Noutati de la Centrul de Presa Basilica

[cristiboss56]

Un alt colind spune: „Din răsărit vin magi cu bucurie, cu dar de smirnă, aur şi tămâie!”

Colindele reamintesc adevărul că Mântuitorul Iisus Hristos este cinstit de cei trei magi sau crai de la Răsărit, de oameni înțelepți de alt neam decât poporul evreu, veniți de la mari depărtări, pentru că Dumnezeu voia să dea o lecție lui Irod, regele Iudeii, al patriei în care S-a născut Pruncul Iisus. Regele Irod căuta să-L omoare pe Pruncul Iisus, însă alți regi, de neam străin, I-au adus daruri Pruncului Iisus. Prin această lucrare tainică, neașteptată, Sfânta Evanghelie a Naşterii Domnului ne arată că Dumnezeu dorește să facă din oameni îndepărtați, oameni apropiați, să cheme şi alte popoare la mântuire, alături de poporul ales. Din străini Dumnezeu face prieteni şi închinători ai lui Iisus, din pelerini veniți de departe Dumnezeu face mărturisitori apropiați ai dumnezeirii Pruncului Iisus şi ai împărăției Sale veșnice.

Darurile aduse de magi au şi ele înțelesuri profunde. Aurul este simbol al demnității împărătești a Pruncului Iisus. Tămâia Îl arată că Pruncul Iisus va fi Mare Preot Care aduce jertfă lui Dumnezeu, fiind El Însuși jertfă şi jertfitor, iar smirna arată că, mai târziu, Iisus va trece prin moarte, pentru a dărui oamenilor muritori învierea şi viața veşnică.

Putem spune, aşadar, că textele colindelor româneşti ne surprind atât prin bogăția semnificațiilor teologice şi spirituale pe care le conţin, cât şi prin simplitatea formei artistice de exprimare a iubirii smerite şi a sfinţeniei Pruncului Iisus, Dumnezeu-Copilul, „Cel ce din pântecele Maicii Sale conduce întreg universul”, cum spunea Fericitul Augustin.

Colindele creează comuniune sincronică (între contemporani) şi diacronică între generații.
Fiind cultură creştină decantată prin cântare repetată şi îmbogăţită din generaţie în generaţie, colindele româneşti transmit, în cuvinte simple, adevăruri şi învățături esențiale pentru credinţa şi viața noastră. Aceste adevăruri esențiale sunt pietre de temelie pe care putem cultiva cu bucurie, prin credinţă şi cântare comună, comuniunea noastră de iubire cu Dumnezeu şi cu semenii noștri.

În acest sens, credinţa în Dumnezeu, iubirea milostivă, bunătatea inimii, prietenia sinceră, precum şi toate valorile spirituale pe care le promovează colindele de Crăciun, ne cheamă la comuniune şi bucurie, la creștere şi îmbogăţire spirituală, la păstrarea tradiţiei strămoşeşti, dar şi la promovarea ei. Colindele promovează, așadar, prin mesajul lor, comuniunea inimilor şi unitatea națională sincronică, între contemporani, dar şi diacronică, peste timp, între generațiile trecute şi cele viitoare.

Creştinii ortodocşi români au conştiinţa vie că în fiecare an colindele pe care le cântă ei nu le cântă împreună numai cu contemporanii lor, ci într‑o neîntreruptă legătură spirituală cu generaţiile trecute, cu strămoşii care au devenit creştini începând cu predica Sfântului Apostol Andrei în Dobrogea. „Azi cu strămoşii cânt în cor colindul sfânt şi bun/Tot Moş era şi-n vremea lor bătrânul Moş Crăciun”. Acest cor tainic care leagă generațiile între ele de‑a lungul veacurilor întru mărturisirea iubirii milostive şi smerite a lui Hristos pentru oameni nu este un simplu cor muzical artistic, ci este mai întâi de toate comuniunea de iubire sfântă a credinței în Dumnezeu – Izvorul vieţii veșnice, iubire mai tare decât moartea, care s-a arătat în Hristos Cel răstignit şi înviat, smerit şi preaslăvit, Creatorul universului şi Mântuitorul lumii.

[cristiboss56]

În acest sens, colindele româneşti au ca bază de pornire viața liturgică a Bisericii. Ele sunt ecoul popular al ascultării Evangheliei şi al cântărilor liturgice din lăcașul de cult, precum şi al binevestirii şi binecuvântării preotului care poartă icoana Naşterii Domnului Iisus Hristos pe la casele oamenilor, împreună cu dascălul sau cântărețul de la strană. Astfel, Biserica a cultivat, prin cult şi colinde, deodată cu unitatea de credinţă şi unitatea limbii române, precum şi conștiința unităţii şi identității noastre naționale româneşti.

Din acest motiv, Poetul nostru național, Mihai Eminescu, pe care-l sărbătorim astăzi în mod solemn, numea Biserica Ortodoxă Română: „Maica spirituală a poporului român”.

Colindele au aprofundat şi transmis o cultură a bucuriei şi a dărniciei
O altă componentă majoră a colindelor este cultivarea bucuriei şi a dărniciei. Sărbătoarea Naşterii Domnului este celebrată prin slujbe speciale de rugăciuni şi cântări, dar şi prin fapte de milostenie şi daruri oferite cu bucurie atât celor dragi şi apropiaților, cât şi celor pe care nu‑i mai iubește nimeni, celor săraci, bolnavi şi singuri. Prin colinde suntem chemați să arătăm iubire şi dărnicie sau generozitate în jurul nostru: „Acum te las, fii sănătos/ Şi vesel de Crăciun/ Dar nu uita când ești voios/ române, să fii bun!”

Atunci când oferim cu bucurie altora o parte din bunurile noastre materiale ne îmbogăţim sufletul cu iubire şi har de la Dumnezeu Cel milostiv (cf. Luca 6, 36). De aceea, înțelepciunea populară românească a formulat foarte plastic acest adevăr, spunând: „dar din dar se face rai”, adică dărnicia creează bucurie şi fericire celor ce primesc darul, dar şi celor care-l oferă cu suflet bun.

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne arată că toate cele făcute de Dumnezeu, toate făpturile văzute şi nevăzute, toate binefacerile văzute şi nevăzute, sunt daruri ale lui Dumnezeu oferite oamenilor în lumea aceasta pământească, însă viața veşnică este darul cel mai mare pe care Dumnezeu îl oferă oamenilor prin Persoana şi lucrarea mântuitoare a Fiului Său, Iisus Hristos, Care S-a făcut Om din iubire smerită şi milostivă pentru oameni. De aceea, de Crăciun, se răspunde la darul lui Dumnezeu pentru oameni cu daruri făcute de oameni pentru Dumnezeu: credinţă dreaptă şi rugăciune smerită, iar pentru semeni: gânduri frumoase, cuvinte calde şi fapte bune.

Colindele sunt lucrare misionară comună a clerului şi mirenilor pentru păstrarea şi promovarea culturii româneşti
Obiceiul de a colinda, de a merge pe la casele oamenilor pentru a vesti prin cântare Naşterea Pruncului Iisus în peștera din Betleem se păstrează şi astăzi în viața românilor, atât în ţară, cât şi în diaspora română prin comunităţile bisericeşti din ea. Deși în mediul urban unele vechi datini şi tradiții au dispărut, totuși obiceiul de a colinda a rămas o componentă a sărbătorii, o bucurie mare a copiilor, tinerilor şi adulţilor care colindă, dar şi a celor care primesc cu bucurie pe colindători şi răsplătesc cu daruri osteneala lor.

Această tradiţie frumoasă este, de fapt, o reînnoire a chemării fiecărui creștin de a fi asemenea îngerilor şi păstorilor de la Betleem, adică vestitor sau apostol al iubirii milostive a lui Hristos în lume. De aceea, Biserica ne îndeamnă pe toţi să devenim colindători, martori şi vestitori ai venirii lui Hristos – Mesia în lume, pentru a dărui lumii pace şi bucurie, mântuire şi viaţă eternă! Astfel, vom contribui cu bucurie şi bunătate sufletească la păstrarea şi promovarea culturii noastre naționale de expresie populară.

Astăzi, poporul român are avantajul de a deține încă valori patrimoniale vii, un patrimoniu imaterial bogat. Însă rămâne în responsabilitatea noastră, a tuturor celor care trăim şi simțim românește, grija de a păstra, promova şi evidenția aşa cum se cuvine şi acest patrimoniu identitar – colindele neamului românesc – el fiind un valoros tezaur spiritual naţional.

Adresăm mulțumiri Domnului Ionel Valentin Vlad, Președintele Academiei Române, pentru invitația de a participa la această sesiune științifică dedicată Zilei Culturii Naționale, felicităm și binecuvântăm pe toți cei care contribuie prin multiplele lor eforturi ca această Zi a Culturii Naționale să devină o sărbătoare a afirmării tuturor valorilor spirituale autentice, a identității și demnității poporului român în context naţional şi universal.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



[1] Unele dintre cele mai recente şi complete studii pe această temă sunt cercetările D-nei Acad. Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie şi Folclor al Academiei Române, dintre care amintim: „Colindatul tradițional românesc. Sens şi simbol” şi „O taină încifrată într‑un text de colind sau o reconsiderare pe temeiuri autentice a viziunii etnologice asupra colindei româneşti”.

[cristiboss56]

Mântuitorul Iisus Hristos nu fericeşte pe cei care sunt nerecunoscători, ci pe cei care sunt recunoscători şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El, a transmis credincioşilor duminică Patriarhul României.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a rostit un cuvânt în Duminica celor zece leproşi (15 ianuarie 2017), după Sfânta Liturghie, la Paraclisul Reşedinţei Patriarhale cu hramul Sfântul Grigorie Luminătorul.

Părintele Patriarh a spus că leproşii sufereau foarte mult de singurătate şi de umilire, iar cei care se vindecau aveau datoria de a se arăta preoţilor.

Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos S-a întâlnit cu zece leproşi excluşi din comunitate, care stăteau departe de oameni şi nu se atingeau de semenii lor, deoarece boala lor era una grea şi se putea transmite uşor. Oamenii leproşi în Vechiul Testament aveau un regim special de izolare faţă de oamenii sănătoşi, întrucât boala aceasta incurabilă provoca descompunerea lor treptată, prin căderea unor părţi din corpul lor, deşi erau încă vii. Fiind izolaţi, leproşii sufereau foarte mult de singurătate şi de umilire, având obligaţia de a spune: „necurat, necurat” (Lev. 13, 45), ca oamenii sănătoşi să nu se apropie de ei. Dacă totuşi unii se vindecau printr-o minune, datorită milostivirii lui Dumnezeu şi a credinţei lor puternice, atunci cei vindecaţi aveau obligaţia de a merge la preoţi şi a se arăta lor. De ce? Pentru că preotul avea cunoştinţe precise privind semnele manifestării bolii şi putea stabili dacă boala este lepră cu adevărat sau altă afecţiune şi dacă vindecarea de lepră era una certă (cf. Lev. cap. 13).

Numai când trecem prin necazuri, prin boli sau ispite, atunci cerem în mod stăruitor ajutorul lui Dumnezeu, mai spune Patriarhul Daniel, dar îndată ce am scăpat de suferinţă, de sărăcie, de necaz, uităm de Dumnezeu.

Însă Mântuitorul Iisus Hristos nu fericeşte pe cei care sunt nerecunoscători, ci pe cei care sunt recunoscători şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El. Omul credincios şi demn mulţumeşte permanent lui Dumnezeu pentru că trăieşte în creaţia lui Dumnezeu şi o foloseşte, adică foloseşte aerul, apa, pământul, căldura soarelui şi toate cele făcute de Dumnezeu pentru a susţine viaţa umană.

Suntem datori să aducem recunoştinţă şi mulţumiri lui Dumnezeu şi semenilor pentru binefacerile primite, a conchis Preafericirea Sa.

În această Duminică a Evangheliei vindecării celor zece leproşisuntem chemaţi să arătăm recunoştinţă, să aducem rugăciuni de mulţumire Preasfintei Treimi pentru darul vieţii noastre, pentru sănătate şi pentru tot ajutorul primit în viaţă. Totodată, Evanghelia de astăzi ne cheamă să mulţumim părinţilor după trup care ne-au născut şi crescut, educatorilor, învăţătorilor, profesorilor şi duhovnicilor care ne-au format intelectual şi duhovniceşte, precum şi tuturor celor care ne-au ajutat în vreme de boală, de necaz sau de nevoie. Aşadar, să mulţumim tuturor celor care prin cuvânt şi faptă ne transmit binecuvântarea şi iubirea lui Dumnezeu pentru noi, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră. Amin!

[cristiboss56]

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a sfințit în dimineaţa zilei de 15 ianuarie 2017 racla în care a fost așezat un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena.

Slujba a fost oficiată în biserica Sfântul Cuvios Antonie cel Mare şi Sfântul Cuvios Ioan Casian din Sectorul 4 al Capitalei, unde vor rămâne permanent.

Părintele Episcop a spus că locașul de cult a primit, cu acest prilej, și al treilea hram: Sfânta Mironosiță Maria Magdalena.

Sfânta Maria Magdalena va fi şi ea ocrotitoarea bisericii dumneavoastră, alături de Sfântul Antonie cel Mare şi Sfântul Ioan Casian, fiind al treilea hram pentru că un fragment din moaştele sale vor fi aşezate aici. Sfânta este cea care L-a urmat pe Domnul, L-a slujit până la capăt şi a mers cu El până la cruce. Apoi, a dus cuvintele pe care le-a auzit împreună cu Apostolii în diferite locuri vorbind despre iubirea Sa nemărginită şi despre faptul că L-a văzut înviat, ea bucurându-se prima de vederea Mântuitorului înviat din morţi, a subliniat ierarhul, potrivit Radio Trinitas.

Credincioşilor prezenţi Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor le-a vorbit şi despre recunoştinţă.

Evanghelia de astăzi, dreptmărtori creştini, ne îndeamnă să fim recunoscătri faţă de Dumnezeu şi cel mai înalt semn al recunoaşterii noastre este tocmai participarea la Sfânta Liturghie. Euharistia este slujba de mulţumire pe care o aducem lui Dumnezeu. Cine nu vine la liturghie (n. red.: în fiecare duminică şi sărbătoare), nu numai o dată pe an sau o dată la câţiva ani, îşi arată prin absenţa lui nerecunoştinţa faţă de Dumnezeu, a mai precizat Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.

***

După Înălţarea la cer a Domnului, Maria Magdalena a pornit alături de Sfinţii Apostoli la răspândirea credinţei, semănând în suflete cuvântul dumnezeiesc pe care-l auzise din însăşi gura lui Hristos. De aceea, ea este numită şi întocmai cu Apostolii. O tradiţie ne spune că în apostoleasca ei strădanie, Maria Magdalena a ajuns până la Roma, unde s-a înfăţişat înaintea împăratului Tiberiu (14-37), vorbindu-i despre nedreapta moarte a lui Iisus Hristos şi despre Învierea Lui, iar în drumul ei de întoarcere de la Roma s-a oprit la Efes, slujind Sfântului Apostol Ioan în ostenelile lui de răspândire a cuvântului lui Dumnezeu. Şi aşa, nevoindu-se, a adormit în Domnul, fiind înmormântată la Efes.

[cristiboss56]

În Duminica a 29-a după Rusalii, 15 ianuarie 2017, credincioșii din Buzău au participat în număr mare la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în biserica Buna Vestire – Banu din oraș. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei, după cum ne-a precizat Dragoș Olteanu, Consilier mass-media și purtător de cuvânt al Eparhiei.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat semnificațiile fragmentului evanghelic citit la Sfânta Liturghie care ne-a înfățișat minunea vindecării celor zece leproși (cf. Luca 17, 12-19). Înaltpreasfinția Sa a precizat că samarineanul vindecat de lepră este un model de recunoștință pentru toți oamenii, întrucât a fost singurul dintre cei zece leproși vindecați care s-a întors să-I mulțumească Binefăcătorului său, Mântuitorul Iisus Hristos.

De câte ori primim o binefacere din partea lui Dumnezeu, se cuvine să-I mulțumim cu recunoștință, pentru bunătatea și iubirea Sa față de oameni. Dar, ce este recunoștința? Plecând de la însăși etimologia cuvântului, recunoștința este virtutea prin care omul recunoaște că i s-a făcut un bine și simte nevoia de a mulțumi, în cuvânt și faptă, binefăcătorului său, respectiv, semenului său și, mai ales, lui Dumnezeu. Numai că, reflectând, în sinea noastră, la această virtute care înnobilează sufletul uman, constatăm, cu tristețe, că ne aflăm, de cele mai multe ori, la opusul ei, și anume, în starea de egoism, mândrie, nemulțumire și nesimțire duhovnicească, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.

***

Biserica Banu din Buzău, monument istoric şi de artă, a fost ctitorită de vistierul Andronic Cantacuzino în anul 1571, pe locul alteia mai vechi. În luptele lui Vasile Lupu cu domnitorul Matei Basarab, din 1637-1639, locașul de cult a fost ars. Actuala biserică a fost zidită de Adriana, văduva vornicului Şerban Cantacuzino, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, fiind terminată în anul 1722, sub domnia lui Nicolae Mavrocordat. A funcționat ca mănăstire până în 1877, când a devenit biserică de parohie. Sfântul locaș adăpostește o icoană a Maicii Domnului, în stil bizantin, poleită cu aur. Această icoană făcătoare de minuni, care provine din Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Dionisiu, a fost adusă de monahi greci, în anul 1503.

[cristiboss56]

Biserica Domnească de la Curtea Veche (Paraclis Patriarhal) din Capitală își va sărbători marți, 17 ianuarie 2017, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Antonie cel Mare.

Manifestările dedicate sărbătorii au debutat luni, 16 ianuarie 2017, când sute de bucureșteni au luat parte la procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie.

Icoana a fost purtată până la locul fostei biserici Sfântul Anton-Pușcărie unde a fost oficiată slujba Acatistului. În continuare, icoana a fost așezată într-un spațiu special amenajat lângă Biserica Domnească, informează Radio Trinitas.

În ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

***

Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, acest mare luminător al credinței a fost fiul unor țărani creștini înstăriți. Pe când Antonie avea 20 de ani, după moartea părinților săi, și-a împărțit averea la săraci, și-a încredințat sora unei comunități de fecioare și s-a retras în singurătate.

După ce s-a nevoit o perioadă într-o colibă de lângă satul natal, sub povățuirea unui ascet mai bătrân, Antonie s-a mutat într-un mormânt păgân; apoi, pe când avea 35 de ani, Sfântul Antonie s-a mutat într-un loc numit Pispir, la marginea deșertului. Aici a locuit sfântul timp de 20 de ani, până când ucenicii săi l-au silit să părăsească acest loc. Acum Antonie devine deja părintele duhovnicesc al multor călugări din diversele comunități monastice din pustia egipteană, cele mai vestite fiind cele din Nitria și Sketis.

După ce în anul 310 face o călătorie la Alexandria pentru îmbărbătarea creștinilor prigoniți din cauza persecuției lui Maximin, Antonie se stabilește în 312 în adâncul deșertului, pe muntele Kolzim. Aici a rămas sfântul până la sfârșitul vieții, împreună cu doi ucenici, părăsind locul doar pentru a-și vizita discipolii și pentru a doua sa călătorie la Alexandria, în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de susținătorii ereticului Arie. Sfântul Antonie a trecut la cele veșnice în anul 356 la vârsta de 105 ani.

[cristiboss56]

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat duminică, 15 ianuarie 2017, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfânta Ana Rohia. În aceeași zi a hirotesit și instalat pe Arhimanditul Macarie Motogna ca stareț al obștii monahale, informează site-ul oficial al eparhiei.

În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit despre recunoştinţa pe care oamenii trebuie s-o aibă faţă de Dumnezeu şi de semeni.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Iustin a hirotesit şi instalat cel de-al doisprezecelea stareţ al Mănăstirii Sfânta Ana din Rohia, în persoana Arhimandritului Macarie Motogna.

Preasfinţitul Părinte Iustin, i-a înmânat Părintelui Macarie Motogna Decizia şi toiagul de stareţ şi l-a prezentat obştii şi credincioşilor ca întâistătător al Mănăstirii şi părinte al lor. Pentru activitatea culturală desfăşurată, Preasfinţitul Părinte Iustin i-a conferit stareţului mănăstirii distincţia Crucea Sfântul Iosif Mărturisitorul.

La final a fost oficiată o slujbă de pomenire în cadrul căreia au fost pomeniți Arhiepiscopul Justinian, foștii stareți ai mănăstirii, dar și poetul Mihai Eminescu.

***

Arhimandritul Macarie Motogna s-a născut la 4 august 1974 în localitatea Breaza, judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o familie cu şapte copii. Este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Oradea şi doctor în istorie la Institutul George Bariţiu din Cluj-Napoca.

La vârsta de 15 ani a intrat în obştea Mănăstirii Rohia, fiind primit de către ieromonahul Iustin Hodea, actualul Episcop al Maramureşului şi Sătmarului. În data de 19 septembrie 1993 a fost hirotonit diacon, în 8 mai 1994 preot, iar în 28 iunie 1994 a fost tuns în monahism primind numele de Macarie. În 2001 a fost hirotesit Protosinghel, iar în 12 aprilie 2009 a primit rangul de Arhimandrit. A trecut prin toate ascultările monahale, iar în data de 11 ianuarie 2011 a fost numit egumen al Mănăstirii Sfânta Ana Rohia.

[cristiboss56]

Biserica Sf. Anton – Curtea Veche din Capitală a devenit neîncăpătoare, marţi, 17 ianuarie 2017, de credincioşii care au dorit să se roage la protectorul lăcaşului de cult: Sfântul Antonie cel Mare sărbătorit astăzi. Slujba Sfintei Liturghii la acest moment deosebit din viaţa parohiei a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Păstorul spiritual s-a adresat celor prezenţi şi le-a spus că Sfântul Antonie cel Mare, din cei 105 ani de viaţă pe care Dumnezeu i-a dăruit, aproape 90 i-a petrecut în priveghere, post şi rugăciune, devenind astfel un îndrumător al călugărilor.

Puţini dintre noi ar mai accepta o astfel de viaţă închinată Domnului, o astfel de trăire dusă cu toată inima până la sfârşitul zilelor lui şi închinată Stăpânului a toate. De aceea, Sfântul Antonie cel Mare a rămas îndrumător al călugărilor şi următor al lui Ilie Tesviteanul şi al lui Ioan Botezătorul, aşa cum am auzit în cântarea troparului, pentru că el s-a asemănat prin postul şi lucrarea sa duhovnicească cu marii profeţi din Vechiul Legământ care anunţau de fapt această viaţă pustnicească, a spus ierarhul.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor s-a rugat Sfântului să mijlocească pentru credincioşi înaintea Tatălui nostru Cel din Ceruri.

Îi înălţăm Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Antonie smerită rugăciune, rugându-l să mijlocească înaintea Preabunului Dumnezeu pentru noi şi să ducă rugăciunile acestei obşti şi ale tuturor celor care îl cinstesc pe el înaintea Părintelui Ceresc, a adăugat Părintele Episcop.

Credincioşii care au participat astăzi au avut posibilitatea de a se închina Icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare care este prezentă de peste 165 ani în această Biserică.

Aflată în centrul istoric al Capitalei, Biserica Domnească Sfântul Anton – Curtea Veche este unul dintre cele mai vizitate lăcașuri de cult din București.

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă îi cinstește miercuri, 18 ianuarie 2017, pe Sfinţii Atanasie şi Chiril. La această dată, Biserica Bucur Ciobanul din Capitală își sărbătorește hramul.

Cu acest prilej, numeroși credincioși au participat, în ajunul sărbătorii, la slujba Vecerniei, informează Radio Trinitas.

Situată în vecinătatea Mănăstirii Radu Vodă, biserica a fost salvată de la demolările din perioada comunistă.

[cristiboss56]

Parohia Sfântul Antonie cel Mare din Brăila și-a sărbătorit marți, 17 ianuarie 2017, hramul. Manifestările au debutat în ajun când a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litia. În ziua hramului a fost săvârșită Sfânta Liturghie.

La slujba de hram au participat copii şi tineri de la şcolile şi liceele de pe teritoriul parohiei, dar credincioşi din municipiu.

La momentul chinonicului, un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Sfântul Apostol Andrei din Brăila a prezentat un moment artistic de muzică şi poezie dedicat poetului naţional, Mihai Eminescu.

La final, toţi copiii au primit cărţi, iconiţe, revista eparhială și Călăuza ortodoxă.

***

În cadrul parohiei Sfântul Antonie cel Mare din Brăila funcționează un centru social-educaţional, aşezat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Mucenic Antim Ivireanul şi Sfinţii Martiri Brâncoveni.

Centrul desfășoară un program educaţional de tip after scool pentru un număr de 18 copii. În cadrul acestuia, cei 18 elevi beneficiază de meditaţii gratuite, la principalele materii studiate în învăţământul gimnazial, oferite de profesori voluntari şi chiar de 20 de elevi cu rezultate deosebite la învăţătură, fii ai parohiei. De asemenea, copii care vin la meditații primesc zilnic masa de prânz.

În paralel cu activităţile educaţionale, la parohia Sfântul Antonie cel Mare se derulează şi un program social-filantropic care se adresează unui număr de 110 persoane cu posibilități materiale reduse. Acestora, în fiecare sâmbătă şi la marile sărbători, le este oferită câte o masă caldă.

Programul social se extinde şi către alte persoane aflate în evidenţele speciale ale parohiei, numeroşi voluntari efectuând vizite la domiciliile acestora pentru a veni în întâmpinarea tuturor dificultăților de ordin material şi spiritual pe care acestea le întâmpină.