,Invatatura ortodoxa a Sfintilor Parinti ai Bisericii ortodoxe despre faptele bune"

[dobrin7m]

"Barbat puternic este acela care alunga pacatul prin faptuire si cunostinta.

Slava desarta o stingi faptuind in ascuns; iar mandria o izgonesti nedispretuind pe nimeni.

Nu uita de faptuire si ti se va lumina mintea ta. "Comori ascunse si nevazute, zice, iti voi deschide tie in chip ascuns." Is. 45:3

Omul nenorocit este acela care pretuieste prin fapte mai mult trupul decat sufletul si lumea mai mult decat pe Dumnezeu.

In ziua judecatii ne va cere Dumnezeu sa dam socoteala, pentru cuvinte, fapte si ganduri.

Pacatul cu cugetul este reaua intrebuintare a gandurilor iar pacatul cu fapta este reaua intrebuintare a lucrurilor.

De gandul chibzuit tine cuvantul de folos iar de sufletul bun faptuirea virtuoasa.
" Parintele Talasie Libianul - Filocalia Vol.IV

[dobrin7m]

"Există posibilitatea ca în străfundul sufletului să te consideri netrebnic,
cu toată curăţenia vădită a sufletului sau cu toată corectitudinea şi cinstea în purtări. Dar cum
ar putea să fie altfel? Presupuneţi că Dumnezeu ne cere să fim cu totul drepţi sau să avem
virtute desăvârşită, şi că numai o asemenea dreptate şi o astfel de virtute pot fi puse la temelia
mântuirii noastre şi să ne hrănească cu bună nădăjduire.

Dreptatea desăvârşită, sau virtutea atotcuprinzătoare, se compune din următoarele trei
componente:
1) Din faptele bune vizibile tuturor, săvârşite cu trupul, la vreme potrivită şi în locul
potrivit. Iată despre ce este vorba: daca îţi cere cineva de pomană, dă-i. Dacă ţi-a pricinuit
careva supărare, iartă-l. De va veni la tine un duşman, dă-i să mămânce. Când te-ai aşezat la
masă, mănâncă după pravilă şi înfrânare. A venit vremea rugăciunii - roagă-te cu evlavie şi
cum ţi s-a poruncit... Când mergi la serviciu, munceşte cu sârguinţă, şi aşa mai departe.
Orice clipă şi fiece loc îşi au faptele lor bune, pe care trebuie negreşit să le făptuiască cel ce trece
prin ele. În această privinţă, toată viaţa omului trebuie să fie lanţ neîntrerupt de fapte bune, din
momentul în care devine conştient pe această lume şi până când iese din ea...
Numai atunci va considera Domnul pe cineva că
este virtuos, când acesta va dezvolta întreg tabloul vieţii sale, asa fel încât să nu omită nici un loc
şi nici un moment în care să nu facă o faptă obligatorie pentru el în momentul şi la locul
respectiv. Stai acum aici, sprijinindu-te pe dreptatea ta, şi spune: oare aşa trăieşti tu, încât faci
întotdeauna binele şi n-ai omis niciodată un lucru obligatoriu pentru tine, şi nu ai îngăduit un
lucru bun numai pe jumătate ori chiar cu totul rău? Dacă-i aşa, bazează-te pe dreptatea ta, iar
dacă nu, caută-ţi un alt sprijin pentru mântuire!

2) Cea de-a doua parte, care intră în componenţa dreptăţii desăvârşite, constă din bunele
simţăminte şi dispoziţii, ascunse sub faptele săvârşite în mod văzut. Acestea sunt iubirea,
pacea, răbdarea, blândeţea, mila, stăpânirea de sine, smerenia, evlavia, renunţarea la toate şi
altele. Faptele bune săvârşite în mod văzut, ca să fie într-adevăr bune şi să slujească mântuirii,
trebuie să fie negreşit expresia unuia dintre bunele simţăminte lăuntrice; astfel încât, dacă la
baza lor nu se află un simţământ bun, de care acestea trebuie să fie însufleţite, atunci ele sunt
netrebnice şi neplăcute lui Dumnezeu. Astfel, de pildă, îndreptarea evlavioasă a minţii şi a
inimii către Dumnezeu este o dispoziţie interioară bună şi bineplăcută lui Dumnezeu. Când ea
există în suflet, ea cere, indiscutabil, şi fapte pe măsura ei, cum se şi întâmplă, şi anume:
rugăciunea de acasă, metanii îndelungate, mersul la slujbe, la biserica lui Dumnezeu, vizitarea
locurilor sfinte, cinstirea icoanelor, aprinderea candelelor şi a tămâii şi altele.
O asemenea sumă de fapte vădite există şi pentru exprimarea fiecărui simţământ
lăuntric; de pildă, pentru exprimarea milostivirii există şapte fapte ale milei trupeşti şi şapte
fapte ale milei sufleteşti. Dar întotdeauna trebuie reţinut că ultimele, adică faptele văzute,
numai atunci au preţ, când slujesc exprimării celor dintâi, adică simţămintelor lăuntrice.
Astfel, toate faptele văzute ale cucerniciei: metaniile, rostirea de rugăciuni, mersul la biserică
şi altele vor fi într-adevăr bune numai atunci, când vor sluji exprimării evlaviei noastre
lăuntrice sau îndreptării evlavioase a minţii şi a inimii noastre către Dumnezeu, iar fără
aceasta din urmă, ele sunt de nimic. Acelaşi lucru trebuie spus şi despre toate faptele
milostivirii, că ele numai atunci sunt într-adevăr bune, când exprimă sincera iubire frăţească
faţă de toţi, spre slava lui Dumnezeu, şi nu vreo ataşare faţă de unii, dorinţa de a poza, sau,
cum se spune astăzi adesea, o dorinţă de manifestare a umanismului; aceasta este păgânism în
haine creştine.
Acelaşi lucru trebuie să spunem şi despre toate celelalte fapte văzute: că adevărata lor
valoare este stabilită de dispoziţia lăuntrică... Căci altminteri se poate ca, de pildă, cu trupul să
fii în biserică, iar cu sufletul în rătăcire, cu limba să ierţi cu mărinimie, iar în inimă să
osândeşti, prin atitudinea corpului să arăţi preţuire, iar înlăuntrul tău să nutreşti dispreţ, cu
ochii, în aparenţă să nu te uiţi la feţele oamenilor, dar în suflet să te aprinzi de pofte trupeşti,
şi aşa mai departe.
Privite din afară, toate aceste fapte sunt bune, însă valoarea lor este anulată în faţa lui
Dumnezeu de simţămintele nutrite în suflet la săvârşirea lor. Ca urmare, ne putem întemeia
mântuirea pe dreptate numai atunci când putem fi încredinţaţi că toate simţămintele şi
dispoziţiile noastre sufleteşti sunt drepte şi pe placul lui Dumnezeu - şi asta nu numai pentru
un ceas-două, ci pentru toată viaţa şi fără întrerupere.
Aşadar, vino aici, cel ce vrei să-ţi întemeiezi mântuirea pe buna ta purtare, şi spune: în
spatele faptelor tale bune vădite, nu s-au strecurat niciodată simţăminte rele, care să le
murdărească?... Dacă nu (dar cine poate spune aceasta?), atunci linişteşte-te în dreptatea ta;
dar dacă s-au strecurat - aşa cum oricine trebuie să recunoască - atunci resemnează-te şi caută
o altă temelie pentru nădejdea mântuirii tale!

[dobrin7m]

3) Cea de-a treia parte a dreptăţii desăvârşite o constituie râvna, tare ca moartea, spre
slava lui Dumnezeu, însufleţită de iubirea înflăcărată de Dumnezeu şi însufleţitoare a tuturor
simţămintelor bune ale inimii şi a tuturor faptelor bune văzute.
Când avem o buna dispoziţie a inimii, se pare că am putea să ne mai liniştim în
privinţa sorţii noastre. Dar iată, fraţilor, la ce să luaţi aminte. Noi suntem creaţi de Dumnezeu,
creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, suntem creaţi ca să slăvim în tot universul
numele lui Dumnezeu, sau ca toţi să ne dăruim, cu totul lui Dumnezeu... Dar iată ce se poate
întâmpla. Unul poate fi milos şi mila sa să o arate în fapte, dar să n-aibă nici un gând îndreptat
spre Dumnezeu, cu toate faptele şi simţămintele sale milostive. Mila unuia ca acesta nu se
pomeneşte înaintea lui Dumnezeu, întrucât nu este privită ca o poruncă a Lui şi nu îi este Lui
închinată, ca slujire şi jertfă. Un altul poate fi blând şi nemânios şi această dispoziţie să o
arate în fapte, şi să nu-şi îngăduie să se lase cuprins de sentimente de vrajbă şi de răzbunare;
dar prin aceasta el urmează unui soi de instinct care-l îndeamnă spre îngăduinţă, născut din
conştiinţa neputinţei sale şi din timiditate, iar nu din porunca Domnului, Care spune: Iartă! A
mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti! (Rom. 12, 19). Blândeţea unuia ca acesta nu are valoare
înaintea lui Dumnezeu. Un altul este cumpătat, chiar foarte cumpătat: doarme puţin, aproape
că nu mănâncă şi nu bea, rareori este văzut în lume, întotdeauna este acasă cu treburi; dar nu
lui Dumnezeu îşi dedică truda, ci ori interesul lui, ori slavei deşarte omeneşti. Cumpătarea şi
hărnicia unuia ca acesta nu sunt recunoscute de Domnul ca fiind vrednice de răsplată. La fel şi
în toate celelalte cazuri.
Nu este destul să ai bune sentimente şi dispoziţii (care pot fi şi naturale, înnăscute), ci
mai trebuie ca ele să fie conduse de o dispoziţie de căpătâi: râvna întru slava lui Dumnezeu,
ele trebuie să fie pătrunse de această râvnă şi să fie expresia ei. Dacă asta nu există sau dacă
nu există în măsura cuvenită, toată bunătatea noastră nu este nimic în faţa lui Dumnezeu, Care
va spune cândva: Depărtaţi-vă de Mine, nu vă cunosc! (Matei 7, 23; 25, 12). „Nu vă cunosc
pe voi, întrucât, în cursul vieţii voastre, nu Mi-aţi dat de ştire despre voi, căci nu Mi-aţi
închinat Mie sentimentele şi faptele voastre bune!”
Aşadar, tu, cel ce îţi aştepţi mântuirea de la dreptate, vino şi spune dacă întotdeauna, şi
dacă întotdeauna în măsura cuvenită, a existat în tine râvna întru slava lui Dumnezeu şi dacă
întotdeauna ea era cea care îţi însufleţea bunele sentimente şi fapte? Dacă este aşa (dar cine
poate spune aceasta?), atunci linişteşte-te în dreptatea ta, iar dacă nu - caută-ţi un alt mijloc
pentru îndreptăţirea ta înaintea lui Dumnezeu şi un alt sprijin pentru mântuirea ta!
Aşadar, cine vrea, poate să-şi întemeieze nădejdea mântuirii şi pe dreptate, dar să facă
aşa încât această dreptate să fie desăvârşită, deplină şi atotcuprinzătoare... adică, toată viaţa lui
să fie un şir neîntrerupt de fapte bune, fără întreruperi şi omisiuni, iar în spatele acestor fapte
să se afle întotdeauna bune sentimente şi dispoziţii, a căror expresie văzută trebuie să fie, şi ca
toate aceste sentimente şi dispoziţii să fie însufleţite numai de râvna întru slava lui Dumnezeu,
sau să fie jertfe aduse lui Dumnezeu...
De aceea, cel care le ai pe toate acestea, vino şi stai cu îndrăzneală înaintea Domnului
şi spune-I, dacă cutezi şi de te lasă conştiinţa: „nu sunt la fel ca ceilalţi oameni!” Iar dacă îţi
lipseşte ceva, taci şi nu îndrăzni a-ţi ridica ochii la cer şi a-ţi deschide gura, strigând din
adâncul sufletului cu glasul vameşului: Doamne, milostiv fii mie, păcătosul! Nu te uita că ai
câteva fapte bune şi sentimente bune şi că uneori simţi un val de râvnă fierbinte pentru
Dumnezeu. Dumnezeu nu cere câte ceva, ci totul, dreptatea desăvârşită şi bunătatea
desăvârşită, şi când omului îi lipsesc unele părţi ale acestora, El îl respinge cu totul, ca pe un
netrebnic.
Vă veţi lua, oare, o haină de la croitor, dacă are tot ce îi trebuie şi totul este bine făcut,
dar îi lipsesc poalele sau mânecile? Sau, când tâmplarul vă aduce o masă bine lucrată, dar fără
un picior sau fără vreo altă parte, îi ziceţi: „bine, las-o aici”? La fel este şi în privinţa noastră:
Dumnezeu nu poate să-l socotească pe cineva drept, dacă îi lipsesc unele componente ale
dreptăţii. Dar dacă nimeni nu se poate lăuda că a făcut numai fapte bune, fără excepţie, şi că
toate sentimentele i-au fost bune şi că întotdeauna a fost însufleţit cu toată puterea de râvnă
faţă de Dumnezeu, atunci mai bine să nu se gândească să-şi întemeieze mântuirea pe dreptate,
pentru ca la ceasul cuvenit să nu se înşele cu această nădejde; mai bine să uite de această
dreptate şi, oricât de mult bine ar fi făcut, să-şi păstreze în inimă simţământul netrebniciei sale
înaintea lui Dumnezeu şi să caute alte mijloace de îndreptăţire, pentru care are ca model pe
vameş!
Vino, cazi şi tânguieşte-te la picioarele Domnului, Cel care Le-a zidit, plângi cu
credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, Care a spălat cu sângele Său nepreţuit, vărsat pe
Cruce, toate păcatele noastre şi cu sfinţenia Sa nemărginită a împlinit toate neajunsurile
noastre! Râvneşte la virtute, nu-ţi lăsa ochii să adoarmă, ca să nu scapi prilejul de a face o
faptă bună, ca să nu îngădui nici un simţământ rău şi să nu slăbeşti în râvnă! Dar nădejdea
mântuirii las-o toată în seama Domnului, Care pentru noi S-a făcut... de la Dumnezeu şi
dreptate, şi sfinţire, şi răscumpărare (I Cor. l, 30). Amin.

[Azzuurra]

În prealabil postat de dobrin7m

3) Cea de-a treia parte a dreptăţii desăvârşite o constituie râvna, tare ca moartea, spre
slava lui Dumnezeu, însufleţită de iubirea înflăcărată de Dumnezeu şi însufleţitoare a tuturor
simţămintelor bune ale inimii şi a tuturor faptelor bune văzute.
Când avem o buna dispoziţie a inimii, se pare că am putea să ne mai liniştim în
privinţa sorţii noastre. Dar iată, fraţilor, la ce să luaţi aminte. Noi suntem creaţi de Dumnezeu,
creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, suntem creaţi ca să slăvim în tot universul
numele lui Dumnezeu, sau ca toţi să ne dăruim, cu totul lui Dumnezeu... Dar iată ce se poate
întâmpla. Unul poate fi milos şi mila sa să o arate în fapte, dar să n-aibă nici un gând îndreptat
spre Dumnezeu, cu toate faptele şi simţămintele sale milostive. Mila unuia ca acesta nu se
pomeneşte înaintea lui Dumnezeu, întrucât nu este privită ca o poruncă a Lui şi nu îi este Lui
închinată, ca slujire şi jertfă. Un altul poate fi blând şi nemânios şi această dispoziţie să o
arate în fapte, şi să nu-şi îngăduie să se lase cuprins de sentimente de vrajbă şi de răzbunare;
dar prin aceasta el urmează unui soi de instinct care-l îndeamnă spre îngăduinţă, născut din
conştiinţa neputinţei sale şi din timiditate, iar nu din porunca Domnului, Care spune: Iartă! A
mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti! (Rom. 12, 19). Blândeţea unuia ca acesta nu are valoare
înaintea lui Dumnezeu. Un altul este cumpătat, chiar foarte cumpătat: doarme puţin, aproape
că nu mănâncă şi nu bea, rareori este văzut în lume, întotdeauna este acasă cu treburi; dar nu
lui Dumnezeu îşi dedică truda, ci ori interesul lui, ori slavei deşarte omeneşti. Cumpătarea şi
hărnicia unuia ca acesta nu sunt recunoscute de Domnul ca fiind vrednice de răsplată. La fel şi
în toate celelalte cazuri.
Nu este destul să ai bune sentimente şi dispoziţii (care pot fi şi naturale, înnăscute), ci
mai trebuie ca ele să fie conduse de o dispoziţie de căpătâi: râvna întru slava lui Dumnezeu,
ele trebuie să fie pătrunse de această râvnă şi să fie expresia ei. Dacă asta nu există sau dacă
nu există în măsura cuvenită, toată bunătatea noastră nu este nimic în faţa lui Dumnezeu, Care
va spune cândva: Depărtaţi-vă de Mine, nu vă cunosc! (Matei 7, 23; 25, 12). „Nu vă cunosc
pe voi, întrucât, în cursul vieţii voastre, nu Mi-aţi dat de ştire despre voi, căci nu Mi-aţi
închinat Mie sentimentele şi faptele voastre bune!”
Aşadar, tu, cel ce îţi aştepţi mântuirea de la dreptate, vino şi spune dacă întotdeauna, şi
dacă întotdeauna în măsura cuvenită, a existat în tine râvna întru slava lui Dumnezeu şi dacă
întotdeauna ea era cea care îţi însufleţea bunele sentimente şi fapte? Dacă este aşa (dar cine
poate spune aceasta?), atunci linişteşte-te în dreptatea ta, iar dacă nu - caută-ţi un alt mijloc
pentru îndreptăţirea ta înaintea lui Dumnezeu şi un alt sprijin pentru mântuirea ta!
Aşadar, cine vrea, poate să-şi întemeieze nădejdea mântuirii şi pe dreptate, dar să facă
aşa încât această dreptate să fie desăvârşită, deplină şi atotcuprinzătoare... adică, toată viaţa lui
să fie un şir neîntrerupt de fapte bune, fără întreruperi şi omisiuni, iar în spatele acestor fapte
să se afle întotdeauna bune sentimente şi dispoziţii, a căror expresie văzută trebuie să fie, şi ca
toate aceste sentimente şi dispoziţii să fie însufleţite numai de râvna întru slava lui Dumnezeu,
sau să fie jertfe aduse lui Dumnezeu...
De aceea, cel care le ai pe toate acestea, vino şi stai cu îndrăzneală înaintea Domnului
şi spune-I, dacă cutezi şi de te lasă conştiinţa: „nu sunt la fel ca ceilalţi oameni!” Iar dacă îţi
lipseşte ceva, taci şi nu îndrăzni a-ţi ridica ochii la cer şi a-ţi deschide gura, strigând din
adâncul sufletului cu glasul vameşului: Doamne, milostiv fii mie, păcătosul! Nu te uita că ai
câteva fapte bune şi sentimente bune şi că uneori simţi un val de râvnă fierbinte pentru
Dumnezeu. Dumnezeu nu cere câte ceva, ci totul, dreptatea desăvârşită şi bunătatea
desăvârşită, şi când omului îi lipsesc unele părţi ale acestora, El îl respinge cu totul, ca pe un
netrebnic.
Vă veţi lua, oare, o haină de la croitor, dacă are tot ce îi trebuie şi totul este bine făcut,
dar îi lipsesc poalele sau mânecile? Sau, când tâmplarul vă aduce o masă bine lucrată, dar fără
un picior sau fără vreo altă parte, îi ziceţi: „bine, las-o aici”? La fel este şi în privinţa noastră:
Dumnezeu nu poate să-l socotească pe cineva drept, dacă îi lipsesc unele componente ale
dreptăţii. Dar dacă nimeni nu se poate lăuda că a făcut numai fapte bune, fără excepţie, şi că
toate sentimentele i-au fost bune şi că întotdeauna a fost însufleţit cu toată puterea de râvnă
faţă de Dumnezeu, atunci mai bine să nu se gândească să-şi întemeieze mântuirea pe dreptate,
pentru ca la ceasul cuvenit să nu se înşele cu această nădejde; mai bine să uite de această
dreptate şi, oricât de mult bine ar fi făcut, să-şi păstreze în inimă simţământul netrebniciei sale
înaintea lui Dumnezeu şi să caute alte mijloace de îndreptăţire, pentru care are ca model pe
vameş!
Vino, cazi şi tânguieşte-te la picioarele Domnului, Cel care Le-a zidit, plângi cu
credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, Care a spălat cu sângele Său nepreţuit, vărsat pe
Cruce, toate păcatele noastre şi cu sfinţenia Sa nemărginită a împlinit toate neajunsurile
noastre! Râvneşte la virtute, nu-ţi lăsa ochii să adoarmă, ca să nu scapi prilejul de a face o
faptă bună, ca să nu îngădui nici un simţământ rău şi să nu slăbeşti în râvnă! Dar nădejdea
mântuirii las-o toată în seama Domnului, Care pentru noi S-a făcut... de la Dumnezeu şi
dreptate, şi sfinţire, şi răscumpărare (I Cor. l, 30). Amin.

Buna. Iti multumesc pentru citat, pentru ca l-ai postat si pentru ca mi-ai recomandat sa-l citesc.

P.S. Ma bucur cand vad ca unei persoane i-a placut o carte care mi-a placut si mie, dar si mai mult ma bucur cand citesc ceva nou si-mi recomanda cineva o carte necitita.

[dobrin7m]

"Se cuvine deci, sa nu nimicim in vreun fel rodul ostenelii; sa nu ne iesim din minti in fata luptelor care ne stau inainte nici a celor de dupa aceea; daca a, savarsit ceva bun sa nu credem ca am facut ceva important, ci uitand faptul acesta, sa alergam, cum spune apostolul "catre cele ce ne stau inainte (Filip. 3,13). Sa ne zdrobim inima cu ostenelile duhovnicesti, neostoita avand pofta dupa dreptate,, singura de care trebuie sa inseteze si sa flamanzeasca cei ce cauta sa ajunga la desavarsire.

Se cuvine sa fim smeriti si mereu sa ne temem ca nu cumva sa ne aflam departe de cele promise, si de iubirea desavarsita a lui Hristos. cel indragostit de acestea, cel ce priveste la rpomisiunea cea de sus, , nu se opreste la post, la priveghere si la cele asemenea lor, ci plin fiind, de dor divin si privind neincetat catre Cel ce il cheama socoteste putin lucru luptele si in orice lucru se nevoieste numai sa dobandeasca promisiunea. Pana la sfarsitul acestei vieti se lupta sa adauge ostenelilor noi osteneli, virtutilor noi virtuti,, sa devina vas cinstit al lui Dumnezeu,, prin fapte, avandmereu constiinta ca nu este vrednic pentru Dumnezeu.

Acest fapt este cea mai mare reusita a filosofiei: fiind mare prin fapte sa te smeresti cu inima si sa te dispretuiesti, sa indepartezi de la tine mandria si sa ai frica de Dumnezeu, sa dobandesti promisiunea nu ca si cand ai obtine-o prin fapte ci prin credinta."

[dobrin7m]

Interesant cum pe topicul "totul despre desfranare" s-a ajuns la 4mii si ceva de vizualizari si a ajuns in sfarsit sa fie inchis cu lacatel pe cand aici nimeni nu este interesat.

Sa nu intereseze chiar pe nimeni cum ne invata Sfintii Parinti sa facem faptele bune?
Chiar nimeni sa nu fi citit si invatat ceva despre faptele bune ca apoi sa vina aici sa ne spuna si noua?

Lume nebuna, lume nebuna, incotro te indrepti?

Dumnezeu ne-a incredintat copii nostri, cum oare ii invatam sa traiasca?

În prealabil postat de dobrin7m

Interesant cum pe topicul "totul despre desfranare" s-a ajuns la 4mii si ceva de vizualizari si a ajuns in sfarsit sa fie inchis cu lacatel pe cand aici nimeni nu este interesat.

Sa nu intereseze chiar pe nimeni cum ne invata Sfintii Parinti sa facem faptele bune?

Chiar nimeni sa nu fi citit si invatat ceva despre faptele bune ca apoi sa vina aici sa ne spuna si noua?Lume nebuna, lume nebuna, incotro te indrepti?Dumnezeu ne-a incredintat copii nostri, cum oare ii invatam sa traiasca?

Am zis sa va las o perioada sa va convingeti singura.Cel mai util,desi trist,este ca omul sa simta amaraciunea personal.Chiar am facut un pariu despre cati va vor ajuta cu acest topic.M-am gandit ca,fiind ortodoxa,veti beneficia de mai multa sustinere decat dobitocul de protestant pe care ar fi trebuit sa nu-l intereseze.L-am castigat,pariul,din nefericire.Sa nu fiu singurul care a tot tras semnale de alarma,asa,ca ERETICUL,care tot a solicitat public sa se analizeze posibilitatea deschiderii unei sectiuni DEDICATE PARINTILOR BISERICII.Nu am primit nici un raspuns,nu a interesat aproape pe nimeni.

Doar 318 vizualizari,pe un forum ortodox,la un articol atat de interesant.RUSINOS.Femeia asta,in nebunia ei,altfel nu am cum sa-i zic,chiar s-a chinuit sa faca ceva util,ORTODOX.I-a durut,pe marea majoritate,in posterior.Nici macar nu i-a interesat.Cele mai penibile topice au dubul vizionari si asta arata nivelul.Sunt cativa pe aici,care se lupta sa duca picatura de apa-n desert.Nu le este ma unora rusine sa dea lectii de ortodoxism,de patristica si sa ignoare un topic ca acesta?Da ce vreti ma sa primiti?

Cum ma sa nu o AJUTE nimeni cu texte in sustinere?Vrei sa posteze altii,cum sunt eu protestant?Pai postez pana maine ma pt ca ma intereseaza da voi trebuie sa postati,nu eu.Aici trebuie sa va intereseze,nu in alta parte.Stiti ceva oameni buni?Cateodata zicala ,,isi merita soarta"este extrem de adevarata.

QED.

În prealabil postat de Scotland The Brave

Am zis sa va las o perioada sa va convingeti singura.Cel mai util,desi trist,este ca omul sa simta amaraciunea personal.Chiar am facut un pariu despre cati va vor ajuta cu acest topic.M-am gandit ca,fiind ortodoxa,veti beneficia de mai multa sustinere decat dobitocul de protestant pe care ar fi trebuit sa nu-l intereseze.L-am castigat,pariul,din nefericire.Sa nu fiu singurul care a tot tras semnale de alarma,asa,ca ERETICUL,care tot a solicitat public sa se analizeze posibilitatea deschiderii unei sectiuni DEDICATE PARINTILOR BISERICII.Nu am primit nici un raspuns,nu a interesat aproape pe nimeni.

Stiti ceva oameni buni?Cateodata zicala ,,isi merita soarta"este extrem de adevarata.QED.

Cata dreptate ai, frate protestant! Ce isi face omul cu mana lui se cheama dezastru. Cine iti desconsidera umanitatea pe motiv confesional e un prost.

[LaPetiteMoc]

Cred ca are audienta slaba acest topic din pricina felului in care este moderat. Pe un forum, cei prezenti prefera un dialog. Pentru a se informa, stie fiecare sa caute pe net ce-l intereseaza. Eventual sa se posteze doar link-uri spre surse. Insa mesajele lungi, care sunt citate din scrierile Sfintilor Parinti, sunt obositor de parcurs in forma in care apar pe forum. Pe un site, pe un blog e mai usor de parcurs. Pe forum e nimerit doar un dialog despre ele.

[iustin10]

În prealabil postat de LaPetiteMoc

Cred ca are audienta slaba acest topic din pricina felului in care este moderat. Pe un forum, cei prezenti prefera un dialog. Pentru a se informa, stie fiecare sa caute pe net ce-l intereseaza. Eventual sa se posteze doar link-uri spre surse. Insa mesajele lungi, care sunt citate din scrierile Sfintilor Parinti, sunt obositor de parcurs in forma in care apar pe forum. Pe un site, pe un blog e mai usor de parcurs. Pe forum e nimerit doar un dialog despre ele.

Si eu cred la fel. Cel mai teribil dusman al credintei e plictiseala.Credinta trebuie facuta vie si atragatoare,caci asa si e inrealitate. Ai citit ceva din sfintii parinti si te a impresionat,ok,dar da si un comentariu,ceva personal,ca sa fie mai atractiv. Ca doar citatele postate le putem citi fiecare singuri . Nu vreau sa sune a repros,ci doar e una din reactiile celor care intra,citesc,si poate in sinea lor apreciaza selectia facuta de tine,dar nu scriu nimic .E chiar un subiect imprtant cel al topicului,pt ca sincer,si eu ,cind citesc scrierile unui sfint parinte ,ma duc direct la aceste capitole despre fapte bune,iubire etc care mi se par mai interesante si mai pline de invataturi pt viata noastra .