Adevarul interior sau exterior omului; Realitate sau falsitate interioara a oamenilor

[Tangun]

Majoritatea oamenilor sunt atat de complet identificati cu vocea din mintea lor - curentul neintrerupt de ganduri involuntare si compulsive si emotiile care le insotesc - incat am putea spune ca sunt posedati de minte. Inconstienta spirituala ia nastere atunci cand mintea pune complet stapanire pe Fiinta din tine.

Ce este mintea egocentrica? Cata vreme esti complet inconstient, iei ganditorul drept ceea ce esti tu cu adevarat. O numim egocentrica deoarece fiecare gand - fiecare amintire, interpretare, parere, punct de vedere, concept, reactie, emotie contin un sentiment de sine, de eu (ego).Aceasta este inconstienta, din punct de vedere spiritual vorbind.

Gandirea, continutul mintii este desigur conditionat de trecut: educatia pe care ai primit-o, mediul familial si cultural, religia din care faci parte si altele. Nucleul central al intregii tale activitati mentale consta in anumite ganduri, emotii si moduri de reactie, repetitive si persistente cu care te identifici cel mai mult. Aceasta entitate este insusi egoul.
Dupa cum am vazut, atunci cand spui "eu", cel care vorbeste in majoritatea cazurilor este egoul, nu tu. El este plamadit din gand si emotie, dintr-un manunchi de amintiri cu care te identifici in termeni de "eu si povestea mea", din roluri pe care le-ai deprins si le joci fara sa stii, din identificare la nivel de colectivitate (nationalitate, religie, rasa, clasa sociala sau crez politic). Egoul implica de asemenea identificari personale, nu doar cu posesiuni, ci si cu opinii, aspect exterior, resentimente pe termen lung sau conceptia despre sine insusi ca fiind mai bun sau nu la fel de bun ca altii, ca fiind un om de succes sau un ratat.
Continutul egoului variaza de la o persoana la alta, dar in fiecare ego se regaseste aceeasi structura. Cu alte cuvinte: egourile difera doar la suprafata.

Ori de cate ori sesizezi vocea gandurilor fara oprire, vei realiza, de asemenea, ca nu esti vocea, ci acela care este constient de ea. De fapt, esti constiinta care constientizeaza acea voce. In fundal este constiinta; in prim-plan este vocea, ganditorul. In acest mod te eliberezi de ego, de mintea neobservata. In momentul in care constientizezi egoul, acesta nu mai este in adevaratul sens al cuvantului egoul, ci doar un sablon mental vechi, conditionat. Egoul implica absenta constientizarii. Constiinta si egoul nu pot exista laolalta.
Nu trebuie sa iti impui faptul de a renunta la ego ca nu vei reusi. Cu orice te vei lupta mai rau vei consolida. Doar fiind constient egoul moare de la sine.

A fi corect si a proceda gresit;
Atat plangerea, cat si atitudinea critica si reactivitatea ii intaresc egoului sentimentul de ingradire si separare de care depinde supravietuirea sa. Dar acestea intaresc egoul si in alt mod, dandu-i un sentiment de superioritate pe seama caruia prospera. S-ar putea ca procesul sa nu fie evident in prima modalitate, cea prin care, plangandu-te, sa spunem, de aglomeratia din trafic, politicieni, bogatii cei lacomi, somerii lenesi, barbati sau femei, religii diferite si concepte, capeti un sentiment de superioritate. Iata cum se intampla: atunci cand te plangi ai, in mod implicit, dreptate, iar persoana sau situatia de care te plangi sau impotriva careia reactionezi greseste sau este gresita.
Nimic nu intareste egoul mai mult decat sentimentul de a avea dreptate. A avea dreptate inseamna a te identifica cu o pozitie mentala - un punct de vedere, o opinie, o judecata, o interpretare. Pentru a avea dreptate, trebuie, desigur, ca altcineva sa se insele, de aceea egoul adora sa prezinte greselile altora pentru ca el sa aiba dreptate. Altfel spus, simti nevoia sa vorbesti despre greselile celorlalti pentru a-ti consolida sentimentul de sine.

Te poti plange si poti reactiona nu doar impotriva unei persoane, ci si a unei situatii, ideea implicita fiind intotdeauna ca "nu ar fi trebuit sa se intample asa ceva".
Nutrind convingerea ca ai dreptate, te plasezi intr-o pozitie imaginara de superioritate morala in raport cu persoana sau situatia judecata si gasita inadecvata. Dupa acest sentiment de superioritate tanjeste egoul si prin el se amplifica.

Adevarul: relativ sau absolut?
Dincolo de taramul faptelor simple si verificabile, certitudinea ca "eu am dreptate; tu gresesti" reprezinta un element periculos in relatiile personale si in interactiunile dintre natiuni, triburi, religii si asa mai departe.
Dar daca credinta "eu am dreptate; tu gresesti" este una dintre modalitatile prin care egoul se consolideaza, daca a va da voua dreptate si a-i acuza pe ceilalti de eroare reprezinta o disfunctie mentala care perpetueaza separarea si conflictul dintre fiintele umane, inseamna ca nu se poate spune ca exista comportamente bune si comportamente gresite, actiuni sau credinte bune ori gresite? Si n-ar fi atunci vorba despre acel relativism moral pe care unele dintre invataturile crestine contemporane il vad ca pe cel mai mare rau al timpurilor noastre?

Nu exista decat un singur Adevar absolut, iar toate celelalte adevaruri provin din el. Cand veti gasi acel Adevar, actiunile voastre vor fi conforme cu el. Actiunile oamenilor pot reflecta adevarul sau pot reflecta iluzia. Poate fi adevarul exprimat in cuvinte? Da, dar cuvintele nu sunt, desigur, totuna cu el. Ele doar indica spre el.
Adevarul este inseparabil de ceea ce esti tu, pentru ca tu esti Adevarul. Daca il vei cauta in alta parte te vei amagi de fiecare data. Insasi Fiinta ta este Adevarul. Este exact ceea ce Iisus a incercat sa transmita cand a spus: "Eu sunt calea, adevarul si viata." El vorbea despre cel mai launtric Eu Sunt, identitatea esentiala a fiecarei forme de viata; intoarcerea la Creator, prin amintirea ca esti parte din Creator. Este viata care e unul si acelasi lucru cu tine. Atunci cand suntem in legatura cu acea dimensiune din interiorul nostru - si a fi in legatura cu ea reprezinta starea noastra fireasca, nu vreo realizare miraculoasa - toate actiunile si relatiile noastre vor reflecta unitatea cu intreaga viata pe care o simtim adanc inauntrul nostru. Aceasta este iubirea. Legile, poruncile, regulile si normele sunt necesare pentru cei care sunt separati de Adevarul din interiorul lor, de ceea ce sunt ei in realitate.

[Tangun]

Multi adulti interpreteaza roluri atunci cand se adreseaza copiilor mici, folosind cuvinte si sunete prostesti. Coboara intentionat nivelul conversatiei cand vorbesc cu ei, nu ii trateaza de la egal la egal. Iata procesul mintii lor.
Faptul ca pentru un timp stiti mai multe sau sunteti mai mari nu inseamna ca acel copil nu va este egal. O intrebare importanta este: puteti indeplini functia de parinti si s-o faceti bine, fara sa va identificati cu functia respectiva, adica fara ca aceasta sa devina un rol?

Identitatea derivata din rolul interpretat persista mult dupa ce necesitatea acelor functii specifice a disparut. Parintii nu pot renunta la statutul de parinti nici cand copilul creste si devine adult. Nu pot renunta la necesitatea de a fi necesari copilului lor. Chiar cand copilul lor are patruzeci de ani, parintii tot nu se desprind de ideea de "eu stiu ce e mai bine pentru tine". Isi joaca in continuare in mod compulsiv rolul de parinte, de aceea relatia dintre ei si copii nu este una autentica. Parintii se definesc prin rolul respectiv si se tem inconstient sa nu-si piarda identitatea atunci cand vor inceta sa mai fie parinti. Daca dorinta lor de a controla sau influienta actiunile copilului lor devenit adult intampina rezistenta - si de obicei asa se intampla - vor incepe sa critice sau sa-si manifeste dezaprobarea sau vor incerca sa-l faca pe copil sa se simta vinovat, toate din dorinta lor de a-si pastra rolul, identitatea lor. La suprafata pare ca sunt preocupati de copil si chiar ei cred acest lucru, dar in realitate nu sunt interesati decat de pastrarea identitatii pe care le-o ofera rolul.
Motivatiile egocentriste sunt interesul fata de propria persoana si dorinta de afirmare a propriei persoane, uneori abil mascate chiar si fata de persoana in care opereaza egoul.

O mama sau un tata care se identifica cu rolul parental ar putea incerca sa se intregeasca pe sine prin intermediul copilului. Nevoia egoului lor de a-i manipula pe altii in scopul umplerii lipsei pe care o simt in permanenta este in acest caz directionata catre copil.
Daca ar fi constientizate si apoi rostite cu voce tare cele mai inconstiente motivatii si supozitii ce se ascund in spatele dorintei nestapanite a parintelui de a-si manipula copilul, intre ele s-ar regasi probabil unele dintre cele de mai jos:
"Vreau sa realizezi ceea ce n-am reusit eu sa realizez; vreau sa fii cineva in ochii celorlalti, astfel incat si eu sa pot fi cineva prin intermediul tau. Nu ma dezamagi. Sacrific atat de multe pentru tine. Dezaprobarea pe care mi-o exprim fata de tine are scopul de a te face sa te simti atat de vinovat si stanjenit, incat pana la urma sa te conformezi dorintelor mele. Si este de la sine inteles ca eu stiu ce e mai bine pentru tine. Te iubesc si voi continua sa te iubesc daca vei face ceea ce stiu eu ca este bine pentru tine."

Cand scoateti la lumina astfel de afirmatii inconstiente vedeti imediat absurditatea lor. Egoul din spatele lor iese la vedere si, odata cu el, disfunctia pe care o implica.

Daca parintii vostri procedeaza astfel, nu le spuneti ca sunteti inconstienti si stapaniti de ego, caci nu veti face probabil altceva decat sa le mariti inconstienta, deoarece egoul va lua o atitudine defensiva. Nu asa se elibereaza de ego. Este suficient ca voi sa constientizati ca egoul este cel care actioneaza in ei, si nu ei insisi. Tiparele egotice, chiar si cele care dureaza de mult, se dizolva in mod miraculos atunci cand nu le opuneti rezistenta in forul vostru interior. Opozitia nu face decat sa le reinnoiasca forta. Acceptati comportamentul parintilor cu compasiune, fara sa-l personalizati. Odata ce ajungi constient se rezolva totul. Constientizare inseamna Prezenta, si doar Prezenta poate dizolva trecutul inconstient din tine.

Multi copii nutresc in secret furie si resentimente fata de parintii lor, iar cauza este adesea lipsa de autenticitate din relatia cu ei.
Copilul tanjeste dupa prezenta parintelui sau in calitate de fiinta omeneasca, nu de rol, indiferent cat de constiincios este interpretat acel rol. Poate ca faceti tot ce e bine si tot ce va sta in putinta pentru copilul vostru, dar nici chiar a face tot ce va sta in putinta nu este suficient.
De fapt, a face nu este niciodata suficient daca neglijati Fiintarea.
Egoul nu stie nimic despre Fiintare, dar crede ca in final veti fi salvati de ceea ce intreprindeti. Daca va aflati in stapanirea egoului, credeti ca facand tot mai multe veti acumula in final suficient de multe actiuni ca sa va simtiti intregiti la un moment dat, in viitor. Nu va fi asa. Doar va veti pierde in actiuni. Intreaga civilizatie se risipeste in actiuni ce nu-si au radacina in Fiintare, devenind astfel zadarnica.
Cum aduceti Fiintarea in relatia cu copilul vostru, in cazul unei vieti de familie ocupate? Cheia reprezinta faptul de a-i acorda copilului atentie.
Exista doua tipuri de atentie. Pe una am putea-o denumi atentia bazata pe forma - intotdeauna legata inr-un fel sau altul de actiune sau evaluare: "Ti-ai facut temele? Termina ce ai de mancat. Fa-ti ordine in camera. Spala-te pe dinti. Fa asta. Inceteaza cu asta. Grabeste-te, sa fii gata."
Ce mai avem de facut? Intrebarea aceasta rezuma destul de bine felul in care decurge viata de familie in multe case. Atentia bazata pe forma e desigur necesara, dar daca doar ea exista, atunci lipseste dimensiunea vitala si Fiintarea este complet eclipsata de actiune.
Atentia lipsita de forma este inseparabila de dimensiunea Fiintarii. Privind, ascultand, atingand sau ajutand copilul intr-o imprejurare sau alta, esti vigilent, calm, complet prezent, nu vrei nimic altceva in afara momentului asa cum este el. In acest fel se face loc pentru Fiintare.

Astfel trebuie procedat si fata de ceilalti. Mama, tata, sot, sotie, tanar, batran, rolurile pe care le joci, functiile pe care le indeplinesti, orice faci - toate acestea tin de dimensiunea umana. Aceasta isi are locul ei si trebuie onorata, dar nu este in sine suficienta pentru o viata implinita. Mai este Fiintarea, prezenta vigilenta, calma a Constiintei insasi care este totuna cu tine. Umanul este forma. Fiinta este fara de forma. Ele nu sunt separate ci se intrepatrund.
In dimensiunea umana sunteti, fara discutie superiori copilului vostru; poate ca-l iubiti, dar iubirea va fi doar omeneasca, conditionata, posesiva, intermitenta. Doar dincolo de forma, in Fiintare sunteti egali, si acolo exista iubire adevarata. Prezenta care este totuna cu voi, atemporalul Eu Sunt se recunoaste in altcineva, iar celalalt, copilul in cazul de fata, se simte iubit, adica recunoscut.
A iubi inseamna a te recunoaste in altcineva. "Alteritatea" celuilalt se descopera atunci ca fiind o iluzie ce apartine taramului exclusiv uman, taramului formei. Nevoia de iubire care exista in fiecare copil este nevoia de a fi recunoscut, nu la nivel de forma, ci la nivel de Fiintare.
Cand altcineva te recunoaste, recunoasterea aceea aduce dimensiunea Fiintarii mai plenar in aceasta lume, prin intermediul amandurora. Aceasta este iubirea care mantuieste lumea. Ea se aplica in egala masura tuturor relatiilor. S-a spus ca "Dumnezeu este iubire", dar afirmatia nu este absolut corecta. Dumnezeu este Unica Viata din si de dincolo de nenumaratele forme de viata. Iubirea implica dualitate: cel care iubeste si cel care este iubit, subiect si obiect. Asadar, iubirea reprezinta recunoasterea unitatii in lumea dualitatii. Aceasta este nasterea lui Dumnezeu in lumea formei. Iubirea face lumea mai putin lumeasca, mai putin densa, mai transparenta fata de dimensiunea divina, fata de lumina constiintei insasi.

[Tangun]

Lectia esentiala in cadrul artei de a trai pe care fiecare dintre noi se afla aici ca sa o invete este aceea de a face orice se cere de la voi sa faceti in fiecare situatie, fara ca sarcina sa se transforme intr-un rol cu care va identificati. Capatati cea mai mare putere in tot ceea ce faceti daca orice intreprindeti are ca scop actiunea in sine si nu constituie un mijloc pentru a va proteja sau amplifica identitatea oferita de rol sau pentru a va conforma acesteia. Fiecare rol reprezinta un sentiment de sine fictiv, iar prin acesta totul devine personalizat si, in consecinta, corupt si deformat de "micul eu" fabricat de minte si de rol.
Majoritatea oamenilor care se afla in pozitii privilegiate in aceasta lume, asa cum sunt politicienii, personalitatile de la televizor, liderii din sfera afacerilor si cei religiosi sunt complet identificati cu rolul lor, cu putine exceptii notabile. Nu sunt altceva decat jucatori inconstienti in jocul egoului, un joc ce pare atat de important, dar care, in ultima instanta este lipsit de un scop real.
Daca drama egocentrista de pe pamant are vreun scop, acesta este unul indirect: creeaza tot mai multa suferinta si mai multa suferinta pe planeta, iar suferinta, desi in cea mai mare masura creata de ego, duce in final la distrugerea egoului. Este focul in care egoul se arde singur in totalitate.

Cand nu jucati roluri inseamna ca nu mai exista sine (ego) in ceea ce faceti. Nu exista un plan secundar: protejarea sau consolidarea sinelui. Drept rezultat, actiunile au mult mai multa putere. Atentia este total indreptata asupra situatiei. Nu incercati sa fiti cineva anume. Sunteti complet voi insiva. Dar nu incercati sa fiti complet voi insiva. Acesta este inca un rol. Se numeste "eu cel natural, spontan". De indata ce incercati sa fiti intr-un fel sau altul, interpretati un rol. Mintea va interveni spunand: "Ia sa vedem, cum as putea fi eu insumi?" Apoi mintea va elabora o strategie referitoare la: "Cum sa fiu eu insumi." Un alt rol. "Cum pot fi eu insumi?" este, de fapt, o intrebare gresita. Ea implica faptul ca trebuie sa faci ceva pentru a fi tu insuti. Dar "cum" nu-si are locul aici, deoarece voi sunteti deja voi insiva. Doar incetati sa atasati tot felul de lucruri care nu sunt necesare la ceea ce sunteti deja. "Dar nu stiu cine sunt. Nu stiu ce inseamna sa fiu eu insumi." Daca puteti fi complet in largul vostru cu faptul ca nu stiti cine sunteti, atunci ceea ce ramane este ceea ce sunteti - Fiinta din spatele formei umane, un camp al potentialitatii pure si nu ceva deja definit.

Incetati sa va mai definiti - fata de voi insiva si fata de ceilalti. Nu veti muri. Veti reveni la viata. Si nu va preocupati de modul in care va definesc ceilalti. Atunci cand va definesc se limiteaza pe ei insisi, asa ca e problema lor. Ori de cate ori interactionati cu oamenii, nu fiti acolo in primul rand ca o functie sau un rol, ci ca un camp de Prezenta constienta.

De ce joaca egoul roluri? Din cauza unei supozitii neverificate, a unei erori fundamentale, a unui gand inconstient. Gandul suna astfel: nu sunt suficient. Lui ii urmeaza si alte ganduri inconstiente: trebuie sa joc un rol ca sa obtin ceea ce imi trebuie pentru a fi in intregime eu insumi; trebuie sa obtin mai mult ca sa pot fi mai mult. Dar nu puteti fi mai mult decat sunteti, deoarece dedesubtul formei fizice si psihologice sunteti una cu Viata insasi, una cu Fiinta. In esenta, nu sunteti nici inferiori, nici superiori nimanui. Adevaratul respect de sine si adevarata smerenie se naste din aceasta intelegere. Tratati pe fiecare la nivelul a ceea ce este: Fiinta. Din perspectiva egoului, respectul de sine si umilinta sunt contradictorii. In realitate, ele sunt unul si acelasi lucru.

Nefericirea este o boala mental-emotionala creata de ego, care a ajuns la proportii epidemice. Starile negative precum furia, nelinistea, ura, resentimentele, nemultumirea, invidia, gelozia si asa mai departe nu sunt considerate negative, ci total justificate; ele nu sunt percepute ca fiind rezultate de sine, ci provocate de altcineva sau de un factor exterior. "Te consider responsabil de durerea mea", iata ce spune in mod implicit egoul.

"Ce lucru oribil cutare sau cutare, ce zi oribila" , fara sa realizati ca frigul, vantul si ploaia sau oricare ar fi starea vremii fata de care reactionati nu sunt oribile, ci sunt asa cum sunt. Oribilul tine de reactia voastra, de rezistenta interioara fata de ea si de emotia careia ii da nastere rezistenta.
Mai mult inca, suferinta sau negativitatea sunt adesea luate in mod eronat de catre ego drept placere deoarece, pana la un punct, egoul se consolideaza prin intermediul lor.
De exemplu, furia sau resentimentul consolideaza enorm egoul prin amplificarea sentimentului de separare, accentul cazand astfel pe alteritatea celorlalti si luand nastere o atitudine mentala de "justete", care aparent este la fel de necucerit ca o fortareata.

Oricand sunteti intr-o stare negativa, ceva din voi vrea acea negativitate, o percepe ca placuta sau crede ca va va procura ceea ce va doriti. Altminteri, cine ar vrea sa se agate de negativitate, sa aduca nefericire siesi si celorlalti si sa isi expuna trupul imbolnavirii? De aceea, daca puteti fi constienti ori de cate ori exista negativitate in voi ca in acel moment ceva din voi simte placere datorita negativitatii sau crede ca aceasta are un scop util, atunci constientizati nemijlocit egoul. In momentul in care se intampla aceasta, identitatea voastra s-a deplasat de la ego la constiinta. Asta inseamna ca egoul se contracta, iar constiinta se dezvolta.

[cocorel]

Ceea ce spui tu aici nu crezi ca inlatura oarecum posibilitatea evolutiei sufletesti?Poate ar merge daca ne-am naste perfecti atunci da,ar merita sa incercam sa ne inlaturam tot din afara,tot ce ne modeleaza si sa ramanem doar ceea ce am fost.Parca exista totusi si influente benefice.Poate si roluri benefice pe care am putea sa le "jucam": rolul de crestin-exemplu de daruire.

[Tangun]

În prealabil postat de cocorel

Ceea ce spui tu aici nu crezi ca inlatura oarecum posibilitatea evolutiei sufletesti?Poate ar merge daca ne-am naste perfecti atunci da,ar merita sa incercam sa ne inlaturam tot din afara,tot ce ne modeleaza si sa ramanem doar ceea ce am fost.Parca exista totusi si influente benefice.Poate si roluri benefice pe care am putea sa le "jucam": rolul de crestin-exemplu de daruire.

Ce trebuie sa intelegem cu totii este ca scopul tuturor sufletelor este reintegrarea in Unime. Unimea intregii Vieti care este reintegrarea cu Creatorul. Minciunile se vor prabusi din interior asa cum se prabusesc singure conceptele si ideologiile. Nu le va distruge nimeni, ele vor cadea de la sine. Ele sunt impotriva Vietii.In cele din urma, odata cu accelerarea transmiterii de lumina asupra pamantului, de catre fiintele ceresti care ajuta planeta noastra sa se inalte, atat adevarul cat si falsul vor iesi literalmente la lumina.

Sufletul stie totul. La nivelul sufletului noi toti stim deja tot ceea ce exista intrucat nu putem fi separati de Dumnezeu, prin urmare nici de legea universala. Evolutia sufletului este pentru a-si aminti ca esenta lui este parte din Creator, Viata Insasi. Reamintirea Constienta sau trezirea Constiintei. Pana ce fiecare suflet nu-si va fi caştigat drumul inapoi spre lumina - avand intacta întreaga amintire a tuturor experientelor - nicaieri in acest univers nu se poate spune ca exista raiul descris de religii sau utopia din povesti. Punctul culminant al perfecţiunii in eternitate este incheierea experientelor si reintoarcerea, castigata pe merit, la Creator, implinirea continua a acestei vieţi eterne este calatoria de evolutie a sufletului.

A fi totuna cu Viata. Constiinta noastra labila, tendinta de a alege calea minimei rezistente, fara a constientiza pe deplin momentul prezent, creeaza un gol. Iar mintea conditionata de timp, care a fost construita pentru a fi un servitor util, compenseaza golul proclamandu-se ea insasi stapana. Ca un fluture ce zboara din floare in floare, mintea retraieste experiente trecute sau, proiectandu-si propriul sau film, anticipeaza ceea ce va urma. Rareori ne surprindem odihnindu-ne in adancimea oceanica a momentului prezent, aici si acum. Pentru ca aici - in Clipa de acum - se afla Sinele Adevarat, ascuns indaratul corpului fizic, al emotiilor schimbatoare si al mintii flecaitoare.
Gloria dezvoltarii umane nu e data de capacitatea noastra de a gandi si a analiza, desi aceasta este trasatura care ne deosebeste de animale. Intelectul, ca si instinctul, reprezinta numai un punct pe acest drum. Destinul nostru ultim este sa ne reconectam cu Fiinta noastra esentiala si sa ne exprimam realitatea divina, extraordinara, in lumea fizica, clipa de clipa. Valorile actuale se vor transforma in epavele plutitoare ale temerilor pieritoare, prinse in vartejul Fiintei. O noua civilizatie va lua fiinta.
De unde deriva adevarul? El nu deriva din surse externe, ci din singura sursa autentica, libera de orice teorie sau speculatie - sursa interioara, acel loc din interiorul vostru in care cunoasteti cu adevarat, si in care adevarul este recunoscut atunci cand este auzit. In acele momente apare un sentiment de exaltare si de traire intensa, ca si cum ceva din tine ar spune: "Da, stiu ca este adevarat."
Nimic nu exista in afara Clipei de acum. A fi Prezent. Dar nu puteti gandi prezenta si mintea nu o poate intelege. Prezenta este inteleasa numai atunci cand esti prezent.

Scopul este unul interior. De indata ce va ridicati deasupra nivelului de supravietuire, chestiunea sensului si a scopului vietii capata o importanta extrema. Nimic nu poate substitui aflarea scopului adevarat. Dar scopul adevarat si primordial nu poate fi gasit in exterior. El nu are legatura cu ceea ce facem, ci cu ceea ce suntem - adica starea constiintei noastre. Scopul interior este Fiinta si este primordial. Scopul exterior priveste actiunea si este secundar. Scopul interior este sa ne trezim. Pur si simplu, este o parte esentiala a scopului intregului - universul. Trezirea este o modificare a constiintei care are loc atunci cand gandirea si constiinta se separa. Nu este o intamplare, ci un proces prin care trec oamenii.

[cocorel]

Asta ma straduiesc eu sa inteleg acuma: la sfarsit ne "integram" cu Dumnezeu sau doar zburdam fericiti pe langa El? Se pare ca in crestinism e agreeata a doua varianta.Intr-un fel are si sens ca prima e un fel de pierdere de vreme :adica ne-am desprins din El ca sa ne integram inapoi,adica se plictisea si si-a facut asa,de-o distractie...ca sa ajunga la final de unde a plecat.Cred ca oricum trebuie sa ne straduim pentru a fi pe placul Lui si sa ne dorim mantuirea fie ea unirea sau doar alaturarea cu El decat cealalta varianta...cu ne-mantuirea...

[Tangun]

Inca nu ai inteles dar vei intelege si cand vei intelege vei trai (o mare bucurie si implinire).

Intai trebuie sa ne dam seama ca Dumnezeu este Fiinta. Energia vitala unitara, eterna, mereu prezenta deasupra miliardelor de forme vii supuse nasterii si mortii. Totusi, Fiinta nu este numai deasupra, ci si in adancul fiecarei forme de viata, ca esenta interioara invizibila si indestructibila. Ceea ce inseamna ca ea ne este accesibila in acest moment sub forma sinelui nostru profund, a naturii noastre adevarate. Dar nu cautati sa puneti stapanire pe ea prin puterea mintii. Nu incercati sa o intelegeti. Nu puteti sa o cunoasteti decat atunci cand mintea este linistita. Cand sunteti prezenti, cand atentia voastra se indreapta intens si in intregime spre Clipa de acum, Fiinta poate fi simtita, dar ea nu poate fi inteleasa niciodata pe cale mentala. A regasi constiinta Fiintei si a mentine aceasta stare de "constiinta sensibila" inseamna a atinge iluminarea. Observa pentru cateva momente mintea si cursul ei neintrerupt, si poti constientiza ca cel care o observa esti tu, prezenta, Fiinta.

Cuvantul Dumnezeu si-a pierdut sensul pe parcursul miilor de ani de folosire gresita. Prin "folosire gresita" vreau sa spun ca oameni care nu au reusit niciodata sa arunce macar o privire fugara in lumea sacrului, in vastitatea infinita din spatele acestui cuvant, il folosesc cu multa convingere ca si cum ar sti despre ce vorbesc. Sau aduc argumente impotriva sa, ca si cum ar sti ce este lucrul pe care il neaga. Aceasta folosire gresita da nastere unor credinte, iluzii egoiste si afirmatii absurde, ca de exemplu: "Dumnezeul meu sau al nostru este singurul adevarat, iar Dumnezeul tau este fals".
Cuvantul Dumnezeu a devenit un concept inchis. In momentul cand este rostit, apare o imagine mentala, poate ca nu chiar aceea a unui batran cu barba alba, totusi o reprezentare mentala a unui lucru sau a unei persoane din afara noastra si, desigur, aproape inevitabil, aceasta este o persoana sau un lucru de sex masculin.
Nici Dumnezeu, nici Fiinta si nici vreun alt cuvant nu poate defini sau explica realitatea inefabila din spatele cuvantului, astfel ca singura intrebare importanta este aceea daca cuvantul este un sprijin sau o piedica pentru capacitatea noastra de a trai realitatea la care se refera. Trimite el dincolo de sine, la o realitate transcendenta, sau se contamineaza cu usurinta, devenind nimic altceva decat o idee din mintea voastra in care credeti?
Cuvantul Fiinta nu explica nimic, dar nici cuvantul Dumnezeu nu face acest lucru. Totusi, Fiinta are avantajul de a fi un concept deschis. Nu reduce infinitatea invizibila la o entitate finita. Este imposibil sa ne formam o imagine mentala despre ea. Nimeni nu poate sa revendice exclusiv Fiinta. Este insasi esenta si va este imediat accesibila ca sentiment al propriei prezente, drept constientizare a lui "eu sunt", care este anterioara gandului ca "eu sunt asta sau cealalta". Asadar, este un pas foarte mic intre cuvantul Fiinta si experienta existentei.

Identificarea cu mintea face ca gandirea sa devina un impuls permanent si repetitiv. Incapacitatea de a te opri sa mai gandesti este o boala groaznica, dar nu ne dam seama de acest lucru pentru ca aproape toata lumea sufera de ea, si o consideram un lucru normal.
Acest zgomot neincetat ne impiedica sa gasim acea lume a linistii interioare, care este inseparabila de Fiinta. El creaza si un sine fals, construit de minte, care arunca o umbra de frica si suferinta. Eroarea fundamentala este echivalarea gandirii cu Fiinta. Cel care gandeste compulsiv, adica aproape toata lumea, traieste intr-o stare de separare aparenta, intr-o lume nebunesc de complexa, cu conflicte si probleme perpetue, o lume care reflecta fragmentarea din ce in ce mai mare a mintii. Iluminarea este o stare de integritate, de a fi "unitar" si, din acest motiv, impacat.
A fi unitar cu viata in aspectul sau manifest, lumea, ca si cu sinele profund si viata nemanifesta - a fi unitar cu Fiinta. Aceasta este unirea cu Fiinta, si nu un fel de pierdere de vreme, sau plictiseala asa cum afirma tot mintea. Aceasta este pacea interioara, si a deveni constient de asta inseamna ca atunci cand vei muri in planul fizic, vei ramane constient.
A fi identificat cu mintea si emotiile inseamna inconstienta spirituala. Ce face mintea? Analizeaza trecutul si proiecteaza in viitor. Iluzia timpului si spatiului. Cum ramane cu prezenta constiintei?

Iluminarea nu este numai sfarsitul suferintei si al conflictelor perpetue din interiorul si din afara noastra, ci si sfarsitul sclaviei noastre fata de gandirea neintrerupta.

Identificarea cu mintea creeaza un ecran opac de concepte, etichete, imagini, cuvinte, judecati si definitii ce blocheaza orice relatie autentica. Se interpune intre constiinta de sine si persoana, intre tine si restul oamenilor, intre tine si natura, intre tine si Dumnezeu. Acest ecran de ganduri este cel care creeaza iluzia separarii, impresia ca existi complet separat de "celalalt". Atunci uiti faptul esential ca, in spatele nivelului aparentei fizice si al formelor diferite, esti unitar cu tot ceea ce exista. Prin "uiti" vreau sa spun ca nu mai poti simti aceasta unitate ca realitate de sine evidenta. Poti crede ca acest lucru e adevarat, dar nu mai stii ca este adevarat.

Eliberarea de minte; Cand o persoana se duce la doctor si spune: aud o voce in capul meu", probabil ca va fi trimisa la psihiatru. Cert este ca, intr-un mod foarte asemenator, aproape toata lumea aude vocea din capul lor tot timpul: gandurile involuntare in legatura cu care nu va dati seama ca aveti puterea de a le opri. Monologuri si dialoguri continue.
Probabil ca ati intalnit pe strada "nebuni" care vorbesc fara oprire, cu voce tare. Ei bine, acest lucru nu difera foarte mult de ceea ce facem cu totii, oamenii "normali", cu exceptia faptului ca nu vorbim cu voce tare. Vocea comenteaza, speculeaza, compara, judeca, se lange, accepta sau respinge etc. Ea nu este relevanta pentru situatia in care va aflati in acel moment; poate evoca trecutul recent sau indepartat, poate repeta sau imagina posibile situatii viitoare. Isi imagineaza deseori lucruri negative sau finaluri nedorite; acest lucru este numit "ingrijorare". Chiar de vocea este relevanta pentru situatia curenta, ea va fi interpretata in termenii trecutului; pentru ca vocea apartine mintii conditionate, care e rezultatul istoriei noastre de viata, dar si al cadrului mental cultural colectiv pe care l-am mostenit. Asa ca priviti si evaluati prezentul prin prisma trecutului si obtineti o perspectiva total eronata asupra lui.
In loc sa "observati ganditorul", puteti crea voi insiva un gol in fluxul mintii, pur si simplu concentrandu-va atentia asupra Clipei de acum. Deveniti intens constient demomentul prezent. Este un lucru care va va aduce o profunda satisfactie. Astfel , va indepartati constiinta de activitatile mintii si creati un hiat al nonmintii, in care sunteti extrem de alert si constient, insa fara sa ganditi. Aceasta este esenta meditatiei.

Nu am plecat ca sa venim ci am plecat inconstienti ca sa devenim constienti de Fiinta noastra.

[Tangun]

Gandirea nu este esentiala pentru supravietuirea in aceasta lume. Mintea este un instrument, o unealta. Ea exista pentru a fi folosita intr-un anumit scop, iar, cand sarcina este indeplinita, lasati-o deoparte. Dar, dupa cum stau lucrurile, aproape 80 - 90 % din gandurile majoritatii oamenilor sunt nu numai repetitive si inutile, dar, prin natura lor disfunctionala si deseori negativa, mare parte sunt chiar daunatoare. Observati-va mintea si veti descoperi ca este adevarat. Ea duce la o pierdere importanta de energie vitala.
Acest gen de gandire compulsiva este in realitate o forma de dependenta. Prin ce se caracterizeaza dependenta? Pur si simplu prin faptul ca nu mai simtiti ca ati avea posibilitatea sa hotarati cand sa va opriti. Pare un lucru mai puternic decat voi, care va da un fals sentiment de placere, o placere care invariabil se transforma in durere.

De ce am fi dependenti de minte? Pentru ca va identificati cu ea - ceea ce considerati a fi identitatea voastra deriva din continutul si activitatea mintii. Vi se pare ca ati inceta sa existati daca nu ati mai gandi. Pe masura ce cresteti, va formati o imagine mentala despre cine sunteti, in baza conditionarii personale si culturale. Putem numi aceasta identitate fantomatica "sine fals". Sinele fals consta in activitatea mentala si nu poate fi mentinut in viata decat gandind permanent.

Pentru sinele fals, momentul prezent abia daca exista. Numai trecutul si viitorul sunt considerate importante. Aceasta inversare totala a adevarului este cauzata de faptul ca mintea nu functioneaza corect sub influienta sinelui fals. Este mereu preocupata de mentinerea in viata a trecutului, pentru ca, fara el, cine mai sunteti voi? Se proiecteaza constant in viitor pentru a-si asigura supravietuirea continua si a cauta acolo eliberarea sau implinirea. Mintea spune : "Intr-o zi , cand se va intampla cutare sau cutare lucru, ma voi simti bine, voi fi fericit si impacat." Chiar si atunci cand sinele fals pare preocupat de prezent, ceea ce vede nu este prezentul: acesta este perceput total gresit pentru ca este privit prin ochii trecutului. Sau readuce prezentul la un mijloc pentru atingerea unui scop, un obiectiv intotdeauna legat de viitorul proiectat de minte. Observati-va mintea si veti vedea ca asa functioneaza. Iluzia timpului ,binelui, raului, iadului, raiului inventate de minte.
Momentul prezent este cheia eliberarii. Dar nu puteti gasi momentul prezent atata timp cat va identificati cu mintea voastra.

Dominatia mintii nu este mai mult decat un stadiu in evolutia constiintei. Necesitatea de a trece la stadiul urmator a devenit o urgenta; altfel vom fi distrusi de minte, care s-a preschimbat intr-un monstru. Gandirea si constiinta nu sunt sinonime. Gandirea este numai un aspect limitat al constiintei. Gandul nu poate exista fara constiinta, dar constiinta nu are nevoie de ganduri.
Iluminarea inseamna depasirea gandului, evitarea intoarcerii la un nivel anterior gandului, acela de animal sau de planta. In starea de iluminare veti putea folosi gandirea ori de cate ori este necesar, dar intr-un mod mult mai eficient si cu mai multa concentrare decat inainte. O puteti folosi mai ales in scopuri practice, dar sunteti eliberati de dialogul interior involuntar, pastrandu-va linistea interioara. Cand va folositi mintea, si mai ales atunci cand aveti nevoie de o solutie creativa, alternati la fiecare cateva minute gandirea cu linistea, starea de activare a mintii cu aceea de linistire a ei. In afara mintii, constiinta exista fara gand. Numai astfel este posibila gandirea creativa, pentru ca numai asa gandul are o putere reala. Gandul singur, lipsit de conectarea la lumea vasta a constiintei, devine repede sterp, nebunesc, distructiv.

Dar emotiile? Mintea, in felul in care este nu e compusa doar din ganduri. Ea include si emotiile, si tiparele mental-emotionale de reactie inconstienta. Emotia apare acolo unde mintea si corpul se intalnesc. Este reactia corpului la activitatea mintii - sau o reflectare a mintii in corp. De exemplu, gandul la un posibil atac sau un gand ostil va crea in corp o acumulare de energie, pe care noi o numim furie. Corpul se pregateste de lupta. Gandul ca sunteti amenintat, fizic sau psihologic, face corpul sa se contracte, iar aceasta este componenta fizica a ceea ce noi numim frica. Desigur, nu sunteti intotdeauna constienti de toate tiparele voastre de gandire si deseori numai observandu-va emotiile le puteti constientiza.

Cu cat va identificati mai mult cu gandirea, cu preferintele si cu aversiunile voastre, cu judecatile si cu interpretarile, cu alte cuvinte, cu cat sunteti mai putin prezent ca observator constient, cu atat incarcatura emotionala va fi mai puternica, indiferent daca sunteti constienti sau nu de acest lucru. Daca nu va puteti simti emotiile ca atare, daca sunteti despartit de ele, le veti trai la nivel pur fizic, ca pe o problema fizica sau ca pe un simptom. Un tipar inconstient puternic se poate manifesta si sub forma unui eveniment extern, care vi se intampla. De exemplu, am observat ca, in cazul oamenilor care au acumulat multa furie, fara sa o constientizeze si fara sa o exprime, exista o probabilitate mai mare de a fi atacati, verbal sau chiar fizic, de alte persoane furioase - deseori fara niciun motiv aparent. Ei emana un puternic iz de furie, pe care anumite persoane il detecteaza la nivel subliminal, fapt ce le declanseaza propria furie latenta. Daca aveti dificultati in a va simti emotiile ca atare, incepeti prin a va concentra atentia aupra campului energetic intern al propriului corp. Simtiti-va corpul din interior. Astfel veti intra in contact cu emotiile voastre.

[Tangun]

Conflictul dintre mintea care spune "nu" si emotia care spune "da" sau invers;

Daca vreti intr-adevar sa va cunoasteti mintea, corpul va va oferi intotdeauna o reflectare autentica, asa ca fiti atenti la emotie sau mai degraba simtiti-o in corp. Daca intre cele doua exista un conflict aparent, gandul va fi minciuna, iar emotia va fi adevarul. Nu va reprezenta adevarul ultim despre cine sunteti, ci adevarul relativ despre starea mintii voastre la momentul respectiv. Conflictul dintre gandurile de la suprafata si procesele mentale inconstiente (emotiile) este foarte frecvent. Poate ca nu sunteti capabil deocamdata sa aduceti activitatea mentala inconstienta in constiinta sub forma gandurilor, dar ea se poate reflecta mereu in corp sub forma emotiei, iar emotiile vi le puteti constientiza. A privi o emotie in acest fel este, in linii mari, ca si cum ai asculta sau privi un gand, lucru despre care am vorbit mai devreme. Singura diferenta este aceea ca, daca gandul exista in mintea voastra, o emotie are o puternica componenta fizica si, prin urmare, este simtita in primul rand in corp. Puteti lasa emotia sa existe acolo fara a fi controlati de ea. Numai sunteti emotia; sunteti martorul, prezenta observatoare. Daca exersati acest lucru, tot ceea ce este inconstient in voi va fi adus la lumina constiintei.

Faceti-va un obicei din a va intreba: "Ce se intampla in mine in acest moment?" Intrebarea va va indica directia corecta. Dar nu analizati, pur si simplu urmariti. Concentrati-va atentia in interior. Simtiti energia emotiei. Daca nu exista nicio emotie, indreptati-va atentia mai adanc, spre campul energetic interior al corpului. Aceasta este usa catre Fiinta.

In principiu, toate emotiile sunt modificari ale unei emotii primordiale si nediferentiate, care isi are originea in pierderea constiintei de sine, dincolo de orice nume si forma.

Trebuie sa va constientizati in intregime emotiile si sa fiti capabili sa le simtiti, inainte de a putea simti ceea ce se afla in spatele lor. Emotie inseamna adliteram "tulburare". Iubirea, bucuria si pacea sunt stari profunde ale Fiintei sau, mai curand, trei aspecte ale starii de conectare interioara cu Fiinta. Prin urmare, nu au un antonim, deoarece vin din afara mintii. Emotiile, pe de alta parte, prin faptul ca apartin mintii dualiste, sunt supuse legii contrariilor. Aceasta inseamna ca nu puteti avea parte de ceva bun fara ceva rau. Ca urmare, in lipsa iluminarii, in starea de identificare cu mintea, ceea ce este numit in mod gresit bucurie reprezinta, de obicei, scurta placere din ciclul alternantei continue intre placere si durere. Placerea deriva intotdeauna dintr-un aspect exterior, in timp ce bucuria vine din interior. Acelasi lucru care astazi va produce placere maine va va produce durere sau va va parasi, si astfel absenta sa va va cauza durerea. Si ceea ce deseori numim dragoste poate fi placut si incitant pentru un timp, dar reprezinta un atasament rezultat din dependenta, o stare de nevoie extrema, ce se poate transforma in contrariul ei cat ai clipi. Multe relatii de "iubire" oscileaza intre "iubire" si ura, atractie si agresiune, dupa ce euforia initiala a trecut.
Iubirea reala nu va face sa suferiti. Cum ar putea? Ea nu se transforma brusc in ura, asa cum bucuria autentica nu se transforma in durere.

Toate dorintele intense sunt incercari ale mintii de a-si gasi salvarea sau implinirea in lucruri exterioare si in viitor, ca substitut pentru bucuria Fiintei. Atata timp cat eu sunt totuna cu mintea mea, ma identific cu aceste dorinte intense, cu aceste nevoi, pofte, atasamente si aversiuni; iar in afara lor nu mai exista niciun "eu", decat ca simpla posibilitate, ca potential neimplinit, o samanta care nu a dat inca roade. Nu incercati sa va eliberati de dorinte sau sa "atingeti" iluminarea. Deveniti prezent. Fiti aici ca observator al mintii. In loc sa-l citati pe Buddha, deveniti Buddha, deveniti "cel iluminat", adica ceea ce inseamna cuvantul buddha. Ca o paranteza, putini stiu ca Buddha este Iisus. Aceeasi Fiinta.

Oamenii se afla in ghearele durerii de milioane de ani, de cand au zazut din starea de gratie si au intrat in lumea timpului si a mintii, pierzand constiinta Fiintei. Din acel moment, au inceput sa se perceapa ce fragmente lipsite de sens intr-un univers strain, neconectate la Sursa sau unele cu altele. Durerea este inevitabila atat timp cat va identificati cu mintea, adica atata timp cat sunteti inconstienti din punct de vedere spiritual. Durerea emotionala, care este si prima cauza a durerilor si a bolilor fizice. Resentimentul, ura, autocompatimirea, vinovatia, furia, deprimarea, gelozia s.a.m.d., chiar si cel mai slab sentiment de iritare - toate sunt forme ale durerii. Si fiecare placere sau exaltare contine in ea samanta durerii: contrariul sau inseparabil, care se va manifesta in timp. Privite dintr-o perspectiva superioara, atat polul pozitiv, cat si cel negativ sunt fete ale aceleasi monede, fac amandoua parte din durerea fundamentala, inseparabila de starea identificarii cu mintea.

[catalin2]

În prealabil postat de cocorel

Asta ma straduiesc eu sa inteleg acuma: la sfarsit ne "integram" cu Dumnezeu sau doar zburdam fericiti pe langa El? Se pare ca in crestinism e agreeata a doua varianta.Intr-un fel are si sens ca prima e un fel de pierdere de vreme :adica ne-am desprins din El ca sa ne integram inapoi,adica se plictisea si si-a facut asa,de-o distractie...ca sa ajunga la final de unde a plecat.Cred ca oricum trebuie sa ne straduim pentru a fi pe placul Lui si sa ne dorim mantuirea fie ea unirea sau doar alaturarea cu El decat cealalta varianta...cu ne-mantuirea...

Uite aici pare a fi ceea ce iti spuneam, ca nu toti de pe forum au conceptii crestine. Aici sunt filozofii new-age pe care cei de acolo le-au preluat din religiile pagane.