi întărite de ele.[/SIZE]
[SIZE=3]Tainele sunt lucrări sfinte, care într-o formă văzută, prin mijlocirea slujitorilor, împărtăşesc Harul nevăzut al lui Dumnezeu, prin Hristos şi Duhul Sfânt. Toate Tainele au centrul în Hristos, Care e în Biserică. Ele sunt lucrările lui Hristos, prelungite în Biserică, adică în realitate vizibilă şi simbolică a Sa, instituite de El şi continuate şi efectuatede El Însuşi, prin Duhul Sfânt.[/SIZE]
[SIZE=3]Prin Sfintele Taine ne naştem la o viaţă nouă supranaturală, creştem şi ne unim într-un chip minunat cu Mântuitorul. Ele lucrează asupra omului întreg, trup şi suflet, pentru că ale sufletului cunoştinţe sunt vitale, ele domină şi dirijează voinţa liberă a credinciosului, astfel încât cunoaşterea creştinului este o cunoaştere vitală, cunoaştere în care credinţa raţională ne iluminează şi ne transfigurează.[/SIZE]
[SIZE=3]Tainele sunt evenimente ale întregii Biserici, la care participă tainic toţi credincioşii, adică întreaga Biserică, „întrucât au fost făcuţi membre ale lui Hristos, iar funcţionalitatea Bisericii, nu este individuală, ci obştească, în comuniunea integrală a trupului lui Hristos”.[COLOR=#0000ff][11][/COLOR] Biserica este sfinţitoare, dar numai actele instituite de Domnul Hristos sunt Taine, celelalte sunt sunt sfinţiri ale Bisericii, care poartă denumirea de lucrări sfinţitoare – ierurgii, sau de sacramente.[/SIZE]
[SIZE=3]Rugăciunea şi chemarea Sfântului Duh sunt cele două modalităţi prin care sacerdoţiul mijloceşte prezenţa lui Hristos şi a Duhului Sfânt în Biserică, în lucrarea lor asupra trupului credincioşilor şi a sufletului fiecărui membru al Bisericii. Rugăciunea este singurul mod de comuniune cu Dumnezeu, folosit de Însuşi Fiul lui Dumnezeu, în dialogul Său cu Tatăl. Şi între subiectul uman şi cel divin se face aceeaşi legătură, prin rugăciune, astfel încât aceasta devine modalitatea fundamentală de intercomuniune credincios-Dumnezeu, în cult. Viaţa divină este o realitate de natură spirituală, de aceea teologia ortodoxă pune mare preţ pe rugăciune, care percepe si captează Harul divin invizibil. Rugăciunea este modalitatea generală de intercomuniune divino-umană, pe care o poate efectua liber orice credincios, in particular („tu însă când te rogi, intră în cămara ta şi închizând uşa roagă-te Tatălui tău, Celui într-ascuns, şi Tatălui tău, Care vede într-ascuns, îşi va răsplăti ţie” – Matei VI,6), sau în comunitatea trupului Bisericii, iar în acest cay Biserica dă formula rugăciunii, care exprima conţinutul revelaţional, legat de continuitatea operei soteriologice, prin Harul Sf.Duh.[/SIZE]
[SIZE=3]„Invocarea Duhului Sfânt este tot o rugăciune, însă ea are o structură fixă, dată de Hristos sau de Biserică, este scurtă şi folosită numai pentru lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt asupra credincioşilor, asupra naturii, sau asupra întregului mediu de viaţă a credincioşilor. Ea nu poate fi schimbată, pe când rugăciunea în genere are un caracter mai labil, datorită şi condiţiilor schimbătoare a vieţii umane şi ale versalităţii psihicului uman, precum şi Bisericii, care este pusă în faţa unor noi probleme ale umanităţii şi cărora trebuie să le răspundă prin Hristos cel veşnic de faţă.”[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][12][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3]Fiecare Taină are invocarea sa proprie a Sf.Duh, după cum „remarcă şi Paul Evdochimov, ‘în centrul fiecărei Taine există Cincizecimea sa proprie, adică coborârea Sf.Duh’”.[COLOR=#0000ff][13][/COLOR][/SIZE]

[geo.nektarios]

[SIZE=3]Duhul Sfânt este puterea adeveritoare a dumnezeirii şi lucrarea acesteia spre desăvârşirea şi împlinirea fiinţei noastre. Deşi omenitatea noastră subzistă în Biserică în omenitatea lui Hristos, creşterea ei prin sfinţire este lucrarea permanentă a Harului, Care le primeste pe toate cele de lipsă. Trebuie reţinut prefacerea materiei Sfintelor Taine, care înseamnă că între lucrarea Duhului Sfânt şi aportul Său material se efectuează o legătură. Chemarea Sf.Duh este centrul pnevmatic al tuturor Tainelor, pentru că prin ea se operează, o îndoită prefacere: a elementelor în elemente umplute de Har divin, iar a credinciosului în firea Împăratului. “Această transformare nu este un act pur mecanic din partea puterii divine; ea devine act conştient, pătrunde în mişcarea minţii şi astfel trece în actul voluntar, determinând o mişcare unică şi simultană, a Harului şin a efortului nostru personal. Actul propriu-zis sinergic este, aşa cum îl defineşte Nicolae Cabasila ‘trecerea vieţii şi puterii Tainelor în voinţa noastră’. Rugăciunile specifice rânduite de Biserică la [COLOR=black]fiecare[/COLOR] Taină sunt o expunere a trecerii acestei puteri a Tainelor în dinamica fiinţei noastre proprii, o împropriere a lor şi o prefacere a fiinţei noastre.”[COLOR=#0000ff][14][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3]Prin Taine se lucrează desăvârşirea personală a subiectului, care poartă un nume, iar numele denotă unicitatea fiinţei sale în existenţă şi creşterea acestei personalităţi întru Împărăţia lui Dumnezeu. Lucrările permanente ale Tainelor efectuează integrare şi reintegrare în dumnezeire, în special prin Euharistie, nucleul tuturor Tainelor. [/SIZE]
[SIZE=3]“În ce priveşte săvârşitorul, Sf.Simeon arată că ‘noi, când săvârşim Sfintele Taine nu lucrăm, cid oar slujim, Duhul Sfânt fiind cel Care lucrează prin noi. Şi chiar dacă mii de preoţi slujesc deodată, unul este Trupul şi Sângele, una este Jertfa, iar nu mai multe. Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrătorpretutindeni şi peste toate.’ “[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][15][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]1) Lucrarea Sf.Duh în Sf.Taină a Botezului[/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=black]Botezul este considerat ca împreună moarte şi înviere cu Hristos. [/COLOR][COLOR=black]E înviere întrucât e întâi moarte şi întrucât ceea ce apare nou în om, e ceea ce s-a pierdut prin păcatul originar. „Întrucât însă prin Botez apare pentru prima dată în omul concret viaţa cea adevărată, după moartea în care a trăit, Botezul e considerat şi ca naştere din nou a omului, ca o a doua naştere a lui, sau ca naşterea lui Hristos în el”.[COLOR=black][16][/COLOR] Ne naştem din nou în Hristos, Care a murit şi a înviat pentru noi, participând la moartea şi învierea Lui.[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=black][SIZE=3]Biserica chiar din prima zi a naşterii ei istorice, şi-a început activitatea prin propovăduire şi prin Taine, prin cea dintâi dintre acestea, care e Botezul. Biserica şi-a concentrat activitatea în Taine, în învăţătură şi în rugăciune, care dădeau putere pentru un nou mod de viaţă, o viaţă frăţească, de unitate în Hristos şi în Duhul Sfânt. Viaţa Bisericii constă în cuvânt, rugăciune şi Taine, chemarea Duhului, Care să înduhovnicească pe credincios. Astfel, în rugăciunile la facerea catehumenului găsim elemente pentru cunoaştere prin cuvânt, care este o pregătire pentru unirea sa cu Hristos, care se va efectua prin Botez. În rugăciunile la facerea catehumenului găsim elemente pentru cunoaştere prin cuvânt, care este o comunicare a puterii divine operante asupra sufletului credinciosului o pregătire a lui pentru unirea cu Hristos, care se va efectua prin Botez. După rugăciunile de purificare spirituală exprimate prin lepădări, exorcisme şi mărturisirea de credinţă, însoţită de declaraţia solemnă că cel ce se botează se uneşte cu Hristos, urmează actul închinării în numele Sfintei Treimi, încheiat de preot cu această binecuvântare: „Binecuvântat este Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin”[COLOR=black][17][/COLOR]. Toate aceste acte pregătitoare pentru marele dar al Sf.Botez au un singur scop pentru cel ce se va boteza: „…şi-l umple de puterea Sfântului Duh, spre unirea cu Hristos, ca să nu mai fie el de acum fiu al trupului, ci fiu al Împărăţiei Tale.” Apoi preotul rosteşte rugăciunea de sfinţire a apei pe care o binecuvintează de trei ori: „şi acum cu pogorârea Sfântului Duh Sfinţeşte apa aceasta! Şi îi dă ei harul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe ea izvor de nestricăciune, har de sfinţenie…”[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=black][SIZE=3]Chemarea Sf.Duh pentru sfinţirea apei prin semnul Sf.Cruci, ne arată că în fiecare taină e prezent Hristos, prin Duhul Sfânt, că lucrările Lor sunt neîmpărţiteşi nedespărţite. Apoi se săvârşeşte Botezul prin cuvintele: „Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui, Amin, al Fiului, Amin, şi al Sfântului Duh, Amin. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.” timp în care pruncul este afundat în apă de trei ori în numele fiecărei din Persoanele Sf.Treimi, spre a se confirme împreună lucrarea Acesteia, în actul naşterii credinciosului din „apă şi din Duh”.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=black][SIZE=3]Botezul este lucrarea Sf.Treimi, iar harul Botezului este harul naşterii din nou, ca luminare şi sfinţire. Numele lui Dumnezeu si numele ipostaselor Sf.Treimi, atunci când sunt pronunţate, devin operante în cei ce se botează. În acest moment energia divină este asumată, prin cuvânt şi prin mijlocirea materiei, ea însăşi fiind transfigurată prin lucrarea Duhului.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=black][SIZE=3]2) Lucrarea Sf.Duh în Sf.Taină a Mirungerii[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=black][SIZE=3]Această Taină se săvârşeşte odată cu Taina Botezului. Marchează fenomenul pătrunderii Harului Divin în trupul celui botezat. Lucrarea Mirungerii se bazează pe unitatea ontologică a elementelor trup-suflet, a posibilităţii comuniunii dintre ele, prin Sfinţirea care le întrepătrunde pe amândouă.[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=3][COLOR=black]În rugăciunile citite de patriarh la sfinţirea mirului şi care preced momentul cheie al chemării Duhului este pusă in lumină valoarea sfinţitoare a mirului, apoi se cere umplerea Sf.Duh. Centrul invocării are această formulare: „Se sfinţeşte Mirul acesta cu puterea, lucrarea şi pogorârea Duhului Sfânt, în numele Tatălui şi al Fiului [/COLOR]şi al Sfântului Duh”, iar în timpul pronunţării acestor cuvinte, se face semnul crucii de trei ori deasupra vasului cu Sfântul Mir. Apoi: „Iată acest Mir se făcu Mir sfinţit, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. În rugăciunea premergătoare săvârşirii Tainei, se menţionează efectul botezului, care curăţă de păcate şi sfinţeşte prin untdelemnul sfinţit. Apoi se continuă: „Însuti, Stăpâne, Prea Îndurate Împărate al tuturor, dăruieşte-i lui şi pecetea darului Sfântului şi întru tot puternicului şi închinatului Tău Duh...”. Pecetea a fost totdeauna simbolul puterii şi autorităţii depline, dovada materială a acestei puteri şi autorităţi, sau semnul întăririi unei puteri sau autorităţi. În Taina Mirungerii, pecetea în formă de cruce este simbolul imprimării puterii divine în trupul celui botezat, al unirii trupeşti cu Hristos şi al unei vieţi puternice similare vieţii lui Hristos. Prin pecetea darului Duhului Sfânt, imprimată pe trupul celui botezat sub formă de Cruce, trupul este pătruns de lucrarea întregii Treimi, trupul primeşte aceeaşi ungere pe care a primit-o trupul lui Hristos, tot prin Duhul Sfânt, întărit în che­marea de a se face „şi moştenitor cereştii împărăţii a lui Hristos”. Prin mirungere, se ofi­ciază o Cincizecime personală, cu scopul ca toate darurile Duhului să fie actualizate în chipul personalităţii creştinului, chip în care să strălucească Hristos „întru Care toată lumea cea văzută şi cea nevăzută se umple de mireasma faptelor bune”.[/SIZE]

[geo.nektarios]

[SIZE=3]3) Lucrarea Sf.Duh în Sf.Taină a Euharistiei – Epicleza[/SIZE]
[SIZE=3]Cultul ortodox este o desfăşu­rare liturgică a vieţii lui Hristos, concentrată în Cina cea de Taină, în jertfa Sa cea fără de sânge perpetuată în Biserică prin prezenta Sa făgă­duită până la sfârşitul veacurilor, adică până în pragul împărăţiei. Bise­rica şi Liturghia reprezintă eternitatea în temporalitate şi temporalitatea în eternitate, pentru că Hristos le uneşte în Sine pe amândouă. Ceea ce este natural devine suprafiresc, iar ceea ce este suprafiresc preface ceea ce este natural. Elementele naturale ale vieţii, pâinea şi vinul, se enipostaziază în persoana lui Hristos. În Liturghie, noi trăim viaţa lui Hristos ajunsă la culmea ei îndumnezeită, în Cina cea de Taină. După ce preotul reproduce cuvintele de instituire a tainei împărtăşi­rii pe care le-a pronunţat Hristos la Cină: “Luaţi, mâncati..., beţi dintru aceasta toţi…” şi le arată valoarea lor de anamneză, aşa cum le-a po­runcit Hristos Apostolilor: “Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea”, ajunge la cel mai încordat şi sublim moment al Liturghiei pe care Dum­nezeu a binevoit s-o primească din mâinile preoţeşti, la epicleza prefa­cerii darurilor. În timp ce credincioşii laudă şi mulţumesc lui Dumnezeu, cântând: “Pre Tine Te lăudăm...”, preotul pronunţă importanta rugăciune pentru readucerea Cincizecimii în Biserică, deoarece Cincizecimea Du­hului constituie esenţa şi viaţa Bisericii: „Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela, Bu­nule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie». Printr-o întreită invocare se confirmă unitatea lucrării treimice, în eve­nimentul Cincizecimii.[/SIZE]
[SIZE=3]Apoi urmează Epicleza: „Încă aducem Ţie această slujbă duhovni­cească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sânt puse înainte. Şi fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău, Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfînt. Amin. Amin. Amin.” întreitul amin ne indică fenomenul invizibil al participării Sfintei Treimi la aceas­tă prefacere, întrucât puterea dumnezeiască este comună tuturor ipostaselor, dar lucrarea de prefacere este atribuită Sfântului Duh, ca într-o Cincizecime permanentă. Această lucrare a Duhului este o culme pe care o atinge lucrarea Sa sfinţitoare, prin trupul şi sângele lui Hristos, ridicând la puritatea originară şi chipul deiform al credinciosului. împărtă­şirea se face în urma mărturisirii de credinţă în dumnezeirea lui Hristos, în prezenta Sa reală: „cred că acesta este însuşi Preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi Scump Sângele Tău”, iar scopul suprem este „iertarea păcatelor şi viaţa de veci, tămăduirea sufletului şi a trupului”. Elementele nu conţin dumnezeirea, ci sunt prefăcute în Trupul şi Sângele îndumnezeit.[/SIZE]
[SIZE=3]După împărtăşanie, întreaga Biserică a credincioşilor cântă: „Am văzut lumina cea adevă­rată, am primit Duhul cel Ceresc…”, ceea ce aduce cu sine „umplerea de bucurie şi veselie a sufletelor”. Euharistia - binecuvântare şi mulţumire, ne deschide perspectiva luminoasă a învingerii morţii, făcând din moarte trecerea la o viaţă nouă. De aceea împărtăşirea este echivalentă cu dobândirea nemuririi.[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][18][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3]4) Lucrarea Sf.Duh în Sf.Taină a Mărturisirii[/SIZE]
[SIZE=3]Molitvelnicul ne arată, chiar în învăţătura pentru spovedanie, că această Sfântă Taină este „a doua curăţire şi ca al doilea Botez”. Rugăciunile premergătoare actului mărturisirii propriu zise sunt menite să aducă în planul conştiinţei peni­tentului amintirea vieţii sale intime, dar şi încrederea în bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu, „Care nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”.[/SIZE]
[SIZE=3]Biserica apelează la deschiderea sufletelor, la su­primarea complexelor, la eliberarea subconştientului, la dezinhibarea psihică. Faptul că Biserica recurge la o expunere deschisă a tuturor pă­catelor posibile, o face din conştiinţa psiho-pedagogică a potenţării ne­cesităţii morale de purificare a conţinutului sufletesc, de redare a echi­librului moral psihic, de vindecare. Acest conflict lăuntric între patimă şi raţiune este sursa tuturor maladiilor psihice. Prin mărturisire, Biserica sugerează celui ce a venit la mărturisire: „ia seama, dar, de vreme ce ai venit la doctor, să nu te Întorci nevindecat”. După dialogul dintre du­hovnic şi credincios urmează rugăciunea de dezlegare: „Domnul şi Dum­nezeul nostru Iisus Hristos, cu Harul şi cu îndurările iubirii sale de oa­meni, să te ierte pe tine fiule (N) şi să-ţi lase ţie toate păcatele. Şi eu nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][19][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Pierderea înfierii prin păcat, este redobândită prin mărturi­sire, pocăinţă şi dezlegarea Bisericii. Dialogul duhovnic-credincios are cea mai mare însemnătate în psihoterapia bisericească, pentru că este un act de cunoaştere şi recunoaştere, un act de comuniune umană şi de intercomuniune divino-umană, o lucrare soteriologică, prin puterea Du­hului Sfânt, care se revarsă prin Hristos. Dumnezeu a dialogat direct cu omul, prin Hristos; credinciosul dialoghează cu Hristos, prin preot, care are o poziţie de martor. Deschiderea sufletului este esenţială pentru echilibrul neuropsihic, pentru o terapie imediată, prin descărcarea con­ştiinţei, prin suprimarea răului ascuns, prin destăinuirea neantului tăi­nuit, efectuîndu-se o aducere a omului de la nefiinţă la fiinţă.[/SIZE]
[SIZE=3]5) Lucrarea Sf.Duh în Sf.Taină a Maslului[/SIZE]
[SIZE=3]Slujba acestei Sfinte Taine este precedată de o „utre­nie” specifică. În canonul, alcătuit de imnograful Arsenie, este expusă credinţa în posibilitatea vindecării prin untdelemnul sfinţit de preoţi, pe temeiul îndemnului Sf.Apostol Iacob (Iacob V, 14—15), iar în imne este invocată mila lui Dumnezeu, cu exemplificări scripturistice de vin­decare minunată. După utrenie, Taina începe cu binecuvântarea liturgică: „Binecuvântată este Împărăţia...”. Rugăciunile sfinţirii untdelemnului au un curs progresiv. Prima in­vocare, urmează ecteniei celei mari. Chemarea este pronunţată separat de fiecare din cei şapte preoţi: „Doamne, Care cu mila şi cu îndurările Tale tămăduieşti zdrobirile sufletelor şi ale trupurilor noastre, Însuţi, Stăpâne, sfinţeşte untdelemnul acesta (în acest moment al citirii rugăciu­nii acesteia, toţi preoţii binecuvintează untdelemnul), ca să fie celor ce se vor unge din el, spre tămăduirea şi spre izbăvirea de toată patima şi întinăciunea trupului şi a sufletului şi de toată răutatea”. A doua invo­care se face de un singur preot, ca la Taina Sfintei Euharistii, inserată în rugăciunea după prima evanghelie: „Cel ce eşti fără de început şi fără sfârşit, Sfinte al sfinţilor, Care ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău să-mi tămăduiască toată boala şi toată neputinţa sufletelor si trupurilor noas­tre, trimite Duhul Tău cel Sfânt şi sfinţeşte untdelemnul acesta şi-1 fă robului Tău acesta (N), care se va unge, spre izbăvire desăvârşită de pă­catele lui şi spre moştenirea Împărăţiei cerurilor».[/SIZE]
[SIZE=3]Imediat după această rugăciune, urmează ungerea cu untdelemnul sfinţit, după ritualul prescris, când se pronunţă aceste cuvinte: „Părinte Sfinte, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, să vindece toată boala şi să răscumpere din moarte, tămăduieşte pe robul tău acesta (N) de neputinţa trupească şi sufletească ce 1-a cuprins şi-1 fă să vieze prin harul Hristosului Tău”[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][20][/COLOR][/SIZE][SIZE=3]. Această chemare va fi pronunţată de fiecare din cei şapte preoţi, după citirea evangheliei respective şi a rugăciunii aferente evangheliei, însoţită de ungerea cu untdelemnul sfinţit.[/SIZE]

[geo.nektarios]

[SIZE=3]Taina Sfîntului Maslu este o formă a rugăciu­nii colective a Bisericii întregi, preoţi şi credincioşi, este credinţa tuturor pentru unul, ca putere spirituală concentrată asupra celui bolnav, în care se unesc darul Duhului cu puterea credinţei obşteşti. Sănătatea omului nu este numai o problemă individuală, ci este mai ales socială. Biserica încorporează pe individ în trupul omenităţii universale a lui Hristos, operând mântuirea din orice rău.
[SIZE=3]6) Lucrarea Sf.Duh în Sf.Taină a Căsătoriei[/SIZE]
[SIZE=3]Are origine paradisiacă şi semnifică unitatea genu­rilor umane prin iubire, iubire care are în ea însăşi putere sfinţitoare. Ideea fundamentală este specificată în rugăciunea logodnei: „Dumne­zeule cel veşnic, Care pe cele despărţite le aduni întru unire şi ai pus dragostea legătură neîntreruptă…”. După ce în mai multe rugăciuni este expusă tema creierii lui Adam şi Eva şi a rolului lor în perpetuarea spe­ciei, aşa cum se reflectă în familiile scripturistice patriarhale, Biserica se roagă pentru cei ce se căsătoresc: „…uneşte-i pe dânşii într-un gînd; în­cununează-i într-un trup; dăruieşte-le lor ... dobândire de prunci buni…”.[/SIZE]
[SIZE=3]În aceste cuvinte este sintetizat conţinutul harismatic al tainei: iubi­rea creatoare care duce la nemurirea biologică şi spirituală. Viaţa şi unirea vieţilor este o binecuvântare a lui Dumnezeu şi aceasta este anun­ţată de momentul când preotul pronunţă cuvintele de unire pe care Dum­nezeu o efectuează în mod tainic: „Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin», «Se cunună roaba lui Dumnezeu (N) cu robul lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin”.[/SIZE]
[SIZE=3]Apostolul şi Evanghelia ne arată că Hristos a instituit această Sfânta Taină prin participarea Sa la nunta de la Cana Galileii, iar apostolul Pavel ridică iubirea conjugală la nivelul iubirii pe care a arătat-o Hristos Bisericii Sale. Căsătoria, ca şi Biserica, trebuie “să fie sfântă şi fără de prihană”[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][21][/COLOR][/SIZE][SIZE=3]. Unitatea trupească este consecinţa unităţii sufleteşti, de aceea căsătoria reînvie fericirea paradisiaca duhovnicească a iubirii ne­prihănite şi a plinătăţii tuturor bunătăţilor pământeşti şi cereşti.[/SIZE]
[SIZE=3]7) Lucrarea Sf.Duh în Sf.Taină a Preoţiei[/SIZE]
[SIZE=3]Această Taină este săvârşită numai de Arhiereu, care are darul împărtăşirii Duhului prin punerea mâinilor, aşa cum au orânduit Sf.Apostoli. Hirotonia unui episcop este făcută de trei arhierei, dar chemarea harului este citită de cel mai mare, fie mitropolit sau patriarh. Epicleza este aceeaşi pentru toate cele trei trepte (arhiereu, preot, diacon): „Dumne­zeiescul har, Cela ce totdeauna pre cele neputincioase le vindecă şi pre cele cu lipsă le împlineşte, prohiriseşte (hirotoneşte) pe prea cucernicul (N) preot în episcop, (sau diacon în preot, sau ipodiacon în diacon), să ne rugăm dar, pentru dânsul ca să vină peste el Harul întru tot Sfîntului Duh”.[/SIZE]
[SIZE=3]Cuvintele sunt însoţite de punerea mâinilor pe capul celui ce se hi­rotoneşte şi în acea clipă se realizează minunea nespusă şi invizibilă a pogorârii Harului asupra celui hirotonit.[/SIZE]
[SIZE=3]Rugăciunea care urmează imediat precizează lucrările Harului prin cel ce 1-a primit. Astfel, în rugăciunea pentru arhiereu se subliniază fap­tul că Dumnezeu a orânduit prin apostolul Pavel trepte şi cete: „întîi pe Apostoli, al doilea pe profeţi, al treilea pe dascăli, ca să slujească sfin­telor şi preacuratelor Tale Taine şi să le săvârşească în Sfântul Tău jert­felnic, Însuţi Stăpâne al tuturor, şi pe acesta care s-a ales şi s-a învred­nicit a lua jugul Evangheliei şi vrednicia arhierească, prin mâna mea a păcătosului şi a celor de faţă liturghisitori şi împreună-episcopi, întăreşte-1 prin venirea, puterea şi harul Sfântului Tău Duh..., sfânt îl arată pe dânsul...”. În rugăciunile specifice, la hirotonirea diaconului şi a pre­otului, sânt menţionate transmiterea lucrărilor Harului de liturghisitori şi slujitori ai tainelor, în genere, iar pentru preot se cere: „umple-1 de darul Sfântului Tău Duh, ca să se facă vrednic a sta fără prihană înaintea jertfelnicului Tău, a propovădui Evanghelia împărăţiei Tale, a lucra cu sfinţenie cuvântul adevărului Tău, a aduce Ţie daruri şi jertfe duhovni­ceşti, a înnoi pre poporul Tău prin baia naşterii de a doua..”. Taina hirotoniei este numai de competenţa episcopului, ca şi hirotesiile in: citeţ, cântăreţ, ipodiacon, duhovnic, arhidiacon, sachelar, iconom, protoiereu, protosinghel, arhimandrit, eclesiarh, iconom al unei mânăstiri, stareţ sau egumen. Pentru fiecare din aceste demnităţi se citeşte o rugăciune specială însoţită de punerea mâinilor arhiereului.[/SIZE]
[SIZE=3]Credincioşii, pe temeiul preoţiei generale împărăteşti, dobândită la botez şi la mirungere, sunt implicaţi în efectuarea tainei în momentul săvârşirii ei prin recunoaşterea şi considerarea celor hirotoniţi.[/SIZE]
[/SIZE]

[geo.nektarios]

[SIZE=3]Chemarea harului la hirotonire se încheie astfel: „Să ne rugăm dar pentru dânsul, ca să vină peste el Harul întru tot Sfântului Duh». Harul coboară şi se transmite prin mâinile episcopului, dar este solicitat de episcop, însoţit de Biserica integrală; credincioşii nu formează o pătură izolată în Biserică, ei sânt celulele şi membrele sale funcţionale, prin care circulă Du­hul, ca Duh de viaţă. Persoanele preoţeşti sunt integrate în Biserică, adică în unitatea funcţională cap-trup. Fără credincioşi nu există Biserică, totul se operează împreună cu ei. De aceea, poporul credincios răspunde cu „Doamne miluieşte” şi în timpul rugăciunilor de lucrare a harului: „Vrednic este!”. În acest fel clerul şi credincioşii sunt una în Hristos, tainele sunt calea unică pentru toţi, prin care ajung la Hristos şi trec spre Împărăţie, spre viitor![/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][22][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3]Cuvântul si Harul sunt cele două modalităţi permanente prin care credincioşii îşi însuşesc puterea Duhului, ca putere personală, prin care puterea preexistentă, se arată ca dumnezeire proexistentă, în oameni şi pentru oameni, adică pentru viaţă[/SIZE]

[SIZE=3]BILIOGRAFIE[/SIZE]

[SIZE=3]1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Bucureşti 1975;[/SIZE]
[SIZE=3]2. Arhieraticon, Bucureşti 1899[/SIZE]
[SIZE=3]3. Buzescu, Nicolae C. Lucrarea Duhului Sfânt în Sfintele Taine, O, 3-4, 1979;[/SIZE]
[SIZE=3]4. Chiriţescu, Nicolae, Îndrumări Misionare, Bucureşti 1986;[/SIZE]
[SIZE=3]5. Evdokimov, Paul, Prezenţa Sf.Duh în Tradiţia Ortodoxă, Bucureşti 1995[/SIZE]
[SIZE=3]6. Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, vol 1, Bucureşti 1992;[/SIZE]
[SIZE=3]7. Ioanicescu, Ioan, Tâlcuirea Sfintelor Taine după opera Sf.Simeon al Tesalonicului, MO, XLVII, 1-2, 1995;[/SIZE]
[SIZE=3]8. Liturghier, Bucureşti 1974;[/SIZE]
[SIZE=3]9. Moldovan[COLOR=black], Ilie D., [/COLOR][COLOR=black]Învăţătura Despre Sfântul Duh şi preocupările ecumeniste contemporane,[/COLOR][COLOR=black]MA, 7-8, 1973;[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3]10. Molitfelnic[COLOR=black], Bucureşti 1976;[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3]11. Stăniloae, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, Bucureşti 1996;[/SIZE]
[SIZE=3]12. [COLOR=black]Idem[/COLOR][COLOR=black], [/COLOR]Relaţiile treimice şi viaţa Bisericii, O, 4, 1964;[/SIZE]
[SIZE=3]13. [COLOR=black]Idem[/COLOR][COLOR=black], [/COLOR]Sfântul Duh în Revelaţie şi în Biserică, O, 2, 1974;[/SIZE]
[SIZE=3]14. Idem, Numărul Tainelor, raporturile între ele şi problema Tainelor în afara Bisericii, O, VIII, 2, 1956.[/SIZE]

[geo.nektarios]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff]1[/COLOR][/SIZE][SIZE=3] [COLOR=black]Simeon[/COLOR][COLOR=black] Noul Teolog, în[/COLOR][COLOR=black]Migne, P. G. 120, col. 507—9, apud. Pr. Ilie D. Moldovan, ,, [/COLOR][COLOR=black]Învăţătura Despre Sfântul Duh şi preocupările ecumeniste contemporane”,[/COLOR][COLOR=black] în ,, Mitropolia Ardealului”, nr. 7-8, 1973, p.663.[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff]2[/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Ibidem,p.664[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff]3[/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Paul Evdokimov, Prezenţa Duhului Sfânt în Tradiţia Ortodoxă, trad., prefaţă şi note de Pr. Dr. Vasile Răducă, Edit. Anastasia, Bucureşti, 1995, pag. 5[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff]4[/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Ibidem, pag. 5-6[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff]5[/COLOR][/SIZE][SIZE=3]Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1996, pag. 204[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff]6[/COLOR][/SIZE][SIZE=3]Ibidem, pag. 226-227[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff]6[/COLOR][/SIZE][SIZE=3] idem, Relaţiile treimice şi viaţa Bisericii în Ortodoxia, nr. 4, 1964, pag. 512[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff]8[/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Evagrie Ponticul, Cuvânt despre rugăciune, cap. 62, în Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, vol 1, trad., introd. şi note de Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Edit. Harisma, Bucureşti, 1992, pag. 99[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff]9[/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Dumitru Stăniloae, Sfântul Duh în Revelaţie şi în Biserică, în Ortodoxia, nr. 2, 1974, pag. 229-230[/SIZE]

[SIZE=3]10Nicolae Chiriţescu, Persoana Sfântului Duh , în ,,Îndrumări Misionare”, Bucureşti, 1986, p. 361[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][11][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Nicolae C. Buzescu, „Lucrarea Sntului Duh în Sfintele Taine”, Ortodoxia, p.565[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][12][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Ibidem, pag 570[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][13][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Ibidem, apud. P.Evdochimov, L’Orthodoxie, Paris, 1965, p.364, Cartea aIVa, cap III, par.9 (Epicleaza)[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][14][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Ibidem, pag.571-572, apud. N.Cabasilas, La vie en Jesus Christ, trad. L.Broussaleux, Amaye sur meuse, Suisse, p.192[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][15][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Simeon al Tesalonicului, Despre Sf.Taine, cap.41, p.62, trad.rom.Toma Teodorescu, Buc.1965, apud Ioan Ioanicescu, Tâlcuirea Sf.Taine după opera Sf.Simeon al Tesalonicului, MO, XLVII, 1-2, 1995, p.17,[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][16][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Cabasila Nicolae, Viaţa în Hristos, trad. rom. De T.Bodogae, Sibiu, 1940, apud Dumitru Stăniloae, Numărul Tainelor, raporturile între ele şi problema Tainelor în afara Bisericii, în Ortodoxia, VIII, 2, 1956.[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][17][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Molitfelnic, p.17-23[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][18][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Liturghier, Bucureşti, 1974, p.122-125.[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][19][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Moltfelnic, p.50-59[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][20][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Ibidem, 102-108[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][21][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Ibidem, p.65-75[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][22][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Arhieraticon, ediţia a IIa, Bucureşti, 1899, p.10-18.[/SIZE]