Diavolul

[dobrin7m]

În prealabil postat de florin.oltean75

Geneza pacatului in religia crestina este un scenariu paradoxal.

La fel si caderea ulterioara a lui Adam - cadere mostenita de mintile care cauta astazi febril adevarul, fie in filocalii, fie pe forumuri.
----------------------

Orice incercare de intelegere logica a mobilului care a activat manifestarea pacatului in creatie este sortita esecului.

Este un cerc vicios.

Crestinismul sustine ca sursa radacina a pacatului este mandria.

Dar mandria de ce este cauzata?

Fireste, de prostie.

Prostia este miezul, zeama mandriei.

Infumurarea este o betie a mintii care nu poate discerne realitatea de minciuna unei inchipuiri cu privire la sinele propriu.

Aceasta insa implica inevitabil ca fiintele create au fost imperfecte. Fara o cunoastere absoluta.

Fara cunoasterea a ceea ce este "rau", si a consecintelor inexorabile cauzate de savarsirea "raului".

Fiinte inzestrate cu o cunoastere relativa si un cvasi-liber arbitru conditionat de diferenta specifica intre intelegerea relativa si absoluta a realitatii.

O fisura in intelegerea "primelor fiinte create" - care continua sa produca drame, suferinta si grozavii in tot ceea ce este viu.

Caci cautand "binele propriu" au aflat iadul. O stare de confuzie de care sufera toata faptura.

-------------------------
"Caci cel ce-si iubeste viata sa, [negresit] o va pierde"

"1. Mulţi presupun multe şi diferite pricini pentru căderea lui Adam: unii – necredinţa, alţii – neascultarea, cei de ai treilea – mîndria şi iubirea de slavă, alţii zic alte diferite pricini. Noi însă pe nici una din acestea n-o socotim ca fiind întîia, fără numai lipsa de judecată şi nesocotinţa tuturor lucrurilor.

2. Cea dintîi poruncă a lui Adam în rai a fost aceea de a face şi a păzi, adică de a face cu judecată ca să priceapă bine [ceea ce face] şi de a păzi porunca spre a o nu încălca. Dar de vreme ce el nu a lucrat cu judecată, nici porunca nu o a păzit. Căci de la nelucrarea minţii mai întîi de toate în Adam s-a ivit necredinţa – necredinţa în Dumnezeu Care a zis şi a poruncit –, apoi de la necredinţă s-au născut neascultarea şi călcarea de poruncă; iar călcarea poruncii a dus la căderea din harul Domnului şi la înstrăinarea de dragostea Lui cea dumnezeiască.

3. Dacă Adam ar fi cunoscut pe Făcătorul-de-bine şi ar fi cugetat la poruncă, n-ar fi avut necredinţă faţă de poruncă, iar dacă ar fi avut credinţă, n-ar fi călcat porunca, n-ar fi gustat din pomul poruncit, n-ar fi fost izgonit din rai, n-ar fi căzut sub moarte şi stricăciune şi Dumnezeu n-ar fi trebuit să lucreze pentru noi atîtea minuni spre a ne aduce întru cunoştinţa şi pătrunderea tuturor lucrurilor.

4. Aşa cum Adam a căzut de la Dumnezeu şi din harul Lui nu pentru altă pricină, fără numai pentru lipsa de judecată, astfel şi noi nu putem să ne realipim Lui fără numai prin dreaptă cugetare şi cunoaşterea tuturor lucrurilor. Căci cel ce s-a cunoscut pe sine cu adevărat acela a cunoscut pe Dumnezeu şi cine a cunoscut pe Dumnezeu acela pe sine s-a cunoscut. Unul ca acesta s-a unit cu Dumnezeu şi, odihnindu-se de toate lucrurile şi ostenelile sale, a intrat în sfinţitorul lui Dumnezeu şi totdeauna aduce lui Dumnezeu slujba cea înţelegătoare [a minţii]." Sf. Dimitrie al Rostovului