Insemnatatea zilei onomastice

[Marius22]

Am intalnit pe un blog acest fragment din cartea "Cum am vrut sa ma fac sfant" scrisa de Virgil Gheorghiu. M-a pus pe ganduri.

Personal, consider ca am pierdut demult dimensiunea religioasa - de altfel singura importanta, esentiala - a zilei onomastice.

“…. In ziua sarbatorii numelui, omul primeste la sine, sub acoperisul sau, pe pamant, pentru o zi intreaga, toata stralucirea cerului. Heruvimii cei cu ochi multi, serafimii cei cu cate sase aripi, ingerii cu picioare goale, ingerii pazitori ai parintilor nostri, ai prietenilor nostri, ai satului, ai bisericii noastre… Dar asta nu e totul. Odata cu ingerii, coboara din cer si ceilalti sfinti, marturisitorii, mucenicii, rudele decedate, vecinii ingropati de veacuri langa noi si toti fratii crestini morti in apropiere sau care poarta acelasi nume cu cel al sfantului nostru. Toti sunt acolo. Toti locuitorii de odinioara. Fiindca toti sunt invitati la sarbatoarea numelui nostru. In acea zi de sarbatoare acoperisul casei noastre este deschis, ca un capac ridicat.

Acoperisul nostru de sindrila este inlaturat ca lespedea ce acoperea mormantul lui Hristos. Casa noastra este deschisa spre inaltimi. Si noi, sarmanii oameni de lut, ne alaturam ingerilor si ne amestecam cu ei, cu Sfintii, cu nenumaratele divinitati. Si cerul si pamantul sunt in casa amestecate asa cum se amesteca intr-un estuar apele dulci ale fluviului cu apele sarate ale oceanului, pentru a forma o singura apa. Fiindca sarbatoarea este dubla. Cerul sarbatoreste Sfantul, iar pamantul pe cel care poarta numele Sfantului. Si cum orice sfant a fost odinioara om pe pamant, si cum cel ce poarta numele sfantului va fi intr-o zi in cer, cerul insusi se amesteca cu pamantul.

Impreuna alcatuiesc o singura plamada, asa cum apa si faina se amesteca facand o singura paine in focul credintei. Lutul pamantului se amesteca cu azurul cerului. Nu mai este decat o singura familie in acelasi timp in cer si pe pamant, la noi, acasa, sub acoperisul nostru. Nici unul din vecini nu uita sa ne viziteze in ziua aceea. Chiar daca nu ne iubeste in mod deosebit. Chiar daca nu ne este indeosebi prieten: totusi vine. Vine cu bucurie. Si cu voiosie. Fiindca stie ca va fi in compania ingerilor, a heruvimilor, a sfintilor, a mucenicilor si a tuturor rudelor noastre raposate si ingropate de veacuri in toate cimitirele romanesti si ortodoxe de la noi. Toti cetatenii pamantului se gasesc deodata in tovarasia cetatenilor cerului.

Si aceasta datorita Sarbatorii Numelui. Asa cum, dupa Schimbarea la Fata a lui Hristos pe Muntele Tabor, toti Apostolii au avut o pregustare a ceea ce va fi viata lor viitoare in cer, tot asa si noi, sarmanii crestini de pe versantul rasaritean al Carpatilor, avem in ziua sarbatorii numelui nostru o pregustare a vietii viitoare si a cerului. Cand toti si toate vor fi impreuna. Cand nu va mai fi nici cer, nici pamant, nici luna, nici impartire. Pentru ca nu va mai fi nici noapte, nici zi, nici luna, nici soare. Fiindca lumina lui Dumnezeu va straluci pretutindeni si peste toate, si stelele vor fi de prisos. Zilele si noptile vor fi si ele de prisos, pentru ca timpul va fi abolit si vom trai mai presus de timp si de veacuri, in vesnicie. Ca Dumnezeu. Ca fii ai lui Dumnezeu. Ca mostenitori ai lui Dumnezeu.
Iata ce este pentru noi, sarmani moldoveni din nordul Romaniei, urmasi indepartati ai Romei, Sarbatoarea Numelui. ….”

…. iar el, Virgil, copil fiind, nu avea o zi onomastica ….. s-a gandit, in duhul credintei de acasa, sa se faca el sfant, pentru ca ceilalti cu nume roman Virgil sa-si aiba ziua lor. Tatal sau, preotul, i-a spus ca e foarte simplu… trebuie doar sa-si iubeasca dusmanii toata viata…. dar el nu avea dusmani. Si iata-l rugandu-se lui Dumnezeu sa-i dea macar un dusman……..

[windorin]

În prealabil postat de Marius22

Iar el, Virgil, copil fiind, nu avea o zi onomastica... s-a gandit, in duhul credintei de acasa, sa se faca el sfant, pentru ca ceilalti cu nume roman Virgil sa-si aiba ziua lor. Tatal sau, preotul, i-a spus ca e foarte simplu… trebuie doar sa-si iubeasca dusmanii toata viata… dar el nu avea dusmani. Si iata-l rugandu-se lui Dumnezeu sa-i dea macar un dusman.

Minunat.

Imi vin in minte si cuvintele Sfantului Nicolae Velimirovici, care spun ceva de genul:
"Nu stiu cui sa multumesc mai mult, prietenilor sau... neprietenilor, care m'au invatat atat de multe si mi'au facut atata bine."

[costel]

În prealabil postat de Marius22

Si iata-l rugandu-se lui Dumnezeu sa-i dea macar un dusman……..

Cine poate dusmani? Doar cel care nu a cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Asa ca eu vad in aceasta cerere o dorinta de a-l intalni pe cel ce nu a gustat prin altii iubirea dumnezeiasca, sa o guste prin el.

[Marius22]

Sunt parinti care aleg numele copiilor lor, chiar si din randul sfintilor, numai pentru ca au o sonoritate specifica, pentru ca plac auzului, nu pentru ca i-a impresionat viata lor virtuoasa, plina de sfintenie.

Nu ne mai mira atunci faptul ca ziua onomastica a ajuns adeseori sa fie "o sarbatoare fara sarbatorit", o zi in care sfantul insusi este dat uitarii.

[tabitha]

În prealabil postat de Marius22

Am intalnit pe un blog acest fragment din cartea "Cum am vrut să mă fac sfânt" scrisa de Virgil Gheorghiu. M-a pus pe ganduri.

Am auzit și eu de cartea asta, chiar mi-a promis-o cineva, dar n-a mai ajuns. :)

Cred că - pe lângă rugăciunile pe care le adresăm unor sfinți anume - cei care (implicit) ne dau cel mai mare ajutor în viață sunt sfinții cărora le purtăm numele (dacă avem nume de sfinți) și cei care sunt sărbătoriți în ziua nașterii și a botezului nostru. Pe vremea când umblam și eu de capul meu prin Biserică, nu știam de așa ceva, și atunci am zis să-mi "aleg" eu un sfânt protector : și mi l-am ales pe Sfântul Gheorghe, Purtătorul de Biruință. Am dat odată peste o icoană inedită a Sf. Gheorghe, în care apare ca un cavaler în platoșă, stând în genunchi și odihnindu-și capul în poala unei tinere fete. Dacă aveți icoana asta v-aș fi recunoscătoare. O altă icoană minunată a Sf. Gheorghe este cea de la Măn. Zografu din Sf. Munte Athos - icoană nefăcută de mână omenească.