crestinii si politica

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

O eroare pe care o întâlnesc la tot pasul şi care nu se poate explica decât prin reuşita propagandei comuniste (precedate şi urmate de propaganda liberală) este confuzia dintre nazism şi legionarism.
Pe scurt: nazismul a fost o mişcare de extremă STÂNGĂ, pe câtă vreme legionarismul a fost o mişcare de extremă DREAPTĂ. Aşadar, ele se află la antipozii spectrului politic (care, să observăm, este tot mai îngust şi mai confuz de la an la an). O anumită (scurtă) perioadă din istoria României, aceste două curente aflate la antipozi au fost aliate, din cauză că apăruse un foarte puternic duşman politic comun: bolşevismul. Concurent cu nazismul pe acelaşi culoar şi pe acelaşi segment (şi aliat iniţial), bolşevismul era organic incompatibil cu legionarismul. În condiţii dramatice pentru o ţară prinsă la mijloc, legionarii au apreciat că pericolul nazist este mai mic în comparaţie cu pericolul comunist (bolşevic). Au avut dreptate ? Au greşit ? Mersul lucrurilor a arătat că, mai degrabă, au avut dreptate. Cel puţin persecuţiile la care au fost supuşi legionarii în timpul comunismului au fost mult mai severe decât persecuţiile la care au fost supuşi în timpul nazismului.

da, in mod cert nazismul era de extrema stanga si Hitler era comunist. si marmota invelea ciocolata.

[colaps]

În prealabil postat de jefferson

da, in mod cert nazismul era de extrema stanga si Hitler era comunist. si marmota invelea ciocolata.

Reiese clar din modul tau de a scrie intentiile tale adevarate, care nu au nimic de a face cu aflarea adevarului si cu purtarea unei conversatii civilizate si serioase.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de jefferson

da, in mod cert nazismul era de extrema stanga si Hitler era comunist. si marmota invelea ciocolata.

Ca să nu mă ostenesc cu alte argumente, am să mă limitez la a aminti denumirea oficială a partidului nazist: Partidul Naţional-Socialist Democratic al Muncitorilor (NSDAP). După un timp, au renunţat la particula "democratic", care nu mai corespundea noilor orientări.

La rândul dv, mă aştept să aduceţi argumente potrivit cărora nazismul ar fi fost partid de dreapta. Ceva mai solide decât acela cu marmota şi cu ciocolata.

[Radu32]

ideologia extremei drepte se bazeaza pe diferentiere de rasa, pe cand cea comunista pe diferentiere de clasa sociala!
conceptia extremei drepte,a fost masiv generata si influentata de darwinismul sec 19, punct comun cu extrema stanga,si de aici un ateism manifest si implicit,la ambele, mixat puternic la nazisti, si paradoxal, cu un anumit ezoterism de sorginte mitologica anglo-saxona (vezi societatea thule, expeditiile naziste pentru aflarea sfantului graal,sau a chivotului legamantului,ordinul negru ss,etc... )

e adevarat ca nazismul s-a bazat de la inceput, insasi prin denumire, pe forta proletariatului,atragandu-l insa inspre o ura de rasa,insa in fond aparand de fapt interesele marilor aristocrati germani,si implicit ale societatii capitaliste,si ale proprietatii private(desi in viziunea lor acestea trebuiau lichidate, in viitorul stat fascist, dupa victoria asupra aliatilor,si stabilizarea regimului !)
aici putem conchide ca au avut un punct comun cu,comunismul !
la fel si lagarele de exterminare fasciste, introduse dupa zeci de ani in care deja in urss-ul lui stalin, functionau la capacitate maxima, ca GULAG, devorand deja milioane de cetateni ai urss-ului !
ideea omului nou ! comuna si la comunisti si la fascisti, preluata paradoxal din...crestinism !
si promovata cu un fanatism frumos si destul de mult succes ca eficienta sociala ( batranii nostri din ardeal, povestesc cum nemtii cam ramaneau in transee pana la ultimul glont...si apoi roidicau mianile si se predau, desigur ca primeau alt glont ,in cap !)
se pune insa intrebarea in acest context, ce a fost legionarismul romanesc ?
desigur,ca a fost o forma politica de import,insa foarte bine aclimatizata si pliata pe spiritul etnic !
omul nou, antisemitismul feroce,cultul mortii, cultivarea fortei proletariatului (sa nu uitam de muncitorii legionari !),antibolsevismul, eugenia rasiala- toate sunt motive de sorginte fascista !
ceea ce difera miscarea de sora ei germana, este insa un alt aspect; un puternic ortodoxism cu accente mistice !
asta e cea mai importanta si mai originala nota de coloratura locala !
oricum, e foarte interesant ca legiunea a reusit sa formeze omul nou,iar romanul las si delasator,a devenit sub impactul educatiei ei inalte si fanatice, un om de incredere si un camard gata sa se jertfeasca pentru aproapele sau !
multi dinte ei, varati in inchisorie comuniste s-au comportat foarte demn, chiar si fostii lor adversari politici pretuindu-i acolo,pentru verticalitatea lor !
oricum legiunea a fost o sanatoasa infuzie de germanism in cultura etica a poporului roman !
din pacate ca aspect negativ, a fost antisemitismul foarte pronuntat si manifest !

[Mihnea Dragomir]

Ca să spui că un partid este de extremă dreaptă, mai întâi el trebuie să fie de dreapta. Prin urmare, trebuie să aibă însuşirile comune ale familiei curentelor de dreapta. Iar curentele de dreapta acestea sunt: conservatorismul, creştin-democraţia şi, într-o anumită măsură, liberalismul. Legionarismul românesc a avut puternice însuşiri de dreapta, fiind cel mai asemănător cu conservatorismul.
Dimpotrivă, naţional-socialismul NU are aceste însuşiri, după cum vom vedea.

Care este deosebirea fundamentală dintre dreapta şi stânga ? Cea istorică, cea care a fost la început şi întotdeauna: atitudinea faţă de sensul schimbărilor. Circumspect faţă de schimbare, omul de dreapta ştie (sau intuieşte) că nu există evoluţie. Lumea "evoluează" de la Cosmos spre Chaos. Punctul de referinţă al omului de dreapta este în trecut, iar schimbările pot fi acceptate dacă îl apropie pe om de paradisul pierdut, adică schimbările sunt bune dacă reprezintă restauraţii.
Omul de stânga încurajează şi îşi doreşte schimbarea (mai organică sau mai revoluţionară, după cum vorbim de stânga moderată sau extremistă). Lumea evoluează de la Chaos spre Cosmos. Punctul lui de referinţă este în viitor, iar trecutul nu reprezintă decât balast care trebuie depăşit, dacă nu cumva aruncat peste bord. Schimbările sunt bune, mai ales acelea care reprezintă rupturi faţă de trecut.

Lumea omului de dreapta este o lume a ordinii, o lume ierarhică. Lumea omului de stânga este anizotropă, o lume egalitară. Omul de dreapta doreşte menţinerea (sau restaurarea) statu-quo-ului, pe când omul de stânga doreşte dizolvarea lui. Omul de dreapta este religios (ca în conservatorsim şi creştin-democraţie) sau cel puţin indiferent faţă de religie (ca în liberalism), pe când omul de stânga este circumspect faţă de religie (ca în social-democraţie) sau manifest antireligios (ca în socialism).

Am vorbit de dreapta şi stânga în ceea ce priveşte omul-faţă-de-lume şi omul-faţă-de-Dumnezeu. Cum se manifestă ele în relaţia omul-faţă-de-om ? Pentru omul de dreapta, umanitatea este secundă faţă de lume, cu alte cuvinte principiul lumii nu se află în ea însăşi. Omul de dreapta cultivă meritul personal. Dimpotrivă, pentru omul de stânga, "omul e măsura tuturor lucrurilor", partea bună fiind preocuparea faţă de semeni, partea rea fiind antropocentrismul.

Aşadar, cu mult înainte de a fi polarităţi din sfera politicului, dreapta şi stânga sunt polarităţi din sfera filozoficului şi psihologicului. Azi, în zi de iunie, dacă mă duc la piaţă să cumpăr cireşe fac un lucru de dreapta. Dacă mă duc la supermarket să cumpăr ananas fac un lucru de stânga.

Dar naţiunea ? Este acest concept de dreapta sau de stânga ? Aici răspunsul este un pic mai complicat, dar nu peste putinţă de dat dacă privim un pic în istoria ultimelor trei secole. Naţiunea ca subiect al preocupărilor oamenilor apare oarecum brusc, în a doua parte a secolului al XVIII-lea. Foarte mult au vorbit despre asta enciclopediştii francezi. Antimonarhici şi anticlericali, un d'Alembert, un Voltaire şi alţii ca ei au fost exponenţii de stânga ai vremii lor. În acelaşi timp, apare naţionalismul în Imperiu şi în alte părţi ale lumii, adeseori promovat de oameni suspectaţi sau dovediţi a face parte din societăţi oculte de tip masonic. Iuţeala şi sistema promovării sugerează că naţionalismul a făcut parte dintr-un plan de etapă care viza erodarea a imperiilor. "Mai bine 10 regate mici, decât un imperiu mare", pare a fi fost ordinea de zi a stângii oculte paneuropene. Cel mai mare succes a fost încercarea de infiltrare, pe alocuri reuşită, a chiar curţilor europene. Aşa se explică şi cochetăria cu Oculta a împărătesei Maria Tereza, al cărei soţ a fost mason pe faţă. Antireligioasă şi antieclezială, stânga infiltrată la acest nivel a acţionat prin tunurile unui general Bukow, care a făcut praf sute de aşezăminte catolice, precum şi câteva ortodoxe (poate că a crezut că sunt tot catolice). Spaţiul european trebuia, preferabil, să fie decreştinat, iar dacă aceasta nu se poate, măcar calvinizat. Nu a existat şi nu există inamic mai mare a acestei Oculte decât Biserica.
La fel a fost situaţia şi în ţara noastră. Nu dreapta, ci stânga a fost naţionalistă. Un Bălcescu, cu Câmpneanu şi alţii ca ei au fost de stânga. Războiul pentru independenţa României, împotriva căruia atât de acid a vorbit un om structural de dreapta ca ziaristul Eminescu de la Timpul, a fost opera forţelor politice liberale, care reprezentau stânga (ei erau "cei roşii").
Dar timpul a trecut. Mulţumită Ocultei, azi nu mai avem imperii în Europa. De aceea, stânga nu mai are absolut nici un folos de tras din naţionalism, ba dimpotrivă. Planul de etapă e cu totul altul, fiind acum altă etapă. Aşa se face că a apărut un curent contrar în mainstream: azi, cine e naţionalist e imediat taxat ca fiind de dreapta. Ceea ce, în fond, poate fi adevărat. Pentru că, în fond, e adevărat că "dreapta" şi "stânga" sunt în permanentă schimbare şi nu există nici o dovadă mai bună decât atitidinea lor faţă de naţiune şi naţionalism.

Acuma, dacă am mai lucrat la acest aparat teoretic care vizează binomul "dreapta-stânga", să trecem la aplicaţii şi să răspundem la întrebarea: cum este naţional-socialismul ? De dreapta, de stânga ? Face el parte din aceeaşi familie politică în care s-a aflat legionarismul sau e, de fapt, la antipod ?

legionarii erau doar niste cretini fanatici. miscarea lor de sorginte fascista nu are nimic de-a face cu crestinismul. crestinismul nu are nimic de-a face nici cu nationalismul , nici cu rasismul.

[mila_doxa]

Pana una alta cred ca de un stat de drept avem nevoie, si statul de drept nu inseamna neaparat politica politicianista. In Romania problema este diferenta perpetua intre democratie (usor atinsa pana acum) si meritocratia (conceptia fundamentala intr-o democratie prin care fiecare functie in sectorul privat sau de stat este ocupata de persoana cea mai competenta pentru a ocupa acea functie); din pana a ajunge si in Romania meritocratia mai are un drum lung de batut; care e legatura cu biserica ?in primul rand in BOR principiul asta fundamental - meritocratia - al unei organizatii sanatoase nu isi are locul: multa coruptie, nepotism, etc; cat despre cei care vad politica drept ocupatia cea mai compromitatoare de pe lume ar trebui sa stie ca un preot paroh are enorm de compromisuri de facut - de cele mai multe ori fara nici o legatura liturgica - ca de multe ori e mai aspru negociator decat orice patron de Non Stop, dar fata de patron si de politician, miza pe care o pune in joc e mult prea mare...

[camy_d]

În prealabil postat de lore86

ce legatura credeti ca este, sau ar trebui sa fie, intre crestini si politica?
e potrivit ca un crestin sa faca parte dintr-un partid politic(in contextul in care politica presupune atatea mizerii) sau sa aiba o orientare politica?

Bună, rea, avem nevoie de politică. Dacă ar exista un politician care să reuşească să rămână corect, acela nu numai că nu face păcat, dar ar fi bine să rămână în politică. Pentru preoţi nu mi s-ar părea potrivit să facă politică.

,,In piesa lui Robert Bolt ,,A man for all seasons",care se bazeaza pe viata lui Sir Thomas More,exista un moment dramatic,cand More este adus inaintea unui tribunal extraordinar.Judecatorul si juriul sunt furiosi fiindca acesta nu vrea sa treaca de partea planului lor lipsit de coloana vertebrala de a-l sprijini pe Rege in deciza lui.

Amenintandu-l cu moartea,ei il preseaza pe More sa li-se alature.Dar acesta ramine tacut inaintea lor,refuzand sa cedeze.Ei cunosc foarte bine motivul raspunsului sau nerostit,dar continua sa-l intimideze in efortul de a-l face sa renunte la tacerea lui si sa vorbeasca.Cu toate acestea More nu spune nimic.La un moment dat unul dintre judecatori ii zice: ,,Asadar tacerea ta trebuie interpretata ca o negare a afirmatiei pe care noi o dorim,caci asa o va intelege lumea".Raspunsul lui Sir Thomas More a venit in cuvinte masurate: ,,Lumea interpreteaza asa cum ii dicteaza starea ei de spirit.Dar tribunalul trebuie sa interpreteze asa cum ii dicteaza legea.

In cele din urma s-au dat batuti.Nu au putut sa-l franga.Insa avea sa plateasca cu viata pentru loialitatea sa fata de adevar in care credea.Aristotel spunea ca dreptatea este cheia de bolta a oricarei etici,fiindca dreptatea este cheia adevarului,iar atunci cand adevarul moare,dreptatea este ingropata odata cu el.Tacerea ce insoteste o atare tragedie poate foarte bine sa fie tacerea oferita ca raspuns nelegiuitilor,un obsedant moment al adevarului.

Inainte ca Sir Thomas More sa mearga la moarte,fiica lui Margaret l-a intrebat de ce nu a putut sa-si dea un consimtamint de forma si sa spuna cateva cuvinte de sustinere a Regelui,fara sa le creada cu adevarat.Ea a justificat acesta strategie salvatoare prin cuvintele: ,,Doar tu insuti mi-ai spus ca gandurile omului sunt importante,nu cuvintele lui.Spune doar cu gura,nu trebuie sa crezi cu adevarat ceea ce spui".

Raspunsul lui More a intrat in legenda.Acesta a spus: ,,Asta-i un argument slab Meg.Cand un om face un juramint el isi tine intreaga viata in propriile maini.Asa cum tii apa(isi face mainile caus)asa se pierde(isi rasfira degetele)atunci nu mai poate spera sa se regaseasca si cedeaza.Unii oameni nu sunt capabili sa-si tina juramintul dar mi-ar fi scarba sa cred ca tatal tau este unul dintre ei".

Tribunalul si familia au incercat sa-l convinga sa spuna ceva fara sa creada cu adevarat ce spune.Dar More le-a amintit ca valoarea unui om este tot atat de mare ca valoarea cuvintelor lui.Cuvantul omului este chiar viata lui.".

Sir Thomas More a fost un opozant al protestantismului dar din punctul meu de vedere onoarea sa,precum si puterea sa de a crede in ceva pina la capat, justifica pe deplin publicarea acestei povesti.Faptul ca este adusa de un protestant este doar o mica reparatie morala privind retrospectiv prin istorie.